Directiva 800/11-mai-2016 privind garanţiile procedurale pentru copiii care sunt persoane suspectate sau acuzate în cadrul procedurilor penale
Acte UE
Jurnalul Oficial 132L
În vigoare Versiune de la: 21 Mai 2016
Directiva 800/11-mai-2016 privind garanţiile procedurale pentru copiii care sunt persoane suspectate sau acuzate în cadrul procedurilor penale
Dată act: 11-mai-2016
Emitent: Consiliul Uniunii Europene;Parlamentul European
PARLAMENTUL EUROPEAN ŞI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, în special articolul 82 alineatul (2) litera (b),
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
după transmiterea proiectului de act legislativ către parlamentele naţionale,
având în vedere avizul Comitetului Economic şi Social European (1),
(1)JO C 226,16.7.2014, p. 63.
după consultarea Comitetului Regiunilor,
hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară (2),
(2)Poziţia Parlamentului European din 9 martie 2016 (nepublicată încă în Jurnalul Oficial) şi decizia Consiliului din 21 aprilie 2016.
întrucât:
(1)Scopul prezentei directive este de a stabili garanţii procedurale pentru a se asigura că copiii, care înseamnă persoane cu vârsta mai mică de 18 ani, care sunt persoane suspectate sau acuzate în proceduri penale sunt în măsură să înţeleagă şi să urmeze procedurile respective şi să îşi exercite dreptul la un proces echitabil, şi de a preveni recidiva în cazul copiilor şi de a promova integrarea socială a acestora.
(2)Prin stabilirea unor norme minime comune privind protecţia drepturilor procedurale ale copiilor care sunt persoane suspectate sau acuzate, prezenta directivă are ca obiectiv consolidarea încrederii statelor membre în sistemele de justiţie penală ale celorlalte state membre, contribuind astfel la îmbunătăţirea recunoaşterii reciproce a hotărârilor în materie penală. Astfel de norme minime comune ar trebui, de asemenea, să înlăture obstacolele din calea liberei circulaţii a cetăţenilor pe teritoriul statelor membre.
(3)Deşi statele membre sunt părţi la Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (CEDO), la Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice şi la Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului, experienţa a arătat că doar acest fapt nu oferă întotdeauna un grad suficient de încredere în sistemele de justiţie penală ale celorlalte state membre.
(4)La 30 noiembrie 2009, Consiliul a adoptat o rezoluţie privind Foaia de parcurs pentru consolidarea drepturilor procedurale ale persoanelor suspectate sau acuzate în cadrul procedurilor penale (3) (denumită în continuare "foaia de parcurs"). Pe baza unei abordări treptate, foaia de parcurs prevede adoptarea de măsuri privind dreptul la traducere şi interpretare (măsura A), dreptul la informare cu privire la drepturi şi informare privind acuzaţiile (măsura B), dreptul la consiliere juridică şi asistenţă judiciară (măsura C), dreptul la comunicare cu rudele, cu angajatorii şi cu autorităţile consulare (măsura D) şi garanţii speciale pentru persoanele suspectate sau acuzate care sunt vulnerabile (măsura E). Foaia de parcurs evidenţiază faptul că ordinea drepturilor este orientativă, sugerând astfel că poate fi modificată în funcţie de priorităţi. Foaia de parcurs este concepută pentru a funcţiona ca un întreg; efectele pozitive ale acesteia vor fi constatate pe deplin numai atunci când vor fi puse în aplicare toate părţile sale componente.
(3)JO C 295, 4.12.2009, p. 1.
(5)La 11 decembrie 2009, Consiliul European a salutat foaia de parcurs şi a inclus-o în Programul de la Stockholm - O Europă deschisă şi sigură în serviciul cetăţenilor şi pentru protecţia acestora (1) (punctul 2.4). Consiliul European a subliniat caracterul neexhaustiv al foii de parcurs, invitând Comisia să analizeze şi alte elemente ale drepturilor procedurale minime ale persoanelor suspectate sau acuzate şi să evalueze necesitatea de a aborda şi alte probleme, cum ar fi prezumţia de nevinovăţie, în vederea promovării unei mai bune cooperări în acest domeniu.
(1)JO C 115, 4.5.2010, p. 1.
(6)Până în prezent, pe baza foii de parcurs au fost adoptate patru măsuri privind drepturile procedurale în cadrul procedurilor penale, şi anume Directivele 2010/64/UE (2), 2012/13/UE (3), 2013/48/UE (4) şi Directiva (UE) 2016/343 (5) ale Parlamentului European şi ale Consiliului.
(2)Directiva 2010/64/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 20 octombrie 2010 privind dreptul la interpretare şi traducere în cadrul procedurilor penale (JO L 280,26.10.2010, p. 1).
(3)Directiva 2012/13/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 22 mai 2012 privind dreptul la informare în cadrul procedurilor penale (JO L 142,1.6.2012, p. 1).
(4)Directiva 2013/48/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 22 octombrie 2013 privind dreptul de a avea acces la un avocat în cadrul procedurilor penale şi al procedurilor privind mandatul european de arestare, precum şi dreptul ca o persoană terţa să fie informată în urma privării de libertate şi dreptul de a comunica cu persoane terţe şi cu autorităţi consulare în timpul privării de libertate (JO L 294, 6.11.2013, p. 1).
(5)Directiva (UE) 2016/343 a Parlamentului European şi a Consiliului din 9 martie 2016 privind consolidarea anumitor aspecte ale prezumţiei de nevinovăţie şi a dreptului de a fi prezent la proces în cadrul procedurilor penale (JO L 65,11.3.2016, p. 1).
(7)Prezenta directivă promovează drepturile copilului, ţinând seama de Orientările Consiliului Europei privind o justiţie în interesul copilului.
(8)În cazul în care copiii sunt persoane suspectate sau acuzate în cadrul procedurilor penale sau fac obiectul unor proceduri privind mandatul european de arestare în temeiul Deciziei-cadru 2002/584/JAI a Consiliului (6) (persoane căutate), statele membre ar trebui să se asigure că interesul superior al copilului constituie întotdeauna o prioritate, în conformitate cu articolul 24 alineatul (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (carta).
(6)Decizia-cadru 2002/584/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare şi procedurile de predare între statele membre (JO L 190, 18.7.2002, p. 1).
(9)Copiii care sunt persoane suspectate sau acuzate în cadrul procedurilor penale ar trebui să beneficieze de o atenţie specială pentru ca potenţialul lor de dezvoltare şi de reintegrare în societate să fie menţinut.
(10)Prezenta directivă ar trebui să se aplice copiilor care sunt persoane suspectate sau acuzate în cadrul procedurilor penale şi copiilor care sunt persoane căutate. în cazul copiilor care sunt persoane căutate, dispoziţiile relevante din prezenta directivă ar trebui să se aplice din momentul arestării acestora în statul membru de executare.
(11)Prezenta directivă sau anumite dispoziţii din aceasta ar trebui să se aplice şi persoanelor suspectate sau acuzate în cadrul procedurilor penale, precum şi persoanelor căutate, care erau copii în momentul când au început să facă obiectul procedurilor, dar care au împlinit ulterior vârsta de 18 ani, atunci când aplicarea prezentei directive este adecvată ţinând cont de toate circumstanţele cauzei, inclusiv gradul de maturitate şi de vulnerabilitate al persoanei în cauză.
(12)În cazul în care o persoană a împlinit vârsta de 18 ani atunci când devine persoană suspectată sau acuzată în cadrul procedurilor penale, însă infracţiunea a fost comisă atunci când persoana respectivă era copil, statele membre sunt încurajate să aplice garanţiile procedurale prevăzute de prezenta directivă până când persoana respectivă împlineşte vârsta de 21 de ani, cel puţin în ceea ce priveşte infracţiunile care sunt săvârşite de aceeaşi persoană suspectată sau acuzată şi care sunt anchetate şi urmărite penal împreună deoarece sunt inextricabil legate de proceduri penale care au fost iniţiate împotriva persoanei respective înainte ca aceasta să împlinească vârsta de 18 de ani.
(13)Statele membre ar trebui să determine vârsta copilului pe baza declaraţiilor acestuia, a verificării evidenţelor stării civile, a cercetării documentelor, a altor probe şi, în cazul în care astfel de probe nu sunt disponibile sau sunt neconcludente, pe baza unei examinări medicale. Examinarea medicală ar trebui să fie efectuată în ultimă instanţă şi cu respectarea strictă a drepturilor copilului, a integrităţii sale fizice şi a demnităţii sale umane. Atunci când persistă îndoieli cu privire la vârsta unei persoane, în sensul prezentei directive se prezumă că persoana respectivă este un copil.
(14)Prezenta directivă nu ar trebui să se aplice în ceea ce priveşte anumite infracţiuni minore. Cu toate acestea, prezenta directivă ar trebui să se aplice în cazul în care un copil care este persoană suspectată sau acuzată este privat de libertate.
(15)În unele state membre, o altă autoritate decât o instanţă competentă în materie penală este competentă să aplice sancţiuni, altele decât privarea de libertate, în cazul infracţiunilor relativ minore. Acestea pot fi, de exemplu, încălcări minore ale normelor rutiere care sunt săvârşite la scară largă şi care pot fi constatate în urma unui control rutier. în astfel de situaţii, nu ar fi rezonabil să li se impună autorităţilor competente să asigure toate drepturile în temeiul prezentei directive. Prin urmare, atunci când dreptul unui stat membru prevede aplicarea unei sancţiuni pentru infracţiuni minore de către o astfel de autoritate şi există fie dreptul de a introduce o cale de atac, fie posibilitatea ca respectiva cauză să fie înaintată unei instanţe cu competenţe în materie penală, prezenta directivă ar trebui să se aplice numai în cazul procedurilor desfăşurate în faţa respectivei instanţe ca urmare a exercitării unei astfel de căi de atac sau a înaintării cauzei în instanţă.
(16)În unele state membre, anumite infracţiuni minore, în special încălcări minore ale normelor rutiere, infracţiunile minore legate de reglementările locale generale şi infracţiunile minore contra ordinii publice sunt considerate infracţiuni. în astfel de situaţii, nu ar fi rezonabil să li se impună autorităţilor competente să asigure toate drepturile în temeiul prezentei directive. în cazul în care dreptul unui stat membru prevede că privarea de libertate nu este o pedeapsă ce poate fi aplicată pentru infracţiuni minore, prezenta directivă ar trebui să se aplice, prin urmare, numai procedurilor desfăşurate în faţa unei instanţe competente în materie penală.
(17)Prezenta directivă ar trebui să se aplice numai în cadrul procedurilor penale. Aceasta nu ar trebui să se aplice altor tipuri de proceduri, în special procedurilor concepute special pentru copii şi care pot conduce la măsuri de protecţie, corective sau educative.
(18)Prezenta directivă ar trebui să fie pusă în aplicare ţinând seama de dispoziţiile Directivelor 2012/13/UE şi 2013/48/UE. Prezenta directivă prevede noi garanţii complementare cu privire la informaţiile care trebuie să fie furnizate copiilor şi titularului răspunderii părinteşti, pentru a se lua în considerare nevoile şi vulnerabilităţile specifice ale copiilor.
(19)Copiii ar trebui să primească informaţii cu privire la aspectele generale ale desfăşurării procedurii. în acest scop, ar trebui să se ofere copiilor în special o scurtă explicaţie cu privire la următoarele etape ale procedurii, în măsura în care acest lucru este posibil ţinând seama de interesul procedurii penale, precum şi cu privire la rolul autorităţilor implicate. Informaţiile oferite ar trebui să fie în funcţie de circumstanţele cauzei.
(20)Copiii ar trebui să primească informaţii cu privire la dreptul la o examinare medicală într-un stadiu incipient adecvat al procedurilor şi cel târziu în momentul privării de libertate, în cazul în care o astfel de măsură este luată faţă de copil.
(21)În cazul în care un copil este privat de libertate, nota privind drepturile furnizată copilului în temeiul Directivei 2012/13/UE ar trebui să includă informaţii clare privind drepturile copilului conferite în temeiul prezentei directive.
(22)Statele membre ar trebui, de asemenea, să informeze titularul răspunderii părinteşti, verbal, în scris sau în ambele modalităţi, cu privire la drepturile procedurale aplicabile. Informaţiile respective ar trebui să fie furnizate cât mai curând şi în mod suficient de detaliat pentru a garanta caracterul echitabil al procedurilor şi exercitarea efectivă a drepturilor copilului.
(23)În anumite circumstanţe, care pot să se refere, de asemenea, la doar una dintre persoanele titulare ale răspunderii părinteşti, informaţiile ar trebui furnizate unui alt adult corespunzător, desemnat de copil şi acceptat în această calitate de autoritatea competentă. Una dintre aceste circumstanţe ar putea fi aceea în care există împrejurări obiective şi factuale care indică sau dau naştere unor suspiciuni că furnizarea de informaţii titularului răspunderii părinteşti ar putea periclita în mod substanţial procedurile penale, în special atunci când probele ar putea fi distruse sau deteriorate, s-ar putea interveni asupra martorilor sau titularul răspunderii părinteşti ar fi putut fi implicat în presupusa activitate infracţională împreună cu copilul.
(24)Atunci când circumstanţele care au determinat autorităţile competente să furnizeze informaţii unui adult corespunzător, altul decât titularul răspunderii părinteşti, au încetat să mai existe, orice informaţie pe care copilul o primeşte în conformitate cu prezenta directivă şi care rămâne relevantă în cursul procedurilor ar trebui furnizată titularului răspunderii părinteşti. Această cerinţă nu ar trebui să prelungească în mod inutil procedurile penale.
(25)Copiii care sunt persoane suspectate sau acuzate au dreptul de a avea acces la un avocat, în conformitate cu Directiva 2013/48/UE. întrucât sunt vulnerabili şi nu au întotdeauna capacitatea de a înţelege pe deplin şi de a urmări procedurile penale, copiii ar trebui să fie asistaţi de un avocat în situaţiile prevăzute în prezenta directivă, în aceste situaţii, statele membre ar trebui să ia măsurile necesare pentru ca copilul să fie asistat de un avocat, atunci când copilul sau titularul răspunderii părinteşti nu a luat măsuri în acest sens. Statele membre ar trebui să ofere asistenţă judiciară, dacă acest lucru este necesar, pentru a se asigura că copilul este efectiv asistat de un avocat.
(26)Asistenţa din partea unui avocat în temeiul prezentei directive se bazează pe dreptul copilului de a avea acces la un avocat în temeiul Directivei 2013/48/UE. Prin urmare, în cazul în care aplicarea unei dispoziţii din Directiva 2013/48/UE ar face imposibilă asistarea copilului de către un avocat în temeiul prezentei directive, dispoziţia respectivă nu ar trebui să se aplice dreptului copiilor de a avea acces la un avocat în temeiul Directivei 2013/48/UE. Pe de altă parte, derogările şi excepţiile în ceea ce priveşte asistenţa din partea unui avocat prevăzute în prezenta directivă nu ar trebui să afecteze dreptul de a avea acces la un avocat în conformitate cu Directiva 2013/48/UE şi nici dreptul la asistenţă judiciară în conformitate cu carta şi cu CEDO, precum şi cu dreptul naţional şi alte dispoziţii de drept al Uniunii.
(27)Dispoziţiile prevăzute de prezenta directivă cu privire la asistenţa din partea unui avocat ar trebui să se aplice fără întârzieri nejustificate după ce copiii au fost informaţi cu privire la faptul că sunt persoane suspectate sau acuzate, în sensul prezentei directive, asistenţa din partea unui avocat înseamnă asistenţă juridică şi reprezentare din partea unui avocat în cursul procedurilor penale. în cazul în care prezenta directivă prevede asistenţa din partea unui avocat în cursul interogării, ar trebui să fie prezent un avocat. Fără a aduce atingere dreptului copilului de a avea acces la un avocat în temeiul Directivei 2013/48/UE, asistenţa din partea unui avocat nu impune prezenţa unui avocat la fiecare act de anchetă sau de strângere a probelor.
(28)Cu condiţia ca acest lucru să fie în conformitate cu dreptul la un proces echitabil, obligaţia statelor membre de a furniza copiilor care sunt persoane suspectate sau acuzate asistenţă din partea unui avocat în conformitate cu prezenta directivă nu include următoarele: identificarea copilului; stabilirea pertinenţei începerii anchetei; verificarea deţinerii de arme sau alte aspecte similare legate de siguranţă; desfăşurarea de acte de anchetă sau de strângere de probe, diferite de cele menţionate în mod explicit în prezenta directivă, cum ar fi percheziţii corporale, examinări fizice, teste de sânge, teste de alcoolemie sau alte teste similare, sau fotografierea ori luarea amprentelor digitale; sau aducerea copilului în faţa unei autorităţi competente sau predarea copilului către titularul răspunderii părinteşti sau către un alt adult corespunzător, în conformitate cu dreptul intern.
(29)Atunci când un copil care nu a fost iniţial o persoană suspectată sau acuzată, cum ar fi un martor, devine o persoană suspectată sau acuzată, copilul respectiv are dreptul de a nu se autoincrimina şi dreptul de a păstra tăcerea, în conformitate cu dreptul Uniunii şi CEDO, astfel cum sunt interpretate de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (Curtea de Justiţie) şi de Curtea Europeană a Drepturilor Omului. în consecinţă, prezenta directivă se referă în mod explicit la situaţia concretă în care un copil devine o persoană suspectată sau acuzată în cursul interogării de către poliţie sau de către o altă autoritate de aplicare a legii în contextul procedurilor penale. Atunci când, pe parcursul interogării, un copil care nu este o persoană suspectată sau acuzată devine la rândul său persoană suspectată sau acuzată, interogarea ar trebui suspendată până când acestuia din urmă i se aduce la cunoştinţă că este o persoană suspectată sau acuzată şi este asistat de un avocat în conformitate cu prezenta directivă.
(30)Cu condiţia respectării dreptului la un proces echitabil, statele membre ar trebui să poată deroga de la obligaţia de a oferi asistenţă din partea unui avocat atunci când aceasta nu este proporţională ţinând seama de circumstanţele cauzei, fiind de la sine înţeles că interesul superior al copilului ar trebui să fie considerat primordial. în orice caz, copiii ar trebui asistaţi de un avocat atunci când sunt aduşi în faţa unei instanţe judecătoreşti competente sau a unui judecător în vederea hotărârii cu privire la detenţia acestora, în orice etapă a procedurilor din domeniul de aplicare al prezentei directive, precum şi în timpul detenţiei. în plus, privarea de libertate nu ar trebui aplicată ca pedeapsă decât dacă copilul a fost asistat de un avocat în aşa fel încât să-i permită o exercitare efectivă a dreptului la apărare şi, în orice caz, în timpul şedinţelor de judecată în faţa instanţei. Statele membre ar trebui să poată lua măsuri practice în acest sens.
(31)Statele membre ar trebui să poată să deroge temporar de la obligaţia de a furniza asistenţă din partea unui avocat în etapa care precedă procesul pentru motive imperioase, şi anume în cazul în care există o necesitate urgentă de a preveni o serie de consecinţe negative grave pentru viaţa, libertatea sau integritatea fizică a unei persoane sau în cazul în care acţiunea imediată a autorităţilor de anchetă este imperativă pentru a împiedica o periclitare considerabilă a procedurilor penale în legătură cu o infracţiune gravă, inter alia, în vederea obţinerii unor informaţii privind coautorii presupuşi ai unei infracţiuni grave sau pentru a evita pierderea unor probe importante privind o infracţiune gravă. Pe durata unei derogări temporare pentru unul dintre aceste motive imperioase, autorităţile competente ar trebui să poată interoga copiii în absenţa avocatului, cu condiţia ca aceştia să fi fost informaţi cu privire la dreptul lor de a păstra tăcerea şi să-şi poată exercita dreptul respectiv, iar respectiva interogare să nu aducă atingere dreptului la apărare, inclusiv dreptului de a nu se autoincrimina. Interogarea ar trebui să poată avea loc, în măsura în care este necesar, numai în scopul obţinerii informaţiilor esenţiale pentru a preveni consecinţe negative grave pentru viaţa, libertatea sau integritatea fizică a unei persoane sau pentru a împiedica o periclitare considerabilă a procedurilor penale. Orice recurgere abuzivă la această derogare temporară ar aduce atingere, în principiu, dreptului la apărare în mod iremediabil.
(32)Statele membre ar trebui să precizeze în mod clar în dreptul intern motivele şi criteriile pentru o astfel de derogare temporară şi ar trebui să facă uz în mod restrictiv de aceasta. Orice derogare temporară ar trebui să fie proporţională, strict limitată în timp, ar trebui să nu se bazeze exclusiv pe tipul sau gravitatea presupusei infracţiuni şi nu ar trebui să aducă atingere caracterului echitabil general al procedurilor. Statele membre ar trebui să asigure faptul că, atunci când o autoritate competentă, care nu este un judecător sau o instanţă, a autorizat o derogare temporară în temeiul prezentei directive, decizia de autorizare a derogării temporare poate fi evaluată de o instanţă, cel puţin în cursul etapei de judecată.
(33)Confidenţialitatea comunicării dintre copii şi avocatul lor este esenţială pentru asigurarea exercitării efective a dreptului la apărare şi este o parte esenţială a dreptului la un proces echitabil. Prin urmare, statele membre ar trebui să respecte confidenţialitatea întrevederilor şi a altor forme de comunicare dintre avocat şi copil, în contextul asistării de către un avocat prevăzute în prezenta directivă, fără derogare. Prezenta directivă nu aduce atingere procedurilor prevăzute pentru situaţia în care există circumstanţe obiective şi factuale care dau naştere unor suspiciuni că avocatul este implicat într-o infracţiune alături de copil. Orice activitate infracţională a unui avocat nu ar trebui să fie considerată asistenţă legitimă acordată copiilor în cadrul prezentei directive. Obligaţia de a respecta confidenţialitatea implică nu numai faptul că statele membre ar trebui să nu interfereze şi să nu acceadă la această comunicare, ci şi faptul că, atunci când copiii sunt privaţi de libertate sau se găsesc într-un loc aflat sub controlul statului, statele membre ar trebui să asigure că modalităţile de comunicare susţin şi protejează această confidenţialitate. Aceasta nu aduce atingere mecanismelor existente în centrele de detenţie, menite să împiedice trimiterea de colete ilicite către deţinuţi, cum ar fi verificarea corespondenţei, cu condiţia ca astfel de mecanisme să nu permită autorităţilor competente să citească corespondenţa dintre copii şi avocatul lor. Prezenta directivă nu aduce atingere nici procedurilor din dreptul intern conform cărora transmiterea corespondenţei poate fi respinsă dacă expeditorul nu este de acord ca corespondenţa să fie în prealabil trimisă unei instanţe competente.
(34)Prezenta directivă nu aduce atingere încălcărilor confidenţialităţii ocazionate de o operaţie de supraveghere legală de către autorităţile competente. De asemenea, prezenta directivă nu aduce atingere activităţilor desfăşurate, de exemplu, de către serviciile de informaţii naţionale cu scopul de a proteja securitatea naţională în conformitate cu articolul 4 alineatul (2) din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE) sau care intră sub incidenţa articolului 72 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE), care prevede că partea a treia titlul V din TFUE privind spaţiul de libertate, securitate şi justiţie nu aduce atingere exercitării responsabilităţilor care revin statelor membre pentru menţinerea ordinii publice şi pentru apărarea securităţii interne.
(35)Copiii care sunt persoane suspectate sau acuzate în cadrul procedurilor penale ar trebui să aibă dreptul la o evaluare individuală care să identifice nevoile lor specifice de protecţie, educaţie, formare şi integrare socială, să determine dacă şi în ce măsură ar avea nevoie de măsuri speciale pe parcursul procedurilor penale, precum şi să stabilească nivelul lor de răspundere penală şi dacă o anumită pedeapsă sau măsură educativă este adecvată în cazul lor.
(36)Evaluarea individuală ar trebui să ia în considerare în special personalitatea şi gradul de maturitate ale copilului, mediul său economic, social şi familial, inclusiv locul în care trăieşte, precum şi orice alte vulnerabilităţi specifice, cum ar fi dificultăţile de învăţare sau de comunicare.
(37)Amploarea şi nivelul de detaliere al unei evaluări individuale ar trebui să poată fi adaptate în funcţie de circumstanţele cauzei, ţinând seama de gravitatea presupusei infracţiuni şi de măsurile care ar putea fi luate în cazul în care copilul este găsit vinovat de infracţiunea respectivă. Ar putea fi utilizată o evaluare individuală realizată recent cu privire la acelaşi copil, dacă este actualizată.
(38)Autorităţile competente ar trebui să ţină seama de informaţiile rezultate dintr-o evaluare individuală atunci când stabilesc dacă urmează să fie luată o anumită măsură privind copilul, cum ar fi furnizarea de asistenţă practică; atunci când evaluează oportunitatea şi eficacitatea eventualelor măsuri preventive în ceea ce priveşte copilul, precum deciziile privind arestul preventiv sau măsurile alternative; precum şi, luând în considerare caracteristicile individuale şi situaţia copilului, atunci când iau o decizie sau întreprind o acţiune în contextul procedurilor penale, inclusiv în cazul pronunţării unei hotărâri de condamnare. Atunci când nu este disponibilă încă nicio evaluare individuală, aceasta nu ar trebui să împiedice autorităţile competente să ia astfel de măsuri sau decizii, cu condiţia respectării cerinţelor prezentei directive, inclusiv realizarea unei evaluări individuale într-un stadiu adecvat cât mai incipient al procedurii. Pertinenţa şi eficacitatea măsurilor sau deciziilor luate anterior efectuării evaluării individuale ar putea fi reanalizate după ce se realizează evaluarea individuală.
(39)Evaluarea individuală ar trebui să aibă loc într-un stadiu cât mai incipient al procedurii, la momentul adecvat şi în timp util, astfel încât informaţiile care decurg din evaluarea individuală să poată fi luate în considerare de către procuror, judecător sau alte autorităţi competente înainte de prezentarea actului de trimitere în judecată în instanţă. Cu toate acestea, ar trebui să fie posibilă prezentarea unui act de trimitere în judecată în absenţa unei evaluări individuale, cu condiţia ca acest lucru să fie în interesul superior al copilului. Aceasta ar putea fi situaţia, de exemplu, atunci când copilul se află în arest preventiv şi aşteptarea evaluării individuale ar risca să prelungească inutil o astfel de detenţie.
(40)Statele membre ar trebui să poată deroga de la obligaţia de a efectua o evaluare individuală dacă o astfel de derogare este justificată de circumstanţele cauzei, ţinând cont, printre altele, de gravitatea presupusei infracţiuni şi de măsurile care ar putea fi luate în cazul în care copilul este găsit vinovat de infracţiunea respectivă, şi cu condiţia ca derogarea să fie compatibilă cu interesul superior al copilului. în acest context, ar trebui să se ţină seama de toate elementele relevante, inclusiv posibilitatea existenţei unei evaluări individuale recente a copilului în contextul unor proceduri penale sau dacă cauza poate fi soluţionată fără o trimitere în judecată.
(41)Obligaţia de diligenţă faţă de copiii care sunt persoane suspectate sau acuzate este un element fundamental al unei administrări echitabile a justiţiei, în special în cazul în care copiii sunt privaţi de libertate, fiind astfel într-o poziţie vulnerabilă deosebită. Pentru a asigura integritatea personală a unui copil care este privat de libertate, copilul ar trebui să aibă dreptul la o examinare medicală. Examinarea medicală ar trebui să fie efectuată de către un medic sau alt profesionist calificat, fie la iniţiativa autorităţilor competente, în special în cazul în care există indicii medicale specifice care să justifice o astfel de examinare, fie ca urmare a unei cereri din partea copilului, a titularului răspunderii părinteşti sau a avocatului copilului. Statele membre ar trebui să prevadă modalităţi practice privind examinările medicale care urmează să fie efectuate în conformitate cu prezenta directivă, precum şi în ceea ce priveşte accesul copiilor la aceste examinări. Aceste modalităţi practice ar putea, printre altele, să soluţioneze situaţiile în care se efectuează două sau mai multe cereri de examinări medicale cu privire la acelaşi copil într-o perioadă scurtă de timp.
(42)Copiii care sunt persoane suspectate sau acuzate în procedurile penale nu sunt întotdeauna în măsură să înţeleagă conţinutul interogărilor la care sunt supuşi. Pentru a asigura un nivel suficient de protecţie a acestor copii, interogarea de către poliţie sau alte autorităţi de aplicare a legii ar trebui să fie înregistrată audio-video atunci când acest lucru este proporţional, ţinând seama, printre altele, de faptul că avocatul este sau nu prezent şi că copilul este privat sau nu de libertate, fiind de la sine înţeles că interesul superior al copilului ar trebui să fie întotdeauna considerat primordial. Prezenta directivă nu impune statelor membre să realizeze înregistrări audio-video ale interogărilor copiilor efectuate de un judecător sau de o instanţă.
(43)În cazul în care o înregistrare audio-video urmează să fie efectuată în conformitate cu prezenta directivă, dar, din cauza unei probleme tehnice, acest lucru este imposibil, poliţia sau alte autorităţi de aplicare a legii ar trebui să poată interoga copilul fără o înregistrare audio-video, cu condiţia să se fi depus eforturi rezonabile pentru a soluţiona problema tehnică respectivă, ca amânarea interogării să fie inadecvată şi ca acest lucru să fie compatibil cu interesul superior al copilului.
(44)Indiferent dacă este înregistrată pe suport audio-video sau nu, interogarea ar trebui în toate situaţiile efectuată într-un mod care să ţină seama de vârsta şi de nivelul de maturitate ale copiilor respectivi.
(45)Copiii se află într-o situaţie deosebit de vulnerabilă atunci când sunt privaţi de libertate. Din acest motiv, ar trebui să se depună eforturi deosebite pentru a se evita privarea de libertate şi, în special, detenţia copiilor în orice stadiu al procedurilor înainte ca o instanţă să stabilească în mod definitiv dacă copilul respectiv a comis o infracţiune, având în vedere riscurile posibile pentru dezvoltarea lor fizică, mentală şi socială, precum şi datorită faptului că privarea de libertate ar putea crea dificultăţi în ceea ce priveşte reintegrarea lor în societate. Statele membre ar putea lua măsuri practice, cum ar fi orientări sau instrucţiuni pentru ofiţerii de poliţie, privind aplicarea acestei cerinţe în cazurile de ţinere în custodia poliţiei. în orice caz, această cerinţă nu aduce atingere posibilităţii ca ofiţerii de poliţie sau alte autorităţi de aplicare a legii să reţină un copil în situaţiile în care acest lucru pare necesar potrivit unor probe prima fade, de exemplu prinderea în flagrant delict sau imediat după săvârşirea unei infracţiuni.
(46)Autorităţile competente ar trebui să ia în considerare întotdeauna măsuri alternative la detenţie (măsuri alternative) şi ar trebui să recurgă la astfel de măsuri atunci când este posibil. Astfel de măsuri alternative ar putea include interdicţia ca respectivul copil să se afle în anumite locuri, obligaţia de a locui într-un anumit loc, restricţii privind contactul cu anumite persoane, obligaţia de a informa autorităţile competente, participarea la programe educative sau, cu condiţia ca respectivul copil să fie de acord, participarea la un program terapeutic sau de dezintoxicare.
(47)Detenţia copiilor ar trebui să facă obiectul unei reexaminări periodice de către o instanţă judecătorească, care poate fi reprezentată şi de un singur judecător. Reexaminarea periodică ar trebui să poată fi efectuată ex offido de către instanţă, sau la cererea copilului, a avocatului acestuia sau la cererea unei autorităţi judiciare care nu este o instanţă, în special a unui procuror. Statele membre ar trebui să prevadă modalităţi practice în acest sens, inclusiv în ceea ce priveşte situaţia în care o reexaminare periodică a fost realizată deja ex offido de către instanţă şi copilul sau avocatul acestuia solicită efectuarea unei alte reexaminări.
(48)În cazul în care sunt deţinuţi, copiii ar trebui să beneficieze de măsuri speciale de protecţie. în special, copiii ar trebui să fie ţinuţi separat de adulţi, cu excepţia cazului în care se consideră că este în interesul superior al copilului să nu se procedeze astfel, în conformitate cu articolul 37 litera (c) din Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului. Atunci când un copil aflat în detenţie împlineşte vârsta de 18 ani, ar trebui să existe posibilitatea ca acesta să rămână în detenţie separată atunci când acest lucru se justifică pe baza circumstanţelor specifice ale persoanei în cauză. O atenţie deosebită ar trebui acordată modului în care sunt trataţi copiii aflaţi în detenţie, având în vedere vulnerabilitatea lor inerentă. Copiii ar trebui să aibă acces la structuri de educaţie, în conformitate cu necesităţile acestora.
(49)Statele membre ar trebui, de asemenea, să se asigure că copiii care sunt persoane suspectate sau acuzate şi care se află în custodia poliţiei sunt ţinuţi separat de adulţi, cu excepţia cazului în care se consideră că este în interesul superior al copilului să nu se procedeze astfel sau în care, în circumstanţe excepţionale, nu este posibil din punct de vedere practic, cu condiţia ca copiii să fie ţinuţi împreună cu adulţii într-un mod compatibil cu interesul superior al copilului. De exemplu, în zone puţin populate, copiii ar trebui să poată fi, în mod excepţional, ţinuţi în custodia poliţiei împreună cu adulţii, cu excepţia cazului în care acest lucru este contrar interesului superior al copilului. în astfel de situaţii, se impune o vigilenţă specială din partea autorităţilor competente în vederea protecţiei integrităţii fizice şi a bunăstării copilului.
(50)Copiii ar trebui să poată fi ţinuţi în detenţie împreună cu tinerii adulţi, cu excepţia cazului în care acest lucru contravine interesului superior al copilului. Statele membre ar trebui să stabilească persoanele care sunt considerate tineri adulţi în conformitate cu dreptul şi procedurile lor interne. Statele membre sunt încurajate să prevadă că persoanele cu vârsta peste 24 de ani nu sunt considerate tineri adulţi.
(51)În cazul copiilor aflaţi în detenţie, statele membre ar trebui să ia măsurile adecvate, stabilite în prezenta directivă. Aceste măsuri ar trebui să asigure, printre altele, exercitarea efectivă şi regulată a dreptului la viaţă de familie. Copiii ar trebui să aibă dreptul de a păstra în mod regulat contactul cu părinţii, familia şi prietenii, prin vizite şi corespondenţă, cu excepţia cazului în care sunt necesare restricţii excepţionale în interesul superior al copilului sau în interesul justiţiei.
(52)Statele membre ar trebui, de asemenea, să ia măsurile adecvate pentru a asigura respectarea libertăţii de religie sau a convingerilor copilului. în această privinţă, statele membre ar trebui, în special, să evite să intervină asupra religiei sau a convingerilor copilului. Cu toate acestea, statele membre nu au obligaţia de a lua măsuri active pentru a asista copilul în practicarea acestora.
(53)Dacă este cazul, statele membre ar trebui să ia măsuri adecvate şi în alte situaţii de privare de libertate. Măsurile luate ar trebui să fie proporţionale şi corespunzătoare în raport cu tipul de privare de libertate, cum ar fi custodia poliţiei sau detenţia, precum şi în raport cu durata acestora.
(54)Specialiştii care intră în contact direct cu copiii ar trebui să ţină seama de nevoile specifice ale copiilor din diferite categorii de vârstă şi ar trebui să se asigure că procedurile sunt adaptate pentru aceştia. în acest scop, specialiştii ar trebui să fie formaţi în mod specific pentru a interacţiona cu copiii.
(55)Copiii ar trebui să primească un tratament adecvat vârstei, gradului lor de maturitate şi nivelului lor de înţelegere, ţinând seama de eventualele lor nevoi speciale, inclusiv orice dificultăţi de comunicare pe care ar putea să le aibă.
(56)Ţinând seama de diferenţele dintre tradiţiile juridice şi sistemele de drept ale statelor membre, ar trebui protejată în mod optim viaţa privată a copiilor pe parcursul procedurilor penale, printre altele pentru a le facilita reintegrarea în societate. Statele membre ar trebui să prevadă ca în mod uzual şedinţele de judecată care privesc copii să nu fie publice sau să permită instanţelor judecătoreşti sau judecătorilor să decidă desfăşurarea aceste şedinţe în absenţa publicului. Aceasta nu aduce atingere pronunţării publice a hotărârilor judecătoreşti în conformitate cu articolul 6 din CEDO.
(57)Copiii ar trebui să aibă dreptul de a fi însoţiţi de titularul răspunderii părinteşti în cursul şedinţelor de judecată în care sunt implicaţi. în cazul în care mai mult de o persoană este titulară a răspunderii părinteşti pentru acelaşi copil, copilul ar trebui să aibă dreptul de a fi însoţit de toate aceste persoane, cu excepţia cazului în care acest lucru nu este posibil în practică, în ciuda depunerii unor eforturi rezonabile de către autorităţile competente. Statele membre ar trebui să prevadă modalităţile practice de exercitare de către copii a dreptului de a fi însoţit de titularul răspunderii părinteşti pe parcursul şedinţelor de judecată în care sunt implicaţi, precum şi dispoziţii privind condiţiile în care o persoană însoţitoare poate fi exclusă temporar de la şedinţele de judecată. Aceste măsuri ar putea, printre altele, prevedea situaţia în care titularul răspunderii părinteşti se află în imposibilitatea temporară de a însoţi copilul sau în care titularul răspunderii părinteşti nu doreşte să facă uz de posibilitatea de a însoţi copilul, cu condiţia să se ţină seama de interesul superior al copilului.
(58)În anumite circumstanţe, care pot să se refere, de asemenea, doar la unul dintre titularii răspunderii părinteşti, copilul ar trebui să aibă dreptul de a fi însoţit pe parcursul şedinţelor de judecată de un alt adult corespunzător decât titularul răspunderii părinteşti. Una dintre aceste circumstanţe este cazul în care însoţirea copilului de către titularul răspunderii părinteşti ar putea periclita în mod substanţial procedurile penale, în special atunci când anumite circumstanţe obiective şi factuale indică sau dau naştere unor suspiciuni ca probele să fie distruse sau deteriorate, s-ar putea interveni asupra martorilor sau titularul răspunderii părinteşti ar putea fi implicat în presupusa activitate infracţională împreună cu copilul.
(59)În conformitate cu prezenta directivă, copiii ar trebui să aibă dreptul de a fi însoţiţi de titularul răspunderii părinteşti şi în alte etape ale procedurii în care sunt prezenţi, de exemplu în cursul interogărilor efectuate de poliţie.
(60)Dreptul persoanei acuzate de a se prezenta la proces în persoană se întemeiază pe dreptul la un proces echitabil prevăzut la articolul 47 din cartă şi la articolul 6 din CEDO, astfel cum a fost interpretat de Curtea de Justiţie şi de Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Statele membre ar trebui să ia măsuri corespunzătoare pentru a încuraja prezenţa copiilor la proces, inclusiv prin citarea lor personală şi transmiterea unei copii a citaţiei titularului răspunderii părinteşti sau, atunci când acest lucru ar fi contrar interesului superior al copilului, unui alt adult corespunzător. Statele membre ar trebui să prevadă modalităţi practice privind prezenţa unui copil la proces. Aceste modalităţi ar putea include dispoziţii referitoare la condiţiile în care un copil poate fi exclus temporar de la participarea la proces.
(61)Anumite drepturi prevăzute de prezenta directivă ar trebui să se aplice copiilor care sunt persoane căutate din momentul în care aceştia sunt arestaţi în statul membru de executare.
(62)Procedurile privind mandatul european de arestare sunt esenţiale pentru cooperarea dintre statele membre în materie penală. Respectarea termenelor prevăzute de Decizia-cadru 2002/584/JAI este un element esenţial al acestei cooperări. Prin urmare, în timp ce copiii care sunt persoane căutate ar trebui să fie în măsură să îşi exercite pe deplin drepturile în temeiul prezentei directive în cadrul procedurilor privind mandatul european de arestare, respectivele termene ar trebui respectate.
(63)Statele membre ar trebui să ia măsurile corespunzătoare pentru a se asigura că judecătorii şi procurorii care instrumentează procedurile penale în care sunt implicaţi copii au competenţe specifice în acest domeniu sau au un acces efectiv la cursuri de formare specifice, îndeosebi cu privire la drepturile copiilor, tehnicile de interogare adecvate, psihologia copiilor şi comunicarea într-un limbaj adaptat copiilor. De asemenea, statele membre ar trebui să ia măsurile corespunzătoare pentru a promova organizarea acestor formări specifice pentru avocaţii care se ocupă de procedurile penale în care sunt implicaţi copii.
(64)Pentru a monitoriza şi a evalua eficacitatea prezentei directive, se impune culegerea de date relevante, din cele disponibile, cu privire la punerea în aplicare a drepturilor prevăzute de prezenta directivă. Aceste date includ date înregistrate de autorităţile judiciare şi de autorităţile de aplicare a legii şi, în măsura în care este posibil, datele administrative compilate de serviciile de asistenţă medicală şi de serviciile sociale cu privire la drepturile prevăzute în prezenta directivă, în special în ceea ce priveşte numărul copiilor cărora li s-a oferit asistenţă din partea unui avocat, numărul de evaluări individuale efectuate, numărul de interogări înregistrate audio-video şi numărul copiilor privaţi de libertate.
(65)Statele membre ar trebui să respecte şi să garanteze drepturile prevăzute în prezenta directivă, fără niciun fel de discriminare bazată pe motive precum rasa, culoarea, sexul, orientarea sexuală, limba, religia, opiniile politice sau de orice altă natură, naţionalitatea, originea etnică sau socială, averea, un handicap sau naşterea.
(66)Prezenta directivă susţine drepturile şi principiile fundamentale recunoscute de cartă şi de CEDO, inclusiv interzicerea torturii şi a tratamentelor inumane sau degradante, dreptul la libertate şi la siguranţă, respectarea vieţii private şi de familie, dreptul la integritate al persoanei, drepturile copilului, integrarea persoanelor cu handicap, dreptul la o cale de atac eficientă şi la un proces echitabil, prezumţia de nevinovăţie şi dreptul la apărare. Prezenta directivă ar trebui să fie pusă în aplicare în conformitate cu drepturile şi principiile respective.
(67)Prezenta directivă stabileşte norme minime. Statele membre ar trebui să poată extinde drepturile prevăzute de prezenta directivă pentru a asigura un nivel mai ridicat de protecţie. Nivelul mai ridicat de protecţie nu ar trebui să constituie un obstacol în calea recunoaşterii reciproce a deciziilor judiciare pe care normele minime respective sunt destinate să o faciliteze. Nivelul de protecţie prevăzut de statele membre nu ar trebui să fie inferior standardelor prevăzute de cartă sau de CEDO, astfel cum au fost interpretate de Curtea de Justiţie şi de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
(68)Deoarece obiectivele prezentei directive, şi anume stabilirea unor standarde comune minime cu privire la garanţiile procedurale pentru copiii care sunt persoane suspectate sau acuzate în cadrul procedurilor penale, nu pot fi realizate în mod satisfăcător de către statele membre, dar, având în vedere amploarea sau efectele acţiunii, acestea pot fi realizate mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarităţii, astfel cum este definit la articolul 5 din TUE. în conformitate cu principiul proporţionalităţii, astfel cum este definit la articolul menţionat, prezenta directivă nu depăşeşte ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivelor menţionate.
(69)În conformitate cu articolele 1 şi 2 din Protocolul nr. 21 privind poziţia Regatului Unit şi a Irlandei cu privire la spaţiul de libertate, securitate şi justiţie, anexat la TUE şi la TFUE, şi fără a aduce atingere articolului 4 din protocolul respectiv, aceste state membre nu participă la adoptarea prezentei directive, nu au obligaţii în temeiul acesteia şi aceasta nu li se aplică.
(70)În conformitate cu articolele 1 şi 2 din Protocolul nr. 22 privind poziţia Danemarcei, anexat la TUE şi la TFUE, Danemarca nu participă la adoptarea prezentei directive, nu are obligaţii în temeiul acesteia şi aceasta nu li se aplică.
(71)În conformitate cu Declaraţia politică comună a statelor membre şi a Comisiei din 28 septembrie 2011 privind documentele explicative (1), statele membre s-au angajat să însoţească, în cazurile justificate, notificarea măsurilor lor de transpunere, cu unul sau mai multe documente care să explice relaţia dintre componentele unei directive şi părţile corespunzătoare din instrumentele naţionale de transpunere. în ceea ce priveşte prezenta directivă, legiuitorul consideră justificată transmiterea unor astfel de documente,
(1)JO C 369,17.12.2011, p. 14.
ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:
-****-
Art. 1: Obiect
Prezenta directivă stabileşte norme minime comune privind anumite drepturi ale copiilor care:
a)sunt persoane suspectate sau acuzate în cadrul procedurilor penale; sau
b)fac obiectul procedurilor privind mandatul european de arestare în temeiul Deciziei-cadru 2002/584/JAI (persoane căutate).
Art. 2: Domeniu de aplicare
(1)Prezenta directivă se aplică copiilor care sunt persoane suspectate sau acuzate în cadrul procedurilor penale. Prezenta directivă se aplică până în momentul stabilirii definitive a faptului că persoana suspectată sau acuzată a săvârşit o infracţiune, inclusiv, dacă este cazul, până în momentul pronunţării unei hotărâri de condamnare şi al soluţionării oricărei căi de atac.
(2)Prezenta directivă se aplică copiilor care sunt persoane căutate, din momentul arestării acestora în statul membru de executare, în conformitate cu articolul 17.
(3)Cu excepţia articolului 5, a articolului 8 alineatul (3) litera (b) şi a articolului 15, în măsura în care dispoziţiile respective se referă la un titular al răspunderii părinteşti, prezenta directivă sau anumite dispoziţii ale acesteia se aplică persoanelor menţionate la alineatele (1) şi (2) din prezentul articol în situaţia în care acestea erau copii în momentul când au început să facă obiectul procedurilor, dar care ulterior au împlinit vârsta de 18 ani, şi aplicarea prezentei directive sau a anumitor dispoziţii ale acesteia este adecvată ţinând seama de toate circumstanţele cauzei, inclusiv gradul de maturitate şi gradul de vulnerabilitate ale persoanei vizate. Statele membre pot decide să nu mai aplice prezenta directivă persoanei vizate când aceasta a împlinit vârsta de 21 de ani.
(4)Prezenta directivă se aplică copiilor care nu erau iniţial persoane suspectate sau acuzate, dar care devin persoane suspectate sau acuzate în cursul interogărilor efectuate de către poliţie sau de o altă autoritate de aplicare a legii.
(5)Prezenta directivă nu aduce atingere normelor naţionale de stabilire a vârstei pentru răspunderea penală.
(6)Fără a aduce atingere dreptului la un proces echitabil, în ceea ce priveşte infracţiunile minore:
a)atunci când dreptul unui stat membru prevede aplicarea unei sancţiuni de către o altă autoritate decât o instanţă competentă în materie penală şi aplicarea respectivei sancţiuni poate fi atacată în faţa unei astfel de instanţe sau deferită unei astfel de instanţe; sau
b)atunci când privarea de libertate nu poate fi impusă ca pedeapsă,
prezenta directivă se aplică numai procedurilor desfăşurate la o instanţă competentă în materie penală.
În orice caz, prezenta directivă se aplică pe deplin atunci când copilul este privat de libertate, indiferent de etapa procedurilor penale.
Art. 3: Definiţii
În sensul prezentei directive, se aplică următoarele definiţii:
1."copil" înseamnă o persoană care nu a împlinit vârsta de 18 ani;
2."titular al răspunderii părinteşti" înseamnă orice persoană care are răspunderea părintească faţă de un copil;
3."răspundere părintească" înseamnă ansamblul drepturilor şi obligaţiilor referitoare la persoana sau bunurile unui copil, conferite unei persoane fizice sau unei persoane juridice în temeiul unei hotărâri judecătoreşti, al legii sau printr-un acord care produce efecte juridice, inclusiv dreptul de încredinţare şi dreptul de vizită.
În ceea ce priveşte punctul 1 de la primul paragraf, în cazul în care nu este clar dacă o persoană a împlinit vârsta de 18 ani, se prezumă că persoana respectivă este copil.
Art. 4: Dreptul la informare
(1)Statele membre se asigură că atunci când copiii sunt informaţi cu privire la faptul că sunt persoane suspectate sau acuzate în proceduri penale, aceştia sunt informaţi cu promptitudine cu privire la drepturile lor în conformitate cu Directiva 2012/13/UE şi cu privire la aspectele generale de desfăşurare a procedurii.
De asemenea, statele membre se asigură că copiii sunt informaţi cu privire la drepturile stabilite în prezenta directivă. Informaţiile respective sunt furnizate după cum urmează:
a)cu promptitudine atunci când copiii sunt informaţi cu privire la faptul că sunt persoane suspectate sau acuzate, în ceea ce priveşte:
(i)dreptul ca titularul răspunderii părinteşti să fie informat, astfel cum se prevede la articolul 5;
(ii)dreptul la asistenţă din partea unui avocat, astfel cum se prevede la articolul 6;
(iii)dreptul la protecţia vieţii private, astfel cum se prevede la articolul 14;
(iv)dreptul de a fi însoţit de titularul răspunderii părinteşti în timpul diferitelor etape ale procedurii, altele decât şedinţele de judecată, astfel cum se prevede la articolul 15 alineatul (4);
(v)dreptul la asistenţă judiciară, astfel cum se prevede la articolul 18;
b)cât mai curând posibil în cadrul procedurilor, în ceea ce priveşte:
(i)dreptul la o evaluare individuală, astfel cum se prevede la articolul 7;
(ii)dreptul la o examinare medicală, inclusiv dreptul la asistenţă medicală, astfel cum se prevede la articolul 8;
(iii)dreptul la limitarea privării de libertate şi la utilizarea unor măsuri alternative, inclusiv dreptul la reexaminarea periodică a detenţiei, astfel cum se prevede la articolele 10 şi 11;
(iv)dreptul de a fi însoţit de titularul răspunderii părinteşti pe parcursul şedinţelor de judecată, astfel cum se prevede la articolul 15 alineatul (1);
(v)dreptul de a se prezenta în persoană la proces, astfel cum se prevede la articolul 16;
(vi)dreptul la căi de atac eficiente, astfel cum se prevede la articolul 19;
c)la momentul privării de libertate, în ceea ce priveşte dreptul la un tratament specific în timpul privării de libertate, astfel cum se prevede la articolul 12.
(2)Statele membre se asigură că informaţiile menţionate la alineatul (1) sunt prezentate în scris, oral, sau în ambele modalităţi, într-un limbaj simplu şi accesibil şi că informaţiile furnizate sunt consemnate utilizând procedura de înregistrare în conformitate cu dreptul intern.
(3)În cazul în care copiilor li se înmânează o notă privind drepturile în temeiul Directivei 2012/13/UE, statele membre se asigură că această notă include indicarea drepturilor conferite în temeiul prezentei directive.
Art. 5: Dreptul copilului ca titularul răspunderii părinteşti să fie informat
(1)Statele membre se asigură că titularului răspunderii părinteşti i se furnizează cât mai curând posibil informaţiile pe care copilul are dreptul să le primească în conformitate cu articolul 4.
(2)Informaţiile prevăzute la alineatul (1) se furnizează unui alt adult corespunzător, care este desemnat de copil şi acceptat ca atare de autoritatea competentă, în cazul în care furnizarea informaţiilor respective titularului răspunderii părinteşti:
a)ar fi contrară interesului superior al copilului;
b)nu este posibilă deoarece după depunerea unor eforturi rezonabile niciun titular al răspunderii părinteşti nu poate fi contactat sau identitatea sa nu este cunoscută;
c)ar putea, pe baza unor circumstanţe obiective şi factuale, să pericliteze în mod substanţial procedurile penale.
În cazul în care copilul nu a desemnat un alt adult corespunzător, sau dacă adultul care a fost desemnat de către copil nu este acceptabil pentru autoritatea competentă, autoritatea competentă, ţinând seama de interesul superior al copilului, desemnează o altă persoană şi furnizează informaţiile unei alte persoane. Această persoană poate fi, de asemenea, un reprezentant al unei autorităţi sau al unei alte instituţii responsabile de protecţia sau de bunăstarea copiilor.
(3)În cazul în care circumstanţele care au condus la aplicarea alineatului (2) litera (a), (b) sau (c) au încetat să mai existe, orice informaţii pe care le primeşte copilul în conformitate cu articolul 4, şi care sunt în continuare relevante în cursul procedurilor, se furnizează titularului răspunderii părinteşti.
Art. 6: Asistenţă din partea unui avocat
(1)Copiii care sunt persoane suspectate sau acuzate în cadrul unor proceduri penale au dreptul de a avea acces la un avocat în conformitate cu Directiva 2013/48/UE. Nicio dispoziţie din prezenta directivă, în special din prezentul articol, nu aduce atingere acestui drept.
(2)Statele membre se asigură că copiii sunt asistaţi de un avocat în conformitate cu prezentul articol astfel încât să li se permită acestora să îşi exercite în mod efectiv dreptul la apărare.
(3)Statele membre se asigură că copiii sunt asistaţi de un avocat, fără întârzieri nejustificate, odată ce aceştia sunt informaţi cu privire la faptul că sunt persoane suspectate sau acuzate. în orice caz, copiii sunt asistaţi de un avocat începând cu oricare dintre următoarele momente care survine primul:
a)înainte de a fi interogaţi de poliţie sau de o altă autoritate de aplicare a legii sau autoritate judiciară;
b)la desfăşurarea unui act de anchetă sau de strângere de probe de către autorităţile de anchetă sau de către alte autorităţi competente, în conformitate cu alineatul (4) litera (c);
c)fără întârzieri nejustificate după privarea de libertate;
d)în cazul în care au fost citaţi să se înfăţişeze în faţa unei instanţe competente în materie penală, în timp util înainte ca aceştia să se înfăţişeze în faţa respectivei instanţe.
(4)Asistenţa din partea unui avocat include următoarele:
a)statele membre se asigură că copiii au dreptul de a avea întrevederi private şi de a comunica cu avocatul care îi reprezintă, inclusiv înaintea interogării de către poliţie sau o altă autoritate de aplicare a legii sau autoritate judiciară;
b)statele membre se asigură că copiii sunt asistaţi de un avocat atunci când sunt interogaţi şi că avocatul poate participa în mod efectiv la interogare. O astfel de participare se desfăşoară în conformitate cu procedurile din dreptul intern, cu condiţia ca astfel de proceduri să nu aducă atingere exercitării efective şi substanţei dreptului vizat. Atunci când un avocat participă la o interogare, faptul că o astfel de participare a avut loc se consemnează utilizându-se procedura de înregistrare în conformitate cu dreptul intern;
c)statele membre se asigură că copiii sunt asistaţi de un avocat cel puţin pe parcursul următoarelor acte de anchetă sau de strângere de probe, în cazul în care acţiunile respective sunt prevăzute în dreptul intern şi în cazul în care se impune sau se permite prezenţa persoanei suspectate sau acuzate la acţiunea în cauză:
(i)recunoaşterea din grup;
(ii)confruntări;
(iii)reconstituiri la faţa locului a modului în care a fost săvârşită infracţiunea.
(5)Statele membre respectă confidenţialitatea comunicării dintre copii şi avocatul lor în cadrul exercitării dreptului de a fi asistaţi de un avocat prevăzut în prezenta directivă. O astfel de comunicare include întrevederi, corespondenţă, conversaţii telefonice şi alte forme de comunicare permise în temeiul dreptului intern.
(6)Cu condiţia ca acest lucru să respecte dreptul la un proces echitabil, statele membre pot deroga de la alineatul (3) atunci când asistenţa de către un avocat nu este proporţională în raport cu circumstanţele cauzei, ţinând seama de gravitatea presupusei infracţiuni, de complexitatea cauzei, precum şi de măsurile care ar putea fi luate în raport cu această infracţiune, fiind de la sine înţeles că interesul superior al copilului este întotdeauna considerat a fi primordial.
În orice caz, statele membre se asigură că copiii sunt asistaţi de un avocat:
a)atunci când aceştia sunt prezentaţi în faţa unui judecător sau a unei instanţe competente pentru a se pronunţa cu privire la detenţie în orice etapă a procedurilor în cadrul domeniului de aplicare al prezentei directive; şi
b)în timpul detenţiei.
De asemenea, statele membre se asigură că privarea de libertate nu este impusă ca o condamnare penală, cu excepţia cazului în care copilul a fost asistat de un avocat în aşa fel încât să permită copilului să îşi exercite dreptul la apărare în mod eficace şi, în orice caz, în timpul şedinţelor de judecată în faţa instanţei.
(7)În cazul în care copilul trebuie asistat de un avocat în conformitate cu prezentul articol, dar niciun avocat nu este prezent, autorităţile competente amână interogarea copilului sau alte acte de anchetă sau de strângere de probe prevăzute la alineatul (4) litera (c) pentru o perioadă de timp rezonabilă, astfel încât să permită sosirea avocatului, sau desemnarea unui avocat, în cazul în care copilul nu a desemnat el însuşi un avocat.
(8)În circumstanţe excepţionale şi numai în cursul urmăririi penale, statele membre pot deroga temporar de la aplicarea drepturilor prevăzute la alineatul (3) în măsura în care acest lucru este justificat, ţinându-se seama de circumstanţele specifice ale cauzei, pe baza unuia sau mai multora dintre următoarele motive imperioase:
a)în cazul în care există o necesitate urgentă de a preveni consecinţe negative grave pentru viaţa, libertatea sau integritatea fizică a unei persoane;
b)în cazul în care acţiunea imediată a autorităţilor de anchetă este imperativă pentru a preveni periclitarea considerabilă a procedurilor penale în legătură cu o infracţiune gravă.
Statele membre se asigură că autorităţile competente, atunci când aplică prezentul alineat, ţin seama de interesul superior al copilului.
Decizia de a trece la o interogare în absenţa avocatului în temeiul prezentului alineat poate fi luată numai de la caz la caz, fie de o autoritate judiciară, fie de o altă autoritate competentă, cu condiţia ca decizia acesteia să poată face obiectul controlului jurisdicţional.
Art. 7: Dreptul la o evaluare individuală
(1)Statele membre se asigură că se ţine seama de nevoile specifice ale copiilor privind protecţia, educaţia, formarea şi integrarea socială.
(2)În acest scop, copiii care sunt persoane suspectate sau acuzate în cadrul procedurilor penale sunt evaluaţi individual. Evaluarea individuală ia în considerare, în special, personalitatea şi gradul de maturitate ale copilului, mediul economic, social şi familial din care provine, precum şi orice vulnerabilitate specifică a copilului.
(3)Amploarea şi nivelul de detaliere al evaluării individuale poate varia în funcţie de circumstanţele cauzei, de măsurile care pot fi luate în cazul în care copilul este găsit vinovat de săvârşirea presupusei infracţiunii şi de faptul dacă, recent, copilul a mai făcut obiectul unei evaluări individuale.
(4)Evaluarea individuală serveşte pentru a stabili şi a arăta, în conformitate cu procedura de înregistrare din statul membru în cauză, informaţiile referitoare la caracteristicile individuale şi la situaţia copilului care pot fi utilizate de către autorităţile competente:
a)pentru a stabili dacă urmează să fie luată vreo măsură specifică care este în avantajul copilului;
b)la evaluarea caracterului adecvat şi a eficacităţii oricăror măsuri preventive în ceea ce priveşte copilul;
c)pentru a lua orice decizie sau măsură în cadrul procedurilor penale, inclusiv în cazul pronunţării unei hotărâri de condamnare.
(5)Evaluarea individuală are loc în cel mai timpuriu stadiu adecvat al procedurilor şi, sub rezerva alineatului (6), înainte de trimiterea în judecată.
(6)În absenţa unei evaluări individuale, trimiterea în judecată se poate totuşi realiza, cu condiţia ca acest lucru să fie în interesul superior al copilului şi ca evaluarea individuală să fie, în orice caz, disponibilă la începutul şedinţelor de judecată în faţa instanţei.
(7)Evaluările individuale se efectuează cu implicarea strânsă a copilului. Acestea se efectuează de către un personal calificat, urmărind, pe cât posibil, o abordare multidisciplinară şi, atunci când este cazul, cu implicarea titularului răspunderii părinteşti sau a altui adult corespunzător menţionat la articolele 5 şi 15 şi/sau a unui profesionist specializat.
(8)În cazul în care elementele care constituie baza evaluării individuale se schimbă considerabil, statele membre se asigură că evaluarea individuală este actualizată pe parcursul procedurilor penale.
(9)Statele membre pot deroga de la obligaţia de a efectua o evaluare individuală dacă derogarea este justificată raportat la circumstanţele cauzei şi în măsura în care acest lucru este compatibil cu interesul superior al copilului.
Art. 8: Dreptul la examinare medicală
(1)Statele membre se asigură că copiii care sunt privaţi de libertate au dreptul la o examinare medicală fără întârzieri nejustificate, în special cu scopul de a evalua starea mentală şi fizică generală a copilului. Examinarea medicală este cât se poate de neinvazivă şi este efectuată de către un medic sau un alt profesionist calificat.
(2)Rezultatele examinării medicale se iau în considerare pentru a determina capacitatea copilului de a fi supus interogării, altor acte de anchetă ori de strângere de probe sau oricăror măsuri luate sau preconizate a fi luate împotriva copilului.
(3)Examinarea medicală se efectuează fie la iniţiativa autorităţilor competente, în special în cazul în care există indicii specifice cu privire la starea de sănătate care motivează o astfel de examinare, fie la cererea oricăreia dintre următoarele persoane:
a)copilul;
b)titularul răspunderii părinteşti sau un alt adult corespunzător menţionat la articolul 5 şi 15;
c)avocatul copilului.
(4)Concluzia examinării medicale se consemnează în scris. în cazul în care este nevoie, se acordă asistenţă medicală.
(5)Statele membre se asigură că se realizează o nouă examinare medicală în cazul în care circumstanţele impun acest lucru.
Art. 9: Înregistrarea audio-video a interogărilor
(1)Statele membre se asigură că interogarea copiilor de către poliţie sau alte autorităţi de aplicare a legii în cursul procedurilor penale este înregistrată audio-video, atunci când acest lucru este proporţional în circumstanţele cauzei, ţinând seama, printre altele, de împrejurarea dacă un avocat este prezent sau nu şi dacă copilul este privat de libertate sau nu, cu condiţia ca interesul superior al copilului să fie întotdeauna considerat primordial.
(2)În cazul în care interogarea nu este înregistrată audio-video, aceasta se consemnează într-un alt mod adecvat, de exemplu printr-un proces-verbal scris, care este verificat în mod corespunzător.
(3)Prezentul articol nu aduce atingere posibilităţii de a adresa întrebări fără o înregistrare audio-video, exclusiv în vederea identificării copilului.
Art. 10: Limitarea privării de libertate
(1)Statele membre se asigură că privarea de libertate a unui copil în orice etapă a procedurilor penale este limitată la cea mai scurtă perioadă adecvată. Se ţine seama în mod corespunzător de vârsta şi de situaţia individuală a copilului şi, îndeosebi, de circumstanţele specifice ale cauzei.
(2)Statele membre se asigură că privarea de libertate, în special detenţia, sunt impuse copiilor numai ca măsură de ultimă instanţă. Statele membre se asigură că orice detenţie se bazează pe o decizie motivată, care face obiectul unui control jurisdicţional al unei instanţe judecătoreşti. O astfel de decizie este, de asemenea, supusă unei reexaminări periodice, la intervale rezonabile de timp, de către o instanţă judecătorească, fie din oficiu, fie la cererea copilului, a avocatului copilului sau a unei autorităţi judiciare, alta decât o instanţă de judecată. Fără a aduce atingere independenţei sistemului judiciar, statele membre se asigură că deciziile ce urmează a fi luate în temeiul prezentului alineat sunt luate fără întârzieri nejustificate.
Art. 11: Măsuri alternative
Statele membre se asigură că, ori de câte ori este posibil, autorităţile competente recurg la măsuri alternative detenţiei (măsuri alternative).
Art. 12: Tratament specific în cazul privării de libertate
(1)Statele membre se asigură că, în cazul privării de libertate, copiii care se află în stare de detenţie sunt ţinuţi separat de adulţi, cu excepţia cazului în care se consideră că este în interesul copilului să nu se procedeze astfel.
(2)Statele membre se asigură, de asemenea, că minorii din custodia poliţiei sunt ţinuţi separat de adulţi, cu excepţia cazului în care:
a)se consideră că este în interesul superior al copilului să nu se procedeze astfel; sau
b)în circumstanţe excepţionale, nu este posibil din punct de vedere practic, cu condiţia ca copiii să fie ţinuţi împreună cu adulţii într-un mod care să fie compatibil cu interesul superior al copilului.
(3)Fără a aduce atingere alineatului (1), atunci când un copil aflat în stare de detenţie ajunge la vârsta de 18 ani, statele membre îi oferă posibilitatea de a continua să stea în continuare separat de alţi adulţi deţinuţi atunci când acest lucru este justificat, luând în considerare circumstanţele persoanei în cauză, cu condiţia ca acest lucru să fie compatibil cu interesul superior al copiilor care sunt deţinuţi împreună cu persoana respectivă.
(4)Fără a aduce atingere alineatului (1) şi ţinând seama de alineatul (3), copiii pot fi ţinuţi în detenţie împreună cu tineri adulţi, cu excepţia cazului în care acest lucru este contrar interesului superior al copilului.
(5)Atunci când copiii se află în detenţie, statele membre iau măsurile corespunzătoare pentru a:
a)asigura şi a menţine sănătatea şi dezvoltarea fizică şi mentală a acestora;
b)asigura dreptul lor la educaţie şi formare, inclusiv pentru copiii cu handicapuri fizice, senzoriale sau de învăţare;
c)asigura exercitarea efectivă şi regulată a dreptului lor la viaţă de familie;
d)asigura accesul la programe care încurajează dezvoltarea lor şi reintegrarea lor în societate; şi
e)asigura respectarea libertăţii lor religioase sau a convingerilor lor.
Măsurile luate în temeiul prezentului alineat sunt proporţionale şi adecvate perioadei de detenţie.
Literele (a) şi (e) din primul paragraf se aplică, de asemenea, şi altor situaţii de privare de libertate decât detenţia. Măsurile luate sunt proporţionale şi adecvate pentru astfel de situaţii de privare de libertate.
Literele (b), (c) şi (d) din primul paragraf se aplică altor situaţii de privare de libertate decât detenţia numai în măsura în care acest lucru este adecvat şi proporţional, având în vedere natura şi durata acestor situaţii.
(6)Statele membre depun diligenţele necesare să asigure faptul că copiii care sunt privaţi de libertate se pot întâlni cu titularul răspunderii părinteşti cât mai curând posibil, în cazul în care o astfel de întrevedere este compatibilă cu cerinţele operaţionale şi de anchetă. Prezentul alineat se aplică fără a aduce atingere desemnării unui alt adult corespunzător în temeiul articolului 5 sau 15.
Art. 13: Instrumentarea la timp şi cu diligenţă a cauzelor
(1)Statele membre iau toate măsurile adecvate pentru a se asigura că procedurile penale în care sunt implicaţi copii sunt tratate de urgenţă şi cu diligenţă cuvenită.
(2)Statele membre iau toate măsurile adecvate pentru a asigura copiilor întotdeauna un tratament care le protejează demnitatea şi care este adecvat vârstei acestora, gradului lor de maturitate şi nivelului lor de înţelegere şi care ţine seama de orice nevoi speciale, inclusiv orice dificultăţi de comunicare, pe care aceştia le pot avea.
Art. 14: Dreptul la protecţia vieţii private
(1)Statele membre se asigură că viaţa privată a copiilor în cursul procedurilor penale este protejată.
(2)În acest scop, statele membre fie dispun ca şedinţele de judecată în care sunt implicaţi copii să fie ţinute în absenţa publicului, fie permit instanţelor ori judecătorilor să hotărască să ţină aceste şedinţe în absenţa publicului.
(3)Statele membre iau măsurile necesare pentru a asigura că înregistrările şi consemnările menţionate la articolul 9 nu sunt făcute publice.
(4)Statele membre încurajează mass-media să adopte măsuri de autoreglementare în vederea atingerii obiectivelor enunţate în prezentul articol, cu respectarea libertăţii de exprimare şi de informare şi a libertăţii şi pluralismului mass-mediei.
Art. 15: Dreptul copilului de a fi însoţit de titularul răspunderii părinteşti în cursul procedurii
(1)Statele membre se asigură că copiii au dreptul de a fi însoţiţi de titularul răspunderii părinteşti pe parcursul şedinţelor de judecată în care sunt implicaţi.
(2)Copilul are dreptul de a fi însoţit de un alt adult corespunzător care este desemnat de copil şi acceptat în această calitate de autoritatea competentă atunci când prezenţa titularului răspunderii părinteşti care însoţeşte copilul pe parcursul şedinţelor de judecată:
a)ar fi contrară interesului superior al copilului;
b)nu este posibilă deoarece, după depunerea unor eforturi rezonabile, niciun titular al răspunderii părinteşti nu poate fi contactat sau identitatea sa nu este cunoscută; sau
c)ar periclita, pe baza unor circumstanţe obiective şi de fapt, în mod substanţial procedurile penale.
În cazul în care copilul nu a desemnat un alt adult corespunzător sau adultul care a fost numit de copil nu este acceptabil pentru autoritatea competentă, autoritatea competentă, ţinând seama de interesul superior al copilului, desemnează o altă persoană pentru a însoţi copilul. Această persoană poate fi, de asemenea, reprezentantul unei autorităţi sau al unei alte instituţii responsabile de protecţia copiilor sau de bunăstarea acestora.
(3)În cazul în care circumstanţele care au condus la aplicarea literei (a), (b) sau (c) din alineatul (2) încetează să mai existe, copilul are dreptul de a fi însoţit de titularul răspunderii părinteşti pe parcursul şedinţelor de judecată rămase.
(4)Pe lângă dreptul prevăzut la alineatul (1), statele membre se asigură că copiii au dreptul de a fi însoţiţi de titularul răspunderii părinteşti sau de un alt adult corespunzător, astfel cum este menţionat la alineatul (2), în timpul diferitelor etape ale procedurii, altele decât şedinţele de judecată, la care copilul este prezent, în cazul în care autoritatea competentă consideră că:
a)este în interesul superior al copilului de a fi însoţit de persoana respectivă; şi
b)prezenţa persoanei respective nu va aduce atingere procedurilor penale.
Art. 16: Dreptul copiilor de a se prezenta în persoană şi a participa la propriul proces
(1)Statele membre se asigură că copiii au dreptul de a fi prezenţi la propriul proces şi adoptă toate măsurile necesare pentru a le permite să participe în mod eficace la proces, inclusiv oferindu-le posibilitatea de a fi ascultaţi şi de a-şi exprima punctul de vedere.
(2)Statele membre se asigură că copiii care nu au fost prezenţi la propriul lor proces au dreptul la un nou proces sau la o altă cale de atac, în conformitate cu Directiva (UE) 2016/343 şi în condiţiile stabilite de aceasta.
Art. 17: Procedurile privind mandatul european de arestare
Statele membre se asigură că drepturile menţionate la articolele 4, 5, 6 şi 8, articolele 10-15 şi articolul 18 se aplică mutatis mutandis copiilor care sunt persoane căutate la arestarea acestora în temeiul procedurilor privind mandatul european de arestare în statul membru de executare.
Art. 18: Dreptul la asistenţă judiciară
Statele membre se asigură că dreptul intern referitor la asistenţa judiciară garantează exercitarea efectivă a dreptului de a fi asistat de un avocat în temeiul articolului 6.
Art. 19: Căi de atac
Statele membre se asigură că copiii care sunt persoane suspectate sau acuzate în cadrul procedurilor penale, precum şi copiii care sunt persoane căutate au la dispoziţie o cale de atac eficientă în temeiul dreptului intern, în cazul încălcării drepturilor lor prevăzute în prezenta directivă.
Art. 20: Formare
(1)Statele membre se asigură că personalul autorităţilor de aplicare a legii şi al centrelor de detenţie care instrumentează cauze care implică copii beneficiază de formare profesională specifică, la un nivel corespunzător contactului pe care îl au cu copiii, cu privire la drepturile copiilor, tehnicile de interogare adecvate, psihologia copilului şi comunicarea într-un limbaj adaptat copilului.
(2)Fără a aduce atingere independenţei sistemului judiciar şi diferenţelor în organizarea sistemelor judiciare din statele membre, precum şi cu respectarea rolului persoanelor responsabile de formarea judecătorilor şi a procurorilor, statele membre iau măsurile corespunzătoare pentru a se asigura că judecătorii şi procurorii care se ocupă de procedurile penale în care sunt implicaţi copii au competenţe specifice în acest domeniu, au acces efectiv la formare specifică, sau ambele.
(3)Cu respectarea corespunzătoare a independenţei profesiei juridice, precum şi a rolului persoanelor responsabile de formarea avocaţilor, statele membre iau măsurile adecvate pentru a promova acordarea unei formări specifice menţionate la alineatul (2) avocaţilor care se ocupă de procedurile penale în care sunt implicaţi copii.
(4)Prin intermediul serviciilor publice sau prin finanţarea organizaţiilor de asistenţă pentru copii, statele membre încurajează iniţiativele care permit persoanelor care oferă sprijin şi servicii de justiţie reparatorie pentru copii să beneficieze de formare adecvată la un nivel corespunzător cu contactele pe care le au cu copiii şi să respecte standardele profesionale în vigoare pentru a se asigura că aceste servicii sunt furnizate într-un mod imparţial, respectuos şi profesionist.
Art. 21: Colectarea de date
Statele membre transmit Comisiei, până la 11 iunie 2021, şi ulterior la fiecare trei ani, datele disponibile care indică modul în care drepturile prevăzute de prezenta directivă au fost puse în aplicare.
Art. 22: Costuri
Statele membre suportă costurile care rezultă din aplicarea articolelor 7, 8 şi 9, indiferent de rezultatul procedurilor, cu excepţia cazului în care, în ceea ce priveşte costurile care rezultă din aplicarea articolului 8, acestea sunt acoperite printr-o asigurare medicală.
Art. 23: Clauza de menţinere a nivelului de protecţie
Nicio dispoziţie a prezentei directive nu se interpretează ca reprezentând o limitare sau o derogare de la orice drepturi şi garanţii procedurale asigurate în temeiul cartei, al CEDO sau al altor dispoziţii relevante de drept internaţional, în special Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului, sau de la legislaţia unui stat membru care prevede un nivel mai înalt de protecţie.
Art. 24: Transpunere
(1)Statele membre asigură intrarea în vigoare a actelor cu putere de lege şi a actelor administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la 11 iunie 2019. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.
Atunci când statele membre adoptă aceste măsuri, acestea conţin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoţite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.
(2)Statele membre transmit Comisiei textul dispoziţiilor de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.
Art. 25: Raport
Comisia prezintă Parlamentului European şi Consiliului, până la 11 iunie 2022, un raport în care evaluează măsura în care statele membre au adoptat măsurile necesare pentru a se conforma prezentei directive, inclusiv o evaluare a aplicării articolului 6, însoţită, dacă este necesar, de propuneri legislative.
Art. 26: Intrarea în vigoare
Prezenta directivă intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
-****-
Adoptată la Strasbourg, 11 mai 2016.
Pentru Parlamentul European Preşedintele M. SCHULZ Pentru Consiliu Preşedintele J.A. HENNIS-PLASSCHAERT |
Publicat în Jurnalul Oficial cu numărul 132L din data de 21 mai 2016