Art. 3. - Art. 3: Definiţii - Directiva 800/11-mai-2016 privind garanţiile procedurale pentru copiii care sunt persoane suspectate sau acuzate în cadrul procedurilor penale

Acte UE

Jurnalul Oficial 132L

În vigoare
Versiune de la: 21 Mai 2016
Art. 3: Definiţii
În sensul prezentei directive, se aplică următoarele definiţii:
1."copil" înseamnă o persoană care nu a împlinit vârsta de 18 ani;
2."titular al răspunderii părinteşti" înseamnă orice persoană care are răspunderea părintească faţă de un copil;
3."răspundere părintească" înseamnă ansamblul drepturilor şi obligaţiilor referitoare la persoana sau bunurile unui copil, conferite unei persoane fizice sau unei persoane juridice în temeiul unei hotărâri judecătoreşti, al legii sau printr-un acord care produce efecte juridice, inclusiv dreptul de încredinţare şi dreptul de vizită.
În ceea ce priveşte punctul 1 de la primul paragraf, în cazul în care nu este clar dacă o persoană a împlinit vârsta de 18 ani, se prezumă că persoana respectivă este copil.