Art. 7. - Art. 7: Dreptul la o evaluare individuală - Directiva 800/11-mai-2016 privind garanţiile procedurale pentru copiii care sunt persoane suspectate sau acuzate în cadrul procedurilor penale

Acte UE

Jurnalul Oficial 132L

În vigoare
Versiune de la: 21 Mai 2016
Art. 7: Dreptul la o evaluare individuală
(1)Statele membre se asigură că se ţine seama de nevoile specifice ale copiilor privind protecţia, educaţia, formarea şi integrarea socială.
(2)În acest scop, copiii care sunt persoane suspectate sau acuzate în cadrul procedurilor penale sunt evaluaţi individual. Evaluarea individuală ia în considerare, în special, personalitatea şi gradul de maturitate ale copilului, mediul economic, social şi familial din care provine, precum şi orice vulnerabilitate specifică a copilului.
(3)Amploarea şi nivelul de detaliere al evaluării individuale poate varia în funcţie de circumstanţele cauzei, de măsurile care pot fi luate în cazul în care copilul este găsit vinovat de săvârşirea presupusei infracţiunii şi de faptul dacă, recent, copilul a mai făcut obiectul unei evaluări individuale.
(4)Evaluarea individuală serveşte pentru a stabili şi a arăta, în conformitate cu procedura de înregistrare din statul membru în cauză, informaţiile referitoare la caracteristicile individuale şi la situaţia copilului care pot fi utilizate de către autorităţile competente:
a)pentru a stabili dacă urmează să fie luată vreo măsură specifică care este în avantajul copilului;
b)la evaluarea caracterului adecvat şi a eficacităţii oricăror măsuri preventive în ceea ce priveşte copilul;
c)pentru a lua orice decizie sau măsură în cadrul procedurilor penale, inclusiv în cazul pronunţării unei hotărâri de condamnare.
(5)Evaluarea individuală are loc în cel mai timpuriu stadiu adecvat al procedurilor şi, sub rezerva alineatului (6), înainte de trimiterea în judecată.
(6)În absenţa unei evaluări individuale, trimiterea în judecată se poate totuşi realiza, cu condiţia ca acest lucru să fie în interesul superior al copilului şi ca evaluarea individuală să fie, în orice caz, disponibilă la începutul şedinţelor de judecată în faţa instanţei.
(7)Evaluările individuale se efectuează cu implicarea strânsă a copilului. Acestea se efectuează de către un personal calificat, urmărind, pe cât posibil, o abordare multidisciplinară şi, atunci când este cazul, cu implicarea titularului răspunderii părinteşti sau a altui adult corespunzător menţionat la articolele 5 şi 15 şi/sau a unui profesionist specializat.
(8)În cazul în care elementele care constituie baza evaluării individuale se schimbă considerabil, statele membre se asigură că evaluarea individuală este actualizată pe parcursul procedurilor penale.
(9)Statele membre pot deroga de la obligaţia de a efectua o evaluare individuală dacă derogarea este justificată raportat la circumstanţele cauzei şi în măsura în care acest lucru este compatibil cu interesul superior al copilului.