Directiva 2008/104/CE/19-nov-2008 privind munca prin agent de muncă temporară
Acte UE
Jurnalul Oficial 327
În vigoare Versiune de la: 5 Decembrie 2008
Directiva 2008/104/CE/19-nov-2008 privind munca prin agent de muncă temporară
Dată act: 19-nov-2008
Emitent: Parlamentul European;Consiliul Uniunii Europene
PARLAMENTUL EUROPEAN ŞI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, în special articolul 137 alineatul (2),
având în vedere propunerea Comisiei,
având în vedere avizul Comitetului Economic şi Social European (1),
(1)JO C 61, 14.3.2003, p. 124.
după consultarea Comitetului Regiunilor,
hotărând în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 251 din tratat (2),
(2)Avizul Parlamentului European din 21 noiembrie 2002 JO C 25 E, 29.1.2004, p. 368), Poziţia comună a Consiliului din 15 septembrie 2008 şi Poziţia Parlamentului European din 22 octombrie 2008 (nepublicată încă în Jurnalul Oficial).
întrucât:
(1)Prezenta directivă respectă drepturile fundamentale şi principiile recunoscute de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (3). Directiva este, în special, concepută pentru a asigura respectarea deplină a articolului 31 din cartă, care prevede că orice lucrător are dreptul la condiţii de muncă care să respecte sănătatea, securitatea şi demnitatea sa, la o limitare a duratei maxime de muncă, la perioade de odihnă zilnică şi săptămânală, precum şi la o perioadă anuală de concediu plătit.
(3)JO C 303, 14.12.2007, p. 1.
(2)Carta comunitară privind drepturile sociale fundamentale ale lucrătorilor prevede la punctul 7, printre altele, că realizarea pieţei interne trebuie să conducă la îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă şi de muncă ale lucrătorilor din Comunitatea Europeană; acest proces se va realiza prin alinierea progresului privind condiţiile menţionate, în principal cu privire la formele de muncă, precum munca pe baza unui contract de muncă pe durată determinată, munca cu fracţiune de normă, munca prin agent de muncă temporară (denumită în continuare "muncă temporară") şi munca sezonieră.
(3)La 27 septembrie 1995, Comisia s-a consultat cu partenerii sociali la nivel comunitar, în conformitate cu articolul 138 alineatul (2) din tratat, privind orientarea acţiunii comunitare cu privire la flexibilitatea programului de muncă şi la siguranţa locului de muncă pentru lucrători.
(4)După consultarea respectivă, Comisia a considerat că acţiunea comunitară este recomandabilă şi la 9 aprilie 1996 s-a consultat încă o dată cu partenerii sociali, în conformitate cu articolul 138 alineatul (2) din tratat, cu privire la conţinutul propunerii avute în vedere.
(5)În introducerea la acordul-cadru privind munca pe durată determinată încheiat la 18 martie 1999, semnatarii şi-au manifestat intenţia de a lua în considerare necesitatea unui acord similar cu privire la munca temporară şi au decis să nu includă lucrătorii care îşi desfăşoară activitatea prin agent de muncă temporară în directiva privind munca pe durată determinată.
(6)Organizaţiile intersectoriale cu caracter general, şi anume Uniunea Confederaţiilor Industriale şi Patronale din Europa (UNICE) (4), Centrul European al Întreprinderilor cu Participare Publică şi al Întreprinderilor de Interes Economic General (CEEP) şi Confederaţia Europeană a Sindicatelor (CES), au informat Comisia, printr-o scrisoare comună din 29 mai 2000, asupra dorinţei lor de a iniţia procesul prevăzut la articolul 139 din tratat. Printr-o altă scrisoare comună din 28 februarie 2001, aceştia au solicitat Comisiei prelungirea cu o lună a termenului menţionat la articolul 138 alineatul (4). Comisia a răspuns favorabil acestei solicitări şi a prelungit termenul pentru negocieri până la 15 martie 2001.
(4)Din ianuarie 2007, noua denumire a UNICE este BUSINESSEUROPE.
(7)La 21 mai 2001, partenerii sociali au recunoscut faptul că negocierile lor cu privire la munca temporară nu au dus la niciun acord.
(8)În martie 2005, Consiliul European a considerat vitală relansarea Strategiei de la Lisabona şi reorientarea priorităţilor sale în direcţia creşterii economice şi a ocupării forţei de muncă. Consiliul a aprobat Liniile directoare integrate pentru creştere economică şi ocuparea forţei de muncă 2005-2008, care vizează, printre altele, promovarea flexibilităţii, precum şi a securităţii locului de muncă şi reducerea segmentării pieţei muncii, ţinându-se seama în mod corespunzător de rolul partenerilor sociali.
(9)În conformitate cu Comunicarea Comisiei privind Agenda socială pentru perioada până în 2010, care a fost salutată de Consiliul European din martie 2005 ca o contribuţie în direcţia realizării obiectivelor Strategiei de la Lisabona prin consolidarea modelului social european, Consiliul European a considerat că noile forme de organizare a muncii şi o mai mare diversitate de dispoziţii contractuale pentru lucrători şi întreprinderi, care combină mai bine flexibilitatea cu securitatea, ar spori adaptabilitatea. În plus, Consiliul European din decembrie 2007 a aprobat principiile comune convenite privind flexisecuritatea, care asigură un echilibru între flexibilitate şi securitate pe piaţa muncii şi îi ajută atât pe angajaţi, cât şi pe angajatori să profite de oportunităţile pe care le oferă globalizarea.
(10)Există diferenţe considerabile la nivelul utilizării muncii temporare şi la nivelul situaţiei juridice, al statutului şi al condiţiilor de muncă pentru lucrătorii prin agent de muncă temporară (denumiţi în continuare "lucrători temporari") în cadrul Uniunii Europene.
(11)Munca temporară răspunde nu numai necesităţilor în materie de flexibilitate ale întreprinderilor, dar şi necesităţii lucrătorilor de a-şi armoniza viaţa profesională cu cea privată. Astfel, munca temporară contribuie la crearea de locuri de muncă şi la participarea şi integrarea pe piaţa muncii.
(12)Prezenta directivă stabileşte un cadru de protecţie pentru lucrătorii temporari, care este nediscriminatoriu, transparent şi proporţional şi respectă diversitatea pieţelor muncii şi ale relaţiilor între partenerii sociali.
(13)Directiva 91/383/CEE a Consiliului din 25 iunie 1991 de completare a măsurilor destinate să promoveze îmbunătăţirea securităţii şi sănătăţii la locul de muncă în cazul lucrătorilor care au un raport de muncă pe durată determinată sau un raport de muncă temporară (1) stabileşte dispoziţiile privind siguranţa şi sănătatea aplicabile lucrătorilor temporari.
(1)JO L 206, 29.7.1991, p. 19.
(14)Condiţiile de muncă şi de angajare de bază aplicabile lucrătorilor temporari ar trebui să fie cel puţin acelea care s-ar aplica lucrătorilor în cazul în care aceştia ar fi recrutaţi de întreprinderea utilizatoare pentru a ocupa acelaşi loc de muncă.
(15)Contractele de muncă pe durată nedeterminată reprezintă forma generală de raport de muncă. În cazul lucrătorilor care au încheiat un contract pe durată nedeterminată cu agentul de muncă temporară, având în vedere protecţia specială pe care o oferă acest tip de contract, ar trebui să se introducă o dispoziţie care să permită excepţii de la regulile aplicabile în întreprinderea utilizatoare.
(16)Pentru a aborda în mod flexibil diversitatea pieţelor muncii şi a relaţiilor industriale, statele membre pot permite partenerilor sociali să definească condiţiile de muncă şi de angajare, cu condiţia ca nivelul general de protecţie pentru lucrătorii temporari să fie respectat.
(17)În plus, în anumite circumstanţe speciale, statele membre ar trebui, pe baza unui acord încheiat de partenerii sociali la nivel naţional, să poată deroga, în anumite limite, de la principiul egalităţii de tratament, în măsura în care se oferă un nivel corespunzător de protecţie.
(18)Îmbunătăţirea protecţiei minime pentru lucrătorii temporari ar trebui să fie însoţită de revizuirea oricăror restricţii sau interdicţii care au fost impuse pentru munca temporară. Acestea pot fi justificate numai de interesul general privind, în special, protecţia lucrătorilor, cerinţele privind siguranţa şi sănătatea la locul de muncă şi necesitatea de a asigura funcţionarea corespunzătoare a pieţei muncii şi prevenirea abuzurilor.
(19)Prezenta directivă nu aduce atingere autonomiei partenerilor sociali şi nici nu ar trebui să afecteze relaţiile dintre partenerii sociali, inclusiv dreptul de a negocia şi de a încheia convenţii colective de muncă în conformitate cu legislaţia şi cu practicile naţionale, respectând, în acelaşi timp, legislaţia comunitară în vigoare.
(20)Dispoziţiile prezentei directive cu privire la restricţiile sau interdicţiile referitoare la munca temporară nu aduc atingere legislaţiei sau practicilor naţionale care interzic înlocuirea lucrătorilor aflaţi în grevă cu lucrători temporari.
(21)Statele membre ar trebui să prevadă proceduri administrative sau judiciare pentru a proteja drepturile lucrătorilor temporari, precum şi sancţiuni eficiente, disuasive şi proporţionale în cazul încălcării obligaţiilor stabilite prin prezenta directivă.
(22)Prezenta directivă ar trebui să fie pusă în aplicare în conformitate cu dispoziţiile tratatului privind libertatea de a presta servicii şi libertatea de stabilire şi fără a aduce atingere Directivei 96/71/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 decembrie 1996 privind detaşarea lucrătorilor în cadrul prestării de servicii (2).
(2)JO L 18, 21.1.1997, p. 1.
(23)Deoarece obiectivul prezentei directive, şi anume stabilirea unui cadru armonizat la nivel comunitar pentru protecţia lucrătorilor temporari, nu poate fi realizat în mod satisfăcător de către statele membre şi, având în vedere amploarea şi efectele acţiunii, poate fi realizat mai bine la nivelul Comunităţii prin introducerea unor cerinţe minime aplicabile în întreaga Comunitate, aceasta poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarităţii, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din tratat. În conformitate cu principiul proporţionalităţii, astfel cum este enunţat în respectivul articol, prezenta directivă nu depăşeşte ceea ce este necesar pentru atingerea acestui obiectiv,
ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:
-****-
Art. 1: Domeniu de aplicare
(1)Prezenta directivă se aplică lucrătorilor care au încheiat un contract de muncă sau se află într-un raport de muncă cu un agent de muncă temporară şi care sunt puşi la dispoziţia unor întreprinderi utilizatoare pentru a lucra temporar sub supravegherea şi conducerea acestora.
(2)Prezenta directivă se aplică întreprinderilor publice şi private care sunt agenţi de muncă temporară sau întreprinderi utilizatoare angajate în activităţi economice, indiferent dacă au sau nu un scop lucrativ.
(3)În urma consultărilor cu partenerii sociali, statele membre pot stabili că prezenta directivă nu se aplică raporturilor sau contractelor de muncă încheiate în cadrul unui anumit program public sau care beneficiază de ajutor public, de formare profesională, integrare sau reconversie profesională.
Art. 2: Obiectivul
Obiectivul prezentei directive este acela de a asigura protecţia lucrătorilor temporari şi de a îmbunătăţi calitatea muncii prin agent de muncă temporară prin asigurarea aplicării principiului egalităţii de tratament, astfel cum este prevăzut la articolul 5, lucrătorilor temporari şi prin recunoaşterea agenţilor de muncă temporară în calitate de angajatori, ţinând seama în acelaşi timp de necesitatea de a stabili un cadru corespunzător pentru utilizarea muncii temporare în vederea contribuirii în mod efectiv la crearea de locuri de muncă şi la dezvoltarea unor forme de muncă flexibile.
Art. 3: Definiţii
(1)În sensul prezentei directive:
a)"lucrător" înseamnă orice persoană care, în statul membru respectiv, este protejată ca lucrător în cadrul dreptului naţional al muncii;
b)"agent de muncă temporară" înseamnă orice persoană fizică sau juridică ce, în conformitate cu legislaţia naţională, încheie contracte de muncă sau raporturi de muncă cu lucrători temporari pentru a-i pune la dispoziţia unor întreprinderi utilizatoare, pentru a lucra cu titlu temporar sub supravegherea şi conducerea acestora;
c)"lucrător temporar" înseamnă un lucrător care a încheiat un contract de muncă sau se află într-un raport de muncă cu un agent de muncă temporară în vederea punerii sale la dispoziţia unei întreprinderi utilizatoare pentru a lucra temporar sub supravegherea şi conducerea acesteia;
d)"întreprindere utilizatoare" înseamnă orice persoană fizică sau juridică pentru care şi sub supravegherea şi conducerea căreia munceşte temporar un lucrător temporar;
e)"misiune de muncă temporară" înseamnă perioada în care lucrătorul temporar este pus la dispoziţia întreprinderii utilizatoare pentru a lucra temporar sub supravegherea şi conducerea acesteia;
f)"condiţii de bază de muncă şi de angajare" înseamnă condiţiile de muncă şi de angajare stabilite prin legislaţie, reglementări, dispoziţii administrative, convenţii colective şi/sau alte dispoziţii generale obligatorii în vigoare în întreprinderea utilizatoare cu privire la:
(i)durata timpului de lucru, orele suplimentare, pauzele, perioadele de repaus, munca pe timp de noapte, concediile şi sărbătorile legale;
(ii)remuneraţie.
(2)Prezenta directivă nu aduce atingere legislaţiei naţionale în ceea ce priveşte definiţiile remuneraţiei, a contractului de muncă, a raporturilor de muncă, sau a lucrătorului.
Statele membre nu trebuie să excludă din domeniul de aplicare al prezentei directive lucrători, contracte de muncă sau raporturi de muncă exclusiv pe motiv că se referă la lucrători care muncesc cu fracţiune de normă, lucrători cu contract pe durată determinată sau persoane care au un contract de muncă sau se află în raporturi de muncă cu un agent de muncă temporară.
Art. 4: Revizuirea restricţiilor şi a interdicţiilor
(1)Interdicţiile şi restricţiile privind utilizarea muncii temporare se justifică numai pe motive de interes general privind, în special, protecţia lucrătorilor temporari, cerinţele privind siguranţa şi sănătatea la locul de muncă sau necesitatea de a asigura funcţionarea corespunzătoare a pieţei muncii şi prevenirea abuzurilor.
(2)Până la 5 decembrie 2011, statele membre, după consultarea partenerilor sociali, în conformitate cu legislaţia naţională, cu practicile şi convenţiile colective, revizuiesc orice restricţie sau interdicţie privind utilizarea muncii temporare, pentru a verifica dacă acestea sunt justificate de motivele menţionate la alineatul (1).
(3)În cazul în care aceste restricţii sau interdicţii sunt prevăzute în convenţii colective, revizuirea menţionată la alineatul (2) poate fi efectuată de partenerii sociali care au negociat convenţiile respective.
(4)Alineatele (1), (2) şi (3) nu aduc atingere cerinţelor interne cu privire la înregistrarea, acordarea de licenţe, certificarea, garanţiile financiare sau monitorizarea agenţilor de muncă temporară.
(5)Până la 5 decembrie 2011 statele membre informează Comisia cu privire la rezultatele revizuirii menţionate la alineatele (2) şi (3).
Art. 5: Principiul egalităţii de tratament
(1)Condiţiile de bază de angajare şi de muncă aplicabile lucrătorilor temporari sunt, pe durata misiunii de muncă temporară în cadrul unei întreprinderi utilizatoare, cel puţin acelea care s-ar aplica lucrătorilor în cazul în care aceştia ar fi fost recrutaţi direct de întreprinderea utilizatoare respectivă pentru a ocupa acelaşi loc de muncă.
În scopul aplicării paragrafului de mai sus, normele în vigoare în întreprinderea utilizatoare cu privire la:
a)protecţia femeilor însărcinate şi a mamelor care alăptează şi protecţia copiilor şi a tinerilor; precum şi
b)egalitatea de tratament între femei şi bărbaţi şi orice acţiune de combatere a discriminării pe considerente de sex, rasă sau origine etnică, religie, convingeri, handicap, vârstă sau orientare sexuală, trebuie respectate în conformitate cu legislaţia, reglementările, dispoziţiile administrative, convenţiile colective şi/sau orice alte dispoziţii generale.
(2)În ceea ce priveşte remuneraţiile, statele membre, în urma consultării partenerilor sociali, pot stabili că se poate face o excepţie de la principiul stabilit la alineatul (1) atunci când lucrătorii temporari care au încheiat un contract de muncă pe durată nedeterminată cu un agent de muncă temporară continuă să fie remuneraţi în perioadele dintre misiunile de muncă temporară.
(3)După consultarea partenerilor sociali, statele membre le pot acorda acestora, la un nivel corespunzător şi în conformitate cu condiţiile stabilite de statele membre, posibilitatea de a rămâne sau de a deveni parte la convenţii colective care pot cuprinde dispoziţii privind condiţiile de muncă şi angajare ale lucrătorilor temporari care pot fi diferite de cele menţionate la alineatul (1), respectând în acelaşi timp protecţia generală de care se bucură lucrătorii temporari.
(4)Atât timp cât se oferă un nivel corespunzător de protecţie lucrătorilor temporari, statele membre în care nu există un sistem prevăzut de lege care să confere convenţiilor colective un caracter general aplicabil sau un sistem prevăzut de lege sau aplicat în practică prin care să fie extinse dispoziţiile respectivelor convenţii la toate întreprinderile similare dintr-un anumit sector sau dintr-o anumită zonă geografică pot, după consultarea partenerilor sociali la nivel naţional şi pe baza unui acord încheiat de aceştia, să stabilească reglementări privind condiţiile de muncă şi de angajare de bază care derogă de la principiul stabilit la alineatul (1). Aceste reglementări pot prevedea o perioadă de tranziţie până la aplicarea egalităţii de tratament.
Reglementările menţionate în acest alineat trebuie să fie în conformitate cu legislaţia comunitară şi să fie suficient de precise şi de accesibile pentru a permite sectoarelor şi întreprinderilor în cauză să îşi identifice şi să îşi respecte obligaţiile. În special statele membre indică, în aplicarea articolului 3 alineatul (2), dacă regimurile profesionale de securitate socială, inclusiv regimurile de pensii, de concediu medical plătit sau de participare financiară sunt incluse în condiţiile de muncă şi de angajare de bază menţionate la alineatul (1). Aceste reglementări nu trebuie să aducă atingere acordurilor încheiate la nivel naţional, regional, local sau sectorial care nu sunt mai puţin favorabile lucrătorilor.
(5)Statele membre iau măsuri corespunzătoare, în conformitate cu legislaţia şi/sau practicile naţionale, în vederea prevenirii abuzurilor în aplicarea prezentului articol şi în special în vederea prevenirii unor misiuni de muncă temporară succesive, concepute pentru a eluda dispoziţiile prezentei directive. Statele membre informează Comisia cu privire la astfel de măsuri.
Art. 6: Accesul la un loc de muncă, la beneficii colective şi la formare profesională
(1)Lucrătorii temporari sunt informaţi cu privire la existenţa oricărui loc de muncă vacant în întreprinderea utilizatoare, pentru a li se acorda aceeaşi oportunitate de a ocupa un loc de muncă permanent ca şi celorlalţi lucrători din întreprinderea utilizatoare respectivă. Aceste informaţii pot fi oferite printr-un anunţ general plasat într-un loc adecvat în întreprinderea în cadrul căreia şi sub supravegherea căreia îşi desfăşoară misiunea lucrătorii temporari.
(2)Statele membre iau toate măsurile necesare pentru a se asigura că orice clauză care interzice sau poate împiedica încheierea unui contract de muncă sau stabilirea unui raport de muncă între întreprinderea utilizatoare şi lucrătorul temporar, după încheierea misiunii acestuia, este nulă şi neavenită sau poate fi declarată nulă şi neavenită.
Acest alineat nu aduce atingere dispoziţiilor în temeiul cărora agenţii de muncă temporară primesc o recompensă rezonabilă pentru serviciile aduse întreprinderilor utilizatoare prin punerea la dispoziţie, recrutarea şi formarea lucrătorilor temporari.
(3)Agenţii de muncă temporară nu percep nicio taxă lucrătorilor temporari în schimbul demersurilor în vederea recrutării acestora de către întreprinderea utilizatoare sau pentru încheierea unui contract de muncă sau stabilirea unui raport de muncă cu o întreprindere utilizatoare după încheierea unei misiuni în cadrul întreprinderii respective.
(4)Fără a aduce atingere articolului 5 alineatul (1), lucrătorilor temporari li se acordă acces la structurile sau facilităţile colective din întreprinderea utilizatoare, în special la cantină, la spaţiile pentru îngrijirea copiilor şi la serviciile de transport în condiţii identice cu cele aplicate lucrătorilor angajaţi direct de întreprindere, cu excepţia cazurilor în care diferenţa de tratament este justificată de motive obiective.
(5)Statele membre adoptă măsurile corespunzătoare sau promovează dialogul între partenerii sociali, în conformitate cu practicile şi tradiţiile naţionale, în vederea:
a)ameliorării accesului lucrătorilor temporari la structurile de formare şi de îngrijire a copiilor la nivelul agenţilor de muncă temporară, chiar în perioadele dintre misiuni, în vederea îmbunătăţirii dezvoltării carierelor lor şi a capacităţii acestora de a găsi un loc de muncă;
b)ameliorării accesului lucrătorilor temporari la formările organizate pentru lucrătorii întreprinderilor utilizatoare.
Art. 7: Reprezentarea lucrătorilor temporari
(1)Lucrătorii temporari sunt luaţi în considerare, în condiţiile stabilite de statele membre, la calcularea pragului peste care se formează organismele care îi reprezintă pe lucrători, stabilite prin legislaţia comunitară şi naţională şi prin convenţiile colective, la nivelul agentului de muncă temporară.
(2)Statele membre pot stabili că, în condiţiile definite de acestea, lucrătorii temporari sunt luaţi în considerare la calcularea pragului peste care se formează organismele care îi reprezintă pe lucrători, stabilite prin legislaţia comunitară şi naţională şi prin convenţiile colective, la nivelul întreprinderii utilizatoare, în acelaşi fel ca şi în cazul în care aceştia ar fi lucrători angajaţi direct de întreprinderea utilizatoare pe aceeaşi perioadă.
(3)Statele membre care recurg la posibilitatea menţionată la alineatul (2) nu sunt obligate să pună în aplicare dispoziţiile alineatului (1).
Art. 8: Informarea reprezentanţilor lucrătorilor
Fără a aduce atingere dispoziţiilor naţionale şi comunitare cu privire la informare şi consultare, care sunt mai stricte şi/sau mai specifice, şi, în special, Directivei 2002/14/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 11 martie 2002 de stabilire a unui cadru general de informare şi consultare a lucrătorilor din Comunitatea Europeană (1), întreprinderea utilizatoare trebuie să ofere informaţii corespunzătoare cu privire la utilizarea lucrătorilor temporari atunci când pune la dispoziţie informaţii cu privire la situaţia încadrării personalului din întreprindere organismelor care reprezintă lucrătorii înfiinţate în conformitate cu legislaţia naţională şi comunitară.
(1)JO L 80, 23.3.2002, p. 29.
Art. 9: Cerinţe minime
(1)Prezenta directivă nu aduce atingere dreptului statelor membre de a aplica sau de a adopta acte cu putere de lege sau acte administrative mai favorabile pentru lucrători sau de a promova ori de a permite convenţii colective încheiate între partenerii sociali mai favorabile lucrătorilor.
(2)Punerea în aplicare a prezentei directive nu constituie în nicio situaţie temei suficient pentru a justifica o reducere a nivelului general de protecţie a lucrătorilor din domeniile reglementate de prezenta directivă. Aceasta nu aduce atingere drepturilor statelor membre şi/sau ale partenerilor sociali de a adopta, în funcţie de evoluţia împrejurărilor, acte cu putere de lege, acte administrative sau de natură contractuală diferite de cele aflate în vigoare, la data adoptării prezentei directive, cu condiţia de a fi respectate întotdeauna cerinţele minime cuprinse în prezenta directivă.
Art. 10: Sancţiuni
(1)Statele membre prevăd măsuri corespunzătoare în cazul nerespectării prezentei directive de către agentul de muncă temporară sau de către întreprinderea utilizatoare. Acestea se asigură în special că sunt disponibile proceduri administrative sau judiciare adecvate pentru a permite asigurarea respectării obligaţiilor care decurg din prezenta directivă.
(2)Statele membre stabilesc regimul sancţiunilor aplicabile în cazul încălcării legislaţiei naţionale adoptate pentru punerea în aplicare a prezentei directive şi iau toate măsurile necesare pentru a asigura aplicarea acestora. Sancţiunile prevăzute trebuie să fie eficace, proporţionale şi cu caracter de descurajare. Statele membre notifică aceste dispoziţii Comisiei până la 5 decembrie 2011. Statele membre notifică Comisiei orice modificări ulterioare aduse respectivelor dispoziţii într-un termen rezonabil. Acestea se asigură în special că lucrătorii şi/sau reprezentanţii acestora beneficiază de mijloace corespunzătoare în vederea asigurării respectării obligaţiilor care decurg din prezenta directivă.
Art. 11: Punere în aplicare
(1)Statele membre adoptă şi publică actele cu putere de lege şi actele administrative necesare conformării cu prezenta directivă până la 5 decembrie 2011 sau se asigură că partenerii sociali introduc dispoziţiile necesare printr-un acord, statele membre trebuind să adopte toate măsurile necesare care să le permită garantarea în orice moment a atingerii obiectivelor cuprinse în prezenta directivă. Acestea informează de îndată Comisia în această privinţă.
(2)Atunci când statele membre adoptă aceste măsuri, ele conţin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoţite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de introducere a unei astfel de trimiteri.
Art. 12: Revizuirea de către Comisie
Până la 5 decembrie 2013, Comisia reexaminează, în consultare cu statele membre şi cu partenerii sociali la nivel comunitar, aplicarea prezentei directive, pentru a propune, dacă este cazul, modificările necesare.
Art. 13: Intrarea în vigoare
Prezenta directivă intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
-****-
Adoptată la Strasbourg, 19 noiembrie 2008.
Pentru Parlamentul European Preşedintele H.-G. POTTERING Pentru Consiliu Preşedintele J.-P. JOUYET |
Publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene cu numărul 327 din data de 5 decembrie 2008