Capitolul iii - Răspunderea transportatorului şi limitele compensării daunelor - Conventie din 28-mai-1999 PENTRU UNIFICAREA ANUMITOR NORME REFERITOARE LA TRANSPORTUL AERIAN INTERNAŢIONAL (Conventia de la Montreal)

Acte UE

Editia Speciala a Jurnalului Oficial

În vigoare
Versiune de la: 1 Ianuarie 2007
CAPITOLUL III:Răspunderea transportatorului şi limitele compensării daunelor
Art. 17: Decesul sau vătămarea pasagerilor - daune produse bagajelor
(1)Transportatorul este răspunzător pentru dauna rezultată ca urmare a decesului sau vătămării corporale a unui pasager, cu condiţia ca accidentul care a cauzat decesul sau vătămarea să se fi produs la bordul aeronavei sau în decursul oricărei operaţiuni de îmbarcare sau debarcare.
(2)Transportatorul este răspunzător pentru dauna survenită în caz de distrugere, pierdere sau deteriorare a bagajului înregistrat, cu condiţia ca faptul care a provocat distrugerea, pierderea sau avarierea să se fi produs la bordul aeronavei sau în cursul oricărei perioade în care transportatorul avea în grijă bagajul înregistrat. Totuşi, transportatorul nu este răspunzător dacă şi în măsura în care dauna a survenit datorită unui defect al bagajului, calităţii sau viciului acestuia. În cazul bagajelor neînregistrate, în special al obiectelor personale, transportatorul este răspunzător dacă dauna rezultă din vina sa sau a prepuşilor sau mandatarilor săi.
(3)Dacă transportatorul recunoaşte pierderea bagajelor înregistrate sau dacă bagajele înregistrate nu au sosit la destinaţie în douăzeci şi una de zile de la data la care ar fi trebuit să sosească, pasagerul este îndreptăţit să îşi exercite împotriva transportatorului drepturile care decurg din contractul de transport.
(4)Sub rezerva unor dispoziţii contrare, în prezenta convenţie termenul "bagaje" desemnează bagajele înregistrate, precum şi bagajele neînregistrate.
Art. 18: Daune produse mărfii
(1)Transportatorul este răspunzător de prejudiciul survenit prin distrugerea, pierderea sau avarierea mărfii doar în situaţia în care evenimentul care a produs prejudiciul a avut loc în timpul transportului aerian.
(2)Totuşi, transportatorul nu este răspunzător dacă dovedeşte, şi în măsura în care dovedeşte, că distrugerea, pierderea sau deteriorarea mărfii rezultă dintr-una sau mai multe din următoarele:
a)defect al mărfii, calitatea mărfii sau viciu al acesteia;
b)ambalarea defectuoasă a mărfii de către o persoană alta decât transportatorul, prepuşii sau mandatarii săi;
c)o stare de război sau un conflict armat;
d)o acţiune a autorităţii publice realizată în legătură cu intrarea, ieşirea sau tranzitul mărfii.
(3)Transportul aerian, în înţelesul alineatului (1) din prezentul articol, cuprinde perioada în care marfa se află în grija transportatorului.
(4)Perioada de transport aerian nu se extinde asupra nici unui transport terestru, maritim sau pe căile navigabile interioare,
efectuat în afara aeroportului. Totuşi, dacă un astfel de transport este efectuat în executarea unui contract de transport aerian în vederea încărcării, expedierii sau transbordării, orice pagubă este presupusă, până la proba contrară, ca rezultând dintr-un fapt survenit în timpul transportului aerian. Dacă, fără consimţământul expeditorului, transportatorul înlocuieşte în totalitate sau parţial transportul convenit în înţelegerea încheiată între părţi ca fiind transportul pe cale aeriană, printr-un alt mijloc de transport, acest transport printr-un alt mijloc este considerat ca făcând parte din perioada de transport aerian.
Art. 19: Întârziere
Transportatorul este răspunzător de prejudiciul rezultat dintr-o întârziere în transportul aerian de pasageri, de bagaje sau de mărfuri. Cu toate acestea, transportatorul nu este răspunzător de prejudiciul cauzat de o întârziere dacă dovedeşte că el, prepuşii şi mandatarii săi au luat toate măsurile care puteau să se impună în mod rezonabil pentru a evita prejudiciul sau că le-a fost imposibil să ia respectivele măsuri.
Art. 20: Exonerare
În cazul în care transportatorul dovedeşte că prejudiciul a fost provocat sau favorizat de neglijenţă sau de altă acţiune greşită sau omisiune a persoanei care reclamă despăgubirea ori a persoanei de la care derivă drepturile acesteia, transportatorul este exonerat în întregime sau în parte de răspundere faţă de reclamant, în măsura în care o astfel de neglijenţă sau orice altă acţiune greşită sau omisiune a cauzat prejudiciul sau a contribuit la cauzarea acestuia. Când despăgubirea este reclamată de către o altă persoană decât pasagerul, datorită decesului sau vătămării suferite de către pasager, transportatorul este în acelaşi mod exonerat, în întregime sau în parte, de răspundere, în măsura în care dovedeşte că neglijenţa sau orice altă acţiune greşită sau omisiune a respectivului pasager a cauzat prejudiciul ori a contribuit la cauzarea acestuia. Prezentul articol se aplică tuturor dispoziţiilor referitoare la răspundere conţinute în prezenta convenţie, inclusiv celor menţionate la articolul 21 alineatul (1).
Art. 21: Despăgubirea în caz de deces sau vătămare a pasagerilor
(1)Pentru prejudiciile menţionate la articolul 17 alineatul (1) care nu depăşesc 100 000 de Drepturi Speciale de Tragere (DST) pentru fiecare pasager, transportatorul nu îşi poate exclude sau limita răspunderea.
(2)Transportatorul nu este răspunzător de prejudiciile menţionate la articolul 17 alineatul (1) în măsura în care depăşesc 100 000 drepturi speciale de tragere pentru fiecare pasager, dacă dovedeşte:
a)că prejudiciul nu este datorat neglijenţei sau vreunui alt act sau omisiuni a transportatorului, a prepuşilor sau mandatarilor săi, sau
b)că prejudiciul a fost cauzat numai din neglijenţa sau dintr-o altă acţiune greşită sau omisiune a unei terţe părţi.
Art. 22: Limitele răspunderii cu privire la întârzieri, bagaje şi mărfuri
(1)În cazul prejudiciilor cauzate datorită întârzierii în transportul persoanelor, astfel cum s-a specificat la articolul 19, răspunderea transportatorului pentru fiecare pasager este limitată la suma de 4 150 DST pentru fiecare pasager.
(2)La transportul bagajului răspunderea transportatorului în caz de distrugere, pierdere, deteriorare sau întârziere este limitată la suma de 1 000 DST pentru fiecare pasager, în afara cazului în care pasagerul, în momentul în care bagajul înregistrat a fost predat transportatorului, a făcut o declaraţie specială privind interesul în livrarea la destinaţie şi a plătit o sumă suplimentară, dacă este necesar. În acest caz transportatorul va fi răspunzător pentru plata unei sume care nu va depăşi suma declarată, cu excepţia cazului în care dovedeşte că suma este mai mare decât interesul real al pasagerului în livrarea la destinaţie.
(3)La transportul de mărfuri răspunderea transportatorului în caz de distrugere, pierdere, deteriorare sau întârziere este limitată la suma de 17 DST per kilogram, în afara cazului în care expeditorul, în momentul când coletul a fost predat transportatorului, a făcut o declaraţie specială privind interesul în livrarea la destinaţie şi a plătit o sumă suplimentară, dacă este necesar. În acest caz transportatorul va fi răspunzător pentru plata unei sume care nu o va depăşi pe cea declarată, cu excepţia cazului în care dovedeşte că această sumă este mai mare decât interesul expeditorului în livrarea la destinaţie.
(4)În caz de distrugere, pierdere, deteriorare sau întârziere a unei părţi din marfă sau a oricărui obiect conţinut de aceasta, la determinarea sumei la care este limitată răspunderea transportatorului se va lua în considerare greutatea totală a coletului sau a coletelor în cauză. Totuşi, atunci când distrugerea, pierderea, deteriorarea sau întârzierea unei părţi din marfă sau a unui obiect conţinut de aceasta afectează valoarea celorlalte colete acoperite de aceeaşi scrisoare de transport aerian sau de aceeaşi chitanţă de primire a mărfii ori, în cazul în care astfel de documente nu au fost emise, de aceleaşi informaţii înregistrate în alte mijloace, menţionate la articolul 4 alineatul (2), va fi luată în considerare şi greutatea totală a acestor colete la determinarea limitei de răspundere.
(5)Dispoziţiile alineatelor (1) şi (2) din prezentul articol nu se aplică dacă se dovedeşte că prejudiciul a fost cauzat datorită unei acţiuni sau omisiuni a transportatorului, a prepuşilor sau a mandatarilor săi, făcute fie cu intenţia de a provoca o pagubă, fie din imprudenţă, precum şi conştient că ar putea rezulta un prejudiciu, cu condiţia ca, în cazul unui act sau omisiune a prepuşilor sau a mandatarilor, să fie de asemenea adusă dovada că aceştia au acţionat în exerciţiul funcţiunii.
(6)Limitele prevăzute la articolul 21 şi în prezentul articol nu vor putea împiedica instanţa să dispună, în conformitate cu legislaţia pe care o aplică, achitarea unei sume suplimentare, corespunzătoare unei părţi sau întregii sume rezultate din cheltuielile de judecată şi din celelalte cheltuieli rezultate în urma litigiului şi suportate de reclamant, inclusiv dobânda. Dispoziţiile de mai sus nu se aplică în cazul în care valoarea daunelor solicitate, excluzând cheltuielile de judecată şi alte cheltuieli legate de proces, nu depăşeşte suma pe care transportatorul a oferit-o în scris reclamantului, în termen de 6 luni de la data la care a avut loc evenimentul care a provocat prejudiciul sau înainte de introducerea acţiunii în justiţie, dacă aceasta este ulterioară respectivului termen.
Art. 23: Conversia unităţilor monetare
(1)Sumele exprimate în drepturi de tragere speciale în prezenta convenţie sunt considerate ca raportându-se la drepturile speciale de tragere aşa cum sunt definite de Fondul Monetar Internaţional. Conversia acestor sume în monedele naţionale se efectuează, în cazul procedurilor juridice, conform valorii acestor monede în DST la data hotărârii judecătoreşti. Valoarea în DST a monedei naţionale a unui stat parte care este membru al Fondului Monetar Internaţional se calculează conform metodei de evaluare în vigoare la data hotărârii judecătoreşti, aplicate de Fondul Monetar Internaţional pentru propriile operaţiuni şi tranzacţii. Valoarea în DST a unei monede naţionale a unui stat parte care nu este membru al Fondului Monetar Internaţional se calculează conform modalităţii stabilite de către statul respectiv.
(2)Cu toate acestea, statele care nu sunt membre ale Fondului Monetar Internaţional şi a căror legislaţie nu permite aplicarea dispoziţiilor alineatului (1) din prezentul articol pot, în momentul ratificării sau al aderării, sau în orice alt moment ulterior, să declare că limita de răspundere a transportatorului prescrisă la articolul 21 este fixată, în procedurile judiciare de pe teritoriul lor, la suma de 1 500 000 unităţi monetare pentru un pasager; 62 500 unităţi monetare pentru un pasager în ceea ce priveşte articolul 22 alineatul (1); 15 000 unităţi monetare pentru un pasager în ceea ce priveşte articolul 22 alineatul (2); şi 250 unităţi monetare pentru un kilogram în ceea ce priveşte articolul 22 alineatul (3). Această unitate monetară corespunde la şaizeci şi cinci de miligrame şi jumătate de aur având o fineţe de nouă sute la mie. Sumele pot fi convertite în moneda naţională în cauză în cifre rotunde. Conversia acestor sume în monede naţionale se efectuează în conformitate cu legislaţia statului în cauză.
(3)Metoda de calcul menţionată la ultima teză de la alineatul (1) din prezentul articol şi metoda de conversie menţionată la alineatul (2) din prezentul articol sunt efectuate astfel încât să exprime în moneda naţională a statului parte aceeaşi valoare reală, pe cât posibil, pentru suma prevăzută la articolele 21 şi 22, ca şi cea care ar decurge din aplicarea primelor trei teze de la alineatul (1) din prezentul articol. Statele părţi vor comunica depozitarului metoda lor de calcul în conformitate cu alineatul (1) sau rezultatul conversiei în conformitate cu alineatul (2), după caz, la depunerea instrumentului de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare la prezenta convenţie şi ori de câte ori acestea se modifică.
Art. 24: Revizuirea limitelor
(1)Fără a aduce atingere dispoziţiilor articolului 25 şi sub rezerva alineatului (2) de mai jos, limitele de răspundere prevăzute la articolele 21, 22 şi 23 vor fi revizuite de către depozitar la fiecare 5 ani, prima revizie de acest fel urmând să aibă loc la sfârşitul celui de-al cincilea an care urmează datei de intrare în vigoare a prezentei convenţii sau, dacă convenţia nu a intrat în vigoare în termen de 5 ani de la data la care aceasta a fost pentru prima dată deschisă pentru semnare, în timpul primului an al intrării sale în vigoare, utilizând un coeficient de inflaţie corespunzător ratelor cumulate ale inflaţiei înregistrate de la revizuirea precedentă sau, în cazul unei prime revizuiri, de la data intrării în vigoare a convenţiei. Nivelul ratei de inflaţie utilizate pentru a determina coeficientul de inflaţie va fi media ponderată a ratelor anuale de creştere sau descreştere a indicilor preţului de consum din statele ale căror monede compun drepturile speciale de tragere menţionate la articolul 23 alineatul (1).
(2)Dacă în urma revizuirii menţionate la alineatul precedent se stabileşte un coeficient de inflaţie de peste 10%, depozitarul va notifica statele părţi cu privire la revizuirea limitelor de răspundere. Orice astfel de revizuire intră în vigoare în termen de 6 luni de la notificarea acesteia către statele părţi. Dacă într-o perioadă de 3 luni de la notificarea acesteia către statele părţi majoritatea statelor părţi notifică dezacordul lor, revizuirea nu intră în vigoare şi depozitarul va înainta respectiva problemă spre dezbatere în cadrul unei reuniuni a statelor părţi. Depozitarul notifică imediat tuturor statelor părţi intrarea în vigoare a oricărei revizuiri.
(3)Sub rezerva dispoziţiilor alineatului (1) din prezentul articol, procedura menţionată la alineatul (2) se aplică în orice moment, cu condiţia ca o treime din numărul statelor părţi să îşi exprime dorinţa în acest sens şi cu condiţia ca acest coeficient de inflaţie menţionat la alineatul (1) să fi depăşit 30 % de la revizuirea anterioară sau de la data intrării în vigoare a prezentei convenţii, dacă nu a existat o revizuire anterioară. Revizuirile ulterioare, realizate conform procedurii descrise la alineatul (1), vor avea loc la intervale de 5 ani, începând cu sfârşitul celui de-al cincilea an care urmează datei revizuirilor survenite în temeiul prezentului alineat.
Art. 25: Stipularea limitelor
Transportatorul poate stipula în contractul de transport limite de răspundere mai mari decât cele prevăzute în prezenta convenţie sau nici o limită de răspundere.
Art. 26: Nulitatea dispoziţiilor contractuale
Orice clauză care tinde să exonereze transportatorul de răspunderea sa sau să stabilească o limită inferioară celei fixate în prezenta convenţie este nulă şi neavenită, însă nulitatea acestei clauze nu antrenează nulitatea întregului contract, care rămâne supus dispoziţiilor prezentei convenţii.
Art. 27: Libertatea de a încheia contracte
Nici o clauză din prezenta convenţie nu poate împiedica transportatorul să refuze încheierea unui contract de transport, să renunţe la mijloacele de apărare care îi sunt conferite în temeiul prezentei convenţii sau să stabilească condiţii care nu contravin dispoziţiilor din prezenta convenţie.
Art. 28: Plăţi anticipate
În caz de accident aviatic soldat cu decesul sau vătămarea pasagerilor, transportatorul, dacă este obligat la aceasta prin legislaţia sa internă, efectuează fără întârziere plăţi în avans către persoana sau persoanele fizice care au dreptul să pretindă despăgubiri, cu scopul de a satisface necesităţile economice imediate ale acestor persoane. Aceste plăţi în avans nu constituie o recunoaştere a răspunderii şi pot fi compensate din sumele achitate ulterior de transportator cu titlu de daună.
Art. 29: Temeiul solicitării despăgubirilor
În transportul de pasageri, bagaje şi mărfuri, orice acţiune în despăgubire, indiferent dacă se justifică prin prezenta convenţie, prin contract, printr-o acţiune ilicită sau prin alte cauze, poate fi introdusă numai în conformitate cu condiţiile şi limitele de răspundere stabilite în prezenta convenţie, fără a aduce atingere chestiunii referitoare la stabilirea persoanelor care au dreptul de a introduce acţiunea şi a drepturilor acestora. În orice astfel de acţiune despăgubirile punitive, exemplare sau orice alte despăgubiri necompensatorii nu se vor putea recupera.
Art. 30: Prepuşii, mandatarii - valoarea totală a despăgubirii
(1)Dacă o acţiune este introdusă împotriva unui prepus sau mandatar al transportatorului ca urmare a unui prejudiciu la care se referă prezenta convenţie, acest prepus sau mandatar, dacă dovedeşte că a acţionat în interes de serviciu, poate să se prevaleze de condiţiile şi limitele de răspundere pe care le poate invoca transportatorul în temeiul prezentei convenţii.
(2)Suma totală a despăgubirii, care, în acest caz, poate fi obţinută de la transportator, de la prepuşii sau mandatarii săi, nu trebuie să depăşească limitele menţionate anterior.
(3)Cu excepţia transportului de mărfuri, dispoziţiile alineatelor (1) şi (2) din prezentul articol nu se aplică dacă se dovedeşte că prejudiciul rezultă dintr-o acţiune sau dintr-o omisiune a prepusului sau mandatarului, făcută cu intenţia de a provoca un prejudiciu, fie din imprudenţă şi în cunoştinţă de cauză că ar putea provoca un prejudiciu.
Art. 31: Termenul de înregistrare a reclamaţiilor
(1)Primirea fără reclamaţie a bagajelor înregistrate sau a mărfurilor de către destinatar constituie, până la proba contrară, dovada că acestea au fost predate în stare bună şi în conformitate cu documentul de transport sau cu informaţiile consemnate în celelalte mijloace menţionate la articolul 3 alineatul (2) şi în articolul 4 alineatul (2).
(2)În caz de deteriorare, destinatarul trebuie să adreseze transportatorului o reclamaţie imediat după descoperirea deteriorării şi cel mai târziu în termen de şapte zile pentru bagajele înregistrate şi de paisprezece zile pentru mărfuri de la data recepţiei lor. În caz de întârziere, reclamaţia trebuie să fie făcută cel târziu în termen de douăzeci şi una de zile de la data la care bagajul sau mărfurile au fost puse la dispoziţia sa.
(3)Orice reclamaţie trebuie să fie făcută în scris şi predată sau expediată în termenul prevăzut pentru această reclamaţie.
(4)În lipsa unei reclamaţii în termenele prevăzute, orice acţiuni contra transportatorului sunt inadmisibile, cu excepţia cazului de fraudă din partea acestuia.
Art. 32: Decesul persoanei răspunzătore
În caz de deces al persoanei răspunzătoare, o acţiune în răspundere se introduce, în conformitate cu dispoziţiile din prezenta convenţie, împotriva celor care reprezintă din punct de vedere legal succesorul persoanei respective.
Art. 33: Jurisdicţie
(1)Acţiunea în răspundere trebuie introdusă, la alegerea reclamantului, pe teritoriul unuia dintre statele părţi, fie la instanţa de domiciliu al transportatorului, sediul principal al firmei sale sau sediul de afaceri unde a fost încheiat contractul, fie la instanţa locului de destinaţie.
(2)În ceea ce priveşte prejudiciul survenit prin decesul sau vătămarea pasagerului, acţiunea în răspundere poate fi introdusă la una dintre instanţele menţionate la alineatul (1) din prezentul articol sau, în ceea ce priveşte particularităţile transportului aerian, pe teritoriul unui stat parte unde pasagerul îşi are reşedinţa principală şi permanentă în momentul accidentului şi spre care sau de unde transportatorul operează serviciile de transport aerian, fie cu propriile sale aeronave, fie cu aeronavele unui alt transportator în temeiul unui acord comercial, şi în care acest transportator îşi desfăşoară activităţi legate de transportul aerian de pasageri în spaţii închiriate sau deţinute de el însuşi ori de un alt transportator cu care a încheiat un acord comercial.
(3)În înţelesul alineatului (2):
a)"acord comercial" înseamnă un acord altul decât un acord de agenţie încheiat între transportatori şi privind prestarea de servicii aferente transportului aerian de pasageri;
b)"reşedinţă principală şi permanentă" desemnează unicul domiciliu stabil şi permanent al pasagerului la momentul accidentului. Naţionalitatea pasagerului nu este factorul determinant în această privinţă.
(4)Procedura este reglementată în conformitate cu legea aplicată de instanţa sesizată asupra cazului.
Art. 34: Arbitrajul
(1)Sub rezerva dispoziţiilor din prezentul articol, părţile la contractul de transport de marfă pot stipula că orice diferend privind răspunderea transportatorului în temeiul prezentei convenţii va fi soluţionat prin arbitraj. Această înţelegere se consemnează în scris.
(2)Procedura de arbitraj se derulează, la alegerea reclamantului, într-una din jurisdicţiile menţionate la articolul 33.
(3)Arbitrul sau instanţa de arbitraj aplică dispoziţiile din prezenta convenţie.
(4)Dispoziţiile de la alineatele (2) şi (3) din prezentul articol sunt considerate ca făcând parte integrantă a clauzelor sau acordurilor de arbitraj, iar orice dispoziţie contrară unei astfel de clauze sau acord de arbitraj este nulă şi neavenită.
Art. 35: Termenul de introducere a acţiunii în răspundere
(1)Acţiunea în răspundere trebuie să fie introdusă în termen de doi ani de la data sosirii la destinaţie sau de la data la care aeronava ar fi trebuit să sosească, sau de la data încetării transportului.
(2)Metoda de calcul al termenului este determinată de legea aplicată de instanţa sesizată cu soluţionarea cazului.
Art. 36: Transport succesiv
(1)În cazul transportului care intră sub incidenţa definiţiei stabilite la articolul 1 alineatul (3), efectuat de transportatori succesivi diferiţi, fiecare transportator care acceptă pasageri, bagaje sau mărfuri este supus normelor stabilite în prezenta convenţie şi este considerat a fi una dintre părţile la contractul de transport, în măsura în care contractul se raportează la acea parte din transport efectuată sub controlul său.
(2)În cazul unui astfel de transport, pasagerul sau orice persoană cu drepturi la despăgubire în numele acestuia poate acţiona numai împotriva transportatorului care a efectuat transportul în cursul căruia s-a produs accidentul sau întârzierea, cu excepţia cazului în care, printr-o înţelegere expresă, primul transportator şi-a asumat răspunderea pentru întreaga călătorie.
(3)În ceea ce priveşte bagajele sau mărfurile, pasagerul sau expeditorul de mărfuri are dreptul să acţioneze împotriva primului transportator, iar destinatarul sau pasagerul are dreptul să acţioneze împotriva ultimului transportator, şi, în plus, fiecare dintre aceştia poate să acţioneze împotriva transportatorului care a efectuat transportul în cursul căruia s-a produs distrugerea, pierderea, deteriorarea sau întârzierea. Aceşti transportatori sunt solidar răspunzători faţă de pasager, expeditor sau destinatar.
Art. 37: Dreptul la recurs împotriva terţelor părţi
Prezenta convenţie nu aduce atingere dreptului persoanei răspunzătoare pentru prejudiciu, conform prevederilor acesteia, de a introduce sau nu recurs împotriva altei persoane.