Art. 20. - Art. 20: Exonerare - Conventie din 28-mai-1999 PENTRU UNIFICAREA ANUMITOR NORME REFERITOARE LA TRANSPORTUL AERIAN INTERNAŢIONAL (Conventia de la Montreal)

Acte UE

Editia Speciala a Jurnalului Oficial

În vigoare
Versiune de la: 1 Ianuarie 2007
Art. 20: Exonerare
În cazul în care transportatorul dovedeşte că prejudiciul a fost provocat sau favorizat de neglijenţă sau de altă acţiune greşită sau omisiune a persoanei care reclamă despăgubirea ori a persoanei de la care derivă drepturile acesteia, transportatorul este exonerat în întregime sau în parte de răspundere faţă de reclamant, în măsura în care o astfel de neglijenţă sau orice altă acţiune greşită sau omisiune a cauzat prejudiciul sau a contribuit la cauzarea acestuia. Când despăgubirea este reclamată de către o altă persoană decât pasagerul, datorită decesului sau vătămării suferite de către pasager, transportatorul este în acelaşi mod exonerat, în întregime sau în parte, de răspundere, în măsura în care dovedeşte că neglijenţa sau orice altă acţiune greşită sau omisiune a respectivului pasager a cauzat prejudiciul ori a contribuit la cauzarea acestuia. Prezentul articol se aplică tuturor dispoziţiilor referitoare la răspundere conţinute în prezenta convenţie, inclusiv celor menţionate la articolul 21 alineatul (1).