Titlul ii - COMPETENŢA - Conventie din 27-sep-1968 privind competenţa judiciară şi executarea hotărârilor judecătoreşti în materie civilă şi comercială ( Text modificat ca atare prin Convenţia de aderare)

Acte UE

Editia Speciala a Jurnalului Oficial

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 1 Ianuarie 2007
TITLUL II:COMPETENŢA
Art. 2
Sub rezerva dispoziţiilor prezentei convenţii, persoanele domiciliate pe teritoriul unui stat contractant sunt supuse, indiferent de naţionalitatea acestora, jurisdicţiilor acestui stat.
Persoanele care nu sunt resortisanţi ai statului în care sunt domiciliate sunt supuse regulilor de competenţă aplicabile cetăţenilor statului respectiv.
Art. 3
Persoanele domiciliate pe teritoriul unui stat contractant nu pot fi acţionate în justiţie în faţa instanţelor altui stat contractant decât în temeiul regulilor enunţate în secţiunile 2 şi 6 ale prezentului titlu.
Nu pot fi invocate împotriva lor în special următoarele dispoziţii:
- în Belgia: articolul 15 din Codul civil (Code civil - Burgerlijk Wetboek) şi articolul 638 din Codul judiciar (Code judiciare -Gerechtelijk Wetboek);
- în Danemarca: articolul 248 alineatul (2) din Legea privind procedura civilă (Lov om rettens pleje) şi capitolul 3 articolul 3 din Legea privind procedura civilă a Groenlandei (Lov for Grnland om rettens pleje);
- în Republica Federală Germania: articolul 23 din Codul de procedură civilă (Zivilprozeordnung);
- în Franţa: articolele 14 şi 15 din Codul civil (Code civil);
- în Irlanda: dispoziţiile referitoare la competenţa întemeiată pe un act de sesizare a instanţei care i-a fost comunicat sau notificat pârâtului în cursul prezenţei sale temporare în Irlanda;
- în Italia: articolul 2 şi articolul 4 punctele 1 şi 2 din Codul de procedură civilă (Codice di procedura civile);
- în Luxemburg: articolele 14 şi 15 din Codul civil (Code civil);
- în Ţările de Jos: articolul 126 alineatul (3) şi articolul 127 din Codul de procedură civilă (Wetbock van Burgerlijke Rechtsvordering);
- în Regatul Unit: dispoziţiile referitoare la competenţa întemeiată pe:
(a)un act de sesizare a instanţei care i-a fost comunicat sau notificat pârâtului în cursul prezenţei sale temporare în Regatul Unit sau
(b)existenţa în Regatul Unit de bunuri aparţinând pârâtului sau
(c)sechestrarea de către reclamant a bunurilor situate în Regatul Unit (1).
(1)Al doilea paragraf modificat prin articolul 4 din Convenţia de aderare.
Art. 4
În cazul în care pârâtul nu are domiciliul pe teritoriul unui stat contractant, competenţa este, în fiecare stat contractant, reglementată de legea acestui stat, sub rezerva aplicării dispoziţiilor articolului 16.
Orice persoană, indiferent de naţionalitate, domiciliată pe teritoriul unui stat contractant, poate, ca şi cetăţenii statului respectiv, să invoce împotriva acestui pârât regulile de competenţă care sunt în vigoare şi în special cele prevăzute la articolul 3 al doilea paragraf.
Art. 5
Pârâtul domiciliat pe teritoriul unui stat contractant poate fi acţionat în justiţie, într-un alt stat contractant:
1.în materie contractuală, în faţa instanţei locului în care obligaţia care serveşte ca bază a cererii a fost sau trebuie executată (2);
(2)Punctul 1 modificat prin articolul 5 alineatul (1) din Convenţia de aderare.
2.în materie de obligaţie de întreţinere, în faţa instanţei din locul în care creditorul obligaţiei de întreţinere are domiciliul sau reşedinţa obişnuită sau, în cazul în care este vorba despre o cerere accesorie unei acţ iuni privind starea persoanelor, în în faţa instanţei competente potrivit legii forului pentru judecarea acestei acţiuni, cu excepţia cazului în care competenţa respectivă se bazează numai pe cetăţenia uneia dintre părţi (3);
(3)Punctul 2 modificat prin articolul 5 alineatul (3) din Convenţia de aderare.
3.în materie delictuală sau cvasidelictuală, în faţa instanţei din locul în care s-a produs faptul prejudiciabil;
4.în cazul în care este vorba de o acţiune pentru repararea prejudiciului sau de o acţiune în restituire ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni, în faţa instanţei sesizate prin acţiunea publică în măsura în care această instanţă, conform legii, poate judeca acţiuni civile;
5.în cazul unei contestaţii privind exploatarea unei sucursale, a unei agenţii sau a oricărei alte instituţii, în faţa instanţei din locul în care acestea sunt situate;
6.în calitate de fondator, trustee sau beneficiar al unui trust constituit prin aplicarea legii sau printr-un document scris sau printr-o convenţie orală, confirmată în scris, în faţa instanţelor statului contractant în care trustul îşi are sediul (4);
(4)Punctul 6 este adăugat prin articolul 5 alineatul (4) din Convenţia de aderare.
7.în cazul unui litigiu privind plata remuneraţiei pretinse pentru asistenţa sau salvarea unei încărcături sau unui navlu, în faţa instanţei pe a cărei rază teritorială respectiva încărcătură sau sau navlul în cauză:
(a)a fost sechestrată pentru garantarea plăţii sau
(b)ar fi putut fi fi sechestrată, în cazul în care nu s-ar fi dat o cauţiune sau o altă garanţie;
cu condiţia ca această dispoziţie să se aplice numai în cazul în care se pretinde că pârâtul are un drept asupra încărcăturii sau asupra navlului sau că avea un asemenea drept în momentul salvării sau asistenţei (5).
(5)Punctul 7 este adăugat prin articolul 5 alineatul (4) din Convenţia de aderare.
Art. 6
Acelaşi pârât poate fi acţionat în justiţie de asemenea:
1.în cazul în care sunt mai mulţi pârâţi, în faţa instanţei de la locul de domiciliu al unuia dintre ei;
2.în cazul unei cereri în garanţie sau al unei cereri de intervenţie, în faţa instanţei sesizate cu cererea iniţială, cu excepţia cazului în care aceasta a fost formulată numai pentru a-l scoate de sub jurisdicţia instanţei pe cel care a fost chemat în justiţie;
3.în cazul unei cereri reconvenţionale care derivă din contractul sau faptul pe care se întemeiază cererea iniţială, în faţa instanţei sesizată prin aceasta.
Art. 61: 6a (1)
(1)- Articol adăugat de articolul 6 din Convenţia de aderare.
În cazul în care, în temeiul prezentei convenţii, o instanţă dintr-un stat contractant este competentă cu privire la acţiunile referitoare la răspunderea care decurge din utilizarea sau exploatarea unei nave, instanţa respectivă sau orice altă instanţă desemnată în acest scop de legea statului respectiv, este competentă şi cu privire la cererile privind limitarea unei astfel de răspunderi.
Art. 7
În materie de asigurări, competenţa este stabilită prin prezenta secţiune, fără a aduce atingere articolului 4 şi articolului 5 alineatul (5).
Art. 8: (2)
(2)Text modificat prin articolul 7 din Convenţia de aderare.
Un asigurător domiciliat pe teritoriul unui stat contractant poate fi acţionat în justiţie:
1.în faţa instanţelor statului în care este domiciliat sau
2.într-un alt stat contractant, în faţa instanţei locului unde este domiciliat titularul poliţei sau
3.în cazul în care este coasigurător, în faţa instanţei unui stat contractant sesizată prin acţiunea introdusă împotriva asigurătorului principal.
Un asigurător care nu este domiciliat pe teritoriul unui stat contractant, dar care are o sucursală, agenţie sau alt sediu secundar
Într-unul din statele contractante, este considerat ca domiciliat în statul respectiv în litigiile care privesc funcţionarea filialei, agenţiei sau ale sediului secundar.
Art. 9
În plus, asigurătorul poate fi acţionat Injustiţie în faţa instanţei de la locul în care s-a produs faptul prejudiciabil, în cazul asigurării de răspundere civilă sau imobiliare. La fel în cazul în care asigurarea se referă în acelaşi timp la bunuri imobile şi bunuri mobile acoperite de aceeaşi poliţă şi afectate de acelaşi eveniment neprevăzut.
Art. 10
În materie de asigurare de răspundere civilă, asigurătorul poate de asemenea să fie chemat în judecată în faţa instanţei sesizate prin acţiunea persoanei vătămate împotriva asiguratului, în cazul în care legea instanţei permite acest lucru.
Dispoziţiile articolelor 7, 8 şi 9 se aplică în caz de acţiune directă intentată de persoana vătămată împotriva asigurătorului, când acţiunea directă este posibilă.
În cazul în care legea privind această acţiune directă prevede introducerea în cauză a titularului poliţei sau a asiguratului, aceeaşi instanţă este competentă cu privire la aceştia.
Art. 11
Sub rezerva dispoziţiilor articolului 10 al treilea alineat, acţiunea asigurătorului nu poate fi adusă decât în faţa instanţelor statului contractant pe teritoriul căruia este domiciliat pârâtul, fie că acesta este titularul poliţei, asigurat sau beneficiar.
Dispoziţiile prezentei secţiuni nu aduc atingere dreptului de a introduce o cerere reconvenţională în faţa instanţei sesizată printr-o cerere iniţială conform prezentei secţiuni.
Art. 12: (3)
(3)Text modificat prin articolul 8 din Convenţia de aderare.
De la dispoziţiile prezentei secţiuni se poate droga numai printr-o convenţie:
1.încheiată ulterior apariţiei litigiului sau
2.care permite titularului poliţei, asiguratului sau beneficiarului să sesizeze alte instanţe decât cele indicate în prezenta secţiune sau
3.care, fiind încheiată între titularul poliţei şi un asigurător care au domiciliul sau reşedinţa obişnuită în acelaşi stat contractant în momentul încheierii contractului, are ca efect, chiar dacă faptul prejudiciabil se produce în străinătate, atribuirea competenţei instanţelor din acest stat, în afară de cazul când legea acestuia interzice asemenea convenţii sau
4.încheiată cu titularul poliţei, care nu este domiciliat într-un stat contractant, exceptând cazurile când asigurarea este obligatorie sau are ca obiect un imobil situat într-un stat contractant sau
5.care se referă la un contract de asigurare în măsura în care acesta acoperă unul sau mai multe din riscurile prevăzute la articolul 12a.
Art. 121: 12a (1)
(1)- Articol adăugat prin articolul 9 din Convenţia de aderare.
Riscurile prevăzute la articolul 12 alineatul (5) sunt următoarele:
1.Orice prejudicii produse:
(a)navelor maritime, a instalaţiilor din zona de coastă sau din largul mării sau a aeronavelor, rezultate ca urmare a evenimentelor ivite în cursul utilizării lor în scopuri comerciale;
(b)mărfurilor aflate în tranzit, altele decât bagajele pasagerilor, atunci când tranzitul este integral sau parţial efectuat cu astfel de nave sau aeronave fie în totalitate, fie în combinaţie cu alte mijloace de transport;
2.Orice răspundere alta decât cea pentru vătămările corporale ale pasagerilor sau pentru prejudiciile aduse bagajelor acestora,
(a)cauzată de utilizarea sau exploatarea navelor, instalaţiilor sau a aeronavelor în conformitate cu ptul (1) litera (a) de mai sus, în măsura în care legea statului contractant în care sunt înmatriculate aeronavele respective nu interzice clauzele privind competenţa legată de asigurarea acestor riscuri;
(b)pentru prejudiciile cauzate de bunuri aflate în tranzit, conform descrierii de la punctul (1) litera (b) de mai sus;
3.Orice pierdere financiară legată de utilizarea sau exploatarea navelor, instalaţiilor sau a aeronavelor în conformitate cu alineatul (1) litera (a) de mai sus, în special pierderile înregistrate în legătură cu mărfurile sau navlosirea.
4.Orice risc legat în mod accesoriu de oricare dintre cele menţionate la alineatele (1)-(3) de mai sus.
(2)Text modificat prin articolul 10 din Convenţia de aderare.
Art. 13
În materie de contracte încheiate de o persoană, într-un scop ce poate fi considerat ca fiind în afara profesiei sau obiectului său de activitate, numită în continuare "consumatorul", competenţa se stabileşte prin prezenta secţiune fără a aduce atingere dispoziţiilor din articolele 4 şi 5 alineatul (5), în cazul în care constituie:
1.o vânzare cu plata în rate de bunuri mobile corporale sau
2.un împrumut rambursabil în rate sau orice altă formă de credit pentru vânzarea de astfel de bunuri sau
3.orice alt contract pentru furnizarea de servicii sau de bunuri mobile corporale şi
(a)în statul de domiciliu al consumatorului încheierea contractului a fost precedată de o invitaţie specială adresată acestuia sau de publicitate şi
(b)consumatorul a îndeplinit în statul respectiv actele necesare pentru încheierea contractului respectiv.
Atunci când un consumator contractează cu o parte care nu este domiciliată într-un stat contractant, dar care are o sucursală, agenţie sau alt sediu secundar într-unul din statele contractante, în litigiile apărute din funcţionarea sucursalei, agenţiei sau altui sediu secundar, partea respectivă este considerată ca fiind domiciliată în acest stat.
Prezenta secţiune nu se aplică contractelor de transport.
Art. 14
Un consumator poate introduce acţiune împotriva celeilalte părţi contractante în faţa instanţelor statului contractant în care este domiciliată partea contractantă respectivă sau în faţa instanţelor în care este domiciliat el însuşi. Acţiunea intentată împotriva unui consumator poate fi introdusă de cealaltă parte contractantă numai în faţa instanţelor statului contractant în care este domiciliat consumatorul.
Aceste dispoziţii nu aduc atingere dreptului de a introduce o cerere reconvenţională în faţa instanţei sesizate, în conformitate cu prezenta secţiune, cu cererea principală.
Art. 15
De la dispoziţiile prezentei secţiuni se poate droga numai printr-o convenţie:
1.încheiată ulterior apariţiei litigiului sau
2.care permite consumatorului să sesizeze alte instanţe decât cele indicate în prezenta secţiune sau
3.care, fiind încheiată între consumator şi cealaltă parte la contract, ambii având domiciliul sau reşedinţa obişnuită în momentul încheierii contractului în acelaşi stat contractant, atribuie competenţa instanţelor din acest stat, în afară de cazul în care legea respectivului stat interzice asemenea convenţii.
Art. 16
Sunt competenţe exclusive, indiferent de domiciliu:
1.în materie de drepturi reale imobiliare şi închirieri de imobile, instanţele statului contractant unde este situat imobilul,
2.în materie de validitate, nulitate sau dizolvare a societăţilor sau persoanelor juridice cu sediul pe teritoriul unui stat contractant, sau a deciziilor organelor lor, instanţele acestui stat,
3.în materie de valabilitate a înscrierii în registrele publice, instanţele statului contractant pe teritoriul căruia sunt ţinute aceste registre,
4.în materie de înscriere sau de valabilitate a brevetelor, mărcilor, desenelor şi modelelor, şi altor drepturi similare, care implică un depozit sau o înregistrare, instanţele statului contractant pe teritoriul căruia depozitul sau înregistrarea au fost cerute, efectuate sau considerate a fi fost efectuate în termenii unei convenţii internaţionale;
5.în materie de executare a hotărârilor judecătoreşti, instanţele statului contractant de la locul de executare.
Art. 17: (1)
(1)Text modificat prin articolul 11 din Convenţia de aderare.
În cazul în care părţile, din care cel puţin una are domiciliul pe teritoriul unui stat contractant, au desemnat o instanţă a sau instanţele unui stat contractant pentru a judeca litigiile prezente sau viitoare provenind dintr-un raport de drept determinat, această instanţă sau instanţele din acest stat sunt singurele competente. O astfel de convenţie atributivă de competenţă trebuie încheiată fie în scris, fie verbal şi confirmată în scris, fie, în comerţul internaţional, într-o formă care corespunde uzanţelor comerţului respectiv pe care părţile le cunosc sau ar trebui să le cunoască. În cazul în care se încheie o astfel de convenţie între părţi, dintre care nici una nu are domiciliul pe teritoriul unui stat contractant, instanţele altui stat contractant nu au competenţă cu privire la litigiile acestora, în cazul în care instanţa sau instanţele desemnate nu îşi declină competenţa.
Instanţa sau instanţele unui stat contractant cărora le-a fost atribuită competenţă prin actul constitutiv al unui trust au competenţă exclusivă în judecarea acţiunilor introduse împotriva unui fondator, trustee sau beneficiar al unui trust, în cazul în care este vorba despre relaţiile dintre aceste persoane sau despre drepturile sau obligaţiile în cadrul trustului.
Convenţiile sau dispoziţiile unui act constitutiv al unui trust, care conferă competenţă, nu au efect juridic în cazul în care contravin dispoziţiilor din articolele 12 sau 15 sau în cazul în care instanţele de la a căror competenţă derogă sunt exclusiv competente în temeiul articolului 16.
În cazul în care convenţia atributivă de jurisdicţie a fost stipulată numai în favoarea uneia dintre părţi, aceasta păstrează dreptul de a sesiza orice altă instanţă competentă în temeiul prezentei convenţii
Art. 18
În afara cazurilor în care competenţa sa rezultă din alte dispoziţii ale prezentei convenţii, este competentă instanţa dintr-un stat contractant în faţa căruia compare pârâtul. Această regulă nu se aplică în cazul în care acţiunea are ca obiect contestarea competenţei sau în cazul în care există o altă instanţă exclusiv competentă în virtutea articolului 16.
Art. 19
Instanţa dintr-un stat contractant, sesizată în principal cu o acţiune de competenţa exclusivă a instanţei unui alt stat contractant în conformitate cu articolul 16, se declară necompetentă din oficiu.
Art. 20
Atunci când pârâtul domiciliat pe teritoriul unui stat contractant este acţionat Injustiţie în faţa unei instanţe din alt stat contractant şi nu compare în faţa acesteia, instanţa se declară din oficiu necompetentă în cazul în care competenţa sa nu îşi are izvorul în dispoziţiile prezentei convenţii.
Instanţa suspendă acţiunea atât timp cât nu s-a stabilit că pârâtul a primit actul de sesizare a instanţei sau un act echivalent în timp util pentru a-şi pregăti apărarea sau că s-au depus toate diligentele în acest scop (1).
(1)Text modificat prin articolul 12 din Convenţia de aderare.
Dispoziţiile paragrafului precedent sunt înlocuite de cele ale articolului 15 din Convenţia de la Haga din 15 noiembrie 1965 privind comunicarea şi notificarea în străinătate, a actelor judiciare şi extrajudiciare în materie civilă sau comercială, în cazul în care actul de sesizare a instanţei a trebuit să fie transmis pentru aplicarea acestei convenţii.
Art. 21
Atunci când cererile cu identitate de obiect, cauză şi părţi sunt aduse în faţa unor instanţe din state contractante diferite, instanţa sesizată ulterior îşi declină competenţa, chiar din oficiu, în favoarea celei dintâi instanţe sesizate.
Instanţa care trebuie să îşi decline competenţa poate suspenda acţiunea dacă este contestată competenţa celeilalte instanţe.
Art. 22
Atunci când cereri conexe se formulează în faţa unor instanţe din state contractante diferite şi sunt pendinte în primă instanţă, instanţa sesizată ulterior poate suspenda acţiunea.
Această instanţă îşi poate declina, de asemenea, competenţa la cererea uneia dintre părţi, cu condiţia ca legea să permită alăturarea cauzelor conexe şi ca instanţa sesizată iniţial să fie competentă pentru a judeca cele două cereri.
Sunt conexe, în sensul prezentului articol, cererile legate între ele printr-un raport atât de strâns încât trebuie instrumentate şi judecate în acelaşi timp pentru a evita riscul unor soluţii ireconciliabile în cazul în care respectivele cauze ar fi judecate separat.
Art. 23
Atunci când cererile intră în competenţa exclusivă a mai multor instanţe, declinarea are loc în favoarea primei instanţe sesizate.
Art. 24
Măsurile provizorii sau de conservare prevăzute de legea unui stat contractant pot fi cerute instanţele din acest stat chiar dacă, în temeiul prezentei convenţii, o instanţă a altui stat contractant este competentă să judece pe fond.