Secţiunea 3 - Competenţa în materie de asigurări - Conventie din 27-sep-1968 privind competenţa judiciară şi executarea hotărârilor judecătoreşti în materie civilă şi comercială ( Text modificat ca atare prin Convenţia de aderare)
Acte UE
Editia Speciala a Jurnalului Oficial
Ieşit din vigoare Versiune de la: 1 Ianuarie 2007
Secţiunea 3:Competenţa în materie de asigurări
Art. 7
În materie de asigurări, competenţa este stabilită prin prezenta secţiune, fără a aduce atingere articolului 4 şi articolului 5 alineatul (5).
Art. 8: (2)
(2)Text modificat prin articolul 7 din Convenţia de aderare.
Un asigurător domiciliat pe teritoriul unui stat contractant poate fi acţionat în justiţie:
1.în faţa instanţelor statului în care este domiciliat sau
2.într-un alt stat contractant, în faţa instanţei locului unde este domiciliat titularul poliţei sau
3.în cazul în care este coasigurător, în faţa instanţei unui stat contractant sesizată prin acţiunea introdusă împotriva asigurătorului principal.
Un asigurător care nu este domiciliat pe teritoriul unui stat contractant, dar care are o sucursală, agenţie sau alt sediu secundar
Într-unul din statele contractante, este considerat ca domiciliat în statul respectiv în litigiile care privesc funcţionarea filialei, agenţiei sau ale sediului secundar.
Art. 9
În plus, asigurătorul poate fi acţionat Injustiţie în faţa instanţei de la locul în care s-a produs faptul prejudiciabil, în cazul asigurării de răspundere civilă sau imobiliare. La fel în cazul în care asigurarea se referă în acelaşi timp la bunuri imobile şi bunuri mobile acoperite de aceeaşi poliţă şi afectate de acelaşi eveniment neprevăzut.
Art. 10
În materie de asigurare de răspundere civilă, asigurătorul poate de asemenea să fie chemat în judecată în faţa instanţei sesizate prin acţiunea persoanei vătămate împotriva asiguratului, în cazul în care legea instanţei permite acest lucru.
Dispoziţiile articolelor 7, 8 şi 9 se aplică în caz de acţiune directă intentată de persoana vătămată împotriva asigurătorului, când acţiunea directă este posibilă.
În cazul în care legea privind această acţiune directă prevede introducerea în cauză a titularului poliţei sau a asiguratului, aceeaşi instanţă este competentă cu privire la aceştia.
Art. 11
Sub rezerva dispoziţiilor articolului 10 al treilea alineat, acţiunea asigurătorului nu poate fi adusă decât în faţa instanţelor statului contractant pe teritoriul căruia este domiciliat pârâtul, fie că acesta este titularul poliţei, asigurat sau beneficiar.
Dispoziţiile prezentei secţiuni nu aduc atingere dreptului de a introduce o cerere reconvenţională în faţa instanţei sesizată printr-o cerere iniţială conform prezentei secţiuni.
Art. 12: (3)
(3)Text modificat prin articolul 8 din Convenţia de aderare.
De la dispoziţiile prezentei secţiuni se poate droga numai printr-o convenţie:
1.încheiată ulterior apariţiei litigiului sau
2.care permite titularului poliţei, asiguratului sau beneficiarului să sesizeze alte instanţe decât cele indicate în prezenta secţiune sau
3.care, fiind încheiată între titularul poliţei şi un asigurător care au domiciliul sau reşedinţa obişnuită în acelaşi stat contractant în momentul încheierii contractului, are ca efect, chiar dacă faptul prejudiciabil se produce în străinătate, atribuirea competenţei instanţelor din acest stat, în afară de cazul când legea acestuia interzice asemenea convenţii sau
4.încheiată cu titularul poliţei, care nu este domiciliat într-un stat contractant, exceptând cazurile când asigurarea este obligatorie sau are ca obiect un imobil situat într-un stat contractant sau
5.care se referă la un contract de asigurare în măsura în care acesta acoperă unul sau mai multe din riscurile prevăzute la articolul 12a.
Art. 121: 12a (1)
(1)- Articol adăugat prin articolul 9 din Convenţia de aderare.
Riscurile prevăzute la articolul 12 alineatul (5) sunt următoarele:
1.Orice prejudicii produse:
(a)navelor maritime, a instalaţiilor din zona de coastă sau din largul mării sau a aeronavelor, rezultate ca urmare a evenimentelor ivite în cursul utilizării lor în scopuri comerciale;
(b)mărfurilor aflate în tranzit, altele decât bagajele pasagerilor, atunci când tranzitul este integral sau parţial efectuat cu astfel de nave sau aeronave fie în totalitate, fie în combinaţie cu alte mijloace de transport;
2.Orice răspundere alta decât cea pentru vătămările corporale ale pasagerilor sau pentru prejudiciile aduse bagajelor acestora,
(a)cauzată de utilizarea sau exploatarea navelor, instalaţiilor sau a aeronavelor în conformitate cu ptul (1) litera (a) de mai sus, în măsura în care legea statului contractant în care sunt înmatriculate aeronavele respective nu interzice clauzele privind competenţa legată de asigurarea acestor riscuri;
(b)pentru prejudiciile cauzate de bunuri aflate în tranzit, conform descrierii de la punctul (1) litera (b) de mai sus;
3.Orice pierdere financiară legată de utilizarea sau exploatarea navelor, instalaţiilor sau a aeronavelor în conformitate cu alineatul (1) litera (a) de mai sus, în special pierderile înregistrate în legătură cu mărfurile sau navlosirea.
4.Orice risc legat în mod accesoriu de oricare dintre cele menţionate la alineatele (1)-(3) de mai sus.