Titlul xi - ÎNGHEŢAREA ŞI CONFISCAREA - Acord din 30-dec-2020 COMERCIAL ŞI DE COOPERARE ÎNTRE UNIUNEA EUROPEANĂ ŞI COMUNITATEA EUROPEANĂ A ENERGIEI ATOMICE, PE DE O PARTE, ŞI REGATUL UNIT AL MARII BRITANII ŞI IRLANDEI DE NORD, PE DE ALTĂ PARTE

Acte UE

Jurnalul Oficial 444L

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 23 Februarie 2021
TITLUL XI:ÎNGHEŢAREA ŞI CONFISCAREA
Art. 135: Articolul LAW.CONFISC.1: Obiectivele şi principiile cooperării
1.Obiectivul prezentului titlu este de a asigura cooperarea între Regatul Unit, pe de o parte, şi statele membre, pe de altă parte, în cea mai mare măsură posibilă, în scopul anchetelor şi procedurilor care vizează îngheţarea bunurilor în vederea confiscării ulterioare a acestora, precum şi al anchetelor şi procedurilor care vizează confiscarea bunurilor în cadrul procedurilor penale. Aceasta nu exclude alte forme de cooperare în temeiul articolului LAW.CONFISC.10 alineatele (5) şi (6) [Obligaţia de confiscare]. Prezentul titlu prevede, de asemenea, cooperarea cu organismele Uniunii desemnate de Uniune în sensul prezentului titlu.
2.Fiecare stat se conformează, în condiţiile prevăzute în prezentul titlu, cererilor din partea altui stat:
a)privind confiscarea unor bunuri specifice, precum şi cererilor privind confiscarea unor produse constând în impunerea unei obligaţii de plată a unei sume de bani care corespunde valorii produselor;
b)privind asistenţa în anchete şi măsuri provizorii în vederea oricăreia dintre formele de confiscare menţionate la litera (a).
3.Asistenţa în anchete şi măsurile provizorii prevăzute la alineatul (2) litera (b) se acordă, respectiv, se iau astfel după cum se permite în legislaţia internă a statului solicitat şi în conformitate cu aceasta. În cazul în care cererea referitoare la una dintre aceste măsuri prevede formalităţi sau proceduri necesare în temeiul dreptului intern al statului solicitant, chiar dacă acestea nu sunt cunoscute statului solicitat, acesta din urmă se conformează unor astfel de cereri în măsura în care acţiunea solicitată nu contravine principiilor fundamentale ale dreptului său intern.
4.Statul solicitat se asigură că cererile provenind de la un alt stat privind identificarea, urmărirea, indisponibilizarea sau punerea sub sechestru a produselor şi a instrumentelor beneficiază de aceeaşi prioritate ca şi cererile formulate în cadrul procedurilor interne.
5.Atunci când solicită confiscarea, asistenţa în anchete sau măsuri provizorii în scopul confiscării, statul solicitant se asigură că sunt respectate principiile necesităţii şi proporţionalităţii.
6.Dispoziţiile prezentului titlu se aplică în locul capitolelor "Cooperarea internaţională" din Convenţia Consiliului Europei privind spălarea, descoperirea, sechestrarea şi confiscarea produselor infracţiunii şi finanţarea terorismului, încheiată la Varşovia la 16 mai 2005 ("Convenţia din 2005") şi din Convenţia europeană privind spălarea, descoperirea, sechestrarea şi confiscarea produselor infracţiunii, încheiată la Strasbourg la 8 noiembrie 1990 (denumită în continuare "Convenţia din 1990"). Articolul LAW.CONFISC.2 Definiţii] din prezentul acord înlocuieşte definiţiile corespunzătoare de la articolul 1 din Convenţia din 2005 şi de la articolul 1 din Convenţia din 1990. Dispoziţiile prezentului titlu nu aduc atingere obligaţiilor statelor în temeiul celorlalte dispoziţii ale Convenţiei din 2005 şi ale Convenţiei din 1990.
Art. 136: Articolul LAW.CONFISC.2: Definiţii
În sensul prezentului titlu, se aplică următoarele definiţii:
a)"confiscare" înseamnă o pedeapsă sau o măsură dispusă de o instanţă judecătorească în urma unei proceduri în legătură cu o infracţiune sau infracţiuni, având ca rezultat deposedarea definitivă de bunul respectiv;
b)"îngheţare sau sechestrare" înseamnă interdicţia temporară a transferului, distrugerii, conversiei, dispoziţiei sau circulaţiei bunurilor sau asumarea temporară a pazei ori a controlului de bunuri în temeiul unei hotărâri a unei instanţe judecătoreşti sau a unei alte autorităţi competente;
c)"instrument" înseamnă orice bun utilizat sau destinat a fi utilizat, în orice mod, total sau parţial, la comiterea unei sau unor infracţiuni;
d)"autoritate judiciară" înseamnă o autoritate care este, în temeiul dreptului intern, un judecător, o instanţă judecătorească sau un procuror; un procuror este considerat autoritate judiciară numai în măsura în care dreptul intern prevede acest lucru;
e)"produse" înseamnă orice avantaj economic obţinut direct sau indirect din săvârşirea unei infracţiuni sau o sumă de bani echivalentă cu acel avantaj economic; poate consta în orice bun, astfel cum este definit în prezentul articol;
f)"bun" înseamnă un bun de orice natură, corporal sau incorporal, mobil sau imobil, precum şi actele sau documentele juridice care atestă un titlu sau un drept asupra unui astfel de bun, pe care statul solicitant îl consideră a fi:
(xix)produsul unei infracţiuni ori echivalentul său, fie că este vorba de suma totală a valorii unui astfel de produs sau doar de o parte a valorii unui astfel de produs;
(xx)instrumentul unei infracţiuni sau valoarea respectivului instrument;
(xxi)fac obiectul confiscării în temeiul oricăror alte dispoziţii referitoare la competenţele de confiscare în temeiul legislaţiei statului solicitant, în urma procedurilor legate de o infracţiune, inclusiv confiscarea aplicată terţilor, confiscarea extinsă şi confiscarea în lipsa unei condamnări definitive.
Art. 137: Articolul LAW.CONFISC.3: Obligaţia de a furniza asistenţă
Statele îşi furnizează asistenţă reciproc, la cerere, în cea mai mare măsură posibilă în ceea ce priveşte identificarea şi urmărirea instrumentelor, a produselor şi a altor bunuri susceptibile de confiscare. Această asistenţă include orice măsură prin care se furnizează şi se asigură dovezi cu privire la existenţa, localizarea sau deplasarea, natura, statutul juridic sau valoarea respectivelor instrumente, produse sau alte bunuri.
Art. 138: Articolul LAW.CONFISC.4: Cereri de informaţii privind conturile bancare şi casetele de valori
1.Statul solicitat ia, în condiţiile prevăzute de prezentul articol, măsurile necesare pentru a stabili, ca răspuns la o cerere transmisă de un alt stat, dacă o persoană fizică sau juridică care face obiectul unei anchete penale deţine sau controlează unul sau mai multe conturi, de orice natură, în orice bancă situată pe teritoriul său şi, în caz afirmativ, pentru a furniza detaliile conturilor identificate. Aceste detalii includ, în special, numele titularului contului de client şi numărul IBAN, iar în cazul casetelor de valori, numele depozitarului sau un număr unic de identificare.
2.Obligaţia stabilită la alineatul (1) se aplică doar în măsura în care banca gestionară a contului posedă informaţiile respective.
3.În cerere, în plus faţă de cerinţele de la articolul LAW.CONFISC.25 [Conţinutul cererii], statul solicitant:
a)indică motivele pentru care consideră că informaţiile solicitate sunt de natură să aibă o valoare substanţială pentru ancheta penală privind infracţiunea;
b)indică motivele pentru care presupune că băncile de pe teritoriul statului solicitat deţin contul şi precizează, în cea mai mare măsură posibilă, băncile şi conturile care ar putea fi implicate; şi
c)comunică orice informaţii suplimentare disponibile care ar putea facilita executarea cererii.
4.Regatul Unit, pe de o parte, şi Uniunea, acţionând în numele oricăruia dintre statele sale membre, pe de altă parte, pot notifica, fiecare, Comitetului specializat privind cooperarea în materie de asigurarea respectării legii şi cooperarea judiciară că prezentul articol va fi extins pentru a include conturile deţinute la instituţii financiare nebancare. Aceste notificări pot fi supuse principiului reciprocităţii.
Art. 139: Articolul LAW.CONFISC.5: Cereri de informaţii privind tranzacţiile bancare
1.La cererea unui alt stat, statul solicitat furnizează detaliile conturilor bancare specificate şi ale operaţiunilor bancare ce au fost efectuate pe parcursul unei perioade specificate în unul sau mai multe conturi precizate în cerere, inclusiv detaliile privind orice cont emitent sau beneficiar.
2.Obligaţia stabilită la alineatul (1) se aplică doar în măsura în care banca gestionară a contului posedă informaţiile respective.
3.Pe lângă cerinţele de la articolul LAW.CONFISC.25 [Conţinutul cererii], statul solicitant indică în cererea sa motivele pentru care consideră că informaţiile solicitate sunt relevante în scopurile cercetării penale a infracţiunii.
4.Statul solicitat poate supune executarea unei astfel de cereri aceloraşi condiţii precum cele pe care le aplică în ceea ce priveşte cererile de percheziţie şi sechestrare.
5.Regatul Unit, pe de o parte, şi Uniunea, acţionând în numele oricăruia dintre statele sale membre, pe de altă parte, pot notifica, fiecare, Comitetului specializat privind cooperarea în materie de asigurarea respectării legii şi cooperarea judiciară că prezentul articol va fi extins pentru a include conturile deţinute la instituţii financiare nebancare. Aceste notificări pot fi supuse principiului reciprocităţii.
Art. 140: Articolul LAW.CONFISC.6: Cereri de monitorizare a tranzacţiilor bancare
1.Statul solicitat se asigură că, la cererea unui alt stat, este în măsură să monitorizeze, pe o perioadă determinată, operaţiunile bancare care sunt efectuate prin intermediul unuia sau mai multor conturi menţionate în cerere şi să comunice statului solicitant rezultatele monitorizării.
2.Pe lângă cerinţele de la articolul LAW.CONFISC.25 [Conţinutul cererii], statul solicitant indică în cererea sa motivele pentru care consideră că informaţiile solicitate sunt relevante în scopurile cercetării penale a infracţiunii.
3.Decizia de monitorizare se ia în fiecare caz în parte de către autorităţile competente ale statului solicitat, în conformitate cu dreptul intern al acestuia.
4.Detaliile practice privind monitorizarea sunt convenite între autorităţile competente ale statului solicitant şi ale statului solicitat.
5.Regatul Unit, pe de o parte, şi Uniunea, acţionând în numele oricăruia dintre statele sale membre, pe de altă parte, pot notifica, fiecare, Comitetului specializat privind cooperarea în materie de asigurarea respectării legii şi cooperarea judiciară că prezentul articol va fi extins pentru a include conturile deţinute la instituţii financiare nebancare. Aceste notificări pot fi supuse principiului reciprocităţii.
Art. 141: Articolul LAW.CONFISC.7: Informare spontană
Fără a aduce atingere propriilor sale anchete sau proceduri, un stat poate să transmită, fără cerere prealabilă, unui alt stat informaţii cu privire la instrumentele, produsele şi alte bunuri susceptibile de confiscare, în cazul în care consideră că divulgarea unor astfel de informaţii ar putea ajuta statul destinatar în vederea iniţierii sau a desfăşurării de anchete sau proceduri sau ar putea conduce la o cerere din partea statului respectiv în temeiul prezentului titlu.
Art. 142: Articolul LAW.CONFISC.8: Obligaţia de a adopta măsuri provizorii
1.La cererea unui alt stat care a iniţiat o anchetă sau o procedură penală ori o anchetă sau o procedură în scopul confiscării, statul solicitat ia măsurile provizorii necesare, cum ar fi îngheţarea sau punerea sub sechestru, pentru a preveni orice tranzacţie, transfer sau înstrăinare a bunurilor care, într-o etapă ulterioară, pot face obiectul unei cereri de confiscare sau care ar putea să satisfacă cererea.
2.Un stat care a primit o cerere de confiscare în temeiul articolului LAW.CONFISC.10 [Obligaţia de confiscare] ia, în cazul în care i se solicită acest lucru, măsurile menţionate la alineatul (1) din prezentul articol cu privire la orice bun care face obiectul cererii sau care ar putea să satisfacă cererea.
3.În cazul în care se primeşte o cerere în temeiul prezentului articol, statul solicitat ia toate măsurile necesare pentru a se conforma cererii fără întârziere şi cu aceeaşi rapiditate şi prioritate ca pentru un caz intern similar şi trimite confirmarea fără întârziere şi prin orice mijloace de înregistrare scrisă statului solicitant.
4.În cazul în care statul solicitant declară că este necesară îngheţarea imediată, deoarece există motive legitime pentru a se considera că bunul în cauză va fi îndepărtat sau distrus imediat, statul solicitat ia toate măsurile necesare pentru a se conforma cererii în termen de 96 de ore de la primirea cererii şi trimite confirmarea statului solicitant prin orice mijloace electronice care permit o înregistrare scrisă şi fără întârziere.
5.În cazul în care statul solicitat nu este în măsură să respecte termenele prevăzute la alineatul (4), statul solicitat informează imediat statul solicitant şi se consultă cu statul solicitant cu privire la etapele următoare adecvate.
6.Expirarea termenelor prevăzute la alineatul (4) nu determină anularea cerinţelor impuse statului solicitat prin prezentul articol.
Art. 143: Articolul LAW.CONFISC.9: Executarea măsurilor provizorii
1.După executarea măsurilor provizorii solicitate în conformitate cu articolul LAW.CONFISC.8 alineatul (1) [Obligaţia de a lua măsuri provizorii], statul solicitant furnizează în mod spontan şi cât mai curând posibil statului solicitat toate informaţiile care pot pune sub semnul întrebării sau modifica amploarea acestor măsuri. Statul solicitant furnizează, de asemenea, fără întârziere toate informaţiile complementare care au fost cerute de statul solicitat şi care sunt necesare pentru punerea în aplicare şi monitorizarea măsurilor provizorii.
2.Înainte de a ridica orice măsură provizorie adoptată în temeiul articolului LAW.CONFISC.8 [Obligaţia de a adopta măsuri provizorii], statul solicitat acordă statului solicitant, ori de câte ori este posibil, posibilitatea de a-şi prezenta motivele în favoarea continuării măsurii.
Art. 144: Articolul LAW.CONFISC.10: Obligaţia de confiscare
1.Statul care a primit o cerere de confiscare a bunurilor aflate pe teritoriul său:
a)execută un ordin de confiscare emis de o instanţă a statului solicitant în legătură cu astfel de bunuri; sau
b)depune cererea la autorităţile sale competente în scopul obţinerii unui ordin de confiscare şi, în cazul emiterii ordinului respectiv, îl execută.
2.În scopul alineatului (1) litera (b), statele au competenţa, ori de câte ori este necesar, de a iniţia proceduri de confiscare în temeiul dreptului lor intern.
3.Alineatul (1) se aplică, de asemenea, confiscării care constă în cerinţa de a plăti o sumă de bani corespunzătoare valorii produselor, în cazul în care bunurile împotriva cărora poate fi executată confiscarea se află în statul solicitat. În astfel de cazuri, atunci când execută confiscarea în temeiul alineatului (1), statul solicitat, în cazul neobţinerii plăţii, procedează la acoperirea creanţei sale asupra oricăror bunuri disponibile în acest scop.
4.În cazul în care cererea de confiscare vizează un anumit bun, statul solicitant şi statul solicitat pot cădea de acord asupra posibilităţii ca statul solicitat să execute confiscarea prin impunerea unei obligaţii de plată a unei sume de bani care corespunde valorii bunului.
5.Un stat cooperează în cea mai mare măsură posibilă în temeiul legislaţiei sale interne cu un stat care solicită executarea unor măsuri echivalente cu confiscarea bunurilor, în cazul în care cererea nu a fost emisă în cadrul procedurilor penale, în măsura în care astfel de măsuri sunt dispuse de o autoritate judiciară a statului solicitant în legătură cu o infracţiune, cu condiţia să se fi stabilit că bunurile constituie produse sau:
a)alte bunuri în care produsele au fost transformate sau convertite;
b)bunuri dobândite din surse legitime, dacă produsele au fost combinate, integral sau parţial, cu astfel de bunuri, până la valoarea estimată a produselor combinate; sau
c)venituri sau alte beneficii rezultate din produse, din bunurile în care produsele infracţiunii au fost transformate sau convertite sau din bunurile cu care produsele infracţiunii au fost combinate, până la valoarea estimată a produselor combinate, în acelaşi mod şi în aceeaşi măsură ca produsele.
6.Măsurile menţionate la alineatul (5) includ măsuri care permit punerea sub sechestru, reţinerea şi confiscarea bunurilor şi a activelor prin intermediul unor cereri adresate instanţelor civile.
7.Statul solicitat ia decizia privind executarea ordinului de confiscare fără întârziere şi, fără a aduce atingere alineatului (8) din prezentul articol, în termen de cel mult 45 de zile de la primirea cererii. Statul solicitat trimite confirmarea statului solicitant prin orice mijloc de înregistrare scrisă şi fără întârziere. Cu excepţia cazului în care există motive de amânare în temeiul articolului LAW.CONFISC.17 [Amânare], statul solicitat ia măsurile concrete necesare pentru executarea ordinului de confiscare fără întârziere şi cel puţin cu aceeaşi rapiditate şi prioritate ca pentru un caz intern similar.
8.În cazul în care statul solicitat nu este în măsură să respecte termenul prevăzut la alineatul (7), statul solicitat informează imediat statul solicitant şi se consultă cu statul solicitant cu privire la etapele următoare adecvate.
9.Expirarea termenului prevăzut la alineatul (7) nu determină anularea cerinţelor impuse statului solicitat prin prezentul articol.
Art. 145: Articolul LAW.CONFISC.11: Executarea confiscării
1.Procedurile de obţinere şi executare a confiscării în temeiul articolului LAW.CONFISC.10 [Obligaţia de confiscare] sunt reglementate de dreptul intern al statului solicitat.
2.Statul solicitat este ţinut de constatările de fapt, în măsura în care acestea sunt expuse într-o condamnare sau decizie judiciară emisă de o instanţă a statului solicitant sau în măsura în care o astfel de condamnare sau decizie judiciară se întemeiază în mod implicit pe aceste constatări.
3.În cazul în care confiscarea constă în obligaţia de a plăti o sumă de bani, autoritatea competentă a statului solicitat converteşte valoarea sumei în moneda statului respectiv la cursul de schimb aplicabil în momentul luării deciziei de executare a confiscării.
Art. 146: Articolul LAW.CONFISC.12: Bunuri confiscate
1.Sub rezerva alineatelor (2) şi (3) din prezentul articol, statul solicitat dispune de bunurile confiscate în temeiul articolelor LAW.CONFISC.10 [Obligaţia de confiscare] şi LAW.CONFISC.11 [Executarea confiscării] în conformitate cu dreptul său intern şi cu procedurile sale administrative.
2.Atunci când acţionează la cererea unui alt stat în temeiul articolului LAW.CONFISC.10 [Obligaţia de confiscare], statul solicitat acordă o atenţie prioritară, în măsura în care acest lucru este permis de dreptul său intern şi în cazul în care i se solicită acest lucru, returnării bunurilor confiscate statului solicitant, astfel încât acesta să poată acorda despăgubiri victimelor infracţiunii sau să restituie aceste bunuri proprietarilor lor legitimi.
3.Atunci când acţionează la cererea unui alt stat în conformitate cu articolul LAW.CONFISC.10 [Obligaţia de confiscare] şi după luarea în considerare a dreptului victimei la restituirea bunurilor sau la despăgubiri în temeiul alineatului (2) din prezentul articol, statul solicitat dispune de banii obţinuţi în urma executării unui ordin de confiscare după cum urmează:
a)dacă suma este mai mică sau egală cu 10 000 EUR, suma îi revine statului solicitat; sau
b)dacă suma este mai mare de 10 000 EUR, statul solicitat transferă statului solicitant 50 % din suma recuperată.
4.În pofida alineatului (3), statul solicitant şi statul solicitat pot, de la caz la caz, să acorde o atenţie deosebită încheierii altor astfel de acorduri sau înţelegeri privind înstrăinarea bunurilor, după cum consideră potrivit.
Art. 147: Articolul LAW.CONFISC.13: Dreptul de executare şi valoarea maximă a confiscării
1.O cerere de confiscare formulată în temeiul articolului LAW.CONFISC.10 [Obligaţia de confiscare] nu aduce atingere dreptului statului solicitant de a executa el însuşi ordinul de confiscare.
2.Nicio dispoziţie din prezentul titlu nu se interpretează ca permiţând ca valoarea totală a confiscării să depăşească suma specificată în ordinul de confiscare. În cazul în care un stat constată că acest lucru s-ar putea produce, statele în cauză iniţiază consultări pentru a evita un astfel de efect.
Art. 148: Articolul LAW.CONFISC.14: Privarea de libertate în caz de neplată
Statul solicitat nu impune privarea de libertate în caz de neplată sau orice altă măsură de restrângere a libertăţii unei persoane ca urmare a unei cereri formulate în temeiul articolului LAW.CONFISC.10 [Obligaţia de confiscare] fără consimţământul statului solicitant.
Art. 149: Articolul LAW.CONFISC.15: Motive de refuz
1.Cooperarea în temeiul prezentului titlu poate fi refuzată în cazul în care:
a)statul solicitat consideră că executarea cererii ar fi contrară principiului ne bis in idem; sau
b)fapta la care se referă cererea nu constituie o infracţiune în temeiul dreptului intern al statului solicitat dacă ar fi săvârşită în jurisdicţia acestuia; cu toate acestea, motiv de refuz menţionat anterior se aplică cooperării în temeiul articolelor LAW.CONFISC.3 [Obligaţia de a furniza asistenţă]-LAW.CONFISC.7 [Informare spontană] numai în măsura în care asistenţa solicitată implică o acţiune coercitivă.
2.Regatul Unit, pe de o parte, şi Uniunea, acţionând în numele oricăruia dintre statele sale membre, pe de altă parte, pot să notifice Comitetului specializat privind cooperarea în materie de asigurarea respectării legii şi cooperarea judiciară că, pe bază de reciprocitate, condiţia dublei incriminări prevăzute la alineatul (1) litera (b) din prezentul articol nu se va aplica cu condiţia ca infracţiunea care face obiectul cererii:
a)să fie una dintre infracţiunile enumerate la Articolul LAW.SURR 79 alineatul (4) [Domeniu de aplicare], astfel cum sunt definite de dreptul statului solicitant; şi
b)să fie pasibilă, în statul solicitant, de o pedeapsă sau o măsură de siguranţă privativă de libertate pentru o perioadă maximă de cel puţin trei ani.
3.Cooperarea în temeiul articolelor LAW.CONFISC.3 [Obligaţia de a furniza asistenţă]-LAW.CONFISC.7 [Informare spontană], în măsura în care asistenţa solicitată implică acţiuni coercitive, şi în temeiul articolelor LAW.CONFISC.8 [Obligaţia de a lua măsuri provizorii] şi LAW.CONFISC.9 [Executarea măsurilor provizorii] poate fi de asemenea refuzată dacă măsurile solicitate nu ar putut fi luate în temeiul dreptului intern al statului solicitat în scopul anchetelor sau al procedurilor într-un caz intern similar.
4.În cazul în care dreptul intern al statului solicitat impune acest lucru, cooperarea în temeiul articolelor LAW.CONFISC.3 [Obligaţia de a asista]-LAW.CONFISC.7 [Informare spontană], în măsura în care asistenţa solicitată implică o acţiune coercitivă, şi al articolelor LAW.CONFISC.8 [Obligaţia de a lua măsuri provizorii] şi LAW.CONFISC.9 [Executarea măsurilor provizorii] poate fi, de asemenea, refuzată în cazul în care măsurile solicitate sau orice alte măsuri cu efecte similare nu ar fi autorizate în temeiul dreptului intern al statului solicitant sau, în ceea ce priveşte autorităţile competente ale statului solicitant, dacă cererea nu este autorizată de o autoritate judiciară acţionând în legătură cu infracţiunile.
5.Cooperarea în temeiul articolelor LAW.CONFISC.10 [Obligaţia de confiscare]- LAW.CONFISC.14 [privarea de libertate în caz de neplată] poate fi de asemenea refuzată în cazul în care:
a)în dreptul intern al statului solicitat, confiscarea nu este prevăzută pentru tipul de infracţiune vizat de cerere;
b)fără a aduce atingere obligaţiei prevăzute la articolul LAW.CONFISC.10 alineatul (3) [Obligaţia de confiscare], aceasta ar fi contrară principiilor dreptului intern al statului solicitat în ceea ce priveşte limitele confiscării în ceea ce priveşte relaţia dintre o infracţiune şi:
(xxii)un avantaj economic care ar putea fi considerat drept produse ale infracţiunii sau
(xxiii)bunuri care ar putea fi considerate drept instrumente ale infracţiunii;
c)în temeiul dreptului intern al statului solicitat, confiscarea nu mai poate fi impusă sau executată din cauza expirării termenului;
d)fără a aduce atingere articolului LAW.CONFISC.10 alineatele (5) şi (6) [Obligaţia de confiscare], cererea nu se referă la o condamnare anterioară, la o hotărâre de natură judiciară sau la o constatare dintr-o astfel de hotărâre că au fost săvârşite o infracţiune sau mai multe infracţiuni pe baza căreia s-a dispus sau se solicită confiscarea;
e)confiscarea nu este executorie în statul solicitant sau este încă supusă căilor de atac ordinare sau
f)cererea se referă la un ordin de confiscare care rezultă din hotărârea pronunţată în lipsa persoanei împotriva căreia a fost emis ordinul şi, în opinia statului solicitat, procedura desfăşurată de statul solicitant care a condus la o astfel de hotărâre nu a respectat drepturile minime de apărare recunoscute tuturor persoanelor cărora li se aduce o acuzaţie în materie penală.
6.În sensul alineatului (5) litera (f), se consideră că o hotărâre nu a fost pronunţată in absentia dacă:
a)a fost confirmată sau pronunţată după opoziţia persoanei în cauză sau
b)a fost pronunţată în apel, cu condiţia ca apelul să fi fost introdus de persoana în cauză.
7.Atunci când analizează, în sensul alineatului (5) litera (f), dacă au fost respectate drepturile minime la apărare, statul solicitat ia în considerare faptul că persoana în cauză a încercat în mod deliberat să se sustragă de la judecată sau faptul că persoana respectivă, după ce a avut posibilitatea de a introduce o cale de atac împotriva hotărârii pronunţate in absentia, a ales să nu facă acest lucru. Acelaşi lucru este valabil şi în cazul în care persoana în cauză, după ce a fost citată în mod corespunzător, a ales să nu se înfăţişeze şi nici să nu solicite o amânare.
8.Statele nu invocă secretul bancar ca motiv pentru a refuza cooperarea în temeiul prezentului titlu. În cazul în care dreptul său intern prevede acest lucru, un stat solicitat poate impune ca o cerere de cooperare care ar implica eliminarea secretului bancar să fie autorizată de o autoritate judiciară acţionând în legătură cu infracţiunile.
9.Statul solicitat nu poate invoca faptul că:
a)persoana cercetată sau care face obiectul unui ordin de confiscare emis de autorităţile statului solicitant este o persoană juridică ca obstacol în calea cooperării în temeiul prezentului titlu;
b)persoana fizică împotriva căreia a fost emis un ordin de confiscare a produselor a decedat sau persoana juridică împotriva căreia a fost emis un ordin de confiscare a produselor a fost ulterior dizolvată ca obstacol în calea acordării de asistenţă în conformitate cu litera (a) de la articolul LAW.CONFISC.10 alineatul (1) [Obligaţia de confiscare]; sau
c)persoana cercetată sau care face obiectul unui ordin de confiscare emis de autorităţile statului solicitant este menţionată în cerere atât ca autor al infracţiunii subiacente, cât şi ca autor al infracţiunii de spălare de bani ca obstacol în calea oricărei cooperări în temeiul prezentului titlu.
Art. 150: Articolul LAW.CONFISC.16: Consultarea şi informarea
În cazul în care există motive întemeiate să se creadă că executarea unui ordin de îngheţare sau de confiscare ar implica un risc real pentru protecţia drepturilor fundamentale, statul solicitat consultă statul solicitant înainte de a decide cu privire la executarea ordinului de îngheţare sau de confiscare şi poate solicita furnizarea oricăror informaţii necesare.
Art. 151: Articolul LAW.CONFISC.17: Amânare
Statul solicitat poate amâna luarea de măsuri cu privire la o cerere în cazul în care respectivele măsuri ar aduce atingere anchetelor sau procedurilor desfăşurate de autorităţile sale.
Art. 152: Articolul LAW.CONFISC.18: Aprobarea parţială sau condiţionată a unei cereri
Înainte de a refuza sau de a amâna cooperarea în temeiul prezentului titlu, statul solicitat examinează, dacă este cazul după consultarea statului solicitant, dacă cererea poate fi aprobată parţial sau sub rezerva unor condiţii pe care le consideră necesare.
Art. 153: Articolul LAW.CONFISC.19: Notificarea actelor
1.Statele îşi furnizează asistenţă reciproc, în cea mai mare măsură, în ceea ce priveşte notificarea sau comunicarea actelor judiciare persoanelor afectate de măsurile provizorii şi de confiscare.
2.Nicio dispoziţie a prezentului articol nu este menită să aducă atingere:
a)posibilităţii de a trimite acte judiciare, prin poştă, direct persoanelor aflate în străinătate; şi
b)posibilităţii ca executorii judecătoreşti, funcţionarii sau alte autorităţi competente din statul de origine să efectueze notificarea sau comunicarea actelor judiciare direct prin autorităţile consulare ale statului respectiv sau prin autorităţile judiciare, inclusiv executori judecătoreşti şi funcţionari sau alte autorităţi competente din statul de destinaţie.
3.Atunci când comunică sau notifică acte judiciare persoanelor aflate în străinătate care sunt afectate de măsuri provizorii sau de ordine de confiscare emise în statul de origine, acest stat menţionează căile de atac disponibile în temeiul dreptului său intern pentru persoanele în cauză.
Art. 154: Articolul LAW.CONFISC.20: Recunoaşterea hotărârilor pronunţate în străinătate
1.Atunci când primeşte o cerere de cooperare în temeiul articolelor LAW.CONFISC.8 [Obligaţia de a lua măsuri provizorii] - LAW.CONFISC.14 [Privarea de libertate în caz de neplată], statul solicitat recunoaşte orice hotărâre pronunţată de o autoritate judiciară în statul solicitant cu privire la drepturile revendicate de terţi.
2.Recunoaşterea poate fi refuzată în cazul în care:
a)părţile terţe nu au avut posibilitatea adecvată de a-şi exercita drepturile;
b)decizia este incompatibilă cu o decizie deja luată în statul solicitat cu privire la aceeaşi chestiune;
c)este incompatibilă cu ordinea publică a statului solicitat; sau
d)decizia a fost luată contrar dispoziţiilor în materie de competenţă exclusivă prevăzute de dreptul intern al statului solicitat.
Art. 155: Articolul LAW.CONFISC.21: Autorităţi
1.Fiecare stat desemnează o autoritate centrală responsabilă de trimiterea cererilor şi a răspunsurilor la cererile formulate în temeiul prezentului titlu, de executarea acestor cereri sau de transmiterea lor către autorităţile competente pentru executare.
2.Uniunea poate desemna un organism al Uniunii care, pe lângă autorităţile competente ale statelor membre, poate formula şi, dacă este cazul, executa cereri în temeiul prezentului titlu. În sensul prezentului titlu, orice astfel de cerere trebuie tratată ca o solicitare din partea unui stat membru. De asemenea, Uniunea poate desemna respectivul organism al Uniunii în calitate de autoritate centrală responsabilă în scopul trimiterii de cereri şi al furnizării de răspunsuri la cererile formulate în temeiul prezentului titlu.
Art. 156: Articolul LAW.CONFISC.22: Comunicarea directă
1.Autorităţile centrale comunică direct între ele.
2.În caz de urgenţă, cererile sau comunicările formulate în temeiul prezentului titlu pot fi trimise direct de către autorităţile judiciare ale statului solicitant către autorităţile omoloage ale statului solicitat. În astfel de cazuri, o copie este trimisă în acelaşi timp autorităţii centrale a statului solicitat prin intermediul autorităţii centrale a statului solicitant.
3.Atunci când cererea este formulată în temeiul alineatului (2), iar autoritatea nu este competentă să soluţioneze cererea, aceasta trimite cererea autorităţii naţionale competente şi informează în mod direct statul solicitant cu privire la aceasta.
4.Cererile sau comunicările formulate în temeiul articolelor LAW.CONFISC.3 [Obligaţia de a acorda asistenţă]-LAW.CONFISC.7 [Informare spontană] care nu implică acţiuni coercitive pot fi transmise direct de către autorităţile competente ale statului solicitant autorităţilor competente ale statului solicitat.
5.Proiectele de cereri sau de comunicări formulate în temeiul prezentului titlu pot fi trimise direct de către autorităţile judiciare ale statului solicitant autorităţilor judiciare ale statului solicitat, înainte de a trimite versiunea oficială a acestora, pentru a se asigura faptul că pot fi tratate eficient după primire şi că informaţiile pe care le conţin şi documentele justificative aferente sunt suficiente pentru a îndeplini cerinţele legislaţiei statului solicitat.
Art. 157: Articolul LAW.CONFISC.23: Formularul de cerere şi regimul lingvistic
1.Toate cererile în temeiul prezentului titlu se fac în scris. Acestea pot fi transmise pe cale electronică sau prin orice alt mijloc de telecomunicaţie, cu condiţia ca statul solicitant să fie pregătit, la cerere, să prezinte în orice moment o evidenţă scrisă a acestei comunicări, precum şi originalul.
2.Cererile formulate în temeiul alineatului (1) se redactează într-una dintre limbile oficiale ale statului solicitat sau în orice altă limbă indicată de către acesta sau în numele acestuia, în conformitate cu alineatul (3).
3.Regatul Unit şi Uniunea, acţionând în numele oricăruia dintre statele sale membre pot, fiecare, să notifice Comitetului specializat privind cooperarea în materie de asigurarea respectării legii şi cooperarea judiciară limba sau limbile care, în plus faţă de limba sau limbile oficiale ale statului respectiv, pot fi utilizate pentru formularea de cereri în temeiul prezentului titlu.
4.Cererile de măsuri provizorii în temeiul articolului LAW.CONFISC.8 [Obligaţia de a lua măsuri provizorii] se formulează utilizând formularul prevăzut în ANEXA LAW-8.
5.Cererile de confiscare în temeiul articolului LAW.CONFISC.10 [Obligaţia de confiscare] se formulează utilizând formularul prevăzut în ANEXA LAW-8.
6.Comitetul specializat privind cooperarea în materie de asigurarea respectării legii şi cooperarea judiciară poate modifica formularele menţionate la alineatele (4) şi (5), după este necesar.
7.Regatul Unit, pe de o parte, şi Uniunea, acţionând în numele oricăruia dintre statele sale membre, pe de altă parte, pot notifica fiecare Comitetului specializat privind cooperarea în materie de asigurarea respectării legii şi cooperarea judiciară că solicită traducerea oricăror documente justificative într-una din limbile oficiale ale statului solicitat sau în orice altă limbă indicată în conformitate cu alineatul (3) din prezentul articol. În cazul cererilor formulate în temeiul articolului LAW.CONFISC.8 alineatul (4) [Obligaţia de a lua măsuri provizorii], o astfel de traducere a documentelor justificative poate fi furnizată statului solicitat în termen de 48 de ore de la transmiterea cererii, fără a se aduce atingere termenelor prevăzute la articolul LAW.CONFISC.8 alineatul (4) [Obligaţia de a lua măsuri provizorii].
Art. 158: Articolul LAW.CONFISC.24: Legalizare
Documentele transmise în aplicarea prezentului titlu sunt scutite de toate formalităţile de legalizare.
Art. 159: Articolul LAW.CONFISC.25: Conţinutul cererii
1.În cererile de cooperare formulate în temeiul prezentului titlu se specifică:
a)autoritatea solicitantă şi autoritatea care efectuează anchetele sau procedurile;
b)obiectul şi motivul cererii;
c)aspectele cauzei, inclusiv faptele relevante (cum ar fi data, locul şi circumstanţele infracţiunii) la care se referă anchetele sau procedura, cu excepţia cazului unei cereri de notificare;
d)în măsura în care cooperarea implică măsuri coercitive:
(xxiv)textul dispoziţiilor legale sau, în cazul în care acest lucru nu este posibil, o declaraţie privind legea aplicabilă relevantă; şi
(xxv)indicarea faptului că măsura solicitată sau orice altă măsură cu efecte similare ar putea fi luată pe teritoriul statului solicitant în temeiul propriului său drept intern;
e)acolo unde este necesar şi în măsura în care este posibil:
(xxvi)datele persoanei sau ale persoanelor în cauză, inclusiv numele, data şi locul naşterii, cetăţenia şi locul în care se află, precum şi, în cazul unei persoane juridice, sediul acesteia; şi
(xxvii)bunurile cu privire la care se solicită cooperarea, locul în care se află acestea, legătura lor cu persoana sau persoanele vizate, orice legătură cu infracţiunea, precum şi orice informaţii disponibile referitoare la alte persoane, drepturi asupra bunurilor şi
f)orice procedură specifică pe care statul solicitant o doreşte respectată.
2.Într-o cerere de măsuri provizorii formulată în temeiul articolului LAW.CONFISC.8 [Obligaţia de a lua măsuri provizorii] în legătură cu punerea sub sechestru a bunurilor care fac obiectul unui ordin de confiscare constând în obligaţia de a plăti o sumă de bani se indică, de asemenea, suma maximă pentru care se solicită recuperarea prin intermediul bunurilor respective.
3.Pe lângă informaţiile menţionate la alineatul (1) din prezentul articol, cererile formulate în temeiul articolului LAW.CONFISC.10 [Obligaţia de confiscare] conţin:
a)în cazul literei (a) de la articolul LAW.CONFISC.10 alineatul (1) [Obligaţia de confiscare]:
(xxviii)o copie certificată a ordinului de confiscare emis de instanţă în statul solicitant şi o expunere a motivelor pe baza cărora a fost emis ordinul, în cazul în care acestea nu sunt menţionate în ordinul propriu-zis;
(xxix)o atestare din partea autorităţii competente a statului solicitant conform căreia ordinul de confiscare este executoriu şi nu este supus căilor de atac ordinare;
(xxx)informaţii privind măsura în care ordinul se doreşte a fi executat şi
(xxxi)informaţii cu privire la necesitatea de a lua măsuri provizorii;
b)în cazul literei (b) de la articolul LAW.CONFISC.10 alineatul (1) [Obligaţia de confiscare], o expunere a faptelor invocate de statul solicitant, suficientă pentru a permite statului solicitat să solicite emiterea unui ordin în temeiul dreptului său intern;
c)atunci când părţile terţe au avut posibilitatea de a revendica drepturi, documente care să demonstreze acest lucru.
Art. 160: Articolul LAW.CONFISC.26: Vicii ale cererilor
1.În cazul în care o cerere nu respectă dispoziţiile prezentului titlu sau informaţiile furnizate nu sunt suficiente pentru a permite statului solicitat să soluţioneze cererea, statul respectiv poate cere statului solicitant să modifice cererea sau să o completeze cu informaţii suplimentare.
2.Statul solicitat poate stabili un termen pentru primirea acestor modificări sau informaţii.
3.Până la primirea modificărilor sau informaţiilor solicitate în legătură cu o cerere formulată în temeiul articolului LAW.CONFISC.10 [Obligaţia de confiscare], statul solicitat poate lua orice alte măsuri prevăzute la articolele LAW.CONFISC.3 [Obligaţia de a acorda asistenţă]-LAW.CONFISC.9 [Executarea măsurilor provizorii].
Art. 161: Articolul LAW.CONFISC.27: Concurs de cereri
1.În cazul în care statul solicitat primeşte mai multe cereri în temeiul articolului LAW.CONFISC.8 [Obligaţia de a lua măsuri provizorii] sau al articolului LAW.CONFISC.10 [Obligaţia de confiscare] cu privire la aceeaşi persoană sau acelaşi bun, pluralitatea de cereri nu împiedică statul respectiv să trateze cererile care implică luarea de măsuri provizorii.
2.În caz de pluralitate de cereri în temeiul articolului LAW.CONFISC.10 [Obligaţia de confiscare], statul solicitat ia în considerare consultarea statelor solicitante.
Art. 162: Articolul LAW.CONFISC.28: Obligaţia de motivare
Statul solicitat motivează orice decizie de a refuza, amâna sau condiţiona cooperarea în temeiul prezentului titlu.
Art. 163: Articolul LAW.CONFISC.29: Informare
1.Statul solicitat informează prompt statul solicitant cu privire la:
a)acţiunea iniţiată pe baza unei cereri formulate în temeiul prezentului titlu;
b)rezultatul final al măsurilor întreprinse în baza unei cereri formulate în temeiul prezentului titlu;
c)decizia de a refuza, amâna sau condiţiona, integral sau parţial, cooperarea în temeiul prezentului titlu;
d)orice circumstanţe care fac imposibilă întreprinderea măsurilor vizate sau care sunt de natură să o întârzie în mod semnificativ şi
e)în cazul măsurilor provizorii luate în temeiul unei cereri formulate în conformitate cu articolele LAW.CONFISC.3 [Obligaţia de asistenţă]-LAW.CONFISC.8 [Obligaţia de a lua măsuri provizorii], dispoziţiile din dreptul său intern care ar conduce în mod automat la ridicarea măsurii provizorii.
2.Statul solicitant informează prompt statul solicitat cu privire la:
a)orice revizuire, decizie sau orice alt fapt care înlătură total ori parţial caracterul executoriu al ordinului de confiscare şi
b)orice evoluţie, de fapt sau de drept, pe baza căreia nu se mai justifică niciuna dintre măsurile prevăzute în prezentul titlu.
3.În cazul în care un stat, pe baza aceluiaşi ordin de confiscare, solicită confiscarea în mai multe state, acesta informează toate statele care sunt afectate de executarea ordinului în legătură cu cererea respectivă.
Art. 164: Articolul LAW.CONFISC.30: Restricţii de utilizare
1.Statul solicitat poate supune executarea unei cereri condiţiei ca, în absenţa consimţământului său prealabil, informaţiile sau probele obţinute să nu fie utilizate sau transmise ulterior de către autorităţile statului solicitant în vederea altor anchete sau proceduri decât cele specificate în cerere.
2.În absenţa consimţământului prealabil al statului solicitat, informaţiile sau probele furnizate de acesta în temeiul prezentului titlu nu sunt utilizate sau transmise de către autorităţile statului solicitant în vederea altor anchete sau proceduri decât cele specificate în cerere.
3.Datele cu caracter personal comunicate în temeiul prezentului titlu pot fi utilizate de către statul către care au fost transferate:
a)în scopul derulării procedurilor cărora li se aplică prezentul titlu;
b)pentru alte proceduri judiciare şi administrative direct legate de procedurile menţionate la litera (a);
c)pentru prevenirea unei ameninţări imediate şi grave la adresa siguranţei publice; sau
d)în orice alt scop, numai cu acordul prealabil al statului care comunică datele, cu excepţia cazului în care statul în cauză a obţinut consimţământul persoanei vizate.
4.Prezentul articol se aplică, de asemenea, datelor cu caracter personal care nu au fost comunicate, dar care au fost obţinute în alt mod în temeiul prezentului titlu.
5.Prezentul articol nu se aplică datelor cu caracter personal care sunt obţinute de Regatul Unit sau de un stat membru în temeiul prezentului titlu şi care provin din statul respectiv.
Art. 165: Articolul LAW.CONFISC.31: Confidenţialitate
1.Statul solicitant poate cere statului solicitat să păstreze confidenţialitatea cu privire la faptele şi elementele de fond ale cererii, mai puţin în măsura în care este necesar pentru a da curs acesteia. În cazul în care statul solicitat nu poate să respecte cerinţa de confidenţialitate, acesta informează imediat statul solicitant.
2.Statul solicitant păstrează confidenţialitatea oricăror probe şi informaţii furnizate de statul solicitat dacă acest lucru nu contravine principiilor de bază ale dreptului său intern şi dacă i se solicită acest lucru, mai puţin în măsura în care divulgarea probelor şi a informaţiilor respective este necesară pentru anchetele sau procedurile descrise în cerere.
3.Sub rezerva dispoziţiilor dreptului său intern, un stat care a primit informaţii spontane în temeiul articolului LAW.CONFISC.7 [Informare spontană] respectă cerinţele de confidenţialitate impuse de statul care furnizează informaţiile. În cazul în care statul destinatar nu se poate conforma unei astfel de cerinţe, acesta informează imediat statul expeditor.
Art. 166: Articolul LAW.CONFISC.32: Costuri
Costurile obişnuite necesare pentru a da curs unei cereri sunt suportate de statul solicitat. În cazul în care sunt necesare costuri substanţiale sau extraordinare pentru a da curs unei cereri, statul solicitant şi statul solicitat se consultă pentru a conveni asupra condiţiilor în care trebuie executată cererea şi asupra modului în care vor fi suportate costurile.
Art. 167: Articolul LAW.CONFISC.33: Daune-interese
1.În cazul în care o persoană a iniţiat o acţiune în justiţie privind răspunderea pentru daunele cauzate de un act sau o omisiune în ceea ce priveşte cooperarea în temeiul prezentului titlu, statele în cauză iau în considerare desfăşurarea de consultări reciproce, după caz, pentru a stabili modalităţile de repartizare a oricărei sume aferente daunelor-interese datorate.
2.Un stat care a devenit obiectul unui litigiu în materie de despăgubiri depune eforturi pentru a informa celălalt stat cu privire la astfel de litigii, dacă statul respectiv ar putea avea un interes în cauză.
Art. 168: Articolul LAW.CONFISC.34: Căi de atac
1.Fiecare stat se asigură că persoanele afectate de măsurile prevăzute la articolele LAW.CONFISC.8 [Obligaţia de a lua măsuri provizorii]-LAW.CONFISC.11 [Executarea confiscării] dispun de căi de atac efective pentru apărarea drepturilor lor.
2.Motivele de fond ale măsurilor solicitate în temeiul articolelor LAW.CONFISC.8 [Obligaţia de a lua măsuri provizorii]-LAW.CONFISC.11 [Executarea confiscării] nu sunt contestate în faţa unei instanţe din statul solicitat.