Capitolul ii - Întocmirea rapoartelor de evaluare - Norme Metodologice din 1995 cu privire la funcţionarea comisiilor sau, după caz, a subcomisiilor de evaluare şi la întocmirea rapoartelor de evaluare în vederea privatizării societăţilor comerciale prestatoare de servicii pentru agricultură
M.Of. 251
Ieşit din vigoare Versiune de la: 29 Ianuarie 1996
CAPITOLUL II:Întocmirea rapoartelor de evaluare
Art. 7
Imediat după constituire, comisia ia măsuri de publicitate şi informare, coordonate la nivelul judeţului, pentru toate părţile interesate.
Publicitatea şi informarea se asigură prin:
a)afişare la sediul societăţilor comerciale respective, al primăriilor din localităţile de pe raza de activitate a societăţilor comerciale şi al instituţiilor reprezentate în comisie;
b)publicare în presa scrisă (câte un cotidian de mare tiraj, de răspândire locală şi naţională);
c)alte mijloace de comunicare în masă cu audienţă locală semnificativă;
d)organizarea la secretariatul comisiei (direcţia generală pentru agricultură şi alimentaţie judeţeană) a unui birou de relaţii cu publicul, inclusiv cu reprezentanţii societăţilor comerciale şi cu producătorii agricoli.
Art. 8
(1)Publicitatea şi informarea prevăzute la art. 7 lit. a), b) şi c) cuprind:
a)lista societăţilor comerciale prestatoare de servicii pentru agricultură care se privatizează potrivit prezentelor norme, cuprinzând indicatorii economico-financiari de bază;
b)eşalonarea în timp a activităţilor coordonate de comisie, conform art. 4 şi 5;
c)temeiul legal, modul şi locul de adresare pentru cei interesaţi;
d)alte informaţii specifice, la aprecierea comisiei.
(2)Informarea prevăzută la art. 7 lit. d) conţine cel puţin: reglementările legale aplicabile, lista societăţilor comerciale, documentaţia de prezentare a societăţilor comerciale, situaţia economico-financiară a acestora pe bază de bilanţ, elementele specifice fiecărei societăţi comerciale cu privire la evaluare, divizare/fuziune şi/sau privatizare.
Art. 9
(1)Comisia solicită conducerii fiecărei societăţi comerciale prestatoare de servicii pentru agricultură toate informaţiile necesare pentru evaluare în condiţiile prezentelor norme.
(2)În scopul elaborării corecte şi la termen a documentaţiei solicitate, comisia poate desemna, dintre membrii săi, sau preşedintele comisiei poate solicita instituţiilor reprezentate în comisie unul sau mai mulţi specialişti, după caz, care să sprijine societatea comercială.
(3)Documentaţia de privatizare privind fiecare societate comercială prestatoare de servicii pentru agricultură cuprinde:
a)memorandumul de prezentare a societăţii comerciale, conform modelului prevăzut în anexa nr. 1.1 la Normele metodologice nr. 2/1994 pentru aplicarea Legii nr. 77/1994, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 21 din 31 ianuarie 1995;
b)activul net contabil determinat potrivit anexei nr. 1.2 la normele metodologice menţionate la lit. a), împreună cu balanţa de verificare a conturilor contabile sintetice şi situaţia patrimoniului - formular 02 - din luna precedentă;
c)rulajul creditor al contului de capital social de la înfiinţarea societăţii comerciale, conform Legii nr. 15/1990, până la data întocmirii raportului de evaluare, cu explicarea fiecărei modificări înregistrate în debitul sau creditul contului de capital social, baza legală a acestor modificări şi actele doveditoare ale respectării procedurii legale pentru fiecare modificare (inclusiv cele privind aplicarea hotărârilor Guvernului menţionate în art. 4 lit. f) şi cererile de menţiuni la Registrul comerţului, aferente);
d)lista mijloacelor fixe amortizate integral care, dacă nu mai sunt necesare pentru activitatea proprie, se scot din funcţiune conform art. 24 din Legea nr. 15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale şi necorporale;
e)lista utilajelor neamortizate şi nefolosite pentru care se propune evaluarea în temeiul art. 22 din lege;
f)lista activelor şi a mijloacelor fixe din dotare propuse pentru vânzare în temeiul art. 20 din lege;
g)bilanţurile contabile încheiate pentru activitatea desfăşurată în ultimii 3 ani, inclusiv anul 1994;
h)documentaţia întocmită conform Hotărârii Guvernului nr. 834/1991 privind terenurile aflate în patrimoniul sau în administrarea societăţii comerciale, atât cele pentru care a fost eliberat certificat de atestare a dreptului de proprietate, cât şi cele aflate într-una dintre situaţiile de competenţă a comisiei prevăzute la art. 5;
i)listele de inventariere a mijloacelor fixe din patrimoniu care pot fi folosite, cu duratele de serviciu rămase, exprimate în ani;
j)lista creanţelor de încasat, precum şi a celor incerte care pot fi scăzute din evidenţă, potrivit legii;
k)situaţia datoriilor neachitate de către societatea comercială, cu indicarea cauzelor neachitării acestora;
l)alte informaţii necesare comisiei pentru întocmirea raportului de evaluare şi a documentaţiei de privatizare.
Art. 10
(4)Ofertele prevăzute la alin. (3) se depun, în scris, la sediul secretariatului comisiei sau al instituţiilor reprezentate în aceasta, în termenul indicat în anunţul publicitar, dar cu cel puţin 10 zile înaintea datei de 15 februarie 1996.
(1)Concomitent cu întocmirea documentaţiei conform art. 9, comisia centralizează opţiunile, exprimate în scris, conform art. 4 lit. c). Pentru a fi luate în considerare, opţiunile scrise trebuie să cuprindă elementele necesare pentru identificarea persoanelor fizice sau a persoanelor juridice care le-au exprimat, inclusiv a reprezentanţilor acestora.
(2)De asemenea, ca urmare a publicităţii prevăzute la art. 7 şi 8, comisia centralizează ofertele de cumpărare privind o societate comercială, secţii sau grupuri de secţii, ori alte subunităţi care pot funcţiona în mod independent în înţelesul art. 53 din Legea nr. 58/1991, precum şi active sau mijloace fixe care pot face obiectul vânzării în condiţiile art. 20 din lege.
(3)Comisia nu va lua în considerare astfel de oferte, dacă nu cuprind: identitatea persoanei fizice sau a persoanei juridice interesate, obiectul ofertei, modalitatea şi condiţiile de plată, angajamente suplimentare (de exemplu investiţii noi, cu indicarea sursei de finanţare, menţinerea/diversificarea/dezvoltarea obiectului de activitate, locuri de muncă asigurate sau nou-create etc.).
(4)Ofertele prevăzute la alin. (3) se depun, în scris, la sediul secretariatului comisiei sau al instituţiilor reprezentate în aceasta, în termenul indicat în anunţul publicitar, dar cu cel puţin 10 zile înaintea datei de 15 februarie 1996.Art. 11
După întocmirea şi centralizarea documentelor, conform art. 9 şi 10, comisia le analizează, în cel mai scurt termen posibil, şi întocmeşte raportul de evaluare, pe care îl transmite, împreună cu dosarul complet privind fiecare societate comercială prestatoare de servicii pentru agricultură, Fondului Proprietăţii de Stat şi Fondului Proprietăţii Private - acţionar al societăţii comerciale - în vederea divizării/fuziunii şi/sau privatizării.
Raportul de evaluare trebuie să cuprindă:
a)documentele prevăzute la art. 9 alin. (3) lit. a), b), d), e), f) şi h);
b)activul net ajustat de comisie în conformitate cu dispoziţiile art. 22 alin. (1) şi (3) din lege şi cu instrucţiunile privind determinarea activului net ajustat, care vor fi întocmite de către Ministerul Finanţelor în colaborare cu Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei şi Fondul Proprietăţii de Stat;
c)în cazul în care din analizele efectuate rezultă necesitatea divizării, comisia sau, după caz, subcomisiile propun, în raportul de evaluare, începerea procedurii de privatizare pe data de 15 noiembrie 1995. După finalizarea procedurii de divizare, persoanele devenite acţionari pot opta, pe criterii de arondare teritorială, pentru menţinerea acestei calităţi la una dintre societăţile comerciale prestatoare de servicii pentru agricultură rezultate din divizare;
d)clauzele asiguratorii prevăzute de art. 7 alin. (3) din lege.