Art. 10. - Norme Metodologice din 1995 cu privire la funcţionarea comisiilor sau, după caz, a subcomisiilor de evaluare şi la întocmirea rapoartelor de evaluare în vederea privatizării societăţilor comerciale prestatoare de servicii pentru agricultură

M.Of. 251

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 29 Ianuarie 1996
Art. 10
(1)Concomitent cu întocmirea documentaţiei conform art. 9, comisia centralizează opţiunile, exprimate în scris, conform art. 4 lit. c). Pentru a fi luate în considerare, opţiunile scrise trebuie să cuprindă elementele necesare pentru identificarea persoanelor fizice sau a persoanelor juridice care le-au exprimat, inclusiv a reprezentanţilor acestora.
(2)De asemenea, ca urmare a publicităţii prevăzute la art. 7 şi 8, comisia centralizează ofertele de cumpărare privind o societate comercială, secţii sau grupuri de secţii, ori alte subunităţi care pot funcţiona în mod independent în înţelesul art. 53 din Legea nr. 58/1991, precum şi active sau mijloace fixe care pot face obiectul vânzării în condiţiile art. 20 din lege.
(3)Comisia nu va lua în considerare astfel de oferte, dacă nu cuprind: identitatea persoanei fizice sau a persoanei juridice interesate, obiectul ofertei, modalitatea şi condiţiile de plată, angajamente suplimentare (de exemplu investiţii noi, cu indicarea sursei de finanţare, menţinerea/diversificarea/dezvoltarea obiectului de activitate, locuri de muncă asigurate sau nou-create etc.).
(4)Ofertele prevăzute la alin. (3) se depun, în scris, la sediul secretariatului comisiei sau al instituţiilor reprezentate în aceasta, în termenul indicat în anunţul publicitar, dar cu cel puţin 10 zile înaintea datei de 15 februarie 1996.