Hotararea 161/2006 privind întocmirea şi completarea registrului general de evidenţă a salariaţilor
M.Of. 172
Ieşit din vigoare Versiune de la: 30 Ianuarie 2010
Hotararea 161/2006 privind întocmirea şi completarea registrului general de evidenţă a salariaţilor
Dată act: 3-feb-2006
Emitent: Guvernul
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 34 alin. (7) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările şi completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Art. 1
Prezenta hotărâre stabileşte metodologia de întocmire şi completare a registrului general de evidenţă a salariaţilor, înregistrările care se efectuează, precum şi orice alte elemente în legătură cu acesta.
Art. 2
(4)Nu au obligaţia de a înfiinţa registru misiunile diplomatice din România, respectiv ambasadele, reprezentanţele, consulatele generale şi consulatele oficiale.
(1)Încadrarea în muncă a unei persoane se realizează, potrivit prevederilor Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările şi completările ulterioare, numai prin încheierea unui contract individual de muncă, în temeiul căruia persoana fizică, în calitate de salariat, se obligă să presteze munca pentru şi sub autoritatea unui angajator, persoană fizică sau juridică, în schimbul unei remuneraţii denumite salariu.
(2)Fiecare angajator are obligaţia de a înfiinţa un registru general de evidenţă a salariaţilor, denumit în continuare registru, şi de a-l prezenta inspectorilor de muncă, la solicitarea acestora.
(3)Angajatorii care au înfiinţat sucursale, agenţii, reprezentanţe sau alte asemenea unităţi fără personalitate juridică, cărora le-au delegat competenţa încadrării personalului prin încheierea de contracte individuale de muncă, pot delega acestora şi competenţa înfiinţării registrului.
(4)Nu au obligaţia de a înfiinţa registru misiunile diplomatice din România, respectiv ambasadele, reprezentanţele, consulatele generale şi consulatele oficiale.Art. 3
(21)La angajarea fiecărui salariat, elementele prevăzute la alin. (2) lit. a)-d) se înregistrează în registru cel târziu în ziua lucrătoare anterioară începerii activităţii de către salariatul în cauză.
(22)Elementele prevăzute la alin. (2) lit. e) se înregistrează în registru la data încetării contractului individual de muncă.
(5)Procedura privind transmiterea registrului în format electronic se stabileşte prin ordin al ministrului muncii, solidarităţii sociale şi familiei, după adoptarea soluţiei tehnice a registrului în format electronic şi în funcţie de aceasta.
(1)Registrul se întocmeşte în formă electronică.
(2)Registrul se completează în ordinea angajării şi cuprinde următoarele elemente:
a)elementele de identificare a tuturor salariaţilor: numele, prenumele, codul numeric personal (CNP);
b)data angajării;
c)funcţia/ocupaţia conform specificaţiei Clasificării Ocupaţiilor din România (COR) sau altor acte normative;
d)tipul contractului individual de muncă;
e)data şi temeiul încetării contractului individual de muncă.
(21)La angajarea fiecărui salariat, elementele prevăzute la alin. (2) lit. a)-d) se înregistrează în registru cel târziu în ziua lucrătoare anterioară începerii activităţii de către salariatul în cauză.
(22)Elementele prevăzute la alin. (2) lit. e) se înregistrează în registru la data încetării contractului individual de muncă.(3)Registrul se transmite la inspectoratul teritorial de muncă în format electronic, prin utilizarea uneia dintre următoarele modalităţi:
a)prin completarea on-line a bazei de date existente pe portalul Inspecţiei Muncii;
b)prin e-mail, pe bază de semnătură electronică;
c)prin depunerea la sediul inspectoratului teritorial de muncă în format electronic, însoţit de o adresă de înaintare semnată de angajator.
(4)Evidenţa registrelor, respectiv a datelor cuprinse în acestea, transmise de angajatori la inspectoratul teritorial de muncă, se ţine într-o bază de date organizată la nivelul Inspecţiei Muncii.
(5)Procedura privind transmiterea registrului în format electronic se stabileşte prin ordin al ministrului muncii, solidarităţii sociale şi familiei, după adoptarea soluţiei tehnice a registrului în format electronic şi în funcţie de aceasta.Art. 4
(1)Angajatorii au obligaţia de a transmite registrul în formă electronică la inspectoratul teritorial de muncă în a cărui rază teritorială îşi au sediul sau domiciliul, după caz, cel târziu în ziua lucrătoare anterioară începerii activităţii de către primul salariat.
(2)Angajatorii care la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri au încadrat personal cu contract individual de muncă sunt obligaţi să transmită inspectoratului teritorial de muncă în a cărui rază teritorială îşi au sediul sau domiciliul, după caz, registrul în formă electronică, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
(5)În cazurile menţionate la art. 3 alin. (21) şi (22), registrul se transmite la inspectoratul teritorial de muncă în a cărui rază teritorială îşi are sediul sau domiciliul angajatorul cel târziu în ziua lucrătoare anterioară începerii activităţii de către salariat, respectiv la data încetării contractului individual de muncă al acestuia.
(1)Angajatorii au obligaţia de a transmite registrul în formă electronică la inspectoratul teritorial de muncă în a cărui rază teritorială îşi au sediul sau domiciliul, după caz, cel târziu în ziua lucrătoare anterioară începerii activităţii de către primul salariat.
(2)Angajatorii care la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri au încadrat personal cu contract individual de muncă sunt obligaţi să transmită inspectoratului teritorial de muncă în a cărui rază teritorială îşi au sediul sau domiciliul, după caz, registrul în formă electronică, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.(3)După îndeplinirea obligaţiei prevăzute la alin. (1) şi (2), angajatorii vor transmite registrul la inspectoratul teritorial de muncă în a cărui rază teritorială îşi au sediul sau domiciliul, numai în cazul în care intervin modificări ale elementelor prevăzute la art. 3 alin. (2).
(4)Registrul se transmite la inspectoratul teritorial de muncă în a cărui rază teritorială îşi are sediul sau domiciliul angajatorul, în cazurile menţionate la alin. (3), în termen de 5 zile de la data la care au intervenit modificări ale elementelor prevăzute la art. 3 alin. (2).
(5)În cazurile menţionate la art. 3 alin. (21) şi (22), registrul se transmite la inspectoratul teritorial de muncă în a cărui rază teritorială îşi are sediul sau domiciliul angajatorul cel târziu în ziua lucrătoare anterioară începerii activităţii de către salariat, respectiv la data încetării contractului individual de muncă al acestuia.Art. 5
Unităţile fără personalitate juridică ce au competenţa înfiinţării registrului au obligaţia de a transmite registrul, în termenele prevăzute la art. 4, la inspectoratul teritorial de muncă în a cărui rază teritorială îşi desfăşoară activitatea, cu îndeplinirea obligaţiilor prevăzute de prezenta hotărâre.
Art. 6
Registrul se păstrează în formă electronică la sediul angajatorului şi, după caz, la sediul sucursalei, agenţiei, reprezentanţei sau al altor asemenea unităţi fără personalitate juridică.
Art. 7
(1)Angajatorul are obligaţia de a întocmi un dosar personal pentru fiecare dintre salariaţi şi de a-l prezenta inspectorilor de muncă, la solicitarea acestora.
(2)Dosarul personal al salariatului cuprinde cel puţin: actele necesare angajării, contractul individual de muncă, actele adiţionale şi celelalte acte referitoare la modificarea, suspendarea şi încetarea contractelor individuale de muncă, precum şi orice alte documente care certifică legalitatea şi corectitudinea completării în registru.
(3)La solicitarea scrisă a salariatului, angajatorul este obligat să îi elibereze copii, certificate de reprezentantul legal al acestuia sau de persoana împuternicită de angajator pentru conformitate cu originalul, ale documentelor existente în dosarul personal, ale paginii/paginilor din registrul electronic, care cuprinde/cuprind înscrierile referitoare la persoana sa şi/sau un document care să ateste activitatea desfăşurată de acesta, vechimea în muncă, în meserie şi în specialitate, astfel cum rezultă din registrul general de evidenţă şi din dosarul personal.
(4)Registrul electronic şi dosarele personale ale fiecărui salariat se vor păstra în condiţii care să asigure securitatea datelor, precum şi păstrarea lor îndelungată şi corespunzătoare.
Art. 8
(2)Contravenţiile prevăzute la alin. (1) se sancţionează după cum urmează:
a)cele prevăzute la lit. a)-c), cu amendă de la 2.000 lei la 5.000 lei;
b)cea prevăzută la lit. d), cu amendă de 1.500 lei pentru fiecare contract individual de muncă neînregistrat, fără ca valoarea cumulată a amenzii, determinată de numărul efectiv de astfel de contracte, să depăşească cuantumul de 20.000 lei;
c)cea prevăzută la lit. e), cu amendă de la 3.500 lei la 5.000 lei.
(1)Constituie contravenţii următoarele fapte săvârşite de angajatori, persoane fizice sau juridice:
d)neînregistrarea contractelor individuale de muncă în registru anterior începerii activităţii;
e)completarea registrului cu date eronate.
a)neînfiinţarea registrului şi/sau netransmiterea acestuia în formă electronică la inspectoratul teritorial de muncă în termenele şi forma prevăzute de prezenta hotărâre;
b)refuzul de a pune la dispoziţie inspectorului de muncă registrul în formă electronică, precum şi dosarul personal al salariaţilor;
c)necompletarea registrului în conformitate cu prevederile prezentei hotărâri.
d)neînregistrarea contractelor individuale de muncă în registru anterior începerii activităţii;
e)completarea registrului cu date eronate.
(2)Contravenţiile prevăzute la alin. (1) se sancţionează după cum urmează:
a)cele prevăzute la lit. a)-c), cu amendă de la 2.000 lei la 5.000 lei;
b)cea prevăzută la lit. d), cu amendă de 1.500 lei pentru fiecare contract individual de muncă neînregistrat, fără ca valoarea cumulată a amenzii, determinată de numărul efectiv de astfel de contracte, să depăşească cuantumul de 20.000 lei;
c)cea prevăzută la lit. e), cu amendă de la 3.500 lei la 5.000 lei.(3)Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de către inspectorii de muncă.
(4)[textul din Art. 8, alin. (4) a fost abrogat la 30-ian-2010 de Art. I, punctul 7. din Hotarirea 37/2010]
Art. 9
Prevederile art. 8 se completează cu dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 10
(1)Inspecţia Muncii adoptă soluţia tehnică privind registrul în formă electronică şi aplicaţia informatică pentru completarea şi transmiterea registrului de către angajatori.
(2)Aplicaţia informatică este distribuită angajatorilor care au obligaţia de a înfiinţa registrul.
Art. 11
Registrele înfiinţate şi înregistrate în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 247/2003 privind întocmirea şi completarea registrului general de evidenţă a salariaţilor, cu modificările şi completările ulterioare, se păstrează şi se arhivează de către angajatori.
Art. 12
(1)Prezenta hotărâre intră în vigoare la data de 31 decembrie 2006.
(1)Prezenta hotărâre intră în vigoare la data de 31 decembrie 2006.(2)Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă Hotărârea Guvernului nr. 247/2003 privind întocmirea şi completarea registrului general de evidenţă a salariaţilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 164 din 14 martie 2003, cu modificările şi completările ulterioare.
-****-
PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Contrasemnează: p. Ministrul muncii, solidarităţii sociale şi familiei, Mihai Constantin Şeitan, secretar de stat Ministrul finanţelor publice, Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu |
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 172 din data de 22 februarie 2006
Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »
Acte numărul de obiecte din listă: (8)
Modificat de numărul de obiecte din listă: (3)
- Hotararea 37/2010 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 161/2006 privind întocmirea şi completarea registrului general de evidenţă a salariaţilor
- Hotararea 53/2007 pentru modificarea alin. (2) al art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 161/2006 privind întocmirea şi completarea registrului general de evidenţă a salariaţilor
- Hotararea 1094/2006 pentru prorogarea termenului prevăzut la art. 12 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 161/2006 privind întocmirea şi completarea registrului general de evidenţă a salariaţilor
Influenţat de numărul de obiecte din listă: (1)
Abrogat de numărul de obiecte din listă: (1)
Abrogate de acest act numărul de obiecte din listă: (3)
- Hotararea 290/2004 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 247/2003 privind întocmirea şi completarea registrului general de evidenţă a salariaţilor
- Hotararea 578/2003 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 247/2003 privind întocmirea şi completarea registrului general de evidenţă a salariaţilor
- Hotararea 247/2003 privind intocmirea si completarea registrului general de evidenta a salariatilor
Jurisprudenţă numărul de obiecte din listă: (6471)
Hotarari judecătoresti numărul de obiecte din listă: (6471)
- Decizie nr. RJ g82dg9e4e/2024 din 29-apr-2024, Curtea de Apel Galati, infractiuni de evaziune fiscala (Legea 87/1994, Legea 241/2005) (Penal)
- Decizie nr. RJ 59gg87654/2023 din 18-mai-2023, Curtea de Apel Pitesti, infractiuni de evaziune fiscala (Legea 87/1994, Legea 241/2005) (Penal)
- Sentinta nr. RJ 62394de64/2023 din 20-apr-2023, Tribunalul Arges, infractiuni de evaziune fiscala (Legea 87/1994, Legea 241/2005) (Penal)
Comentarii, monografii, reviste şi webinarii numărul de obiecte din listă: (8)
Comentarii practice numărul de obiecte din listă: (1)
Articole numărul de obiecte din listă: (7)
- Aplicarea prevederilor legale în managementul resurselor umane
- Selecţie a minutelor întâlnirilor profesionale trimestriale pentru analiza practicii neunitare ale Curţii de Apel Oradea în materie civilă, din 16 martie 2018
- Posibilitatea aplicării avertismentului în cazul contravenţiilor pentru care nu se prevede în mod expres această sancţiune