Capitolul 3 - INIŢIEREA PROCESULUI EIM ÎN CONTEXT TRANSFRONTIERĂ - Ghid din 2020 referitor la evaluarea impactului asupra mediului în context transfrontieră, care reprezintă adaptarea la cerinţele legislaţiei naţionale a ghidului pentru implementarea art. 7 din Directiva EIA elaborat de JASPERS în 2013

M.Of. 211 bis

În vigoare

Versiune de la: 16 Martie 2020

CAPITOLUL 3:INIŢIEREA PROCESULUI EIM ÎN CONTEXT TRANSFRONTIERĂ

SECŢIUNEA 1:3.1. Etapa de încadrare

Premergător etapei de încadrare, după transmiterea de către titular a notificării pentru orice proiect din Anexa II, autoritatea competentă ia decizia dacă este necesară demararea procedurii EIM. Prima etapă a procedurii EIM este etapa de încadrare. Proiectele prevăzute în anexa I a DEIM se supun încadrării numai din punctul de vedere al aspectelor privind evaluarea adecvată şi al impactului asupra corpurilor de apă, aceste proiecte putând face obiectul definirii domeniului la această etapă, iar proiectele prevăzute în Anexa II a DEIM se supun analizei de la caz la caz pe baza criteriilor menţionate la pct. 1.

De îndată ce Statul membru devine conştient că un proiect poate avea efecte semnificative asupra mediului într-un alt Stat membru sau dacă un Stat membru care poate fi afectat semnificativ solicită acest lucru, în conformitate cu Art. 7 din DEIM, Statul membru pe al cărui teritoriu este propus proiectul, trebuie să efectueze evaluarea efectelor potenţiale ale proiectului propus asupra mediului şi să stabilească dacă proiectul poate avea efecte transfrontieră potenţial semnificative. În acest stadiu, nu doar efectele directe trebuie identificate, ci şi efectele indirecte/secundare care ar putea rezulta din interacţiunea primară între proiect şi mediu. Ghidul CE privind definirea domeniului evaluării oferă un exemplu de impact indirect: "o modificare în sistemul de canalizare a unui amplasament poate afecta hidrologia unui curs de apă; acest lucru poate ulterior afecta calitatea apei şi ecologia cursului de apă în aval; şi aceasta poate afecta pescuitul şi alte utilizări ale apei." De asemenea, efecte temporare pot apărea în timpul construcţiei, punerii în funcţiune sau închiderii şi reabilitării amplasamentului sau doar în anumite faze ale realizării proiectului sau pot apărea ca rezultat al unor evenimente neprevăzute precum: accidente, condiţii meteorologice extreme, cutremure etc.

Efectele care ar putea rezulta indirect dintr-un proiect trebuie să fie luate în considerare, "de exemplu, ca urmare a unei alte dezvoltări asociate proiectului, de exemplu, amenajarea drumurilor de acces, a reţelelor de utilităţi, amenajările de management a deşeurilor, amenajări rezidenţiale pentru oamenii atraşi în zonă de către proiect."² Efectele cumulative care ar putea apărea prin combinarea efectelor proiectului cu cele ale unor proiecte/activităţi existente sau planificate în vecinătate sunt de asemenea necesar a fi analizate.

Conform Art. 2.3 din Convenţia de la Espoo, PO (Partea de origine) se angajează să efectueze o EIM pentru o activitate propusă în Anexa I (înlocuită prin al II-lea Amendament la Convenţie, numită în continuare Anexa I modificată) care poate cauza un impact negativ semnificativ asupra unor teritorii situate în afara graniţelor. În această privinţă, primul pas va fi să stabilească dacă proiectul poate cauza impact semnificativ în afara graniţelor (etapă denumită Etapa de încadrare conform Convenţiei). Autoritatea competentă a PO realizează Etapa de încadrare pe baza memoriului de prezentare depus de titular. EIM trebuie să fie realizată înainte ca orice decizie de a aproba proiectul propus să fie luată şi trebuie să includă informaţiile conform Anexei II (o descrierea a proiectului, a alternativelor rezonabile, a mediului care poate fi afectat, a impactului potenţial şi a măsurilor de reducere/prevenire/eliminare a impactului, etc.). PO trebuie să se asigure că statele afectate sunt notificate cu privire la proiectul propus.

- Conform Convenţiei de la Espoo, o ţară poate considera că un proiect care nu face parte din Anexa I modificată îi poate afecta semnificativ mediul. În acest caz, Statele membre UE potenţial afectate trebuie să ia în considerare activităţile sau instalaţiile care contribuie semnificativ, în opinia lor, la emisiile de poluanţi în aer şi apă şi sunt reglementate de Directivele UE sau legislaţia naţională. În acest caz, în conformitate cu Convenţia, oricare dintre ţările vizate poate notifica sau organiza grupuri de lucru dacă activităţile care nu sunt enumerate în Anexa I modificată pot cauza un impact transfrontieră advers semnificativ şi dacă trebuie să fie tratate ca cele enumerate în Anexa I modificată.

ESC este un proiect care nu este reglementat conform Convenţiei.

- Anexa I a Convenţiei include proiecte care au relevanţă în ceea ce priveşte emisiile de CO₂ precum rafinăriile de petrol, uzine de gazeificare a cărbunelui, hidrocentrale (peste 300 MWth), conducte de petrol şi gaze cu diametru mare, porturi comerciale, instalaţii de eliminare a deşeurilor prin incinerare, tratament chimic sau depozite ecologice de deşeuri toxice şi periculoase, facilităţi offshore de producere şi depozitare a hidrocarburilor pentru produse petroliere, petrochimice şi chimice. Convenţia nu abordează ESC şi deci nu stabileşte necesitatea efectuării unei EIM în context transfrontieră cu privire la transportul de CO_2.

Activităţile proiectului ESC analizate de Părţi pot conduce către necesitatea efectuării unei EIM în context transfrontieră conform Convenţiei. Orice stat care este Parte la Convenţie şi care este afectat de activităţile pe care le pregăteşte proiectul ESC poate propune ca acesta să fie supus cerinţelor Convenţiei şi să convoace negocieri cu Partea de origine în acest sens.

Directiva EIM 2011/92/UE conţine în Anexa I proiecte precum "Conducte cu un diametru de peste 800 mm şi o lungime de peste 40 km:...(b) pentru transportul unor rezerve de dioxid de carbon (CO₂) cu scopul depozitării geologice, inclusiv staţii de repompare asociate." Prin urmare, orice ţară UE care intenţionează să dezvolte acest proiect va avea obligaţia de a realiza o EIM. Ca Parte de origine conform Convenţiei, Statul membru trebuie să ofere ocazia oricărei ţări afectate, şi care este Parte la Convenţie, să participe la procesul EIM.

Sursa: http://www.globalccsinstitute.com/networks/cclp/legal-resources/co2-transport-for-storage/european-and-regional/UNECE/espoo-convention

SECŢIUNEA 2:3.2. Metodele şi instrumentele utilizate pentru identificarea impactului transfrontieră

Etapa EIM	Informaţiile necesare	Metode şi instrumente
Etapa de încadrare Identificarea potenţialului pentru impact transfrontieră	CARACTERISTICILE PROIECTULUI
	Tipul
	Scara
	Etapizarea	Consultări
	Locaţia	Chestionare
	Extinderea
	Emisiile
	Dotări auxiliare	Panou experţi
Definire Identificarea impactului transfrontieră	Caracterizarea mediului înainte de implementarea proiectului
	Cadrul geografic şi perioada de implementare
	Identificarea datelor solicitate şi a surselor de date Colectarea datelor Identificarea senzitivităţii Identificarea prezenţei altor proiecte sau activităţi	Opinia experţilor Matrici
		Modelare
Studii de mediu Evaluarea impactului transfrontieră	Durata impactului, extinderea, frecvenţa IEvoluţia mediului în condiţiile în care proiectul nu s-ar implementa	Sisteme Informaţionale Geografice (GIS)

Pentru a stabili efectele potenţiale care ar fi generate de un proiect, conform Convenţiei de la Espoo, a fost elaborat un set de liste de verificare pentru 17 tipuri de activităţi (http://www.unece.org/fileadmin/DAM/env/EIM/resources/checklists.htm). Liste de verificare mai recente şi mai complete sunt puse la dispoziţie Ghidurile Comisiei Europene pentru Evaluarea Impactului asupra Mediului (http://ec.europa.eu/environment/eia/eia-support.htm) şi în Colecţiile Băncii Mondiale despre Evaluarea Mediului.

Liste de verificare	Aplicarea	Descrierea	Referinţa
Lista de verificare a RIM model NY DEC	Definirea domeniului evaluării	Prezintă o listă a temelor care să fie abordare în cadrul RIM. Lista de verificare ajută şi la definirea domeniului evaluării în EIS	Departamentul Statului New York pentru Conservarea Mediului Manualul pentru evaluarea calităţii stării mediului, 1982
Lista de verificare a impactului potenţial asupra mediului pentru proiecte de transport	Definirea domeniului evaluării	Această listă de verificare este concepută să ajute la identificarea impactului asupra mediului asociat cu planificarea, proiectarea, construirea şi exploatarea unui proiect de transport	Arthur D. Little, Inc. 1971. Transportul şi mediul: Sinteza pentru acţiune: Impactul Legii cu privire la politica de mediu naţională din 1969 a SUA asupra sistemului de transport, Vol. I-III, elaborat de Oficiul Secretariatului de Stat, Departamentul de Transport al SUA
Lista de verificare a Băncii Mondiale cu privire la impactul asupra mediului	Definirea domeniului evaluării, descrierea alternativelor, măsuri de reducere a impactului	Aceste liste de verificare sunt concepute să fie folosite la identificarea impactului semnificativ negativ asupra mediului, alternativele proiectului şi probleme particulare asociate cu proiectele de dezvoltare. Ele sunt impacturi potenţiale şi sunt evaluate calitativ. Peste 35 tipuri de proiecte sunt prezentate, inclusiv rezidenţiale, agricultură şi dezvoltare industrială.	Banca Mondială, 1991. Manual de evaluare a impactului. Volumele II şi III.

CATEGORIA	FACTOR	COMENTARII
AER	CO	Gaze cu efect de seră. referinţa 1
	Hidrocarburi
	Gaz metan (CH₄)	Gaze cu efecte de seră volatile, referinţa 1
	Oxizi de azot (NO*). N_xO	Ploaie acidă, flora, fauna, sănătatea umană, calitatea apei, referinţa 1
	Compuşi organici volatili fără metan (NMVOC)	Gaze volatile cu efect de seră, sănătatea umană, referinţa 1
	Mirosul	Sănătatea umană, siguranţa
APA	Substanţe toxice	calitatea apei, viaţa acvatică
	Produse petroliere	calitatea apei, viaţa acvatică
	Traversări de cursuri de apă	Eroziunea solului, viaţa acvatică
	Contaminarea apei subterane
FLORA	Daune asupra vegetaţiei naturale	Construcţia şi dezafectarea conductei
	Impactul asupra zonelor protejate
	Daune asupra habitatului plantelor	Dezafectarea traseului de conducte traseului
FAUNA	Daune asupra habitatului faunei	Absenţa vegetaţiei naturale de-a lungul traseului conductei
	Schimbarea rutelor de migrare - mamifere	Absenţa vegetaţiei naturale de-a lungul traseului conductei
	Daune asupra habitatului acvatic	Traversări de cursuri de apă
SOLUL	Contaminarea solului	Scurgeri accidentale
SOLUL	Eroziune	Construcţii, traversări de cursuri de apă
PEISAJUL	Modificări în utilizarea terenului
	Alterarea valorii estetice a peisajului
	Afectarea structurilor fizice
	Impact asupra terenurilor senzitive/fragile
MONUMENTE ISTORICE	Modificări arheologice
MONUMENTE ISTORICE	Modificări paleontologice
SĂNĂTATEA ŞI SIGURANŢA OMULUI	Risc de scurgeri accidentale
	Risc al contaminării apelor de suprafaţă
	Risc al contaminării apelor subterane
	Risc de explozie
	Sistem de monitorizare a presiunii în conducte	Depistează scurgeri, probleme ale conductei
	Selectarea traseelor conductei	Distanţa faţă de zonele populate, controlul densităţii populaţiei
PATRIMONIUL CULTURAL	Modificări ale utilizării terenului
SOCIO-ECONOMICĂ	Modificări ale bunăstării populaţiei
	Modificări ale calităţii vieţii
	Oportunităţi de angajare
	Dezvoltarea economică în context transfrontieră

Matrici	Aplicarea	Descrierea	Referinţa
Matricea Leopold	Evaluarea impactului	Această matrice este folosită pentru a identifica impactul potenţial asociat cu un proiect sau cu alternativele acestuia. Aceasta permite o evaluare cuprinzătoare a varietăţii de interacţiuni între elementele proiectului şi componentele, pentru a identifica factorii de mediu importanţi sau alternative cu impact mai redus.	Leopold, L. B., F. E. Clarke, B. B. Hanshaw, and J. R. Balsley. 1971. A procedure for evaluating environmental impact. Circular 645. U.S. Geological Survey, Washington, D.C.
Matricea Metodologiei Loran	Evaluarea impactului	Această metodă foloseşte o matrice a 234 de proiecte şi 27 trăsături de mediu pentru a identifica aspectele de mediu critice. Fiecărui element din matrice îi este atribuit un scor şi rezultatele sunt introduse într-un algoritm care adună scorurile impactului. Este folosită de obicei pentru a identifica zonele de mediu critice.	Thompson, M. A. 1990. Determining impact significance in EIM: a review of 24 methodologies. Journal of Environmental Management 30:235-250.

Un model de dispersie a aerului este o descriere matematică a dinamicii spaţiale complexe a emisiilor în funcţie de diferite clase de orientare şi viteză a vântului, utilizând parametrii sursă şi parametrii meteorologici, pentru o anumită perioadă în timp. Calculele modelului au ca rezultat estimări ale concentraţiei de poluanţi pentru locaţii şi momente specifice. Rezultatul modelării concentraţiilor pot fi apoi comparate cu limitele de emisie reglementate prin lege, atât în Partea de origine, cât şi în Partea afectată.

Există numeroase modele de dispersie utilizate frecvent în mai multe ţări. Cele mai multe modele de dispersie produc estimări ale concentraţiilor de poluanţi în anumite puncte denumite receptori, iar reţeaua de puncte este grila receptorului. Unele modele permit utilizatorului să aleagă locaţiile receptoarelor. Modelarea Gaussiană poate fi utilizată pentru evaluarea în context transfrontieră a calităţii aerului în zonele de frontieră cu sistem de reţea bine definit. De obicei, este ales un model uniform, fie dreptunghiular, fie circular. Unele modele permit, de asemenea, includerea caracteristicilor terenului, permiţând utilizatorului să specifice înălţimea fiecărui receptor deasupra sau sub înălţimea sursei. Există numeroase modele care sunt utilizate atât pentru modelarea la scară mică (< 20 km), cât şi pentru poluarea aerului la distanţe mari/mai mari de 50 km.

Aplicaţiile tipice ale modelelor de dispersie a aerului includ⁶:

- autorizaţiile IPPC

- modelarea răspândirii mirosului

- evaluări ale impactului asupra mediului

- evaluări adecvate în temeiul Directivei habitate

________

⁶ http://www.apis.ac.uk/air-pollution-modelling

Modelele folosite de autorităţile de mediu/competente în Partea de origine, precum şi de către consultanţi ar trebui să fie:

- adecvate scopului;

- să se bazeze pe principii validate ştiinţifice;

- să fie validate şi revizuite în mod independent;

- să aibă o specificaţie tehnică completă cu documente de validare disponibile.

La nivelul UE nu se preferă un model anume, dar există două modele principale care sunt folosite pentru scopuri de reglementare în Marea Britanie. Acestea sunt ADMS (Sistemul Modelării Dispersiei de Aer) şi AERMOD dezvoltat de Agenţia Protecţiei Mediului SUA. Ambele sunt folosite pe larg de consultanţi şi familiarizarea cu ambele modele este obligatorie pentru evaluările rapoartelor de modelare externe. Ambele modele au fost folosite pentru a examina impactul potenţial al emisiilor de la instalaţiile de deşeuri asupra calităţii aerului local. Fine Resolution Atmospheric Multi-pollutant Exchange (FRAME) este un model Lagrangian utilizat pentru modelări pe distanţă mare folosit pentru a evalua imisiile medii anuale ale azotului şi sulfului în Marea Britanie. Modelul a fost dezvoltat de la un model anterior utilizat larg la scară europeană, respectiv modelul TERN (Transportul în Europa al Azotului redus).

De asemenea, există modele de dispersie recomandate de către Agenţia de Protecţie a Mediului din Statele Unite (http://www.epa.gov/scram001/dispersion_prefrec.htm).

AERMOD este un model de pană staţionară de tip Gaussian, aplicabil atât zonelor rurale, cât şi urbane, pe teren plat sau complex, pentru emisii la suprafaţă sau la înălţime şi pentru surse multiple, de toate categoriile, punctuale, de suprafaţă şi de volum.

CALPUFF - un model de dispersie a picăturilor care simulează efectele condiţiilor meteorologice variabile în funcţie de timp şi spaţiu asupra transportului, transformării şi îndepărtării poluării. CALPUFF poate fi aplicat pentru transportul pe distanţe lungi şi pentru terenuri complexe

Forumul pentru Modelarea Calităţii Aerului (FAIRMODE) ... organizează inventare pentru o serie de indicatori reglementaţi ai poluanţilor aerului, inclusiv ateliere suplimentare care discută rezultatele şi inconsecvenţele sau neconcordanţele rezultatelor modelării şi cartării poluării aerului. În cadrul acestuia sunt stimulate activităţile de armonizare a modelelor disponibile şi de eficientizare a rezultatelor acestora la nivel transnaţional, care să conducă la o reprezentare europeană mai consecventă a poluanţilor reglementaţi legislativ şi supuşi modelării." Sursa: O compilaţie europeană a hărţilor naţionale ale calităţii aerului bazate pe modelarea ETC/ACM Document tehnic 2013/3

În conformitate cu prevederile Legii nr. 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător responsabilitatea privind monitorizarea calităţii aerului înconjurător în România revine autorităţilor pentru protecţia mediului. Poluanţii monitorizaţi, metodele de măsurare, valorile limită, valorile ţinta, pragurile de alertă şi de informare şi criteriile de amplasare a punctelor de monitorizare sunt stabilite de legislaţia naţională privind protecţia atmosferei şi sunt conforme cerinţelor prevăzute de reglementările europene.

În prezent Reţeaua Naţionala de Monitorizare a Calităţii Aerului (RNMCA) efectuează măsurători continue de dioxid de sulf (SO₂), oxizi de azot (NO_x), monoxid de carbon (CO), ozon (O₃), particule în suspensie (PM10 şi PM2.5), benzen (C₆H₆), plumb (Pb), arsen (As), cadmiu (Cd), nichel (Ni), benzo(a)piren. Calitatea aerului în fiecare staţie este reprezentată prin indici de calitate sugestivi, stabiliţi pe baza valorilor concentraţiilor principalilor poluanţi atmosferici măsuraţi.

În prezent în România sunt amplasate 148 staţii de monitorizare continuă a calităţii aerului, dotate cu echipamente automate pentru măsurarea concentraţiilor principalilor poluanţi atmosferici. RNMCA cuprinde 41 de centre locale (aflate la Agenţiile locale pentru Protecţia Mediului) care colectează şi transmit panourilor de informare a publicului datele furnizate de staţii, iar după validarea primară le transmit spre certificare Centrului de Evaluare a Calităţii Aerului (CECA) din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului.

Modelarea impactului asupra morfologiei costiere al managementului apei bazinelor hidrografice transfrontiere - râul Nestos

Pentru a studia evoluţia morfologiei costiere în zona proiectului, a fost dezvoltat un "model de modificare a liniei ţărmului unidimensional" (PELNCON). Datele de intrare ale modelului cuprind caracteristicile terenului, caracteristicile valurilor în zona de spargere şi o valoare de referinţă pentru rata de depunere a sedimentelor râului Nestos. Modelul calculează modificarea liniei ţărmului într-o anumită perioadă de timp. Cantitatea de sedimente transportată anual de către râu este estimată pe baza unei metodologii, rezultatele fiind calculate pentru diverse locaţii de-a lungul părţii greceşti a bazinului hidrografic Nestos (Nestos este un râu transfrontalier care străbate Grecia şi Bulgaria şi se varsă în Marea Egee, lângă insula Thassos).

Modelul "PELNCON" a fost aplicat pentru a prezice modificarea anuală a liniei ţărmului în zona studiată înainte şi după construirea barajelor de-a lungul Râului Nestos, singurul parametru variabil fiind rata de sedimentare a râului.

Rezultatele "PELNCON" au pus în evidenţă un risc mare de eroziune pentru zona costieră datorită deficitului de sedimente de aproximativ 1,8 x 10⁶ m³/an.

Chiar dacă acest studiu de caz nu se referă la un impact transfrontieră din cauză că barajele, care sunt sursa de impact, sunt construite pe teritoriul Greciei, iar impactul se manifestă tot pe teritoriul Greciei, afectând zona costieră, acesta oferă un exemplu al utilizării unui model în identificarea impactului unui proiect de realizare a unui baraj pe un râu asupra morfologiei costiere.

Samaras and Koutitas, 2008

Sistemele de informaţii geografice pot fi aplicate la toate stadiile de derulare a EIM. EIM este un proces de luare a deciziei care are scopul de a identifica şi anticipa impactul asupra mediului asociat implementării proiectelor. Interfaţa între aceste două componente produce mai multe efecte, care vor genera un impact specific. GIS poate fi utilizat în cadrul procesului EIM pentru a îmbunătăţi diferite caracteristici ale acestuia, în special cele legate de stocarea datelor şi accesul la date, reprezentarea rezultatelor. Dezvoltarea unui astfel de sistem va permite o abordare mai realistă a aspectelor de mediu şi o mai bună înţelegere a relaţiilor dintre acestea. GIS va aduce în procesul EIM un nou mod de a analiza şi manipula obiectele spaţiale şi un mod îmbunătăţit de a comunica rezultatele analizei, care pot avea o mare importanţă în procesul de participare a publicului.

Utilizarea GIS în procesul EIM, în care participarea publicului are o mare importanţă, necesită dezvoltarea unor aplicaţii care permit o mai bună înţelegere a fenomenelor spaţiale. În timpul procesului EIM, sunt analizate multe variabile şi fenomene diferite care prezintă relaţii complexe între ele şi variază în spaţiu şi timp.

SECŢIUNEA 3:3.3. Factorii care pot provoca efecte transfrontieră

SUBSECŢIUNEA 0:

În fazele iniţiale ale EIM, adesea în etapa de încadrare a unei proceduri transfrontieră, apare necesitatea furnizării unor informaţii actualizate despre starea mediului în Partea potenţial afectată. Prin urmare, este util ca, dacă există aceste informaţii în format electronic, ţările să pună la dispoziţie (de exemplu, pe o pagină web) informaţii precum: locaţia zonelor protejate (inclusiv siturile NATURA2000); coridoare ecologice, încadrarea terenurilor în planurile de urbanism. (ECE/MP.EIM/6)⁸

SUBSECŢIUNEA 1:3.3.1. Tipul de proiect

Scara sau caracteristicile impactului reprezintă baza pentru stabilirea semnificaţiei lor. Într-un stadiu timpuriu, poate fi dificil să se obţină informaţii cantitative despre caracteristicile impactului potenţial transfrontieră. Din acest motiv, Autorităţile competente ale Părţii de origine pot analiza caracteristicile generale ale unei activităţi propuse pe baza Anexei III a Convenţiei care oferă criterii pentru stabilirea semnificaţiei impactului (tipul de activitate, locaţia, dimensiunea şi natura activităţii) fără a menţiona printre criteriile aplicate faţă de distanţa de la frontieră.

- Lista de verificare EIA consolidată - nu toate activităţile din Anexa I modificată a Convenţiei sunt legate de instalaţiile IPPC. UNECE a elaborat Liste⁹ în care sunt menţionate, pentru fiecare factor de mediu relevant (aer, apă, climă, flora, fauna, sol, peisaj, monumente istorice, sănătatea şi siguranţa umană, patrimoniu cultural, socio-economic), toate activităţile din Anexa 1 modificată a Convenţiei care le-ar putea afecta. Listele conţin şi alte informaţii, precum cele legate de gradul de periculozitate al poluanţilor, impactul potenţial asupra factorilor de mediu, cu referinţe bibliografice.

Ghidul cu privire la aplicarea practică a Convenţiei de la Espoo face următoarea observaţie: "Convenţia nu se aplică doar la impactul transfrontieră între Părţile învecinate, ci şi la impactul transfrontieră pe termen lung. Activităţile care pot avea impact pe termen lung în context transfrontieră le includ pe cele care generează poluanţi în aer sau în apă, activităţi care pot afecta speciile migratoare sau activităţile care au legătură cu schimbările climatice." În această privinţă, pentru identificarea şi caracterizarea impactului, este recomandat să fie luate în considerare prevederile Convenţiilor internaţionale de protecţia mediului şi de protecţie a biodiversităţii (a se vedea Caseta 8).

Convenţia cu privire la protecţia şi utilizarea cursurilor de apă şi lacurilor transfrontaliere, Helsinki (1992)

Convenţia de la Helsinki cu privire la Impactul transfrontieră al accidentelor industriale (1992)

Convenţia cu privire la Legea utilizărilor non-navigaţie ale cursurilor de apă internaţionale Convenţia cu privire la răspunderea civilă pentru daune care rezultă din activităţi periculoase pentru mediu

Convenţia cu privire la conservarea vieţii sălbatice europene şi a habitatelor naturale

Convenţia cu privire la diversitatea biologică, Nairobi (1992)

Convenţia cu privire la speciile migratoare, 1979 (Convenţia de la Bonn)

Convenţia pentru Zonele umede de importanţă internaţională, în special ca habitat al păsărilor acvatice (Convenţia de la Ramsar) (1971)

Convenţia cu privire la cooperarea pentru protecţia şi utilizarea sustenabilă a Fluviului Dunărea Convenţia pentru protecţia mediului marin al Atlanticului de Nord-Est (Convenţia OSPAR), Paris (1992)

Convenţia pentru protecţia Mării Negre împotriva poluării, Bucureşti (1992)

Convenţia Internaţională pentru prevenirea poluării de către nave, Marpol (1973/1978)

Protocolul de la Kyoto cu privire la Convenţia Cadru a Naţiunilor Unite asupra schimbărilor climatice (1992)

"Convenţia cu privire la efectele transfrontieră ale accidentelor industriale conţine în Art. 4 şi în Anexa III o procedură de evaluare a impactului transfrontieră asupra mediului aproape identică cu cea a Convenţiei de la Espoo. Ea conţine o prevedere explicită, în cadrul Art. 4(4), pentru situaţiile în care se aplică atât Convenţia de la Espoo, cât şi Convenţia cu privire la efectele transfrontieră: "Când o activitate periculoasă este supusă unei evaluări a impactului asupra mediului în conformitate cu Convenţia cu privire la evaluarea impactului asupra mediului în context transfrontieră şi acea evaluare include o evaluare a efectelor transfrontieră ale accidentelor industriale generate de activitatea periculoasă care este desfăşurată în conformitate cu termenii acestei Convenţii, decizia finală adoptată prin aplicarea Convenţiei cu privire la evaluarea impactului asupra mediului în context transfrontieră va îndeplini şi cerinţele relevante ale acestei Convenţii."¹⁰

SUBSECŢIUNEA 2:3.3.2 Locaţia proiectului - Identificarea ţărilor potenţial afectate

În etapa de încadrare sau în etapa de definire a domeniului evaluării, vor fi identificate ţările potenţial afectate. Acesta este un pas foarte important pentru dezvoltarea ulterioară a procesului EIM care trebuie să decidă/clarifice care dintre ţările potenţial afectate/vizate vor participa la procesul EIM. Existenţa ţărilor potenţial afectate depinde mai întâi de tipul de proiect şi în al doilea rând de distanţa faţă de frontieră. Unele State membre au frontiere (terestre, maritime, riverane) cu ţări care nu sunt state membre UE sau semnatare ale Convenţiei de la Espoo.

În Ghidul cu privire la aplicarea practică a Convenţiei de la Espoo - Soluţia practică în aplicarea Convenţiei de la Espoo (UNECE, 2006) se prevede că "în majoritatea cazurilor, Convenţia va fi aplicată între Părţile învecinate. Totuşi, trebuie remarcat că această Convenţie nu se aplică doar la impactul transfrontieră între Părţile învecinate, ci şi la impactul transfrontieră pe termen lung. Activităţile care pot avea impact pe termen lung în context transfrontieră includ activităţile care pot genera poluanţi ai aerului sau apei, activităţi care pot afecta speciile migratoare sau activităţi care au legătură cu schimbările climatice." (UNECE, Ghidul cu privire la aplicarea practică a Convenţiei de la Espoo).

SECŢIUNEA 4:3.4 Viziuni diferite ale unei ţări potenţial afectate în fazele iniţiale de evaluare

Informaţii care vor declanşa suspiciunea că există o activitate planificată, iniţiată sau chiar începută, care ar putea afecta semnificativ teritoriul şi populaţia unei ţări, pot fi necesare şi obţinute şi din alte surse decât Autoritatea competentă a Părţii afectate. Această suspiciune ar putea fi parţial evitată prin prevederile acordurilor bilaterale care conţin reguli procedurale detaliate pentru EIM în context transfrontieră, inclusiv pentru schimbul de informaţii.

Este foarte important să avem un public şi o mass media bine informate. Dacă nu există acorduri bilaterale şi Partea de origine nu notifică Partea afectată, Partea afectată va culege informaţii din alte surse precum:

- planuri şi programe puse la dispoziţia publicului în mass media;

- ONG-uri şi specialişti în protecţia mediului;

- mass media.

Este recomandat să urmăriţi periodic mass media ţărilor învecinate, pentru a susţine colaborarea între ONG-urile naţionale şi ţările învecinate pentru a putea face schimb de informaţii despre proiectele dezvoltate în apropierea graniţei.

În cazurile în care nicio notificare nu a fost efectuată de către Partea de origine către o altă Parte, când Partea potenţial afectată consideră că va fi afectată de un impact transfrontieră negativ semnificativ al unei activităţi propuse indicate în Anexa I, Partea afectată poate începe discuţii cu privire la problema semnificaţiei cu Partea de origine şi poate solicita informaţii. În conformitate cu Art. 3.7 al Convenţiei: "Părţile vizate, la cererea Părţii afectate, vor face schimb de suficiente informaţii cu scopul de a purta discuţii cu privire la probabilitatea existenţei unui impact transfrontieră negativ semnificativ."

ii.dacă Părţile nu pot ajunge la un acord cu privire la existenţa unui impact transfrontieră negativ semnificativ, ele trebuie să se adreseze unei comisii de investigaţie în conformitate cu prevederile Anexei IV pentru a le oferi opinia. În cazul declanşării procedurii din Anexa IV a Convenţiei Espoo, statul trebuie să aibă în vedere că obţinerea unei opinii din partea Comisiei de investigaţii nu se poate face fără a remunera adecvat pe membrii acesteia. De aceea se recomandă alocarea unui buget corespunzător, înainte de declanşarea acestei proceduri.

SECŢIUNEA 5:3.5 Stabilirea unor alternative rezonabile

Conform termenilor Convenţiei de la Espoo, titularul este obligat să prezinte o descriere a "alternativelor rezonabile" la Proiectul propus, inclusiv alternativa de a nu lua nici o măsură (denumită în Convenţie ca "Alternativa nicio acţiune"). Posibile alternative sunt:

- Alternativa "nicio acţiune";

- Alternative tehnologice;

- Alternative legate de amplasarea proiectului;

- Alternative socio-economice.

În conformitate cu Decizia IV/1 "Revizia implementării" (2006), "alternativele rezonabile" trebuie să:

(a) fie fezabile, posibile, practice, realiste sau viabile;

(b) fie conforme cu planurile de urbanism (cu unele excepţii care necesită justificare);

(d) necesite costuri suplimentare reduse şi să aducă beneficii majore din punct de vedere al protecţiei mediului;

(e) conducă la îndeplinirea obiectivelor proiectului;

(f) reducă impactul asupra mediului;

(g) poată fi implementate de titular.