Decizia 70/2020 [R] referitoare la pronunţarea unei hotărâri prealabile privind punerea în funcţiune a Registrului naţional al actelor atestate de avocat, prevăzut de art. 3 alin. (3) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare
M.Of. 1243
În vigoare Versiune de la: 17 Decembrie 2020
Decizia 70/2020 [R] referitoare la pronunţarea unei hotărâri prealabile privind punerea în funcţiune a Registrului naţional al actelor atestate de avocat, prevăzut de art. 3 alin. (3) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare
Dată act: 9-nov-2020
Emitent: Inalta Curte de Casatie si Justitie
Corina-Alina Corbu | - preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - preşedintele completului |
Laura-Mihaela Ivanovici | - preşedintele Secţiei I civile |
Marian Budă | - preşedintele Secţiei I civile |
Beatrice Ioana Nestor | - judecător la Secţia I civilă |
Mihaela Tăbârcă | - judecător la Secţia I civilă |
Georgeta Stegaru | - judecător la Secţia I civilă |
Carmen Elena Popoiag | - judecător la Secţia I civilă |
Mioara Iolanda Grecu | - judecător la Secţia I civilă |
Valentina Vrabie | - judecător la Secţia a II-a civilă |
Veronica Magdalena Dănăilă | - judecător la Secţia a II-a civilă |
Carmen Trănica Teau | - judecător la Secţia a II-a civilă |
Ruxandra Monica Duţă | - judecător la Secţia a II-a civilă |
Cosmin Horia Mihăianu | - judecător la Secţia a II-a civilă |
1. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 2.275/1/2020, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 37 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu completările ulterioare (Regulamentul).
2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Corina-Alina Corbu, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
3. La şedinţa de judecată participă domnul magistrat-asistent Cristian Balacciu, desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 38 din Regulament.
4. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă, în Dosarul nr. 1.682/300/2018, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.
5. Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, fiind comunicat părţilor, conform art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; apelantul a depus un punct de vedere la raport, în termenul legal, prin care a susţinut că sesizarea este admisibilă; Uniunea Naţională a Barourilor din România a depus un memoriu prin care a arătat că avocatul poate da dată certă unui înscris sub semnătură privată.
6. Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.
7. Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a dispus, prin Încheierea din 3 decembrie 2018, în Dosarul nr. 1.682/300/2018, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele chestiuni de drept:
- Dacă anterior datei de 29 mai 2018, când, conform Hotărârii Consiliului Uniunii Naţionale a Barourilor din România nr. 325 din 17 februarie 2018, a fost pus în funcţiune Registrul naţional al actelor atestate de avocat, prevăzut de art. 3 alin. (3) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Registrul de înregistrare a actelor juridice atestate de avocat era conform legii un registru public;
- Dacă dispoziţiile art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 51/1995, ce prevăd atestarea datei unui înscris de către avocat, se interpretează în sensul că avocatul poate da dată certă unui înscris sub semnătură privată.
II. Dispoziţiile legale ce formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile
Art. 2.157. - "(1) În ceea ce priveşte obligaţia de restituire, contractul de comodat încheiat în formă autentică sau printr-un înscris sub semnătură privată cu dată certă constituie titlu executoriu, în condiţiile legii, în cazul încetării prin decesul comodatarului sau prin expirarea termenului. (...)"
Art. 2.165. - "Dispoziţiile art. 2.157 alin. (1) se aplică în mod corespunzător şi împrumutului de consumaţie."
Art. 278. - "(1) Data înscrisurilor sub semnătură privată este opozabilă altor persoane decât celor care le-au întocmit, numai din ziua în care a devenit certă, prin una dintre modalităţile prevăzute de lege, respectiv:
1. din ziua în care au fost prezentate spre a se conferi dată certă de către notarul public, executorul judecătoresc sau alt funcţionar competent în această privinţă; (...)
Art. 638. - "(1) Sunt, de asemenea, titluri executorii şi pot fi puse în executare silită: (...) 4. titlurile de credit sau alte înscrisuri cărora legea le recunoaşte putere executorie. (...)"
Art. 641. - "Înscrisurile sub semnătură privată sunt titluri executorii, numai dacă sunt înregistrate în registrele publice, în cazurile şi condiţiile anume prevăzute de lege. Orice clauză sau convenţie contrară este nulă şi considerată astfel nescrisă. Dispoziţiile art. 664 şi următoarele sunt aplicabile."
10. Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 51/1995)
Art. 3. - "(1) Activitatea avocatului se realizează prin: (...) c) redactarea de acte juridice, atestarea identităţii părţilor, a conţinutului şi a datei actelor prezentate spre autentificare; (...)
(3) Avocatul este obligat să ţină evidenţa actelor întocmite conform alin. (1) lit. c) şi d), cu excluderea actelor întocmite pentru asistare şi reprezentare, şi să le păstreze în arhiva sa profesională, în ordinea întocmirii lor. În termen de cel mult 3 zile de la data întocmirii actelor prevăzute la alin. (1), avocatul este obligat să înregistreze operaţiunea în Registrul electronic al actelor întocmite de avocaţi potrivit alin. (1) lit. c) şi d), conform procedurii prevăzute în Regulamentul de organizare şi funcţionare a registrului, aprobat de Consiliul U.N.B.R., sub sancţiunea inopozabilităţii faţă de terţi."
11. Prin contestaţia înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti la data de 29 ianuarie 2018 cu nr. 1.682/300/2018, contestatorul A i-a chemat în judecată pe intimaţii B şi C, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună:
a) anularea Încheierii din 27 decembrie 2017, pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti în Dosarul nr. 29.683/300/2017, prin care a fost încuviinţată executarea silită a contractului de împrumut nr. x din 13 decembrie 2012, atestat de avocat Y, cu nr. z din 13 decembrie 2012, în Dosarul execuţional nr. x/2017 al Biroului Executorului Judecătoresc M;
b) anularea tuturor actelor subsecvente din Dosarul execuţional nr. x/2017 şi a executării silite înseşi;
c) întoarcerea executării silite prin restabilirea situaţiei anterioare, sub forma restituirii sumelor executate;
12. În motivare s-a arătat că între contestator, în calitate de împrumutat, şi autorul intimaţilor, în calitate de împrumutător, s-a încheiat Contractul de împrumut nr. x din 13 decembrie 2012 pentru suma de 139.912 lire sterline, atestat de avocat Y, cu nr. x din 13 decembrie 2012.
13. Contestatorul a subliniat că respectivul contract, în baza căruia a fost declanşată executarea silită împotriva sa, nu reprezintă un titlu executoriu, întrucât nu este înregistrat într-un registru public. În acest sens, a menţionat că registrul de înregistrare al actelor juridice atestate de avocat nu constituie un registru public.
14. Singurul registru public al avocaţilor este Registrul de asistenţă judiciară, însă contractul de împrumut nu a fost înscris în acest registru, avocatul fiind cel care a atestat identitatea părţilor, consimţământul şi data actului.
16. Intimaţii au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea contestaţiei, susţinând că un contract de împrumut atestat de avocat constituie titlu executoriu, conform legislaţiei în vigoare. În plus, prezentarea contractului de împrumut executorului judecătoresc şi încuviinţarea executării silite atestă caracterul executoriu al contractului respectiv.
17. Au mai subliniat că partea adversă nu neagă încheierea, conţinutul şi semnarea contractului de împrumut, ci doar executarea silită a acestui contract, recunoscând astfel contractul în integralitate.
18. Prin Sentinţa civilă nr. 4.161 din 20 aprilie 2018, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a respins contestaţia la executare şi cererea de întoarcere a executării silite, ca neîntemeiate; a respins cererea de suspendare a executării silite, ca inadmisibilă.
19. Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că între contestator, în calitate de împrumutat, şi autorul intimaţilor, în calitate de împrumutător, s-a încheiat Contractul de împrumut nr. x din 13 decembrie 2012 pentru suma de 139.912 lire sterline, termenul de restituire fiind de 2 ani, cu posibilitatea prelungirii acestui termen prin acordul scris al împrumutătorului. Aceeaşi instanţă a constatat că respectivul contract a fost atestat de avocat în temeiul Legii nr. 51/1995, conform menţiunii exprese aplicate pe acesta.
20. Prin cererea de executare silită depusă de intimaţi la data de 12 decembrie 2017, în calitate de moştenitori ai împrumutătorului, s-a solicitat punerea în executare a contractului anterior menţionat, fiind deschis Dosarul execuţional nr. x/2017, pe rolul Biroului Executorului Judecătoresc M.
21. S-a mai reţinut că, prin Încheierea din 27 decembrie 2017, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a dispus, în Dosarul nr. 29.683/300/2017, încuviinţarea executării silite împotriva contestatorului, în temeiul contractului de împrumut.
22. De vreme ce dispoziţiile art. 2.165 şi art. 2.157 alin. (1) din Codul civil prevăd că un contract de împrumut cu dată certă constituie titlu executoriu independent de alte cerinţe, este lipsită de relevanţă înregistrarea contractului de împrumut într-un registru public, Codul civil neimpunând o asemenea cerinţă.
23. Instanţa de executare a apreciat că nu este incident art. 641 din Codul de procedură civilă, întrucât acest text de lege constituie dreptul comun în materie de înscrisuri sub semnătură privată, fiind aplicabil numai în situaţia în care alte legi nu au conferit calitatea de titlu executoriu înscrisului ce se execută.
24. Or, dispoziţiile art. 2.165 şi art. 2.157 alin. (1) din Codul civil au natura unor norme speciale faţă art. 641 din Codul de procedură civilă şi nu condiţionează calitatea de titlu executoriu de înregistrarea sa într-un registru public, ci exclusiv de existenţa datei certe. Odată stabilită natura juridică de normă specială, devine aplicabilă regula de interpretare conform căreia normele speciale se aplică cu prioritate şi nu pot fi abrogate implicit prin norme generale ulterioare.
25. Ca atare, simpla existenţă a datei certe este suficientă pentru ca actul de împrumut să constituie titlu executoriu.
26. După evocarea art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 51/1995, prima instanţă a reţinut că atât doctrina, cât şi jurisprudenţa au statuat că acest text de lege se interpretează în sensul că avocatul poate conferi dată certă unui înscris.
27. Aplicând regula conform căreia o normă trebuie interpretată în sensul în care poate produce efecte juridice, rezultă că avocatul poate conferi dată certă unui înscris, în temeiul legislaţiei speciale.
28. Dispoziţiile art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 51/1995 nu trebuie raportate la cele ale art. 278 din Codul de procedură civilă, cât timp norma specială se aplică cu prioritate şi instituie un caz de atribuire a datei certe.
29. Chiar dacă s-ar admite că ar trebui respectate şi dispoziţiile art. 641 din Codul de procedură civilă, este îndeplinită cerinţa înregistrării contractului într-un registru public.
30. Astfel, simplul fapt că în anul 2012 nu exista un registru electronic de înregistrare a actelor juridice atestate de avocat, acesta fiind înfiinţat ulterior, nu conduce la neîndeplinirea cerinţei de înregistrare a contractului într-un registru public, cât timp registrul exista anterior în format fizic şi putea fi consultat, modelul acestuia fiind prezentat în anexa nr. XVIII a Statutului profesiei de avocat.
31. Împotriva sentinţei primei instanţe, contestatorul a declarat apel, prin care a solicitat schimbarea sentinţei atacate, în sensul admiterii contestaţiei.
32. În motivarea căii de atac a susţinut că avocatul nu poate conferi dată certă înscrisurilor, în exercitarea activităţii sale profesionale.
33. Astfel, conform interpretării literale, când legiuitorul a avut în vedere data certă pe care o dobândeşte un înscris întocmit de avocat, s-a referit la aceasta în mod expres, respectiv la art. 28 alin. (1) din Legea nr. 51/1995. În acest sens, a arătat că în limbajul normativ aceleaşi noţiuni se exprimă numai prin aceiaşi termeni, conform art. 37 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 24/2000). Or, art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 51/1995 face referire la "atestarea datei actelor", în timp ce art. 28 alin. (1) din acelaşi act normativ face referire la "dată certă".
34. Aplicând metoda de interpretare logică, se observă că art. 92 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat prevede că un act juridic semnat în faţa avocatului, care poartă o încheiere, o rezoluţie, o ştampilă sau un alt mijloc verificabil de atestare a (...) datei actului, poate fi prezentat notarului public spre autentificare.
35. Or, raportat la efectele procedurii de autentificare prevăzute de art. 90 şi următoarele din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, republicată, cu modificările ulterioare (Legea nr. 36/1995), ar fi absurd ca în situaţia în care înscrisul căruia avocatul i-a redactat conţinutul şi i-a atestat data să mai fie prezentat notarului public pentru a îndeplini aceleaşi operaţiuni.
36. După evocarea art. 641 din Codul de procedură civilă, apelantul a menţionat că singurul registru public reglementat de Legea nr. 51/1995 este Registrul de asistenţă judiciară.
37. De asemenea, conform art. 3 alin. (3) din Legea nr. 51/1995, avocatul are obligaţia de a înregistra operaţiunile sale în Registrul electronic al actelor întocmite de avocat potrivit art. 3 alin. (1) lit. c) din acelaşi act normativ. Or, contractul dedus judecăţii nu a fost înregistrat în Registrul electronic al actelor întocmite de avocat.
38. Prin urmare, executarea silită a fost încuviinţată în mod nelegal, întrucât un înscris sub semnătură privată, chiar atestat de avocat, nu echivalează cu un înscris cu dată certă şi nici cu înscrierea sa într-un registru public.
39. Intimaţii au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea apelului ca nefondat, susţinând că hotărârea atacată este temeinică şi legală, după care au reiterat apărările formulate în faţa primei instanţe.
40. Apelantul a formulat cerere de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.
41. Asupra admisibilităţii sesizării, instanţa de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă.
42. În acest sens, a arătat că litigiul ce formează obiectul judecăţii în apel se află în competenţa legală a unui complet de judecată al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă, învestit să îl soluţioneze în ultimă instanţă, potrivit art. 95 pct. 2 din Codul de procedură civilă.
43. De lămurirea chestiunilor de drept invocate depinde soluţionarea pe fond a cauzei, întrucât criticile apelantului vizează, în esenţă, faptul că actul de împrumut atestat de avocat, în baza căruia a fost demarată executarea silită contestată, nu constituie un titlu executoriu, deoarece nu este înregistrat într-un registru public, iar avocatul nu avea abilitatea legală de a conferi dată certă unui contract.
44. Chestiunile de drept invocate sunt suficient de importante pentru a activa mecanismul hotărârii prealabile, deoarece norma de la art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 51/1995 este imperfectă şi neclară prin raportare la dispoziţiile art. 278 alin. (1) pct. 1 şi 3, art. 638 alin. (1) pct. 4 teza finală şi art. 641 din Codul de procedură civilă şi ale art. 2.157 alin. (1) şi art. 2.165 din Codul civil, putând conduce la interpretări diametral opuse.
45. Cu privire la cerinţa noutăţii chestiunii de drept, instanţa de trimitere a arătat că scopul legiferării acestui mecanism al hotărârii prealabile este de a preîntâmpina apariţia unei practici neunitare (control a priori), spre deosebire de mecanismul recursului în interesul legii, care are menirea de a înlătura o practică neunitară deja intervenită (control a posteriori).
46. Un act normativ adoptat recent are un potenţial mai mare de a conţine probleme de drept noi, care ar fi susceptibile de a genera practică neunitară, decât un act normativ mai vechi.
47. Cu toate acestea, nu se poate nega de plano, doar pe baza criteriului vechimii, că un act normativ mai vechi nu poate genera chestiuni de drept noi, întrucât este posibil ca o instanţă să fie chemată să se pronunţe pentru prima dată asupra respectivei chestiuni de drept, după cum sunt posibile modificări sau completări ulterioare mai recente ale actului normativ, care să ridice probleme de interpretare.
48. Ca atare, caracterul de noutate se pierde pe măsură ce chestiunea de drept a primit o dezlegare din partea instanţelor, în timp ce opiniile jurisprudenţiale izolate sau cele pur subiective nu pot constitui temei declanşator al mecanismului pronunţării unei hotărâri prealabile.
49. Din această perspectivă, instanţa de trimitere a apreciat că este îndeplinită şi cerinţa noutăţii, având în vedere numărul restrâns de hotărâri judecătoreşti pronunţate cu privire la chestiunile de drept ce formează obiectul sesizării.
50. Aceeaşi instanţă a reţinut că este îndeplinită şi ultima cerinţă impusă de art. 519 din Codul de procedură civilă, deoarece chestiunile de drept invocate nu au făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.
51. Apelantul a apreciat că singurul registru public prevăzut de Legea nr. 51/1995, anterior modificărilor aduse prin Legea nr. 25/2017 privind modificarea şi completarea Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat (Legea nr. 25/2017), era Registrul de asistenţă judiciară.
52. Registrul electronic al actelor întocmite de avocaţi şi Registrul electronic al evidenţei patrimoniului de afectaţiune al avocaţilor au fost înfiinţate prin Decizia Comisiei Permanente a Uniunii Naţionale a Barourilor din România nr. 212 din 30 martie 2017.
53. Prin Hotărârea Consiliului Uniunii Naţionale a Barourilor din România nr. 271 din 26 august 2017 s-au aprobat registrele naţionale ale avocaţilor români, fiind prevăzut în anexă Regulamentul de organizare şi funcţionare a registrelor naţionale prevăzute de art. 3 alin. (3) şi art. 5 alin. (10) din Legea nr. 51/1995.
54. Prin Hotărârea Consiliului Uniunii Naţionale a Barourilor din România nr. 325 din 17 februarie 2018 s-au aprobat regulile de procedură şi anexele la acestea, aferente Regulamentului de organizare şi funcţionare a registrelor naţionale ale avocaţilor români şi s-a stabilit că registrele naţionale ale avocaţilor români se pun în funcţiune după 90 de zile de la data publicării acestei hotărâri şi vor funcţiona în paralel cu cele ţinute, în format hârtie, de fiecare formă de exercitare a profesiei de avocat.
55. La data de 29 mai 2018 a fost pus în funcţiune Registrul naţional al actelor atestate de avocat, prevăzut de art. 3 alin. (3) din Legea nr. 51/1995.
56. În acest context, apelantul a subliniat că registrul naţional al actelor atestate de avocat nu era un registru public anterior datei de 29 mai 2018.
57. A mai arătat că Legea nr. 51/1995 prevede un singur caz în care un înscris redactat de avocat dobândeşte dată certă, respectiv cea a înregistrării contractului de asistenţă juridică în registrul de evidenţă, conform art. 28 alin. (1) din acelaşi act normativ. Acest text de lege se coroborează cu cel de la art. 30 alin. (5) din Legea nr. 51/1995, care reglementează unicul caz în care un act redactat de avocat constituie titlu executoriu, respectiv contractul de asistenţă juridică.
58. Prin urmare, apelantul a subliniat că avocatul nu poate conferi dată certă înscrisurilor în exercitarea activităţii sale profesionale, reiterând, în sprijinul acestei concluzii, argumentele expuse în cuprinsul cererii de apel.
VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept
59. Completul de judecată al instanţei de sesizare a arătat că trebuie stabilit dacă un contract de împrumut, încheiat printr-un înscris sub semnătură privată şi atestat de avocat la data de 13 decembrie 2012, conform art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 51/1995, are dată certă în sensul dispoziţiilor art. 278 alin. (1) pct. 1 şi 3 din Codul de procedură civilă, pentru a constitui titlu executoriu.
60. Astfel, interpretarea art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 51/1995, în sensul dacă sintagma "activitatea avocatului se realizează prin atestarea datei actelor prezentate spre autentificare" este echivalentă cu conferirea de dată certă unui înscris sub semnătură privată, la care se referă dispoziţiile art. 28 alin. (1) din acelaşi act normativ, trebuie să pornească de la art. 37 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, conform căruia în limbajul normativ aceleaşi noţiuni se exprimă numai prin aceiaşi termeni.
61. Or, în cuprinsul art. 3 alin. (1) lit. c) şi art. 28 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 sunt folosiţi termeni diferiţi, respectiv "atestarea datei actelor" şi "dată certă", ceea ce conduce la concluzia că cele două expresii nu sunt echivalente din punct de vedere semantic şi normativ.
62. Deşi, în temeiul art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 51/1995, avocaţii puteau atesta data înscrisurilor, între atestarea datei unui înscris şi conferirea de dată certă unui înscris nu există identitate. Astfel, atestarea actului de către avocat sub aspectul conţinutului său, al identităţii părţilor şi al datei actului se face doar pentru ca actul să poată fi prezentat notarului public pentru autentificare. În schimb, data certă marchează momentul de la care existenţa înscrisului nu mai poate fi contestată de către terţi.
63. Totodată, sintagma "atestarea datei actelor" nu poate fi interpretată ca având semnificaţia conferirii datei certe de către avocat unui înscris sub semnătură privată, în sensul art. 278 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură civilă, deoarece la data încheierii prin înscris sub semnătură privată a contractului de împrumut din 13 decembrie 2012 avocatul nu avea calitatea de funcţionar.
64. Prin urmare, pentru a avea caracterul de titlu executoriu la data începerii executării silite contestate, respectiv la 12 decembrie 2017, contractul de împrumut constatat prin înscris sub semnătură privată, fără dată certă, trebuie să îndeplinească cerinţa prevăzută de art. 641 raportat la art. 278 alin. (1) pct. 3 din Codul de procedură civilă, constând în înregistrarea înscrisului într-un registru public.
65. Din conţinutul Legii nr. 51/1995 rezultă că, la data de 13 decembrie 2012, registrul de asistenţă judiciară era singurul registru public.
66. De asemenea, analiza art. 92 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat relevă că actele din arhiva profesională a avocatului nu sunt publice. În plus, normele de organizare şi exercitare a profesiei de avocat consacră obligaţia avocatului de păstrare a secretului profesional.
67. Prin raportare la succesiunea modificărilor legislative şi a hotărârilor adoptate de organele de conducere ale profesiei de avocat în această materie, instanţa de sesizare a apreciat că Registrul de înregistrare a actelor juridice atestate de avocat nu era un registru public, anterior datei de 29 mai 2018.
68. Curţile de apel Alba Iulia, Craiova, Galaţi, Iaşi, Oradea, Piteşti, Ploieşti, Târgu Mureş şi Timişoara au comunicat că nu au identificat practică judiciară relevantă cu privire la chestiunile de drept supuse dezlegării.
69. Curţile de apel Bacău, Braşov, Bucureşti, Cluj, Constanţa şi Suceava au comunicat că au identificat practică judiciară relevantă cu privire la chestiunile de drept supuse dezlegării.
70. Curţile de apel Bacău, Braşov, Bucureşti, Cluj, Craiova, Galaţi, Iaşi, Oradea, Ploieşti, Suceava, Târgu Mureş şi Timişoara au comunicat punctele de vedere ale judecătorilor din care au rezultat două opinii cu privire la fiecare chestiune de drept.
71. Cu privire la prima chestiune de drept, într-o primă opinie, s-a apreciat că, anterior datei de 29 mai 2018, Registrul de înregistrare a actelor juridice atestate de avocat nu era un registru public (Tribunalul Neamţ - Secţia I civilă şi de contencios administrativ şi Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Judecătoria Piatra-Neamţ, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă, Tribunalul Bucureşti - în opinie majoritară, Tribunalul Giurgiu - în opinie majoritară, Judecătoria Giurgiu - în opinie majoritară, Tribunalul Ialomiţa şi judecătoriile din circumscripţia sa - în opinie majoritară, Tribunalul Ilfov, Judecătoria Buftea, Judecătoria Roşiori de Vede, Judecătoria Videle, Judecătoria Turnu Măgurele, Judecătoria Bistriţa, Curtea de Apel Craiova, Judecătoria Brăila, Curtea de Apel Iaşi - Secţia civilă, Judecătoria Iaşi, Judecătoria Paşcani, Tribunalul Vaslui şi judecătoriile din circumscripţia sa, Tribunalul Suceava - Secţia I civilă şi instanţele din circumscripţia Curţii de Apel Târgu Mureş).
72. Într-o a doua opinie, s-a apreciat că, anterior datei de 29 mai 2018, Registrul de înregistrare a actelor juridice atestate de avocat era un registru public (Tribunalul Teleorman, Judecătoria Alexandria - în opinie majoritară, Judecătoria Târgu-Neamţ, Tribunalul Bistriţa-Năsăud - Secţia I civilă, Judecătoria Şimleu Silvaniei, Judecătoria Jibou, Tribunalul Bihor - Secţia I civilă, Judecătoria Buzău şi Tribunalul Suceava - Secţia a II-a civilă).
73. Cu privire la a doua chestiune de drept, într-o primă opinie, s-a apreciat că avocatul poate conferi dată certă unui înscris sub semnătură privată (Tribunalul Neamţ - Secţia I civilă şi de contencios administrativ şi Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Judecătoria Oneşti, Judecătoria Târgu-Neamţ, Tribunalul pentru minori şi familie Braşov, Judecătoria Rupea, Tribunalul Bucureşti - în opinie majoritară, Tribunalul Giurgiu - în opinie majoritară, Judecătoria Giurgiu - în opinie majoritară, Tribunalul Ialomiţa şi judecătoriile din circumscripţia sa - în opinie majoritară, Judecătoria Buftea, Tribunalul Teleorman, Judecătoria Alexandria - în opinie majoritară, Judecătoria Turnu Măgurele, Curtea de Apel Cluj - Secţia a II-a civilă, Tribunalul Bistriţa-Năsăud - Secţia I civilă, Judecătoria Şimleu Silvaniei, Judecătoria Jibou, Judecătoria Brăila, Tribunalul Bihor - Secţia I civilă, Judecătoria Buzău, Tribunalul Suceava - Secţia a II-a civilă şi instanţele din circumscripţia Curţii de Apel Timişoara).
74. Într-o a doua opinie, s-a apreciat că avocatul nu poate conferi dată certă unui înscris sub semnătură privată (Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă, Tribunalul Ilfov, Judecătoria Roşiori de Vede, Judecătoria Videle, Judecătoria Piatra-Neamţ, Curtea de Apel Craiova, Curtea de Apel Iaşi - Secţia civilă, Judecătoria Iaşi, Judecătoria Paşcani, Tribunalul Vaslui şi judecătoriile din circumscripţia sa, Tribunalul Suceava - Secţia I civilă şi instanţele din circumscripţia Curţii de Apel Târgu Mureş).
75. Hotărârile transmise de curţile de apel Bacău, Braşov şi Cluj nu cuprind considerente relevante cu privire la chestiunile de drept supuse dezlegării.
76. Hotărârile transmise de curţile de apel Bucureşti, Constanţa şi Suceava cuprind dezlegări numai cu privire la a doua chestiune de drept şi sunt numai în sensul primei opinii, respectiv:
- Decizia civilă nr. 504 din 22 iulie 2014 (definitivă), prin care Tribunalul Constanţa - Secţia I civilă a reţinut că ar fi fost inutilă menţionarea în art. 278 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură civilă a prerogativei avocatului de a conferi dată certă unui înscris sub semnătură privată, de vreme ce această prerogativă este prevăzută în art. 3 alin. (1) lit. c) şi d) din Legea nr. 51/1995, motiv pentru care a apreciat că actul de împrumut din 12 februarie 2013, care a dobândit dată certă prin atestarea sa de către avocat, constituie titlu executoriu, conform art. 2.157 alin. (1) din Codul civil;
- Sentinţa civilă nr. 1.783/2016 din 4 martie 2016 (definitivă prin neapelare), pronunţată în Dosarul nr. 59.985/301/2014, prin care Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a reţinut că avocatul are competenţa de a conferi dată certă unui înscris, în temeiul art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 51/1995, astfel încât contractul de împrumut din 11 mai 2012, a cărui dată a fost atestată de avocat, constituie titlu executoriu, conform art. 2.157 alin. (1) şi art. 2.165 din Codul civil;
- Sentinţa civilă nr. 5.312 din 16 iulie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 8.502/302/2019 (definitivă prin neapelare), prin care Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a reţinut că, potrivit art. 2.157 alin. (1) şi art. 2.165 din Codul civil, constituie titlu executoriu contractul de împrumut din 31 august 2018, atestat de avocat, în temeiul art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 51/1995;
- Decizia nr. 721A din 20 iunie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 1.219/193/2016* (definitivă prin anularea recursului), prin care Tribunalul Botoşani - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a reţinut că, de vreme ce contractele deduse judecăţii au fost încheiate în faţa unui avocat care a atestat data încheierii lor conform art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 51/1995, în lipsa înscrierii în fals cu privire la atestarea efectuată de avocat, data încheierii contractelor este cea prevăzută în cuprinsul lor.
77. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că, la nivelul Secţiei judiciare - Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept care formează obiectul prezentei sesizări.
78. Nu au fost identificate decizii relevante pronunţate de Curtea Constituţională în cadrul exercitării controlului de constituţionalitate.
79. Prin Decizia nr. 17 din 17 februarie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 508 din 15 iunie 2020, a fost respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Ilfov - Secţia civilă, în Dosarul nr. 15.367/94/2013**, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept: "1. Dacă un contract de împrumut atestat de avocat la 7 mai 2013 are sau nu caracter de titlu executoriu, în condiţiile în care, la nivelul anului 2013, avocaţii care redactau acte juridice nu erau asimilaţi funcţionarilor, potrivit art. 39 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările ulterioare - forma în vigoare în anul 2013. 2. Dacă un act atestat de avocat în anul 2013 în condiţiile lipsei unui contract de asistenţă juridică este valabil sau nu, în condiţiile în care art. 29 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 - forma în vigoare în anul 2013 menţionează că avocatul asistă părţile în baza unui contract încheiat în formă scrisă."
80. În paragrafele 67-72 din decizia anterior evocată s-au reţinut următoarele: "Raportat la exigenţele anterior menţionate, problema de drept identificată de titularul sesizării în conţinutul primei întrebări nu se circumscrie noţiunii de chestiune de drept care să comporte o reală dificultate şi să determine probleme de interpretare a unor texte de lege imperfecte, lacunare ori contradictorii. Din modalitatea de formulare a întrebării prin care se solicită a se stabili «dacă un contract de împrumut atestat de avocat la 7 mai 2013 are sau nu caracter de titlu executoriu, în condiţiile în care, la nivelul anului 2013, avocaţii care redactau acte juridice nu erau asimilaţi funcţionarilor, potrivit art. 39 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările ulterioare - forma în vigoare în anul 2013», rezultă că, în realitate, este vorba despre relaţionarea unor prevederi legale şi realizarea unui raţionament judiciar, prin aplicarea dispoziţiilor legale în raport cu o anumită situaţie de fapt, neputând fi identificate texte de lege lacunare ori controversate, care să necesite interpretarea printr-o hotărâre prealabilă. Astfel conturată, chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită nu relevă o reală, serioasă şi veritabilă problemă de drept, deoarece nu vizează interpretarea unui text de lege lacunar ori neclar, cu posibilităţi multiple de interpretare, privind evaluarea caracterului de titlu executoriu al unui contract de împrumut atestat de avocat la data de 7 mai 2013, anterior modificării art. 39 din Legea nr. 51/1995. De altfel, instanţa de trimitere nu are nicio dificultate în a identifica norma legală aplicabilă situaţiei de fapt, aspect ce rezultă şi din formularea punctului său de vedere expus în actul de sesizare. Faţă de cele arătate, se constată că prima întrebare din sesizare nu constituie o problemă de drept reală, serioasă şi dificilă, iar textul art. 39 din Legea nr. 51/1995, forma în vigoare în anul 2013, este clar, fiind atributul exclusiv al instanţei de trimitere să soluţioneze cauza cu care a fost învestită, aplicând în acest scop mecanismele de interpretare a actelor normative. Referitor la cea de-a doua întrebare din sesizare, respectiv «dacă un act atestat de avocat în anul 2013 în condiţiile lipsei unui contract de asistenţă juridică este valabil sau nu, în condiţiile în care art. 29 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 - forma în vigoare în anul 2013 menţionează că avocatul asistă părţile în baza unui contract încheiat în formă scrisă», se constată că aceasta este neclară şi nu rezultă în ce măsură are legătură cu soluţionarea contestaţiei la executare cu care a fost învestită instanţa de judecată."
81. Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă.
82. Examinând admisibilitatea sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că, potrivit art. 519 din Codul de procedură civilă, "Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată."
83. În privinţa obiectului şi a condiţiilor sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, legiuitorul, în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă, instituie o serie de condiţii de admisibilitate pentru declanşarea acestei proceduri, condiţii care se impune a fi întrunite în mod cumulativ, respectiv:
c) cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza;
d) ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată;
e) chestiunea de drept identificată să prezinte caracter de noutate şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat şi nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.
84. Evaluând elementele sesizării, pentru a stabili dacă sunt îndeplinite simultan toate condiţiile care permit declanşarea mecanismului de unificare a practicii judiciare, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept constată că doar primele 4 condiţii sunt întrunite. În concret, sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate legate de titularul sesizării, stadiul soluţionării pricinii în care sesizarea a fost promovată, precum şi cea referitoare la relaţia de dependenţă dintre chestiunea de drept ce se cere a fi lămurită şi rezolvarea pe fond a litigiului.
85. Astfel, Tribunalul Bucureşti este legal învestit cu o contestaţie la executare, în faza procesuală a apelului. În raport cu dispoziţiile art. 718 alin. (1) din Codul de procedură civilă, potrivit cărora hotărârea pronunţată cu privire la contestaţie poate fi atacată numai cu apel, cu excepţiile prevăzute de lege, este evident că titularul sesizării soluţionează cauza în ultimă instanţă.
86. Cât priveşte condiţia referitoare la existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei, se reţine că aceasta este îndeplinită, dar că se impune reevaluarea elementelor sesizării, pentru corecta stabilire a normelor legale incidente, în vederea formulării unui răspuns util instanţei de trimitere. În concret, se contestă caracterul de titlu executoriu al unui contract de împrumut constatat prin înscris sub semnătură privată, încheiat la data de 13 decembrie 2012 şi atestat de avocat conform art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 51/1995, în forma în vigoare la acea dată. Este necontestată împrejurarea că un contract de împrumut de consumaţie încheiat în formă autentică sau printr-un înscris sub semnătură privată cu dată certă constituie titlu executoriu, în ceea ce priveşte obligaţia de restituire, la expirarea termenului, conform art. 2.165 raportat la art. 2.157 alin. (1) din Codul civil.
87. Ceea ce reprezintă, în opinia instanţei de trimitere, o chestiune de drept dificilă, ce se impune a fi dezlegată pe calea mecanismului reglementat de art. 519 din Codul de procedură civilă, este aceea de a stabili dacă data atestată de avocat, în condiţiile art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 51/1995, reprezintă dată certă, prin raportare la art. 278 alin. (1) pct. 1 şi 3 din Codul de procedură civilă şi art. 641 din Codul de procedură civilă, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 17/2017 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2016 pentru modificarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi a unor acte normative conexe (Legea nr. 17/2017).
88. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept constată că, în privinţa caracterului executoriu, un titlu executoriu nejurisdicţional nu este supus regulii înscrise în art. 24 din Codul de procedură civilă, ci el va fi supus legii în vigoare la data întocmirii sale, executorialitatea fiind o caracteristică intrinsecă a înscrisului respectiv, aşa încât el nu va putea fi supus unei legi ulterioare, după cum o lege ulterioară nu poate suprima caracterul executoriu al unui astfel de înscris (a se vedea în acest sens G. Boroi, M. Stancu, Drept procesual civil - ediţia a 2-a, revizuită şi adăugită, Editura Hamangiu, 2015, pagina 9). Această soluţie, deşi neprevăzută în mod expres de lege, ar fi similară celei cuprinse în art. 26 alin. (1) din Codul de procedură civilă, aplicabil prin analogie şi în ce priveşte caracterul executoriu al înscrisului sub semnătură privată în raport cu momentul întocmirii sale. Doctrina a arătat că, întrucât este vorba de un înscris, adică de o probă preconstituită, această interpretare se impune, bazându-se pe raţiuni de previzibilitate a efectelor înscrisului constatator al actului juridic, soluţia fiind o aplicaţie a principiului neretroactivităţii legii (a se vedea în acest sens M. Nicolae, în V.M. Ciobanu, M. Nicolae, Noul Cod de procedură civilă comentat şi adnotat, vol. I, ediţia a II-a, revizuită şi adăugită, Editura Universul Juridic, 2016, pagina 139).
89. În consecinţă, în ce priveşte caracterul de titlu executoriu al unui contract de împrumut constatat prin înscris sub semnătură privată, încheiat la data de 13 decembrie 2012, stabilirea împrejurării că data înscrisului este sau nu opozabilă terţilor nu se realizează prin raportare la prevederile art. 278 din Codul de procedură civilă, act normativ ce a intrat în vigoare la 15 februarie 2013, conform art. 81 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu modificările şi completările ulterioare. Pentru argumentele mai sus arătate, în cauză nu sunt aplicabile nici dispoziţiile art. 641 din Codul de procedură civilă, în forma adoptată prin Legea nr. 17/2017.
90. Aşadar, problema de drept a cărei dezlegare ar avea aptitudinea de a conduce la soluţionarea pe fond a cauzei pendinte pe rolul instanţei de trimitere este aceea dacă avocatul poate conferi dată certă înscrisului sub semnătură privată, conform art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 51/1995, în forma în vigoare în anul 2012, prin raportare la procedeele de asigurare a opozabilităţii datei înscrisurilor sub semnătură privată faţă de terţi, prevăzute de art. 1.182 din Codul civil din 1864. Trebuie avut în vedere faptul că, prin art. 230 lit. a) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 71/2011), prevederile art. 1.176-1.206 din Codul civil din 1864 au fost menţinute până la intrarea în vigoare a Legii nr. 134/2010.
91. Nu în ultimul rând, este necesar a sublinia că şi Legea nr. 51/1995 a suferit modificări majore prin Legea nr. 25/2017, inaplicabile raportului juridic dedus spre soluţionare instanţei de trimitere. Asupra acestor modificări legislative şi a relevanţei lor în ce priveşte admisibilitatea prezentei sesizări vor fi făcute anumite precizări cu ocazia examinării condiţiei referitoare la caracterul esenţial al chestiunii de drept în discuţie şi la potenţialul normelor de drept incidente de a conduce la apariţia unei practici judiciare neunitare.
92. Referitor la cerinţa noutăţii chestiunii de drept este necesar a se observa că scopul legiferării acestui mecanism de unificare a practicii judiciare este acela de a preîntâmpina apariţia unei practici neunitare (control a priori), spre deosebire de mecanismul recursului în interesul legii, care are menirea de a înlătura o practică neunitară deja intervenită (control a posteriori). Cerinţa noutăţii este una distinctă de aceea ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat asupra respectivei probleme de drept şi nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, această din urmă condiţie de admisibilitate fiind în mod cert îndeplinită.
93. Un act normativ recent intrat în vigoare are mai degrabă un potenţial de a conţine probleme de drept noi care ar fi susceptibile de a genera practică neunitară decât un act normativ intrat în vigoare de mai mult timp. Cu toate acestea, nu se poate nega de plano, doar pe baza criteriului vechimii, că un act normativ mai vechi nu poate genera chestiuni de drept noi, întrucât este posibil ca o instanţă să fie chemată să se pronunţe pentru prima dată asupra respectivei probleme de drept, după cum sunt posibile modificări sau completări ulterioare ale actului normativ, care să ridice probleme de interpretare. Ca atare, caracterul de noutate se pierde pe măsură ce chestiunea de drept a primit o dezlegare din partea instanţelor în urma unei interpretări aplicate, în timp ce opiniile jurisprudenţiale izolate sau cele pur subiective nu pot constitui temei declanşator al mecanismului pronunţării unei hotărâri prealabile.
94. Nu se poate reţine faptul că s-ar impune o reevaluare a aplicării unor norme mai vechi într-un context legislativ nou. Astfel, norma cuprinsă în art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 51/1995 a avut aceeaşi formă de la data republicării actului normativ, în anul 2001 (Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 113 din 6 martie 2001), iar în privinţa aplicării îndelungate de către instanţe a scopului şi a formalităţilor de atribuire a datei certe înscrisurilor sub semnătură privată (a opozabilităţii "datei scripturii" faţă de terţi) reglementată de art. 1.182 din Codul civil din 1864 nu există vreo incertitudine. Împrejurarea că legiuitorul a înţeles să confere caracter de titlu executoriu contractului de împrumut de consumaţie constatat prin înscris sub semnătură privată cu dată certă, prin art. 2.165 raportat la art. 2.157 alin. (1) din Codul civil, nu determină o reapreciere a modului de interpretare şi aplicare a legii vechi. Aceasta deoarece Codul civil are în vedere oricare dintre modalităţile prevăzute de lege de dobândire a datei certe, constituind, în această privinţă, doar o normă de trimitere.
95. În consecinţă, instanţa supremă reţine că nu este îndeplinită condiţia de admisibilitate a noutăţii chestiunii de drept ce se cere a fi lămurită.
96. Pe de altă parte, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat în mod constant, în jurisprudenţa dezvoltată, că în declanşarea procedurii pronunţării unei hotărâri prealabile trebuie să fie identificată o problemă de drept importantă, care să necesite cu pregnanţă a fi lămurită şi care să prezinte o dificultate de interpretare suficient de mare în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme, în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept şi al înlăturării oricărei incertitudini care ar plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii (Decizia nr. 24 din 29 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 820 din 4 noiembrie 2015; Decizia nr. 6 din 30 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 24 februarie 2017; Decizia nr. 62 din 18 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 797 din 9 octombrie 2017; Decizia nr. 90 din 4 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 191 din 1 martie 2018; Decizia nr. 20 din 20 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 651 din 6 august 2019).
97. Pentru a fi justificată intervenţia instanţei supreme în scopul preîntâmpinării unei jurisprudenţe neunitare este necesar ca respectiva chestiune de drept să releve aspecte dificile şi controversate de interpretare, date de neclaritatea normei, de caracterul incomplet al acesteia, susceptibil de mai multe sensuri ori accepţiuni deopotrivă de justificate faţă de imprecizia redactării textului legal.
98. Aşa cum s-a reţinut prin Decizia nr. 67 din 15 octombrie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.068 din 18 decembrie 2018, "Problema eficienţei sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, raportată la rezolvarea litigiului în care a intervenit, reclamă ca identificarea chestiunii de drept de către titularul sesizării să vizeze o problemă juridică reală, care ridică probleme de interpretare a unor dispoziţii legale imperfecte, lacunare ori contradictorii, ce necesită rezolvarea de principiu a chestiunii de drept în procedura hotărârii prealabile, şi nu realizarea unor operaţiuni elementare de interpretare a unor dispoziţii legale". În acelaşi sens, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a mai statuat şi prin Decizia nr. 48 din 18 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 828 din 27 septembrie 2018, Decizia nr. 5 din 22 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 186 din 28 februarie 2018, şi Decizia nr. 62 din 18 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 797 din 9 octombrie 2017.
99. Raportat la exigenţele mai sus reţinute, chestiunea de drept identificată de instanţa de trimitere în cuprinsul celei de a doua întrebări, astfel cum a fost reformulată, anume aceea dacă, în interpretarea art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 51/1995, în forma în vigoare în anul 2012, raportat la art. 1.182 din Codul civil din 1864, avocatul are competenţa de a atribui data certă unui înscris sub semnătură privată, nu poate fi calificată ca o problemă de drept care comportă o reală dificultate.
100. Trebuie avut în vedere, în primul rând, că din analiza jurisprudenţei instanţelor naţionale, relevată în cuprinsul cap. VII din această decizie, rezultă că instanţele au apreciat, în mod unanim, că avocatul poate conferi dată certă înscrisului sub semnătură privată.
101. În al doilea rând, o analiză sumară a opiniilor exprimate în doctrină a demonstrat că textele de lege a căror interpretare se solicită nu prezintă potenţial de aplicare neuniformă în practica judiciară, neavând caracter lacunar sau neclar. În concret, s-a apreciat că avocatul poate conferi dată certă unui înscris sub semnătură privată, ca şi notarul public, deoarece prin legi speciale a fost recunoscută această competenţă şi unor profesii liberale, nu pentru că registrele ţinute în cadrul exerciţiului fiecărei profesii în parte ar fi publice sau pentru că în exercitarea profesiei aceştia pot fi asimilaţi "ofiţerilor publici" (a se vedea în acest sens I. Deleanu, articolul "Data certă-mijloc de publicitate şi condiţie a opozabilităţii" în Pandectele române nr. 1/2002, pagina 212). Practic, întreaga doctrină a îmbrăţişat acest punct de vedere, în acest sens putând fi evocate, cu titlu exemplificativ: M. Tăbârcă, Drept procesual civil, ediţia a II-a, Editura Solomon, vol. II, pagina 394, G. Boroi, M. Stancu, Drept procesual civil, ediţia a 3-a, revizuită şi adăugită, pagina 449, M. Fodor, în V.M. Ciobanu, M. Nicolae, Noul Cod de procedură civilă, comentat şi adnotat, vol. I, pagina 719, Editura Universul Juridic, 2013.
102. De altfel, învestit fiind cu dezlegarea unei chestiuni de drept similare, anume aceea de a statua dacă un avocat poate conferi dată certă unui înscris sub semnătură privată, însă nu sub imperiul art. 1182 din Codul civil din 1864, ci după intrarea în vigoare a Codului de procedură civilă, respectiv prin raportare la textul art. 278 alin. (1) pct. 1 din acest act normativ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a respins sesizarea, ca inadmisibilă, prin Decizia nr. 17 din 17 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 508 din 15 iunie 2020. Pentru a pronunţa această soluţie a reţinut că problema de drept semnalată nu este una reală, serioasă şi veritabilă, deoarece nu vizează un text de lege cu posibilităţi multiple de interpretare. În consecinţă, a aprecia în sens contrar, anume că acelaşi text de lege, respectiv art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 51/1995, într-un context normativ mai vechi, dar cuprinzând, în esenţă, aceleaşi soluţii legislative, este un text lacunar sau neclar ar vădi o reală inconsecvenţă tocmai a acelei instanţe al cărei scop constituţional este unificarea practicii judiciare.
103. Cât priveşte prima întrebare adresată de titularul sesizării, respectiv dacă anterior înfiinţării registrului naţional prevăzut de art. 3 alin. (3) din Legea nr. 51/1995, text normativ introdus prin Legea nr. 25/2017, registrul de înregistrare a actelor juridice atestate de avocat putea fi considerat registru public, se impun câteva precizări. O atare întrebare putea îngloba o chestiune de drept distinctă de cea care făcea obiectul celei de a doua interogaţii numai în măsura în care, încălcându-se regulile aplicării în timp a legii, s-ar fi apreciat că prevederile art. 641 din Codul de procedură civilă, în forma în vigoare începând cu data de 24 martie 2017, deci după modificarea textului prin Legea nr. 17/2017, sunt aplicabile litigiului aflat pe rolul instanţei de trimitere. Mai exact, ar fi putut exista o relaţie de dependenţă între această chestiune de drept şi rezolvarea fondului cauzei doar dacă s-ar fi apreciat că un titlu
executoriu nejurisdicţional nu este supus exclusiv legii în vigoare la data întocmirii sale, ci, în ce priveşte executorialitatea, şi unei legi ulterioare, şi că această din urmă lege, prin sintagma "numai dacă sunt înregistrate în registrele publice" ar fi introdus o nouă condiţie, suplimentară şi generală, pentru ca un înscris sub semnătură privată să fie titlu executoriu.
104. Însă, aşa cum s-a reţinut în precedentele considerente, art. 641 din Codul de procedură civilă, în actuala sa formă, este inaplicabil litigiului în cadrul căruia s-a formulat prezenta sesizare. În consecinţă, prima întrebare formulată de autorul sesizării este subscrisă şi înglobată în mod logic celei de-a doua, vizând o unică chestiune de drept, astfel că nu necesită o abordare şi un răspuns separat.
105. Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, în temeiul art. 521 din acelaşi act normativ,
Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă, în Dosarul nr. 1.682/300/2018, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept:
- Dacă anterior datei de 29 mai 2018, când, conform Hotărârii Consiliului Uniunii Naţionale a Barourilor din România nr. 325 din 17 februarie 2018, a fost pus în funcţiune Registrul naţional al actelor atestate de avocat, prevăzut de art. 3 alin. (3) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Registrul de înregistrare a actelor juridice atestate de avocat era conform legii un registru public;
- Dacă dispoziţiile art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 51/1995, ce prevăd atestarea datei unui înscris de către avocat, se interpretează în sensul că avocatul poate da dată certă unui înscris sub semnătură privată.
Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »