§ 127. - Decizia 70/2020 [R] referitoare la pronunţarea unei hotărâri prealabile privind punerea în funcţiune a Registrului naţional al actelor atestate de avocat, prevăzut de art. 3 alin. (3) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare

M.Of. 1243

În vigoare
Versiune de la: 17 Decembrie 2020
86. Cât priveşte condiţia referitoare la existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei, se reţine că aceasta este îndeplinită, dar că se impune reevaluarea elementelor sesizării, pentru corecta stabilire a normelor legale incidente, în vederea formulării unui răspuns util instanţei de trimitere. În concret, se contestă caracterul de titlu executoriu al unui contract de împrumut constatat prin înscris sub semnătură privată, încheiat la data de 13 decembrie 2012 şi atestat de avocat conform art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 51/1995, în forma în vigoare la acea dată. Este necontestată împrejurarea că un contract de împrumut de consumaţie încheiat în formă autentică sau printr-un înscris sub semnătură privată cu dată certă constituie titlu executoriu, în ceea ce priveşte obligaţia de restituire, la expirarea termenului, conform art. 2.165 raportat la art. 2.157 alin. (1) din Codul civil.