§ 114. - Decizia 70/2020 [R] referitoare la pronunţarea unei hotărâri prealabile privind punerea în funcţiune a Registrului naţional al actelor atestate de avocat, prevăzut de art. 3 alin. (3) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare

M.Of. 1243

În vigoare
Versiune de la: 17 Decembrie 2020
80. În paragrafele 67-72 din decizia anterior evocată s-au reţinut următoarele: "Raportat la exigenţele anterior menţionate, problema de drept identificată de titularul sesizării în conţinutul primei întrebări nu se circumscrie noţiunii de chestiune de drept care să comporte o reală dificultate şi să determine probleme de interpretare a unor texte de lege imperfecte, lacunare ori contradictorii. Din modalitatea de formulare a întrebării prin care se solicită a se stabili «dacă un contract de împrumut atestat de avocat la 7 mai 2013 are sau nu caracter de titlu executoriu, în condiţiile în care, la nivelul anului 2013, avocaţii care redactau acte juridice nu erau asimilaţi funcţionarilor, potrivit art. 39 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările ulterioare - forma în vigoare în anul 2013», rezultă că, în realitate, este vorba despre relaţionarea unor prevederi legale şi realizarea unui raţionament judiciar, prin aplicarea dispoziţiilor legale în raport cu o anumită situaţie de fapt, neputând fi identificate texte de lege lacunare ori controversate, care să necesite interpretarea printr-o hotărâre prealabilă. Astfel conturată, chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită nu relevă o reală, serioasă şi veritabilă problemă de drept, deoarece nu vizează interpretarea unui text de lege lacunar ori neclar, cu posibilităţi multiple de interpretare, privind evaluarea caracterului de titlu executoriu al unui contract de împrumut atestat de avocat la data de 7 mai 2013, anterior modificării art. 39 din Legea nr. 51/1995. De altfel, instanţa de trimitere nu are nicio dificultate în a identifica norma legală aplicabilă situaţiei de fapt, aspect ce rezultă şi din formularea punctului său de vedere expus în actul de sesizare. Faţă de cele arătate, se constată că prima întrebare din sesizare nu constituie o problemă de drept reală, serioasă şi dificilă, iar textul art. 39 din Legea nr. 51/1995, forma în vigoare în anul 2013, este clar, fiind atributul exclusiv al instanţei de trimitere să soluţioneze cauza cu care a fost învestită, aplicând în acest scop mecanismele de interpretare a actelor normative. Referitor la cea de-a doua întrebare din sesizare, respectiv «dacă un act atestat de avocat în anul 2013 în condiţiile lipsei unui contract de asistenţă juridică este valabil sau nu, în condiţiile în care art. 29 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 - forma în vigoare în anul 2013 menţionează că avocatul asistă părţile în baza unui contract încheiat în formă scrisă», se constată că aceasta este neclară şi nu rezultă în ce măsură are legătură cu soluţionarea contestaţiei la executare cu care a fost învestită instanţa de judecată."