§ 89. - Decizia 70/2020 [R] referitoare la pronunţarea unei hotărâri prealabile privind punerea în funcţiune a Registrului naţional al actelor atestate de avocat, prevăzut de art. 3 alin. (3) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare

M.Of. 1243

În vigoare
Versiune de la: 17 Decembrie 2020
62. Deşi, în temeiul art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 51/1995, avocaţii puteau atesta data înscrisurilor, între atestarea datei unui înscris şi conferirea de dată certă unui înscris nu există identitate. Astfel, atestarea actului de către avocat sub aspectul conţinutului său, al identităţii părţilor şi al datei actului se face doar pentru ca actul să poată fi prezentat notarului public pentru autentificare. În schimb, data certă marchează momentul de la care existenţa înscrisului nu mai poate fi contestată de către terţi.