§ 8. - Decizia 70/2020 [R] referitoare la pronunţarea unei hotărâri prealabile privind punerea în funcţiune a Registrului naţional al actelor atestate de avocat, prevăzut de art. 3 alin. (3) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare

M.Of. 1243

În vigoare
Versiune de la: 17 Decembrie 2020
5. Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, fiind comunicat părţilor, conform art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; apelantul a depus un punct de vedere la raport, în termenul legal, prin care a susţinut că sesizarea este admisibilă; Uniunea Naţională a Barourilor din România a depus un memoriu prin care a arătat că avocatul poate da dată certă unui înscris sub semnătură privată.