Capitolul iii - Delicte contra onoarei - Codul Penal din 1936 CODUL PENAL

M.Of. 65

Ieşit din vigoare

Versiune de la: 15 Iunie 1954

CAPITOLUL III:Delicte contra onoarei

SECŢIUNEA I:Calomnia şi defăimare

Acela care în public prin orice mijloace afirmă cu privire la o persoană sau impută acesteia fapte determinate privitoare la vieaţa sau activitatea ei publică, care, dacă ar fi adevărate, ar expune acea persoană la urmărire penală sau disciplinară, ori dispreţului public, comite delictul de calomnie în contra vieţii publice şi se pedepseşte cu închisoare corecţională dela 3 luni la un an şi amendă dela 2.000 la 5.000 lei.

Art. 508

Acela care în public prin orice mijloace afirmă cu privire la o persoană sau impută acesteia fapte determinate privitoare la vieaţa sa particulară, activitatea sa profesională, sau cinstea ei personală, care, dacă ar fi adevărate, ar expune acea persoană la urmărire penală sau disciplinară, ori dispreţului public, comite delictul de calomnie în contra vieţii private şi se pedepseşte cu închisoare corecţională dela 6 luni la 2 ani şi amendă dela 2.000 la 8.000 lei.

Art. 509

Pedeapsa calomniei în cazul art. 507, este închisoarea corecţională dela 6 luni la un an şi amendă dela 2.000 la 5.000 lei, dacă delictul este comis:

1.în contra unui corp constituit în Stat sau contra unei administraţii publice, ori în contra unei administraţii sau întreprinderi, în care sunt angajate interese publice, în contra unui membru al acestora, sau în contra unui funcţionar public;

2.prin presă, prin orice mijloace de difuzare, ori în adunări publice;

3.din motive josnice.

Iar în cazul art. 508, dacă faptele sunt săvârşite în condiţiunile prevăzute în alin. 2 şi 3, pedeapsa este închisoarea corecţională dela unu la 2 ani şi amendă dela 2.000 la 10.000 lei.

Art. 510

În cazul când se afirmă sau se răspândeşte fapte, ori se fac imputări sau afimaţiuni pentru care legea nu admite proba verităţii, faptul constitue delictul de defăimare şi se pedepseşte cu închisoare corecţională dela 2 la 6 luni şi amendă dela 2.000 la 3.000 lei.

Art. 511

Acela care, prin orice mijloace, aduce ofensă memoriei unui defunct, comite delictul de defăimare a memoriei defunctului şi se pedepseşte cu închisoare corecţională dela una la 3 luni şi amendă dela 2.000 la 3.000 lei.

Dacă prin acest fapt se aduce atingere şi onoarei sau reputaţiei unui descendent sau alte rude apropiate, ori unui moştenitor al defunctului, pedeapsa este acea prevăzută pentru delictul de injurie.

SECŢIUNEA II:Injuria

Art. 512

Acela care, prin orice mijloace, aduce atingere onoarei sau reputaţiei unei persoane sau o expune batjocurei, întru cât nu ar fi cazul prevăzut de art. 507, 508 şi 510, comite delictul de injurie şi se pedepseşte cu închisoare corecţională dela una la 2 luni.

Este injurie şi în cazul când se impută sau se reproşează un defect, boală sau infirmitate, care chiar reale de ar fi, impun compătimire din consideraţiuni de umanitate.

Art. 513

Pedeapsa injuriei este închisoarea corecţională dela 2 la 4 luni, dacă s-a comis în condiţiunile arătate la art. 509 sau în prezenta mai multor persoane, ori dacă a fost foarte brutală.

SECŢIUNEA III:Dispoziţiuni comune

Art. 514

În caz de calomnie sau injurie se poate face proba verităţii, imputării sau afirmaţiei în următoarele cazuri:

1.dacă imputarea sau afirmaţia s-a făcut pentru proteguirea sau conservarea unui interes public, sau unui interes particular important şi temeinic.

Prin interes public, se înţelege:

a)asigurarea unei cât mai bune recrutări a elementelor chemate a îndeplini funcţiuni sau servicii publice.

b)respectarea legilor, regulamentelor şi ordonanţelor;

c)prevenirea abuzurilor în administraţiile publice;

d)apărarea intereselor unei clase sociale, ale unei confesiuni recunoscute de stat sau ale unei profesiuni;

2.dacă imputarea sau afirmaţia face obiectul unei acţiuni penale sau disciplinare în curs;

3.dacă imputarea sau afirmaţia sunt constatate ca adevărate printr-o hotărâre judecătorească;

4.dacă cel calomniat sau injuriat cere expres să se facă proba verităţii;

5.dacă imputarea sau afirmaţia se referă la vieaţa publică a unui funcţionar sau particular.

Art. 515

Proba verităţii este interzisă în orice caz şi chiar în cazurile prevăzute în art. 514:

1.dacă partea ofensată este vreuna dintre persoanele arătate în art. 205;

2.dacă imputarea sau afirmaţia priveşte un fapt asupra căruia o instanţă judecătorească sau disciplinară a pronunţat achitarea sau reabilitarea.

Art. 516

Proba verităţii este admisă numai cu condiţia ca imputarea sau afirmaţia, cât şi forma în care s-au făcut, să fi fost necesare în scop de a protegui sau a conserva un interes public, în următoarele cazuri:

1.dacă impunerea sau afirmaţia priveşte vieaţa intimă a unei persoane sau familii, sau onoarea unei femei, întru cât nu ar fi vorba de o infracţiune urmărită din oficiu;

2.dacă imputarea sau afirmaţia se referă la o infracţiune ce se poate urmări numai la plângerea prealabilă a părţii vătămate, care nu a făcut o asemenea plângere şi inculpatul ştia aceasta în timpul comiterii infracţiunii.

Art. 517

Acela care a făcut proba verităţii imputării sau afirmaţiei sale nu este culpabil de calomnie sau injurie.

Art. 518

Acţiunea penală pentru calomnie, defăimare şi injurie se poate pune în mişcare numai la plângerea prealabilă a părţii vătămate.

Dacă persoana faţă de care s-a săvârşit vreo infracţiune contra onoarei, a încetat din vieaţă înainte de a pune în mişcare acţiunea penală, dreptul de a o pune în mişcare, întrucât nu a expirat termenul de 3 luni prevăzut de art. 161, trece asupra soţului, descendenţilor, ascendenţilor, fraţilor, surorilor şi în lipsa acestora asupra nepoţilor direcţi, care pot face plângere în termenul de 6 luni dela moarte, fără a avea însă dreptul la despăgubiri băneşti.

Pentru defăimarea memoriei defunctului, acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanelor arătate în alineatul precedent, de asemenea fără drept la despăgubiri băneşti.

În caz de calomnie, defăimare sau injurie reciprocă, când acestea intră în prevederile aceluiaşi text al legii, infractorul este în drept a face şi el plângere în contra reclamantului, până la închiderea desbaterilor, înaintea primei instanţe, chiar dacă ar fi expirat termenul de 3 luni prevăzut de art. 161.

Împăcarea părţilor stinge încriminarea.

Art. 519

Nu se consideră calomnie, defăimare sau injurie, imputarea sau afirmaţia ce se face oral sau în scris de către părţi sau reprezentanţii lor cu ocazia desbaterilor care au loc înaintea unei autorităţi ori înaintea unei instanţe judecătoreşti sau disciplinare, dacă acea imputarea sau afirmaţie era în legătură cu obiectul desbaterilor şi necesară cauzei.

Art. 520

Nu se consideră injurie, dojana pe care o persoană o face alteia în exerciţiul dreptului de corecţie şi disciplină.

Art. 521

Dacă injuria se produce în urma atitudinei sau conduitei provocătoare a celui injuriat, instanţa poate pronunţa achitarea.

Art. 522

În caz de calomnie, defăimare sau injurie reciprocă, replicată îndată, instanţa poate achita pe ambii inculpaţi sau numai pe unul din ei.