Art. 34. - Codul Muncii din 2003 (Legea nr. 53 din 24 ianuarie 2003) - REPUBLICARE
M.Of. 345
În vigoare Versiune de la: 1 Noiembrie 2023a.
Art. 34
(1)Fiecare angajator are obligaţia de a înfiinţa un registru general de evidenţă a salariaţilor.
(2)Registrul general de evidenţă a salariaţilor se va înregistra în prealabil la autoritatea publică competentă, potrivit legii, în a cărei rază teritorială se află domiciliul, respectiv sediul angajatorului, dată de la care devine document oficial.
(3)Registrul general de evidenţă a salariaţilor se completează şi se transmite inspectoratului teritorial de muncă în ordinea angajării şi cuprinde elementele de identificare ale tuturor salariaţilor, data angajării, funcţia/ocupaţia conform specificaţiei Clasificării ocupaţiilor din România sau altor acte normative, nivelul şi specialitatea studiilor absolvite, tipul contractului individual de muncă, salariul, sporurile şi cuantumul acestora, perioada şi cauzele de suspendare a contractului individual de muncă, perioada detaşării şi data încetării contractului individual de muncă.
(4)Registrul general de evidenţă a salariaţilor este păstrat la domiciliul, respectiv sediul angajatorului, urmând să fie pus la dispoziţie inspectorului de muncă sau oricărei alte autorităţi care îl solicită, în condiţiile legii.
(5)La solicitarea salariatului sau a unui fost salariat, angajatorul este obligat să elibereze un document care să ateste activitatea desfăşurată de acesta, durata activităţii, salariul, vechimea în muncă, în meserie şi în specialitate.
(51)Registrul general de evidenţă a salariaţilor este accesibil online pentru salariaţi/foşti salariaţi, în privinţa datelor care îi privesc. Dreptul de acces se limitează la vizualizarea, descărcarea şi tipărirea acestor date, precum şi la generarea online şi descărcarea unui extras din registru.
(52)Vechimea în muncă şi/sau în specialitate poate fi dovedită şi cu extrasul prevăzut la alin. (51), în condiţiile stabilite prin hotărâre a Guvernului.
(6)În cazul încetării activităţii angajatorului, registrul general de evidenţă a salariaţilor se depune la autoritatea publică competentă, potrivit legii, în a cărei rază teritorială se află sediul sau domiciliul angajatorului, după caz.
(61)În cazul în care angajatorul se află în procedură de insolvenţă, faliment sau lichidare conform prevederilor legale în vigoare, administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul judiciar este obligat să elibereze salariaţilor, în termen de maximum 60 de zile calendaristice, un document care să ateste activitatea desfăşurată de aceştia, conform prevederilor alin. (5), să înceteze şi să transmită în registrul general de evidenţă a salariaţilor încetarea contractelor individuale de muncă.
(7)Metodologia de întocmire a registrului general de evidenţă a salariaţilor, înregistrările care se efectuează, condiţiile privind accesul online al salariaţilor sau al foştilor salariaţi la datele din registru, inclusiv condiţiile privind dovada vechimii în muncă şi/sau în specialitate potrivit alin. (52), precum şi orice alte elemente în legătură cu întocmirea acestora se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »
Acte numărul de obiecte din listă: (3)
Influenţat de numărul de obiecte din listă: (3)
- Decizia 2/2016 [A] referitoare la examinarea recursului în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Suceava cu privire la interpretarea şi aplicarea unitară a legii în ce priveşte calitatea procesuală pasivă în cauzele privind reconstituirea vechimii în muncă/constatarea încadrării activităţii desfăşurate în grupele I şi/sau a II-a de muncă, în situaţia în care fostul angajator nu mai există
- Decizia 2008/936/CE/20-mai-2008 privind ajutoarele acordate de Franţa Fondului pentru prevenirea riscurilor pescuitului şi întreprinderilor de pescuit (Ajutorul de stat C 9/06)
- Hotararea 247/2003 privind intocmirea si completarea registrului general de evidenta a salariatilor
Jurisprudenţă numărul de obiecte din listă: (15176)
Hotarari judecătoresti numărul de obiecte din listă: (15176)
- Sentinta nr. RJ 4ed68d993/2023 din 03-oct-2023, Curtea de Apel Timisoara, anulare act administrativ (Contencios administrativ si fiscal)
- Hotarare nr. RJ 39d949299/2023 din 13-apr-2023, Tribunalul Iasi, reconstituire vechime (Litigii de munca)
- Sentinta nr. RJ de3e38g8d/2023 din 12-apr-2023, Tribunalul Cluj, reconstituire vechime (Litigii de munca)
Comentarii, monografii, reviste şi webinarii numărul de obiecte din listă: (24)
Comentarii numărul de obiecte din listă: (10)
- Codul Muncii comentat. Protectia datelor personale, telemunca, munca virtuala si alte forme de munca. Editia a II-a completata si revizuita din 08-oct-2020, Universul Juridic
- Codul Muncii din 15-sep-2017, Universul Juridic
- Codul Muncii comentat si adnotat cu legislatie conexa si jurisprudenta relevanta din 01-apr-2017, Universul Juridic