Decizia 2008/936/CE/20-mai-2008 privind ajutoarele acordate de Franţa Fondului pentru prevenirea riscurilor pescuitului şi întreprinderilor de pescuit (Ajutorul de stat C 9/06)

Acte UE

Jurnalul Oficial 334L

În vigoare

Versiune de la: 23 Decembrie 2008

Dată act: 20-mai-2008

Emitent: Comisia Comunitatilor Europene

1.PROCEDURĂ

(1)Comisia a luat cunoştinţă de diverse informaţii privind existenţa unui fond destinat compensării creşterii preţului carburantului, care a fost suportată de întreprinderile de pescuit din Franţa începând cu anul 2004. Potrivit acestor informaţii, fondul în cauză, denumit Fondul pentru prevenirea riscurilor pescuitului (FPRP), avea drept obiectiv anunţat nivelarea variaţiilor pe termen scurt ale preţului carburantului pentru pescuit, însă în practică a avut ca efect permiterea faptului ca întreprinderile în cauză să beneficieze de un preţ la carburant net inferior preţului de pe piaţă.

(2)Iniţial, se pare că era prevăzut ca fondul să funcţioneze doar pe baza contribuţiilor profesioniştilor. Principiul de funcţionare ar fi fost simplu: fondul ar fi acoperit partea din costul carburantului care depăşea un preţ de referinţă determinat pe litru şi, la rândul lor, întreprinderile ar fi adus contribuţii la FPRP atunci când preţul carburantului ar fi coborât din nou sub preţul de referinţă. În acest mod, ar fi fost atins un echilibru pentru finanţarea sistemului fără aport de fonduri publice.

(5)În lipsa unui răspuns şi în conformitate cu articolul 10 din Regulamentul (CE) nr. 659/1999 al Consiliului din 22 martie 1999 de stabilire a normelor de aplicare a articolului 93 [devenit 88] din Tratatul CE (¹), Comisia a solicitat Franţei, la 21 septembrie 2005, să îi furnizeze, în termen de trei săptămâni, informaţii privind fondul în cauză, pentru a putea examina dacă exista într-adevăr ajutor de stat şi, în caz afirmativ, dacă ajutorul de stat era sau nu compatibil cu piaţa comună.

(6)La 7 octombrie 2005, Franţa a răspuns solicitării Comisiei din 25 august 2005 menţionând că "în Franţa nu a fost pusă în aplicare nicio măsură privind schema de ajutor de stat pentru a face faţă dificultăţilor legate de recenta creştere considerabilă a preţurilor carburantului". Cu toate acestea, Franţa menţiona că a încurajat "un demers iniţiat de profesionişti" constând în crearea unui fond de prevenire a riscurilor pescuitului. În scrisoare nu se făcea nicio menţiune privind avansurile de trezorerie aprobate de stat. Dimpotrivă, reieşea implicit din răspunsul autorităţilor franceze că finanţarea fondului, administrat de către profesionişti, se baza doar pe o mutualizare a capacităţii financiare a aderenţilor.

(9)Franţa a răspuns prin scrisoarea din data de 21 decembrie 2005, primită de Comisie la 27 decembrie 2005. Scrisoarea făcea trimitere la un răspuns precedent, din data de 6 decembrie şi primit la 8 decembrie, răspuns trimis ca urmare a scrisorii Comisiei din 21 septembrie 2005 (a se vedea considerentul 5 din prezenta decizie). Prin aceste două scrisori, Franţa a comunicat Comisiei statutul FPRP şi cele trei convenţii privind instituirea unui avans rambursabil al statului către FPRP.

(13)La 17 mai 2006, cabinetul Menard, Quimbert şi asociaţii, avocaţi în Nantes (denumit în continuare MQA) şi-a exprimat prin fax intenţia de a formula ulterior observaţii privind FPRP şi a solicitat în consecinţă să îi fie acordat un termen. Comisia a acceptat o prorogare de două săptămâni. Apoi MQA a transmis, prin scrisoare obişnuită datată 17 mai şi primită de Comisie la 23 mai, un memoriu cu antetul Cooperation Maritime semnat de dl de Feuardent, secretar general al FPRP, şi datat 18 mai. O a treia scrisoare a MQA, datată tot 17 mai şi primită la 14 iunie la Comisie, era constituită dintr-o "nouă versiune a observaţiilor [acestuia] după corectarea câtorva erori materiale"; în realitate, era vorba de documente care nu erau încă transmise Comisiei şi care corespundeau observaţiilor complementare memoriului dlui de Feuardent menţionat mai sus, însoţite de o serie de documente privind funcţionarea FPRP (statutul, regulamentul de procedură, note de informare, tratamentul fiscal al cotizaţiilor, scrisoarea de misiune comună a Inspectoratului General al Finanţelor şi a Inspectoratului General al Agriculturii şi Pescuitului). În sfârşit, o ultimă scrisoare a MQA, din data de 12 iunie 2006 şi adresată în aceeaşi zi prin fax Comisiei, reprezentând urmarea scrisorii acestuia din 19 mai "datată din greşeală 17 mai, adresând[u-vă] observaţiile dlui de Feuardent, secretar general al Confederation de la Cooperation, de la Mutualite et du Credit Maritime, din data de 18 mai 2006" conţinea aceleaşi observaţii suplimentare ca şi cele transmise prin cea de-a treia scrisoare din data de 17 mai, însă fără documentele anexă.

(14)La 14 iunie 2006, Comisia a comunicat Franţei cea de-a treia scrisoare din data de 17 mai 2006 a MQA (versiune anunţată ca fiind corectată în ceea ce priveşte erorile materiale) şi ultima scrisoare a MQA din data de 12 iunie 2006, solicitând ca observaţiile Franţei să îi parvină în termen de o lună. La 12 iulie 2006, Franţa a solicitat o amânare a termenului până la 1 septembrie. La 18 iulie 2006, Comisia a acceptat un termen suplimentar de o lună. La 26 septembrie 2006, Franţa a răspuns că nu doreşte să prezinte nicio observaţie specială, însă a menţionat că scrisoarea MQA din 17/19 mai 2006 nu corespundea observaţiilor dlui de Feuardent. La 9 octombrie 2006, Comisia a comunicat Franţei detalii privind scrisorile primite de la MQA, solicitându-i să confirme în mai puţin de zece zile faptul că autorităţile franceze luaseră cunoştinţă de memoriul dlui de Feuardent. Franţa a răspuns la 23 octombrie 2006 că nu dispune de memoriul în cauză, care de fapt nu fusese menţionat anterior de către aceasta doar pentru că era menţionat în scrisoarea [din partea MQA] din data de 12 iunie. În concluzie, întrucât Franţa a declarat că nu a primit scrisoarea în cauză, Comisia i-a comunicat-o pe cale oficială la 27 octombrie 2006, solicitând ca eventualele observaţii ale acesteia să îi fie transmise până cel târziu la 15 noiembrie.

2.DESCRIERE

2.1.Prezentarea FPRP şi a activităţilor acestuia

(18)În baza articolului 7, membrii fondatori sunt Cooperation Maritime, centrala de achiziţii şi dezvoltare CECOMER, societatea cooperativă a comercianţilor cu amănuntul, care este de fapt centrala de achiziţii a cooperativelor maritime care au drept funcţie îndeosebi aprovizionarea cu material şi produse de funcţionare a întreprinderilor de pescuit, Centre de gestion de la peche artisanale şi două personalităţi din lumea pescuitului. În urma adunării constitutive din 10 februarie 2004, aceşti cinci membri fondatori au fost desemnaţi administratori ai FPRP până la adunarea generală ordinară care va trebui să aibă loc în 2007. Reiese astfel că FPRP este o ramificaţie a sectorului pescuitului şi a organismelor care sunt legate de acesta din punct de vedere economic (cooperative maritime, centrala de achiziţie, centrele de administrare a întreprinderilor de pescuit).

(19)Cei care doresc să devină membri trebuie să aducă dovada că activitatea lor are legătură cu pescuitul; cu toate acestea, sindicatul poate admite în cadrul său "orice altă persoană gata să aducă susţinere morală sindicatului" cu condiţia ca efectivul acestei categorii de aderenţi să nu depăşească 5 % din numărul aderenţilor din sindicat. În scrisoarea sa din 6 decembrie 2005, Franţa precizează că FPRP numără 2 013 aderenţi şi 2 385 de nave, reprezentând 30 % din flota franceză.

(20)Articolul 2 din statut indică faptul că: "Sindicatul are drept obiect dezvoltarea de produse destinate să permită antreprenorilor din domeniul pescuitului să asigure acoperirea următoarelor riscuri: fluctuaţia preţurilor motorinei, poluarea maritimă sau riscul sanitar privind poluarea, închiderea cotelor sau reducerea considerabilă a posibilităţilor de pescuit, riscul privind piaţa. Acesta ia numele de Fondul pentru prevenirea riscurilor pescuitului". FPRP este aşadar conceput ca o societate de asigurare mutuală care propune aderenţilor săi, contra cotizaţiilor acestora, un anumit număr de prestaţii.

(21)Franţa a transmis copiile a trei convenţii încheiate între stat şi FPRP privind instituirea de avansuri rambursabile de către stat în favoarea fondului. Plăţile în avans sunt efectuate prin intermediul Office national interprofessionnel des produits de la mer et de l'aquaculture (OFIMER). Prima convenţie, din data de 12 noiembrie 2004, se referă la suma de 15 milioane EUR; cea de-a doua, din data de 27 mai 2005, la o sumă de 10 milioane EUR, iar cea dea treia, din data de 11 octombrie 2005, la o sumă de 40 milioane EUR. Conform acestor trei convenţii, o sumă totală de 65 milioane EUR a fost plătită în avans către FPRP.

(23)În conformitate cu articolul 1 din convenţii, "FPRP funcţionează pe bază de cotizaţii plătite de aderenţii săi astfel încât să acopere instituirea de acoperiri financiare împotriva riscurilor care rezultă din fluctuaţiile cursurilor petrolului şi ale cheltuielilor de gestionare care decurg de aici". Convenţiile arată că FPRP, deşi este conceput în mod formal, prin statutul său, ca având un obiect destul de larg în ceea ce priveşte prestaţiile pe care le-ar putea asigura (a se vedea considerentul 20 din prezenta decizie)), şi-a limitat în realitate activitatea la acoperirea financiară a întreprinderilor de pescuit împotriva creşterii preţului carburantului.

(24)În conformitate cu articolul 2 din convenţia din 12 noiembrie 2004, "avansul de trezorerie are drept obiect instituirea unui mecanism de acoperire împotriva fluctuaţiilor cursurilor internaţionale ale petrolului începând cu data de 1 noiembrie 2004; avansul va putea permite achiziţionarea pe pieţele la termen a unei opţiuni financiare. Compensaţiile plătite către membrul fondului trebuie să corespundă diferenţei de preţ constatate între preţul maxim acoperit şi preţul mediu lunar al indicelui de referinţă pentru luna vizată". Articolul 2 din convenţia din 27 mai 2005 are o redactare aproape similară: acesta prevede, în locul "instituirii" unui mecanism de acoperire, "aplicarea în continuare" acestui mecanism şi indică data de 1 martie 2005 ca dată începând de la care acoperirea va putea fi furnizată pentru avansul plătit în cadrul convenţiei. La fel şi pentru convenţia din 11 octombrie 2005; articolul 2 prevede că, pentru avansul plătit, fondul urmăreşte activitatea sa de acoperire "...începând cu 1 iulie 2005 şi cel puţin până la 31 decembrie 2005, cumpărând opţiuni financiare pe pieţele la termen, în limita sumei de 17 eurocenţi/l." Se precizează că "compensaţiile plătite membrului fondului trebuie să corespundă cel mult diferenţei de preţ constatate între preţul de 30 eurocenţi/l şi preţul mediu lunar de referinţă pentru luna vizată, dacă acesta din urmă depăşeşte 30 eurocenţi/l."

(25)Din regulamentul de procedură detaliat al FPRP rezultă că acest mecanism de acoperire funcţionează prin intermediul convenţiilor de garanţie dintre FPRP şi întreprinderile aderente. Aderenţii plătesc o taxă de înscriere de 150 EUR, apoi o cotizaţie de garanţie bazată pe o cantitate estimată de carburant exprimată în litri pe baza a 0,035 cenţi pe litru de carburant. La rândul lor, întreprinderile de pescuit primesc o despăgubire determinată în funcţie de volumul consumat, în limita volumului asigurat, şi ale cărei modalităţi de calcul sunt detaliate în respectivul regulament.

(26)Articolul 3 din convenţiile vizate la considerentul 21) menţionează că avansurile nu pot fi plătite de OFIMER decât după furnizarea anumitor documente justificative. Printre aceste documente trebuie să figureze procesul-verbal al organului deliberativ al FPRP care autorizează gestionarea avansului statului şi, pentru primele două convenţii, care detaliază modul în care va fi utilizat avansul, precum şi un buget previzional. Prin nota sa din data de 6 decembrie 2005, Franţa a confirmat că valorile indicate, reprezentând un total de 65 milioane EUR, au fost efectiv aprobate pentru FPRP. Nota precizează că avansurile sunt consimţite "pentru a asigura funcţionarea FPRP, în cel mai scurte termen, pentru perioada cuprinsă între noiembrie 2004 şi sfârşitul lui decembrie 2005 ".

(29)În ceea ce priveşte cele trei (eventual patru) convenţii semnate între statul francez şi fond, activitatea FPRP, în cadrul primului obiectiv dintre cele definite la articolul 2 din statut (a permite întreprinderilor de pescuit să asigure acoperirea riscurilor legate de fluctuaţia preţurilor motorinei), este aşadar dublă:

2.2.1.În ceea ce priveşte achiziţionarea de opţiuni pe pieţele la termen.

(34)Pe de altă parte, datorită acestei activităţi, întreprinderile de pescuit care au aderat la FPRP pot cumpăra carburant la preţ redus. Acest lucru constituie un ajutor care are drept efect reducerea costurilor de producţie ale întreprinderilor beneficiare ale fondului. Or, în conformitate cu punctul 3.7 din orientările pentru examinarea ajutorului de stat în sectorul pescuitului şi al acvaculturii (³), acest tip de ajutor pentru funcţionare, care nu comportă nicio obligaţie, trebuie să fie considerat în mod normal ca fiind incompatibil cu piaţa comună.

2.2.2.În ceea ce priveşte compensarea întreprinderilor de pescuit pentru o parte a costurilor impuse de achiziţionările de carburant.

(35)Şi în acest caz, este vorba despre un ajutor care are ca efect reducerea costurilor de producţie a întreprinderilor care au aderat la FPRP. În mod similar, nicio dispoziţie a articolului 87 din Tratatul CE sau a orientărilor pe care le-a adoptat Comisia pentru examinarea schemelor de ajutor de stat nu permite considerarea acestuia ca fiind compatibil cu piaţa comună. De asemenea, în conformitate cu punctul 3.7 din orientările specifice sectorului pescuitului, acest tip de ajutor pentru funcţionare, care nu comportă nicio obligaţie, trebuie să fie considerat ca fiind incompatibil cu piaţa comună.

3.OBSERVAŢIILE FRANŢEI ŞI ALE PĂRŢILOR INTERESATE

3.1.Observaţiile Franţei

(39)În acest sens, Franţa observă că:

3.2.Observaţiile FPRP

(41)Comisia a primit de la MQA mai multe scrisori cu conţinuturi diverse şi trimise în mod dezordonat (a se vedea detaliile de la considerentul 13 din prezenta decizie), care pot fi sintetizate astfel: un memoriu cu antetul Cooperation Maritime datat 18 mai 2006 şi semnat de secretarul general al FPRP şi observaţii suplimentare ale MQA în numele FPRP, însoţite de o serie de documente privind funcţionarea FPRP (statut, regulament de procedură, note de informare, tratamentul fiscal al cotizaţiilor, declaraţie de misiune comună a Inspectoratului General al Finanţelor şi a Inspectoratului General al Agriculturii şi Pescuitului).

(43)Axele reţinute de FPRP pentru a contesta faptul că avansurile aprobate de statul francez ar constitui un ajutor de stat sau că ar fi incompatibile cu piaţa comună pot fi rezumate după cum urmează:

- FPRP nu ar fi un operator economic banal, fiind vorba de un sindicat profesional care acţionează în interesul exclusiv al membrilor săi, fără a se preocupa de profit şi care s-a constituit în "grup de avertizare". Astfel, atunci când organizează mutualizarea riscurilor cu un sistem de compensare în raport cu un preţ de referinţă, acesta nu ar acţiona în calitate de operator comercial obişnuit, "ci ca un punct de focalizare al consumatorilor de produse petroliere care urmăresc mai degrabă să se protejeze de piaţă decât să intervină pe piaţă". Teoretic, la origine acesta a fost conceput pentru a fi autosuficient, fiind prevăzută o eventuală restituire de cotizaţii plătite şi neutilizate. FPRP insistă, în plus, asupra transparenţei totale a gestiunii sale; în acest sens, neavând nicio altă activitate economică pe cont propriu, acesta nu ar fi susceptibil să afecteze piaţa la termen corespunzătoare. De asemenea, FPRP menţionează existenţa unui audit comun al Inspectoratului General al Finanţelor şi al Inspectoratului General al Agriculturii şi Pescuitului;

- FPRP nu ar acţiona pe o piaţă pertinentă, deoarece piaţa produselor din pescuit ar fi expusă la numeroase alte denaturări ale concurenţei care ţin de diferitele politici naţionale de punere în aplicare a politicii comune în domeniul pescuitului. Piaţaar trebui deci să fie analizată ca un "mozaic de micro-pieţe regionale". Intervenţia nu ar altera, prin urmare, condiţiile schimburilor. Mai mult, FPRP indică faptul că analiza concurenţei trebuie să fie circumstanţiată pentru că o parte importantă a creşterii şi a denaturării costurilor suferită de pescuit s-ar baza pe "taxe" sau "penalităţi" care rezultă mai ales din măsuri comunitare, ceea ce nu ar corespunde deloc opticii unei vaste pieţe deschise.

(44)Intervenţia FPRP ar viza de fapt facilitarea menţinerii pescuitului într-un cadru regional şi împiedicarea navelor din largul mării să se replieze spre fonduri de acces mai apropiate sau a traulerelor să se orienteze spre zone de pescuit mai specifice şi mai puţin consumatoare de energie. Scopul acesteia ar fi să protejeze resursele, echilibrele şi diversitatea sistemului printr-o fază de adaptare. În acest mod, FPRP ar fi anticipat planurile de salvare şi restructurare şi creşterea prevăzută a plafonului ajutoarelor de minimis. Din aceste motive, FPRP împărtăşeşte următoarele argumente:

4.EVALUARE

(47)FPRP are un obiectiv de activitate care trebuie analizat, în ceea ce priveşte ajutoarele de stat, într-un mod dublu:

- în primul rând, acesta are drept obiectiv achiziţia de opţiuni financiare pe pieţele la termen. Chiar dacă nu se precizează în mod explicit, pieţele la termen sunt în mod clar cele ale petrolului sau ale produselor derivate din acesta. Reiese astfel că FPRP, chiar dacă este constituit sub forma unui sindicat, acţionează pe aceste pieţe la termen achiziţionând opţiuni, astfel cum ar face o întreprindere privată obişnuită activă pe acest tip de pieţe şi care funcţionează conform regulilor economiei de piaţă. Ajutorul pentru achiziţia de opţiuni pe pieţele la termen este analizat în cele ce urmează în partea 4.1 din prezenta decizie;

- în al doilea rând, obiectivul FPRP este acela de a plăti întreprinderilor de pescuit membre diferenţa dintre preţul mediu lunar de referinţă şi, conform convenţiilor din 12 noiembrie 2004 şi 27 mai 2005, "preţul maximal acoperit" sau, conform convenţiei din 11 octombrie 2005, preţul de 30 de eurocenţipe litru dacă preţul mediu lunar al indicelui de referinţă depăşeşte acest preţ. Preţul mediu lunar de referinţă este fixat de FPRP. Compensaţiile plătite de FPRP către întreprinderile de pescuit pentru achiziţionarea de carburant sunt analizate în cele ce urmează în partea 4.2 din prezenta decizie.

(48)În primul rând, trebuie stabilit dacă FPRP poate fi calificat drept întreprindere. Dacă nu este cazul, articolul 87 alineatul (1) nu se aplică FPRP. Referitor la această problemă, Comisia reaminteşte că, în conformitate cu o jurisprudenţă constantă, în contextul dreptului concurenţei, noţiunea de "întreprindere" cuprinde orice entitate care exercită o activitate economică, independent de statutul juridic al entităţii şi de modul de finanţare a acesteia (⁴). Orice activitate care constă în furnizarea de bunuri şi servicii pe o piaţă dată constituie o activitate economică (⁵).

(49)Societăţile care intervin pe pieţele la termen ale produselor de materii prime sunt de obicei întreprinderi private care funcţionează după regulile economiei de piaţă. Scopul operaţiunilor realizate pe aceste pieţela termen este, pentru operator, acela de a miza pe faptul că preţul de cumpărare al produsului, în cazul în care acesta ar fi achiziţionat pe viitor la preţul normal al pieţei, ar fi diferit de preţul la care este subscrisă opţiunea. Prin urmare, un operator activ pe o asemenea piaţă îşi asumă un risc din cauza incertitudinii privind evoluţia preţurilor. În cazul de faţă, FPRP a acţionat efectiv ca operator pe pieţele la termen ale produselor petroliere, fiind astfel şi un actor economic în sectorul pescuitului pentru că procură pentru întreprinderea CECOMER, membru fondator şi administrator al FPRP şi centrală de achiziţii a cooperativelor maritime, carburant la un preţ diferit de cel cu care l-ar cumpăra această întreprindere la preţul normal de pe piaţă.Dacă operaţiunea de achiziţii de opţiuni, care este o operaţiune de natură speculativă, este reuşită, preţul carburantului vândut apoi cooperativelor este sub cursul pieţei. FPRP îşi asumă astfel un risc, sperând că această asumare a riscului va fi profitabilă din punct de vedere financiar. În ceea ce le priveşte, cooperativele maritime revând apoi carburantul întreprinderilor de pescuit în funcţie de preţul la care l-au putut achiziţiona de la CECOMER. Nu sunt cunoscute caracteristicile operaţiunilor de transfer de proprietate a carburantului achiziţionat de FPRP către CECOMER, societate cooperativă de comercianţicuamănuntul; totuşi, deşi CECOMER este membru fondator al FPRP, este vorba despre operaţiuni efectuate între două entităţi independente. Aceste operaţiuni de transfer de proprietate a carburantului se analizează ca fiind de natură contractuală; într-adevăr, deşi prezintă foarte probabil anumite particularităţi, convenţiile conform cărora se efectuează operaţiunile în cauză nu rămân mai puţin convenţii de drept privat şi, prin aceasta, contracte de drept privat. Activitatea FPRP, care constă deci într-o intervenţie pe pieţele la termen ale produselor petroliere pentru a cumpăra astfel de produse în vederea vânzării lor către CECOMER, societate comercială, este fără îndoială o activitate de natură economică. De asemenea, în decizia de iniţiere a procedurii, Comisia observa: "FPRP are drept obiect permiterea achiziţionării de opţiuni financiare pe pieţele la termen. Chiar dacă nu se precizează în mod explicit, aceste pieţe la termen sunt în mod clar pieţele petrolului sau ale produselor derivate din acesta. Reiese astfel că FPRP, chiar dacă este constituit sub forma unui sindicat, acţionează pe aceste pieţela termen cumpărând şi vânzând opţiuni, astfel cum ar face o întreprindere privată obişnuită activă pe acest gen de pieţe şi care funcţionează după regulile economiei de piaţă". În răspunsurile lor, Franţa şi FPRP nu au contestat faptul că FPRP ar efectua astfel de operaţiuni de cumpărare şi de vânzare de opţiuni. Franţa nu face comentarii în acest sens; în ceea ce priveşte FPRP, acesta se mulţumeşte să observe că "FPRP a intervenit pe piaţa mondială a produselor de bază în relaţie cu agenţi de bursă sau cu instituţii financiare specializate. Este dificil să se imagineze o piaţă mai competitivă, mai extinsă şi mai volatilă. Prin urmare, fondul nu a beneficiat de niciun avantaj tarifar, nici de condiţii speciale faţă de toţi ceilalţi operatori de pe piaţă ... Problema se rezumă deci la originea fondurilor avansate..."; în concluzie, acesta nu pune la îndoială afirmaţia Comisiei potrivit căreia fondul ar acţiona ca un operator obişnuit pe aceste pieţe la termen. Mai mult, trebuie observat că funcţia FPRP nu este deloc aceea de a administra fonduri publice în interes public. Şi nici nu poate fi considerată ca o exercitare de către stat sau de către un organism aflat sub responsabilitatea acestuia a prerogativelor de putere publică.

(50)În concluzie, FPRP trebuie, fără îndoială,să fie privit ca o întreprindere în sensul dreptului comunitar al concurenţei. Nu este necesar să se analizeze natura şi statutul acestuia. Mai ales, faptul că eventual fondul ar fi fără scop lucrativ nu este pertinent. De altfel, chiar dacă acesta este considerat, pentru a relua termenii proprii FPRP, "ca punctul de focalizare al consumatorilor de produse petroliere care urmăresc mai mult să se protejeze de piaţă decât să intervină pe piaţă", aceşti "consumatori" sunt de fapt operatori economici (cooperative maritime şi întreprinderi de pescuit) care caută să-şi diminueze costurile de producţie. Această reacţie, perfect logică din partea operatorilor economici, împiedică totuşi considerarea acestor operatori ca fiind consumatori individuali în conformitate cu articolul 87 alineatul (2) litera (a) din tratat, care autorizează ajutoare cu caracter social în favoarea consumatorilor individuali. În concluzie, nu pot fi reţinute argumentele prezentate de Franţa sau chiar de FPRP, în ceea ce priveşte atât statutul fondului, modul de funcţionare, obiectivele sale, cât şi situaţia specifică a acestuia pe piaţa produselor petroliere.

(52)Fondurile provenind din cele trei avansuri ale căror condiţii de acordare sunt cunoscute ar trebui să fie rambursate cu o rată a dobânzii de 4,45 %. În ceea ce priveşte al patrulea posibil avans, în valoare de 12 milioane EUR, se poate presupune că acordarea acestuia a fost făcută în condiţii identice sau foarte asemănătoare. Contribuţia statului corespunde deci în practică unui împrumut acordat cu această rată. Cu siguranţă, rata este mai mare decât rata de referinţă utilizată de Comisie pentru a determina elementul de ajutor care există într-un credit preferenţial, fixat la 4,43 % în 2004 (⁷) şi la 4,08 % începând cu 1 ianuarie 2005 (⁸).

(54)Capitalul iniţial al FPRP este constituit din cotizaţii ale membrilor (a se vedea considerentele 23 şi 25). Nici Franţa şi nici FPRP nu au oferit indicaţii în cifre privind resursele provenind din aceste cotizaţii. Potrivit argumentării anexate la răspunsul din 21 aprilie 2006, autorităţile franceze estimează de altfel, după ce au menţionat că "la elaborarea răspunsului din 6 decembrie 2005, aceste informaţii fuseseră propuse în proiect, dar eliminate la validarea interministerială",că "nu este necesar să se dea acum un răspuns".

(55)Comisia presupune totuşi că este vorba de sume relativ modeste în comparaţie cu amploarea probabilă a cheltuielilor. Într-adevăr, pe baza indicaţiilor care figurează în memoriul semnat de secretarul general al FPRP, în "Regulamentul de procedură detaliat al FPRP" din noiembrie 2004, şi în"nota de informare a FPRP" din ianuarie 2006, poate fi avansată o evaluare aproximativă: aproximativ 2 500 de membri (numărul de membri ai FPRP potrivit autorităţilor franceze) plătesc o taxă de aderare de 150 EUR, adică 375 000 EUR, la care se adaugă cotizaţiile care acoperă garanţia de risc propriu-zisă (a se vedea considerentul 25). Admiţând că totalitatea volumului de motorină consumată este asigurată şipe baza consumului indicativ al unui trauler de 24 de metri astfel cum este raportat de FPRP (aproximativ 10 tone de carburant pe săptămână), ipoteza maximă a unei activităţi timp de 48 de săptămâni pe an, adică un consum de 480 tone (deşi numărul de săptămâni de activitate este probabil mai apropiat de 38-40 decât de 48), iar valoarea unitară a contribuţiei la FPRP, adică 0,0035 EUR pe litru, se ajunge, pentru 2 500 nave, la un total de 4 200 000 EUR pe an. Cea de-a treia sursă de cotizaţii provine din posibilitatea, prevăzută de statut, ca sindicatul să accepte drept membru "orice persoană gata să aducă susţinere morală sindicatului", în limita a 5 % din aderenţi. Probabil că este vorba de o valoare marginală. În lipsa oricărei indicaţii cu privire la numărul acestor membri gata să aducă o susţinere morală şi la contribuţia acestora, se va admite ipoteza foarte generoasă a unei suplimentări de venituri de aproximativ 125 000 EUR [125 membri neavând activităţi în raport cu pescuitul, adică numărul maxim autorizat de statutul FPRP (5 % din 2 500 membri) * 1 000 EUR].

(56)Totalul veniturilor provenind din diverse cotizaţii s-ar ridica astfel la 4 200 000 + 375 000 + 125 000, adică 4 700 000 EUR pe an. Este vorba aici de o ipoteză extrem de optimistă, calculată pe baza consumului indicativ al unui trauler de 24 de metri care are o durată de activitate de 48 de săptămâni pe an şipe ipoteza că este asigurată totalitatea consumului. Comisia nu reţine această ipoteză decât pentru a cerceta care ar putea fi valoarea maximă teoretică a veniturilor FPRP. Or, dacă se are în vedere că Franţa indică o cifră de nave aderente de 2 385, printre care o proporţie deloc neglijabilă de nave de coastă de cel puţin 12 metri al căror consum anual de carburant este mai apropiat de 200 de tone decât de cele 480 reţinute pentru calculul de mai sus, este probabil ca suma totală reală să fie în mod semnificativ mai mică. Într-adevăr, dat fiind faptul că flota franceză numără aproximativ 1 500 nave de mai mult de 12 metri şi că 95,3 % dintre navele de această dimensiune sunt acoperite de FPRP (⁹), adică aproximativ 1 400 nave, se deduce de aici că aproximativ 1 000 de nave de mai puţin de 12 metri sunt de asemenea acoperite de FPRP. Totalul veniturilor anuale este deci cu siguranţă inferior acestei valori de 4,7 milioane EUR.

(57)Date fiind aceste calcule ipotetice de venituri, Comisia observă că, pe de o parte, FPRP nu posedă aparent niciun bun imobiliar şică, pe de altă parte, bunurile sale mobiliare, constituite doar din cotizaţii ale membrilor, sunt foarte reduse. Din acest motiv, Comisia estimează că, în condiţiile normale ale unei economii de piaţă, o bancă, de exemplu Credit Maritime, care se prezintă, după propriile cuvinte, ca "partenerul natural al filierei pescuitului", nu ar fi dat niciodată cu împrumut (sau "plătit în avans", pentru a relua termenii din convenţiile încheiate între stat şi FPRP) sumele în cauză (sau doar o parte din aceste sume) către FPRP pentru a interveni pe o piaţă la termen, fără a fi achiziţionat în prealabil asigurarea rezonabilă a solvabilităţii probabile a acestuia la scadenţa împrumutului.

(58)Franţa obiectează, afirmând că această concluzie este "o presupunere care nu este fondată pe nicio anchetă precisă pe lângă organismele bancare şi că ar fi putut fi create sisteme de garanţie". Cu toate acestea, o anchetă efectuată de Chambre nationale des conseils et experts financiers (Camera naţională a consiliilor şi experţilor financiari) (¹⁰) la treizeci şi cinci de bănci furnizează o imagine destul de precisă a normelor în uz în instituţiile bancare franceze cu ocazia atribuirii de credite clientelei acestora. Grija de limitare a riscului de credit în raport cu clienţii lor îi face pe şefii de instituţii bancare să impună respectarea de norme-plafon bazate pe o serie de rate care permit să se analizeze sănătatea financiară şi capacitatea întreprinderii de a plăti datoria sa, în funcţie de diferite criterii precum fondurile proprii, bilanţul, nivelul de îndatorare la termen, cifra de afaceri şi cheltuielile financiare. Printre altele, din analiză reiese că o rată de "îndatorare bancară totală pe fonduri proprii" mai mare de 2,50 declanşează apariţia unui indicator de risc care, în mod cert, nu compromite definitiv acordarea unui împrumut, dar face ca instituţia să îşi ia garanţii sporite. În cazul FPRP, dacă raportăm avansul de 65 milioane la estimarea optimistă a fondurilor proprii prezentată mai sus (4,7 milioane EUR, a se vedea considerentul 56), rata se stabileşte la 13,82, adică de aproape şase ori limita superioară de risc. În mod normal, dacă valoarea reală a avansurilor ar fi mai ridicată (77 milioane, ţinându-se cont de posibilul avans suplimentar de 12 milioane evocat la considerentul 22), sau dacă valoarea reală a fondurilor proprii ar fi în mod sensibil mai redusă, această rată ipotetică ar mai creşte încă. Cuun asemenea nivel de risc, un organism bancar nu ar fi avut niciodată în vedere eventualitatea unui împrumut, chiar dacă recurgerea la garanţii reale (precum ipotecarea opţiunilor de cumpărare sau punerea sub gaj a stocurilor de carburant achiziţionat de FPRP) sau personale (punerea de ipoteci pe bunurile personale ale membrilor şi ipotecarea navelor acestora) face efectiv parte din tehnicile bancare care permit reducerea la minim a riscului de insolvabilitate. Se va observa totuşi că, în cazul unei recurgeri la garanţii personale din partea membrilor, întreprinderile de pescuit ar fi arătat, după toate probabilităţile, mai multă reticenţă la aderarea la FPRP. De asemenea, există şi alte tehnici de transfer sau de împărţire a riscului client, precum cofinanţarea împrumutului de către mai multe instituţii bancare, recurgerea la societăţi de garantare sau sprijinirea pe fonduri de garanţie regionale şi departamentale (în general şi acestea contra-garantate de societăţi de garantare) însă, în toate cazurile, garanţia nu este în general consimţită decât în beneficiul întreprinderilor în totalitate sănătoase şi potenţial rentabile şi pentru o sumă totală care nu ar depăşi 50 % din îndatorare (adică, în cazul FPRP, pentru o valoare de puţin mai mult de 30 de milioane EUR, ceea ce lasă un risc rezidual de aproape de trei ori limita superioară de risc).

(59)Atunci când Franţa remarcă, în ceea ce priveşte aceste tehnici, că "ar fi putut" fi create sisteme de garantare, aceasta admite implicit că ele nu au fost create în cazul de faţă şi că avansul statului a fost aprobat fără să fi fost studiate garanţii comparabile cu cele în uz în instituţiile bancare. În aceste condiţii, Comisia ajunge la concluzia că Franţa nu s-a comportat ca un creditor privat şi că aceasta nu avea garanţia că FPRP este în măsură să ramburseze fondurile puse la dispoziţia acestuia.

(60)În plus, FPRP, prin intermediul Consiliului său, menţionează că este responsabil din punct de vedere civil conform dreptului francez şi că această responsabilitate este nelimitată, observând că acţiunea sindicală poate determina o responsabilitate pentru sume importante. Bineînţeles, Comisia observă că pot fi puse în joc sume foarte importante în cazul unui organism de tipul FPRP în care operaţiunile desfăşurate pe pieţele la termen sunt operaţiuni care prezintă riscuri sigure şi pot antrena pierderi importante. Cu toate acestea, nimic nu arată că responsabilitatea FPRP, în caz de pierderi importante, va fi acoperită de către membri. Niciunul dintre documentele furnizate (statutul, regulamentul de procedură, nota de informare) nu se bazează pe un asemenea mecanism. Singura consideraţie de natură financiară care figurează în aceste documente priveşte cotizaţia, despre care se menţionează că este indicat să rămână în profitul sindicatului atunci când un membru se retrage (articolul 10). Pe de altă parte, Comisia observă că legea din 21 martie 1884, în virtutea căreia a fost creat FPRP, este legea care a permis, în Franţa, crearea sindicatelor profesionale. Cu siguranţă, nu este în spiritul unei asemenea legi să antreneze o responsabilitate de natură economică şi, de aici, financiară, a membrilor sindicatului vizat. În consecinţă, în caz de pierderi financiare importante, Comisia nu vede cum pot fi compensate astfel de pierderi de către membrii fondului.

(62)Comisia consideră că valoarea estimată a veniturilor care provin din diverse cotizaţii ale membrilor, chiar şi în ipoteza maximă, nu ar fi permis niciodată FPRP să intervină pe o piaţă la termen fără un aport de fonduri externe. Aceste fonduri externe au fost furnizate de stat, prin intermediul OFIMER, sub forma a cel puţin trei avansuri de trezorerie eşalonate în perioada noiembrie 2004 octombrie 2005, pentru o sumă totală care se ridică, potrivit informaţiilor comunicate de Franţa, la 65 milioane EUR. Un al patrulea avans de 12 milioane EUR a fost, probabil, de asemenea efectuat; într-adevăr, termenii argumentării citate la considerentul 22 lasă să se înţeleagă că semnarea convenţiei era în curs la acea dată.

(63)Franţa nu a adus niciun element care să contrazică această analiză. În argumentare se poate de altfel citi: "FPRP este considerat [de Comisie] ca incapabil de a interveni în ceea ce priveşte mijloacele sale fără avansul rambursabil al statului. Împotriva acestei demonstraţii nu poate fi avansat niciun argument." Prin urmare, pentru Comisie, avansurile au fost aprobate în condiţii care nu constituie condiţiile normale ale pieţei (a se vedea considerentele 51-61 din prezenta decizie).

(64)Pe lângă acestea, Comisia observă că nici Franţa şi nici FPRP nu au oferit Comisiei indicaţii privind valoarea totală a fondurilor angajate de FPRP pe aceste pieţe la termen sau privind rezultatul tranzacţiilor care au fost operate pe piaţă. Potrivit aceleiaşi argumentări, autorităţile franceze au ales în mod deliberat să nu comunice aceste informaţii; într-adevăr, se menţionează că ". aceste elemente ar putea fi furnizate Comisiei; totuşi trebuie măsurat interesul de a furniza asemenea elemente în acest moment." Or, Comisia constată că aceste elemente nu i-au parvenit, nici prin corespondenţa respectivă, şi nici ulterior.

(65)În sfârşit, atât Franţa, cât şi FPRP şi consiliul acestuia estimează că existenţa unui ajutor de stat nu poate fi presupusă de Comisie atât timp cât nu a fost constatată nicio incapacitate de rambursare (Franţa: "avansul rambursabil nu poate fi calificat drept ajutor de stat atât timp cât scadenţa de rambursare nu a expirat". FPRP: "Poate această sumă fi rambursată sau nu? Aceasta este problema principală pe care şi-o pune Comisia."; MQA: "Niciunul dintre împrumuturile aprobate de Franţa pentru FPRP nu a ajuns la termen. În acest stadiu nu există încă nicio lipsă de rambursare şi nicio manifestare a statului francez care să lase să se presupună o anulare pur şi simplu a datoriei la termenul acesteia"). În acest sens, Comisia reaminteşte că clasificarea drept ajutor de stat în favoarea FPRP este mai întâi legată de decizia Franţei de a acorda FPRP un împrumut pe care altfel acesta nu l-ar fi obţinut, chiar dacă scadenţele de rambursare au fost respectate. Prin urmare, atunci când Comisia pune sub semnul întrebării solvabilitatea FPRP la scadenţa împrumutului, aceasta este mai întâi pentru că problema solvabilităţii FPRP se află în centrul aprecierii situaţiei acestuia în ceea ce priveşte condiţiile normale de acordare a unui împrumut de o instituţie bancară privată, iar nu pentru că suspectează transformarea unui împrumut în simplu sprijin financiar.

(66)Din acest punct de vedere, dacă ar rezulta că avansurile nu au fost rambursate la timp, sau că nu au fost deloc rambursate, aceasta ar confirma în acelaşi timp faptul că FPRP nu era în măsură să conducă acţiunile prevăzute de statutul său fără un aport extern de credite şi că acest aport nu i-ar fi fost niciodată aprobat de un organism bancar în condiţii normale de piaţă. Or, în această privinţă, Comisia constată că Franţa nu a informat-o asupra unei eventuale rambursări a avansurilor de care a beneficiat FPRP. Acestea trebuiau să fie rambursate la 1 noiembrie 2006 pentru avansul de 15 milioane EUR care face obiectul convenţiei din 12 noiembrie 2004, la 1 mai 2007 pentru avansul de 10 milioane EUR care face obiectul convenţiei din 27 mai 2005 şi, respectiv, la 1 iulie 2007 pentru avansul de 40 de milioane EUR care face obiectul convenţiei din 11 octombrie 2005 (a se vedea considerentul 21). În ceea ce priveşte cel de-al patrulea avans de care s-ar putea să fi beneficiat FPRP (a se vedea considerentul 22), nu sunt cunoscute nici data convenţiei, nici data scadenţei rambursării.

(67)Cele trei date de scadenţă cunoscute au expirat până acum. Prima era deja depăşită atunci când Franţa a trimis Comisiei ultima sa scrisoare, la 27 noiembrie 2006, după decizia de iniţiere a procedurii formale de investigaţie. Comisia estimează că, dacă avansul în cauză ar fi fost rambursat efectiv, Franţa sau chiar FPRP ar fi informat Comisia fără întârziere, întrucât unul dintre argumentele avansate pentru a contrazice analiza Comisiei era că avansurile nu puteau fi calificate drept ajutor de stat atâta timp cât nu trecuse scadenţa de rambursare. Dacă rambursarea primului avans ar fi fost efectuată, Franţa ar fi comunicat-o, fără îndoială, Comisiei în scrisoarea sa din 27 noiembrie 2006 şi apoi ar fi făcut acelaşi lucru pentru al doilea şi al treilea avans care trebuiau să fie rambursate până la 1 mai şi 1 iulie 2007, precum şi eventual pentru al patrulea avans. În plus, ecourile apărute în presa în domeniu sugerează că nu a existat, până în prezent, rambursare. Prin urmare, Comisia consideră că ajutorul acordat iniţial sub formă de avans s-a transformat într-un ajutor sub formă de subvenţie directă.

(69)Comisia constată că cele trei convenţii încheiate între stat şi FPRP prevăd în mod expres că fondurile publice plătite au drept obiect punerea în aplicare a unui mecanism de acoperire împotriva fluctuaţiilor cursurilor internaţionale ale petrolului şi că mecanismul va permite achiziţionarea de opţiuni financiare pe pieţele la termen. Or, este evident că trezoreria iniţială a FPRP, care nu era alimentată decât de cotizaţiile membrilor săi, nu i-ar fi putut permite să desfăşoare asemenea operaţiuni, cel puţin nu la scara la care au fost realizate. Într-adevăr, prima convenţie, din data de 12 noiembrie 2004, indică faptul că avansul de 15 milioane EUR are ca scop "să permită demararea dispozitivului". În concluzie, datorită acestor avansuri FPRP a fost în măsură să desfăşoare operaţiuni de achiziţionare pe pieţele la termen în proporţii semnificative.

(70)Cu alte cuvinte, rezultă că statul a susţinut concret crearea FPRP, constituit sub formă de sindicat, şi angajamentul său pe pieţele la termen ale produselor petroliere, deşi această activitate nu corespunde activităţii obişnuite a unui sindicat, şi aceasta în condiţii de concurenţă cu operatori privaţi care nu sunt condiţii normale de concurenţă. Franţa recunoştea de altfel, de la 7 octombrie 2005, că "guvernul a încurajat un demers iniţiat de către profesionişti constând în crearea unui fond de prevenire a riscurilor pentru pescuit. Acest fond administrat de către profesionişti permite pescarilor (…) să îşi mutualizeze capacitatea financiară pentru a achiziţiona opţiuni financiare pe piaţa la termen cu scopul de a se asigura împotriva riscului de fluctuaţii ale preţului carburantului",omiţând să precizeze că aşa-zisa "capacitate financiară" a pescarilor exista datorită resurselor de stat, două avansuri fiind deja plătite la acea dată. Cu toate acestea, nu există îndoială că FPRP trebuia să ţină cont de exigenţele puterilor publice atunci când decidea asupra utilizării fondurilor puse la dispoziţia sa. Din acest punct de vedere, crearea unei misiuni interministeriale de inspecţie însărcinată "cu auditul mecanismului FPRP în funcţionarea sa actuală şi care să verifice dacă sunt îndeplinite condiţiile cheltuielilor în ceea ce priveşte dreptul şi regulile cheltuielilor publice, şi dacă acestea sunt în acelaşi timp conforme cu angajamentele luate de administratorii acestor fonduri" demonstrează grija statului de a se asigura că fondurile FPRP au fost bine utilizate în conformitate cu destinaţia prevăzută în convenţii.

(73)Franţa subliniază că "FPRP nu poate fi considerat ca fiind favorizat în raport cu alte structuri private care ar fi putut juca acelaşi rol, căci este singura structură profesională franceză care are drept obiectiv gruparea întreprinderilor de pescuit pentru cumpărarea de opţiuni pe piaţa la termen".Ca răspuns, Comisia observă că situaţia FPRP în ceea ce priveşte regulile de concurenţă nu trebuie să fie analizată doar în raport cu alte structuri franceze care grupează întreprinderi de pescuit şi care joacă acelaşi rol ca acesta, ci în raport cu toţi operatorii francezi şi europeni susceptibili de a interveni pe piaţa la termen a produselor petroliere.

(74)În plus, FPRP contestă faptul că ar fi beneficiat de condiţii privilegiate pentru a-şi exercita activitatea de investitor pe piaţa la termen: potrivit propriei sale declaraţii, "Fondul a intervenit pe piaţa mondială a produselor de bază în relaţie cu agenţii de bursă sau cu instituţiile financiare specializate (...) [Acesta] nu a beneficiat de niciun avantaj tarifar şi nici de condiţii speciale faţă de toţi ceilalţi operatori de pe piaţă." Comisia nu susţine că avantajul financiar al FPRP ar proveni dintr-un tratament privilegiat al FPRP faţă de ceilalţi actori de pe piaţă,cică fondul nu a putut interveni pe această piaţă decât pentru că dispunea de o marjă de intervenţie financiară acordată de stat care depăşeşte capacităţile financiare proprii ale FPRP, în timp ce statul nu a acordat-o în condiţii similare altor întreprinderi care puteau avea acelaşi interes ca FPRP să intervină pe piaţa în cauză (întreprinderi din alte sectoare de activitate afectate de creşterea costului petrolului, de exemplu) sau care intervin pe piaţă din motive legate de strategiile lor economice şi comerciale (întreprinderile petroliere, de exemplu).

(75)De altfel, FPRP recunoaşte existenţa acestui avantaj. Într-un document al Confederation de la Cooperation Maritime, necomunicat Comisiei, dar publicat pe site-ul "Assises de la peche et de l'aquaculture de la Region Bretagne" (¹²), dl de Feuardent, rezumând principalele puncte abordate cu ocazia unei întâlniri cu regiunea Bretania la 24 mai 2006, menţionează: "Statul a aprobat un efort de 65 milioane EUR la această dată. De asemenea, FPRP a înregistrat pe piaţa produselor de bază mai multe milioane de euro în beneficii de opţiuni, care constituie o valoare adăugată incontestabilă". De aici, Comisia concluzionează că FPRP nu a putut desfăşura operaţiuni de achiziţionare de opţiuni financiare pe piaţa produselor petroliere decât datorită fondurilor publice de care dispunea şi de care nu dispuneau alte structuri sau întreprinderi, şi că a obţinut un profit direct din aceasta. În consecinţă, avantajul de care acesta a beneficiat denaturează sau ameninţă să denatureze concurenţa.

(78)Prin urmare, sunt prezente cele patru condiţii necesare pentru a constata existenţa unui ajutor de stat: avansurile plătite la FPRP provin din resurse de stat, sunt imputabile statului, denaturează sau ameninţă să denatureze concurenţa şi afectează schimburile între statele membre. Ajutorul de care beneficiază FPRP constituie deci un ajutor de stat în conformitate cu articolul 87 din Tratatul CE în ceea ce priveşte partea de trezorerie care provine din resurse de stat şi este utilizată pentru achiziţionarea de opţiuni pe piaţa la termen a produselor petroliere.

(82)Într-adevăr, ajutorul nu este destinat remedierii daunelor cauzate de calamităţi naturale sau de alte evenimente extraordinare. În acest sens, Comisia reaminteşte că fluctuaţiile cursului petrolului sunt inerente activităţii economice. Fluctuaţiile ating, de asemenea, şi alte sectoare de activitate consumatoare de produse petroliere în ansamblul statelor membre ale Uniunii Europene şi nu pot fi considerate drept o calamitate naturală sau un eveniment extraordinar în conformitate cu articolul 87 din tratat. Ajutorul nu este deci compatibil cu piaţa comună în conformitate cu articolul 87 alineatul (2) litera (b) din tratat.

(83)De asemenea, ajutorul în cauză nu poate fi considerat ca fiind compatibil cu piaţa comună nici pe baza unei aplicări directe a articolului 87 alineatul (3) din tratat, cu diferitele cazuri cunoscute care sunt prevăzute în acesta.

b)FPRP nu poate fi considerat un proiect important de interes european sau un ajutor destinat remedierii unei perturbări grave a economiei unui stat membru [caz prevăzut la articolul 87 alineatul (3) litera (b)]. Într-adevăr, FPRP este în mod specific francez, iar celelalte state membre nu şi-au exprimat intenţia de a institui fonduri de acelaşi tip; lipseşte deci dimensiunea europeană a fondului. În ceea ce priveşte clasificarea sa drept ajutor destinat remedierii unei perturbări grave a economiei unui stat membru, Comisia observă că nu există niciun element în sprijinul afirmaţiei că aportul de bani la un fond de acest tip ar permite aducerea unui asemenea remediu. Privitor la ajutorul în favoarea FPRP, ajutorul aduce profit doar unei singure entităţi economice şi, chiar dacă se raportează la ajutorul acordat întreprinderilor de pescuit, nu aduce profit economiei unui stat membru în ansamblul său. În plus, Comisia reaminteşte că a considerat întotdeauna că nu este de datoria autorităţilor publice să intervină financiar împotriva acestei creşteri a petrolului; rolul lor trebuie dimpotrivă să constea mai ales în promovarea unor politici de stimulare pentru întreprinderi pentru ca acestea să se adapteze la noile condiţii economice create de această creştere. De aceea, un ajutor care are drept obiectiv să permită unei entităţi economice să intervină pe pieţele la termen pertinente nu corespunde obiectivului dorit.

c)Existenţa FPRP nu poate, prin ea însăşi, să răspundă condiţiei de la articolul 87 alineatul (3) litera (c), care prevede că pot fi compatibile cu piaţa comună ajutoarele destinate facilitării dezvoltării anumitor activităţi sau anumitor regiuni economice atunci când acestea nu dăunează condiţiilor schimburilor într-o măsură care contravine interesului comun. Într-adevăr, niciun element nu indică că se doreşte dezvoltarea sau creşterea unei activităţi de intervenţie pe pieţele la termen ale petrolului. Mai mult, această activitate nu este legată de o regiune economică. De aceea, ajutorul nu poate fi considerat compatibil cu piaţa comună în baza literei (c) menţionate.

(86)Înainte de a începe examinarea ajutoarelor care au creat prilejul deschiderii procedurii formale de investigaţie, Comisia trebuie să ia poziţie cu privire la argumentul FPRP care estimează că ajutoarele aprobate pentru el însuşi şi pentru întreprinderile de pescuit ar trebui să fie analizate în lumina unei creşteri a pragului de minimis în sectorul pescuitului. În opinia FPRP, valorile în cauză (aproximativ 16 000 EUR pe întreprindere în medie, exclusiv ajutorul pe care îl consideră ca fiind ajutor social direct pentru pescari) ar fi net inferioare celor care erau în curs de adoptare în momentul vărsării compensaţiilor de către FPRP (30 000 EUR pe întreprindere) (¹³). În răspunsul lor, autorităţile franceze fac de asemenea referire la creşterea pragului de minimis, însă fără a revendica aplicarea acestuia pentru ajutorul în cauză.

(87)Mai întâi, Comisia reaminteşte că, în conformitate cu articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 1860/2004 al Comisiei din 6 octombrie 2004 privind aplicarea articolelor 87 şi 88 din Tratatul CE în cazul ajutorului de minimis în sectorul agricol şi în sectorul pescuitului (¹⁴), dispoziţie în vigoare în perioada în care au fost acordate ajutoarele pentru întreprinderile de pescuit, valoarea maximă a ajutorului de minimis era de 3 000 EUR pe întreprindere timp de trei ani; ajutoarele analizate în prezenta decizie depăşesc cu mult aceste valori, iar Franţa nu s-a bazat de altfel, în aceste observaţii, pe o eventuală aplicare a acestui plafon pentru întreprinderile care ar fi putut beneficia de astfel de ajutoare. Pe de altă parte, chiar dacă valoarea de 30 000 EUR, care figurează în Regulamentul (CE) nr. 875/2007 recent adoptat de Comisie (¹⁵) depăşeşte cei 16 000 EUR menţionaţi mai sus de FPRP, această valoare nu este decât o valoare medie. În plus, Franţa ajunge greşit la această valoare de 16 000 EUR, excluzând partea de ajutor pe care o califică drept ajutor social şi care trebuie să fie luată în calcul în analiză (a se vedea considerentele 122 şi 123). Astfel, având în vedere diversitatea dimensiunii întreprinderilor de pescuit membre ale FPRP, putem fi siguri că valoarea ajutorului acordat anumitor întreprinderi depăşeşte 30 000 EUR. De exemplu, pentru traulerele de 20-25 metri, valoarea anuală a indemnizaţiei se stabileşte la aproximativ 35 000 EUR, adică 70 000 EUR pentru cei doi ani 2005 şi 2006 (¹⁶). În orice caz, astfel cum se menţionează mai sus, Franţa nu a revendicat aplicarea noului plafon de minimis şi nu a adus niciun element de probă care să indice că ar fi făcut acest lucru. În consecinţă, pe baza ansamblului acestor elemente, în cadrul examinării permanente a schemelor de ajutor de stat, Comisia se vede obligată să verifice conformitatea ajutoarelor cu dispoziţiile articolului 87 din tratat.

(88)Franţa estimează că Comisia nu are nici un motiv valabil pentru a-şi extinde analiza asupra existenţei unui ajutor de stat la acest aspect al activităţilor fondului. În opinia Franţei, "calificarea drept ajutor de stat nu trebuie să se bazeze decât pe o analiză ad hoc a avansului rambursabil al statului şi nu pe o analiză a activităţilor FPRP. Astfel, autorităţile franceze doresc să fie expusă doar prima parte 3.1 din evaluare. Partea 3.2 condamnă activităţile FPRP, care este un sindicat profesional care îşi exercită activitatea de cumpărare de opţiuni pentru a-şi apăra aderenţii împotriva fluctuaţiilor preţului motorinei" (¹⁷).

(89)În răspunsul său, Comisia reaminteşte că, în conformitate cu jurisprudenţa constantă, ajutoarele nu sunt caracterizate de cauzele sau obiectivele lor, ci sunt definite în funcţie de efectele lor (¹⁸). Pe lângă achiziţionarea de opţiuni financiare pe pieţele la termen, obiectivul FPRP, conform convenţiilor încheiate cu statul, este acela de a vărsa către întreprinderile de pescuit o compensaţie care să corespundă diferenţei de preţ dintre preţul maxim garantat şi preţul mediu lunar al indicelui de referinţă pentru luna vizată. În consecinţă, Comisia estimează că întreprinderile de pescuit au beneficiat de avantaje specifice prin sistemul pus în aplicare de FPRP şică trebuie analizate efectele avansurilor acordate de stat nu doar din perspectiva avantajului aprobat de FPRP, ci şi din cea a avantajelor aprobate pentru întreprinderile de pescuit.

(91)În ceea ce priveşte primul aspect, achiziţionarea de opţiuni pe pieţele la termen de către FPRP, care vindea apoi carburantul cumpărat la termen societăţii CECOMER, centrală de achiziţii a cooperativelor maritime, a permis întreprinderilor aderente FPRP să cumpere carburant achiziţionat de aceste cooperative la un preţ inferior celui de pe piaţa obişnuită. Or, astfel cum se menţionează mai sus (a se vedea considerentul 75 din prezenta decizie), acest fapt nu a fost posibil decât pentru că "statul a aprobat un efort de 65 milioane EUR la această dată. În plus, FPRP a înregistrat pe piaţa produselor de bază mai multe milioane de euro în beneficii de opţiuni, care constituie o valoare adăugată incontestabilă". Comisia constată, prin urmare, că furnizarea de carburant întreprinderilor de pescuit la un preţ inferior celui de pe piaţa obişnuită a fost posibilă datorită avansurilor aprobate de stat şi resurselor proprii ale FPRP, adică produsul cotizaţiilor membrilor săi şi beneficiile obţinute din operaţiuni speculative pe piaţa la termen a produselor petroliere.

(94)Mecanismul de "ajustare" prevăzut iniţial se baza pe ipoteza că costurile suplimentare în raport cu un preţ de referinţă în perioada de cursuri ridicate ar putea fi compensate datorită cotizaţiilor plătite de membri în perioada de cursuri mai moderate. Astfel, sistemul s-ar fi autofinanţat. Dacă se face referire la documentul dlui de Feuardent menţionat deja la considerentul 75 din prezenta decizie, "FPRP era, din punct de vedere tehnic, în măsură să ia primele opţiuni începând cu aprilie 2004; la acea vreme, necesităţile CECOMER (aproximativ 200 milioane de litri) pentru anul 2005 puteau fi garantate la 0,28 cenţi/litru pentru aproximativ 4 milioane EUR". Astfel, este posibil ca FPRP să fi putut face faţă,la începutul anului 2004, necesităţilor relativ modeste ale "asigurării de motorină" datorită resurselor proprii. În concluzie, reiese că, astfel cum a fost conceput iniţial, fondul ar fi putut fi auto-suficient.

(96)Dacă se încearcă o estimare a creditelor necesare FPRP pentru a face faţă cheltuielilor "asigurării de motorină" pentru anul 2005, se poate pleca de la ipoteza că nivelul consumului de carburant pentru care era solicitată o compensare de către întreprinderile de pescuit a trecut probabil de la 200 milioane de litri (a se vedea considerentul 94) la un volum care poate fi estimat la aproape 900 milioane de litri. Într-adevăr, dacă se reiau mediile de consum anual care au servit drept bază calculelor care figurează la considerentele 55 şi 56, consumul a 1 000 de nave de mai puţin de 12 metri ar fi de 1 000 de nave * 200 tone/navă, adică 200 000 tone, iar cea a navelor de peste 12 metri ar fi de 1 400 nave * 480 tone/navă, adică 672 000 tone, ceea ce face în total 872 000 tone (sau 872 milioane de litri). În realitate, astfel cum se menţionează la considerentul 55, dacă se consideră că navele ies la pescuit mai degrabă 38 de săptămâni pe an decât 48, consumul este probabil mai apropiat de 700 000 tone (1 000 nave de mai puţin de 12 m * 158 tone, adică 158 000 tone şi 1 400 nave de peste 12 m * 380 tone, adică 532 000 tone). În ipoteza unei plafonări a compensaţiei la 12 cenţi pe litru, plafonare aplicată pentru al treilea avans (¹⁹), necesităţile financiare ale FPRP atingeau astfel o valoare anuală de aproximativ 85 milioane EUR. Având în vedere faptul că întreprinderile de pescuit nu au asigurat probabil decât o parte a consumului lor de carburant, necesitatea creditelor a fost probabil mai puţin importantă, însă ordinul de mărime rămâne de mai multe zeci de milioane de euro pe an, în comparaţie cu estimarea iniţială de 4 milioane EUR pentru anul 2005. Devine aşadar evident că FPRP nu ar fi putut face faţă acoperirii garantate membrilor săi, în schimbul cotizaţiilor acestora, fără a beneficia de un aport de fonduri externe, în cazul de faţă avansurile aprobate de stat.

(97)În acest context, FPRP a beneficiat de fonduri publice pentru a răspunde necesităţilor "asigurării de motorină", trebuind să administreze cât mai bine aceste fonduri. Trezoreria FPRP se compune astfel din fonduri provenind din cotizaţii ale membrilor, din avansurile de la stat şi din eventualele beneficii din activităţile sale pe pieţele la termen ale petrolului. Partea din fonduri care provine din avansurile de la stat reprezintă în mod incontestabil resurse de stat. În ceea ce priveşte beneficiile realizate pe pieţele la termen şi care au permis întreprinderilor de pescuit să se aprovizioneze cu carburant mai puţin scump, acestea nu au putut fi realizate decât datorită existenţei resurselor de stat, care au oferit FPRP mijloacele pentru a desfăşura operaţiuni financiare pe pieţele la termen. În plus, deşi caracteristicile exacte ale convenţiilor încheiate între FPRP şi CECOMER nu sunt cunoscute şi nu pot fi deduse din niciunul dintre documentele comunicate de Franţa, Comisia presupune că compensaţia plătită întreprinderilor membre, care corespunde unei diferenţe de preţ, a fost mai puţin ridicată decât dacă CECOMER şi cooperativele maritime ar fi livrat pescarilor carburant care ar fi fost cumpărat pe piaţa obişnuită, adică fără intervenţia FPRP pe pieţele la termen. Astfel, beneficiul operaţiunilor FPRP pe pieţele la termen a fost transferat către CECOMER, centrală de aprovizionare a cooperativelor maritime, şi, în final, către întreprinderile de pescuit care se aprovizionează cu carburant de la acestea. Efectul practic a fost cu siguranţă faptul că FPRP a putut continua să verse compensaţii timp de o perioadă mai lungă decât dacă FPRP nu ar fi fost decât un organism intermediar însărcinat doar să repartizeze cele 65 (sau 77) milioane EUR furnizate de stat sub garanţia mecanismului de "asigurare de motorină".

(98)În consecinţă, Comisia consideră că prin intermediul resurselor de stat ajutoarele au alimentat direct trezoreria FPRP sau au fost utilizate pentru a obţine beneficii care au sporit această trezorerie, că întreprinderile de pescuit au putut beneficia de un avantaj financiar, pe de o parte având posibilitatea de a se aproviziona cu carburant la un preţ avantajos, iar, pe de altă parte, percepând o plată compensatorie calculată în raport cu un preţ de referinţă.

(99)Cele trei, eventual patru, convenţii încheiate între stat şi FPRP prevădcă fondurile publice plătite sub formă de avansuri au drept ultimă finalitate compensarea parţială a cheltuielilor de carburant ale întreprinderilor de pescuit. Compensaţia plătită pescarilor sub formă de despăgubire corespunzând diferenţei dintre un preţ de referinţă şiun preţ la pompă se conjugă cu o diminuare a preţului motorinei la pompa furnizorului, care este cel mai adesea cooperativa maritimă.

(100)Trezoreria FPRP, constituită iniţial din cotizaţiile membrilor, apoi îmbogăţită printr-un prim avans al statului, i-a permis să acţioneze pe pieţele la termen şi să obţină beneficii, fără însă ca aceste beneficii să fie suficiente pentru a-i permite să suporte, în acelaşi timp, plăţile compensatorii garantate întreprinderilor de pescuit în schimbul cotizaţiilor acestora. Două, eventual trei avansuri suplimentare i-au permis totuşi să-şi continue activităţile înainte de a trebui să îşi clarifice progresiv poziţiile pentru a dispune de lichidităţi necesare plăţii despăgubirilor. Comisia observă că deciziile privind operaţiunile pe pieţele la termen au fost luate de preşedintele FPRP. Punerea în aplicare concretă a acestora s-a efectuat prin recurgerea la agenţi de bursă şi la instituţii financiare specializate (a se vedea considerentul 74), a căror remunerare a fost asigurată de FPRP în proporţii necunoscute de Comisie. Or, dacă statutele FPRP prevăd că preşedintele trebuie să consulte în mod obligatoriu consiliul de administraţie "pentru a decide proiecte de garantare care trebuie puse în practică", statul nu este reprezentat în acest consiliu de administraţie. Astfel, chiar dacă FPRP avea obligaţia, în general, să "ţină o contabilitate care să permită cunoaşterea, la cerere, a utilizării avansului şi a destinaţiei resurselor şi a cheltuielilor fondului", statul nu decidea nici asupra strategiei de urmat de către FPRP pentru achiziţionarea acestor opţiuni financiare, nici asupra nivelului compensaţiei financiare care trebuia să fie plătită întreprinderilor. În consecinţă, dacă, astfel cum s-a arătat la punctul 4.1.1.4, nu există îndoială că ajutorul constituit de acordarea celor trei, eventual patru avansuri este imputabil statului, nu acelaşi lucru este valabil pentru avantajele suplimentare de care au putut beneficia întreprinderile de pescuit datorită unei părţi a cotizaţiilor lor şi, pe de altă parte, unei gestionări avizate a ansamblului trezoreriei FPRP. Într-adevăr, dacă, datorită operaţiunilor efectuate pe pieţele la termen, ajutorul plătit în final pescarilor a fost superior fondurilor publice primite iniţial de FPRP, partea ajutorului care depăşeşte valoarea fondurilor publice avansate nu a rezultat dintr-o decizie a statului. Astfel, pentru Comisie, chiar dacă nu este posibil, din punct de vedere contabil, să se izoleze exact ceea ce provine din resursele de stat şi ceea ce provine din resurse proprii, deoarece ansamblul trezoreriei a fost utilizat pentru a acţiona pe pieţele la termen ale petrolului şi pentru a efectua o plată compensatorie, avantajul corespunzând diferenţei dintre valoarea totală a ajutoarelor de care au beneficiat întreprinderile de pescuit şi valoarea totală a avansurilor statului transferate întreprinderilor de pescuit nu este imputabil statului.

(101)Comisia consideră că reducerea de care beneficiază întreprinderile de pescuit care au aderat la FPRP pentru cheltuielile lor de carburant favorizează întreprinderile în cauză, pentru că acestea sunt singurele care pot beneficia de reducere. Poziţia lor este consolidată în raport cu alte întreprinderi aflate în concurenţă cu acestea pe piaţa comunitară, fie că este vorba de întreprinderi de pescuit, fie de întreprinderi din alte sectoare de activitate economică care au un interes în a-şi diminua costurile de producţie legate de cheltuielile de carburant. Mai mult, dat fiind că acest mecanism de garantare se adresează doar întreprinderilor de pescuit, avantajul acordat astfel întreprinderilor în cauză se analizează ca un avantaj sectorial inaccesibil altor sectoare. Or, orice formă de ajutor care privilegiază un anumit sector denaturează sau ameninţă să denatureze concurenţa[ase vedea Decizia 2006/269/CE a Comisiei din 8 februarie 2006 privind deducerile fiscale pentru pescarii profesionişti (Suedia) (20), considerentele 31 şi 35].

(102)Franţa obiectează, afirmând că ajutorul în cauză nu a favorizat întreprinderile membre ale FPRP, în măsura în care "aderarea la FPRP este liberă şi deschisă tuturor întreprinderilor de pescuit cu condiţia achitării cotizaţiei". MQA adaugă că aderarea este deschisă "fără a ţine cont de structura sau de naţionalitatea intereselor beneficiare". În sfârşit, FPRP precizează că "întreprinderile membre ale FPRP sunt deţinute de capitaluri franceze, dar şi spaniole şi olandeze".

(104)Ansamblul întreprinderilor beneficiare ale compensaţiei plătite de FPRP sunt în concurenţă pe piaţa comunitară cu întreprinderi ale căror nave navighează sub pavilionul altor state membre şi care au un interes să-şi reducă costurile de producţie legate de cheltuielile de carburant, dar care nu au la dispoziţia lor un sistem de compensare de tipul celui creat de FPRP. Din acest motiv, avantajul de care beneficiază întreprinderile de pescuit membre sau cele care nu au aderat încă, dar care ar fi în măsură să o facă, şi anume toate întreprinderile care au nave de pescuit sub pavilion francez, reprezintă în mod clar o denaturare a concurenţei.

(105)În plus, FPRP estimează că factorii de denaturare a concurenţei trebuie să fie căutaţi în altă parte. Referindu-se la existenţa costurilor suplimentare importante care sunt, în opinia sa, fără bază economică, atât cele care derivă din gestionarea planurilor de orientare multianuale ale flotei de pescuit, şi anume din gestionarea capacităţii globale a acestei flote, cât şi cele legate de gestionarea "drepturilor de producţie", FPRP indică mai ales că "drepturile legate de «politicile» naţionale reprezintă (...) adevăratul factor de denaturare a concurenţei europene [şi] ies mult din domeniul economic".

(106)În acest sens, Comisia observă că aceste costuri, indiferent dacă sunt mai mici sau mai mari în Franţa decât cele existente în celelalte state membre, rezultă din constrângerile datorate încadrării reglementare în care se practică azi activitatea de pescuit. În comunicarea sa (²¹) din 26 februarie 2007 privind instrumentele de gestionare bazate pe drepturile de pescuit, Comisia reaminteşte că sectorul comunitar al pescuitului se caracterizează printr-o varietate de instrumente şi de mecanisme de gestionare şi că uneori situaţii comparabile sunt tratate în mod foarte diferit în funcţie de statele membre. Rezultă mai ales că vânzarea şi cumpărarea de drepturi de pescuit este o practică curentă în unele state membre, fie în cadrul pieţelor stabilite, fie în mod indirect. Costurile menţionate de FPRP sunt costuri cu care sunt confruntate flotele din diverse state membre şi corespund evoluţiei economice din sectorul pescuitului. Acestea rezultă din punerea în aplicare la nivel naţional a măsurilor de gestionare pe care o impune sau o face necesară politica comună în domeniul pescuitului. Această punere în aplicare nu aduce nicio justificare pentru instituirea de ajutoare specifice într-un stat membru anume. Din acest motiv, contrar a ceea ce susţine FPRP, denaturarea concurenţei nu trebuie să se evalueze în limita unei "pieţe pertinente", de exemplu o "micro-piaţă regională",noţiune la care se referă acesta, ci, astfel cum este prevăzut în cadrul tratatului, în ansamblul pieţei comune. Astfel, dacă ajutorul FPRP are drept efect facilitarea menţinerii pescuitului într-un cadru regional şi protejarea resurselor prin împiedicarea navelor din largul mării să se replieze spre fonduri de acces mai apropiate sau a traulerelor să se orienteze spre zone de pescuit mai specifice, astfel cum menţionează FPRP, aceasta corespunde perfect unui ajutor care denaturează sau ameninţă să denatureze concurenţa şi deci, în acest sens, corespunde unui ajutor de stat.

(109)Ca răspuns, Comisia constată că valoarea globală a exporturilor de produse din pescuit şi acvacultură din Franţa spre restul lumii atingea 1 290 milioane EUR în 2005, din care 80 % având ca destinaţie ţările membre ale Uniunii Europene. În acelaşi fel, valoarea globală a importurilor din această categorie de produse în Franţa se ridica în anul 2005 la 3 693 milioane EUR, din care 40-60 %, potrivit surselor, provenea din ţările membre ale Uniunii Europene (²²). Prin comparaţie, valoarea totală a producţiei franceze se ridica la 1 868 milioane EUR. În consecinţă,fără a fi necesară dedarea la o analiză economică cuantificată extrem de detaliată (²³), este clar că, oricare ar fi variaţiile de preţ pe specie constatate în fiecare zi în porturile franceze sau europene, volumul schimburilor între Franţa şi restul Europei au o greutate considerabilă în bilanţul său de aprovizionare cu produse din pescuit şi acvacultură. În mod necesar măsurile care vizează favorizarea unui număr important de întreprinderi de pescuit franceze (mai mult de 30 % din flotă), prin reducerea costurilor de producţie ale acestora, au un impact asupra schimburilor între statele membre în domeniul pescuitului.

(111)Cele patru condiţii necesare pentru a constata existenţa unui ajutor de stat sunt doar parţial prezente. Avantajul de care au beneficiat întreprinderile de pescuit rezultă din utilizarea resurselor de stat, denaturează sau ameninţă să denatureze concurenţa şi afectează schimburile între statele membre. În schimb, acesta este imputabil statului doar în limita valorii avansurilor, în măsura în care avansurile nu constituie decât o parte a trezoreriei FPRP şi în care statul nu a intervenit în alegerile operate de FPRP pentru a fructifica fondurile puse la dispoziţia sa. Astfel, Comisia poate concluziona asupra existenţei unui ajutor de stat în sensul articolului 87 din Tratatul CE doar în limita aportului de fonduri publice, adică 65 sau 77 milioane EUR.

(112)În sfârşit, Comisia observă că autorităţile franceze, în ciuda răspunsurilor lor din 7 octombrie 2005 şi 21 aprilie 2006, nu contestă cu adevărat concluziile Comisiei privind existenţa unui ajutor de stat. Într-adevăr, cu ocazia examinării proiectului de lege a finanţelor pentru anul 2007 de către Adunarea Naţională, Ministrul agriculturii şi pescuitului, interpelat cu privire la viitorul FPRP, răspunde: "FPRP este operaţional de la 1 noiembrie 2004, însă Comisia Europeană îl supraveghează îndeaproape, pentru că este vorba de un ajutor de stat." (24)

(114)Comisia observă că ajutoarele în cauză nu corespund cazurilor cunoscute prevăzute la articolul 87 alineatul (2) din tratat.

a)Afirmând că FPRP a acţionat ca "o organizaţie de apărare a consumatorilor" sau ca "punctul de focalizare al consumatorilor de produse petroliere", MQA pare să sugereze că ajutoarele în favoarea întreprinderilor de pescuit ar putea fi asimilate "ajutoarelor cu caracter social acordate consumatorilor individuali" prevăzute la articolul 87 alineatul (1). În acest sens, Comisia observă doar că alineatul respectiv vizează în mod expres "consumatorii individuali" şi nu întreprinderile şi că, în consecinţă, nu se poate aplica în cazul în speţă (a se vedea şi considerentul 50 din prezenta decizie). Ajutorul nu este deci compatibil cu piaţa comună în conformitate cu articolul 87 alineatul (2) litera (a) din tratat.

b)Ajutoarele în cauză nu constituie ajutoare destinate remedierii daunelor cauzate de calamităţi naturale sau de alte evenimente extraordinare. Într-adevăr, fluctuaţiile cursului petrolului sunt inerente activităţii economice. Acestea influenţează şi alte sectoare de activitate consumatoare de produse petroliere în ansamblul statelor membre ale Uniunii Europene şi nu pot fi considerate o calamitate naturală sau un eveniment extraordinar în conformitate cu articolul 87 alineatul (2) litera (b). La această analiză MQA obiectează însă afirmând că ajutorul este consecutiv unei situaţii extraordinare, "deoarece Comisia însăşi admite dificultăţile economice şi sociale excepţionale din sector". Într-adevăr, este adevărat că sectorul pescuitului trebuie să facă faţă dificultăţilor particulare pe care le-a analizat Comisia în detaliu în comunicarea sa (²⁵) din 9 martie 2006 intitulată "Ameliorarea situaţiei economice a pescuitului". În comunicare, Comisia a arătat că sursele dificultăţilor economice şi sociale din sector se găsesc în neadaptarea structurală a acestuia la constrângerile care apasă asupra activităţii sale. În plus, Comisia a formulat, în comunicare, diverse propuneri pentru depăşirea dificultăţilor economice din sectorul pescuitului. Examinând compatibilitatea anumitor ajutoare pentru funcţionare, aceasta menţionează foarte clar: "Dificultăţile pe care le întâmpină în prezent sectorul pescuitului au fost agravate de creşterea recentă a preţurilor carburanţilor. Această situaţie a determinat industria pescuitului să solicite o intervenţie publică pentru a compensa creşterea bruscă a costurilor. Acest tip de asistenţă ar reprezenta un ajutor pentru funcţionare incompatibil cu tratatul. Comisia nu ar putea aproba niciun ajutor notificat în acest scop." Evocând apoi un mecanism de garantare comparabil cu cel conceput iniţial cu ocazia creării FPRP, aceasta adaugă "Comisia nu ar putea aproba un asemenea program decât dacă acesta prevede garanţii de rambursare, în condiţii comerciale, ale ansamblului ajutoarelor publice, ceea ce, având în vedere circumstanţele economice actuale, pare foarte puţin probabil". Fluctuaţiile costului elementelor care intră în producerea bunurilor, printre care şi cel la carburant, sunt inerente activităţii economice şi nu pot constitui ele însele un eveniment extraordinar.

(115)De asemenea, aceste ajutoare nu pot fi considerate ca fiind compatibile cu piaţa comună nici pe baza unei aplicări a articolului 87 alineatul (3) din tratat, cu diferitele cazuri cunoscute care sunt prevăzute aici.

a)Nu este vorba de ajutoare destinate favorizării dezvoltării economice a regiunilor în care nivelul de viaţă este anormal de scăzut sau care sunt grav afectate de o slabă ocupare a forţei de muncă [caz prevăzut la articolul 87 alineatul (3) litera (a) din tratat]. Ajutoarele în cauză au drept scop reducerea costurilor de funcţionare a întreprinderilor de pescuit. Cu siguranţă, FPRP menţionează că ajutoarele au drept scop facilitarea menţinerii pescuitului într-un cadru regional. Totuşi, Comisia constată că ajutoarele sunt acordate întreprinderilor de pescuit oricare ar fi locaţia sediului acestor întreprinderi sau portul de origine al navelor pe care le exploatează. În concluzie, acestea nu au nicio legătură cu ajutoarele vizate la litera (a) menţionată.

b)De asemenea, ajutoarele nu pot fi considerate nici ca fiind ajutoare destinate promovării realizării unui proiect important de interes european comun sau remedierii unei perturbări grave a economiei unui stat membru. Acestea nu au legătură cu un proiect important de interes european comun. Şi nici nu pot fi calificate drept ajutor destinat remedierii unei perturbări grave a economiei unui stat membru. Într-adevăr, ajutoarele acordate întreprinderilor de pescuit au drept obiect remedierea dificultăţilor întreprinderilor dintr-un anumit sector economic, iar nu a celor din ansamblul economiei franceze. Natura sectorială a ajutorului este incontestabilă, întrucât creşterea costurilor petrolului nu a afectat doar întreprinderile din sectorul pescuitului ci ansamblul întreprinderilor, toate sectoarele de activitate împreună. Iar, în acest sens, Comisia a considerat întotdeauna că nu este de datoria autorităţilor publice să intervină financiar pentru a compensa creşterea ci, dimpotrivă, să încurajeze întreprinderile să se adapteze la noile condiţii economice rezultate. Astfel, dat fiind ansamblul acestor elemente, Comisia consideră că ajutorul acordat FPRP în favoarea întreprinderilor de pescuit nu poate fi considerat ca fiind compatibil cu piaţa comună în conformitate cu articolul 87 alineatul (3) litera (b).

c)În ceea ce priveşte articolul 87 alineatul (3) litera (c), reducerea cheltuielilor de carburant nu poate răspunde, de una singură, condiţiei de la litera (c) menţionată, conform căreia pot fi compatibile cu piaţa comună ajutoarele destinate facilitării dezvoltării unor anumite activităţi sau unor anumite regiuni economice atunci când acestea nu modifică condiţiile schimburilor într-o măsură care contravine interesului comun. Într-adevăr, ajutoarele în cauză nu vizează să favorizeze dezvoltarea activităţilor de pescuit în sensul unui pescuit durabil, în conformitate cu obiectivele politicii comune în domeniul pescuitului ci, dimpotrivă, permanentizează nivelul efortului de pescuit fără a încuraja întreprinderile de pescuit să-şi reducă cheltuielile de carburant. În consecinţă, acestea au drept efect procesului necesar de adaptare a întreprinderilor din sectorul pescuitului la constrângerile care rezultă din creşterea preţurilor petrolului. Mai mult, această activitate nu este legată de o regiune economică. Prin urmare, ajutoarele în cauză nu pot fi considerate ca fiind compatibile cu piaţa comună în conformitate cu articolul 87 alineatul (3) litera (c).

(120)Or, astfel cum este menţionat la considerentul 115 litera (c) din prezenta decizie, reducerea cheltuielilor de carburant nu vizează dezvoltarea activităţilor de pescuit în sensul unui pescuit durabil, conform cu obiectivele politicii comune în domeniul pescuitului, ci menţinerea în activitate ca şi până acum a întreprinderilor de pescuit. Prin urmare, Comisia consideră că ajutoarele în cauză îmbracă caracterul conservator evocat la punctul 3.5 din orientări şi deci nu pot fi considerate compatibile cu principiul înscris în orientări.

(121)Cu siguranţă, Franţa a arătat, în răspunsurile sale la iniţierea procedurii formale de investigaţie, că "acţiunile FPRP au anticipat măsuri utile pe care planurile de redresare şi de restructurare, odată aprobate, nu vor face decât să le ilustreze şi să le confirme." Totuşi, abia mai târziu, în ianuarie 2008, Franţa a informat Comisia asupra punerii în aplicare a unor măsuri prezentate ca fiind măsuri de ajutor pentru redresare şi restructurare în favoarea întreprinderilor de pescuit, măsuri înregistrate de Comisie sub numărul NN 09/2008 şi aflate în prezent în curs de analizare. Date fiind acestea, chiar dacă se acceptă argumentul Franţei potrivit căruia acţiunile FPRP ar fi anticipat oarecum măsurile de ajutor pentru redresare şi restructurare, acest lucru nu are consecinţe asupra compatibilităţii lor cu piaţa comună din cauza diferenţelor fundamentale care există între măsurile puse în aplicare de FPRP şi condiţiile la care trebuie să răspundă schemele de ajutor pentru redresarea şi restructurarea întreprinderilor, condiţii descrise în liniile directoare comunitare privind ajutoarele de stat pentru salvarea şi restructurarea întreprinderilor aflate în dificultate (²⁶). Într-adevăr, în ciuda prevederilor orientărilor, ajutoarele care rezultă din acţiunile FPRP au fost acordate fără deosebire ansamblului întreprinderilor de pescuit şi nu doar întreprinderilor aflate în dificultate. Pe de altă parte, ajutoarele pentru redresare nu pot depăşi şase luni şi trebuie să ia forma unui împrumut rambursabil sau a unei garanţii; în ceea ce priveşte ajutoarele pentru restructurare, acestea trebuie să fie acordate în condiţii precise pentru o durată limitată. Or, ajutoarele acordate de Franţa prin intermediul FPRP nu îndeplinesc niciuna dintre condiţiile cerute: întreprinderile de pescuit beneficiază de aceste ajutoare din anul 2004, acestea nu sunt aprobate sub formă de împrumut sau de garanţie, iar rambursarea lor în contextul unui plan de restructurare nu este prevăzută.

(122)De asemenea, FPRP consideră că ajutoarele acordate se justifică prin faptul că ar fi vorba în realitate de un ajutor pentru veniturile salariaţilor. În acest sens, FPRP scrie: "FPRP se constituie în «grup de avertizare» în vederea constituirii pentru cele 2 500 de întreprinderi membre a unui perimetru legal de siguranţă în conformitate cu legea franceză. În această privinţă, este autorizat ajutorul pentru veniturile salariaţilor înscris în perimetrul de restructurare. Acest ajutor nu afectează cu nimic regulile de concurenţă. Dimpotrivă,elţine de principiile comunitare care le garantează salariaţilor un venit minim decent." FPRP continuă menţionând că sistemul care constă în remunerarea marinarilor cu o parte din profitul echipajului ar avea drept efect, în Franţa, privarea salariaţilor din întreprinderile de pescuit de salariu, sau chiar îndatorarea acestora faţă de armatori. În sfârşit, acesta precizează că 25 din cele 65 de milioane EUR avans aprobate de stat "privesc direct avansurile pentru salariaţi şi se analizează ca o acţiune socială directă". MQA adaugă: "Dacă împrumuturile ar fi considerate ca fiind ajutoare nu pentru FPRP, care este transparent, ci pentru întreprinderile de pescuit membre, ar fi vorba într-adevăr de ajutoare sociale, deoarece sprijinul financiar care ar fi astfel adus ar fi într-adevăr direct legat de remunerarea marinarilor."

(123)Aceste afirmaţii reamintesc mai multe observaţii din partea Comisiei:

2.Comisia presupune că este vorba aici, în ceea ce priveşte FPRP, de o simplificare retorică care urmăreşte să arate că acţiunile puse în aplicare de FPRP, prin reducerea costurilor de producţie ale întreprinderilor de pescuit şi dat fiind sistemul salariului separat, ar aduce profit in fine salariaţilor din aceste întreprinderi. În acest sens acţiunile ar putea fi analizate "ca un ajutor social direct". Într-adevăr, niciun element din dosar nu lasă să se presupună că ar fi existat ajutoare sociale directe, adică ajutoare plătite de FPRP direct salariaţilor din întreprinderile în cauză;de altfel, acest fapt nu este prevăzut nicăieri de statutul FPRP (a se vedea considerentul 20 din prezenta decizie).

3.În orice caz, chiar în cazul în care eventual ar fi fost plătite ajutoare direct salariaţilor sau în care acţiunile FPRP au avut drept efect aducerea de profit salariaţilor prin creşterea venitului acestora datorită sistemului salarial separat, Comisia reaminteşte că, în conformitate cu o jurisprudenţă bine stabilită (²⁷), noţiunea de ajutor cuprinde avantajele aprobate de autorităţile publice care, sub diverse forme, reduc sarcinile care, în mod normal, sunt incluse în bugetul unei întreprinderi. În acest sens, salariile fac parte indiscutabil din aceste sarcini, iar o întreprindere nu poate conta pe o finanţare publică pentru a le face faţă. În consecinţă, faptul că avantajele obţinute de întreprinderile de pescuit din posibilitatea de a cumpăra carburant la preţuri preferenţiale şi din compensarea parţială a cheltuielilor lor de carburant au adus profit în realitate, potrivit FPRP şi MQA, salariaţilor din aceste întreprinderi, nu este pertinent în momentul analizei compatibilităţii ajutoarelor cu piaţa comună. Este suficient să se constate că avantajele aprobate pentru întreprinderile de pescuit datorită fondurilor publice au avut drept efect reducerea sarcinilor care se înscriu în mod normal în bugetul întreprinderilor.

4.În acelaşi sens, Comisia nu poate accepta afirmaţia potrivit căreia ajutorul pentru veniturile salariaţilor ar fi autorizat, pe de o parte, pentru că ar depinde de principiile comunitare care le garantează salariaţilor un venit minim decent, iar, pe de altă parte, pentru că sistemul de plată printr-o parte din profit ar fi în mod special defavorabil marinarilor francezi. Într-adevăr, aplicând principiul subsidiarităţii, reglementarea privind existenţa unui salariu minim depinde doar de competenţa statelor membre. În Franţa, în ceea ce priveşte salariul marinarilor, această obligaţie este impusă de articolele L. 742-2, D.742-1 şi D.742-2 din Codul muncii. Astfel cum reaminteşte o hotărâre a Curţii de Apel din Rennes din 16 iunie 1998 (²⁸), aceste dispoziţii, cu rază de acţiune generală,se aplică salariaţilor care depind de Codul muncii în sectorul maritim, oricare ar fi modalitatea de remunerare adoptată. Faptul că armatorul şi salariaţii acestuia au convenit la plecare că marinarii vor fi plătiţi cu o parte din profitul eventual nu scuteşte armatorul să garanteze marinarilor, pe durata perioadei de îmbarcare, o remuneraţie cel puţin egală cu salariul minim. Cu alte cuvinte, părţile de profit din sectorul pescuitului trebuie să fie cel puţin echivalente cu remuneraţia calculată prin aplicarea salariului minim pe economie. Articolul 34 din Codul muncii în sectorul maritim (²⁹) face trimitere în acest sens la "un acord naţional profesional sau la acorduri sectoriale extinse [pentru a fixa], independent de durata muncii efective, perioada reţinută sau perioadele reţinute pentru calculul salariului minim pe economie al marinarilor remuneraţi în funcţie de profit". La 28 martie 2001 (³⁰) a fost semnat acordul sectorial care garanta, prin articolul 9, alineatul (1), o remuneraţie anuală brută minimă marinarilor salariaţi remuneraţi în funcţie de profit. Această dispoziţie a devenit obligatorie, pentru toţi angajatorii şi toţi salariaţii cuprinşi în domeniul de aplicare a acestui acord, printr-o hotărâre interministerială din 3 iulie 2003 (³¹). Costul salarial indus de această obligaţie legală constituie astfel un cost de producţie al întreprinderilor de pescuit, la fel ca şi cheltuielile pentru carburant. În aceste condiţii, Comisia nu poate deci accepta argumentul potrivit căruia statul francez ar fi împuternicit să intervină financiar pentru că armatorii se sustrag de la obligaţia legală care le revine de a asigura un salariu minim salariaţilor lor, chiar şi atunci când sunt plătiţi în funcţie de profit.

(125)Comisia constată că MQA nu aduce niciun element care să permită examinarea ajutoarelor în cauză în legătură cu punctul 4.5 din orientările care prevăd că, de la caz la caz, pot fi considerate ca fiind compatibile cu piaţa comună ajutoarele directe pentru angajaţi atunci când acestea corespund unor măsuri socio-economice. Într-adevăr, alineatul precizează că acestea nu pot fi considerate compatibile decât "cu condiţia să facă parte dintr-un ansamblu de măsuri de sprijin cu caracter socio-economic care să vizeze compensarea pierderilor de venit legate de o adaptare a capacităţilor decisă în conformitate cu articolul 11 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 2371/2002" [Regulamentul (CE) nr. 2371/2002 al Consiliului din 20 decembrie 2002 privind conservarea şi exploatarea durabilă a resurselor piscicole în conformitate cu politica comună în domeniul pescuitului (³²)]. Or, crearea FPRP nu se înscrie într-un plan de ansamblu decis în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 2371/2002 în vederea adaptării capacităţilor de pescuit. Prin urmare, argumentul avansat de MQA nu poate justifica deloc acordarea ajutoarelor pentru funcţionare.

(126)De asemenea, MQA menţionează că nu este exact să se afirme că ajutoarele au fost acordate necondiţionat. În opinia MQA, "statul a cerut pentru a aproba aceste împrumuturi ca FPRP să ofere documente justificative multiple, destinate stabilirii rigorii administrării fondului şi, de asemenea, a determinării fondului şi a membrilor săi să pună în aplicare soluţii durabile pentru noile condiţii de producţie din sectorul pescuitului." MQA insistă asupra acestei exigenţe a unei contabilităţi transparente şi asupra deciziei statului de a cere desfăşurarea unei misiuni interministeriale de inspecţie.

(127)Comisia ia act de exigenţa de transparenţă şi de control, observând că aceasta pare elementară, fiind vorba de o intervenţie finanţată din fonduri publice. Ea regretă însă că, într-un asemenea context de transparenţă, autorităţile franceze nu i-au transmis toate informaţiile în cifre detaliate privind activităţile fondului, în ciuda cererilor exprimate în cursul procedurii. În sfârşit, Comisia constată că nu a fost niciodată informată asupra misiunii de inspecţie menţionată de MQA, şi nici, cu atât mai mult, asupra concluziilor acesteia, solicitate de autorităţile franceze pentru mijlocul lunii noiembrie 2005.

(128)În consecinţă, Comisia estimează că avansurile acordate de stat se încadrează în categoria ajutoarelor pentru funcţionare vizate la punctul 3.7 din orientări, conform căruia "ajutoarele de stat care sunt acordate fără a fi însoţite de vreo obligaţie pentru beneficiari de a răspunde obiectivelor politicii comune în domeniul pescuitului şi care sunt destinate îmbunătăţirii situaţiei întreprinderilor şi creşterii trezoreriei acestora (…) sunt, în calitate de ajutoare pentru funcţionare, incompatibile cu piaţa comună". Prin urmare, avansurile în cauză sunt incompatibile cu piaţa comună.

5.CONCLUZIE

(130)Pe baza analizei expuse în partea 4.1 din prezenta decizie, Comisia estimează că sporirea trezoreriei FPRP prin acordarea a trei, eventual patru, avansuri cu o valoare totală de 65, eventual, 77 milioane EUR, constituie un ajutor de stat incompatibil cu piaţa comună în conformitate cu articolul 87 alineatele (2) şi (3) din tratat. Într-adevăr, dat fiind că niciun organism bancar nu ar fi acordat avansuri de tipul celor care au fost acordate către FPRP şi că, potrivit informaţiilor disponibile, avansurile nu au fost rambursate, acestea s-au transformat în subvenţie directă (a se vedea considerentul 67) şi deci în ajutor de stat pentru valoarea în cauză.

6.RECUPERARE

(132)Valoarea ajutorului de stat pus în aplicare de Franţa este de 65 milioane EUR sau 77 milioane dacă a existat o a patra convenţie. În conformitate cu articolul 14 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 659/1999, în caz de decizie negativă privind un ajutor ilegal, Comisia decide că statul membru ia toate măsurile necesare pentru a recupera ajutorul de la beneficiari. Obiectivul este atins în momentul în care ajutoarele în cauză, la care se adaugă, după caz, dobânzi de întârziere, sunt restituite de beneficiari sau, cu alte cuvinte, de întreprinderile care s-au bucurat de acestea efectiv (³³). Obiectivul de recuperare va fi deci atins când valoarea de 65 sau 77 milioane EUR va fi restituită.

(133)Pentru a decide ce trebuie recuperat, pe de o parte, de la FPRP şi, pe de altă parte, de la întreprinderile de pescuit, trebuie luat în calcul faptul că FPRP, acţionând în calitate de operator economic pe pieţele la termen, are drept obiectiv acordarea de despăgubiri întreprinderilor de pescuit în cadrul sistemului asigurării de motorină pe care l-a creat şi furnizarea de carburant la un preţ avantajos. Analiza realizată în prezenta decizie privind economia generală a acestui sistem arată că FPRP şi-a îndeplinit misiunea transferând progresiv ajutorul acordat de stat. Din acest motiv, ajutorul care trebuie recuperat de la FPRP este partea celor 65 sau 77 milioane EUR care nu a fost transferată către întreprinderile de pescuit, iar cea care trebuie recuperată de la întreprinderile de pescuit este, prin urmare, partea care le-a fost transferată acestora.

(134)Comisia nu are cunoştinţă de valoarea care a fost efectiv transferată de la FPRP către întreprinderile de pescuit. În acest sens, Comisia observă că, în ciuda unui ordin adresat Franţei de a furniza toate informaţiile necesare privind funcţionarea FPRP, aceasta nu a comunicat nici modul de utilizare a trezoreriei acestor fonduri, nici contabilitatea acesteia. În lipsa acestor informaţii şi pentru a ţine cont de jurisprudenţa Curţii (³⁴), Comisia consideră că este util să furnizeze anumite orientări cu privire la metodologia care trebuie utilizată pentru a decide valoarea ajutoarelor care trebuie recuperate.

(135)În definirea acestor orientări, Comisia a luat în considerare faptul că, având în vedere convenţiile, FPRP are obligaţia de a ţine o contabilitate care să permită cunoaşterea utilizării avansurilor, precum şi distribuirea resurselor şi a cheltuielilor şi că s-a angajat să păstreze documentele contabile pentru o perioadă de minimum 10 ani şi să le pună la dispoziţia diferitelor organisme de stat la cerere (a se vedea considerentul 27). Plecând de la aceste elemente, autorităţile sau organismele însărcinate să pună în aplicare decizia de recuperare vor avea posibilitatea de a cunoaşte mişcările de trezorerie ale FPRP, precum şi situaţia acestei trezorerii în momentul în care prezenta decizie va trebui să fie pusă în aplicare. Mai mult, contabilitatea întreprinderilor de pescuit fiind în general ţinută de grupuri de administrare care aparţin Centre de gestion de la peche artisanale, care este reprezentat în consiliul de administraţie al FPRP, este posibil de asemenea să se identifice în contabilitatea întreprinderilor despăgubirile care au fost plătite de FPRP.

(136)Valoarea ajutorului incompatibil care trebuie recuperat de la FPRP corespunde părţii ajutorului de stat care nu a fost transferată în final întreprinderilor de pescuit, adică partea din avansurile cu care s-au finanţat cheltuielile de funcţionare ale FPRP, precum şi partea din avansurile pe care acesta a păstrat-o în trezoreria sa. Valoarea totală a cheltuielilor de funcţionare va putea fi cunoscută de autoritatea însărcinată cu punerea în aplicare a recuperării plecând de la contabilitatea FPRP. Dat fiind caracterul fungibil al banilor şi imposibilitatea de a distinge provenienţa acestora în funcţie de utilizarea lor, Comisia consideră că partea avansurilor statului care a finanţat cheltuielile de funcţionare corespunde valorii totale a cheltuielilor în cauză căreia i se aplică rata avansurilor în raport cu suma avansurilor şi a fondurilor proprii FPRP (cotizaţii ale membrilor). În mod similar, partea din avansuri păstrată în trezorerie poate fi determinată aplicând aceeaşi rată valorii trezoreriei restante.

(137)Astfel cum se menţionează mai sus, ajutorul care trebuie recuperat de la întreprinderile de pescuit corespunde avansurilor de 65 sau 77 milioane EUR, din care se scade suma de recuperat de la FPRP în conformitate cu indicaţiile date la considerentul 136. În ceea ce priveşte ajutorul de stat care trebuie recuperat de la fiecare dintre întreprinderi, trebuie să se ţină cont de faptul că nu este posibil, din punct de vedere contabil, să se opereze o diferenţă între ajutorul care este calificat drept ajutor de stat şi cel care nu este imputabil statului (a se vedea alineatul 4.2.1.2 din prezenta decizie).

(139)Luând această despăgubire ca bază de calcul, Comisia lasă deoparte echivalentul-subvenţie din economia realizată de fiecare întreprindere de pescuit datorită cumpărării de carburant la un preţ inferior celui de pe piaţă. Comisia estimează că este justificat să se facă aceasta pentru că întreprinderile care au beneficiat de preţuri preferenţiale pentru carburantul lor sunt aceleaşi cu cele care au beneficiat de despăgubiri în cadrul asigurării de motorină, şi aceasta în proporţii respective foarte comparabile, întrucât, cu cât o întreprindere cumpăra carburant la un preţ preferenţial, cu atât aceasta obţinea despăgubiri mai ridicate şi invers. Alegând această bază, nu va exista deci introducerea unei denaturări între întreprinderile vizate în raport cu obligaţiile de rambursare la care acestea vor trebui să facă faţă. În plus, Comisia observă că, dacă s-ar dori să se ia în calcul aceste echivalente-subvenţii în baza de calcul, ar fi necesar în acest sens să calculeze, pentru fiecare aprovizionare cu carburant efectuată în timpul perioadei de activitate a FPRP pe pieţele la termen ale petrolului, diferenţa dintre cheltuiala care ar fi rezultat dintr-o cumpărare la cursul zilei şi costul facturat efectiv de cooperativă după ce s-a decis care ar fi fost cursul zilei aplicabil tipului de carburant cumpărat şi locului aprovizionării. Această metodă ar fi mai dificil de pus în practică. Acesta este motivul pentru care Comisia estimează că este preferabil să se recomande o bază de calcul care va uşura sarcina autorităţilor şi organismelor însărcinate să pună în practică decizia de recuperare.

(140)În consecinţă, Comisia estimează că ajutorul de stat care trebuie recuperat de la fiecare întreprindere poate fi calculat pe baza despăgubirii primite de fiecare întreprindere drept asigurare de motorină. Ajutorul de stat de recuperat trebuie să fie calculat aplicându-i acestei despăgubiri un procentaj corespunzând raportului dintre valoarea globală a ajutorului de stat de recuperat de la întreprinderile de pescuit şi valoarea globală a despăgubirilor plătite întreprinderilor de pescuit de către FPRP drept asigurare de motorină.

(141)Prin urmare, valoarea care trebuie recuperată de la fiecare întreprindere de pescuit trebuie să fie calculată după următoarele formule:

(142)Această formulă ţine cont de postulatul potrivit căruia FPRP a realizat beneficii pe pieţele la termen, beneficii care au fost apoi restituite în întregime întreprinderilor de pescuit. Întrucât acest fapt este descris în prezenta decizie, acesta este cazul cel mai plauzibil. Cu toate acestea, trebuie de asemenea prevăzut cazul teoretic în care FPRP ar fi înregistrat pierderi pe pieţele la termen şi în care ar fi rezultat deci că întreprinderile de pescuit ar fi beneficiat de o valoare globală de despăgubiri inferioară valorii avansurilor din care se scade valoarea de recuperat de la FPRP. Într-un asemenea caz, câtul (Avansuri - R*FPRP)/Total I ar fi în general mai mare de 1, mai ales dacă valoarea "R*FPRP" este redusă; aplicarea formulei de mai sus ar avea atunci drept efect faptul că suma globală de recuperat de la întreprinderile de pescuit ar fi superioară celei de care au beneficiat acestea. Din acest motiv, în acest caz special, trebuie prevăzut că valoarea de recuperat de la fiecare întreprindere corespunde valorii despăgubirii percepute de întreprinderea respectivă drept "asigurare de motorină".În acest caz cunoscut, diferenţa dintre avansurile statului şi despăgubirile plătite întreprinderilor de pescuit ar trebui recuperată de la FPRP, care ar fi consumat efectiv această diferenţă.

Art. 4

Art. 6

Art. 7

(1)În termen de două luni de la notificarea prezentei decizii, Franţa comunică Comisiei următoarele informaţii: