Titlul iii - TIMPUL DE MUNCĂ ŞI TIMPUL DE ODIHNĂ - Codul Muncii din 2002 Codul Muncii - proiect
Brosura 0
Ieşit din vigoare Versiune de la: 6 Decembrie 2002
TITLUL III:TIMPUL DE MUNCĂ ŞI TIMPUL DE ODIHNĂ
Capitolul I:Timpul de muncă
Secţiunea 1:Durata timpului de muncă
Art. 108
Timpul de muncă reprezintă timpul pe care salariatul îl foloseşte pentru îndeplinirea sarcinilor de muncă.
Art. 109
(1)Pentru salariaţii angajaţi cu normă întreagă, durata normală a timpului de muncă este de 8 ore pe zi şi de 40 de ore pe săptămână.
(2)În cazul tinerilor în vârstă de până la 18 ani, durata timpului de muncă este de 6 ore pe zi şi de 30 de ore pe săptămână.
Art. 110
(1)Repartizarea timpului de muncă în cadrul săptămânii este, de regulă, uniformă, de 8 ore pe zi, timp de 5 zile cu două zile de repaus.
(2)În funcţie de specificul unităţii sau a muncii prestate, se poate opta şi pentru o repartizare inegală a timpului de muncă, cu respectarea duratei normale a timpului de muncă de 40 de ore pe săptămână.
Art. 111
(1)Durata maximă legală a timpului de muncă nu poate depăşi 48 de ore pe săptămână, inclusiv orele suplimentare.
(2)Când munca se efectuează în schimburi, durata timpului de muncă va putea fi prelungită peste 8 ore pe zi şi 48 de ore pe săptămână, cu condiţia ca media orelor de muncă, calculată pe o perioadă maximă de 3 săptămâni, să nu depăşească 8 ore pe zi sau 48 de ore pe săptămână.
(3)Prevederile alin.(1) şi (2) nu se aplică tinerilor care nu au împlinit vârsta de 18 ani.
Art.112
(1)Pentru anumite sectoare de activitate, unităţi sau profesii, se poate stabili prin negocieri colective sau individuale, ori prin acte normative specifice, o durată zilnică a timpului de muncă mai mică sau mai mare de 8 ore.
(2)Durata zilnică a timpului de muncă de 12 ore va fi urmată de o perioadă de repaus de 24 de ore.
Art. 113
(1)Modul concret de stabilire a programului de lucru inegal în cadrul săptămânii de lucru de 40 de ore, precum şi în cadrul săptămânii de lucru comprimate, va fi negociat prin contractul colectiv de muncă la nivelul angajatorului sau, în absenţa acestuia, va fi prevăzut în regulamentul intern.
(2)Programul de lucru inegal poate funcţiona numai dacă este specificat expres în contractul individual de muncă.
Art. 114
Programul de muncă şi modul de repartizare al acestuia pe zile sunt aduse la cunoştinţa salariaţilor şi afişate la sediul angajatorului.
Art. 115
(1)Angajatorul poate stabili programe individualizate de muncă, cu acordul sau la solicitarea salariatului în cauză, dacă această posibilitate este prevăzută în contractele colective de muncă aplicabile la nivelul angajatorului, sau, în absenţa acestora, în regulamentele interne.
(2)Programele individualizate de muncă presupun un mod de organizare flexibil a timpului de muncă.
(3)Durata zilnică a timpului de muncă este împărţită în două perioade: o perioadă fixă în care personalul se află simultan la locul de muncă şi o perioadă variabilă, mobilă în care salariatul îşi alege orele de sosire şi plecare, cu respectarea timpului de muncă zilnic.
(4)Programul individualizat de muncă poate funcţiona numai cu respectarea dispoziţiilor art. 109 şi art. 111.
Art. 116
Angajatorul are obligaţia de a ţine evidenţa orelor de muncă prestate de fiecare salariat şi de a supune controlului inspecţiei muncii această evidenţă, ori de câte ori este solicitată.
Secţiunea 2:Munca suplimentară
Art. 117
(1)Munca prestată în afară duratei normale a timpului de muncă săptămânal, prevăzută la art.109, este considerată muncă suplimentară.
(2)Munca suplimentară nu poate fi efectuată fără acordul salariatului, cu excepţia cazului de forţă majoră sau pentru alte lucrări urgente destinate prevenirii producerii unor accidente sau înlăturării consecinţelor unui accident.
Art. 118
(1)La solicitarea angajatorului, salariaţii pot efectua muncă suplimentară cu respectarea prevederilor art. 111.
(2)Efectuarea de muncă suplimentară peste limita stabilită potrivit prevederilor alin.(1) este interzisă.
Art. 119
(1)Munca suplimentară se compensează prin ore libere plătite, în următoarele 30 de zile după efectuarea acesteia.
(2)In aceste condiţii, salariatul beneficiază de salariul corespunzător pentru orele prestate peste programul normal de lucru.
Art. 120
(1)În cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în termenul prevăzut de art.119 alin.(1) în luna următoare, munca suplimentară va fi plătită salariatului prin adăugarea unui spor la salariu corespunzător duratei acesteia.
(2)Sporul pentru munca suplimentară, acordat în condiţiile prevăzute la alin.(1), se stabileşte prin negociere, în cadrul contractului colectiv de muncă, sau după caz, a contractului individual de muncă, şi nu poate fi mai mic de 75% din salariul de bază.
Secţiunea 3:Munca de noapte
Art. 122
(1)Munca prestată între orele 22,00 - 6,00 este considerată muncă de noapte.
(2)Durata normală a muncii de noapte nu va depăşi 8 ore într-o perioadă de 24 de ore.
(3)Angajatorul care, în mod frecvent, utilizează munca de noapte este obligat să informeze despre aceasta, inspectoratul teritorial de muncă.
Art. 123
Salariaţii care efectuează cel puţin 3 ore de muncă de noapte beneficiază fie de program de lucru redus cu o oră faţă de durata normală a zilei de muncă, fără ca aceasta să ducă la scăderea salariului de bază, fie de un spor la salariu de minim 15% din salariul de bază pentru fiecare oră de muncă de noapte prestată.
Art. 124
(1)Salariaţii care urmează să desfăşoare cel puţin 3 ore de muncă de noapte sunt supuşi unui examen medical gratuit înainte de începerea activităţii şi după aceea, periodic.
(2)Condiţiile de efectuare a examenului medical şi periodicitatea acestuia se stabilesc prin regulament aprobat prin ordin comun al ministrului muncii şi solidarităţii sociale şi ministrului sănătăţii şi familiei.
(3)Salariaţii care desfăşoară muncă de noapte şi au probleme de sănătate recunoscute ca având legătură cu aceasta vor fi trecuţi la o muncă de zi pentru care sunt apţi.
Art. 125
(1)Tinerii care nu au împlinit vârsta de 18 ani nu pot presta muncă de noapte.
(2)Femeile gravide, lăuzele şi cele care alăptează nu pot fi obligate să presteze muncă de noapte.
Secţiunea 4:Norma de muncă
Art. 126
Norma de muncă exprimă cantitatea de muncă necesară pentru efectuarea operaţiilor sau lucrărilor de către o persoană cu calificare corespunzătoare, care lucrează cu intensitate normală, în condiţiile unor procese tehnologice şi de muncă determinată. Norma de muncă cuprinde timpul productiv, timpul pentru întreruperi impuse de desfăşurarea procesului tehnologic, timpul pentru pauze legale în cadrul programului de muncă.
Art. 127
Norma de muncă se exprimă, în funcţie de caracteristicile procesului de producţie sau alte activităţi ce se normează, sub formă de norme de timp, norme de producţie, norme de personal, sferă de atribuţii sau sub alte forme corespunzătoare specificului fiecărei activităţi.
Art. 129
(1)Normele de muncă se elaborează de către angajator cu acordul sindicatului sau, după caz, al reprezentanţilor salariaţilor.
(2)În situaţia în care normele de muncă nu mai corespund condiţiilor tehnice în care au fost adoptate, sau nu asigură un grad complet de ocupare a timpului normal de muncă, acestea vor fi supuse unei reexaminări.
(3)Procedura de reexaminare, precum şi situaţiile concrete în care poate interveni, se stabileşte prin contractul colectiv de muncă aplicabil.
Capitolul II:Repausuri periodice
Secţiunea 1:Pauza de masă şi repausul zilnic
Art. 130
(1)În cazurile în care durata zilnică a timpului de muncă este mai mare de 6 ore, salariaţii au dreptul la pauză de masă şi la alte pauze, în condiţiile stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau prin regulamentul intern.
(2)Tinerii în vârstă de până la 18 ani beneficiază de o pauză de masă de cel puţin 30 de minute, în cazul în care durata zilnică a timpului de muncă este mai mare de 4 ore şi jumătate.
(3)Pauzele, cu excepţia dispoziţiilor contrare din contractul colectiv de muncă aplicabil şi regulamentul intern, nu se vor include în durata zilnică normală a timpului de muncă.
Art. 131
(1)Salariaţii au dreptul între două zile de muncă la un repaus care nu poate fi mai mic de 12 ore consecutive.
(2)Prin excepţie, în cazul muncii în schimburi, acest repaus nu poate fi mai mic de 8 ore între schimburi.
Secţiunea 2:Repausul săptămânal
Art. 132
(1)Repausul săptămânal se acordă în două zile consecutive, de regulă sâmbăta şi duminica.
(2)În cazul în care repausul în zilele de sâmbătă şi duminică ar prejudicia interesul public sau ar compromite desfăurarea normală a activităţii, repausul săptămânal poate fi acordat şi în alte zile, stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau prin regulamentul intern.
(3)În situaţia prevăzută la alin.(2), salariaţii vor beneficia de un spor la salariu stabilit prin contractul colectiv de muncă sau, după caz, prin contractul individual de muncă.
(4)În situaţii de excepţie, zilele de repaus săptămânal sunt acordate cumulat, după o perioadă de activitate continuă ce nu poate depăşi 15 zile calendaristice, cu autorizarea inspectoratului teritorial de muncă şi cu acordul sindicatului sau, după caz, al reprezentanţilor salariaţilor.
(5)Salariaţii al căror repaus săptămânal se acordă în condiţiile alin.(4) au dreptul la dublul compensaţiilor cuvenite potrivit art. 120 alin.(2).
Art. 133
(1)În cazul unor lucrări urgente, a căror executare imediată este necesară pentru organizarea unor măsuri de salvare a persoanelor sau bunurilor angajatorului, pentru evitarea unor accidente iminente sau pentru înlăturarea efectelor pe care aceste accidente le-au produs asupra materialelor, instalaţiilor sau clădirilor unităţii, repausul săptămânal poate fi suspendat pentru personalul necesar executării acestor lucrări.
(2)Salariaţii al căror repaus săptămânal a fost suspendat în condiţiile alin.(1) au dreptul la dublul compensaţiilor cuvenite potrivit art.120 alin.(2).
Secţiunea 3:Sărbătorile legale
Art. 134
(1)Zilele de sărbătoare legală în care nu se lucrează sunt:
- 1 şi 2 ianuarie;
- prima şi a doua zi de Paşte;
- 1 mai;
- 1 decembrie;
- prima şi a doua zi de Crăciun;
- 2 zile pentru fiecare dintre cele două sărbători religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale, altele decât cele creştine, pentru persoanele aparţinând acestora.
(2)Acordarea zilelor libere se face de către angajator.
Art. 135
Prin hotărâre a guvernului se vor stabili programe de lucru adecvate pentru unităţile sanitare şi cele de alimentaţie publică, în scopul asigurării asistenţei sanitare si, respectiv, al aprovizionării populaţiei cu produse alimentare de strictă necesitate.
Art. 136
Prevederile art. 134 nu se aplică în locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită caracterului procesului de producţie sau specificului activităţii.
Art. 137
(1)Salariaţilor care lucrează în unităţile prevăzute la art. 135 precum şi la locurile de muncă prevăzute la art. 136 li se asigură compensarea cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile.
(2)În cazul în care, din motive justificate, nu se acordă zile libere, salariaţii beneficiază, pentru munca prestată în zilele de sărbătoare legală, de un spor la salariul de bază ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru.
Capitolul III:Concediile
Secţiunea 1:Concediul de odihnă anual şi alte concedii ale salariaţilor
Art. 139
(1)Dreptul la concediu de odihnă anual plătit este garantat tuturor salariaţilor.
(2)Dreptul la concediu de odihnă anual nu poate forma obiectul vreunei cesiuni, renunţări sau limitări.
Art. 140
(1)Durata minimă a concediului de odihnă anual este de 20 de zile lucrătoare.
(2)Durata efectivă a concediului de odihnă anual se stabileşte prin contractul colectiv de muncă aplicabil, este prevăzută în contractul individual de muncă şi se acordă proporţional cu activitatea prestată într-un an calendaristic.
(3)Sărbătorile legale în care nu se lucrează precum şi zilele libere plătite stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil nu sunt incluse în durata concediului de odihnă anual.
(4)Durata concediului de odihnă pentru salariaţii cu contract individual de muncă cu timp parţial se acordă proporţional cu timpul efectiv lucrat.
Art. 141
(1)Concediul de odihnă se efectuează în fiecare an.
(2)Prin excepţie de la prevederile alin.(1), efectuarea concediului în anul următor este permisă numai în cazurile expres prevăzute de lege sau în cazurile prevăzute în contractul colectiv de muncă aplicabil.
(3)Angajatorul este obligat să acorde concediu, până la sfârşitul anului următor, tuturor salariaţilor care, într-un an calendaristic, nu au efectuat integral concediul de odihnă la care aveau dreptul.
(4)Compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat este permisă numai în cazul încetării contractului individual de muncă.
Art. 142
Salariaţii care lucrează în condiţii grele, periculoase sau vătămătoare, nevăzătorii, alte persoane cu handicap şi tinerii în vârstă de până la 18 ani beneficiază de un concediu de odihnă suplimentar de cel puţin 3 zile lucrătoare.
Art. 143
(1)Efectuarea concediului de odihnă se realizează în baza unei programări colective sau individuale stabilite de angajator cu consultarea sindicatului sau, după caz, a reprezentanţilor salariaţilor pentru programările colective ori cu consultarea salariatului pentru programările individuale. Programarea sa face până la sfârşitul anului calendaristic pentru anul următor.
(2)Prin programările colective se pot stabili perioade de concediu care nu pot fi mai mici de 3 luni pe categorii de personal sau locuri de muncă.
(3)Prin programare individuală se poate stabili data efectuării concediului sau, după caz, perioada în care salariatul are dreptul de a efectua concediul, perioadă care nu poate fi mai mare de 3 luni.
(4)În cadrul perioadelor de concediu stabilite conform alin.(2) şi
(3), salariatul poate solicita efectuarea concediului cu cel puţin 60 de zile anterior executării acestuia.
(5)În cazul în care programarea concediilor se face fracţionat, angajatorul este obligat să stabilească programarea astfel încât fiecare salariat să efectueze într-un an calendaristic cel puţin 15 zile lucrătoare de concediu neîntrerupt.
Art. 144
Salariatul este obligat să efectueze în natură concediul de odihnă în perioada în care a fost programat, cu excepţia situaţiilor expres prevăzute de lege sau atunci când, din motive obiective, concediul nu poate fi efectuat.
Art. 145
(1)Pentru perioada concediului de odihnă salariatul beneficiază de o indemnizaţie de concediu, care nu poate fi mai mică decât valoarea totală a drepturilor salariale cuvenite pentru perioada respectivă.
(2)Indemnizaţia de concediu de odihnă reprezintă media zilnică a veniturilor din luna/lunile în care este efectuat concediul, multiplicată cu numărul de zile de concediu.
(3)Indemnizaţia de concediu de odihnă se plăteşte de către angajator cu cel puţin 5 zile lucrătoare înainte de plecarea în concediu.
Art. 146
(1)Concediul de odihnă poate fi întrerupt, la cererea salariatului, pentru motive obiective.
(2)Angajatorul poate rechema salariatul din concediul de odihnă, în caz de forţă majoră sau pentru interese urgente care impun prezenţa salariatului. În acest caz, angajatorul are obligaţia de a suporta toate cheltuielile salariatului şi ale familiei sale, necesare revenirii la locul de muncă, precum şi eventualele prejudicii suferite de acesta ca urmare a întreruperii concediului de odihnă.
Art. 147
(1)În cazul unor evenimente familiale deosebite, salariaţii au dreptul la zile libere plătite, care nu se includ în durata concediului de odihnă.
(2)Evenimentele familiale deosebite şi numărul zilelor libere plătite sunt stabilite prin lege, contractul colectiv de muncă aplicabil sau regulamentul intern.
Art. 148
(1)Pentru rezolvarea unor situaţii personale salariaţii au dreptul la concedii fără plată.
(2)Durata concediului fără plată se stabileşte prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau prin regulamentul intern.
Secţiunea 2:Concediile pentru formare profesională
Art. 149
(1)Salariaţii au dreptul să beneficieze, la cerere, de concedii pentru formare profesională.
(2)Concediile pentru formare profesională se pot acorda cu sau fără plată.
Art. 150
(1)Concediile fără plată pentru formare profesională se acordă la solicitarea salariatului, pe perioada formării profesionale pe care salariatul o urmează din iniţiativa sa.
(2)Angajatorul poate respinge solicitarea salariatului, numai cu acordul sindicatului sau, după caz, acordul reprezentanţilor salariaţilor, şi numai dacă absenţa salariatului ar prejudicia grav desfăşurarea activităţii.
Art. 151
(1)Cererea de concediu fără plată pentru formarea profesională trebuie să fie înaintată angajatorului cu cel puţin o lună înainte de efectuarea acestuia şi trebuie să precizeze data de începere a stagiului de formare profesională, domeniul şi durata acestuia, precum şi denumirea instituţiei de formare profesională.
(2)Efectuarea concediului fără plată pentru formare profesională se poate realiza şi fracţionat în cursul unui an calendaristic, pentru susţinerea examenelor de absolvire a unor forme de învăţământ sau pentru susţinerea examenelor de promovare în anul următor în cadrul instituţiilor de învăţământ superior, cu respectarea condiţiilor stabilite în alin.(1).
Art. 152
(1)În cazul în care în cursul unui an calendaristic pentru salariaţii în vârstă de până la 25 de ani şi, respectiv 2 ani calendaristici consecutivi pentru salariaţii în vârstă de peste 25 de ani, nu a fost asigurată participarea la o formare profesională pe cheltuiala angajatorului, salariatul în cauză are dreptul la un concediu pentru formare profesională plătit de angajator de până la 10 zile lucrătoare.
(2)În situaţia prevăzută la alin.(1), indemnizaţia de concediu va fi stabilită conform art. 145.
(3)Perioada în care salariatul beneficiază de concediul plătit prevăzut la alin.(1) se stabileşte de comun acord cu angajatorul. Cererea de concediu plătit pentru formare profesională va fi înaintată angajatorului în condiţiile prevăzute la art. 151 alin.(1).
Art. 153
Durata concediului pentru formare profesională nu poate fi dedusă din durata concediului de odihnă anual şi este asimilată unei perioade de muncă efectivă în ceea ce priveşte drepturile cuvenite salariatului, altele decât salariul.