Art. 143. - În cadrul perioadelor de concediu stabilite conform alin.(2) şi - Codul Muncii din 2002 Codul Muncii - proiect
Brosura 0
Ieşit din vigoare Versiune de la: 6 Decembrie 2002
Art. 143
(1)Efectuarea concediului de odihnă se realizează în baza unei programări colective sau individuale stabilite de angajator cu consultarea sindicatului sau, după caz, a reprezentanţilor salariaţilor pentru programările colective ori cu consultarea salariatului pentru programările individuale. Programarea sa face până la sfârşitul anului calendaristic pentru anul următor.
(2)Prin programările colective se pot stabili perioade de concediu care nu pot fi mai mici de 3 luni pe categorii de personal sau locuri de muncă.
(3)Prin programare individuală se poate stabili data efectuării concediului sau, după caz, perioada în care salariatul are dreptul de a efectua concediul, perioadă care nu poate fi mai mare de 3 luni.
(4)În cadrul perioadelor de concediu stabilite conform alin.(2) şi
(3), salariatul poate solicita efectuarea concediului cu cel puţin 60 de zile anterior executării acestuia.
(5)În cazul în care programarea concediilor se face fracţionat, angajatorul este obligat să stabilească programarea astfel încât fiecare salariat să efectueze într-un an calendaristic cel puţin 15 zile lucrătoare de concediu neîntrerupt.