Capitolul i - Timpul de muncă - Codul Muncii din 2002 Codul Muncii - proiect
Brosura 0
Ieşit din vigoare Versiune de la: 6 Decembrie 2002
Capitolul I:Timpul de muncă
Secţiunea 1:Durata timpului de muncă
Art. 108
Timpul de muncă reprezintă timpul pe care salariatul îl foloseşte pentru îndeplinirea sarcinilor de muncă.
Art. 109
(1)Pentru salariaţii angajaţi cu normă întreagă, durata normală a timpului de muncă este de 8 ore pe zi şi de 40 de ore pe săptămână.
(2)În cazul tinerilor în vârstă de până la 18 ani, durata timpului de muncă este de 6 ore pe zi şi de 30 de ore pe săptămână.
Art. 110
(1)Repartizarea timpului de muncă în cadrul săptămânii este, de regulă, uniformă, de 8 ore pe zi, timp de 5 zile cu două zile de repaus.
(2)În funcţie de specificul unităţii sau a muncii prestate, se poate opta şi pentru o repartizare inegală a timpului de muncă, cu respectarea duratei normale a timpului de muncă de 40 de ore pe săptămână.
Art. 111
(1)Durata maximă legală a timpului de muncă nu poate depăşi 48 de ore pe săptămână, inclusiv orele suplimentare.
(2)Când munca se efectuează în schimburi, durata timpului de muncă va putea fi prelungită peste 8 ore pe zi şi 48 de ore pe săptămână, cu condiţia ca media orelor de muncă, calculată pe o perioadă maximă de 3 săptămâni, să nu depăşească 8 ore pe zi sau 48 de ore pe săptămână.
(3)Prevederile alin.(1) şi (2) nu se aplică tinerilor care nu au împlinit vârsta de 18 ani.
Art.112
(1)Pentru anumite sectoare de activitate, unităţi sau profesii, se poate stabili prin negocieri colective sau individuale, ori prin acte normative specifice, o durată zilnică a timpului de muncă mai mică sau mai mare de 8 ore.
(2)Durata zilnică a timpului de muncă de 12 ore va fi urmată de o perioadă de repaus de 24 de ore.
Art. 113
(1)Modul concret de stabilire a programului de lucru inegal în cadrul săptămânii de lucru de 40 de ore, precum şi în cadrul săptămânii de lucru comprimate, va fi negociat prin contractul colectiv de muncă la nivelul angajatorului sau, în absenţa acestuia, va fi prevăzut în regulamentul intern.
(2)Programul de lucru inegal poate funcţiona numai dacă este specificat expres în contractul individual de muncă.
Art. 114
Programul de muncă şi modul de repartizare al acestuia pe zile sunt aduse la cunoştinţa salariaţilor şi afişate la sediul angajatorului.
Art. 115
(1)Angajatorul poate stabili programe individualizate de muncă, cu acordul sau la solicitarea salariatului în cauză, dacă această posibilitate este prevăzută în contractele colective de muncă aplicabile la nivelul angajatorului, sau, în absenţa acestora, în regulamentele interne.
(2)Programele individualizate de muncă presupun un mod de organizare flexibil a timpului de muncă.
(3)Durata zilnică a timpului de muncă este împărţită în două perioade: o perioadă fixă în care personalul se află simultan la locul de muncă şi o perioadă variabilă, mobilă în care salariatul îşi alege orele de sosire şi plecare, cu respectarea timpului de muncă zilnic.
(4)Programul individualizat de muncă poate funcţiona numai cu respectarea dispoziţiilor art. 109 şi art. 111.
Art. 116
Angajatorul are obligaţia de a ţine evidenţa orelor de muncă prestate de fiecare salariat şi de a supune controlului inspecţiei muncii această evidenţă, ori de câte ori este solicitată.
Secţiunea 2:Munca suplimentară
Art. 117
(1)Munca prestată în afară duratei normale a timpului de muncă săptămânal, prevăzută la art.109, este considerată muncă suplimentară.
(2)Munca suplimentară nu poate fi efectuată fără acordul salariatului, cu excepţia cazului de forţă majoră sau pentru alte lucrări urgente destinate prevenirii producerii unor accidente sau înlăturării consecinţelor unui accident.
Art. 118
(1)La solicitarea angajatorului, salariaţii pot efectua muncă suplimentară cu respectarea prevederilor art. 111.
(2)Efectuarea de muncă suplimentară peste limita stabilită potrivit prevederilor alin.(1) este interzisă.
Art. 119
(1)Munca suplimentară se compensează prin ore libere plătite, în următoarele 30 de zile după efectuarea acesteia.
(2)In aceste condiţii, salariatul beneficiază de salariul corespunzător pentru orele prestate peste programul normal de lucru.
Art. 120
(1)În cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în termenul prevăzut de art.119 alin.(1) în luna următoare, munca suplimentară va fi plătită salariatului prin adăugarea unui spor la salariu corespunzător duratei acesteia.
(2)Sporul pentru munca suplimentară, acordat în condiţiile prevăzute la alin.(1), se stabileşte prin negociere, în cadrul contractului colectiv de muncă, sau după caz, a contractului individual de muncă, şi nu poate fi mai mic de 75% din salariul de bază.
Secţiunea 3:Munca de noapte
Art. 122
(1)Munca prestată între orele 22,00 - 6,00 este considerată muncă de noapte.
(2)Durata normală a muncii de noapte nu va depăşi 8 ore într-o perioadă de 24 de ore.
(3)Angajatorul care, în mod frecvent, utilizează munca de noapte este obligat să informeze despre aceasta, inspectoratul teritorial de muncă.
Art. 123
Salariaţii care efectuează cel puţin 3 ore de muncă de noapte beneficiază fie de program de lucru redus cu o oră faţă de durata normală a zilei de muncă, fără ca aceasta să ducă la scăderea salariului de bază, fie de un spor la salariu de minim 15% din salariul de bază pentru fiecare oră de muncă de noapte prestată.
Art. 124
(1)Salariaţii care urmează să desfăşoare cel puţin 3 ore de muncă de noapte sunt supuşi unui examen medical gratuit înainte de începerea activităţii şi după aceea, periodic.
(2)Condiţiile de efectuare a examenului medical şi periodicitatea acestuia se stabilesc prin regulament aprobat prin ordin comun al ministrului muncii şi solidarităţii sociale şi ministrului sănătăţii şi familiei.
(3)Salariaţii care desfăşoară muncă de noapte şi au probleme de sănătate recunoscute ca având legătură cu aceasta vor fi trecuţi la o muncă de zi pentru care sunt apţi.
Art. 125
(1)Tinerii care nu au împlinit vârsta de 18 ani nu pot presta muncă de noapte.
(2)Femeile gravide, lăuzele şi cele care alăptează nu pot fi obligate să presteze muncă de noapte.
Secţiunea 4:Norma de muncă
Art. 126
Norma de muncă exprimă cantitatea de muncă necesară pentru efectuarea operaţiilor sau lucrărilor de către o persoană cu calificare corespunzătoare, care lucrează cu intensitate normală, în condiţiile unor procese tehnologice şi de muncă determinată. Norma de muncă cuprinde timpul productiv, timpul pentru întreruperi impuse de desfăşurarea procesului tehnologic, timpul pentru pauze legale în cadrul programului de muncă.
Art. 127
Norma de muncă se exprimă, în funcţie de caracteristicile procesului de producţie sau alte activităţi ce se normează, sub formă de norme de timp, norme de producţie, norme de personal, sferă de atribuţii sau sub alte forme corespunzătoare specificului fiecărei activităţi.
Art. 129
(1)Normele de muncă se elaborează de către angajator cu acordul sindicatului sau, după caz, al reprezentanţilor salariaţilor.
(2)În situaţia în care normele de muncă nu mai corespund condiţiilor tehnice în care au fost adoptate, sau nu asigură un grad complet de ocupare a timpului normal de muncă, acestea vor fi supuse unei reexaminări.
(3)Procedura de reexaminare, precum şi situaţiile concrete în care poate interveni, se stabileşte prin contractul colectiv de muncă aplicabil.