Secţiunea 3 - Sărbătorile legale - Codul Muncii din 2002 Codul Muncii - proiect

Brosura 0

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 6 Decembrie 2002
Secţiunea 3:Sărbătorile legale
Art. 134
(1)Zilele de sărbătoare legală în care nu se lucrează sunt:
- 1 şi 2 ianuarie;
- prima şi a doua zi de Paşte;
- 1 mai;
- 1 decembrie;
- prima şi a doua zi de Crăciun;
- 2 zile pentru fiecare dintre cele două sărbători religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale, altele decât cele creştine, pentru persoanele aparţinând acestora.
(2)Acordarea zilelor libere se face de către angajator.
Art. 135
Prin hotărâre a guvernului se vor stabili programe de lucru adecvate pentru unităţile sanitare şi cele de alimentaţie publică, în scopul asigurării asistenţei sanitare si, respectiv, al aprovizionării populaţiei cu produse alimentare de strictă necesitate.
Art. 136
Prevederile art. 134 nu se aplică în locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită caracterului procesului de producţie sau specificului activităţii.
Art. 137
(1)Salariaţilor care lucrează în unităţile prevăzute la art. 135 precum şi la locurile de muncă prevăzute la art. 136 li se asigură compensarea cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile.
(2)În cazul în care, din motive justificate, nu se acordă zile libere, salariaţii beneficiază, pentru munca prestată în zilele de sărbătoare legală, de un spor la salariul de bază ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru.
Art. 138
Prin contractul colectiv de muncă aplicabil se pot stabili şi alte zile libere.