Cod din 2013 de proiectare a construcţiilor cu pereţi structurali de beton armat - indicativ CR 2-1-1.1/2013

M.Of. 583 bis

Ieşit din vigoare

Versiune de la: 1 Ianuarie 2014

Dată act: 24-iul-2013

Emitent: Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice

CUPRINS

1. Generalităţi

1.1. Domeniu de aplicare

1.2. Relaţia cu alte reglementări tehnice

1.3. Simboluri

2. Definiţii. Clasificări

3. Alcătuirea generală a construcţiilor

3.1. Reguli de alcătuire pentru ansamblul structurii

3.2. Elemente structurale

3.3. Planşee

3.4. Rosturi

3.5. Infrastructură

3.6. Componente nestructurale

4. Cerinţe generale de proiectare

4.1. Probleme generale

4.2. Cerinţe privind mecanismul structural de disipare a energiei (mecanismul de plastificare)

4.3. Cerinţe de rezistenţă şi de stabilitate

4.4. Cerinţe de rigiditate

4.5. Cerinţe privind ductilitatea locală şi eliminarea ruperilor cu caracter neductil

4.6. Cerinţe specifice structurilor prefabricate

5. Evaluarea şi combinarea încărcărilor

5.1. Evaluarea acţiunilor în Gruparea seismică

5.2. Evaluarea acţiunii seismice

6. Proiectarea construcţiilor cu pereţi structurali la acţiunea încărcărilor verticale şi orizontale

6.1. Indicaţii generale

6.2. Dimensionarea preliminară a elementelor structurale

6.3. Succesiunea operaţiilor de proiectare

6.4. Schematizarea pentru calcul a structurilor

6.5. Determinarea eforturilor axiale de compresiune în pereţii structurali, din acţiunea încărcărilor verticale

6.6. Modelarea structurilor pentru determinarea eforturilor secţionale

6.7. Metode de calcul în domeniul elastic

6.8. Metode de calcul în domeniul postelastic

7. Calculul secţiunilor pereţilor structurali

7.1. Probleme generale

7.2. Valorile eforturilor secţionale de proiectare în pereţi

7.3. Valorile eforturilor secţionale de proiectare în grinzile de cuplare

7.4. Efectul acţiunilor verticale excentrice

7.5. Dimensionarea secţiunii de beton a pereţilor structurali

7.6. Calculul armăturilor longitudinale şi transversale din pereţii structurali

7.7. Calculul armăturilor din grinzile de cuplare

7.8. Calculul planşeelor ca diafragme orizontale

8. Prevederi constructive

8.1. Materiale utilizate

8.2. Alcătuirea secţiunii de beton a pereţilor structurali. Dimensiuni minime

8.3. Armarea pereţilor. Prevederi generale

8.4. Armarea în câmp a pereţilor structurali

8.5. Armări locale ale elementelor verticale

8.6. Armarea grinzilor de cuplare

9. Probleme specifice de alcătuire a structurilor prefabricate

9.1. Probleme generale

9.2. Alcătuirea panourilor

9.3. Îmbinările structurilor cu pereţi din elemente prefabricate de beton armat

10. Infrastructuri

10.1. Probleme generale

10.2. Tipuri de infrastructuri

10.3. Indicaţii privind modul de calcul al elementelor infrastructurii

10.4. Probleme specifice de alcătuire a elementelor infrastructurilor

ANEXA A Exemple de verificare a capacităţii de deformare a grinzilor de cuplare şi a pereţilor de beton armat

ANEXA B Documente de referinţă

ANEXA C Comentarii

CAPITOLUL 1:GENERALITĂŢI

SUBCAPITOLUL 1:1.1. Domeniu de aplicare

(1)1.1.1. Prezentul Cod cuprinde prevederi referitoare la proiectarea construcţiilor cu pereţi structurali de beton armat monolit şi/sau din elemente prefabricate.

SUBCAPITOLUL 2:1.2. Relaţia cu alte reglementări tehnice

(1)1.2.1. Sub aspectul măsurilor de protecţie seismică, prezentul Cod are la bază prevederile codului P 100-1, faţă de care cuprinde detalieri şi precizări suplimentare.

(2)1.2.2. Metodele de proiectare seismică a structurilor cu pereţi structurali de beton armat, diferenţiate în funcţie de modul în care este modelată acţiunea seismică, de fidelitatea modelului de calcul în raport cu caracterul, în general, spaţial, dinamic şi neliniar al comportării structurale, precum şi de modul concret în care sunt efectuate verificările ce privesc condiţiile de conformare antiseismică şi performanţele răspunsului seismic, sunt cele prescrise în P 100-1, unde sunt precizate şi domeniile recomandabile de utilizare a acestor metode.

SUBCAPITOLUL 3:1.3 Simboluri

a_g	valoarea de proiectare a acceleraţiei terenului
b₀	lătimea miezului de beton confinat
b_i	distanţa dintre barele succesive mobilizate de etrieri
b_f	grosimea secţiunii tălpii unui perete
b_w	grosimea zonei confinate a secţiunii unui perete (grosimea bulbului); lăţimea secţiunii unei grinzi
b_wo	grosimea inimii unui perete
c	factor de amplificare a valorilor deplasărilor în domeniul T₁ < T_c
c_pl	coeficient care ţine seama de plastificarea parţială a zonei întinse
d_bi	diametrul barelor înclinate
d_bL	diametrul barelor longitudinale
d_bT	diametrul barelor transversale
d_b,max	diametrul maxim al armăturilor
d_V	deplasarea orizontală la nivelul punctului de inflexiune în raport cu capătul barei.
f_cd	valoarea de proiectare a rezistenţei la compresiune a betonului
f_ck	valoarea caracteristică a rezistenţei la compresiune a betonului
f_ck,c	valoarea caracteristică a rezistenţei la compresiune a betonului confinat
f_cm	valoarea medie a rezistenţei la compresiune a betonului
f_ctd	valoarea de proiectare a rezistenţei la întindere a betonului
f_yd	valoarea de proiectare a limitei de curgere a oţelului
f_yd,h	valoarea de proiectare a limitei de curgere a armăturii orizontale
f_yd,i	valoarea de proiectare a limitei de curgere a armăturii înclinate
f_yd,v	valoarea de proiectare a limitei de curgere a armăturii verticale
f_yk	valoarea caracteristică a limitei de curgere a oţelului
f_ym	valoarea medie a limitei de curgere a oţelului
f_ywd	valoarea de proiectare a limitei de curgere a etrierilor
f_ywk	rezistenţa caracteristică a oţelului armăturii de confinare
g	acceleraţia gravitaţională
h	înălţimea grinzii
h₀	înălţimea miezului de beton confinat
h_cl	înălţimea liberă
h_cr	înălţimea zonei critice
h_f	grosimea plăcii
h_w	înălţimea peretelui
h_s	înălţimea liberă a etajului
k	coeficient care introduce efectul forţei tăietoare asupra rigidităţii grinzii
k_M	coeficient de corecţie a momentelor încovoietoare din pereţi
k_s	raportul dintre valoarea de vârf a acceleraţiei terenului pentru proiectare şi acceleraţia gravitaţională (k_s = a_g/g)
k_V	coeficient de corecţie a forţelor tăietoare din pereţi
k_w	factor care ia în considerare efectul proporţiei peretelui asupra modului de cedare
l_bd	lungimea de ancorare
l_bd,h	lungimea de ancorare a barelor orizontale
l_bd,v	lungimea de ancorare a barelor verticale
l_c	lungimea zonei comprimate pe care se iau măsuri de confinare
l_cl	lungimea liberă
l_f,eff	lăţimea activă a plăcii
l_w	înălţimea secţiunii transversale a unui perete (lungimea peretelui în plan)
q	factor de comportare specific structurii; încărcare distribuită
r_s	distanţa de la centrul de greutate al secţiunii până la limita sâmburelui central situat de aceeaşi parte cu forţa excentrică NEd (forţa axială de proiectare în combinaţia seismică de acţiuni)
s	distanţa pe verticală între armăturile transversale
x_u	înălţimea zonei comprimate la starea limită ultimă, stabilită pe baza rezistenţelor de proiectare ale betonului şi armăturii
A_c	aria secţiunii brute a elementului de beton
A_c,s	aria secţiunii de forfecare
A_eq	aria echivalentă a secţiunii fisurate
A_eq,s	aria echivalentă de forfecare a secţiunii fisurate
A_Ed	valoarea de proiectare a acţiunii seismice
A_Ek	valoarea caracteristică a acţiunii seismice
A_f	aria secţiunii transversale a bulbului (tălpii) unui perete
A_fl	aria planşeului
A_sc	aria tuturor secţiunilor armăturilor continue; aria armăturilor din zona de margine a unui perete
A_s,ch	aria secţiunilor armăturilor din centură
E_c	valoarea modulului de elasticitate al betonului
E_c,d	valoarea de proiectare a modulului de elasticitate al betonului
E_Fd	valoarea de proiectare a efortului secţional
E_F,E	efortul secţional rezultat din calculul la acţiunea seismică de proiectare
E_F,G	efortul secţional produs de acţiunile neseismice incluse în combinaţia de acţiuni pentru situaţia de proiectare seismică
F_i	forţa seismică de proiectare aplicată la nivelul "i"
G	greutatea construcţiei
G_K	valoarea caracteristică a unei acţiuni permanente
G_K,j	valoarea caracteristică a acţiunii permanente "j"
H_w	înălţimea peretelui
H_i	distanţa măsurată de la bază la nivelul "i"
I_c	moment de inerţie al secţiunii brute de beton
I_eq	moment de inerţie al secţiunii echivalente (fisurate) de beton
L_i	distanţa măsurată de la mijlocul deschiderii libere a grinzii "i" până în centrul de greutate al secţiunii montantului considerat
L_pl	lungimea convenţională a zonei plastice
L_V	deschiderea de forfecare
M_cr	moment încovoietor la fisurarea betonului întins
M_Ed	valoarea momentului încovoietor de proiectare
M'_Ed	valoarea momentului încovoietor rezultată din calcul static sub încărcările seismice de proiectare
M'_Ed,o	valoarea momentului încovoietor rezultată din calcul static sub încărcările seismice de proiectare, la baza peretelui
M_Rd	valoarea de proiectare a momentului capabil
M_Rdb	valoarea de proiectare a momentului capabil al grinzii
M_Rd,o	valoarea momentului încovoietor capabil la baza peretelui
N_Ed	valoarea forţei axiale de proiectare în combinaţia seismică de încărcări
N_g	forţa axială din încărcările gravitaţionale în combinaţia seismică de încărcări
Q_k	valoarea caracteristică a unei acţiuni variabile
Q_k,i	valoarea caracteristică a acţiunii permanente "i"
T_l	perioada oscilaţiilor în modul de vibraţie fundamental
T_c	perioada de colţ (control) a spectrului de răspuns
V_Ed	forţa tăietoare de proiectare
V_Edb	forţa tăietoare din grindă, asociată atingerii momentului capabil, incluzând efectul suprarezistenţei
V'_Edb	forţa tăietoare din grindă rezultată din calcul static sub încărcările seismice de proiectare
V_Ed,v	valoarea de proiectare a eforturilor de lunecare în lungul îmbinărilor verticale în structurile cu pereţi din elemente prefabricate de beton armat
V_Rd,c	valoarea de proiectare a forţei tăietoare preluate de zona comprimată de beton
V_Rd,s	valoarea de proiectare a rezistenţei la lunecare
V_Rd,t1	valoarea de proiectare a rezistenţei la strivire pe capătul dintelui
V_Rd,t2	valoarea de proiectare a rezistenţei la forfecare a dintelui
V'_Edb	forţa tăietoare produsă în grindă sub încărcările seismice de proiectare
V'_Ed	forţa tăietoare rezultată din calcul static sub încărcările seismice de proiectare
W_f	modulul de rezistenţă la fisurare (elasto-plastic)
	unghiul de înclinare al armăturilor; factor de eficienţă a confinării
₀	raportul prelevant al formei pereţilor din sistemul structural
₁	factorul de multiplicare a forţei seismice orizontale corespunzător formării primei articulaţii plastice în sistem
_u	factorul de multiplicare a forţei seismice orizontale corespunzător formării mecanismului cinematic global
_I,e	factor de importanţă şi expunere la cutremur a construcţiei
_Rd	factor ce ţine seama de efectul incertitudinilor legate de model în ceea ce priveşte valorile de proiectare ale eforturilor capabile utilizate la estimarea eforturilor de calcul, în acord cu principiul proiectarii capacitaţii de rezistenţă; ţine seama de diferitele surse de suprarezistenţă
_el	coeficient de siguranţă
_c2	deformaţia specifică la atingerea efortului unitar maxim
_c2,c	deformaţia specifică la atingerea efortului f_ckc
_cu2,c	deformaţia specifică ultimă la compresiune a betonului confinat
_su	deformaţia specifică ultima a oţelului
_sy	deformaţia specifică a oţelului la iniţierea curgerii
	rotirea în articulaţia plastică
_y	componenta elastică a rotirii
_pl,u	capacitatea de rotire în articulaţia plastică convenţională
^ULS	rotirea de bară asociată stării limită ultime
_d	forţa axială determinată prin calcul seismic, normalizată prin A_cf_cd
_f	coeficientul de frecare în rost la acţiuni ciclice
	factorul de ductilitate a curburii
î_u	înălţimea relativă a zonei comprimate stabilită pe baza rezistenţelor de proiectare ale betonului şi armăturii la starea limită ultimă în combinaţia care include acţiunea seismică
_sw	coeficientul transversal de armare al etrierilor de confinare
_v	coeficient mecanic de armare
_wd	coeficientul volumetric de armare al etrierilor de confinare
_wk	coeficientul volumetric transversal de armare al bulbului
_wk,w	coeficientul volumetric transversal de armare al inimii peretelui
₂	efortul efectiv de compresiune laterală
_cp	efortul unitar mediu de compresiune în inima peretelui
_u	curbura ultimă (în starea limită ultimă)
_y	curbura înregistrată la iniţierea curgerii în armătura întinsă
_2,i	factor pentru determinarea valorii cvasipermanente a unei acţiuni variabile
	factor de suprarezistenţă
A_sh	suma secţiunilor armăturilor orizontale
A_si	suma secţiunilor armăturilor înclinate
A_sv	suma secţiunilor armăturilor verticale din inima peretelui
A_sw	suma secţiunilor ramurilor etrierilor consideraţi în calcul
V_Rd,t	suma eforturilor de lunecare capabile ale dinţilor panoului, sau ale dinţilor monolitizării, care este mai mică.

CAPITOLUL 2:DEFINIŢII. CLASIFICĂRI

(2)_

I._

II._

(3)2.3. Pereţii structurali se clasifică în:

CAPITOLUL 3:ALCĂTUIREA GENERALĂ A CONSTRUCŢIILOR

SUBCAPITOLUL 1:3.1. Reguli de alcătuire pentru ansamblul structurii

(2)3.1.2. La stabilirea formei şi a alcătuirii de ansamblu a construcţiilor, se vor alege, de preferinţă, contururi regulate în plan, compacte şi simetrice. Se vor evita disimetriile pronunţate în distribuţia volumelor, a maselor, a rigidităţilor şi a capacităţilor de rezistenţă ale pereţilor şi ale celorlalte componente structurale, în vederea limitării efectelor de torsiune generală la acţiunea seismică şi a altor efecte structurale defavorabile.

(3)3.1.3. Suprafaţa planşeului la fiecare nivel va fi, pe cât posibil, aceeaşi, iar distribuţia în plan a pereţilor va fi, de regulă, aceeaşi la toate nivelurile, astfel ca aceştia să se suprapună pe verticală. Se admit retrageri la ultimele niveluri, inclusiv cu suprimări parţiale sau totale ale unor pereţi, urmărindu-se să se evite apariţia unor excentricităţi importante de mase şi de rigidităţi.

(10)3.1.10. Dintre pereţii interiori, se vor proiecta cu precădere ca pereţi structurali, aceia care separă funcţiuni diferite sau care trebuie să asigure o izolare fonică sporită, necesitând ca atare grosimi mai mari, şi care, în acelaşi timp, nu prezintă goluri de uşi, sau la care acestea sunt în număr redus. Din această categorie fac parte:

SUBCAPITOLUL 2:3.2. Elemente structurale

(1)3.2.1. Pentru elementele structurale verticale, pereţi individuali sau pereţi cuplaţi, se vor alege, de preferinţă, forme de secţiuni cât mai simple (Fig. 3.1).

SUBCAPITOLUL 3:3.3. Planşee

SUBCAPITOLUL 4:3.4. Rosturi

(2)3.4.2. În vederea reducerii sub limite semnificative, din punct de vedere structural, a eforturilor din acţiunea contracţiei betonului şi a variaţiilor de temperatură, precum şi a torsiunii generale la acţiuni seismice, lungimea L a tronsoanelor de clădire, ca şi lungimea l între capetele extreme ale pereţilor (Fig. 3.4) nu vor depăşi, de regulă, valorile date în tabelul 3.1.

SUBCAPITOLUL 5:3.5. Infrastructură

(1)3.5.1. Pereţii structurali, individuali sau cuplaţi, vor fi prevăzuţi la partea lor inferioară cu elemente structurale care să permită transmiterea adecvată a eforturilor de la baza pereţilor la terenul de fundare.

SUBCAPITOLUL 6:3.6. Componente nestructurale

CAPITOLUL 4:CERINŢE GENERALE DE PROIECTARE

SUBCAPITOLUL 1:4.1. Probleme generale

Proiectarea construcţiilor cu pereţi structurali trebuie să urmărească satisfacerea tuturor cerinţelor specifice de diferite naturi (funcţionale, structurale, estetice, de încadrare în mediul construit, de execuţie, de întreţinere, de reparare/consolidare, etc.), în funcţie de condiţiile concrete ale amplasamentului (geotehnice, climatice, seismice, rezultate din vecinătatea cu alte construcţii, etc.) şi de categoria de importanţa a construcţiei. Astfel se poate asigura o comportare favorabilă în exploatare, cu un nivel controlat de siguranţă.

SUBCAPITOLUL 2:4.2. Cerinţe privind mecanismul structural de disipare a energiei (mecanismul de plastificare)

SUBCAPITOLUL 3:4.3. Cerinţe de rezistenţă şi de stabilitate

SUBCAPITOLUL 4:4.4. Cerinţe de rigiditate

SUBCAPITOLUL 5:4.5. Cerinţe privind ductilitatea locală şi eliminarea ruperilor cu caracter neductil

SUBCAPITOLUL 6:4.6. Cerinţe specifice structurilor prefabricate

CAPITOLUL 5:EVALUAREA ŞI COMBINAREA ÎNCĂRCĂRILOR

SUBCAPITOLUL 1:5.1. Evaluarea acţiunilor în Gruparea seismică

SUBCAPITOLUL 2:5.2. Evaluarea acţiunii seismice

CAPITOLUL 6:PROIECTAREA CONSTRUCŢIILOR CU PEREŢI STRUCTURALI LA ACŢIUNEA ÎNCĂRCĂRILOR VERTICALE ŞI ORIZONTALE

SUBCAPITOLUL 1:6.1. Indicaţii generale

(1)6.1.1. Proiectarea seismică a structurilor cu pereţi structurali pe baza prezentului cod are în vedere un răspuns seismic neliniar al ansamblului suprastructură-infrastructură-teren de fundare, implicând absorbţia şi disiparea de energie prin deformaţii postelastice. Astfel:

c)În situaţiile în care soluţiile de la punctele a) şi b) nu se pot realiza, de exemplu în cazul unor construcţii ce urmează să se execute în spaţiile limitate dintre alte construcţii existente (care nu permit dezvoltarea suprafeţei de rezemare a structurii), se admit deformaţii inelastice limitate şi în terenul de fundare, controlate prin procedee de calcul adecvate. Şi în aceste cazuri se pot diminua măsurile de ductilizare a elementelor suprastructurii, deoarece cerinţele de ductilitate ale acestora sunt mai mici decât cele corespunzătoare construcţiilor obişnuite.

(2)6.1.2. În condiţiile în care aplicarea unui calcul structural care să reflecte întreaga complexitate a comportării structurale nu este totdeauna posibilă, în proiectarea obişnuită se vor utiliza procedeele metodei curente de proiectare, indicate în cap. 4.7 din P 100-1, care admite următoarele simplificări principale:

b)În cazul clădirilor cu forme regulate, cu elementele structurale (pereţi, eventual cadre) orientate pe două direcţii principale de rigiditate ale structurii, calculul se efectuează separat pe cele două direcţii. În cazul în care intervin elemente structurale verticale dominante, orientate pe direcţii care diferă de direcţiile principale ale construcţiei, calculul se efectuează şi pe alte direcţii, stabilite ca potenţial nefavorabile din punct de vedere al comportării structurale la acţiuni orizontale.

SUBCAPITOLUL 2:6.2. Dimensionarea preliminară a elementelor structurale

SECŢIUNEA 1:6.2.1. Dimensionarea preliminară a secţiunilor pereţilor structurali

(1)Aria totală a inimii pereţilor pe o direcţie va fi cel puţin cea obţinută cu relaţia:

(4)În vederea alcătuirii preliminare a secţiunilor, ariile bulbilor sau ale tălpilor A_f prevăzute la capetele secţiunii pereţilor cu aria inimii A_c, se determină cu relaţia:

SUBCAPITOLUL 3:6.3. Succesiunea operaţiilor de proiectare

(3)_

10.(x) În cazurile în care încărcările verticale se aplică cu excentricităţi pronunţate (de exemplu, construcţii cu balcoane în consolă pe o singură parte a clădirii, construcţii cu nucleu de pereţi încărcat excentric de planşeu, etc.), se determină pe acelaşi model de calcul eforturile secţionale din aceste încărcări, care se însumează cu eforturile produse de forţele orizontale.

SUBCAPITOLUL 4:6.4. Schematizarea pentru calcul a structurilor

SECŢIUNEA 1:6.4.1. Secţiunile de calcul (active) ale pereţilor structurali

(1)În calculul simplificat al structurilor cu pereţi de beton armat, constând în calcule independente pe două sau mai multe direcţii, problema stabilirii secţiunilor active ale pereţilor intervine la:

4.(iv) evaluarea ductilităţii secţionale.

SECŢIUNEA 2:6.4.2. Secţiunile de calcul (active) ale grinzilor de cuplare

SUBCAPITOLUL 5:6.5. Determinarea eforturilor axiale de compresiune în pereţii structurali, din acţiunea încărcărilor verticale

În cazurile obişnuite, se admite că rezultanta încărcărilor verticale este aplicată în centrul de greutate al secţiunii active a peretelui. Dacă distanţa dintre centrul de greutate al încărcărilor verticale şi centrul de greutate al secţiunii peretelui este relativ mare (orientativ, > 0,25 din înălţimea secţiunii inimii peretelui), şi dacă efectul excentricităţilor nu se echilibrează pe ansamblul structurii (Fig. 7.5), se efectuează un calcul separat pentru stabilirea eforturilor din încărcările verticale, utilizând modelele şi metoda de calcul prezentate la 6.6.

SUBCAPITOLUL 6:6.6. Modelarea structurilor pentru determinarea eforturilor secţionale

SECŢIUNEA 1:6.6.1. Ipoteze şi scheme de bază

SECŢIUNEA 2:6.6.2. Valorile de proiectare ale rigidităţilor elementelor structurale

(2)Valorile rigidităţilor elementelor structurilor cu pereţi de beton armat, cuplaţi sau nu, sunt influenţate puternic de gradul de fisurare a betonului în zonele întinse. Pentru determinarea mărimilor enumerate la (i), (ii) şi (iii) se pot utiliza valorile de proiectare (echivalente) ale caracteristicilor geometrice secţionale, astfel:

a)Pentru pereţii structurali:

b)Pentru grinzile de cuplare:

SUBCAPITOLUL 7:6.7. Metode de calcul în domeniul elastic

Pentru structuri cu alcătuire complexă, cu forme complicate de secţiuni de pereţi, rezultate din intersecţia pereţilor dispuşi pe cele două direcţii, cu goluri de dimensiuni diferite de la un nivel la altul sau/şi care nu sunt dispuse ordonat, sau în cazurile în care este necesar să se determine starea de eforturi pentru direcţii ale forţelor orizontale care nu se suprapun cu direcţiile principale ale structurii, se recomandă utilizarea modelării pereţilor din elemente finite de suprafaţă. În acest scop se recomandă utilizarea programelor de calcul care permit o asemenea abordare.

SUBCAPITOLUL 8:6.8. Metode de calcul în domeniul postelastic

SECŢIUNEA 1:6.8.1. Clasificarea metodelor de calcul

(2)În raport cu ipotezele simplificatoare admise în calcul, metodele de calcul în domeniul postelastic se clasifică în următoarele trei categorii principale:

b)Procedee de calcul static neliniar, care constau într-un calcul static pas cu pas al structurii ("calcul biografic"). Se măresc treptat încărcările laterale, se determină, la fiecare treaptă de încărcare, eforturile secţionale şi deformaţiile structurii, verificându-se şi compatibilitatea rotirilor în articulaţiile plastice formate la capetele grinzilor de cuplare şi la baza pereţilor.

c)Metode de calcul dinamic neliniar, care se obţin prin adaptarea metodelor de calcul dinamic al structurilor din bare sau al structurilor plane.

(3)Calculul în domeniul postelastic, prin procedeele din categoriile (b) şi (c), permite verificarea următoarelor condiţii de bună conformare a structurii în raport cu acţiunile seismice:

SECŢIUNEA 2:6.8.2. Metoda de primă aproximaţie

Metoda are în vedere exprimarea echilibrului la limită al structurii aduse în starea de mecanism cinematic sub încărcările verticale şi orizontale. Metoda furnizează valoarea forţei laterale asociate mecanismului de plastificare, care permite evaluarea gradului de asigurare al structurii în termeni de rezistenţă. Metoda este potrivită pentru evaluarea structurilor clădirilor existente. Aplicarea echilibrului limită al structurii presupune că nu apar ruperi premature, cu caracter neductil, prin acţiunea forţelor tăietoare sau prin ruperea ancorajului armăturilor, iar capacitatea de deformare în articulaţiile plastice este corespunzătoare.

SECŢIUNEA 3:6.8.3. Metoda de calcul static neliniar

a)Date generale

Pentru efectuarea calculului în domeniul postelastic este necesar să se determine valorile momentelor de plastificare ale secţiunilor caracteristice ale elementelor structurale (secţiunile de la extremităţile grinzilor de cuplare şi secţiunile de la baza pereţilor), precum şi caracteristicile de deformare ale zonelor care înregistrează deformaţii plastice. La stabilirea acestora se utilizează valorile medii ale rezistenţelor betonului comprimat, f_cm, şi oţelului, f_ym, conform SR EN 1992-1-1 cu Anexa Naţională, precum şi ST 009.

b)Scurtă descriere a procedeului de calcul structural

Se efectuează calculul static la forţe orizontale seismice, cu distribuţia fixată pe verticală, care se măresc progresiv. Este recomandabil să se considere 2 distribuţii înfăşurătoare ale forţelor orizontale (de regulă o distribuţie triunghiulară şi una uniformă). La fiecare treaptă de încărcare se determină starea de eforturi şi de deformaţie ale structurii, se identifică secţiunile în care apar deformaţii plastice şi se stabilesc mărimile rotirilor în articulaţiile plastice convenţionale formate la capetele grinzilor de cuplare şi la baza montanţilor. Se verifică dacă rotirile în articulaţiile plastice se încadrează în valorile rotirilor capabile ale elementelor structurale în care apar aceste articulaţii, care se determină separat cu programe de analiză secţională.

Pentru analizarea unor stări de solicitare avansate, se pot admite depăşiri ale capacităţii de rotire a articulaţiilor plastice din grinzile de cuplare (ruperi). Aceasta implică modificarea schemei statice pentru etapele de calcul ulterioare, în sensul înlocuirii barelor ieşite din lucru prin penduli articulaţi la capete, capabili să preia numai eforturi axiale. Ca stadiu limită de solicitare a structurii se consideră stadiul în care se atinge deformaţia limită la baza unuia dintre montanţi.

c)Caracteristici de deformare plastică a pereţilor structurali

Aplicarea procedeului de calcul descris la punctul anterior implică verificarea compatibilităţii deformaţiilor (rotirilor) plastice în articulaţiile plastice teoretice formate în secţiunile de la capetele riglelor, precum şi la baza montanţilor. Pentru aceasta, valorile

_pl ale rotirilor înregistrate în articulaţiile plastice la diferite niveluri ale acţiunii orizontale se compară cu valorile ultime ale rotirilor ce se pot dezvolta în articulaţiile plastice, denumite, în mod curent, rotiri capabile,

_pl,_u.

CAPITOLUL 7:CALCULUL SECŢIUNILOR PEREŢILOR STRUCTURALI

SUBCAPITOLUL 1:7.1. Probleme generale

SUBCAPITOLUL 2:7.2. Valorile eforturilor secţionale de proiectare în pereţi

(1)7.2.1. În cazul în care calculul eforturilor a fost efectuat pe baza caracteristicilor de rigiditate stabilite conform relaţiilor (6.9 - 6.17), valorile acestora se pot redistribui între pereţii structurali de pe aceeaşi direcţie, atunci când prin aceasta se obţin avantaje sub aspectul preluării eforturilor şi al detaliilor de armare. În această situaţie, valorile redistribuite nu vor depăşi 30% din valoarea maximă obţinută prin calcul (Fig. 7.2.a).

(2)7.2.2. Valorile de proiectare, M_Ed, ale momentelor încovoietoare în secţiunile orizontale ale pereţilor, în structuri proiectate pentru clasele de ductilitate DCH şi DCM, se determină cu relaţiile (Fig. 7.3):

b)în zona B:

(4)7.2.4. Valorile de proiectare V_Ed ale forţelor tăietoare din pereţii structurilor proiectate pentru clasele de ductilitate DCH şi DCM se determină cu relaţiile (Fig. 7.5):

SUBCAPITOLUL 3:7.3. Valorile eforturilor secţionale de proiectare în grinzile de cuplare

(2)7.3.2. În cazul grinzilor cu raportul l_cl/h <= 3, valorile de proiectare, V_Ed, ale forţelor tăietoare din grinzi, în structuri proiectate pentru clasele de ductilitate DCH şi DCM, se determină cu relaţia:

SUBCAPITOLUL 4:7.4. Efectul acţiunilor verticale excentrice

SUBCAPITOLUL 5:7.5. Dimensionarea secţiunii de beton a pereţilor structurali

(1)7.5.1. Grosimea necesară a peretelui structural şi oportunitatea prevederii de bulbi sau tălpi la capetele libere se stabilesc punând condiţia:

(2)7.5.2. În zona critică a pereţilor, în situaţia când înălţimea xu a zonei comprimate depăşeşte cea mai mică dintre valorile 5b_wo (b_wo - grosimea peretelui) şi 0,4l_w (Fig. 7.7(a)) este necesară verificarea pentru evitarea pierderii stabilităţii.

SUBCAPITOLUL 6:7.6. Calculul armăturilor longitudinale şi transversale din pereţii structurali

SECŢIUNEA 1:7.6.1. Calculul armăturilor longitudinale

SECŢIUNEA 2:7.6.2. Calculul pereţilor structurali la forţă tăietoare

(2)_

2.ii.Verificarea armăturilor transversale

a)În cazul pereţilor structurali cu raportul între înălţimea în elevaţie a peretelui şi lungime, H_w/l_w, >= 1, dimensionarea armăturii orizontale pentru preluarea forţei tăietoare în secţiuni înclinate se face pe baza relaţiilor:

b)În cazul peretelui cu raportul H_w/l_w < 1, secţiunile armăturilor orizontale şi verticale din inima pereţilor vor respecta relaţia:

3.iii.Verificarea rosturilor de turnare

SECŢIUNEA 3:7.6.3. Calculul armăturilor orizontale în îmbinările verticale ale structurilor prefabricate

SUBCAPITOLUL 7:7.7. Calculul armăturilor din grinzile de cuplare

(1)7.7.1. Calculul armăturilor longitudinale ale grinzilor de cuplare se face în baza prevederilor SR EN 1992-1-1 şi Anexa Naţională privind calculul la încovoiere, la valorile momentelor rezultate din calcul la acţiuni seismice, eventual redistribuite pe înălţimea clădirii conform indicaţiilor de la paragraful 7.3.1. În cazurile curente ale deschiderilor de uşi (- 1,20 m), se pot neglija momentele din acţiunea încărcărilor verticale.

(3)7.7.3. În cazul grinzilor de cuplare cu raportul h/l_cl <= 1, armate cu bare orizontale şi etrieri, armăturile transversale se determină din condiţia ca acestea să preia în întregime forţa tăietoare de calcul, conform relaţiei:

SUBCAPITOLUL 8:7.8. Calculul planşeelor ca diafragme orizontale

(3)7.8.3. La structurile cu pereţi rari (orientativ, cu distanţe mai mari de 12 m între pereţii structurali), precum şi la cele cu nucleu central de pereţi şi cadre perimetrale sau alte structuri similare, planşeele trebuie verificate, la eforturile ce le revin, ca diafragme orizontale.

(4)7.8.4. Valorile forţelor F₁, F₂,..., F_m, reprezentând reacţiunile diafragmei asupra peretelui la nivelul unui planşeu se pot deduce din calculul de ansamblu. Astfel, pentru peretele i (Fig. 7.11), diafragma situată peste nivelul j exercită reacţiunea:

(6)7.8.6. Transmiterea forţelor orizontale din planul planşeului la pereţi se poate face (Fig. 7.12):

Ca urmare este indicat ca forţa F de contact între perete şi planşeul diafragmă să fie preluată în cea mai mare parte prin mecanismele reprezentate de forţele F₁ şi F₃. Mobilizarea forţei F₂ prin tiranţi de oţel beton este obligatorie în situaţiile în care contribuţia celorlalte componente este redusă sau lipseşte complet. De exemplu, în cazul unui perete situat la capătul clădirii, perpendicular pe margine, nu se poate conta pe forţa de compresiune F1 sau pe forţa de întindere F2, după caz, în funcţie de sensul acţiunii seismice. În cazul unui perete situat în lungul unei margini a clădirii, sau la care contactul cu planşeul este întrerupt de goluri cu dimensiuni mari, forţele de lunecare F₃ sunt absente pe o parte sau chiar pe ambele feţe ale peretelui.

CAPITOLUL 8:PREVEDERI CONSTRUCTIVE

SUBCAPITOLUL 1:8.1. Materiale utilizate

SUBCAPITOLUL 2:8.2. Alcătuirea secţiunii de beton a pereţilor structurali. Dimensiuni minime

SUBCAPITOLUL 3:8.3. Armarea pereţilor. Prevederi generale

(1)8.3.1. Armăturile pereţilor structurali se clasifică în:

a)Armături de rezistenţă, a căror necesitate şi dimensionare rezultă din calculul la eforturile din acţiunile verticale şi orizontale, pe baza prevederilor din cap. 7. În această categorie intră:

b)Armături constructive, a căror necesitate nu se stabileşte, de regulă, prin calcul, prevederea lor fiind determinată de acoperirea unor eforturi neevidenţiate în calcule curente (cum sunt cele produse de contracţia betonului, variaţiile de temperatură, cele datorate redistribuţiilor în timp ale eforturilor datorită deformaţiilor de curgere lentă a betonului, etc.) şi confirmată de comportarea în exploatare a clădirilor. În această categorie se încadrează şi armăturile cu rol de montaj.

(4)8.3.4. Înnădirea armăturilor

b)Înnădirea în zona A a barelor verticale principale situate la extremităţile secţiunii pereţilor va fi de regulă evitată. Dacă nu se poate evita înnădirea în zona A, se recomandă ca aceasta să se realizeze prin sudură de tip cap la cap sau prin cuplaje mecanice, omologate prin încercări corepunzătoare în condiţii compatibile cu clasa de ductilitate aleasă, conform legislaţiei în vigoare.

(5)8.3.5. Ancorarea armăturilor

d)Barele verticale şi orizontale de bordare a golurilor (Fig. 8.5).

SUBCAPITOLUL 4:8.4. Armarea în câmp a pereţilor structurali

(2)8.4.2. Armarea de rezistenţă va respecta procentele minime de armare date în tabelul 8.1 pentru oţeluri cu rezistenţe de proiectare f_yd <= 350 MPa, respectiv cu f_yd > 350 MPa (valorile din paranteze).

(3)8.4.3. Armarea constructivă se stabileşte în funcţie de rolul îndeplinit (de exemplu, pentru preluarea eforturilor din deformaţii impuse) şi de dimensiunile elementelor structurale. Aceste armături nu vor fi mai mici decât cele date în tabelul 8.1 pentru zona B a pereţilor. Armarea constructivă minimă este de 2 plase

8/200 mm din oţel cu f_yd <= 350MPa dispuse câte una la fiecare faţă a peretelui.

SUBCAPITOLUL 5:8.5. Armări locale ale elementelor verticale

SECŢIUNEA 1:8.5.1. Armarea zonelor de la extremităţile pereţilor structurali

SECŢIUNEA 2:8.5.2. Verificarea capacităţii de deformare a secţiunilor pereţilor. Armătura de confinare

(1)În vederea verificării capacităţii de deformare a zonelor disipative de la baza pereţilor în raport cu cerinţa de deformare seismică se pot folosi două metode:

1.i.Metoda aproximativă aplicabilă în proiectarea curentă, bazată pe calculul structural în domeniul elastic.

2.ii.Metoda bazată pe calculul structural seismic în domeniul neliniar.

SECŢIUNEA 3:8.5.3. Armarea intersecţiilor de pereţi structurali

SECŢIUNEA 4:8.5.4. Armarea în jurul golurilor

SECŢIUNEA 5:8.5.5. Armarea intersecţiilor pereţilor cu planşeele

SUBCAPITOLUL 6:8.6. Armarea grinzilor de cuplare

(1)8.6.1. Dacă se utilizează sistemul de armare cu bare longitudinale şi etrieri verticali, armarea unei grinzi de cuplare este formată din (Fig. 8.15):

b)Bare longitudinale intermediare, dispuse pe feţele laterale, cu diametrul minim

12 mm. Barele intermediare se vor concentra spre axul grinzii şi vor realiza un procent de armare minim de:

c)Etrieri, care vor avea diametrul minim

6 mm. Procentul minim de armare transversală va fi 0,20%. Distanţa maximă admisă între etrieri, s, va fi:

(2)8.6.2. Grinzile de cuplare cu armături principale înclinate încrucişate se utilizează şi se dimensionează conform prevederilor 7.7.2 şi 7.7.4. În Fig. 8.16 se prezintă un exemplu de alcătuire a acestui tip de grinzi.

CAPITOLUL 9:PROBLEME SPECIFICE DE ALCĂTUIRE A STRUCTURILOR PREFABRICATE

SUBCAPITOLUL 1:9.1. Probleme generale

SUBCAPITOLUL 2:9.2. Alcătuirea panourilor

(1)9.2.1. Elementele prefabricate care alcătuiesc structura clădirii vor fi realizate, de regulă, sub formă de elemente plane - panouri mari. În funcţie de forma concretă a pereţilor, de tehnologia de execuţie şi de mijloacele de ridicare şi transport de care se dispune, se pot adopta şi forme spaţiale sau de bară a unora din elementele prefabricate.

(4)9.2.4. Panourile de pereţi exteriori vor fi, de regulă, alcătuite din 3 straturi şi anume:

(6)9.2.6. Armarea panourilor se va realiza de preferinţă sub formă de plase şi carcase sudate.

SUBCAPITOLUL 3:9.3. Îmbinările structurilor cu pereţi din elemente prefabricate de beton armat

(2)9.3.2. După poziţia lor în structură şi după rolul lor structural, îmbinările pereţilor se clasifică în două categorii:

(3)9.3.3. La alcătuirea îmbinărilor se vor avea în vedere următoarele principii:

(5)9.3.5. Îmbinările verticale ale panourilor

(6)9.3.6. Îmbinările orizontale ale panourilor

Armăturile verticale din panouri cu rol de conectori şi armătura de rezistenţă intermediară de încovoiere se realizează, de regulă, din bare mai puţine şi cu diametru mai mare (>= 14 mm), care se înnădesc prin sudură în nişe special prevăzute la partea inferioară a panourilor de perete, cu dimensiuni corelate cu lungimile necesare înnădirii. Se va urmări, prin modul de realizare a detaliilor de înnădire, în special prin modul de dispunere a ecliselor, transmiterea centrică, fără devieri, a eforturilor de întindere din armături.

CAPITOLUL 10:INFRASTRUCTURI

SUBCAPITOLUL 1:10.1. Probleme generale

(1)10.1.1. Condiţiile de alcătuire a infrastructurilor şi modelarea lor pentru calcul fac obiectul reglementărilor tehnice specifice acestor sisteme/componente structurale.

(2)10.1.2. Clasificări ale infrastructurilor şi ale sistemelor de fundare sub aspectul comportării la acţiuni seismice:

a)După modul în care sunt distribuite presiunile pe tălpile fundaţiilor se identifică următoarele cazuri:

(3)10.1.3. Proiectarea seismică a ansamblului suprastructură-infrastructură-teren, în situaţiile construcţiilor obişnuite în care intervin solicitări în domeniul postelastic, va urmări dirijarea deformaţiilor postelastice cu prioritate în elementele suprastructurii.

SUBCAPITOLUL 2:10.2. Tipuri de infrastructuri

a)Fundaţii izolate directe pentru pereţi individuali sau grupuri de pereţi (Fig. 10.1)

b)Infrastructuri cu elemente de fundare de adâncime

În situaţiile în care suprafaţa de fundare sau capacitatea de rezistenţă a terenului sunt insuficiente, se poate recurge la fundarea de adâncime prin piloţi sau/şi pereţi mulaţi de beton armat, capabili să se încarce la eforturi de compresiune şi de întindere. În vederea sporirii capacităţii de preluare a momentelor de răsturnare la teren şi pentru a asigura condiţiile necesare pentru dezvoltarea unor mecanisme structurale de plastificare în zona de la baza pereţilor, se poate adopta soluţia din Fig. 10.2, cu piloţi evazaţi la bază. În cazul în care piloţii traversează structuri moi până la stratul de bază, se vor lua măsuri speciale pentru preluarea forţelor tăietoare. Se vor putea alege soluţii cu:

c)Fundaţii comune pentru mai mulţi pereţi structurali

d)Infrastructuri care realizează un efect de încastrare (efect de "menghină") al pereţilor prin intermediul planşeului peste subsol (Fig. 10.6).

f)Infrastructura alcătuită ca o cutie închisă

Cutia este realizată de ansamblul pereţilor de subsol de contur şi intermediari, şi de diafragmele orizontale constituite de planşeele subsolurilor şi dala de la nivelul terenului. Aceasta poate fi proiectată ca radier pentru a prelua încărcările normale la planul ei, reprezentate de presiunile pe teren. De regulă, acest tip de infrastructură trebuie să fie suficient de rigid şi rezistent pentru a asigura condiţia de încastrare a elementelor verticale ale structurii la nivelul planşeului peste primul subsol.

g)Fundaţii pentru pereţi care se pot roti liber la bază (Fig. 10.8)

SUBCAPITOLUL 3:10.3. Indicaţii privind modul de calcul al elementelor infrastructurii

SECŢIUNEA 1:10.3.1. Modelarea pentru calcul

Un model de calcul riguros pentru evaluarea eforturilor din acţiunile verticale şi orizontale în elementele infrastructurii implică considerarea ansamblului spaţial suprastructură-infrastructură-teren de fundare, cu proprietăţi definite prin legi constitutive fidele comportării reale a elementelor care alcătuiesc fiecare dintre cele trei componente. După caz, acţiunile sunt modelate, fie prin intermediul forţelor orizontale de proiectare din acţiunea seismică, fie prin intermediul accelerogramelor.

În cazurile obişnuite, în care proiectarea are în vedere realizarea unei suprastructuri disipative şi a unei infrastructuri elastice, o cale aproximativă, simplă, de evaluare a eforturilor în elementele infrastructurii, suficient de riguroasă pentru proiectarea curentă, este aceea de a aplica modelului încărcările gravitaţionale aferente combinaţiei de încărcări seismice şi forţe orizontale mărite faţă de forţele seismice de proiectare (cu rezultanta F_b) pentru a ţine seama de suprarezistenţa structurii mobilizate prin instalarea mecanismului de disipare de energie (Fig. 10.9).

În situaţiile obişnuite, când se urmăreşte ca mecanismul de plastificare al ansamblului să aibă zonele plastice localizate în suprastructură, forţele de legătură dintre suprastructură şi infrastructură vor fi asociate mecanismului de plastificare al suprastructurii. Proprietăţile terenului se vor exprima prin legi de deformare elastică sau prin legi constitutive mai riguroase, astfel încât resorturile care modelează terenul să poată fi definite de legi liniare sau neliniare. Se va ţine seama de posibilitatea ridicării parţiale a fundaţiei de pe teren.

SECŢIUNEA 2:10.3.2. Evaluarea eforturilor de proiectare ale fundaţiilor

a)Pereţi cu fundaţii independente

b)Pereţi cu sisteme spaţiale sau bidirecţionale de fundaţii: reţele de grinzi de fundare (care pot fi constituite şi din pereţii de subsol), infrastructuri complexe asimilabile cu cutii rigide şi rezistente, etc.

SECŢIUNEA 3:10.3.3. Probleme de dimensionare specifice

Necesarul de armătura longitudinală (orizontală) rezultă din calculul de dimensionare la încovoiere, potrivit prevederilor SR EN 1992-1-1 şi Anexa Naţională. În calculul la forţa tăietoare, ponderea armăturilor orizontale şi a celor verticale depinde de proporţiile grinzilor (pereţilor de subsol) şi de distribuţia dintre punctele de contact cu elementele suprastructurii. În cazul grinzilor cu proporţii de grinzi scurte, se vor aplica metodele de calcul specifice grinzilor pereţi sau metodele bazate pe mecanismul de grindă cu zăbrele. În cazul grinzilor cu proporţii de bară se aplică procedeele de dimensionare din SR EN 1992-1-1 cu Anexa Naţională şi din P 100-1.

SUBCAPITOLUL 4:10.4. Probleme specifice de alcătuire a elementelor infrastructurilor

(1)10.4.1. Prezentele prevederi se referă la situaţiile curente în care prin proiectare se dirijează apariţia deformaţiilor postelastice la acţiuni seismice de mare intensitate în suprastructură, infrastructura rămânând solicitată preponderent în domeniul elastic.

(4)10.4.4. Golurile pentru instalaţii vor avea dimensiuni minime şi vor fi dispuse în afara celor mai solicitate zone. Astfel, în cazul pereţilor de subsol cu proporţii de pereţi scurţi, golurile se vor plasa de preferinţă în afara traseelor diagonalelor comprimate corespunzătoare mecanismului de grindă cu zăbrele (Fig. 10.12).

(7)10.4.7. La structurile cu pereţi rari, planşeul peste subsol va avea cel puţin o grosime de 150 mm. Armarea minimă în ambele direcţii va reprezenta, pe fiecare faţă, un procent de minim 0,25% şi cel puţin 6 bare

8/m.

ANEXA nr. 1:Anexa A - EXEMPLE DE VERIFICARE A CAPACITĂŢII DE DEFORMARE A GRINZILOR DE CUPLARE ŞI A PEREŢILOR DE BETON ARMAT

CAPITOLUL 1:A.1. Date generale

(1)_

(2)Verificarea aproximativă a capacităţii de deformare a pereţilor verticali implică următoarele operaţii:

VII.dacă condiţia (VI) nu este îndeplinită, se evaluează capacitatea de rotire a peretelui cu metoda exactă; în acest scop se efectuează următoarele operaţii:

CAPITOLUL 2:A.2. Exemplu de verificare a capacităţii de deformaţie pentru pereţi cuplaţi

SECŢIUNEA 1:Date privind structura verificată

SECŢIUNEA 3:Evaluarea capacităţii de deformaţie prin metoda exactă

(2)Etapele de calcul sunt următoarele:

1.(i)Evaluarea efortului efectiv de compresiune laterală (confinare)

7.(vii)Calculul rotirii capabile totale (rotirea plastică este dată de relaţia 8.5)

Se acceptă o simplificare a calculului. Procedeul consideră că inalţimea zonei comprimate nu se modifică substanţial în urma confinării inimii pentru că rezistenţa betonului nu creşte substanţial prin confinare, ci numai deformaţiile capabile. Se consideră că ruperea se produce în betonul confinat la extremitatea peretelui. În aceste condiţii, din distribuţia Bernoulli a deformaţiilor specifice în secţiune, corespunzătoare atingerii în fibra extremă comprimată a scurtării

_cu2,_c determinată la (iv), se determină mărimea necesară a deformaţiei

_cu2,_c în inima confinată la limita bulbului. Se determină apoi armătura transversală de confinare care poate asigura deformabilitatea necesară.

9.(ix)Calculul presiunii de confinare efective

CAPITOLUL 3:A.3. Exemplu de verificare a capacităţii de deformare a grinzilor de cuplare

SECŢIUNEA 1:Datele structurale şi condiţiile seismice din amplasament

(2)În calculul structural s-au considerat următoarele dimensiuni şi valori de rigiditate ale elementelor:

SECŢIUNEA 2:Calculul cerinţelor de rotire în grinzile de cuplare

(1)Se consideră că eforturile din încărcările gravitaţionale în grinda de cuplare sunt nesemnificative şi că punctul de inflexiune al deformatei grinzii este la jumătatea acesteia. În aceste condiţii, deformaţiile şi eforturile în grinzi se pot determina din calculul a două console cu deschiderea egală cu jumătate din deschiderea liberă (lumina) a grinzilor. Operaţiile de calcul sunt următoarele:

2.(ii) Evaluarea cerinţei de rotire cu relaţia:

ANEXA nr. 2:Anexa B - DOCUMENTE DE REFERINŢĂ

1.Reglementări tehnice

Nr. crt.	Acte legislative	Act normativ prin care se aprobă reglementarea tehnică/publicaţia
1	Cod de proiectare seismică. Partea I - Prevederi de proiectare pentru clădiri, indicativ P 100-1/2013	Ordinul ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice nr. 2465/2013, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I bis, nr. 558/3 septembrie 2013
2	Cod de proiectare seismică. Partea a III-a. Prevederi pentru evaluarea seismică a clădirilor existente, indicativ P 100-3/2008	Ordinul ministrului dezvoltării regionale şi locuinţei nr. 704/2009, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I bis, nr. 674/1 octombrie 2009, cu completările ulterioare
3	Cod de proiectare. Bazele proiectării construcţiilor, indicativ CR 0 - 2012	Ordinul ministrului dezvoltării regionale şi turismului nr. 1530/2012, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I bis, nr. 647/11 septembrie 2012, cu completările ulterioare
4	Normativ pentru producerea şi executarea lucrărilor din beton, beton armat şi beton precomprimat - Partea 2: Executarea lucrărilor din beton, indicativ NE 012/2-2010	Ordinul ministrului dezvoltării regionale şi turismului nr. 853/2010 din 22 noiembrie 2010, Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 853 din 20 decembrie 2010
5	Ghid de proiectare pentru controlul fisurării elementelor masive şi pereţilor structurali de beton armat datorită contracţiei împiedicate, indicativ GP 115-2011	Ordinul ministrului dezvoltării regionale şi turismului nr. 212/2012, Publicat în Monitorul Oficial, Partea I bis, nr. 129 din 22 februarie 2012
6	Specificaţie tehnică privind produse din oţel utilizate ca armături: cerinţe şi criterii de performanţă, indicativ ST 009-2011	Ordinul ministrului dezvoltării regionale şi turismului nr. 683/2012, Publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 337 din 18 mai 2012

2.Standarde

Nr. crt.	Standarde	Denumire
1	SR EN 1992-1-1:2004	Eurocod 2: Proiectarea structurilor de beton. Partea 1-1: Reguli generale şi reguli pentru clădiri
2	SR EN 1992-1-1:2004/AC:2012	Eurocod 2: Proiectarea structurilor de beton. Partea 1-1: Reguli generale şi reguli pentru clădiri
3	SR EN 1992-1-1:2004/NB:2008	Eurocod 2: Proiectarea structurilor de beton. Partea 1-1 Reguli generale şi reguli pentru clădiri. Anexa naţională
4	SR EN 1992-1-1:2004/NB:2008/A91:2009	Eurocod 2: Proiectarea structurilor de beton. Partea 1-1 Reguli generale şi reguli pentru clădiri. Anexa naţională

ANEXA nr. 3:Anexa C - COMENTARII

CAPITOLUL 1:C.1. GENERALITĂŢI

(1)C.1.1 Caracterul obişnuit al structurilor cu pereţi de beton armat menţionat la subcap. Domeniu de aplicare al Codului, se referă în special la monotonia sau quasi-monotonia acestora. Nu fac, de exemplu, obiectul Codului structurile cu niveluri inferioare slabe (la care în absenţa pereţilor, la acţiuni seismice de mare intensitate se pot manifesta mecanisme cinematice de plastificare de tip nivel slab), structurile cu pereţi cu goluri distribuite într-un mod neordonat, etc.

CAPITOLUL 2:C.2. DEFINIŢII. CLASIFICĂRI

(1)C.2.2 Prevederile prezentului Cod sunt destinate sistemelor structurale din categoria A, precum şi structurilor duale din categoria B(a). Evaluarea eforturilor de proiectare şi dimensionarea pereţilor din categoria B(b) se face pe baza unor scheme de calcul corespunzător mecanismului de plastificare (de disipare de energie) selectat, cu ierarhizarea adecvată a rezistenţei la încovoiere a elementelor structurale, în acord cu principiile proiectării la capacitate. Aplicarea procedeelor de dimensionare indicate în prezentul Cod la proiectarea pereţilor din categoria B(b) are, în general, un caracter acoperitor.

CAPITOLUL 3:C.3. ALCĂTUIREA GENERALĂ A CONSTRUCŢIILOR

(1)C.3.1.2 Lipsa de compactitate şi de simetrie a structurii poate duce şi la alte efecte negative în afara celor de torsiune generală.

(2)C.3.1.4 Structurile cu nivel (niveluri) inferior slab sunt contraindicate în zonele seismice. Dezvoltarea mecanismelor de plastificare de tip etaj slab conduce la cerinţe de ductilitate excesive, asociate unor forţe axiale foarte mari în stâlpii comprimaţi prin efectul "indirect" al forţelor orizontale (Fig. C.3.4a).

(3)C.3.1.6 Spre deosebire de cazul structurilor în cadre care, de regulă, prezintă o anumită omogenitate a alcătuirii, în cazul construcţiilor cu pereţi structurali [structuri din categoriile A şi B(a)], cea mai mare parte a momentului de răsturnare şi a forţei tăietoare de bază este concentrată în pereţi. Ca urmare, eforturile ce trebuie transmise de la baza pereţilor la infrastructură şi la terenul de fundare pot avea valori foarte importante. Preluarea acestor eforturi într-un mod favorabil de către elementele infrastructurii şi de către fundaţii trebuie să fie, din acest motiv, una din preocupările principale la conformarea structurii. Astfel, poziţia pereţilor structurali în plan se va alege în zonele în care şi la nivelul infrastructurii se pot obţine soluţii avantajoase.

(4)C.3.1.7 O încărcare gravitaţionala mai mare are ca efect reducerea armăturii longitudinale de întindere din perete şi reducerea gradientului presiunilor pe teren.

(6)C.3.1.9 În Fig. C.3.6 se prezintă două situaţii în care încărcările aplicate excentric pe pereţi sunt neechilibrate pe ansamblul structurii (Fig. C.3.6a), respectiv echilibrate (Fig. C.3.6b).

(7)C.3.2.1 Prevederile de la acest paragraf urmăresc ca prin forma secţiunii pereţilor structurali să se poată controla în cât mai mare măsură, prin calcul, comportarea acestora la acţiuni seismice. Gradul de conlucrare a inimilor cu tălpi de dimensiuni mari nu se poate preciza cu certitudine, această caracteristică depinzând de mărimea deplasărilor impuse pereţilor în domeniul postelastic (vezi şi 6.4.1).

(8)C.3.2.4 Comportarea deosebit de bună a structurilor cu pereţi cu goluri decalate de tipul celor indicaţi în Fig. C.3.8 la cutremurul din 1985 din Chile a condus la iniţierea unui amplu program de cercetări teoretice şi experimentale, desfăşurat în 4 universităţi americane având ca obiect tocmai particularităţile de comportare sub încărcări de tip seismic ale acestui tip de pereţi [10].

Cercetările menţionate au evidenţiat faptul că în condiţiile unei alcătuiri corecte aceşti pereţi posedă proprietăţi de rezistenţă şi de deformabilitate apropiate de cele ale pereţilor fără goluri. Aceleaşi cercetări au semnalat faptul că zonele critice ale pereţilor cu goluri decalate sunt constituite nu de zonele dintre goluri, ci de cele de la extremitatea comprimată a secţiunilor, dacă golurile sunt prea aproape de marginea secţiunii şi limitează, astfel, aria zonei extreme comprimate.

(9)C.3.3.2 Prevederea de la ultimul aliniat urmăreşte să asigure conlucrarea tuturor elementelor verticale în preluarea solidară a încărcărilor orizontale. Din punct de vedere practic, aceasta înseamnă că deplasările elementelor verticale ale structurii sunt distribuite liniar la fiecare nivel. În felul acesta se pot stabili, prin calcul, cu un grad mare de credibilitate, forţele dezvoltate în pereţii structurali.

(10)C.3.4.2 În cazurile în care, din considerente funcţionale sau din alte motive, prevederea rosturilor apare inacceptabilă sau este foarte dificil de realizat, se pot adopta lungimi de tronsoane mai mari decât cele indicate în tabelul 3.1, dacă se iau măsuri adecvate pentru limitarea efectelor contracţiei betonului sau al variaţiilor de temperatură. De exemplu, utilizarea unor cimenturi cu contracţie redusă, prevederea unor rosturi tehnologice provizorii, asigurarea unei protecţii termice eficiente, prevederea unor armături suplimentare care să permită limitarea convenabilă a deschiderii fisurilor, etc.

CAPITOLUL 4:C.4. CERINŢE GENERALE DE PROIECTARE

(1)C.4.1. - 4.6. Exigenţele de diferite naturi, în particular cele structurale, care se impun construcţiilor cu pereţi structurali, sunt puternic influenţate de acţiunea seismică ce afectează practic întreg teritoriul ţării. Diferitele aspecte conceptuale privind problematica exigenţelor structurale sunt tratate în codul P 100-1. În capitolul 4 al codului CR 2 se detaliază condiţiile specifice construcţiilor cu pereţi de beton armat executaţi din beton armat monolit sau prefabricat.

(2)C.4.4 O rigiditate substanţială la deplasări laterale asigură protecţia elementelor nestructurale în cazul unor cutremure cu intensitate moderată şi limitează degradările acestor elemente la cutremure cu intensitate mai mare. De asemenea, o rigiditate substanţială a structurii este de natură să limiteze efectele de ordinul doi şi să evite apariţia unor fenomene de instabilitate.

CAPITOLUL 6:C.6. PROIECTAREA CONSTRUCŢIILOR CU PEREŢI STRUCTURALI LA ACŢIUNEA ÎNCĂRCĂRILOR VERTICALE ŞI ORIZONTALE

(1)C.6.1.1 Concentrarea deformaţiilor plastice (neliniare) cu prioritate în elementele suprastructurii reprezintă o componentă esenţială a filozofiei proiectării seismice actuale pe plan mondial, în special pentru posibilitatea controlului comportării ("la vedere") la acţiuni seismice [8].

1.Dirijarea deformaţiilor plastice cu prioritate în elementele infrastructurii (în special în pereţii de subsol) sau în teren poate părea atrăgătoare pentru posibilitatea funcţionării neîntrerupte şi neafectate, practic, a clădirii. Riscul apariţiei unor rotiri importante remanente ale bazei structurii (inclusiv din deformarea remanentă a terenului), greu de corectat, face ca o asemenea soluţie să fie acceptată în cazuri rare, de exemplu, la consolidarea unor construcţii la care asigurarea unei comportări, în întregime, în domeniul elastic a infrastructurii să fie extrem de dificilă tehnic şi economic.

2.Pot apărea, de asemenea, situaţii în care să devină avantajoase soluţii în care structura sau părţi din structură să fie prevăzute cu o capacitate de deformare postelastică (ductilitate) inferioară celei asociate aplicării reglementărilor tehnice pentru proiectarea seismică. Acceptarea unei "ductilităţi limitate" este condiţionată de considerarea unor valori ale forţelor seismice de calcul sporite corespunzător. Asemenea soluţii pot fi adoptate atunci când:

c)(iii)Comportarea unor elemente cu alcătuire neregulată (de exemplu, a pereţilor cu goluri dispuse într-un mod neordonat) este dificil de precizat şi modelarea lor pentru calcul este foarte dificilă sau insuficient de fidelă în raport cu realitatea. În asemenea situaţii apare mai avantajoasă, din punct de vedere al siguranţei structurale, sporirea capacităţii de rezistenţă în raport cu cerinţele impuse de codul P 100-1, în detrimentul unor măsuri de ductilizare aplicate unui mecanism de rezistenţă insuficient clarificat.

(4)e)Deformabilitatea planşeelor depinde de grosimea lor, de raportul dintre lăţimea planşeului ("B" în Fig. C.6.1) şi distanţa între pereţii structurali (l_t şi l_c, pentru deschiderile interioare şi respectiv deschiderile în consolă în fig. C.6.1), de schema de comportare a planşeului, de natura legăturilor între planşeu şi perete, de mărimea şi distribuţia golurilor din planşeu, etc.

(5)_

1.C.6.2.1 (1) Relaţia (6.1) exprimă într-o formă aproximativă condiţia ca eforturile principale de compresiune în inima pereţilor să nu depăşească valorile admisibile (vezi şi relaţia (6.2)).

2.C.6.2.1 (3) Recomandarea se justifică atât prin argumente ce ţin de simplitatea execuţiei, cât şi prin aceea că valorile forţelor tăietoare scad relativ lent spre vârful construcţiei. De asemenea, studii efectuate cu instrumentul calculului dinamic neliniar, pentru structuri cu pereţi cu reduceri de secţiune pe înălţimea clădirii, pun în evidenţă faptul că plastificarea în zonele situate deasupra secţiunilor în care se fac aceste reduceri este relativ frecventă. Aceasta contravine concepţiei de proiectare care urmăreşte dirijarea fenomenelor de deformaţie postelastică în zona de la baza pereţilor.

3.C.6.2.1 (4) Relaţiile (6.3) şi (6.4) exprimă condiţii de ductilitate de curbură similare cu cele utilizate în proiectarea finală a secţiunilor (vezi relaţia (7.7)). Modul în care au fost stabilite aceste relaţii este prezentat în [1].

(6)C.6.4.1 Lăţimea tălpii active nu se poate determina cu precizie prin calcul, mai cu seamă că această mărime poate varia cu starea de solicitare. Astfel, pe măsură ce rotirea la bază a peretelui creşte prin incursiuni tot mai mari în domeniul postelastic de deformaţie, creşte şi zona de talpă antrenată în încovoierea de ansamblu a peretelui. În aceste condiţii, în proiectarea actuală lăţimea de conlucrare a tălpii cu inima pereţilor se face pe baza unor reguli simple, deduse din calcule executate prin teoria elasticităţii sau deduse din studii experimentale pe grinzi, ţinând cont numai de o parte din parametrii care pot influenţa mărimea tălpii active.

De asemenea, în calculul pentru fiecare dintre cele două direcţii principale ale clădirii, de regulă numai o parte din secţiunea efectivă a pereţilor este cuprinsă în secţiunile active pentru preluarea forţelor orizontale, restul considerându-se, potrivit schematizărilor curent adoptate în proiectare, ca preluând centric încărcarea verticală aferentă. Prin asemenea modelări se poate ajunge la situaţii neverosimile, ca cea din Fig. C.6.2 în care zona dintre tălpile active de la doi pereţi structurali învecinaţi solicitate la întindere în domeniul plastic, să fie supusă la eforturi de compresiune importante.

(7)C.6.4.2 Valorile

lf = 0,25l_cl trebuie considerate ca valori minime şi trebuie avute în vedere numai pentru stabilirea valorilor rigidităţilor în calculul structural.

La evaluarea capacităţilor de rezistenţă la încovoiere în vederea stabilirii unei valori acoperitoare pentru forţa tăietoare efectivă (asociată momentului capabil) trebuie luată o valoare l_f,eff mai mare. Considerând că angajarea tălpilor corespunde schemei de comportare din Fig. C.6.4, l_f,eff poate atinge o valoare de ordinul de mărime al deschiderii l_cl. Problema are importanţă în special pentru capacitatea de rezistenţă la momente negative, dependentă de numărul de bare de armătură active din placă.

(9)C.6.6.2 Valorile date la pct. 6.6.2 iau în considerare efectul fisurării betonului întins asupra rigidităţii elementelor structurale de beton armat. Reducerea de rigiditate depinde de natura solicitării şi, din acest motiv, de exemplu, afectarea caracteristicilor de rigiditate este diferită pentru pereţii individuali şi pentru pereţii cuplaţi, comprimaţi sau întinşi prin efectul indirect al forţelor laterale.

Parametrul esenţial pentru caracterizarea rigidităţii montanţilor este natura şi mărimea efortului axial. Valorile date la 6.6.2 au fost preluate din [23] şi [25]. Este de subliniat faptul că evaluarea eforturilor secţionale, pe baza rigidităţilor la încovoiere ale secţiunilor nefisurate poate duce în multe cazuri la dimensionări neadecvate. Astfel, de exemplu, pentru cazul a doi pereţi identici cuplaţi prin grinzi puternice, forţele axiale din cei doi montanţi rezultă foarte diferite. Neglijând diferenţa de rigiditate foarte importantă a celor doi montanţi, calculul duce la valori identice ale momentelor încovoietoare şi forţelor tăietoare în aceste elemente, dar în realitate acestea sunt mult mai mari în montantul comprimat prin efectul indirect al forţelor orizontale şi mult reduse în celălalt.

(10)C.6.8.2 Calculul postelastic simplificat, de "echilibru la limită", poate furniza soluţii avantajoase de armare, în situaţiile în care calculul elastic utilizat în mod obişnuit duce la armări neeconomice sau dezavantajoase din punct de vedere structural. De exemplu, la pereţi cu grinzi de cuplare scurte şi relativ înalte, la care forţele tăietoare obţinute din calculul elastic depăşesc nivelul admis (vezi relaţiile 7.19 şi 7.20), având efecte exagerate şi asupra forţelor axiale din elementele verticale. În alte situaţii, dimpotrivă, gradul de cuplare al pereţilor rezultă mai mic decât cel dorit.

1.Pentru obţinerea unor soluţii adecvate, din punct de vedere al gradului de cuplare oferit de grinzile de cuplare, se poate proceda în două feluri:

2._

(11)_

1.C.6.8.3 (b) Dacă structura se echivalează cu un sistem cu un grad de libertate (de exemplu, exprimând relaţia între rezultanta forţelor orizontale şi deplasarea corespunzătoare punctului său de aplicaţie sau deplasarea la vârful construcţiei), calculul în domeniul elasto-plastic capătă o formă simplă, avantajoasă, permiţând construirea unor diagrame forţă laterală-deplasare generalizată a pereţilor structurali şi, prin însumarea acestora, a diagramei pentru întreaga structură. Diagrama se denumeşte şi curba capacităţii şi este reprezentată, principial, în Fig. C.6.6.

Din acest motiv apare indicat ca la construirea diagramelor să se considere mai multe distribuţii ale forţelor orizontale, pentru a obţine rezultate acoperitoare. Investigaţiile efectuate cu instrumentul calcului dinamic neliniar au arătat că distribuţia forţelor efective se depărtează cu atât mai mult de distribuţia adoptată în calculul convenţional (stabilită prin calcul modal), cu cât structura este mai defectuos conformată din punct de vedere al distribuţiei rigidităţilor şi capacităţilor de rezistenţă.

2.C.6.8.3 (c) Valorile rotirilor plastice capabile

_pl,u se determină integrând valorile curburilor plastice ale elementului considerat, pe zona în care se dezvoltă deformaţii plastice.

Aşa cum s-a arătat şi la pct. C.6.8.2, referitor la condiţiile de utilizare a metodelor de calcul postelastic de primă aproximaţie, pentru a putea conta pe capacitatea de deformare la încovoiere în domeniul postelastic a unui perete structural sau a unei grinzi de cuplare este necesar ca prin modul de armare, longitudinală şi transversală, să se asigure că nu intervin ruperi fragile premature din acţiunea forţelor tăietoare sau datorită pierderii conlucrării între beton şi armătură.

Procedeul descris mai sus se referă la modelele neliniare de calcul de tip curent, aplicabile la structurile din "bare" (cadre) de beton armat. Pentru pereţi, elemente structurale dezvoltate bidirecţional, asemenea schematizări sunt, fără îndoială, destul de simpliste, dar satisfăcătoare pentru proiectarea curentă a unor structuri relativ regulate. În prezent se dispune de modele mai sofisticate, bazate pe metoda elementului finit, care exprimă mult mai fidel comportarea reală a structurii cu pereţi la cutremur. Aplicarea unor asemenea modele în practică nu mai constituie astăzi o problemă ca urmare a creşterii spectaculoase a eficienţei programelor de calcul şi a capacităţii instrumentelor de calcul. În [9] se prezintă un studiu comparativ al performanţelor celor mai importante modele neliniare pentru pereţi. Tendinţele de abordare a schematizării pereţilor de beton armat pentru calculul neliniar şi calculul la rupere al acestor elemente sunt prezentate, de exemplu, în [15], [16], [19] şi [34]. Asemenea modele se aplică atât în calculul static, cât şi în calculul dinamic neliniar.

În descrierea metodei de calcul static neliniar s-a considerat că baza suprastructurii este fixă. Relaţia F -

se poate modifica, dac

este necesar, prin însumarea relaţiilor respective construite pentru suprastructură şi terenul de fundare (fig. C.6.9). În evaluarea capacităţii de rezistenţă a terenului de fundare se recomandă să se considere că rezistenţa medie în stadiul ultim este de 3 - 4 ori rezistenţa convenţională de calcul în gruparea seismică. Modificarea de ansamblu a diagramei F -

prin considerarea deformabilităţii terenului din fig. C.6.9, unde curbele F -

şi F -

_f sunt aproximate prin diagrame biliniare, presupune că infrastructura este alcătuită ca un corp practic infinit rigid şi rezistent. În caz contrar, la construirea diagramelor F -

pentru pereţii structurali ai sistemului trebuie să ţină seama atât de deformaţiile locale ale terenului, cât şi de deformabilitatea infrastructurii.

(12)C.6.8.4 Pentru calculul cu aceste metode sunt disponibile programe de calcul automat, bazate pe ipoteza comportării de bară a elementelor structurale, şi programe în care structura cu comportare plană sau spaţială se modelează cu elemente finite de suprafaţă.

CAPITOLUL 7:C.7. CALCULUL SECŢIUNILOR PEREŢILOR STRUCTURALI

(1)C.7.2.1 Proiectarea seismică a structurilor cu pereţi de beton armat se bazează pe prevederile Codului P 100-1, ceea ce presupune impunerea unui răspuns seismic cu incursiuni în domeniul postelastic de deformare. Această cerinţă conduce la necesitatea de a asigura structurilor suficientă ductilitate, care se poate obţine prin respectarea condiţiilor de alcătuire constructivă din reglementările tehnice. În particular conformarea zonelor plastice de la baza pereţilor structurali prin respectarea prevederilor din P 100-1 şi din prezentul Cod conferă acestora capacităţi de rotire suficiente.

Aceste redistribuţii, care nu trebuie să conducă, evident, la reducerea capacităţii de ansamblu a structurii de a prelua forţe orizontale, urmăresc optimizarea armării, în sensul realizării de consumuri reduse de oţel şi de soluţii constructive mai simple. De exemplu, o anumită fracţiune din momentele pereţilor din frontoane, cei mai încărcaţi datorită efectului de torsiune generală, dar cu eforturi axiale de compresiune sensibil mai mici decât în cazul pereţilor interiori, se poate transfera la aceştia din urmă.

(2)C.7.2.2 Prin valorile momentelor de dimensionare în pereţii structurali stabilite prin expresia (7.2) se urmăreşte impunerea mecanismului de plastificare cu deformaţiile plastice dezvoltate în grinzile de cuplare şi numai la baza pereţilor. Avantajele dezvoltării unui asemenea mecanism structural de disipare a energiei sunt limitarea măsurilor mai severe de armare transversală asociate zonelor plastice potenţiale numai într-o zonă restrânsă a peretelui şi

controlul sigur al stării de solicitare a peretelui la "atacul" unor cutremure puternice. În cazul structurilor cu pereţi de beton armat, mobilizarea acestui mecanism, ca urmare a proporţiilor specifice ale elementelor structurale, cu grinzi de cuplare relativ slabe în raport cu montanţii foarte puternici, se poate realiza cu un grad mult mai mare de credibilitate decât în cazul structurilor în cadre. Practic aceasta se poate obţine conferind secţiunilor de la fiecare nivel superior bazei, capacităţi de rezistenţă superioare eforturilor secţionale asociate mecanismului de plastificare al peretelui, cu articulaţii plastice la bază, pentru o anumită distribuţie pe verticală, suficient de acoperitoare, a forţelor orizontale. Relaţia (7.4) furnizează valoarea suprarezistenţei unui montant al ansamblului de pereţi cuplaţi. Această valoare se poate obţine pe baza echilibrului la limită al montantului considerat izolat (Fig. C.7.1):

Creşterea momentelor încovoietoare pe înălţimea pereţilor până la instalarea mecanismului de plastificare cinematic, cu toate grinzile plastificate şi cu peretele plastificat la bază, prin amplificarea cu factorul

, este o estimare aproximativă. Aceasta, deoarece, după plastificarea grinzilor (care intervine, de regulă, înaintea plastificării montantului la bază), creşterea momentelor la sporirea forţei laterale se face pe o schemă statică în care grinzile nu mai preiau nici un supliment de încărcare. Astfel, în montanţi pot apărea configuraţii de momente încovoietoare mai defavorabile decât cele obţinute din calcul.

Abandonarea proiectării la capacitate pentru structurile cu pereţi poate duce la soluţii neadecvate, având în vedere că, în multe situaţii, rezistenţa la bază a acestor elemente depăşeşte substanţial, prin respectarea unor criterii constructive, valoarea momentului încovoietor în combinaţia seismică de acţiuni. În consecinţă, momentele efective dezvoltate pe înălţimea clădirii pot depăşi valorile de proiectare şi astfel se pierde controlul prin calcul al răspunsului structural.

În cazul structurilor de tip dual se pot accepta, în mod acoperitor, aceleaşi procedee şi valori de coeficienţi pentru stabilirea momentelor încovoietoare de dimensionare în pereţii structurali. În schimb, valorile coeficienţilor de amplificare a momentelor din stâlpi pot avea valori mai mici în raport cu situaţia structurilor în cadre pure. În Fig. C.7.3 se reprezintă propunerile de valori ale coeficienţilor de amplificare a momentelor din stâlpi în structuri duale, conform [24]. Se consideră două situaţii şi anume: pereţii sunt continui pe toată înălţimea, respectiv se întrerup la un anumit nivel. Evident că în asemenea situaţii nu se mai aplică condiţiile specifice cadrelor ductile în ceea ce priveşte raportul între momentele capabile din stâlpi şi grinzi în jurul nodurilor.

(3)C.7.2.4 Prin aplicarea coeficientului supraunitar k_V valorii forţei tăietoare asociate momentului capabil al peretelui se urmăreşte să se ţină seama de efectul diferenţelor între distribuţia reală a forţelor tăietoare şi distribuţia rezultată prin adoptarea ipotezelor curente de calcul.

În comentariile referitoare la aceste valori ale Codului Model [46] se menţionează următoarele: "Se poate arăta că pe durata răspunsului seismic inelastic al peretelui, cu o capacitate dată la moment încovoietor, forţele tăietoare maxime care pot fi generate pot fi considerabil mai mari decât cele rezultate din calculul static elastic. Valorile recomandate pentru k_v se bazează pe experienţa unui număr limitat de cazuri şi pot fi modificate dacă se dispune de date suplimentare din studii ulterioare".

(5)C.7.3.2 Coeficientul de amplificare

_Rd din relaţia 7.6 se bazează pe faptul că incursiunile în domeniul postelastic ale armăturilor longitudinale din grinzile de cuplare pot fi, în cazul cutremurelor de mare intensitate, foarte ample, solicitând oţelul în domeniul de consolidare.

(6)C.7.2.6 Probabilitatea de plastificare simultană a practic tuturor grinzilor de cuplare a pereţilor la acţiuni seismice de mare intensitate este relativ mare. Ca urmare a raportului de dimensiuni între grinzi şi montanţi, grinzile sunt supuse la distorsiuni foarte ample care implică incursiuni semnificative în domeniul postelastic ale acestor elemente.

(7)C.7.5.1 Inegalitatea (7.7) reprezintă o condiţie de ductilitate de curbură minimă. Spre deosebire de reglementările anterioare pentru proiectarea structurilor cu pereţi, această condiţie este exprimată într-o formă mai generală şi mai riguroasă, prin intermediul limitării înălţimii zonei comprimate a secţiunilor de beton. Pe această cale, se poate lua în considerare influenţa tuturor factorilor de care depinde mărimea acesteia (cantitatea de armătură pe inimă, tălpile intermediare, etc.).

Valorile î_max s-au stabilit pentru cazul pereţilor lungi (cu raportul între lungimea şi lăţimea secţiunii H_w/l_w > 4) şi pentru valori ale ductilităţii de structură în domeniul 4-6. Convertind condiţia de ductilitate de deplasare a structurii în condiţii de ductilitate de curbură şi ţinând seama de raportul dintre rezistenţele de calcul şi cele medii considerate, de regulă, în calculul deformaţiilor efective, se obţine în medie o valoare î_max aprox. = 0,30. Pentru a ţine seama de faptul că cerinţele de ductilitate scad pe măsura sporirii capacităţii de rezistenţă, valoarea î_max a fost corectată prin includerea raportului

definit la pct. 7.2.2.

(9)C.7.6.1 La data apariţiei ediţiei iniţiale a codului de proiectare a construcţiilor cu pereţi (P 85/1975), programele de calcul automat pentru dimensionarea la încovoiere cu forţă axială a secţiunilor de formă şi armare oarecare (cum sunt, în multe cazuri, secţiunile pereţilor structurali) bazate pe metoda generală de calcul aveau o răspândire foarte limitată. Din acest motiv era admisă aplicarea unor procedee aproximative de dimensionare-verificare, dintre care multe ignorau contribuţia armăturilor intermediare la rezistenţa secţiunii. Calculul astfel efectuat poate fi în multe situaţii descoperitor ca urmare a subaprecierii valorii momentelor capabile şi, implicit, a forţelor tăietoare, fapt care poate expune pereţii la ruperi premature neductile.

(10)_

1.C.7.6.2 (i) Ruperea prin compresiune diagonală a inimii pereţilor reprezintă un mod de cedare relativ frecvent în cazul structurilor solicitate ciclic dincolo de pragul elastic. Atât comportarea structurilor cu pereţi de beton armat la acţiunea cutremurului, cât şi studiile de laborator confirmă această afirmaţie.

2._

2.1.(ii)(a) Aplicând consecvent metoda grinzii cu zăbrele articulate la noduri promovată de SR EN 1992-1-1, armătura A_sh dispusă într-un plan orizontal se obţine din relaţia de echilibru într-o fisură înclinată la 45°:

Analizând comportarea peretelui la bază se constată că montantul întins se încarcă cu eforturi de încovoiere şi forfecare neînsemnate în raport cu montantul comprimat (vezi Fig. C.7.7). Aceeaşi tendinţă se manifestă şi la pereţii cuplaţi prin grinzi la fiecare nivel, ca urmare a gradului diferit de fisurare a celor doi montanţi. În consecinţă, forţa tăietoare în aceste situaţii se transmite, în cea mai mare parte, prin montantul comprimat, unde valorile eforturilor principale de compresiune sunt foarte mari, iar satisfacerea condiţiilor (7.8) sau (7.9) este foarte dificilă, în unele cazuri chiar practic imposibilă. Situaţiile care pot apărea în practică pot fi foarte diferite, fiind influenţate, în principal, de dimensiunea şi poziţia golului, de care depinde eficienţa diagonalei comprimate dezvoltate în montantul comprimat.

2.2.(ii)(b) Deşi studiile experimentale consacrate comportării pereţilor scurţi pe plan mondial sunt relativ numeroase [3], [14], [29], rezultatele obţinute nu au reuşit să furnizeze un model de calcul satisfăcător pentru aceste elemente structurale. Modurile de cedare şi diferitele mecanisme de rezistenţă corespunzătoare depind de numeroşi parametri, cum sunt forma secţiunii, cantitatea şi modul de distribuţie ale armăturilor verticale şi orizontale, valoarea efortului unitar mediu de compresiune în secţiune, modul de aplicare a încărcării orizontale, etc.

3.(iii) Calculul la forţă tăietoare (lunecare) în lungul unor secţiuni prefisurate, cum sunt şi cele ale rosturilor de turnare, pe baza mecanismului rezistenţei la forfecare prin frecare echivalentă ("shear friction strength"), preluat în numeroase norme de proiectare pe plan internaţional, este tratat pentru prima oară în normele de proiectare din România în STAS 10107/0-90. Date suplimentare, în acest sens, se pot găsi în [2].

(11)C.7.6.3 La proiectarea structurilor cu pereţi prefabricaţi s-au utilizat multă vreme modelele de calcul din perioada de început a utilizării betonului armat, bazate pe ipotezele rezistenţei materialelor elastice.

Având în vedere răspunsul inelastic al structurilor cu pereţi de beton armat la cutremure puternice, schema de calcul a forţei de lunecare în rostul vertical trebuie să aibă la bază echilibrul mecanismului de plastificare. Relaţia de calcul trebuie să exprime condiţia de echilibru între eforturile de lunecare însumate pe toată lungimea rostului vertical pe de o parte, încărcările pe planşee şi forţele de legătură cu infrastructura pe zona delimitată de rost, pe de altă parte.

Relaţia de calcul (C.7.14) presupune comportarea perfect elastică a materialului şi continuitatea de material în secţiunile orizontale ale pereţilor, astfel încât valorile forţelor de lunecare depind numai de variaţia momentelor încovoietoare. Spre deosebire de aceasta, în cazul structurilor de beton armat, prin desprinderea care intervine în zona întinsă şi reducerea sensibilă a dimensiunilor zonei comprimate în stadiul de cedare, o fracţiune foarte importantă din încărcările verticale pe planşee, iar în unele cazuri, practic, totalitatea lor, se transmite la zona comprimată, tot prin forţele de lunecare. De aici decurge caracterul neacoperitor al relaţiei (C.7.14).

c)La un unghi de 45° al forţelor diagonale din îmbinare (Fig. C.7.10), din rezistenţa la lunecare a dinţilor nu se poate mobiliza decât o fracţiune de cel mult A_shf_yd.

(12)C.7.7.2 În versiunea actuală a Codului, condiţiile de verificare a secţiunilor de beton ale grinzilor de cuplare se exprimă, ca şi în cazul pereţilor verticali, în raport cu rezistenţa la compresiune a betonului şi nu în raport cu rezistenţa la întindere. Această modificare este justificată de semnificaţia verificării legate de limitarea eforturilor unitare principale de compresiune din inima grinzii.

(14)C.7.8.3 Caracterul aproximativ al metodei decurge din adoptarea unor ipoteze simplificatoare ca:

1.(i)Forţele masice aplicate la nivelul fiecărui planşeu sunt aproximate prin forţele elastice care echilibrează forţele tăietoare din pereţi (vezi 7.8.4). În realitate, forţele de inerţie dezvoltate la nivelul planşeelor înglobează şi forţele de amortizare care intervin în echilibrul dinamic. Considerarea acestor forţe conduce la o distribuţie mult mai uniformă a forţelor orizontale din planşee, faţă de cea adoptată în mod obişnuit, cu valori mari spre partea superioară a construcţiei.

(15)C.7.8.4 În legătură cu procedeul de la 7.8.4 sunt utile unele precizări:

1.(i)Exemplificativ pentru situaţia din Fig. 7.11 (în care nu s-au ilustrat, pentru simplitate, pereţii longitudinali), valorile extreme q_max şi q_min ale încărcării distribuite în planul planşeului se determină cu relaţiile:

2.(ii)Trebuie avut în vedere că plastificarea succesivă a pereţilor structurali conduce la scheme de solicitare mai defavorabile decât schema corespunzătoare comportării elastice a pereţilor.

3.(iii)În cazul planşeelor cu goluri mari, pentru stabilirea stării de eforturi, acestea se pot modela ca grinzi cu zăbrele, cu diagonale înscrise între goluri. Procedeul reprezintă o adaptare a cunoscutei metode "strut and tie" (în traducere aproximativă "diagonale şi tiranţi"), care oferă rezolvări simple şi suficient de riguroase pentru practica proiectării pentru numeroase probleme în care metodele rezistenţei materialelor destinate elementelor de tip bară nu pot fi aplicate. În fig. C.7.13 se exemplifică modelarea unui planşeu cu goluri de dimensiuni mari pentru ambele sensuri de acţiune, în direcţie transversală, a forţelor orizontale.

(16)C.7.8.5 Pentru clarificarea prevederilor de la acest punct se discută un caz limită, acela din fig. C.7.14 în care se presupune că pereţii 1 şi 2 se întrerup la nivelul parterului, continuându-se la acest nivel prin stâlpi aliniaţi cu ceilalţi stâlpi ai structurii. În acest caz valorile F₁, F₂ din schema forţelor din figura C.7.14b reprezintă valorile forţelor tăietoare din pereţi, imediat deasupra planşeului, care împreună cu încărcările masice aferente planşeului peste parter îşi fac echilibru cu forţele tăietoare din stâlpii parterului. Rezultă că în această situaţie particulară, eforturile în planşeu sunt proporţionale cu încărcările masice însumate pe întreaga structura, spre deosebire de situaţia planşeelor curente în care se dezvoltă eforturi proporţionale cu forţele de inerţie aferente nivelului respectiv.

(17)C.7.8.6 Mecanismele concrete de transmitere a încărcărilor masice la pereţi, pot diferi foarte mult de la o construcţie la alta. Identificarea lor necesită o analiză foarte atentă, experienţă şi simţ ingineresc. Din acest motiv, în nota ataşată acestui articol se dau câteva recomandări pentru stabilirea ponderii componentelor acestui mecanism.

CAPITOLUL 8:C.8. PREVEDERI CONSTRUCTIVE

(4)C.8.2.3 Pentru comparaţie în Fig. C.8.1 se reproduc recomandările din [22] pentru dimensiunile minime ale bulbilor şi tălpilor.

(6)C.8.2.5 Condiţia urmăreşte asigurarea grosimii necesare pentru înglobarea carcaselor de armătură. În ediţii mai vechi ale codurilor se mai impunea şi condiţia l_cl/h <= 1,2. Prin această limitare se urmărea obţinerea eficienţei armăturii înclinate în preluarea forţei tăietoare. Se pierdea din vedere însă faptul că armarea înclinată asigură şi armarea la moment încovoietor, astfel încât în toate cazurile consumul de armătură în varianta de armare cu bare înclinate este inferior celui corespunzător armării cu bare orizontale şi verticale.

(9)C.8.3.4 Înnădirea armăturilor longitudinale în zonele plastice potenţiale trebuie evitată ori de câte ori este posibil, pentru că afectează negativ funcţia disipativă a acestor zone.

Înnădirea prin suprapunere este neindicată, pentru că perturbă în modul cel mai nefavorabil această funcţie. Astfel, dacă lungimile de suprapunere nu sunt prea mari, aderenţa betonului la armături poate fi distrusă progresiv în urma ciclurilor alternante de solicitare dincolo de pragul de curgere a armăturilor. Dacă lungimea de suprapunere este excesivă, armăturile nu mai ajung să curgă pe o zonă importantă a înnădirii şi, ca urmare, deformaţiile plastice se dezvoltă necontrolat şi pe zone mai puţin extinse.

Înnădirea prin sudură, cu eclise sau cu suprapunere deşi superioară, în principiu, înnădirii prin petrecere, prezintă, de asemenea, inconveniente importante, cum sunt: manopera excesivă, fragilizarea locală a armăturilor, concentrările de eforturi produse în beton, neintrarea în stare de curgere a armăturii pe lungimea îmbinării sudate şi afectarea negativă a condiţiilor de turnare. Din acest motiv, înnădirile prin sudură ale armăturilor suprapuse sunt interzise de SR EN 1998-1, prevedere preluată şi în prezentul Cod.

(10)C.8.3.5(d) În proiectele tehnice se constată frecvent detalii de bordare a golurilor de uşi şi ferestre, dar şi a golurilor din plăcile planşeelor, în care armăturile sunt prelungite dincolo de marginea golurilor numai cu lungimea de ancorare l_bd, a barelor, ceea ce reprezintă o soluţie incorectă şi descoperitoare.

(11)C.8.4.2 Procentele de armare minimă din tabelul 8.1 sunt modificate în raport cu cele din variantele anterioare ale codului, în care procentele de armare minimă erau mai mari pentru armăturile orizontale de forţă tăietoare, în raport cu armăturile verticale de încovoiere. Raţiunea pentru alegerea acelor valori era că asigurarea la forţă tăietoare reprezintă condiţia de rezistenţă esenţială pentru pereţi, elemente cu secţiuni dezvoltate şi în consecinţă, cu capacitate mare de rezistenţă la încovoiere, chiar la procente de armare relativ reduse.

(12)C.8.5.1 Zonele de la extremităţile pereţilor indicate în Fig. 8.7, 8.8, 8.9 se alcătuiesc ca stâlpi cu armături longitudinale şi transversale mai substanţiale decât cele prevăzute în restul pereţilor. În felul acesta, în zonele respective, se creează condiţii pentru o comportare mai stabilă la eforturile alternante întindere-compresiune, care au valori maxime la extremităţile secţiunii peretelui.

(13)C.8.5.2 În situaţiile în care nu este asigurată condiţia privind limitarea zonei comprimate, asigurarea ductilităţii de curbură se poate obţine prin sporirea deformaţiei limită a betonului comprimat

_cu2,_c >

_cu2 = 3,5 ⁰/₀₀ (fig. C.8.3). Aceasta se poate realiza prin sporirea efectului de confinare exercitat de armături transversale sporite.

(14)C.8.6.1(b) Barele longitudinale intermediare au un rol important în limitarea deschiderii fisurilor în cazul grinzilor armate cu bare ortogonale. Fisurarea înclinată şi lunecarea armăturilor principale de încovoiere, cu atât mai importantă cu cât raportul h/lcl este mai mare, duc la propagarea eforturilor de întindere în armături dincolo de punctul teoretic de anulare a momentelor din mijlocul grinzii şi la un efect de întindere de ansamblu a grinzilor. Armătura intermediară contribuie la conservarea integrităţii betonului din grinzile solicitate ciclic alternant.

CAPITOLUL 9:C.9. PROBLEME SPECIFICE DE ALCĂTUIRE A STRUCTURILOR PREFABRICATE

(6)C.9.2.6 Funcţie de tehnologia de execuţie (de exemplu, în tipare orizontale sau în casete verticale), panourile de perete pot fi turnate în poziţie orizontală sau verticală. Alcătuirea panourilor şi armarea acestora va ţine seama de specificul legat de poziţia de turnare şi de particularităţile de realizare a cofrajelor prin prevederea tuturor dispozitivelor necesare operaţiilor de decofrare, ridicare (basculare), transport, depozitare, montaj provizoriu şi îmbinare structurală. Armarea panourilor trebuie să preia şi eventualele eforturi suplimentare în raport cu situaţia de exploatare care pot apărea în aceste etape şi să împiedice deschiderea, peste limitele admise, a fisurilor produse de tratamentul termic sau datorate intervalului mai scurt de decofrare.

(7)C.9.3.1 În raport cu îmbinările de tip uscat prin elemente metalice, care implică prevederea de plăci şi profile înglobate, ancorate prin praznuri, îmbinările umede prezintă importante avantaje, ca:

(8)_

1.C.9.3.3(a) Pentru structurile cu pereţi structurali proiectate în conformitate cu reglementările tehnice în vigoare, în primul rând P 100-1, este esenţială posibilitatea mobilizării capacităţii de deformare postelastică asociată solicitării la încovoiere. În consecinţă, structurile prefabricate nu trebuie să se rupă prematur în îmbinări.

Aceasta deoarece solicitarea în apropierea forţei maxime este asociată cu ruperea dinţilor, preluarea lunecărilor în rost fiind asigurată după aceasta numai prin efectul de coasere al armăturilor transversale prin intermediul unui beton degradat. În acest caz intervine o degradare dramatică a rezistenţei îmbinării care afectează capacitatea de rezistenţă, de absorbţie şi de disipare de energie a pereţilor structurali la forţe orizontale şi, implicit, siguranţa de ansamblu.

2.C.9.3.3(d) Preluarea lunecării se realizează printr-un mecanism de tip grindă cu zăbrele, în care efortul din armătura care traversează rostul echilibrează componenta orizontală a efortului de compresiune din diagonala comprimată formată între pragurile dinţilor (Fig. C.7.10), sau printr-un mecanism echivalent de frecare (vezi P 100-1). Primul mecanism este activ în îmbinările verticale cu dinţi, iar cel de-al doilea în îmbinările orizontale de la nivelul planşeelor, şi în îmbinările verticale, doar după ruperea dinţilor.

3.C.9.3.3(f) Asigurarea turnării unui beton compact şi rezistent, care să umple spaţiile dintre dinţi, este vitală pentru rezistenţa îmbinării verticale, având în vedere mecanismul de rezistenţă al acesteia.

Construcţiile în panouri mari nu au beneficiat, din păcate, în marea majoritate, de o execuţie satisfăcătoare a îmbinărilor prezentate în ediţiile anterioare ale codului, ca urmare şi a faptului că spaţiile de betonare prevăzute în proiect erau cu totul insuficiente faţă de tehnologiile de turnare a betonului pe şantier. Adoptarea unor soluţii de îmbinări verticale, la care panourile de pereţi sunt, practic, în contact în îmbinare (de tip "închis"), pe lângă alte inconveniente, nu permite o bună turnare şi vibrare a betonului, precum şi controlul calităţii acestuia.

(9)C.9.3.5 Profilul optim al dinţilor şi dimensiunile acestora depind şi de distanţa dintre marginile panourilor de perete, dispuse faţă în faţă în îmbinare, în vederea realizării unui unghi favorabil al diagonalelor comprimate. Pe măsură ce înclinarea diagonalei creşte, scade efortul de compresiune în beton şi sporeşte efortul din armătura orizontală din rost, şi invers.

(10)C.9.3.6 Prevederile din P 85 - 1996 impuneau, pentru prima oară în reglementările tehnice din ţara noastră, eliminarea rezemării directe a panourilor de placă pe pereţi, prin intermediul dinţilor. Această soluţie, practic generalizată înainte de anii '90 duce la întreruperea, pe zone relativ mari, a continuităţii pereţilor, ca urmare a execuţiei imperfecte şi a imposibilităţii, din punct de vedere practic, a prevederii unui mortar de poză, turnat sau matat ulterior montării. De asemenea, secţiunile centurilor rezultă în acest caz cu gâtuiri în anumite zone, în care nu există spaţiul necesar dispunerii barelor longitudinale şi înglobării lor în beton.

CAPITOLUL 10:C.10. INFRASTRUCTURI

(2)_

2.C.10.2(c) şi (e) Soluţia (c) prezintă avantajul reducerii presiunilor pe teren prin preluarea unei fracţiuni substanţiale din momentul de răsturnare prin solicitarea elementului de legătura dintre pereţi. Având în vedere solicitările deosebit de importante la forţe tăietoare din aceste elemente, se poate avea în vedere şi soluţia de armare cu carcase din bare diagonale.

3.C.10.2(d) Cea mai mare parte a momentului de plastificare la baza pereţilor, în soluţiile de infrastructură de la 10.2.d, se poate transfera la pereţii perimetrali prin cuplul de forţe dezvoltate la nivelul planşeului peste subsol şi la nivelul fundaţiei. Planşeul trebuie dimensionat la eforturile ce îi revin din această schemă de comportare.

5.C.10.2(g) Soluţia indicată la 10.2(g) (Fig. 10.8) referitoare la fundaţiile pe care pereţii structurali se pot roti liber este indicată în situaţiile în care pereţii structurali au secţiuni ample şi forţe verticale de compresiune importante, astfel încât pentru preluarea forţelor seismice de calcul nu sunt necesare armături de întindere. În aceste cazuri nu apare necesitatea ancorării armăturilor verticale din pereţi în elementele infrastructurii la nivelul eforturilor de curgere, iar soluţia ce implică posibilitatea rotirii libere pe fundaţie prezintă avantajul unei transmiteri simple şi clare a încărcărilor la teren

(3)C.10.3.2 Valoarea factorului de suprarezistenţă, 1,5, adoptată şi în SR EN 1998-1, poate apărea insuficientă pentru anumite situaţii.

Pe de altă parte, plastificarea ocazională a câtorva elemente, puţine la număr, ale infrastructurii, cu incursiuni limitate în domeniul postelastic de deformaţie, nu este periculoasă având în vedere faptul că măsurile constructive curente conferă elementelor infrastructurii ductilitatea necesară în asemenea cazuri. Important este să se evite ruperea la forţa tăietoare a grinzilor infrastructurii. În acest scop, valoarea forţei tăietoare de proiectare trebuie să fie stabilită pe baza conceptului proiectării la capacitate.

(4)C.10.3.3 Trebuie observat că în pereţii continuaţi în infrastructură, forţa tăietoare sub planşeul peste subsol este de regulă mult mai mare decât în secţiunile de deasupra acestuia şi poate fi preluată cu dificultate.

Peretele considerat, situat la marginea clădirii, nu are contact lateral cu planşeul peste subsol. Descărcarea necesară de moment pe înălţimea subsolului, prin aşa numitul mecanism de menghină, impune fixarea peretelui la nivelul acestui planşeu. În acest scop reacţiunea de fixare reclamă prevederea unor armături de suspendare suficiente în centura peretelui cu un ancoraj suficient de lung pentru transmiterea acesteia la planşeu. Armăturile necesare trebuie să preia prin întindere suma forţelor tăietoare din perete, de deasupra şi dedesubtul planşeului.

CAPITOLUL 11:BIBLIOGRAFIE

Tipuri de planşeu	L (m)	l (m)
Planşeu din beton armat monolit sau planşeu cu alcătuire mixtă (din predale prefabricate cu placă de beton armat)	60	50
Planşeu prefabricat cu suprabetonare de 60-70 mm	70	60

Zona peretelui	Procentul minim de armare pentru:
	Barele orizontale		Barele verticale
	ag > 0,15g	ag <= 0,15g	a_g >0,15g	a_g <= 0,15g
Zona A	0,25% (0,20%)	0,20%	0,30% (0,25%)	0,20%
Zona B	0,20%	0,20%	0,25%	0,20%

Zona peretelui	Valorile minime pentru armăturile concentrate de la extremităţi
Zona peretelui	a_g > 0,15 g	ag <= 0,15 g
Zona A	0,15	0,12
Zona B	0,12	0,10

Înălţimea secţiunii, l_w [mm]	500	>= 1000
c_pl	0,70	0,67

Tipul de element	Clasa de ductilitate
Tipul de element	DCH	DCM
Perete structural	2,0%	1,5%
Grindă de cuplare armată cu bare ortogonale	1,5%	1,5%

Cod din 2013 de proiectare a construcţiilor cu pereţi structurali de beton armat - indicativ CR 2-1-1.1/2013

M.Of. 583 bis

Documente corelate

Acte numărul de obiecte din listă: (2)

Modificat de numărul de obiecte din listă: (1)

Abrogat de numărul de obiecte din listă: (1)