Partea iv - ASOCIEREA ŢĂRILOR SI TERITORIILOR DE PESTE MĂRI - Tratat din 25-mar-1957 PRIVIND FUNCŢIONAREA UNIUNII EUROPENE (VERSIUNE CONSOLIDATĂ)

Acte UE

Jurnalul Oficial 326C

În vigoare
Versiune de la: 25 Mai 2019
PARTEA IV:ASOCIEREA ŢĂRILOR SI TERITORIILOR DE PESTE MĂRI
Art. 198: (ex-articolul 182 TCE)
Statele membre convin să asocieze la Uniune ţările si teritoriile neeuropene care întreţin relaţii speciale cu Danemarca, Franţa, Ţările de Jos si Regatul Unit. Aceste ţări si teritorii, numite în continuare "ţări si teritorii", sunt enumerate în lista care face obiectul anexei II.
Scopul asocierii este promovarea dezvoltării economice si sociale a ţărilor si teritoriilor si stabilirea de relaţii economice strânse între acestea si Uniune în ansamblul său.
Conform principiilor enunţate în preambulul prezentului tratat, asocierea trebuie să permită în primul rând promovarea intereselor si a prosperităţii locuitorilor acestor ţări si teritorii, astfel încât să conducă la dezvoltarea economică, socială si culturală la care aspiră.
Art. 199: (ex-articolul 183 TCE)
Asocierea are următoarele obiective:
(1)Statele membre aplică schimburilor lor comerciale cu ţările si teritoriile acelaşi regim pe care si-l acordă reciproc în temeiul tratatelor.
(2)Fiecare ţară sau teritoriu aplică schimburilor sale comerciale cu statele membre si cu celelalte ţări si teritorii acelaşi regim pe care îl aplică statului european cu care întreţine relaţii speciale.
(3)Statele membre contribuie la investiţiile necesare dezvoltării treptate a acestor ţări si teritorii.
(4)În cazul investiţiilor finanţate de Uniune, participarea la licitaţii si achiziţii este deschisă, în condiţii egale, tuturor persoanelor fizice si juridice resortisante ale statelor membre si ale ţărilor si teritoriilor.
(5)Sub rezerva dispoziţiilor speciale adoptate în temeiul articolului 203, în relaţiile dintre statele membre si aceste ţări si teritorii, dreptul de stabilire al resortisanţilor si al societăţilor este reglementat în conformitate cu dispoziţiile si procedurile prevăzute la capitolul privind dreptul de stabilire, precum si într-un mod nediscriminatoriu.
Art. 200: (ex-articolul 184 TCE)
(1)Sunt interzise taxele vamale la importurile în statele membre a mărfurilor originare din ţări si teritorii, în conformitate cu interzicerea taxelor vamale între statele membre în conformitate cu dispoziţiile tratatelor.
(2)Sunt interzise taxele vamale la importurile în orice ţară si teritoriu, din statele membre si din celelalte ţări si teritorii, în conformitate cu dispoziţiile articolului 30.
(3)Cu toate acestea, ţările si teritoriile pot percepe taxe vamale care răspund necesităţilor dezvoltării si industrializării lor sau taxe vamale cu caracter fiscal care constituie venituri bugetare.
Taxele vamale menţionate la paragraful precedent nu pot fi mai mari decât cele aplicate importurilor de produse originare din statul membru cu care fiecare ţară sau teritoriu întreţine relaţii speciale.
(4)Alineatul (2) nu se aplică ţărilor si teritoriilor care, în temeiul unor obligaţii internaţionale speciale asumate, aplică deja un tarif vamal nediscriminatoriu.
(5)Introducerea sau modificarea oricărei taxe vamale impuse mărfurilor importate în aceste ţări si teritorii nu trebuie să dea naştere, în drept sau în fapt, unei discriminări directe sau indirecte între importurile originare din diferite state membre.
Art. 201: (ex-articolul 185 TCE)
În cazul în care nivelul taxelor vamale aplicabile mărfurilor importate dintr-o ţară terţă poate cauza, la intrarea într-o ţară sau într-un teritoriu, ţinând seama de aplicarea articolului 200 alineatul (1), devierea schimburilor comerciale în detrimentul unuia dintre statele membre, acesta poate solicita Comisiei să propună celorlalte state membre măsurile necesare pentru remedierea acestei situaţii.
Art. 202: (ex-articolul 186 TCE)
Sub rezerva dispoziţiilor care reglementează sănătatea publică, siguranţa publică si ordinea publică, libera circulaţie a lucrătorilor din ţări si teritorii în statele membre si a lucrătorilor din statele membre în ţări si teritorii este reglementată prin actele adoptate în conformitate cu articolul 203.
Art. 203: (ex-articolul 187 TCE)
Consiliul, hotărând în unanimitate la propunerea Comisiei, stabileşte, pornind de la realizările obţinute în cadrul asocierii dintre ţări şi teritorii şi Uniune şi pe baza principiilor prevăzute în tratate, dispoziţiile privind normele şi procedura pentru asocierea ţărilor şi teritoriilor la Uniune. În cazul în care dispoziţiile respective sunt adoptate de Consiliu în conformitate cu o procedură legislativă specială, acesta hotărăşte în unanimitate, la propunerea Comisiei şi după consultarea Parlamentului European.
Art. 204: (ex-articolul 188 TCE)
Dispoziţiile articolelor 198-203 se aplică Groenlandei sub rezerva dispoziţiilor specifice pentru Groenlanda, prevăzute în Protocolul privind regimul special care se aplică Groenlandei, anexat la tratate.