Art. 198. - Art. 198: (ex-articolul 182 TCE) - Tratat din 25-mar-1957 PRIVIND FUNCŢIONAREA UNIUNII EUROPENE (VERSIUNE CONSOLIDATĂ)

Acte UE

Jurnalul Oficial 326C

În vigoare
Versiune de la: 25 Mai 2019
Art. 198: (ex-articolul 182 TCE)
Statele membre convin să asocieze la Uniune ţările si teritoriile neeuropene care întreţin relaţii speciale cu Danemarca, Franţa, Ţările de Jos si Regatul Unit. Aceste ţări si teritorii, numite în continuare "ţări si teritorii", sunt enumerate în lista care face obiectul anexei II.
Scopul asocierii este promovarea dezvoltării economice si sociale a ţărilor si teritoriilor si stabilirea de relaţii economice strânse între acestea si Uniune în ansamblul său.
Conform principiilor enunţate în preambulul prezentului tratat, asocierea trebuie să permită în primul rând promovarea intereselor si a prosperităţii locuitorilor acestor ţări si teritorii, astfel încât să conducă la dezvoltarea economică, socială si culturală la care aspiră.