Capitolul 2 - Dispoziţii de aplicare referitoare la articolele 236-239 din cod - Regulamentul 2454/02-iul-1993 de stabilire a unor dispoziţii de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului de instituire a Codului Vamal Comunitar
Acte UE
Editia Speciala a Jurnalului Oficial
Ieşit din vigoare Versiune de la: 8 Decembrie 2015
CAPITOLUL 2:Dispoziţii de aplicare referitoare la articolele 236-239 din cod
Art. 878
(1)Cererea de rambursare sau de remitere a drepturilor de import sau de export, denumită în continuare "cerere de rambursare sau de remitere", este făcută de către persoana care a achitat aceste drepturi sau este pasibilă de a le achita ori de către persoana sau persoanele care au preluat drepturile şi obligaţiile acesteia.
Cererea de rambursare sau de remitere poate fi, de asemenea, făcută de reprezentantul persoanei sau al persoanelor menţionate la primul paragraf.
(2)Fără a aduce atingere articolului 882, cererea de rambursare sau de remitere se face, într-un exemplar original şi o copie, pe un formular conform modelului şi dispoziţiilor din anexa 111.
Cu toate acestea, cererea de rambursare sau de remitere poate fi, de asemenea, făcută, la iniţiativa persoanei sau a persoanelor menţionate la alineatul (1), pe o foaie de hârtie obişnuită, cu condiţia ca ea să conţină informaţiile care apar în anexa menţionată.
Art. 879
(1)Cererea de rambursare sau de remitere, însoţită de documentele menţionate la articolul 6 alineatul (1) din cod, se depune la biroul vamal de înscriere în conturi, în afara cazului în care autorităţile vamale numesc un alt birou în acest scop; biroul menţionat o transmite imediat după înregistrare către autoritatea vamală de decizie în cazul în care nu a fost desemnat în acest sens.
(2)Biroul vamal menţionat la alineatul (1) confirmă data înscrierii pe originalul şi pe copia cererii. Copia se restituie solicitantului.
În cazul aplicării celui de-al doilea paragraf de la articolul 878 alineatul (2), biroul vamal menţionat confirmă solicitantului în scris primirea.
Art. 880
Fără a aduce atingere dispoziţiilor specifice adoptate în acest sens în cadrul politicii agricole comune, cererea care se referă la mărfuri cu privire la care s-au prezentat certificate de import, de export sau de fixare în avans când s-a prezentat declaraţia vamală relevantă trebuie, de asemenea, însoţită de autentificarea eliberată de către autorităţile abilitate să elibereze astfel de certificate atestând că au fost întreprinse demersurile necesare pentru a anula efectele acestor certificate.
Cu toate acestea, această certificare nu este necesară:
- în cazul în care autoritatea vamală căreia i se prezintă cererea este cea care a eliberat certificatele respective;
- în cazul în care motivul invocat în sprijinul cererii constă într-o eroare de drept material care nu are nici un efect asupra atribuirii certificatelor respective.
Art. 881
(1)Biroul vamal menţionat la articolul 879 poate accepta o cerere care nu cuprinde toate informaţiile prevăzute pe formularul menţionat la articolul 878 alineatul (2). Cu toate acestea, cererea conţine cel puţin informaţiile care se înscriu în casetele nr. 1-3 şi nr. 7.
(2)În cazul în care se aplică alineatul (1), biroul vamal în cauză stabileşte un termen pentru furnizarea informaţiilor şi/sau a documentelor lipsă.
(3)Atunci când termenul fixat de biroul vamal conform alineatului (2) nu se respectă, cererea este considerată ca fiind retrasă.
Solicitantul este informat cu privire la aceasta de îndată.
Art. 882
(1)Pentru mărfurile reintroduse, la care datoriile de export au fost încasate la data exportului de pe teritoriul vamal al Comunităţii, rambursarea sau remiterea se face cu condiţia prezentării autorităţilor vamale a unei cereri însoţite de:
a)documentul eliberat ca dovadă de plată, în cazul în care sumele respective au fost deja percepute;
b)originalul sau copia certificată pentru conformitate de către biroul vamal de reimport, declaraţia de punere în liberă circulaţie a mărfurilor reintroduse respective.
Acest document conţine una dintre următoare menţiuni, aplicate de către biroul vamal de reimport:
- Mercancias de retorno en aplicacion de la letra b) del apartado 2 del articulo 185 del Codigo
- Returvarer i henhold til kodeksens artikel 185, stk. 2, litra b)
- Ruckwaren gemass Artikel 185 Absatz 2 Buchstabe b) des Zollkodex
- Goods admitted as returned goods under Article 185 (2) (b) of the Code
- Marchandises en retour en application de l'article 185 paragraphe 2 point b) du code
- Merci in reintroduzione in applicazione dell'articolo 185, paragrafo 2, lettera b) del codice
- Goederen die met toepassing van artikel 185, lid 2, onder b), van het Wetboek kunnen worden toegelaten als terugkerende goederen
- Mercadorias de retorno por aplicacao da alinea b) do no. 2 do artigo 185o. do codigo;
- Mărfuri admise ca returnate în baza Articolului 185 (2) (b) din Cod
- Roba se ponovno uvozi u skladu s clankom 185. stavkom 2. tockom (b) Kodeksa;
c)exemplarul declaraţiei de export înapoiate exportatorului la data îndeplinirii formalităţilor de export pentru mărfuri sau o copie a acesteia certificată pentru conformitate de către biroul vamal de export.
Atunci când autoritatea vamală de decizie dispune deja de elementele cuprinse de una sau mai multe dintre declaraţiile menţionate la litera (a), (b) sau (c) de mai sus, declaraţia sau declaraţiile respective nu trebuie prezentate.
(2)Cererea menţionată la alineatul (1) se depune la biroul vamal menţionat la articolul 879 în termen de 12 luni de la data înregistrării declaraţiei de export.
Art. 883
Autoritatea vamală de decizie poate autoriza încheierea formalităţilor vamale necesare pentru a se efectua rambursarea sau remiterea înainte de a se pronunţa asupra cererii de rambursare sau remitere. O astfel de autorizaţie nu aduce atingere deciziei sale referitoare la cerere.
Art. 884
Fără a aduce atingere articolului 883 şi până la luarea unei decizii asupra cererii de rambursare sau de remitere, mărfurile cu privire la care se cere rambursarea sau remiterea drepturilor nu pot fi transferate în alt loc decât cel specificat în cererea respectivă fără ca solicitantul să fi notificat în prealabil biroul vamal menţionat la articolul 879, care, la rândul său, trebuie să fi informat autoritatea vamală de decizie.
Art. 885
(1)Atunci când cererea de rambursare sau de remitere se referă la un caz pentru care trebuie obţinute informaţii suplimentare sau dacă mărfurile trebuie verificate pentru a se stabili că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în cod şi în prezentul titlu pentru a se beneficia de rambursare sau de remitere, autoritatea vamală de decizie ia toate măsurile necesare în acest scop, dacă este nevoie solicitând sprijin din partea autorităţii vamale, specificând precis natura informaţiilor de obţinut sau a controalelor de efectuat.
Biroul vamal de control dă imediat curs acestei cereri şi comunică autorităţii vamale de decizie informaţiile obţinute şi rezultatele controalelor efectuate.
(2)În cazul în care mărfurile care fac obiectul cererii se află într-un stat membru, altul decât cel în care au fost înscrise în conturi drepturile de import sau de export aferente lor, se aplică dispoziţiile capitolului 4 din prezentul titlu.
Art. 886
(1)Atunci când se află în posesia tuturor elementelor necesare, autoritatea vamală de decizie se pronunţă în scris asupra cererii de rambursare sau de remitere în conformitate cu articolul 6 alineatele (2) şi (3) din cod.
(2)În cazul în care este favorabilă, decizia cuprinde toate informaţiile necesare aplicării sale.
După caz, toate sau o parte din informaţiile următoare trebuie să apară în decizie:
a)informaţii care să permită identificarea mărfurilor cărora li se aplică;
b)motivele rambursării sau ale remiterii drepturilor de import sau de export, cu referire la articolul corespunzător din cod şi, după caz, articolul corespunzător din prezentul titlu;
c)utilizarea pe care o pot primi sau destinaţia la care pot fi trimise mărfurile în funcţie de posibilităţile prevăzute în cazul particular cu respectarea codului şi, după caz, pe baza unei autorizaţii specifice din partea autorităţii vamale de decizie;
d)termenul de îndeplinire a formalităţilor pentru rambursarea sau remiterea drepturilor de import sau de export;
e)un anunţ precizând că drepturile de import sau de export nu se restituie sau remit decât după ce biroul de executare a informat autoritatea vamală de decizie că formalităţile de care depinde rambursarea sau remiterea au fost îndeplinite;
f)elementele cerinţelor pe care trebuie să le îndeplinească mărfurile în aşteptarea executării deciziei;
g)o menţiune informând beneficiarul că trebuie să predea originalul deciziei către biroul vamal de aplicare ales de el atunci când prezintă mărfurile.
Art. 887
(1)Biroul vamal de aplicare întreprinde măsuri pentru a se asigura:
- după caz, că cerinţele menţionate la articolul 886 alineatul (2) litera (f) sunt îndeplinite;
- că, în toate cazurile, mărfurile sunt efectiv folosite în modul prevăzut pentru utilizarea sau destinaţia specificată în decizia de rambursare sau de remitere a drepturilor de import sau de export.
(2)În cazul în care decizia precizează că mărfurile pot fi plasate în antrepozit vamal, zonă liberă sau antrepozit liber, iar beneficiarul foloseşte această posibilitate, formalităţile necesare se îndeplinesc la biroul vamal de aplicare.
(3)Atunci când alocarea efectivă a mărfurilor pentru utilizarea sau destinaţia prevăzută prin decizia de acordare a rambursării sau a remiterii drepturilor nu se poate constata decât într-un alt stat membru decât cel în care se află biroul vamal de aplicare, dovada respectării condiţiilor se face prin prezentarea exemplarului de control T5 eliberat şi utilizat în conformitate cu dispoziţiile articolelor 912a-912g şi ale prezentului articol.
Exemplarul de control T5 cuprinde:
a)în caseta 33, codul din Nomenclatura Combinată aferent mărfurilor;
b)în caseta 103, în litere, cantitatea netă a mărfurilor;
c)în caseta 104, după caz, fie menţiunea "ieşire de pe teritoriul vamal al Comunităţii", fie una dintre menţiunile următoare sub rubrica "altele":
- Livrare gratuită pentru următoarea acţiune de binefacere:...;
- Distrugere sub control vamal;
- Plasare sub următorul regim vamal:...;
- Plasare în zonă liberă sau în antrepozit liber;
d)în caseta 106, referirea la decizia de acordare a rambursării sau a restituirii drepturilor;
(4)Biroul vamal de control care constată sau sub răspunderea căruia se constată că mărfurile au fost efectiv alocate pentru utilizarea sau destinaţia prevăzută completează caseta "Controlul utilizării şi/sau al destinaţiei" din documentul de control marcând cu o cruce menţiunea "au primit utilizarea şi/sau destinaţia declarată pe verso" şi indicând data relevantă.
(5)După ce s-a asigurat că au fost îndeplinite condiţiile menţionate la alineatul (1), biroul vamal de aplicare trimite un certificat în acest sens autorităţii vamale de decizie.
Art. 888
După ce a aprobat cererea de rambursare sau de remitere a drepturilor, autoritatea vamală de decizie rambursează sau remite drepturile numai după ce primeşte certificatul menţionat la articolul 887 alineatul (5).
Art. 889
(1)În cazul în care cererea de rambursare sau de remitere se bazează, la data acceptării declaraţiei de punere în circulaţie liberă a mărfurilor, pe existenţa unui drept de import redus sau zero, aplicabil în cadrul unui contingent tarifar, a unui plafon tarifar sau a unui alt regim tarifar preferenţial, rambursarea sau remiterea se acordă numai cu condiţia ca, la data depunerii cererii pentru rambursare sau remitere, însoţită de documentele necesare:
- în cazul unui contingent tarifar, volumul acestuia să nu fie epuizat;
- în alte cazuri, restabilirea drepturilor datorate în mod normal să nu fi avut loc.
Cu toate acestea, în cazul în care condiţiile prevăzute în paragraful precedent nu se îndeplinesc, rambursarea sau remiterea se va acorda dacă omisiunea de a aplica drepturile zero sau reduse la mărfuri a fost rezultatul unei erori din partea autorităţilor vamale, iar declaraţia de liberă circulaţie a cuprins toate datele şi a fost însoţită de toate documentele necesare pentru aplicarea drepturilor reduse sau zero.
(2)Fiecare stat pune la dispoziţie Comisiei o listă a cazurilor în care s-au aplicat dispoziţiile celui de-al doilea paragraf al alineatului (1).
Art. 890
Autoritatea vamală de decizie aprobă cererea de rambursare sau de remitere în cazul în care se stabileşte că:
(a)documentul este însoţit de un certificat de origine, un certificat de circulaţie, un certificat de autenticitate, un document de tranzit comunitar intern sau de orice alt document corespunzător, care atestă că mărfurile importate ar fi putut, în momentul acceptării declaraţiei de punere în liberă circulaţie, să beneficieze de tratamentul comunitar, de un tratament tarifar preferenţial sau de un tratament tarifar favorabil datorită naturii mărfurilor;
(b)documentul astfel prezentat se referă în mod expres la mărfurile respective;
(c)sunt îndeplinite toate condiţiile referitoare la acceptarea acestui document;
(d)sunt îndeplinite toate celelalte condiţii pentru acordarea tratamentului comunitar, unui tratament tarifar preferenţial sau a unui tratament tarifar favorabil datorită naturii mărfurilor.
Rambursarea sau remiterea se efectuează la prezentarea mărfurilor. În cazul în care mărfurile nu pot fi prezentate la biroul vamal de aplicare, acesta din urmă acordă rambursarea sau remiterea numai dacă deţine informaţii care indică în mod neîndoielnic că certificatul sau documentul prezentat a posteriori se aplică mărfurilor respective.
Rambursarea sau remiterea se efectuează la prezentarea mărfurilor. În cazul în care mărfurile nu pot fi prezentate la biroul vamal care aplică regulamentul, autoritatea vamală de decizie acordă rambursarea sau remiterea doar acolo unde are informaţii care să ateste fără echivoc că certificatul sau documentul întocmit ulterior se aplică acestor mărfuri.
Art. 891
Nu se acordă rambursarea sau remiterea drepturilor în cazul în care în sprijinul cererii se prezintă certificate care presupun fixarea în avans a prelevărilor.
Art. 892
Nu se acordă rambursarea sau remiterea drepturilor de import în conformitate cu articolul 238 din cod atunci când:
- caracterul defectuos al mărfurilor a fost luat în considerare la stabilirea condiţiilor contractului, mai ales a preţului, la care mărfurile au fost plasate sub regimul vamal presupunând obligaţia de a plăti drepturi de import.
- mărfurile sunt vândute de importator după ce s-a stabilit caracterul lor defectuos sau neconformitatea cu condiţiile contractului.
Art. 893
(1)Fără a aduce atingere articolului 900 alineatul (1) litera (c), autoritatea vamală de decizie stabileşte un termen de cel mult două luni de la data comunicării deciziei de rambursare sau de remitere a drepturilor de import sau de export pentru îndeplinirea formalităţilor vamale care condiţionează rambursarea sau remiterea drepturilor.
(2)Nerespectarea termenului menţionat la alineatul (1) duce la pierderea dreptului de rambursare sau remitere, cu excepţia cazului în care persoana interesată face dovada că a fost împiedicată să respecte termenul de un caz fortuit sau de un caz de forţă majoră.
Art. 894
În cazul în care distrugerea mărfurilor autorizată de autoritatea vamală de decizie conduce la producerea de resturi şi deşeuri, acestea se consideră mărfuri necomunitare imediat ce se ia o decizie favorabilă asupra cererii de rambursare sau de remitere.
Art. 895
În cazul în care se acordă autorizaţia menţionată la articolul 238 alineatul (2) litera (b) alineatul al doilea din cod, autorităţile vamale întreprind toate demersurile necesare pentru a se asigura că mărfurile plasate în antrepozit vamal, în zonă liberă sau în antrepozit liber pot fi recunoscute ulterior ca mărfuri necomunitare.
Art. 896
(1)Mărfurile care, în cadrul politicii agricole comune, se plasează sub un regim vamal care presupune obligaţia de a plăti drepturi de import în baza unui certificat de import sau a unui certificat de fixare în avans nu sunt admise în beneficiul articolelor 237, 238 şi 239 din cod decât dacă biroul vamal menţionat la articolul 879 constată în mod satisfăcător că au fost luate măsurile necesare de către autorităţile competente pentru anularea efectelor cu privire la certificatul sub acoperirea căruia a avut loc această operaţiune de import.
(2)Alineatul (1) se aplică, de asemenea, în caz de reexport, plasare în antrepozit vamal, în zonă liberă sau în antrepozit liber, ori de distrugere a mărfurilor.
Art. 897
În cazul în care exportul, reexportul sau distrugerea, ori orice altă destinaţie autorizată nu se referă la un articol complet, ci la unul sau mai multe elemente componente ale acestui articol, rambursarea sau remiterea constă în diferenţa dintre suma drepturilor de import aferente articolului complet şi cea a drepturilor de import care s-ar fi aplicat restului articolului dacă acesta ar fi fost plasat în aceeaşi stare sub un regim vamal care presupune obligaţia de a plăti astfel de drepturi la data la care articolul complet a fost plasat astfel.