Art. 890. - sunt îndeplinite toate celelalte condiţii pentru acordarea tratamentului comunitar, unui tratament tarifar preferenţial sau a unui tratament tarifar favorabil datorită naturii mărfurilor. - Regulamentul 2454/02-iul-1993 de stabilire a unor dispoziţii de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului de instituire a Codului Vamal Comunitar

Acte UE

Editia Speciala a Jurnalului Oficial

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 8 Decembrie 2015
Art. 890
Autoritatea vamală de decizie aprobă cererea de rambursare sau de remitere în cazul în care se stabileşte că:
(a)documentul este însoţit de un certificat de origine, un certificat de circulaţie, un certificat de autenticitate, un document de tranzit comunitar intern sau de orice alt document corespunzător, care atestă că mărfurile importate ar fi putut, în momentul acceptării declaraţiei de punere în liberă circulaţie, să beneficieze de tratamentul comunitar, de un tratament tarifar preferenţial sau de un tratament tarifar favorabil datorită naturii mărfurilor;
(b)documentul astfel prezentat se referă în mod expres la mărfurile respective;
(c)sunt îndeplinite toate condiţiile referitoare la acceptarea acestui document;
(d)sunt îndeplinite toate celelalte condiţii pentru acordarea tratamentului comunitar, unui tratament tarifar preferenţial sau a unui tratament tarifar favorabil datorită naturii mărfurilor.
Rambursarea sau remiterea se efectuează la prezentarea mărfurilor. În cazul în care mărfurile nu pot fi prezentate la biroul vamal de aplicare, acesta din urmă acordă rambursarea sau remiterea numai dacă deţine informaţii care indică în mod neîndoielnic că certificatul sau documentul prezentat a posteriori se aplică mărfurilor respective.
Rambursarea sau remiterea se efectuează la prezentarea mărfurilor. În cazul în care mărfurile nu pot fi prezentate la biroul vamal care aplică regulamentul, autoritatea vamală de decizie acordă rambursarea sau remiterea doar acolo unde are informaţii care să ateste fără echivoc că certificatul sau documentul întocmit ulterior se aplică acestor mărfuri.