Titlul ii - DISPOZIŢII GENERALE PRIVIND PLĂŢILE DIRECTE - Regulamentul 1307/17-dec-2013 de stabilire a unor norme privind plăţile directe acordate fermierilor prin scheme de sprijin în cadrul politicii agricole comune şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 637/2008 al Consiliului şi a Regulamentului (CE) nr. 73/2009 al Consiliului
Acte UE
Jurnalul Oficial 347L
Ieşit din vigoare Versiune de la: 1 Ianuarie 2022
TITLUL II:DISPOZIŢII GENERALE PRIVIND PLĂŢILE DIRECTE
Art. 5: Dispoziţii generale din cadrul politicii agricole comune
Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 şi dispoziţiile adoptate în temeiul acestuia se aplică în legătură cu schemele prevăzute în prezentul regulament.
Art. 6: Plafoanele naţionale
(1)Pentru fiecare stat membru şi pentru fiecare an, plafonul naţional care cuprinde valoarea totală a tuturor drepturilor la plată alocate, a rezervei naţionale sau a rezervelor regionale şi a plafoanelor stabilite în conformitate cu articolele 42, 47, 49, 51 şi 53 este cel prevăzut în anexa II.
Atunci când un stat membru utilizează opţiunea prevăzută la articolul 22 alineatul (2), plafonul naţional stabilit la anexa II pentru statul membru respectiv pentru anul respectiv poate fi depăşit cu cuantumul calculat în conformitate cu alineatul respectiv.
(2)Prin derogare de la alineatul (1), pentru fiecare stat membru care aplică schema de plată unică pe suprafaţă şi pentru fiecare an, plafonul naţional care cuprinde plafoanele stabilite în conformitate cu articolele 36, 42, 47, 49, 51 şi 53 este cel prevăzut în anexa II.
Atunci când un stat membru utilizează opţiunea prevăzută la articolul 36 alineatul (4) al doilea paragraf, plafonul naţional stabilit în anexa II pentru statul membru respectiv pentru anul respectiv poate fi depăşit cu cuantumul calculat în conformitate cu paragraful respectiv.
(3)Pentru a se ţine seama de evoluţiile legate de cuantumurile maxime totale ale plăţilor directe care pot fi acordate, inclusiv de cele care rezultă din deciziile luate de statele membre în conformitate cu articolul 136a din Regulamentul (CE) nr. 73/2009 şi cu articolul 14 din prezentul regulament, precum şi de cele care rezultă din aplicarea articolului 20 alineatul (2) din prezentul regulament, Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 70 din prezentul regulament prin care adaptează plafoanele naţionale stabilite în anexa II la prezentul regulament.
Art. 7: Plafoanele naţionale
(1)Fără a aduce atingere articolului 8, cuantumul total al plăţilor directe care poate fi acordat într-un stat membru în temeiul titlurilor III, IV şi V pentru un an calendaristic, după aplicarea articolului 11, nu depăşeşte plafonul corespunzător stabilit în anexa III.
În cazul în care cuantumul total al plăţilor directe care urmează să fie acordate într-un stat membru ar fi mai mare decât plafonul stabilit în anexa III, statul membru respectiv efectuează o reducere lineară a cuantumurilor tuturor plăţilor directe, cu excepţia plăţilor directe acordate în temeiul Regulamentul (UE) nr. 228/2013 şi Regulamentul (UE) nr. 229/2013.
(2)Pentru fiecare stat membru, pentru fiecare an calendaristic, produsul estimat al reducerii plăţilor menţionat la articolul 11 (care este reflectat de diferenţa dintre plafonul naţional prevăzut în anexa II, la care se adaugă cuantumul disponibil în conformitate cu articolul 58, şi plafonul net prevăzut în anexa III) este pus la dispoziţie ca sprijin din partea Uniunii finanţat din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR).
(3)Pentru a ţine seama de evoluţiile legate de cuantumurile maxime totale ale plăţilor directe care pot fi acordate, inclusiv de cele care rezultă din deciziile luate de către statele membre în temeiul articolului 14, Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 70 în ceea ce priveşte adaptarea plafoanelor prevăzute în anexa III.
Art. 8: Disciplina financiară
(1)Rata de ajustare determinată în conformitate cu articolul 26 din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 se aplică numai plăţilor directe care depăşesc 2 000 de EUR şi care urmează să fie acordate fermierilor în anul calendaristic corespunzător.
(2)Ca urmare a introducerii progresive a plăţilor directe în conformitate cu articolul 16, alineatul (1) din prezentul articol se aplică Bulgariei şi României începând cu 1 ianuarie 2016.
Ca urmare a introducerii progresive a plăţilor directe, în conformitate cu articolul 17, alineatul (1) din prezentul articol se aplică Croaţiei începând cu 1 ianuarie 2022.
(3)Pentru a garanta aplicarea corectă a ajustărilor plăţilor directe în ceea ce priveşte disciplina financiară, Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 70 în ceea ce priveşte stabilirea normelor privind baza de calcul a reducerilor pe care statele membre urmează să le aplice fermierilor în conformitate cu prezentul articol alineatul (1).
(4)În cazul unei persoane juridice sau al unui grup de persoane fizice sau juridice, statele membre pot aplica rata de ajustare menţionată la alineatul (1) la nivelul membrilor respectivelor persoane juridice sau grupuri atunci când dreptul naţional prevede ca fiecare membru să îşi asume drepturi şi obligaţii comparabile cu cele ale fermierilor individuali care au statutul de şefi ai exploataţiei, în special în ceea ce priveşte statutul lor economic, social şi fiscal, cu condiţia să fi contribuit la consolidarea structurilor agricole ale persoanelor juridice sau ale grupurilor în cauză.
Art. 9: Fermierul activ
(1)Nu se acordă plăţi directe persoanelor fizice sau juridice sau grupurilor de persoane fizice sau juridice ale căror suprafeţe agricole sunt în principal suprafeţe menţinute în mod natural într-o stare adecvată pentru păşunat sau pentru cultivare şi care nu desfăşoară pe suprafeţele în cauză activitatea minimă definită de statele membre în conformitate cu articolul 4 alineatul (2) litera (b).
(2)Nu se acordă plăţi directe persoanelor fizice sau juridice sau grupurilor de persoane fizice sau juridice care gestionează aeroporturi, servicii de transport feroviar, sisteme de alimentare cu apă, servicii imobiliare, terenuri permanente de sport şi celor destinate activităţilor de recreare.
După caz, statele membre pot decide, pe baza unor criterii obiective şi nediscriminatorii, să adauge la lista de la primul paragraf orice altă întreprindere sau activitate neagricolă similară şi ulterior pot decide să retragă oricare din aceste adăugiri.
Cu toate acestea, se consideră că o persoană sau un grup de persoane care intră sub incidenţa primului sau celui de-al doilea paragraf este considerat fermier activ în cazul în care furnizează dovezi verificabile, în forma solicitată de statele membre, care să demonstreze oricare dintre următoarele:
a)cuantumul anual al plăţilor directe este cel puţin 5 % din veniturile totale obţinute de acesta din activităţi neagricole în cel mai recent an fiscal pentru care sunt disponibile astfel de dovezi;
b)activităţile sale agricole nu sunt nesemnificative;
c)principalul obiect de activitate îl reprezintă exercitarea de activităţi agricole.
(3)În plus faţă de alineatele (1) şi (2), statele membre pot decide, pe baza unor criterii obiective şi nediscriminatorii, că nu se acordă plăţi directe persoanelor fizice sau juridice, sau grupurilor de persoane fizice sau juridice:
a)ale căror activităţi agricole reprezintă numai o parte nesemnificativă a ansamblului activităţilor lor economice, şi/sau
b)al căror principal obiect de activitate nu constă în exercitarea unei activităţi agricole.
(31)În plus faţă de alineatele (1), (2) şi (3), statele membre pot decide că nu se acordă plăţi directe fermierilor care nu sunt înregistraţi, pentru activităţile lor agricole, într-un registru fiscal sau de securitate socială naţional.
(4)Alineatele (2), (3) şi (3a) nu se aplică fermierilor care au primit numai plăţi directe care nu depăşesc un anumit cuantum în anul anterior. Un astfel de cuantum este stabilit de statele membre pe baza unor criterii obiective, cum ar fi caracteristicile lor naţionale sau regionale, şi nu depăşeşte 5 000 EUR.
(5)Pentru a garanta protecţia drepturilor fermierilor, Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 70 care să stabilească:
a)criterii pentru determinarea cazurilor în care suprafaţa agricolă a unui fermier trebuie considerată ca fiind în principal o suprafaţă menţinută în mod natural într-o stare adecvată pentru păşunat sau pentru cultivare;
b)criterii pentru stabilirea distincţiei dintre veniturile rezultate din activităţi agricole şi cele rezultate din activităţi neagricole;
c)criterii pentru stabilirea cuantumului plăţilor directe menţionate la alineatele (2) şi (4), în special în ce priveşte plăţile directe în primul an de alocare a drepturilor la plată, dacă valoarea drepturilor la plată nu este încă stabilită definitiv, precum şi în cazul plăţilor directe pentru noii fermieri;
d)criterii pe care trebuie să le îndeplinească fermierii pentru a dovedi, în scopul aplicării alineatelor (2) şi (3), că activităţile lor agricole nu sunt nesemnificative şi că principalul lor obiect de activitate îl reprezintă exercitarea de activităţi agricole.
(6)Până la 1 august 2014, statele membre notifică Comisiei orice decizie menţionată la alineatul (2), (3) sau (4), precum şi, până la 31 martie 2018, orice decizie menţionată la alineatul (3a). În cazul în care se aduc modificări acestor decizii, statele membre le notifică Comisiei în termen de două săptămâni de la data luării oricărei decizii de modificare.
(7)Statele membre pot decide, începând din 2018 sau din orice an ulterior, că numai unul sau două dintre cele trei criterii enumerate la alineatul (2) al treilea paragraf pot fi invocate de către persoanele sau grupurile de persoane care intră sub incidenţa alineatului (2) primul şi al doilea paragraf, pentru a demonstra că sunt fermieri activi. Statele membre notifică o astfel de decizie Comisiei până la 31 martie 2018, dacă se aplică din 2018, sau până la data de 1 august a anului care precede aplicarea, dacă decizia se aplică începând cu un an ulterior.
(8)Statele membre pot decide să înceteze aplicarea alineatului (2) începând din 2018 sau din orice an ulterior. Acestea notifică o astfel de decizie Comisiei până la 31 martie 2018, dacă se aplică din 2018, sau până la data de 1 august a anului care precede aplicarea, dacă decizia se aplică începând cu un an ulterior.
Art. 10: Cerinţe minime care trebuie respectate pentru a primi plăţi directe
(1)Într-unul din următoarele cazuri, statele membre decid să nu acorde plăţi directe unui fermier:
a)atunci când cuantumul total al plăţilor directe solicitate sau care trebuie acordate înaintea aplicării articolului 63 din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013, într-un anumit an calendaristic, este mai mic de 100 EUR;
b)atunci când suprafaţa eligibilă a exploataţiei pentru care sunt solicitate sau trebuie acordate plăţi directe înaintea aplicării articolului 63 din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 este mai mică de un hectar.
(2)Pentru a lua în considerare structura economiilor lor agricole, statele membre pot ajusta pragurile stabilite la alineatul (1) literele (a) şi (b) în limitele prevăzute în anexa IV.
(3)În cazul în care un stat membru a decis să aplice un prag privind suprafaţa în temeiul alineatului (1) litera (b), acesta aplică, cu toate acestea, litera (a) din respectivul alineat fermierilor care primesc sprijinul cuplat legat de animale menţionat la titlul IV şi care deţin un număr de hectare inferior pragului respectiv.
(4)Statele membre în cauză pot decide să nu aplice alineatul (1) în regiunile ultraperiferice şi în insulele mici din Marea Egee.
(5)În Bulgaria şi România, pentru anul 2015, cuantumul solicitat sau care urmează să fie plătit astfel cum se menţionează la alineatul (1) litera (a) se calculează pe baza sumei corespunzătoare prevăzute în anexa V punctul A.
În Croaţia, pentru anii 2015-2021, cuantumul solicitat sau care trebuie acordat astfel cum se menţionează la alineatul (1) litera (a) se calculează pe baza sumei prevăzute în anexa VI punctul A.
Art. 11: Reducerea plăţilor
(1)Statele membre reduc cuantumul plăţilor directe care urmează să fie acordate unui fermier în temeiul titlului III capitolul 1 într-un anumit an calendaristic cu cel puţin 5 % pentru partea din sumă care depăşeşte 150 000 EUR.
(2)Înainte de aplicarea alineatului (1), statele membre pot deduce salariile legate de o activitate agricolă plătite efectiv şi declarate de fermier în anul calendaristic precedent, inclusiv impozite şi contribuţii sociale aferente ocupării forţei de muncă, din cuantumul plăţilor directe care urmează să fie acordate fermierului în temeiul titlului III capitolul 1 într-un anumit an calendaristic. În cazul în care nu există date disponibile privind salariile plătite efectiv şi declarate de fermier în anul calendaristic precedent, se utilizează cele mai recente date disponibile.
(3)Atunci când un stat membru decide să acorde fermierilor o plată redistributivă în temeiul titlului III capitolul 2 şi să utilizeze peste 5 % din plafonul naţional anual stabilit în anexa II în acest scop, acesta poate decide să nu aplice prezentul articol.
Atunci când un stat membru decide să acorde fermierilor o plată redistributivă în temeiul titlului III capitolul 2 şi aplicarea limitelor maxime stabilite la articolul 41 alineatul (4) îl împiedică să utilizeze peste 5 % din plafonul naţional anual stabilit în anexa II în acest scop, statul membru în cauză poate decide să nu aplice prezentul articol.
(4)Niciun avantaj obţinut prin evitarea reducerilor plăţii nu este acordat fermierilor în privinţa cărora s-a stabilit că au creat în mod artificial, după 18 octombrie 2011, condiţiile de evitare a efectelor prezentului articol.
(5)În cazul unei persoane juridice sau al unui grup de persoane fizice sau juridice, statele membre pot aplica reducerea menţionată la alineatul (1) la nivelul membrilor respectivelor persoane juridice sau grupuri atunci când dreptul naţional prevede ca fiecare membru să îşi asume drepturi şi obligaţii comparabile cu cele ale fermierilor individuali care au statutul de sef al exploataţiei, în special în ceea ce priveşte statutul lor economic, social şi fiscal, cu condiţia să fi contribuit la consolidarea structurilor agricole ale persoanelor juridice sau ale grupurilor în cauză.
(6)Statele membre îşi pot revizui anual deciziile privind reducerea plăţilor în conformitate cu prezentul articol, cu condiţia ca o astfel de revizuire să nu conducă la o reducere a cuantumurilor disponibile pentru dezvoltarea rurală.
Statele membre notifică Comisiei deciziile luate în conformitate cu prezentul articol, precum şi orice produs estimat al reducerilor pentru fiecare an până în 2019, până la data de 1 august a fiecărui an care precede aplicarea deciziilor respective, ultima dată posibilă pentru o astfel de notificare fiind 1 august 2018.
Pentru anul 2020, statele membrenotifică Comisiei deciziile luate în conformitate cu prezentul articol, precum şi orice produs estimat al reducerilor până la 31 decembrie 2019.
Statele membre notifică Comisiei deciziile luate în conformitate cu prezentul articol, precum şi orice produs estimat al reducerilor, până la data de 19 februarie 2021 pentru anul 2021 şi până la data de 1 august 2021 pentru anul 2022.
Art. 12: Cereri multiple
Cu excepţia cazului în care prezentul regulament conţine dispoziţii contrare explicite, suprafaţa corespunzătoare numărului de hectare eligibile pentru care un fermier a depus o cerere de plată de bază în temeiul titlului III capitolul 1 poate face obiectul unei cereri pentru orice altă plată directă, precum şi pentru orice alt ajutor care nu este cuprins în prezentul regulament.
Art. 13: Ajutoare de stat
Prin derogare de la articolul 211 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului (1), articolele 107, 108 şi 109 din TFUE nu se aplică plăţilor efectuate de statele membre în conformitate cu prezentul regulament.
(1)Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 decembrie 2013 de instituire a unei organizări comune a pieţelor agricole şi de abrogare a Regulamentelor (CEE) No 922/72, "(CEE) No 234/79, (CE) No 1601/96, (CE) No 1037/2001 şi (CE) No 1234/2007 ale Consiliului (A se vedea pagina 671 din prezentul Jurnal Oficial)
Art. 14: Flexibilitatea între piloni
(1)Până la 31 decembrie 2013, statele membre pot decide să pună la dispoziţie, sub formă de sprijin suplimentar pentru măsurile din cadrul programelor de dezvoltare rurală finanţate din FEADR în temeiul Regulamentului (UE) nr. 1305/2013, până la 15 % din plafoanele lor naţionale anuale pentru anul calendaristic 2014 prevăzute în anexa VIII la Regulamentul (CE) nr. 73/2009 şi din plafoanele lor naţionale anuale pentru anii calendaristici 2015-2019, prevăzute în anexa II la prezentul regulament. Ca urmare, cuantumul corespunzător nu mai este disponibil pentru acordarea plăţilor directe.
Decizia la care se face referire la primul paragraf este notificată Comisiei până la 31 decembrie 2013. Decizia respectivă stabileşte procentul menţionat la paragraful respectiv, care poate varia de la un an calendaristic la altul.
Statele membre care nu iau deciziile menţionate la primul paragraf în ce priveşte anul calendaristic 2014 pot lua decizia respectivă până la 1 august 2014 în ceea ce priveşte anii calendaristici 2015-2019. Acestea notifică Comisiei orice astfel de decizie până la data respectivă.
Statele membre pot decide să revizuiască deciziile menţionate la prezentul alineat cu începere din anul calendaristic 2018. Orice decizie întemeiată pe o astfel de revizuire nu duce la scăderea procentului notificat Comisiei, în conformitate cu primul, al doilea şi al treilea paragraf. Statele membre notifică Comisiei orice decizie întemeiată pe o astfel de revizuire până la 1 august 2017.
Statele membre pot decide să revizuiască deciziile menţionate la prezentul alineat cu începere din anul calendaristic 2019 şi notifică Comisiei, până la 1 august 2018, orice decizie întemeiată pe o astfel de revizuire. Nicio decizie întemeiată pe o astfel de revizuire nu duce la scăderea procentului notificat Comisiei în conformitate cu primul, al doilea, al treilea şi al patrulea paragraf.
Până la 31 decembrie 2019, statele membre pot decide să pună la dispoziţie, sub formă de sprijin suplimentar finanţat din FEADR în exerciţiul financiar 2021, până la 15 % din plafoanele lor naţionale anuale pentru anul calendaristic 2020 stabilite în anexa II la prezentul regulament. Ca urmare, cuantumul corespunzător nu mai este disponibil pentru acordarea plăţilor directe. Respectiva decizie trebuie notificată Comisiei până la 31 decembrie 2019 şi stabileşte procentajul ales.
Statele membre pot decide să pună la dispoziţie, sub formă de sprijin suplimentar finanţat din FEADR în exerciţiile financiare 2022 şi 2023, până la 15 % din plafoanele lor naţionale anuale pentru anii calendaristici 2021 şi 2022 stabilite în anexa II la prezentul regulament. Ca urmare, cuantumul corespunzător nu mai este disponibil pentru acordarea plăţilor directe. Respectiva decizie este notificată Comisiei până la data de 19 februarie 2021 pentru anul calendaristic 2021 şi până la data de 1 august 2021 pentru anul calendaristic 2022 şi stabileşte procentajul ales.
(2)Până la 31 decembrie 2013, statele membre care nu iau o decizie menţionată la alineatul (1) pot decide să pună la dispoziţie, sub formă de plăţi directe până la 15 % sau, în cazul Bulgariei, Estoniei, Spaniei, Letoniei, Lituaniei, Poloniei, Portugaliei, României, Slovaciei, Finlandei, Suediei şi Regatului Unit, până la 25 % din cuantumul alocat pentru sprijinirea măsurilor din cadrul programelor de dezvoltare rurală finanţate din FEADR în perioada 2015-2020, în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1305/2013. Ca urmare, cuantumul corespunzător nu mai este disponibil pentru măsuri de sprijin în cadrul programelor de dezvoltare rurală.
Decizia la care se face referire la primul paragraf este notificată Comisiei până la 31 decembrie 2013. Decizia respectivă stabileşte procentul, astfel cum este menţionat la paragraful respectiv, care poate varia de la un an calendaristic la altul.
Statele membre care nu iau deciziile menţionate la primul paragraf în ceea ce priveşte anul financiar 2015, pot lua decizia respectivă până la 1 august 2014 în ceea ce priveşte anii financiari 2016-2020. Statele membre notifică orice astfel de decizie Comisiei până la data respectivă.
Statele membre pot decide să revizuiască deciziile menţionate la prezentul alineat începând cu exerciţiile financiare 2019 şi 2020. Orice decizie întemeiată pe o asemenea revizuire nu are ca rezultat creşterea procentului notificat Comisiei, în conformitate cu primul, al doilea şi al treilea paragraf. Statele membre notifică Comisiei orice decizie întemeiată pe o astfel de revizuire până la 1 august 2017.
Statele membre pot decide să revizuiască deciziile menţionate la prezentul alineat cu începere din anul calendaristic 2019 şi notifică Comisiei, până la 1 august 2018, orice decizie întemeiată pe o astfel de revizuire. Nicio decizie întemeiată pe o astfel de revizuire nu duce la creşterea procentului notificat Comisiei în conformitate cu primul, al doilea, al treilea şi al patrulea paragraf.
Până la 8 februarie 2020, statele membre pot decide să pună la dispoziţie, ca plăţi directe pentru anul calendaristic 2020, un cuantum care să nu îl depăşească pe cel prevăzut în anexa VIa. Ca urmare, cuantumul corespunzător nu mai este disponibil pentru sprijinul finanţat din FEADR pentru exerciţiul financiar 2021. Decizia respectivă este notificată Comisiei până la 8 februarie 2020 şi stabileşte cuantumul care urmează a fi transferat.
Statele membre care nu iau decizia menţionată la alineatul (1) al şaptelea paragraf pentru exerciţiile financiare 2022 şi 2023 pot decide să pună la dispoziţie, sub formă de plăţi directe, până la 15 % sau, în cazul Bulgariei, Estoniei, Spaniei, Letoniei, Lituaniei, Poloniei, Portugaliei, României, Slovaciei, Finlandei şi Suediei, până la 25 % din cuantumul alocat sprijinului finanţat din FEADR în exerciţiul financiar 2022 prin Regulamentul (UE) nr. 1305/2013 şi în exerciţiul financiar 2023 prin acte legislative ale Uniunii adoptate după adoptarea Regulamentului (UE) 2020/2093 al Consiliului (*) [CFM]. Ca urmare, cuantumul corespunzător nu mai este disponibil pentru sprijin finanţat din FEADR. Respectiva decizie este notificată Comisiei până la data de 19 februarie 2021 pentru exerciţiul financiar 2022 şi până la data de 1 august 2021 pentru exerciţiul financiar 2023 şi stabileşte procentajul ales.
(*)Regulamentul (UE) 2020/2093 al Consiliului din 17 decembrie 2020 de stabilire a cadrului financiar multianual pentru perioada 2021-2027 (JO L 433, 22.12.2020, p. 11).
Art. 15: Revizuire
Schemele de sprijin enumerate în anexa I sunt puse în aplicare fără a aduce atingere reexaminărilor care pot fi realizate în orice moment, în funcţie de evoluţia economică şi de situaţia bugetară. Revizuirea respectivă poate duce la adoptarea de acte legislative, acte delegate în temeiul articolului 290 din TFUE sau acte de punere în aplicare în temeiul articolului 291 din TFUE.
Art. 16: Introducerea progresivă a plăţilor directe în Bulgaria şi România
Pentru Bulgaria şi România, plafoanele fixate în conformitate cu articolele 42, 47, 49, 51, 53 şi 65 se stabilesc, pentru 2015, pe baza cuantumului prevăzut în anexa V punctul A.
Art. 17: Introducerea progresivă a plăţilor directe în Croaţia
În Croaţia, plăţile directe sunt introduse în conformitate cu următorul calendar de creşteri exprimate ca procentaje din nivelul corespunzător al plăţilor directe aplicate începând cu 2022:
25 % în 2013;
30 % în 2014;
35 % în 2015;
40 % în 2016;
50 % în 2017;
60 % în 2018;
70 % în 2019;
80 % în 2020;
90 % în 2021;
100 % începând cu 2022.
Art. 18: Plăţi directe naţionale complementare şi plăţi directe în Bulgaria şi România
(1)În 2015, Bulgaria şi România pot utiliza plăţile directe naţionale pentru a completa plăţile acordate în cadrul schemei de plată de bază menţionate la titlul III capitolul 1 secţiunile 1, 2 şi 3. Cuantumul total al plăţilor respective nu depăşeşte cuantumul corespunzător stabilit în anexa V punctul B.
(2)În 2015, Bulgaria poate utiliza plăţile directe naţionale pentru a completa plăţile acordate în cadrul plăţii specifice pentru cultura de bumbac menţionate la titlul IV capitolul 2. Cuantumul total al plăţilor respective nu depăşeşte cuantumul prevăzut în anexa V punctul C.
(3)Plăţile directe naţionale complementare se acordă în conformitate cu criterii obiective şi astfel încât să se asigure un tratament egal al fermierilor şi să se evite denaturarea pieţei şi a concurenţei.
Art. 19: Plăţi directe naţionale complementare în Croaţia
(1)Sub rezerva autorizării de către Comisie, Croaţia poate completa oricare dintre schemele de sprijin enumerate în anexa I, dacă este cazul.
(2)Cuantumul plăţilor directe naţionale complementare care poate fi acordat într-un anumit an şi pentru o anumită schemă de sprijin este limitat la un pachet financiar specific. Acest pachet este stabilit ca diferenţa dintre:
a)cuantumul ajutorului direct disponibil pentru fiecare schemă de sprijin în cauză după introducerea completă a plăţilor directe în conformitate cu articolul 17 pentru anul calendaristic 2022, şi
b)cuantumul ajutorului direct disponibil pentru fiecare schemă de ajutor în cauză după aplicarea calendarului de creşteri în conformitate cu articolul 17 pentru anul calendaristic în cauză.
(3)Cuantumul total al plăţilor directe naţionale complementare acordate nu poate depăşi plafonul prevăzut în anexa VI punctul B pentru anul calendaristic în cauză.
(4)Croaţia poate decide, pe baza unor criterii obiective şi după autorizarea din partea Comisiei, cuantumurile plăţilor directe naţionale complementare care urmează să fie acordat.
(5)Comisia adoptă acte de punere în aplicare prin care autorizează plăţile în temeiul prezentului articol, specificând schemele de ajutor în cauză şi stabilind nivelul până la care pot fi acordate plăţile naţionale directe complementare.
În ceea ce priveşte plăţile directe naţionale complementare destinate să completeze sprijinul cuplat facultativ menţionat în titlul IV capitolul 1, actele de punere în aplicare precizează, de asemenea, tipurile specifice de agricultură sau sectoarele agricole specifice menţionate la articolul 52 alineatul (3) la care se pot referi plăţile directe naţionale complementare.
Actele de punere în aplicare respective se adoptă fără aplicarea procedurii menţionate la articolul 71 alineatul (2) sau (3).
(6)Condiţiile de eligibilitate pentru plăţile directe naţionale complementare pentru Croaţia sunt identice cu cele pentru acordarea de sprijin în cadrul schemelor de sprijin corespunzătoare, astfel cum se prevede în prezentul regulament.
(7)Plăţile directe naţionale complementare pentru Croaţia sunt supuse oricăror modificări considerate necesare în contextul evoluţiei PAC. Acestea se acordă în conformitate cu criterii obiective şi astfel încât să se asigure un tratament egal al fermierilor şi să se evite denaturarea pieţei şi a concurenţei.
(8)Croaţia prezintă un raport care furnizează informaţii privind măsurile de punere în aplicare a plăţilor naţionale directe complementare până la 30 iunie a anului care urmează punerii lor în aplicare. Raportul conţine cel puţin următoarele elemente:
a)orice modificare de situaţie care afectează plăţile directe naţionale complementare;
b)pentru fiecare plată directă naţională complementară, numărul de beneficiari şi cuantumul total al plăţilor directe naţionale complementare acordate, precum şi hectarele şi numărul de animale sau alte unităţi pentru care s-a acordat plata directă naţională complementară respectivă;
c)un raport cu privire la măsurile de control aplicate în ceea ce priveşte plăţile directe naţionale complementare acordate.
Art. 20: Rezerva naţională specială pentru deminare în Croaţia
(1)Începând cu anul 2015, Croaţia notifică Comisiei, până la data de 31 ianuarie a fiecărui an, suprafeţele care au fost identificate în conformitate cu articolul 57a alineatul (10) din Regulamentul (CE) nr. 73/2009 şi care au fost redate circuitului agricol în anul calendaristic precedent.
Croaţia notifică, de asemenea, Comisia cu privire la numărul drepturilor la plată la dispoziţia fermierilor la data de 31 decembrie a anului calendaristic precedent, precum şi cuantumul care nu a fost cheltuit din rezerva naţională specială pentru deminare la data respectivă.
După caz, notificările menţionate la primul şi al doilea paragraf sunt făcute pe regiuni, aşa cum au fost delimitate în conformitate cu articolul 23 alineatul (1) din prezentul regulament.
(2)Atunci când revizuieşte anexa II în conformitate cu articolul 6 alineatul (3), Comisia calculează pe o bază anuală suma care urmează să fie adăugată la cuantumurile stabilite pentru Croaţia în anexa respectivă pentru a finanţa sprijinul care urmează să fie acordat prin schemele enumerate în anexa I pentru suprafeţele menţionate în alineatul (1) din prezentul articol. Această sumă se calculează pe baza informaţiilor notificate de Croaţia în conformitate cu alineatul (1) din prezentul articol şi a estimărilor privind media plăţilor directe pe hectar în Croaţia pentru anul în cauză.
Suma maximă care urmează să fie adăugată în conformitate cu primul paragraf, pentru toate suprafeţele notificate de Croaţia în conformitate cu alineatul (1) din prezentul articol, până în 2022, este de 9 600 000 EUR şi este supusă calendarului de introducere a plăţilor directe în conformitate cu articolul 17. Cuantumurile anuale maxime rezultate sunt prevăzute în anexa VII.
(3)Comisia adoptă acte de punere în aplicare prin care stabileşte partea din suma care urmează să fie adăugată în conformitate cu alineatul (2), pe care Croaţia o include în rezerva naţională specială pentru deminare pentru a aloca drepturi la plată pentru suprafeţele menţionate la alineatul (1). Respectiva parte se calculează pe baza raportului dintre plafonul pentru schema de plată de bază şi plafonul naţional stabilit în anexa II înainte de majorarea plafonului naţional în conformitate cu alineatul (2). Actele de punere în aplicare respective se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menţionată la articolul 71 alineatul (2).
(4)Pentru anii 2015-2022, Croaţia foloseşte rezerva naţională specială pentru deminare pentru a aloca drepturi la plată fermierilor pe baza terenurilor deminate declarate de fermieri în anul în cauză, atunci când:
a)terenul în cauză constă în hectare eligibile în înţelesul articolului 32 alineatele (2)-(5);
b)terenul în cauză a fost redat circuitului agricol în cursul anului calendaristic precedent; şi
c)terenul a fost notificat Comisiei în conformitate cu alineatul(1) din prezentul articol.
(5)Valoarea drepturilor la plată stabilite în conformitate cu prezentul articol este valoarea medie naţională sau regională a drepturilor la plată în anul alocării în limitele sumei disponibile în rezerva naţională specială pentru deminare.
(6)Pentru a ţine cont de consecinţele reintrării terenurilor deminate în circuitul agricol, astfel cum sunt notificate de către Croaţia în conformitate cu prezentul articol, Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 70 care să adapteze cuantumurile prevăzute în anexa VI.