Art. 7. - Art. 7: Plafoanele naţionale - Regulamentul 1307/17-dec-2013 de stabilire a unor norme privind plăţile directe acordate fermierilor prin scheme de sprijin în cadrul politicii agricole comune şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 637/2008 al Consiliului şi a Regulamentului (CE) nr. 73/2009 al Consiliului

Acte UE

Jurnalul Oficial 347L

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 1 Ianuarie 2022
Art. 7: Plafoanele naţionale
(1)Fără a aduce atingere articolului 8, cuantumul total al plăţilor directe care poate fi acordat într-un stat membru în temeiul titlurilor III, IV şi V pentru un an calendaristic, după aplicarea articolului 11, nu depăşeşte plafonul corespunzător stabilit în anexa III.
În cazul în care cuantumul total al plăţilor directe care urmează să fie acordate într-un stat membru ar fi mai mare decât plafonul stabilit în anexa III, statul membru respectiv efectuează o reducere lineară a cuantumurilor tuturor plăţilor directe, cu excepţia plăţilor directe acordate în temeiul Regulamentul (UE) nr. 228/2013 şi Regulamentul (UE) nr. 229/2013.
(2)Pentru fiecare stat membru, pentru fiecare an calendaristic, produsul estimat al reducerii plăţilor menţionat la articolul 11 (care este reflectat de diferenţa dintre plafonul naţional prevăzut în anexa II, la care se adaugă cuantumul disponibil în conformitate cu articolul 58, şi plafonul net prevăzut în anexa III) este pus la dispoziţie ca sprijin din partea Uniunii finanţat din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR).

(3)Pentru a ţine seama de evoluţiile legate de cuantumurile maxime totale ale plăţilor directe care pot fi acordate, inclusiv de cele care rezultă din deciziile luate de către statele membre în temeiul articolului 14, Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 70 în ceea ce priveşte adaptarea plafoanelor prevăzute în anexa III.