Secţiunea 7 - Dezangajarea automată - Regulamentul 1198/27-iul-2006 privind Fondul European pentru Pescuit
Acte UE
Editia Speciala a Jurnalului Oficial
Ieşit din vigoare Versiune de la: 9 Decembrie 2011
Secţiunea 7:Dezangajarea automată
Art. 90: Principii
(1)Comisia dezangajează automat orice parte a unui angajament bugetar dintr-un program operaţional care nu a fost utilizată pentru plata prefinanţării sau plăţilor intermediare ori pentru care nu a fost trimisă o cerere de plată în conformitate cu articolul 83, până la data de 31 decembrie din al doilea an care urmează anului angajamentului bugetar în cadrul programului operaţional.
(2)Partea din angajamentul bugetar încă deschisă la 31 decembrie 2015 se dezangajează automat în cazul în care Comisia nu a primit o cerere de plată acceptabilă pentru aceasta până la 31 martie 2017.
(3)În cazul în care prezentul regulament intră în vigoare după 1 ianuarie 2007, perioada după care se poate efectua prima dezangajare automată, astfel cum se prevede la alineatul (1), este extinsă, pentru primul angajament, cu numărul de luni dintre data de 1 ianuarie 2007 şi data primului angajament bugetar.
Art. 91: Derogări de la termenele de dezangajare
În cazul în care o decizie a Comisiei, ulterioară deciziei de aprobare a programului operaţional, este necesară pentru autorizarea asistenţei sau a unui regim de ajutoare, perioada care duce la dezangajarea automată începe de la data acestei decizii ulterioare. Sumele în cauză se stabilesc pe baza unui calendar întocmit de către statul membru.
Art. 92: Perioada de întrerupere pentru procedurile judiciare şi acţiunile administrative
Suma în mod potenţial vizată de dezangajarea automată se reduce cu sumele pe care autoritatea de certificare nu le-a putut declara Comisiei din cauza operaţiunilor suspendate de procedurile judiciare sau o acţiune administrativă cu efect suspensiv, cu condiţia ca statul membru să trimită Comisiei o informare asupra motivelor până la data de 31 decembrie din al doilea an care urmează anului angajamentului bugetar, astfel cum se prevede la articolul 90.
Pentru partea angajamentelor încă deschisă la 31 decembrie 2015, termenul prevăzut la articolul 90 alineatul (2) se întrerupe în aceleaşi condiţii pentru suma referitoare la operaţiunile în cauză.
Reducerea menţionată anterior poate fi cerută o dată în cazul în care suspendarea a durat până la un an sau de mai multe ori, corespunzând numărului de ani dintre data deciziei judiciare sau administrative de suspendare a punerii în aplicare a operaţiunii şi data deciziei judiciare sau administrative definitive.
Art. 93: Derogări de la dezangajarea automată
Nu se iau în considerare la calcularea dezangajării automate cele ce urmează:
(a)acea parte a angajamentului bugetar pentru care a fost făcută o cerere de plată, dar a cărei rambursare a fost întreruptă sau suspendată de către Comisie la data de 31 decembrie din al doilea an care urmează anului angajamentului bugetar în temeiul articolului 90 şi în conformitate cu articolele 88 şi 89. Atunci când problema care a condus la întrerupere sau suspendare a fost rezolvată, regula dezangajării automate se aplică acelei părţi a angajamentului bugetar în cauză;
(b)acea parte a angajamentului bugetar pentru care a fost făcută o cerere de plată, dar a cărei rambursare a fost plafonată, în special datorită lipsei de resurse bugetare;
(c)acea parte a angajamentului bugetar pentru care nu a fost posibil să se facă o cerere de plată acceptabilă din motive de forţă majoră care afectează grav punerea în aplicare a programului operaţional. Autorităţile naţionale care invocă forţa majoră trebuie să demonstreze consecinţele directe ale acesteia asupra punerii în aplicare a întregului program sau unei părţi a acestuia.
Art. 94: Procedură
(1)Comisia informează în timp util statul membru şi autorităţile în cauză oricând există riscul aplicării dezangajării automate în temeiul articolului 90.
(2)Comisia informează statul membru şi autorităţile în cauză cu privire la suma dezangajării automate care rezultă din informaţiile aflate în posesia sa.
(3)Statul membru are la dispoziţie două luni de la data primirii acestor informaţii pentru a conveni asupra sumei sau pentru a-şi prezenta observaţiile. Comisia realizează dezangajarea automată în termen de nouă luni de la termenul prevăzut la articolul 90.
(4)Contribuţia FEP la programul operaţional se reduce, pentru anul în cauză, cu suma dezangajată automat. Statul membru elaborează în termen de două luni de la data dezangajării un plan de finanţare revizuit care reflectă nivelul redus de asistenţă pentru una sau mai multe axe prioritare ale programului operaţional. În caz contrar, Comisia reduce proporţional sumele alocate fiecărei axe prioritare.