Art. 93. - Art. 93: Derogări de la dezangajarea automată - Regulamentul 1198/27-iul-2006 privind Fondul European pentru Pescuit

Acte UE

Editia Speciala a Jurnalului Oficial

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 9 Decembrie 2011
Art. 93: Derogări de la dezangajarea automată
Nu se iau în considerare la calcularea dezangajării automate cele ce urmează:
(a)acea parte a angajamentului bugetar pentru care a fost făcută o cerere de plată, dar a cărei rambursare a fost întreruptă sau suspendată de către Comisie la data de 31 decembrie din al doilea an care urmează anului angajamentului bugetar în temeiul articolului 90 şi în conformitate cu articolele 88 şi 89. Atunci când problema care a condus la întrerupere sau suspendare a fost rezolvată, regula dezangajării automate se aplică acelei părţi a angajamentului bugetar în cauză;
(b)acea parte a angajamentului bugetar pentru care a fost făcută o cerere de plată, dar a cărei rambursare a fost plafonată, în special datorită lipsei de resurse bugetare;
(c)acea parte a angajamentului bugetar pentru care nu a fost posibil să se facă o cerere de plată acceptabilă din motive de forţă majoră care afectează grav punerea în aplicare a programului operaţional. Autorităţile naţionale care invocă forţa majoră trebuie să demonstreze consecinţele directe ale acesteia asupra punerii în aplicare a întregului program sau unei părţi a acestuia.