Art. 90. - Art. 90: Principii - Regulamentul 1198/27-iul-2006 privind Fondul European pentru Pescuit
Acte UE
Editia Speciala a Jurnalului Oficial
Ieşit din vigoare
Versiune de la: 9 Decembrie 2011
Art. 90: Principii
(1)Comisia dezangajează automat orice parte a unui angajament bugetar dintr-un program operaţional care nu a fost utilizată pentru plata prefinanţării sau plăţilor intermediare ori pentru care nu a fost trimisă o cerere de plată în conformitate cu articolul 83, până la data de 31 decembrie din al doilea an care urmează anului angajamentului bugetar în cadrul programului operaţional.
(2)Partea din angajamentul bugetar încă deschisă la 31 decembrie 2015 se dezangajează automat în cazul în care Comisia nu a primit o cerere de plată acceptabilă pentru aceasta până la 31 martie 2017.
(3)În cazul în care prezentul regulament intră în vigoare după 1 ianuarie 2007, perioada după care se poate efectua prima dezangajare automată, astfel cum se prevede la alineatul (1), este extinsă, pentru primul angajament, cu numărul de luni dintre data de 1 ianuarie 2007 şi data primului angajament bugetar.