Secţiunea 4 - Administratorul contului de avans - Regulamentul 1046/18-iul-2018 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1296/2013, (UE) nr. 1301/2013, (UE) nr. 1303/2013, (UE) nr. 1304/2013, (UE) nr. 1309/2013, (UE) nr. 1316/2013, (UE) nr. 223/2014, (UE) nr. 283/2014 şi a Deciziei nr. 541/2014/UE şi de abrogare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012

Acte UE

Jurnalul Oficial 193L

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 9 Noiembrie 2022
Secţiunea 4:Administratorul contului de avans
Art. 88: Conturi de avans
(1)Conturile de avans pot fi constituite pentru plata cheltuielilor în cazul în care, din cauza cuantumurilor limitate implicate, este practic imposibil sau ineficient să se efectueze operaţiuni de plată prin proceduri bugetare. Conturile de avans pot fi constituite, de asemenea, pentru colectarea altor venituri decât resursele proprii.
În delegaţiile Uniunii, conturile de avans pot fi, de asemenea, utilizate pentru executarea unor plăţi cu valori limitate prin procedurile bugetare, în cazul în care această utilizare este eficientă şi eficace în contextul cerinţelor locale.
Cuantumul maxim care poate fi plătit de administratorul contului de avans, atunci când este practic imposibil sau ineficient să se efectueze operaţiuni de plată prin proceduri bugetare, se stabileşte de către contabil şi nu depăşeşte în niciun caz 60 000 EUR pentru fiecare cheltuială.
Cu toate acestea, în domeniul ajutoarelor pentru gestionarea crizelor şi al operaţiunilor de ajutor umanitar, conturile de avans pot fi utilizate fără stabilirea unor plafoane, cu respectarea nivelului creditelor stabilite de Parlamentul European şi de Consiliu la linia bugetară corespunzătoare pentru exerciţiul financiar în curs şi în conformitate cu normele interne ale Comisiei.
(2)În delegaţiile Uniunii, se constituie conturi de avans pentru plata cheltuielilor din ambele secţiuni din buget aferente Comisiei şi SEAE, asigurându-se trasabilitatea completă a cheltuielilor.
Art. 89: Crearea şi administrarea conturilor de avans
(1)Crearea unui cont de avans şi numirea unui administrator al contului de avans fac obiectul unei decizii a contabilului instituţiei Uniunii, pe baza unei propuneri motivate în mod corespunzător a ordonatorului de credite competent. Decizia respectivă stabileşte responsabilităţile şi obligaţiile administratorului contului de avans şi ale ordonatorului de credite.
Administratorii conturilor de avans sunt aleşi din rândul funcţionarilor sau, dacă este necesar şi doar în cazuri bine întemeiate, din rândul altor membri ai personalului sau în conformitate cu condiţiile stabilite în normele interne ale Comisiei, din rândul personalului angajat de Comisie în domeniul ajutoarelor pentru gestionarea crizelor şi al operaţiunilor de ajutor umanitar, cu condiţia ca contractele de muncă ale acestora să garanteze un nivel echivalent de protecţie în ceea ce priveşte răspunderea aplicabilă personalului în conformitate cu articolul 95. Administratorii conturilor de avans sunt aleşi ţinând seama de cunoştinţele, competenţele şi calificările speciale ale acestora dovedite pe baza diplomelor de studii sau a experienţei profesionale corespunzătoare sau în urma participării la un program adecvat de formare.
(2)În propunerile de decizii de constituire a unui cont de avans, ordonatorul de credite competent asigură că:
a)se acordă prioritate utilizării procedurilor bugetare în cazul în care există acces la sistemul contabil computerizat central;
b)conturile de avans sunt utilizate numai în cazuri bine întemeiate.
În deciziile privind crearea unui cont de avans, contabilul precizează condiţiile de operare şi condiţiile de utilizare a acestuia.
Modificarea condiţiilor de operare a unui cont de avans face, de asemenea, obiectul unei decizii a contabilului, la propunerea motivată în mod corespunzător a ordonatorului de credite competent.
(3)Conturile bancare de avans sunt deschise şi monitorizate de contabil, care autorizează, de asemenea, semnăturile delegate pentru acestea, pe baza unei propuneri motivate corespunzător din partea ordonatorului de credite competent.
(4)Conturile de avans sunt alimentate de contabilul instituţiei Uniunii şi se află în responsabilitatea administratorilor conturilor de avans.
(5)Plăţile efectuate sunt urmate de decizii formale finale de lichidare sau de ordine de plată semnate de ordonatorul de credite competent.
Tranzacţiile de avans sunt regularizate de ordonatorul de credite până la sfârşitul lunii următoare, astfel încât soldul contabil şi soldul bancar să poată fi reconciliate.
(6)Contabilul efectuează verificări sau dispune efectuarea de verificări de către un membru al personalului din propriul său departament sau din departamentul de ordonanţare împuternicit în mod expres în acest scop. De regulă, aceste verificări sunt efectuate la faţa locului şi, atunci când este necesar, inopinat, pentru a verifica existenţa fondurilor alocate administratorilor conturilor de avans şi a evidenţelor contabile şi pentru a controla respectarea termenului stabilit în ceea ce priveşte regularizarea tranzacţiilor de avans. Contabilul comunică rezultatele verificărilor respective ordonatorului de credite competent.