Rectificare din 18-feb-2020 la Decizia (UE) 2019/2196 a Consiliului din 19 decembrie 2019 de modificare a Deciziei 2013/755/UE privind asocierea ţărilor şi teritoriilor de peste mări la Uniunea Europeană (''Decizia de asociere peste mări'')
Jurnalul Oficial 45L
În vigoarePentru Consiliu Preşedintele K. MIKKONEN |
TITLUL I: Dispoziţii generale | 13 |
TITLUL II: Definirea noţiunii de produse originare | 14 |
TITLUL III: Condiţii teritoriale | 22 |
TITLUL IV: Dovezile de origine | 23 |
TITLUL V: Metode de cooperare administrativă | 30 |
TITLUL VI: Ceuta şi Melilla | 35 |
TITLUL VII: Dispoziţii finale | 35 |
Apendicele I-VI | 36 |
Poziţia în Sistemul armonizat | Descrierea produsului | Operaţiunea care conferă caracterul originar (prelucrare sau transformare aplicată materialelor neoriginare şi care conferă caracterul originar) |
(1) | (2) | (3) |
capitolul 1 | Animale vii | Toate animalele de la capitolul 1 sunt obţinute integral |
capitolul 2 | Carne şi organe comestibile | Fabricare în cadrul căreia toată carnea şi toate organele comestibile din produsele de la acest capitol sunt obţinute integral |
ex capitolul 3 | Peşti şi crustacee, moluşte şi alte nevertebrate acvatice, cu următoarele excepţii: | Toţi peştii şi toate crustaceele, moluştele şi alte nevertebrate acvatice sunt obţinute integral |
0304 | Fileuri de peşte şi carne de peşte (chiar tocată) proaspete, refrigerate sau congelate | Fabricare în cadrul căreia toate materialele de la capitolul 3 utilizate sunt obţinute integral |
0305 | Peşte uscat, sărat sau în saramură; peşte afumat, chiar fiert, înainte sau în timpul afumării; făină, pudră şi aglomerate sub formă de pelete de peşte, proprii alimentaţiei umane | Fabricare în cadrul căreia toate materialele de la capitolul 3 utilizate sunt obţinute integral |
ex 0306 | Crustacee, chiar decorticate, uscate, sărate sau în saramură; crustacee nedecorticate, fierte în apă sau în aburi, chiar refrigerate, congelate, uscate, sărate sau în saramură; făină, pudră şi aglomerate sub formă de pelete de crustacee, proprii alimentaţiei umane | Fabricare în cadrul căreia toate materialele de la capitolul 3 utilizate sunt obţinute integral |
ex 0307 | Moluşte, chiar separate de cochilie, uscate, sărate sau în saramură; nevertebrate acvatice, altele decât crustaceele şi moluştele, uscate, sărate sau în saramură; făină, pudră şi aglomerate sub formă de pelete de crustacee, proprii alimentaţiei umane | Fabricare în cadrul căreia toate materialele de la capitolul 3 utilizate sunt obţinute integral |
capitolul 4 | Lapte şi produse lactate; ouă de păsări; miere naturală; produse comestibile de origine animală, nedenumite şi necuprinse în altă parte | Fabricare în cadrul căreia: - toate materialele de la capitolul 4 utilizate sunt obţinute integral; şi - greutatea zahărului (1) utilizat nu depăşeşte 40 % din greutatea produsului finit |
ex capitolul 5 | Alte produse de origine animală, nedenumite şi necuprinse în altă parte, cu următoarele excepţii: | Fabricare din materiale de la oricare poziţie |
ex 0511 91 | Icre şi lapţi de peşte, necomestibili | Toate icrele şi toţi lapţii sunt obţinuţi integral |
capitolul 6 | Plante vii şi produse de floricultură; bulbi, rădăcini şi produse similare; flori tăiate şi frunze pentru ornamente | Fabricare în cadrul căreia toate materialele de la capitolul 6 utilizate sunt obţinute integral |
capitolul 7 | Legume, plante, rădăcini şi tuberculi, alimentare | Fabricare în cadrul căreia toate materialele de la capitolul 7 utilizate sunt obţinute integral |
capitolul 8 | Fructe comestibile; coji de citrice sau de pepeni | Fabricare în cadrul căreia: - toate fructele, fructele nucifere şi cojile de citrice sau de pepeni de la capitolul 8 utilizate sunt obţinute integral şi - greutatea zahărului (1) utilizat nu depăşeşte 40 % din greutatea produsului finit |
capitolul 9 | Cafea, ceai, mate şi mirodenii | Fabricare din materiale de la oricare poziţie |
capitolul 10 | Cereale | Fabricare în cadrul căreia toate materialele de la capitolul 10 utilizate sunt obţinute integral |
ex capitolul 11 | Produse ale industriei morăritului; malţ; amidon şi fecule; inulină; gluten de grâu, cu următoarele excepţii: | Fabricare în cadrul căreia toate materialele de la capitolele 10 şi 11, de la poziţiile 0701 şi 2303 şi de la subpoziţia 0710 10 utilizate sunt obţinute integral |
ex 1106 | Făină, griş şi pudră din legume păstăi uscate, de la poziţia 0713 | Uscarea şi măcinarea legumelor păstăi de la poziţia 0708 |
capitolul 12 | Seminţe şi fructe oleaginoase; seminţe şi fructe diverse; plante industriale sau medicinale; paie şi furaje | Fabricare din materiale de la oricare poziţie, cu excepţia materialelor de la aceeaşi poziţie cu produsul |
capitolul 13 | Şelac; gume, răşini şi alte seve şi extracte vegetale | Fabricare din materiale de la oricare poziţie, cu excepţia celor în care greutatea zahărului (1) utilizat nu depăşeşte 40 % din greutatea produsului finit |
capitolul 14 | Materiale pentru împletit şi alte produse de origine vegetală, nedenumite şi necuprinse în altă parte | Fabricare din materiale de la oricare poziţie |
ex capitolul 15 | Grăsimi şi uleiuri animale sau vegetale; produse ale disocierii acestora; grăsimi alimentare prelucrate; ceară animală sau vegetală, cu următoarele excepţii: | Fabricare din materiale de la oricare subpoziţie, cu excepţia celor de la aceeaşi subpoziţie cu produsul |
1501 până la 1504 | Grăsime de porc, pasăre, vită, oaie, capră, peşte etc. | Fabricare din materiale de la oricare poziţie, cu excepţia materialelor de la aceeaşi poziţie cu produsul |
1505, 1506 şi 1520 | Usuc şi grăsimi derivate din acesta, inclusiv lanolina. Alte grăsimi şi uleiuri animale şi fracţiunile acestora, chiar rafinate, dar nemodificate chimic. Glicerină brută; ape şi leşii de glicerină. | Fabricare din materiale de la oricare poziţie |
1509 şi 1510 | Ulei de măsline şi fracţiunile acestuia | Fabricare în cadrul căreia toate materialele vegetale utilizate sunt obţinute integral |
1516 şi 1517 | Grăsimi şi uleiuri animale sau vegetale şi fracţiunile acestora, hidrogenate parţial sau total, interesterificate, reesterificate sau elaidinizate, chiar rafinate, dar nepreparate altfel Margarină; amestecuri sau preparate alimentare din grăsimi sau din uleiuri animale sau vegetale sau din fracţiuni ale diferitelor grăsimi sau uleiuri din prezentul capitol, altele decât grăsimile şi uleiurile alimentare şi fracţiunile acestora de la poziţia 1516 | Fabricare din materiale de la oricare poziţie, cu excepţia materialelor de la aceeaşi poziţie cu produsul |
capitolul 16 | Preparate din carne, din peşte sau din crustacee, din moluşte sau din alte nevertebrate acvatice | Fabricare: - din materiale de la orice poziţie, cu excepţia cărnii şi a organelor comestibile de la capitolul 2 şi a materialelor de la capitolul 16 obţinute din carnea şi organele comestibile de la capitolul 2, şi - în cadrul căreia toate materialele de la capitolul 3 şi toate materialele de la capitolul 16 obţinute din peşte sau din crustacee, din moluşte sau din alte nevertebrate acvatice de la capitolul 3 utilizate sunt obţinute integral |
ex capitolul 17 | Zaharuri şi produse zaharoase; cu următoarele excepţii: | Fabricare din materiale de la oricare poziţie, cu excepţia materialelor de la aceeaşi poziţie cu produsul |
1702 | Alte zaharuri, inclusiv lactoza şi glucoza chimic pure, în stare solidă; siropuri de zahăr; înlocuitori de miere, chiar amestecaţi cu miere naturală; zaharuri şi melase caramelizate | Fabricare din materiale de la oricare poziţie, cu excepţia celor de la aceeaşi poziţie cu produsul, în cadrul căreia greutatea materialelor de la poziţiile 1101-1108, 1701 şi 1703 utilizate nu depăşeşte 30 % din greutatea produsului finit |
1704 | Produse zaharoase fără cacao (inclusiv ciocolată albă) | Fabricare din materiale de la oricare poziţie, cu excepţia materialelor de la aceeaşi poziţie cu produsul, în cadrul căreia: - greutatea individuală a zahărului (1) şi a materialelor de la capitolul 4 utilizate nu depăşeşte 40 % din greutatea produsului finit şi - greutatea totală combinată a zahărului (1) şi a materialelor de la capitolul 4 utilizate nu depăşeşte 60 % din greutatea produsului finit |
capitolul 18 | Cacao şi preparate din cacao | Fabricare din materiale de la oricare poziţie, cu excepţia materialelor de la aceeaşi poziţie cu produsul, în cadrul căreia - greutatea individuală a zahărului (1) şi a materialelor de la capitolul 4 utilizate nu depăşeşte 40 % din greutatea produsului finit şi - greutatea totală combinată a zahărului (1) şi a materialelor de la capitolul 4 utilizate nu depăşeşte 60 % din greutatea produsului finit |
capitolul 19 | Preparate pe bază de cereale, de făină, de amidon, de fecule sau de lapte; produse de patiserie | Fabricare din materiale de la oricare poziţie, cu excepţia materialelor de la aceeaşi poziţie cu produsul, în cadrul căreia: - greutatea materialelor de la capitolele 2, 3 şi 16 utilizate nu depăşeşte 20 % din greutatea produsului finit şi - greutatea materialelor de la poziţiile 1006 şi 1101-1108 utilizate nu depăşeşte 20 % din greutatea produsului finit şi - greutatea individuală a zahărului (1) şi a materialelor de la capitolul 4 utilizate nu depăşeşte 40 % din greutatea produsului finit şi - greutatea totală combinată a zahărului (1) şi a materialelor de la capitolul 4 utilizate nu depăşeşte 60 % din greutatea produsului finit |
ex capitolul 20 | Preparate din legume, din fructe sau din alte părţi de plante, cu următoarele excepţii: | Fabricare din materiale de la oricare poziţie, cu excepţia celei a produsului, în care greutatea zahărului (1) utilizat nu depăşeşte 40 % din greutatea produsului finit |
2002 şi 2003 | Tomate, ciuperci şi trufe, preparate sau conservate altfel decât în oţet sau acid acetic | Fabricare în cadrul căreia toate materialele de la capitolul 7 utilizate sunt obţinute integral |
capitolul 21 | Preparate alimentare diverse, cu următoarele excepţii: | Fabricare din materiale de la oricare poziţie, cu excepţia materialelor de la aceeaşi poziţie cu produsul, în cadrul căreia: - greutatea individuală a zahărului (1) şi a materialelor de la capitolul 4 utilizate nu depăşeşte 40 % din greutatea produsului finit şi - greutatea totală combinată a zahărului (1) şi a materialelor de la capitolul 4 utilizate nu depăşeşte 60 % din greutatea produsului finit |
capitolul 22 | Băuturi, lichide alcoolice şi oţet | Fabricare din materiale de la oricare poziţie, cu excepţia celor de la aceeaşi poziţie cu produsul şi de la poziţiile 2207 şi 2208, în cadrul căreia: - toate materialele de la subpoziţiile 0806 10 , 2009 61 , 2009 69 utilizate sunt obţinute integral şi - greutatea individuală a zahărului (1) şi a materialelor de la capitolul 4 utilizate nu depăşeşte 40 % din greutatea produsului finit şi - greutatea totală combinată a zahărului (1) şi a materialelor de la capitolul 4 utilizate nu depăşeşte 60 % din greutatea produsului finit |
ex capitolul 23 | Reziduuri şi deşeuri ale industriei alimentare; alimente preparate pentru animale, cu următoarele excepţii: | Fabricare din materiale de la oricare poziţie, cu excepţia materialelor de la aceeaşi poziţie cu produsul |
ex 2302 ex 2303 | Reziduuri rezultate din fabricarea amidonului | Fabricare din materiale de la oricare poziţie, cu excepţia celor de la aceeaşi poziţie cu produsul, în cadrul căreia greutatea materialelor de la capitolul 10 utilizate nu depăşeşte 20 % din greutatea produsului finit |
2309 | Preparate de tipul celor folosite pentru hrana animalelor | Fabricare din materiale de la oricare poziţie, cu excepţia materialelor de la aceeaşi poziţie cu produsul, în cadrul căreia: - toate materialele de la capitolele 2 şi 3 utilizate sunt obţinute integral şi - greutatea materialelor de la capitolele 10 şi 11 şi de la poziţiile 2302 şi 2303 utilizate nu depăşeşte 20 % din greutatea produsului finit şi - greutatea individuală a zahărului (1) şi a materialelor de la capitolul 4 utilizate nu depăşeşte 40 % din greutatea produsului finit şi - greutatea totală combinată a zahărului (1) şi a materialelor de la capitolul 4 utilizate nu depăşeşte 60 % din greutatea produsului finit |
ex capitolul 24 | Tutun şi înlocuitori de tutun prelucraţi, cu următoarele excepţii: | Fabricare din materiale de la oricare poziţie, în cadrul căreia greutatea materialelor de la capitolul 24 utilizate nu depăşeşte 30 % din greutatea totală a materialelor de la capitolul 24 utilizate |
2401 | Tutunuri brute sau neprelucrate; deşeuri de tutun | Tot tutunul neprelucrat şi toate deşeurile de tutun de la capitolul 24 sunt obţinute integral |
2402 | Ţigări de foi (inclusiv cele cu capete tăiate), trabucuri şi ţigarete, din tutun sau din înlocuitori de tutun | Fabricare din materiale de la oricare poziţie, cu excepţia celor de la aceeaşi poziţie cu produsul şi a celor de la poziţia 2403 şi în care greutatea materialelor de la poziţia 2401 utilizate nu depăşeşte 50 % din greutatea totală a materialelor de la poziţia 2401 utilizate |
ex capitolul 25 | Sare; sulf; pământuri şi pietre; ipsos, var şi ciment, cu următoarele excepţii: | Fabricare din materiale de la oricare poziţie, cu excepţia materialelor de la aceeaşi poziţie cu produsul sau Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depăşeşte 70 % din preţul franco fabrică al produsului |
ex 2519 | Carbonat de magneziu natural (magnezită) măcinat, introdus în recipiente ermetice, şi oxid de magneziu, chiar pur, cu excepţia magneziei topite şi a magneziei calcinate total (sinterizate) | Fabricare din materiale de la oricare poziţie, cu excepţia materialelor de la aceeaşi poziţie cu produsul. Cu toate acestea, se poate utiliza carbonatul de magneziu natural (magnezita) |
capitolul 26 | Minereuri, zgură şi cenuşă | Fabricare din materiale de la oricare poziţie, cu excepţia materialelor de la aceeaşi poziţie cu produsul |
ex capitolul 27 | Combustibili minerali, uleiuri minerale şi produse rezultate din distilarea acestora; materiale bituminoase; ceară minerală, cu următoarele excepţii: | Fabricare din materiale de la oricare poziţie, cu excepţia materialelor de la aceeaşi poziţie cu produsul sau Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depăşeşte 70 % din preţul franco fabrică al produsului |
ex 2707 | Uleiuri în care greutatea constituenţilor aromatici depăşeşte greutatea constituenţilor nearomatici, fiind uleiuri similare uleiurilor minerale obţinute prin distilarea gudronului de huilă la temperaturi înalte, care distilează peste 65 % din volumul lor până la 250 °C (inclusiv amestecurile de benzină de petrol şi benzol), destinate utilizării drept carburanţi sau combustibili | Operaţiuni de rafinare şi/sau unul sau mai multe tratamente specifice (2) sau Alte operaţiuni în cadrul cărora toate materialele utilizate sunt încadrate la o altă poziţie decât cea a produsului. Cu toate acestea, pot fi utilizate materiale încadrate la aceeaşi poziţie cu produsul, cu condiţia ca valoarea lor totală să nu depăşească 50 % din preţul franco fabrică al produsului |
2710 | Uleiuri din petrol sau uleiuri din materiale bituminoase, altele decât uleiurile brute; preparate nedenumite şi necuprinse în altă parte, care conţin în greutate minimum 70 % uleiuri din petrol sau din materiale bituminoase şi pentru care aceste uleiuri constituie elementele de bază; deşeuri de uleiuri | Operaţiuni de rafinare şi/sau unul sau mai multe tratamente specifice (3) sau Alte operaţiuni în cadrul cărora toate materialele utilizate sunt încadrate la o altă poziţie decât cea a produsului. Cu toate acestea, pot fi utilizate materiale încadrate la aceeaşi poziţie cu produsul, cu condiţia ca valoarea lor totală să nu depăşească 50 % din preţul franco fabrică al produsului |
2711 | Gaz de sondă şi alte hidrocarburi gazoase | Operaţiuni de rafinare şi/sau unul sau mai multe tratamente specifice (3) sau Alte operaţiuni în cadrul cărora toate materialele utilizate sunt încadrate la o altă poziţie decât cea a produsului. Cu toate acestea, pot fi utilizate materiale încadrate la aceeaşi poziţie cu produsul, cu condiţia ca valoarea lor totală să nu depăşească 50 % din preţul franco fabrică al produsului |
2712 | Vaselină; ceară de parafină, ceară de petrol microcristalină, ceară din praf de cărbune (slack wax), ozocherită, ceară de lignit, ceară de turbă, alte tipuri de ceară minerală şi produse similare obţinute prin sinteză sau prin alte procedee, chiar colorate | Operaţiuni de rafinare şi/sau unul sau mai multe tratamente specifice (3) sau Alte operaţiuni în cadrul cărora toate materialele utilizate sunt încadrate la o altă poziţie decât cea a produsului. Cu toate acestea, pot fi utilizate materiale încadrate la aceeaşi poziţie cu produsul, cu condiţia ca valoarea lor totală să nu depăşească 50 % din preţul franco fabrică al produsului |
2713 | Cocs de petrol, bitum de petrol şi alte reziduuri de uleiuri din petrol sau din materiale bituminoase | Operaţiuni de rafinare şi/sau unul sau mai multe tratamente specifice (2) sau Alte operaţiuni în cadrul cărora toate materialele utilizate sunt încadrate la o altă poziţie decât cea a produsului. Cu toate acestea, pot fi utilizate materiale încadrate la aceeaşi poziţie cu produsul, cu condiţia ca valoarea lor totală să nu depăşească 50 % din preţul franco fabrică al produsului |
ex capitolul 28 | Produse chimice anorganice; compuşi anorganici sau organici ai metalelor preţioase, ai elementelor radioactive, ai pământurilor rare sau ai izotopilor, cu următoarele excepţii: | Fabricare din materiale de la oricare poziţie, cu excepţia materialelor de la aceeaşi poziţie cu produsul. Cu toate acestea, pot fi utilizate materiale încadrate la aceeaşi poziţie cu produsul, cu condiţia ca valoarea lor totală să nu depăşească 20 % din preţul franco fabrică al produsului sau Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depăşeşte 50 % din preţul franco fabrică al produsului |
ex capitolul 29 | Produse chimice organice, cu următoarele excepţii: | Fabricare din materiale de la oricare poziţie, cu excepţia materialelor de la aceeaşi poziţie cu produsul. Cu toate acestea, pot fi utilizate materiale încadrate la aceeaşi poziţie cu produsul, cu condiţia ca valoarea lor totală să nu depăşească 20 % din preţul franco fabrică al produsului sau Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depăşeşte 50 % din preţul franco fabrică al produsului |
ex 2905 | Alcoolaţi metalici ai alcoolilor de la prezenta poziţie şi ai etanolului, cu următoarele excepţii: | Fabricare din materiale de la oricare poziţie, inclusiv alte materiale de la poziţia 2905. Totuşi, alcoolaţii metalici de la prezenta poziţie pot fi utilizaţi, cu condiţia ca valoarea lor totală să nu depăşească 20 % din preţul franco fabrică al produsului sau Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depăşeşte 50 % din preţul franco fabrică al produsului |
2905 43 ; 2905 44 ; 2905 45 | Manitol; D-glucitol (sorbitol); Glicerină | Fabricare din materiale de la oricare subpoziţie, cu excepţia celor de la aceeaşi subpoziţie cu produsul. Cu toate acestea, pot fi utilizate materiale de la aceeaşi subpoziţie cu produsul, cu condiţia ca valoarea lor totală să nu depăşească 20 % din preţul franco fabrică al produsului sau Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depăşeşte 50 % din preţul franco fabrică al produsului |
capitolul 30 | Produse farmaceutice | Fabricare din materiale de la oricare poziţie |
capitolul 31 | Îngrăşăminte | Fabricare din materiale de la oricare poziţie, cu excepţia materialelor de la aceeaşi poziţie cu produsul. Cu toate acestea, pot fi utilizate materiale încadrate la aceeaşi poziţie cu produsul, cu condiţia ca valoarea lor totală să nu depăşească 20 % din preţul franco fabrică al produsului sau Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depăşeşte 50 % din preţul franco fabrică al produsului |
capitolul 32 | Extracte tanante sau colorante; tanini şi derivaţii lor; pigmenţi şi alte substanţe colorante; vopsele şi lacuri; masticuri; cerneluri | Fabricare din materiale de la oricare poziţie, cu excepţia materialelor de la aceeaşi poziţie cu produsul. Cu toate acestea, pot fi utilizate materiale încadrate la aceeaşi poziţie cu produsul, cu condiţia ca valoarea lor totală să nu depăşească 20 % din preţul franco fabrică al produsului sau Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depăşeşte 50 % din preţul franco fabrică al produsului |
capitolul 33 | Uleiuri esenţiale şi rezinoide; produse preparate de parfumerie sau de toaletă şi preparate cosmetice, cu următoarele excepţii: | Fabricare din materiale de la oricare poziţie, cu excepţia materialelor de la aceeaşi poziţie cu produsul. Cu toate acestea, pot fi utilizate materiale încadrate la aceeaşi poziţie cu produsul, cu condiţia ca valoarea lor totală să nu depăşească 20 % din preţul franco fabrică al produsului sau Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depăşeşte 50 % din preţul franco fabrică al produsului |
ex capitolul 34 | Săpunuri, agenţi de suprafaţă organici, preparate pentru spălat, preparate lubrifiante, ceară artificială, ceară preparată, produse pentru întreţinere, lumânări şi articole similare, paste pentru modelare, "ceară dentară" şi preparate dentare pe bază de ipsos, cu următoarele excepţii: | Fabricare din materiale de la oricare poziţie, cu excepţia materialelor de la aceeaşi poziţie cu produsul. Cu toate acestea, pot fi utilizate materiale încadrate la aceeaşi poziţie cu produsul, cu condiţia ca valoarea lor totală să nu depăşească 20 % din preţul franco fabrică al produsului sau Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depăşeşte 70 % din preţul franco fabrică al produsului |
ex 3404 | Ceară artificială şi ceară preparată: - Pe bază de parafină, ceară de petrol, ceară din minerale bituminoase, ceară din praf de cărbune (slack wax) sau din reziduuri de parafină | Fabricare din materiale de la oricare poziţie |
capitolul 35 | Substanţe albuminoide; produse pe bază de amidon sau de fecule modificate; cleiuri; enzime | Fabricare din materiale de la oricare poziţie, cu excepţia materialelor de la aceeaşi poziţie cu produsul, în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depăşeşte 50 % din preţul franco fabrică al produsului |
capitolul 36 | Pulberi şi explozivi; articole de pirotehnie; chibrituri; aliaje piroforice; materiale inflamabile | Fabricare din materiale de la oricare poziţie, cu excepţia materialelor de la aceeaşi poziţie cu produsul. Cu toate acestea, pot fi utilizate materiale încadrate la aceeaşi poziţie cu produsul, cu condiţia ca valoarea lor totală să nu depăşească 20 % din preţul franco fabrică al produsului sau Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depăşeşte 50 % din preţul franco fabrică al produsului |
capitolul 37 | Produse fotografice sau cinematografice | Fabricare din materiale de la oricare poziţie, cu excepţia materialelor de la aceeaşi poziţie cu produsul. Cu toate acestea, pot fi utilizate materiale încadrate la aceeaşi poziţie cu produsul, cu condiţia ca valoarea lor totală să nu depăşească 20 % din preţul franco fabrică al produsului sau Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depăşeşte 50 % din preţul franco fabrică al produsului |
ex capitolul 38 | Produse diverse ale industriei chimice, cu următoarele excepţii: | Fabricare din materiale de la oricare poziţie, cu excepţia materialelor de la aceeaşi poziţie cu produsul. Cu toate acestea, pot fi utilizate materiale încadrate la aceeaşi poziţie cu produsul, cu condiţia ca valoarea lor totală să nu depăşească 20 % din preţul franco fabrică al produsului sau Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depăşeşte 50 % din preţul franco fabrică al produsului |
3824 60 | Sorbitol, altul decât cel de la subpoziţia 2905 44 | Fabricare din materiale de la oricare subpoziţie, cu excepţia materialelor de la aceeaşi subpoziţie cu produsul şi a materialelor de la subpoziţia 2905 44 . Cu toate acestea, pot fi utilizate materiale de la aceeaşi subpoziţie cu produsul, cu condiţia ca valoarea lor totală să nu depăşească 20 % din preţul franco fabrică al produsului sau Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depăşeşte 50 % din preţul franco fabrică al produsului |
ex capitolul 39 | Materiale plastice şi articole din material plastic, cu următoarele excepţii: | Fabricare din materiale de la oricare poziţie, cu excepţia materialelor de la aceeaşi poziţie cu produsul sau Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depăşeşte 50 % din preţul franco fabrică al produsului |
ex 3907 | - Copolimer, obţinut din copolimer policarbonat şi copolimer acrilonitril-butadien-stiren (ABS) | Fabricare din materiale de la oricare poziţie, cu excepţia materialelor de la aceeaşi poziţie cu produsul. Cu toate acestea, pot fi utilizate materiale încadrate la aceeaşi poziţie cu produsul, cu condiţia ca valoarea lor totală să nu depăşească 50 % din preţul franco fabrică al produsului (4) sau Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depăşeşte 50 % din preţul franco fabrică al produsului |
- Poliester | Fabricare din materiale de la oricare poziţie, cu excepţia materialelor de la aceeaşi poziţie cu produsul sau Fabricare din policarbonat de tetrabrom-(bisfenol A) sau Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depăşeşte 50 % din preţul franco fabrică al produsului | |
ex capitolul 40 | Cauciuc şi articole din cauciuc, cu următoarele excepţii: | Fabricare din materiale de la oricare poziţie, cu excepţia materialelor de la aceeaşi poziţie cu produsul sau Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depăşeşte 70 % din preţul franco fabrică al produsului |
4012 | Anvelope pneumatice reşapate sau uzate, din cauciuc; bandaje, benzi de rulare amovibile pentru anvelope şi "flapsuri", din cauciuc: |
|
- Anvelope pneumatice şi bandaje pline sau cave, reşapate, din cauciuc | Reşaparea anvelopelor uzate | |
- Altele | Fabricare din materiale de la oricare poziţie, cu excepţia materialelor de la poziţiile 4011 şi 4012 sau Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depăşeşte 70 % din preţul franco fabrică al produsului | |
ex capitolul 41 | Piei brute (altele decât pieile cu blană) şi piei finite, cu următoarele excepţii: | Fabricare din materiale de la oricare poziţie, cu excepţia materialelor de la aceeaşi poziţie cu produsul |
4101-4103 | Piei brute de bovine (inclusiv de bivoli) sau de ecvidee (proaspete sau sărate, uscate, cenuşărite, piclate sau altfel conservate, dar netăbăcite, nepergamentate sau altfel preparate), chiar epilate sau şpăltuite; piei brute de ovine (proaspete sau sărate, uscate, cenuşărite, piclate sau altfel conservate, dar netăbăcite, nepergamentate sau altfel preparate), chiar epilate sau şpăltuite, altele decât cele excluse prin nota 1 litera (c) de la capitolul 41; alte piei brute (proaspete sau sărate, uscate, cenuşărite, piclate sau altfel conservate, dar netăbăcite, nepergamentate sau altfel preparate), chiar epilate sau şpăltuite, altele decât cele excluse prin nota 1 litera (b) sau (c) de la capitolul 41 | Fabricare din materiale de la oricare poziţie |
4104-4106 | Piei tăbăcite sau piei semifinite, epilate, chiar şpăltuite, dar fără alte prelucrări | Retăbăcirea pieilor tăbăcite sau pretăbăcite de la subpoziţiile 4104 11 , 4104 19 , 4105 10 , 4106 21 , 4106 31 sau 4106 91 sau Fabricare din materiale de la oricare poziţie, cu excepţia materialelor de la aceeaşi poziţie cu produsul |
4107, 4112, 4113 | Piei prelucrate după tăbăcire sau după uscare | Fabricare din materiale de la oricare poziţie, cu excepţia materialelor de la aceeaşi poziţie cu produsul. Cu toate acestea, materialele de la subpoziţiile 4104 41 , 4104 49 , 4105 30 , 4106 22 , 4106 32 şi 4106 92 pot fi utilizate numai dacă pieile tăbăcite sau semifinite sunt supuse unei operaţiuni de retăbăcire în stare uscată |
capitolul 42 | Obiecte din piele; articole de curelărie sau de şelărie; articole de voiaj, bagaje de mână şi articole similare; articole din intestine de animale (altele decât cele de la viermii de mătase) | Fabricare din materiale de la oricare poziţie, cu excepţia materialelor de la aceeaşi poziţie cu produsul sau Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depăşeşte 70 % din preţul franco fabrică al produsului |
ex capitolul 43 | Blănuri şi blănuri artificiale; articole din acestea, cu următoarele excepţii: | Fabricare din materiale de la oricare poziţie, cu excepţia materialelor de la aceeaşi poziţie cu produsul sau Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depăşeşte 70 % din preţul franco fabrică al produsului |
4301 | Blănuri brute (inclusiv capetele, cozile, labele şi alte bucăţi utilizate în blănărie), altele decât pieile brute de la poziţia 4101, 4102 sau 4103 | Fabricare din materiale de la oricare poziţie |
ex 4302 | Blănuri tăbăcite sau apretate, asamblate: |
|
| - În formă dreptunghiulară, de cruce şi forme similare | Înălbire sau vopsire, precum şi tăierea şi asamblarea blănurilor tăbăcite sau apretate, neasamblate |
| - Altele | Fabricare din blănuri tăbăcite sau apretate, neasamblate |
4303 | Articole de îmbrăcăminte, accesorii de îmbrăcăminte şi alte articole din blană | Fabricare din blănuri tăbăcite sau apretate, neasamblate de la poziţia 4302 |
ex capitolul 44 | Lemn şi articole din lemn; cărbune de lemn; cu următoarele excepţii: | Fabricare din materiale de la oricare poziţie, cu excepţia materialelor de la aceeaşi poziţie cu produsul sau Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depăşeşte 70 % din preţul franco fabrică al produsului |
ex 4407 | Lemn tăiat sau despicat longitudinal, tranşat sau derulat, chiar geluit, şlefuit sau lipit prin îmbinare cap la cap, cu o grosime de peste 6 mm | Geluire, şlefuire sau lipire prin îmbinare cap la cap |
ex 4408 | Foi pentru furnir (inclusiv cele obţinute prin tranşarea lemnului stratificat) şi pentru placaj, cu o grosime de maximum 6 mm, îmbinate, şi alte lemne tăiate longitudinal, tranşate sau derulate, cu o grosime de maximum 6 mm, şlefuite, geluite sau îmbinate cap la cap | Îmbinare, geluire, şlefuire sau lipire prin îmbinare cap la cap |
ex 4410-ex 4413 | Baghete şi forme de lemn pentru mobilă, rame, decoraţiuni interioare, magistrale electrice şi alte articole similare | Transformare în baghete sau forme de lemn |
ex 4415 | Lăzi, lădiţe, coşuri, cilindri şi ambalaje similare din lemn | Fabricare din scânduri netăiate pe dimensiune |
ex 4418 | - Lucrări de tâmplărie şi piese de dulgherie pentru construcţii | Fabricare din materiale de la oricare poziţie, cu excepţia materialelor de la aceeaşi poziţie cu produsul. Cu toate acestea, se pot utiliza panouri celulare din lemn sau şindrile ("shingles" şi "shakes") |
| - Baghete şi forme de lemn | Transformare în baghete sau forme de lemn |
ex 4421 | Lemn pentru chibrituri; cuie de lemn pentru încălţăminte | Fabricare din lemn de la oricare poziţie, cu excepţia lemnului profilat de la poziţia 4409 |
capitolul 45 | Plută şi articole din plută | Fabricare din materiale de la oricare poziţie, cu excepţia materialelor de la aceeaşi poziţie cu produsul sau Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depăşeşte 70 % din preţul franco fabrică al produsului |
capitolul 46 | Produse din paie, din alfa sau din alte materiale pentru împletit; coşuri împletite din nuiele şi articole din răchită | Fabricare din materiale de la oricare poziţie, cu excepţia materialelor de la aceeaşi poziţie cu produsul sau Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depăşeşte 70 % din preţul franco fabrică al produsului |
capitolul 47 | Pastă din lemn sau din alte materiale fibroase celulozice; hârtie sau carton reciclabile (deşeuri şi maculatură) | Fabricare din materiale de la oricare poziţie, cu excepţia materialelor de la aceeaşi poziţie cu produsul sau Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depăşeşte 70 % din preţul franco fabrică al produsului |
capitolul 48 | Hârtie şi carton; articole din pastă de celuloză, din hârtie sau din carton | Fabricare din materiale de la oricare poziţie, cu excepţia materialelor de la aceeaşi poziţie cu produsul sau Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depăşeşte 70 % din preţul franco fabrică al produsului |
capitolul 49 | Cărţi, ziare, imagini imprimate şi alte produse ale industriei tipografice; manuscrise, texte dactilografiate şi planuri | Fabricare din materiale de la oricare poziţie, cu excepţia materialelor de la aceeaşi poziţie cu produsul sau Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depăşeşte 70 % din preţul franco fabrică al produsului |
ex capitolul 50 | Mătase, cu următoarele excepţii: | Fabricare din materiale de la oricare poziţie, cu excepţia materialelor de la aceeaşi poziţie cu produsul |
ex 5003 | Deşeuri de mătase (inclusiv gogoşi nedepănabile, deşeuri de fire şi destrămătură), cardate sau pieptănate | Cardarea sau pieptănarea deşeurilor de mătase |
5004-ex 5006 | Fire de mătase sau din deşeuri de mătase | Filarea fibrelor naturale sau extrudarea fibrelor sintetice sau artificiale însoţită de filare sau torsadare (5) |
5007 | Ţesături din mătase sau din deşeuri de mătase: | Filarea fibrelor naturale şi/sau sintetice sau artificiale discontinue sau extrudarea firelor de filamente sintetice sau artificiale sau torsadarea acestora, în fiecare dintre cazuri însoţită de ţesere sau Ţesere însoţită de vopsire sau Vopsirea firelor însoţită de ţeserea acestora sau Imprimare însoţită de cel puţin două operaţiuni de pregătire sau de finisare (cum sunt spălarea, albirea, mercerizarea, termofixarea, scămoşarea, calandrarea, tratarea anticontracţie, finisarea permanentă, decatarea, impregnarea, repasarea şi noparea), cu condiţia ca valoarea ţesăturilor neimprimate utilizate să nu depăşească 47,5 % din preţul franco fabrică al produsului (5) |
ex capitolul 51 | Lână, păr fin sau grosier de animale; fire şi ţesături din păr de cal, cu următoarele excepţii: | Fabricare din materiale de la oricare poziţie, cu excepţia materialelor de la aceeaşi poziţie cu produsul |
5106-5110 | Fire din lână, din păr fin sau grosier de animale sau din păr de cal | Filarea fibrelor naturale sau extrudarea fibrelor sintetice sau artificiale însoţită de filare (5) |
5111-5113 | Ţesături din lână, din păr fin sau grosier de animale sau din păr de cal: | Filarea fibrelor naturale şi/sau sintetice sau artificiale discontinue sau extrudarea firelor de filamente sintetice sau artificiale, în fiecare dintre cazuri însoţită de ţesere sau Ţesere însoţită de vopsire sau Vopsirea firelor însoţită de ţeserea acestora sau Imprimare însoţită de cel puţin două operaţiuni de pregătire sau de finisare (cum sunt spălarea, albirea, mercerizarea, termofixarea, scămoşarea, calandrarea, tratarea anticontracţie, finisarea permanentă, decatarea, impregnarea, repasarea şi noparea), cu condiţia ca valoarea ţesăturilor neimprimate utilizate să nu depăşească 47,5 % din preţul franco fabrică al produsului (5) |
ex capitolul 52 | Bumbac, cu următoarele excepţii: | Fabricare din materiale de la oricare poziţie, cu excepţia materialelor de la aceeaşi poziţie cu produsul |
5204-5207 | Aţă de cusut şi fire din bumbac | Filarea fibrelor naturale sau extrudarea fibrelor sintetice sau artificiale însoţită de filare (5) |
5208-5212 | Ţesături din bumbac: | Filarea fibrelor naturale şi/sau sintetice sau artificiale discontinue sau extrudarea firelor de filamente sintetice sau artificiale, în fiecare dintre cazuri însoţită de ţesere sau Ţesere însoţită de vopsire sau de îmbrăcare sau Vopsirea firelor însoţită de ţeserea acestora sau Imprimare însoţită de cel puţin două operaţiuni de pregătire sau de finisare (cum sunt spălarea, albirea, mercerizarea, termofixarea, scămoşarea, calandrarea, tratarea anticontracţie, finisarea permanentă, decatarea, impregnarea, repasarea şi noparea), cu condiţia ca valoarea ţesăturilor neimprimate utilizate să nu depăşească 47,5 % din preţul franco fabrică al produsului (5) |
ex capitolul 53 | Alte fibre textile vegetale; fire din hârtie şi ţesături din fire de hârtie, cu următoarele excepţii: | Fabricare din materiale de la oricare poziţie, cu excepţia materialelor de la aceeaşi poziţie cu produsul |
5306-5308 | Fire din alte fibre textile vegetale; fire din hârtie | Filarea fibrelor naturale sau extrudarea fibrelor sintetice sau artificiale însoţită de filare (5) |
5309-5311 | Ţesături din alte fibre textile vegetale; ţesături din fire de hârtie: | Filarea fibrelor naturale şi/sau sintetice sau artificiale discontinue sau extrudarea firelor de filamente sintetice sau artificiale, în fiecare dintre cazuri însoţită de ţesere sau Ţesere însoţită de vopsire sau de îmbrăcare sau Vopsirea firelor însoţită de ţeserea acestora sau Imprimare însoţită de cel puţin două operaţiuni de pregătire sau de finisare (cum sunt spălarea, albirea, mercerizarea, termofixarea, scămoşarea, calandrarea, tratarea anticontracţie, finisarea permanentă, decatarea, impregnarea, repasarea şi noparea), cu condiţia ca valoarea ţesăturilor neimprimate utilizate să nu depăşească 47,5 % din preţul franco fabrică al produsului (5) |
5401-5406 | Fire, monofilamente şi fire din filamente sintetice sau artificiale | Extrudarea fibrelor sintetice sau artificiale însoţită de filare sau filarea fibrelor naturale (5) |
5407-5408 | Ţesături din fire de filamente sintetice sau artificiale: | Filarea fibrelor naturale şi/sau sintetice sau artificiale discontinue sau extrudarea firelor de filamente sintetice sau artificiale, în fiecare dintre cazuri însoţită de ţesere sau Ţesere însoţită de vopsire sau de îmbrăcare sau Torsadare sau texturare însoţită de ţesere, cu condiţia ca valoarea firelor netorsadate/netexturate utilizate să nu depăşească 47,5 % din preţul franco fabrică al produsului sau Imprimare însoţită de cel puţin două operaţiuni de pregătire sau de finisare (cum sunt spălarea, albirea, mercerizarea, termofixarea, scămoşarea, calandrarea, tratarea anticontracţie, finisarea permanentă, decatarea, impregnarea, repasarea şi noparea), cu condiţia ca valoarea ţesăturilor neimprimate utilizate să nu depăşească 47,5 % din preţul franco fabrică al produsului (5) |
5501-5507 | Fibre sintetice sau artificiale discontinue | Extrudarea fibrelor sintetice sau artificiale |
5508-5511 | Fire pentru cusut din fibre sintetice sau artificiale discontinue | Filarea fibrelor naturale sau extrudarea fibrelor sintetice sau artificiale însoţită de filare (5) |
5512-5516 | Ţesături din fibre sintetice sau artificiale discontinue: | Filarea fibrelor naturale şi/sau sintetice sau artificiale discontinue sau extrudarea firelor de filamente sintetice sau artificiale, în fiecare dintre cazuri însoţită de ţesere sau Ţesere însoţită de vopsire sau de îmbrăcare sau Vopsirea firelor însoţită de ţeserea acestora sau Imprimare însoţită de cel puţin două operaţiuni de pregătire sau de finisare (cum sunt spălarea, albirea, mercerizarea, termofixarea, scămoşarea, calandrarea, tratarea anticontracţie, finisarea permanentă, decatarea, impregnarea, repasarea şi noparea), cu condiţia ca valoarea ţesăturilor neimprimate utilizate să nu depăşească 47,5 % din preţul franco fabrică al produsului (5) |
ex capitolul 56 | Vată, pâslă şi materiale neţesute; fire speciale; sfori, funii, frânghii şi articole din acestea, cu următoarele excepţii: | Extrudarea fibrelor sintetice sau artificiale însoţită de filare sau filarea fibrelor naturale sau Pluşare însoţită de vopsire sau imprimare (5) |
5602 | Pâslă, chiar impregnată, îmbrăcată, acoperită sau stratificată: |
|
- Pâslă compactizată cu plăci cu ace | Extrudarea fibrelor sintetice sau artificiale însoţită de formarea ţesăturii Cu toate acestea: - filamentele din polipropilenă de la poziţia 5402, - fibrele din polipropilenă de la poziţia 5503 sau 5506 ori - cablurile din filamente din polipropilenă de la poziţia 5501, în care fiecare fibră sau fiecare filament constitutiv măsoară, în toate cazurile, sub 9 decitex, pot fi utilizate, cu condiţia ca valoarea lor totală să nu depăşească 40 % din preţul franco fabrică al produsului sau Numai formarea ţesăturii, în cazul pâslei din fibre naturale (5) | |
- Altele | Extrudarea fibrelor sintetice sau artificiale însoţită de formarea ţesăturii sau Numai formarea ţesăturii, în cazul pâslei din fibre naturale (5) | |
5603 | Articole neţesute, chiar impregnate, îmbrăcate, acoperite sau stratificate | Extrudarea fibrelor sintetice sau artificiale ori utilizarea de fibre naturale, însoţită de aplicarea unor tehnici care nu implică ţesere, inclusiv tricotare (needle punching) |
5604 | Fire şi corzi din cauciuc, acoperite cu materiale textile; fire textile, benzi şi forme similare de la poziţia 5404 sau 5405, impregnate, îmbrăcate, acoperite sau învelite cu cauciuc sau material plastic: |
|
- Fire şi corzi din cauciuc, acoperite cu materiale textile | Fabricare din fire şi corzi din cauciuc, neacoperite cu materiale textile | |
- Altele | Extrudarea fibrelor sintetice sau artificiale însoţită de filare sau filarea fibrelor naturale(5) | |
5605 | Fire metalizate, chiar "îmbrăcate", constituite din fire textile, benzi sau forme similare de la poziţia 5404 sau 5405, combinate cu metal sub formă de fire, benzi sau pulbere, sau acoperite cu metal | Extrudarea fibrelor sintetice sau artificiale însoţită de filare sau filarea fibrelor naturale şi/sau sintetice sau artificiale(5) |
5606 | Fire "îmbrăcate", benzi şi forme similare de la poziţia 5404 sau 5405, "îmbrăcate" (altele decât cele de la poziţia 5605 şi altele decât firele de păr de cal "îmbrăcate"); fire tip "omidă"; fire "cu bucleuri" | Extrudarea fibrelor sintetice sau artificiale însoţită de filare sau filarea fibrelor naturale şi/sau sintetice sau artificiale sau Filare însoţită de pluşare sau Pluşare însoţită de vopsire (5) |
capitolul 57 | Covoare şi alte acoperitoare de podea din materiale textile: | Filarea fibrelor naturale şi/sau sintetice sau artificiale discontinue sau extrudarea firelor de filamente sintetice sau artificiale, în fiecare dintre cazuri însoţită de ţesere sau Fabricare din fire de nucă de cocos, fire de sisal sau fire de iută fie Pluşare însoţită de vopsire sau de imprimare sau Înnodare (tufting) însoţită de vopsire sau de imprimare Extrudarea fibrelor sintetice sau artificiale însoţită de aplicarea unor tehnici care nu implică ţesere, inclusiv tricotare (5) Cu toate acestea: - filamentele din polipropilenă de la poziţia 5402, - fibrele din polipropilenă de la poziţia 5503 sau 5506 ori - cablurile din filamente din polipropilenă de la poziţia 5501, în care fiecare fibră sau fiecare filament constitutiv măsoară, în toate cazurile, sub 9 decitex, pot fi utilizate, cu condiţia ca valoarea lor totală să nu depăşească 40 % din preţul franco fabrică al produsului Ţesătura de iută poate fi utilizată ca suport |
ex capitolul 58 | Ţesături speciale; ţesături cu smocuri; dantele; tapiserii; pasmanterii; broderii, cu următoarele excepţii: | Filarea fibrelor naturale şi/sau sintetice sau artificiale discontinue sau extrudarea firelor de filamente sintetice sau artificiale, în fiecare dintre cazuri însoţită de ţesere sau Ţesere însoţită de vopsire, de pluşare sau de îmbrăcare sau Pluşare însoţită de vopsire sau de imprimare sau Vopsirea firelor însoţită de ţeserea acestora sau Imprimare însoţită de cel puţin două operaţiuni de pregătire sau de finisare (cum sunt spălarea, albirea, mercerizarea, termofixarea, scămoşarea, calandrarea, tratarea anticontracţie, finisarea permanentă, decatarea, impregnarea, repasarea şi noparea), cu condiţia ca valoarea ţesăturilor neimprimate utilizate să nu depăşească 47,5 % din preţul franco fabrică al produsului (5) |
5805 | Tapiserii ţesute manual (de tip Gobelin, Flandra, Aubusson, Beauvais şi similare) şi tapiserii cu acul (de exemplu, cu punct mic, cu cruciuliţe), chiar confecţionate | Fabricare din materiale de la oricare poziţie, cu excepţia materialelor de la aceeaşi poziţie cu produsul |
5810 | Broderii sub formă de bucăţi, benzi sau motive decorative | Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depăşeşte 50 % din preţul franco fabrică al produsului |
5901 | Ţesături acoperite cu clei sau cu substanţe amilacee, de tipul celor utilizate în legătorie, cartonaj, ca materiale de acoperire a cărţilor sau pentru utilizări similare; pânze de calc sau transparente pentru desen; pânze pregătite pentru pictură; vatir şi ţesături similare pentru confecţionarea pălăriilor | Ţesere însoţită de vopsire, de pluşare sau de îmbrăcare sau Pluşare însoţită de vopsire sau imprimare |
5902 | Ţesături cord pentru anvelope din fire de mare rezistenţă din nailon sau din alte poliamide, din poliesteri sau viscoză: |
|
- Care conţin materiale textile în proporţie de maximum 90 % din greutate | Ţesere | |
- Altele | Extrudarea fibrelor sintetice sau artificiale însoţită de ţesere | |
5903 | Ţesături impregnate, îmbrăcate sau acoperite cu material plastic sau stratificate cu material plastic, altele decât cele de la poziţia 5902 | Ţesere însoţită de vopsire sau de îmbrăcare sau Imprimare însoţită de cel puţin două operaţiuni de pregătire sau de finisare (cum sunt spălarea, albirea, mercerizarea, termofixarea, scămoşarea, calandrarea, tratarea anticontracţie, finisarea permanentă, decatarea, impregnarea, repasarea şi noparea), cu condiţia ca valoarea ţesăturilor neimprimate utilizate să nu depăşească 47,5 % din preţul franco fabrică al produsului |
5904 | Linoleum, chiar decupat; acoperitoare de podea constând dintr-o îmbrăcare sau o acoperire aplicată pe un suport textil, chiar decupate | Ţesere însoţită de vopsire sau de îmbrăcare (5) |
5905 | Tapet din materiale textile: |
|
- Impregnate, îmbrăcate, acoperite sau stratificate cu cauciuc, material plastic sau alte materiale | Ţesere însoţită de vopsire sau de îmbrăcare | |
- Altele | Filarea fibrelor naturale şi/sau sintetice sau artificiale discontinue sau extrudarea firelor de filamente sintetice sau artificiale, în fiecare dintre cazuri însoţită de ţesere sau Ţesere însoţită de vopsire sau de îmbrăcare sau Imprimare însoţită de cel puţin două operaţiuni de pregătire sau de finisare (cum sunt spălarea, albirea, mercerizarea, termofixarea, scămoşarea, calandrarea, tratarea anticontracţie, finisarea permanentă, decatarea, impregnarea, repasarea şi noparea), cu condiţia ca valoarea ţesăturilor neimprimate utilizate să nu depăşească 47,5 % din preţul franco fabrică al produsului (5) | |
5906 | Ţesături cauciucate, altele decât cele de la poziţia 5902: |
|
- Materiale tricotate sau croşetate | Filarea fibrelor naturale şi/sau sintetice sau artificiale discontinue sau extrudarea firelor de filamente sintetice sau artificiale, în fiecare dintre cazuri însoţite de tricotare sau Tricotare însoţită de vopsire sau de îmbrăcare sau Vopsirea firelor din fibre naturale însoţită de tricotare (5) | |
- Alte ţesături obţinute din fire din filamente sintetice, conţinând materiale textile în proporţie de peste 90 % din greutate | Extrudarea fibrelor sintetice sau artificiale însoţită de ţesere | |
- Altele | Ţesere însoţită de vopsire sau de îmbrăcare sau Vopsirea firelor din fibre naturale însoţită de ţesere | |
5907 | Alte ţesături impregnate, îmbrăcate sau acoperite; pânze pictate pentru decoruri de teatru, decoruri pentru studiouri sau pentru utilizări similare | Ţesere însoţită de vopsire, de pluşare sau de îmbrăcare sau Pluşare însoţită de vopsire sau de imprimare sau Imprimare însoţită de cel puţin două operaţiuni de pregătire sau de finisare (cum sunt spălarea, albirea, mercerizarea, termofixarea, scămoşarea, calandrarea, tratarea anticontracţie, finisarea permanentă, decatarea, impregnarea, repasarea şi noparea), cu condiţia ca valoarea ţesăturilor neimprimate utilizate să nu depăşească 47,5 % din preţul franco fabrică al produsului |
5908 | Fitiluri textile ţesute, împletite sau tricotate, pentru lămpi, lămpi de gătit, brichete, lumânări sau articole similare; manşoane pentru lămpi cu incandescenţă şi tricoturi tubulare, care servesc la fabricarea acestora, chiar impregnate: |
|
- Manşoane pentru lămpi cu incandescenţă, impregnate | Fabricare din tricoturi tubulare care servesc la fabricarea manşoanelor pentru lămpi | |
- Altele | Fabricare din materiale de la oricare poziţie, cu excepţia materialelor de la aceeaşi poziţie cu produsul | |
5909-5911 | Articole tehnice din materiale textile: |
|
- Discuri sau coroane de polizat, altele decât cele din pâslă, de la poziţia 5911 | Ţesere | |
| - Ţesături de tipul celor utilizate pentru fabricarea hârtiei sau pentru alte utilizări tehnice, chiar căptuşite cu pâslă, chiar impregnate sau îmbrăcate, tubulare sau fără capăt, cu urzeli şi/sau bătături simple sau multiple, ori ţesute plan, cu urzeli şi/sau bătături multiple de la poziţia 5911 | Extrudarea fibrelor sintetice sau artificiale sau filarea fibrelor naturale şi/sau a fibrelor sintetice sau artificiale discontinue, în fiecare dintre cazuri însoţită de ţesere sau Ţesere însoţită de vopsire sau de îmbrăcare Pot fi utilizate numai următoarele fibre: - fire din nucă de cocos - fire de politetrafluoretilenă (6), - fire de poliamidă, răsucite şi îmbrăcate, impregnate sau acoperite cu răşină fenolică, - fire din fibre textile sintetice de poliamidă aromatică, obţinute prin policondensarea meta-fenilendiaminei şi a acidului izoftalic, - monofire de politetrafluoretilenă (6), - fire din fibre textile sintetice din poli-(p-fenilentereftalamidă), - fire din fibre de sticlă, îmbrăcate cu răşini fenolice şi acoperite cu fire acrilice (6) - monofilamente de copoliester dintr-un poliester şi o răşină de acid tereftalic şi 1,4-ciclohexandietanol şi acid izoftalic |
- Altele | Extrudarea fibrelor sintetice sau artificiale sau filarea fibrelor naturale sau a fibrelor sintetice sau artificiale discontinue, însoţite de ţesere (5) sau Ţesere însoţită de vopsire sau de îmbrăcare | |
capitolul 60 | Materiale tricotate sau croşetate | Filarea fibrelor naturale şi/sau sintetice sau artificiale discontinue sau extrudarea firelor de filamente sintetice sau artificiale, în fiecare dintre cazuri însoţite de tricotare sau Tricotare însoţită de vopsire, de pluşare sau de îmbrăcare sau Pluşare însoţită de vopsire sau de imprimare sau Vopsirea firelor din fibre naturale însoţită de tricotare sau Torsadare sau texturare însoţită de tricotare, cu condiţia ca valoarea firelor netorsadate/netexturate utilizate să nu depăşească 47,5 % din preţul franco fabrică al produsului |
Capitolul 61 | Îmbrăcăminte şi accesorii de îmbrăcăminte, tricotate sau croşetate: |
|
- Obţinute prin coaserea sau asamblarea în alt mod a două sau mai multe piese din material tricotat sau croşetat care au fost tăiate în formă sau obţinute direct în formă | Tricotare şi confecţionare (inclusiv croire) (5) (7) | |
- Altele | Filarea fibrelor naturale şi/sau sintetice sau artificiale discontinue sau extrudarea firelor de filamente sintetice sau artificiale, în fiecare dintre cazuri însoţite de tricotare (articole tricotate direct în formă) sau Vopsirea firelor din fibre naturale însoţită de tricotare (articole tricotate direct în formă) (5) | |
ex capitolul 62 | Îmbrăcăminte şi accesorii de îmbrăcăminte, altele decât cele tricotate sau croşetate, cu următoarele excepţii: | Ţesere însoţită de confecţionare (inclusiv croire) sau Confecţionare precedată de imprimare însoţită de cel puţin două operaţiuni de pregătire sau de finisare (cum sunt spălarea, albirea, mercerizarea, termofixarea, scămoşarea, calandrarea, tratarea anticontracţie, finisarea permanentă, decatarea, impregnarea, repasarea şi noparea), cu condiţia ca valoarea ţesăturilor neimprimate utilizate să nu depăşească 47,5 % din preţul franco fabrică al produsului (5) (7) |
ex 6202, ex 6204, ex 6206, ex 6209 şi ex 6211 | Îmbrăcăminte pentru femei, fete şi sugari şi alte accesorii de îmbrăcăminte pentru sugari, brodate | Ţesere însoţită de confecţionare (inclusiv croire) sau Fabricare din ţesături nebrodate, cu condiţia ca valoarea ţesăturilor nebrodate să nu depăşească 40 % din preţul franco fabrică al produsului (7) |
ex 6210 şi ex 6216 | Echipamente rezistente la foc din ţesături acoperite cu folie de poliester aluminizat | Ţesere însoţită de confecţionare (inclusiv croire) sau Îmbrăcare, cu condiţia ca valoarea ţesăturilor neîmbrăcate utilizate să nu depăşească 40 % din preţul franco fabrică al produsului, însoţită de confecţionare (inclusiv croire) (7) |
ex 6212 | Sutiene, corsete, centuri, bretele şi articole similare şi părţile lor, chiar tricotate sau croşetate |
|
| - Obţinute prin coaserea sau asamblarea în alt mod a două sau mai multe piese din material tricotat sau croşetat care au fost tăiate în formă sau obţinute direct în formă | Tricotare şi confecţionare (inclusiv croire) (5) (7) |
- Altele | Filarea fibrelor naturale şi/sau sintetice sau artificiale discontinue sau extrudarea firelor de filamente sintetice sau artificiale, în fiecare dintre cazuri însoţite de tricotare (articole tricotate direct în formă) sau Vopsirea firelor din fibre naturale însoţită de tricotare (articole tricotate direct în formă) (5) | |
6213 şi 6214 | Batiste, şaluri, eşarfe, fulare, mantile, voaluri, voalete şi articole similare: |
|
| - Brodate | Ţesere însoţită de confecţionare (inclusiv croire) sau Fabricare din ţesături nebrodate, cu condiţia ca valoarea ţesăturilor nebrodate să nu depăşească 40 % din preţul franco fabrică al produsului (7) sau Confecţionare precedată de imprimare însoţită de cel puţin două operaţiuni de pregătire sau de finisare (cum sunt spălarea, albirea, mercerizarea, termofixarea, scămoşarea, calandrarea, tratarea anticontracţie, finisarea permanentă, decatarea, impregnarea, repasarea şi noparea), cu condiţia ca valoarea ţesăturilor neimprimate utilizate să nu depăşească 47,5 % din preţul franco fabrică al produsului (5) (7) |
| - Altele | Ţesere însoţită de confecţionare (inclusiv croire) sau Confecţionare urmată de imprimare însoţită de cel puţin două operaţiuni de finisare pregătitoare (cum sunt spălarea, albirea, mercerizarea, termofixarea, scămoşarea, calandrarea, tratarea anticontracţie, finisarea permanentă, decatarea, impregnarea, repasarea şi noparea), cu condiţia ca valoarea ţesăturilor neimprimate utilizate să nu depăşească 47,5 % din preţul franco fabrică al produsului (5) (7) |
6217 | Alte accesorii de îmbrăcăminte confecţionate; părţi de îmbrăcăminte sau de accesorii de îmbrăcăminte, altele decât cele de la poziţia 6212: |
|
| - Brodate | Ţesere însoţită de confecţionare (inclusiv croire) sau Fabricare din ţesături nebrodate, cu condiţia ca valoarea ţesăturilor nebrodate să nu depăşească 40 % din preţul franco fabrică al produsului (7) |
| - Echipamente rezistente la foc din ţesături acoperite cu folie de poliester aluminizat | Ţesere însoţită de confecţionare (inclusiv croire) sau Îmbrăcare, cu condiţia ca valoarea ţesăturilor neîmbrăcate utilizate să nu depăşească 40 % din preţul franco fabrică al produsului, însoţită de confecţionare (inclusiv croire) (7) |
| - Inserţii pentru gulere şi manşete, tăiate | Fabricare din materiale de la oricare poziţie, cu excepţia materialelor de la aceeaşi poziţie cu produsul şi în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depăşeşte 40 % din preţul franco fabrică al produsului |
| - Altele | Ţesere însoţită de confecţionare (inclusiv croire) (7) |
ex capitolul 63 | Alte articole textile confecţionate; seturi; îmbrăcăminte purtată sau uzată şi articole textile purtate sau uzate; zdrenţe, cu următoarele excepţii: | Fabricare din materiale de la oricare poziţie, cu excepţia materialelor de la aceeaşi poziţie cu produsul |
6301-6304 | Pături, pleduri, lenjerie de pat etc.; perdele etc.; alte stofe de mobilă: |
|
- Din pâslă, din materiale neţesute | Extrudarea fibrelor sintetice sau artificiale sau utilizarea fibrelor naturale, în fiecare dintre cazuri însoţită de un procedeu care nu implică ţesere, inclusiv tricotare şi confecţionare (inclusiv croire) (5) | |
- Altele: |
| |
- Brodate | Ţesere sau tricotare însoţită de confecţionare (inclusiv croire) (7) sau Fabricare din ţesături nebrodate, cu condiţia ca valoarea ţesăturilor nebrodate să nu depăşească 40 % din preţul franco fabrică al produsului (7) | |
- Altele | Ţesere sau tricotare însoţită de confecţionare (inclusiv croire) | |
6305 | Saci şi săculeţi pentru ambalarea mărfurilor | Extrudarea firelor sintetice sau artificiale sau filarea fibrelor naturale şi/sau a fibrelor sintetice sau artificiale discontinue, însoţite de ţesere sau tricotare şi confecţionare (inclusiv croire) (5) |
6306 | Prelate, storuri pentru exterior şi umbrare; corturi; vele pentru ambarcaţiuni, planşe cu vele, cărucioare cu velă; articole de camping: |
|
- Din materiale neţesute | Extrudarea fibrelor sintetice sau artificiale sau a fibrelor naturale, în fiecare dintre cazuri însoţită de aplicarea unor tehnici care nu implică ţesere, inclusiv tricotare | |
- Altele | Ţesere însoţită de confecţionare (inclusiv croire) (5) (7) sau Îmbrăcare, cu condiţia ca valoarea ţesăturilor neîmbrăcate utilizate să nu depăşească 40 % din preţul franco fabrică al produsului, însoţită de confecţionare (inclusiv croire) | |
6307 | Alte articole confecţionate, inclusiv tipare de îmbrăcăminte | Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depăşeşte 40 % din preţul franco fabrică al produsului |
6308 | Seturi compuse din bucăţi de ţesături şi din fire, cu sau fără accesorii, pentru confecţionarea covoarelor, a tapiseriilor, a feţelor de masă sau a prosoapelor brodate ori a articolelor textile similare, prezentate în ambalaje pentru vânzarea cu amănuntul | Fiecare articol din set trebuie să respecte norma care i s-ar aplica în cazul în care nu ar face parte din setul respectiv. Cu toate acestea, pot fi utilizate articole neoriginare, cu condiţia ca valoarea lor totală să nu depăşească 15 % din preţul franco fabrică al setului |
ex capitolul 64 | Încălţăminte, ghetre şi articole similare; părţi ale acestor articole, cu următoarele excepţii: | Fabricare din materiale de la oricare poziţie, cu excepţia seturilor formate din feţe de încălţăminte fixate pe tălpile interioare sau pe alte părţi inferioare de la poziţia 6406 |
6406 | Părţi de încălţăminte (inclusiv feţele, chiar fixate pe tălpi, altele decât tălpile exterioare); tălpi interioare detaşabile, branţuri şi articole similare detaşabile; ghetre, jambiere şi articole similare şi părţi ale acestora | Fabricare din materiale de la oricare poziţie, cu excepţia materialelor de la aceeaşi poziţie cu produsul |
capitolul 65 | Obiecte de acoperit capul şi părţi ale acestora | Fabricare din materiale de la oricare poziţie, cu excepţia materialelor de la aceeaşi poziţie cu produsul |
capitolul 66 | Umbrele de ploaie, umbrele de soare, bastoane, bastoane-scaun, bice, cravaşe şi părţi ale acestora: | Fabricare din materiale de la oricare poziţie, cu excepţia materialelor de la aceeaşi poziţie cu produsul sau Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depăşeşte 70 % din preţul franco fabrică al produsului |
capitolul 67 | Pene şi puf prelucrate şi articole din pene sau din puf; flori artificiale; articole din păr uman | Fabricare din materiale de la oricare poziţie, cu excepţia materialelor de la aceeaşi poziţie cu produsul |
ex capitolul 68 | Articole din piatră, ipsos, ciment, azbest, mică sau din materiale similare, cu următoarele excepţii: | Fabricare din materiale de la oricare poziţie, cu excepţia materialelor de la aceeaşi poziţie cu produsul sau Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depăşeşte 70 % din preţul franco fabrică al produsului |
ex 6803 | Articole din ardezie naturală sau aglomerată (ardezină) | Fabricare din ardezie prelucrată |
ex 6812 | Articole din azbest; articole din amestecuri pe bază de azbest sau din amestecuri pe bază de azbest şi carbonat de magneziu | Fabricare din materiale de la oricare poziţie |
ex 6814 | Articole din mică, inclusiv mică aglomerată sau reconstituită, chiar pe suport de hârtie, de carton sau din alte materiale | Fabricare din mică prelucrată (inclusiv mică aglomerată sau reconstituită) |
capitolul 69 | Produse ceramice | Fabricare din materiale de la oricare poziţie, cu excepţia materialelor de la aceeaşi poziţie cu produsul sau Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depăşeşte 50 % din preţul franco fabrică al produsului |
ex capitolul 70 | Sticlă şi articole din sticlă, cu următoarele excepţii: | Fabricare din materiale de la oricare poziţie, cu excepţia materialelor de la aceeaşi poziţie cu produsul sau Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depăşeşte 70 % din preţul franco fabrică al produsului |
7006 | Sticlă de la poziţia 7003, 7004 sau 7005, curbată, bizotată (tăiată oblic), gravată, perforată |
|
- Plăci de sticlă (substraturi) acoperite cu un strat subţire de dielectric, semiconductoare în conformitate cu standardele SEMII (8) | Fabricare din plăci de sticlă neacoperite (substraturi) de la poziţia 7006 | |
- Altele | Fabricare din materiale de la poziţia 7001 | |
7010 | Damigene, sticle, baloane, borcane, căni, ambalaje tubulare, fiole şi alte recipiente, din sticlă, folosite pentru transport sau ambalare; recipiente din sticlă pentru conserve; dopuri, capace şi alte dispozitive de închidere, din sticlă | Fabricare din materiale de la oricare poziţie, cu excepţia materialelor de la aceeaşi poziţie cu produsul sau Tăierea obiectelor din sticlă, cu condiţia ca valoarea totală a sticlei netăiate utilizate să nu depăşească 50 % din preţul franco fabrică al produsului |
7013 | Obiecte din sticlă pentru servicii de masă, pentru bucătărie, toaletă, birou, pentru decorarea locuinţelor sau pentru utilizări similare, altele decât cele de la poziţia 7010 sau 7018 | Fabricare din materiale de la oricare poziţie, cu excepţia materialelor de la aceeaşi poziţie cu produsul sau Tăierea obiectelor din sticlă, cu condiţia ca valoarea totală a sticlei netăiate utilizate să nu depăşească 50 % din preţul franco fabrică al produsului sau Decorarea manuală (cu excepţia imprimării serigrafice) a obiectelor de sticlă suflate manual, cu condiţia ca valoarea obiectului de sticlă suflată să nu depăşească 50 % din preţul franco fabrică al produsului |
ex capitolul 71 | Perle naturale sau de cultură, pietre preţioase sau semipreţioase, metale preţioase, metale placate sau dublate cu metale preţioase şi articole din aceste materiale; imitaţii de bijuterii; monede, cu următoarele excepţii: | Fabricare din materiale de la oricare poziţie, cu excepţia materialelor de la aceeaşi poziţie cu produsul sau Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depăşeşte 70 % din preţul franco fabrică al produsului |
7106, 7108 şi 7110 | Metale preţioase: |
|
- Sub formă brută | Fabricare din materiale de la oricare poziţie, cu excepţia materialelor de la poziţiile 7106, 7108 şi 7110 sau Separare electrolitică, termică sau chimică a metalelor preţioase de la poziţia 7106, 7108 sau 7110 sau Fuziunea şi/sau alierea metalelor preţioase de la poziţia 7106, 7108 sau 7110, între ele sau cu metale comune | |
- Semiprelucrate sau sub formă de pulbere | Fabricare din metale preţioase în forme brute | |
ex 7107, ex 7109 şi ex 7111 | Metale placate sau dublate cu metale preţioase, semiprelucrate | Fabricare din metale placate sau dublate cu metale preţioase, în forme brute |
7115 | Alte articole din metale preţioase sau din metale placate sau dublate cu metale preţioase | Fabricare din materiale de la oricare poziţie, cu excepţia materialelor de la aceeaşi poziţie cu produsul |
7117 | Imitaţii de bijuterii | Fabricare din materiale de la oricare poziţie, cu excepţia materialelor de la aceeaşi poziţie cu produsul sau Fabricare din părţi de metale comune, neaurite, neargintate şi neplatinate, cu condiţia ca valoarea tuturor materialelor utilizate să nu depăşească 50 % din preţul franco fabrică al produsului |
ex capitolul 72 | Fontă, fier şi oţel, cu următoarele excepţii: | Fabricare din materiale de la oricare poziţie, cu excepţia materialelor de la aceeaşi poziţie cu produsul |
7207 | Semifabricate din fier sau din oţeluri nealiate | Fabricare din materiale de la poziţia 7201, 7202, 7203, 7204, 7205 sau 7206 |
7208-7216 | Produse laminate plate, bare şi tije, profile din fier sau din oţeluri nealiate | Fabricare din lingouri sau din alte forme primare sau materiale semifabricate de la poziţia 7206 sau 7207 |
7217 | Sârmă din fier sau din oţeluri nealiate | Fabricare din materiale semifabricate de la poziţia 7207 |
7218 91 şi 7218 99 | Semifabricate | Fabricare din materiale de la poziţia 7201, 7202, 7203, 7204, 7205 sau de la subpoziţia 7218 10 |
7219-7222 | Produse laminate plate, bare, tije şi profile din oţeluri inoxidabile | Fabricare din lingouri sau din alte forme primare sau materiale semifabricate de la poziţia 7218 |
7223 | Sârmă din oţeluri inoxidabile | Fabricare din materiale semifabricate de la poziţia 7218 |
7224 90 | Semifabricate | Fabricare din materiale de la poziţia 7201, 7202, 7203, 7204, 7205 sau de la subpoziţia 7224 10 |
7225-7228 | Produse laminate plate, bare şi tije, laminate la cald, rulate în spire nearanjate; profile din alte oţeluri aliate; bare şi tije tubulare pentru foraj din oţeluri aliate sau nealiate | Fabricare din lingouri sau din alte forme primare sau materiale semifabricate de la poziţia 7206, 7207, 7218 sau 7224 |
7229 | Sârmă din alte oţeluri aliate | Fabricare din materiale semifabricate de la poziţia 7224 |
ex capitolul 73 | Articole din fontă, din fier sau din oţel, cu următoarele excepţii: | Fabricare din materiale de la oricare poziţie, cu excepţia materialelor de la aceeaşi poziţie cu produsul |
ex 7301 | Palplanşe | Fabricare din materiale de la poziţia 7207 |
7302 | Materiale de construcţie pentru liniile ferate, din fontă, din fier sau din oţel: şine, contraşine şi cremaliere, ace şi inimi de macaz, macazuri şi alte elemente de încrucişare sau de schimbare de cale, traverse, eclise de îmbinare, cuzineţi, pene de fixare, plăci de bază, plăci de aşezare, plăci de strângere, plăci şi bare de ecartament şi alte piese special concepute pentru aşezarea, îmbinarea sau fixarea şinelor | Fabricare din materiale de la poziţia 7206 |
7304, 7305 şi 7306 | Tuburi, ţevi şi profile tubulare, din fier (cu excepţia fontei) sau din oţel | Fabricare din materiale de la poziţia 7206, 7207, 7208, 7209, 7210, 7211, 7212, 7218, 7219, 7220 sau 7224 |
ex 7307 | Accesorii de ţevărie din oţeluri inoxidabile | Turnare, găurire, alezaj, filetare, debavurare şi sablare a matriţelor forjate, cu condiţia ca valoarea totală a matriţelor forjate să nu depăşească 35 % din preţul franco fabrică al produsului |
7308 | Construcţii şi părţi de construcţii (de exemplu, poduri şi elemente de poduri, porţi de ecluze, turnuri, şarpante, acoperişuri, uşi şi ferestre şi tocurile lor, pervazuri şi praguri, obloane, balustrade, piloni, stâlpi, coloane) din fontă, din fier sau din oţel, cu excepţia construcţiilor prefabricate de la poziţia 9406; table, tole, tije, bare, profile, ţevi şi produse similare, din fier sau din oţel, pregătite în vederea utilizării lor în construcţii | Fabricare din materiale de la oricare poziţie, cu excepţia materialelor de la aceeaşi poziţie cu produsul. Cu toate acestea, profilele obţinute prin sudare de la poziţia 7301 nu pot fi utilizate |
ex 7315 | Lanţuri antiderapante | Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor de la poziţia 7315 utilizate nu depăşeşte 50 % din preţul franco fabrică al produsului |
ex capitolul 74 | Cupru şi articole din cupru, cu următoarele excepţii: | Fabricare din materiale de la oricare poziţie, cu excepţia materialelor de la aceeaşi poziţie cu produsul |
7403 | Cupru rafinat şi aliaje de cupru, sub formă brută | Fabricare din materiale de la oricare poziţie |
capitolul 75 | Nichel şi articole din nichel | Fabricare din materiale de la oricare poziţie, cu excepţia materialelor de la aceeaşi poziţie cu produsul |
ex capitolul 76 | Aluminiu şi articole din aluminiu, cu următoarele excepţii: | Fabricare din materiale de la oricare poziţie, cu excepţia materialelor de la aceeaşi poziţie cu produsul |
7601 | Aluminiu sub formă brută | Fabricare din materiale de la oricare poziţie |
7607 | Folii şi benzi subţiri din aluminiu (chiar imprimate sau fixate pe hârtie, pe carton, pe materiale plastice sau pe alte suporturi similare), cu o grosime de maximum 0,2 mm (fără suport) | Fabricare din materiale de la orice poziţie, cu excepţia materialelor de la aceeaşi poziţie cu produsul şi de la poziţia 7606 |
capitolul 77 | Rezervat pentru o eventuală utilizare ulterioară în Sistemul armonizat |
|
ex capitolul 78 | Plumb şi articole din plumb, cu următoarele excepţii: | Fabricare din materiale de la oricare poziţie, cu excepţia materialelor de la aceeaşi poziţie cu produsul |
7801 | Plumb sub formă brută: |
|
- Plumb rafinat | Fabricare din materiale de la oricare poziţie | |
- Altele | Fabricare din materiale de la oricare poziţie, cu excepţia materialelor de la aceeaşi poziţie cu produsul. Cu toate acestea, nu pot fi utilizate deşeurile şi resturile de la poziţia 7802 | |
capitolul 79 | Zinc şi articole din zinc: | Fabricare din materiale de la oricare poziţie, cu excepţia materialelor de la aceeaşi poziţie cu produsul |
capitolul 80 | Staniu şi articole din staniu | Fabricare din materiale de la oricare poziţie, cu excepţia materialelor de la aceeaşi poziţie cu produsul |
capitolul 81 | Alte metale comune; metaloceramice; articole din aceste materiale | Fabricare din materiale de la oricare poziţie |
ex capitolul 82 | Unelte şi scule, articole de cuţitărie şi tacâmuri, din metale comune; părţi ale acestor articole, din metale comune, cu următoarele excepţii: | Fabricare din materiale de la oricare poziţie, cu excepţia materialelor de la aceeaşi poziţie cu produsul sau Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depăşeşte 70 % din preţul franco fabrică al produsului |
8206 | Unelte de la cel puţin două din poziţiile 8202-8205, prezentate în seturi pentru vânzarea cu amănuntul | Fabricare din materiale de la oricare poziţie, cu excepţia materialelor de la poziţiile 8202-8205. Cu toate acestea, în set pot fi încorporate unelte de la poziţiile 8202-8205, cu condiţia ca valoarea lor totală să nu depăşească 15 % din preţul franco fabrică al setului |
8211 | Cuţite (altele decât cele de la poziţia 8208) cu lamă tăietoare sau zimţată, inclusiv cosoare care se închid, şi lamele acestora | Fabricare din materiale de la oricare poziţie, cu excepţia materialelor de la aceeaşi poziţie cu produsul. Cu toate acestea, se pot folosi lame de cuţit şi mânere din metale comune |
8214 | Alte articole de cuţitărie (de exemplu, maşini de tuns, satâre de măcelărie sau de bucătărie, cuţite de ghilotină, cuţite de tranşat sau de tocat, cuţite de tăiat hârtie); instrumente şi seturi de instrumente pentru manichiură sau pedichiură (inclusiv pilele de unghii) | Fabricare din materiale de la oricare poziţie, cu excepţia materialelor de la aceeaşi poziţie cu produsul. Cu toate acestea, se pot folosi mânere din metale comune |
8215 | Linguri, furculiţe, polonice, spumiere, palete pentru prăjituri, cuţite speciale pentru peşte sau pentru unt, cleşti pentru zahăr şi articole similare | Fabricare din materiale de la oricare poziţie, cu excepţia materialelor de la aceeaşi poziţie cu produsul. Cu toate acestea, se pot folosi mânere din metale comune |
ex capitolul 83 | Articole diverse din metale comune, cu următoarele excepţii: | Fabricare din materiale de la oricare poziţie, cu excepţia materialelor de la aceeaşi poziţie cu produsul sau Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depăşeşte 70 % din preţul franco fabrică al produsului |
ex 8302 | Alte decoraţiuni, articole de feronerie şi articole similare pentru construcţii, închizători automate pentru uşi | Fabricare din materiale de la oricare poziţie, cu excepţia materialelor de la aceeaşi poziţie cu produsul. Cu toate acestea, pot fi utilizate alte materiale de la poziţia 8302, cu condiţia ca valoarea lor totală să nu depăşească 20 % din preţul franco fabrică al produsului |
ex 8306 | Statuete şi alte obiecte de ornament, din metale comune | Fabricare din materiale de la oricare poziţie, cu excepţia materialelor de la aceeaşi poziţie cu produsul. Cu toate acestea, pot fi utilizate alte materiale de la poziţia 8306, cu condiţia ca valoarea lor totală să nu depăşească 30 % din preţul franco fabrică al produsului |
ex capitolul 84 | Reactoare nucleare, cazane, maşini, aparate şi dispozitive mecanice; părţi ale acestora, cu următoarele excepţii: | Fabricare din materiale de la oricare poziţie, cu excepţia materialelor de la aceeaşi poziţie cu produsul sau Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depăşeşte 70 % din preţul franco fabrică al produsului |
8401 | Reactoare nucleare; elemente combustibile (cartuşe) neiradiate pentru reactoare nucleare; maşini şi aparate pentru separare izotopică | Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depăşeşte 70 % din preţul franco fabrică al produsului |
8407 | Motoare cu piston alternativ sau rotativ, cu aprindere prin scânteie (motoare cu explozie) | Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depăşeşte 50 % din preţul franco fabrică al produsului |
8408 | Motoare cu piston, cu aprindere prin compresie (motoare diesel sau semi-diesel) | Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depăşeşte 50 % din preţul franco fabrică al produsului |
8427 | Cărucioare-stivuitoare; alte cărucioare de manevrare echipate cu un dispozitiv de ridicat | Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depăşeşte 70 % din preţul franco fabrică al produsului |
8482 | Rulmenţi cu bile, cu galeţi, cu role sau cu ace | Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depăşeşte 50 % din preţul franco fabrică al produsului |
ex capitolul 85 | Maşini, aparate şi echipamente electrice şi părţi ale acestora; aparate de înregistrat sau de reprodus sunetul, aparate de televiziune de înregistrat sau de reprodus imagine şi sunet; părţi şi accesorii ale acestor aparate, cu următoarele excepţii: | Fabricare din materiale de la oricare poziţie, cu excepţia materialelor de la aceeaşi poziţie cu produsul sau Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depăşeşte 70 % din preţul franco fabrică al produsului |
8501, 8502 | Motoare şi generatoare electrice; Grupuri electrogene şi convertizoare rotative electrice | Fabricare din materiale de la oricare poziţie, cu excepţia materialelor de la aceeaşi poziţie cu produsul şi de la poziţia 8503 sau Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depăşeşte 50 % din preţul franco fabrică al produsului |
8513 | Lămpi electrice portabile, care funcţionează cu ajutorul sursei proprii de energie (de exemplu, cu pile, cu acumulatoare, electromagnetice), altele decât aparatele de iluminat de la poziţia 8512 | Fabricare din materiale de la oricare poziţie, cu excepţia materialelor de la aceeaşi poziţie cu produsul. sau Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depăşeşte 50 % din preţul franco fabrică al produsului |
8519 | Aparate de înregistrare şi de reproducere a sunetului | Fabricare din materiale de la oricare poziţie, cu excepţia materialelor de la aceeaşi poziţie cu produsul şi de la poziţia 8522 sau Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depăşeşte 50 % din preţul franco fabrică al produsului |
8521 | Aparate de înregistrare sau de reproducere videofonică, chiar încorporând un aparat receptor de semnale videofonice | Fabricare din materiale de la oricare poziţie, cu excepţia materialelor de la aceeaşi poziţie cu produsul şi de la poziţia 8522 sau Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depăşeşte 50 % din preţul franco fabrică al produsului |
8523 | Suporturi pregătite pentru înregistrarea sunetului sau pentru înregistrări similare, dar neînregistrate, altele decât produsele de la capitolul 37 | Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depăşeşte 50 % din preţul franco fabrică al produsului |
8525 | Aparate de emisie pentru radiodifuziune sau televiziune, chiar încorporând un aparat de recepţie sau un aparat de înregistrare sau de reproducere a sunetului; camere de televiziune, aparate de fotografiat digitale şi alte camere video cu înregistrare | Fabricare din materiale de la oricare poziţie, cu excepţia materialelor de la aceeaşi poziţie cu produsul şi de la poziţia 8529 sau Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depăşeşte 50 % din preţul franco fabrică al produsului |
8526 | Aparate de radiodetecţie şi de radiosondaj (radar), aparate de radionavigaţie şi aparate de radiotelecomandă | Fabricare din materiale de la oricare poziţie, cu excepţia materialelor de la aceeaşi poziţie cu produsul şi de la poziţia 8529 sau Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depăşeşte 50 % din preţul franco fabrică al produsului |
8527 | Aparate de recepţie pentru radiodifuziune, chiar combinate, în acelaşi corp, cu un aparat de înregistrare sau de reproducere a sunetului sau cu un ceas | Fabricare din materiale de la oricare poziţie, cu excepţia materialelor de la aceeaşi poziţie cu produsul şi de la poziţia 8529 sau Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depăşeşte 50 % din preţul franco fabrică al produsului |
8528 | Monitoare şi proiectoare, care nu încorporează un aparat de recepţie de televiziune; aparate receptoare de televiziune chiar încorporând un aparat de recepţie de radiodifuziune sau un aparat de înregistrare sau de reproducere a sunetului sau a imaginilor | Fabricare din materiale de la oricare poziţie, cu excepţia materialelor de la aceeaşi poziţie cu produsul şi de la poziţia 8529 sau Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depăşeşte 50 % din preţul franco fabrică al produsului |
8535-8537 | Aparatură pentru comutarea, tăierea, protecţia, branşarea, racordarea sau conectarea circuitelor electrice; conectori pentru fibre optice, fascicule sau cabluri de fibre optice; tablouri, panouri, console, pupitre, dulapuri şi alte suporturi pentru controlul sau distribuirea electricităţii | Fabricare din materiale de la oricare poziţie, cu excepţia materialelor de la aceeaşi poziţie cu produsul şi de la poziţia 8538 sau Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depăşeşte 50 % din preţul franco fabrică al produsului |
8540 11 şi 8540 12 | Tuburi catodice pentru aparate receptoare de televiziune, inclusiv tuburile pentru monitoare video | Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depăşeşte 50 % din preţul franco fabrică al produsului |
8542 31 -8542 33 şi 8542 39 | Circuite integrate monolitice | Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depăşeşte 50 % din preţul franco fabrică al produsului sau Operaţiunea de difuziune, în care circuitele integrate sunt formate pe un substrat semiconductor prin introducerea selectivă a unui dopant corespunzător, chiar asamblat şi/sau testat într-o ţară neparticipantă la sistem |
8544 | Fire, cabluri (inclusiv cabluri coaxiale) şi alte conductoare electrice izolate (chiar emailate sau oxidate anodic), cu sau fără conectori; cabluri din fibre optice, constituite din fibre izolate individual, chiar echipate cu conductoare electrice sau prevăzute cu conectori | Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depăşeşte 50 % din preţul franco fabrică al produsului |
8545 | Electrozi din cărbune, perii din cărbune, cărbuni pentru lămpi sau pentru baterii şi alte articole din grafit sau din alt cărbune, cu sau fără metal, pentru utilizări electrice | Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depăşeşte 70 % din preţul franco fabrică al produsului |
8546 | Izolatori electrici din orice material | Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depăşeşte 50 % din preţul franco fabrică al produsului |
8547 | Piese izolatoare, în întregime din materiale izolante sau conţinând piese simple metalice de asamblare (de exemplu, dulii cu filet), încorporate în masă, pentru maşini, aparate sau instalaţii electrice, altele decât izolatorii de la poziţia 8546; tuburile izolatoare şi piesele lor de racordare, din metale comune, izolate în interior | Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depăşeşte 50 % din preţul franco fabrică al produsului |
8548 | Deşeuri şi resturi de pile, de baterii de pile şi de acumulatoare electrice; pile şi baterii de pile electrice scoase din uz şi acumulatoare electrice scoase din uz; părţi electrice de maşini sau aparate, nedenumite şi necuprinse în altă parte la acest capitol | Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depăşeşte 50 % din preţul franco fabrică al produsului |
capitolul 86 | Vehicule şi echipamente pentru căile ferate sau similare şi părţi ale acestora; material fix şi accesorii pentru căile ferate şi piese ale acestora; aparate mecanice (inclusiv electromecanice) de semnalizare a traficului: | Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depăşeşte 70 % din preţul franco fabrică al produsului |
ex capitolul 87 | Vehicule terestre, altele decât materialul rulant de cale ferată şi tramvai; părţi şi accesorii ale acestora, cu următoarele excepţii: | Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depăşeşte 50 % din preţul franco fabrică al produsului |
8711 | Motociclete (inclusiv mopede) şi biciclete, triciclete sau similare, echipate cu pedale şi cu motor auxiliar, cu sau fără ataş; ataşe | Fabricare din materiale de la oricare poziţie, cu excepţia materialelor de la aceeaşi poziţie cu produsul sau Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depăşeşte 50 % din preţul franco fabrică al produsului |
ex capitolul 88 | Vehicule aeriene, nave spaţiale şi părţi ale acestora, cu următoarele excepţii: | Fabricare din materiale de la oricare poziţie, cu excepţia materialelor de la aceeaşi poziţie cu produsul sau Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depăşeşte 70 % din preţul franco fabrică al produsului |
ex 8804 | Rotoşute | Fabricare din materiale de la oricare poziţie, inclusiv alte materiale de la poziţia 8804 sau Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depăşeşte 70 % din preţul franco fabrică al produsului |
capitolul 89 | Vapoare, nave şi dispozitive plutitoare | Fabricare din materiale de la oricare poziţie, cu excepţia materialelor de la aceeaşi poziţie cu produsul sau Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depăşeşte 70 % din preţul franco fabrică al produsului |
ex capitolul 90 | Instrumente şi aparate optice, fotografice sau cinematografice, de măsură, de control sau de precizie, instrumente şi aparate medico-chirurgicale; părţi şi accesorii ale acestora, cu următoarele excepţii: | Fabricare din materiale de la oricare poziţie, cu excepţia materialelor de la aceeaşi poziţie cu produsul sau Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depăşeşte 70 % din preţul franco fabrică al produsului |
9002 | Lentile, prisme, oglinzi şi alte elemente optice din orice material, montate, pentru instrumente sau aparate, altele decât cele din sticlă neprelucrată optic | Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depăşeşte 50 % din preţul franco fabrică al produsului |
9033 | Părţi şi accesorii, nedenumite şi necuprinse în altă parte în acest capitol, pentru maşini, aparate, instrumente sau articole de la capitolul 90 | Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depăşeşte 50 % din preţul franco fabrică al produsului |
capitolul 91 | Ceasornicărie | Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depăşeşte 70 % din preţul franco fabrică al produsului |
capitolul 92 | Instrumente muzicale; părţi şi accesorii ale acestora | Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depăşeşte 70 % din preţul franco fabrică al produsului |
capitolul 93 | Arme, muniţie, părţi şi accesorii ale acestora | Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depăşeşte 50 % din preţul franco fabrică al produsului |
capitolul 94 | Mobilă; mobilier medico-chirurgical; articole de pat şi similare; aparate de iluminat nedenumite şi necuprinse în altă parte; lămpi pentru reclame luminoase, însemne luminoase, plăci indicatoare luminoase şi articole similare; construcţii prefabricate | Fabricare din materiale de la oricare poziţie, cu excepţia materialelor de la aceeaşi poziţie cu produsul sau Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depăşeşte 70 % din preţul franco fabrică al produsului |
ex capitolul 95 | Jucării, jocuri, articole pentru divertisment sau pentru sport; părţi şi accesorii ale acestora, cu următoarele excepţii: | Fabricare din materiale de la oricare poziţie, cu excepţia materialelor de la aceeaşi poziţie cu produsul sau Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depăşeşte 70 % din preţul franco fabrică al produsului |
ex 9506 | Crose de golf şi părţi ale acestora | Fabricare din materiale de la oricare poziţie, cu excepţia materialelor de la aceeaşi poziţie cu produsul. Cu toate acestea, pot fi utilizate eboşe pentru fabricarea capetelor croselor de golf. |
ex capitolul 96 | Articole diverse, cu următoarele excepţii: | Fabricare din materiale de la oricare poziţie, cu excepţia materialelor de la aceeaşi poziţie cu produsul sau Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depăşeşte 70 % din preţul franco fabrică al produsului |
9601 şi 9602 | Fildeş, os, carapace de broască ţestoasă, coarne de animale, corali, sidef şi alte materiale de origine animală pentru tăiat, prelucrate, şi articole din aceste materiale (inclusiv produsele obţinute prin turnare). Materiale vegetale sau minerale, prelucrate, pentru fasonat, şi articole din aceste materiale; articole modelate sau fasonate din ceară, parafină, stearină, gumă sau răşini naturale sau din paste pentru mulaje şi alte articole modelate sau fasonate, nedenumite şi necuprinse în altă parte; gelatină neîntărită prelucrată (cu excepţia celei de la poziţia 3503) şi articole din gelatină neîntărită | Fabricare din materiale de la oricare poziţie |
9603 | Pensule şi perii, chiar care constituie părţi de maşini, de aparate sau de vehicule, mături mecanice pentru folosire manuală, altele decât cele cu motor, pămătufuri; fire şi pămătufuri pregătite pentru confecţionarea periilor; tampoane şi rulouri pentru vopsit; raclete din cauciuc sau din alte materiale elastice similare | Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depăşeşte 70 % din preţul franco fabrică al produsului |
9605 | Seturi personale de toaletă de voiaj, de croitorie, pentru curăţirea încălţămintei sau a hainelor | Fiecare articol din set trebuie să respecte norma care i s-ar aplica în cazul în care nu ar face parte din setul respectiv. Cu toate acestea, pot fi utilizate articole neoriginare, cu condiţia ca valoarea lor totală să nu depăşească 15 % din preţul franco fabrică al setului. |
9606 | Nasturi, butoni şi capse; forme pentru nasturi şi alte părţi ale acestora; eboşe de nasturi | Fabricare: - din materiale de la oricare poziţie, cu excepţia materialelor de la aceeaşi poziţie cu produsul, şi - în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depăşeşte 70 % din preţul franco fabrică al produsului |
9608 | Stilouri şi pixuri cu bilă; stilouri şi marcatoare cu vârf de fetru sau alte vârfuri poroase; stilouri cu peniţă şi alte stilouri; trăgătoare pentru desen; creioane mecanice; tocuri pentru peniţe, prelungitoare pentru creioane şi articole similare; părţi (inclusiv capace şi agrafe) ale acestor articole, cu excepţia celor de la poziţia 9609 | Fabricare din materiale de la oricare poziţie, cu excepţia materialelor de la aceeaşi poziţie cu produsul. Cu toate acestea, se pot utiliza peniţe sau vârfuri de peniţă de la aceeaşi poziţie cu produsul. |
9612 | Panglici pentru maşini de scris şi panglici similare, impregnate sau altfel pregătite pentru a lăsa amprente, chiar montate pe bobine sau în carcase; tuşiere, chiar impregnate, cu sau fără cutie | Fabricare: - din materiale de la oricare poziţie, cu excepţia materialelor de la aceeaşi poziţie cu produsul, şi - în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depăşeşte 70 % din preţul franco fabrică al produsului |
9613 20 | Brichete de buzunar, cu gaz, reîncărcabile | Fabricare în cadrul căreia valoarea totală a materialelor de la poziţia 9613 utilizate nu depăşeşte 30 % din preţul franco fabrică al produsului |
9614 | Pipe (inclusiv capete de pipe), port-ţigări, port-ţigarete şi părţi ale acestora | Fabricare din materiale de la oricare poziţie |
capitolul 97 | Obiecte de artă, obiecte de colecţie şi antichităţi | Fabricare din materiale de la oricare poziţie, cu excepţia materialelor de la aceeaşi poziţie cu produsul |
(1)A se vedea nota introductivă 4.2. (2)Pentru condiţiile speciale legate de "tratamente specifice", a se vedea notele introductive 8.1 şi 8.3. (3)Pentru condiţiile speciale legate de "tratamente specifice", a se vedea nota introductivă 8.2. (4)În cazul produselor compuse din materiale clasificate la poziţiile 3901-3906, pe de o parte, şi la poziţiile 3907-3911, pe de altă parte, această restricţie se aplică numai acelui grup de materiale care sunt predominante din punctul de vedere al greutăţii în produs. (5)Pentru condiţiile speciale legate de produsele confecţionate dintr-un amestec de materiale textile, a se vedea nota introductivă 6. (6)Utilizarea acestui material este limitată la fabricarea ţesăturilor de tipul celor utilizate la maşinile de fabricare a hârtiei. (7)A se vedea nota introductivă 7. (8)SEMII – Semiconductor Equipment and Materials Institute Incorporated (Institutul de Echipamente şi Materiale Semiconductoare). | ||
|
|
|
|
|
|
|
|
|
De la zz/ll/aaaa la zz/ll/aaaa |
|
Structura capitalului întreprinderii în cauză/valoarea investiţiilor efectuate sau preconizate/personal angajat sau preconizat a fi angajat |
1.Numele, adresa completă şi ţara exportatorului, datele de contact, TIN 2.Date de contact suplimentare, inclusiv numerele de telefon şi de fax, precum şi adresa de e-mail, dacă există (opţional) 3.A se preciza dacă activitatea principală este producţia sau comercializarea 4.Descrierea orientativă a mărfurilor eligibile pentru acordarea tratamentului preferenţial, însoţită de o listă orientativă a poziţiilor din Sistemul armonizat (sau a capitolelor, dacă mărfurile comercializate se încadrează la mai mult de 20 de poziţii din Sistemul armonizat) 5.Angajamentul exportatorului Prin prezenta, subsemnatul (subsemnata): - declar că informaţiile de mai sus sunt corecte; - certific faptul că nu am făcut niciodată obiectul revocării unei înregistrări; sau, dacă am făcut obiectul unei astfel de revocări, certific faptul că situaţia care a condus la o astfel de revocare a fost remediată; - mă angajez să întocmesc atestate de origine numai pentru mărfuri care sunt eligibile pentru acordarea unui tratament preferenţial şi care respectă regulile de origine specificate în prezenta anexă; - mă angajez să ţin o contabilitate comercială adecvată a producţiei/furnizării de mărfuri eligibile pentru acordarea unui tratament preferenţial şi să păstrez evidenţele contabile timp de cel puţin trei ani de la sfârşitul anului calendaristic în care a fost întocmit atestatul de origine; - mă angajez să notific imediat autoritatea competentă cu privire la modificările datelor mele de înregistrare survenite de la obţinerea numărului de exportator înregistrat, de îndată ce aceste modificări apar; - mă angajez să cooperez cu autoritatea competentă; - mă angajez să accept orice verificare a exactităţii atestatelor de origine emise de mine, inclusiv orice verificări ale registrelor contabile şi orice vizite la sediile mele efectuate de Comisia Europeană sau de autorităţile statelor membre; - mă angajez să solicit revocarea înregistrării mele în sistem în cazul în care nu mai îndeplinesc condiţiile necesare pentru exportul de mărfuri în temeiul prezentei decizii; - mă angajez să solicit revocarea înregistrării mele în sistem în cazul în care nu mai intenţionez să export astfel de mărfuri în temeiul prezentei decizii. ____________________________________________________ Locul, data, semnătura semnatarului autorizat, numele şi funcţia (1) 6.Acordul prealabil expres şi în cunoştinţă de cauză al exportatorului prin care acesta acceptă publicarea datelor sale pe site-ul web public Subsemnatul (subsemnata) declar prin prezenta că am fost informat(ă) asupra faptului că informaţiile furnizate în prezenta declaraţie pot fi făcute publice pe site-ul web public. Accept publicarea acestor informaţii pe site-ul web public. Îmi pot retrage acordul de publicare a acestor informaţii pe site-ul web public prin trimiterea unei cereri către autorităţile competente responsabile cu înregistrarea. ____________________________________________________ Locul, data, semnătura semnatarului autorizat, numele şi funcţia (1) 7.Casetă rezervată pentru uzul oficial al autorităţii competente Solicitantul este înregistrat cu următorul număr: Numărul de înregistrare:… Data înregistrării… Data de la care este valabilă înregistrarea:… Semnătura şi ştampila (1)… Notă de informare privind protecţia şi prelucrarea datelor cu caracter personal incluse în sistem 1. Atunci când Comisia Europeană prelucrează datele cu caracter personal din prezenta cerere de obţinere a statutului de exportator înregistrat, se aplică Regulamentul (UE) 2018/1725 al Parlamentului European şi al Consiliului (2). În cazul în care autorităţile competente dintr-o TTPM pun în aplicare Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului (3) , regulamentul menţionat se aplică în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date cu caracter personal prelucrate şi conţinute în prezenta cerere de obţinere a statutului de exportator înregistrat. 2. Datele cu caracter personal referitoare la cererea de obţinere a statutului de exportator înregistrat sunt prelucrate în sensul Deciziei 2013/755/UE a Consiliului (4). Regulamentele menţionate la punctul 1 constituie temeiul juridic pentru prelucrarea datelor cu caracter personal referitoare la cererea de obţinere a statutului de exportator înregistrat. 3. Autoritatea competentă a unei TTPM în care a fost depusă cererea este operatorul responsabil cu prelucrarea datelor în sistemul REX. Lista autorităţilor competente ale TTPM se publică pe site-ul web al Comisiei. 4. Accesul la toate datele din prezenta cerere se acordă, prin intermediul unui nume de utilizator/parolă, utilizatorilor din cadrul Comisiei, autorităţilor competente ale TTPM şi autorităţilor vamale din statele membre. 5. Datele aferente unei înregistrări revocate se păstrează în sistemul REX, timp de zece ani calendaristici, de către autorităţile competente ale unei TTPM. Acest termen începe să curgă de la sfârşitul anului în care a avut loc revocarea înregistrării. 6. Persoanele vizate au drept de acces la datele lor care sunt prelucrate în sistemul REX şi, dacă este cazul, au dreptul de a rectifica, de a şterge sau de a bloca datele în conformitate cu Regulamentul (UE) 2018/1725 sau cu Regulamentul (UE) 2016/679, după caz. Toate cererile de drept de acces, de rectificare, de ştergere sau de blocare se depun la autorităţile competente ale TTPM responsabile cu înregistrarea şi, după caz, sunt prelucrate de aceste autorităţi. În cazul în care un exportator înregistrat a trimis Comisiei o cerere de exercitare a dreptului respectiv, Comisia transmite respectiva cerere autorităţilor competente din TTPM în cauză. În cazul în care exportatorul înregistrat nu a reuşit să îşi obţină drepturile de la operatorul de date, exportatorul înregistrat prezintă această cerere Comisiei, care acţionează în calitate de operator. Comisia are dreptul de a rectifica, de a şterge sau de a bloca datele. 7. Plângerile pot fi adresate autorităţii naţionale competente în domeniul protecţiei datelor. În cazul în care plângerea se referă la prelucrarea datelor de către Comisie, ea trebuie adresată Autorităţii Europene pentru Protecţia Datelor (http://www.edps.europa.eu/EDPSWEB/). |
(1)Atunci când cererile de obţinere a statutului de exportator înregistrat sau alte schimburi de informaţii între exportatorii înregistraţi şi autorităţile competente ale TTPM sunt realizate utilizând tehnici electronice de prelucrare a datelor, semnătura şi ştampila menţionate în casetele 5, 6 şi 7 se înlocuiesc cu o modalitate de autentificare electronică. (2)Regulamentul (UE) 2018/1725 al Parlamentului European şi al Consiliului din 23 octombrie 2018 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituţiile, organele, oficiile şi agenţiile Uniunii şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 45/2001 şi a Deciziei nr. 1247/2002/CE (JO L 295, 21.11.2018, p. 39). (3)Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor) (JO L 119, 4.5.2016, p. 1). (4) Decizia 2013/755/UE a Consiliului din 25 noiembrie 2013 privind asocierea ţărilor şi teritoriilor de peste mări la Uniunea Europeană ("Decizia de asociere peste mări") (JO L 344, 19.12.2013, p. 1). |
1. Furnizor (1) | FIŞĂ DE INFORMAŢII care se utilizează pentru schimburi comerciale preferenţiale între UNIUNEA EUROPEANĂ Şi TTPM | |||
2. Destinatar (1) | ||||
3. Persoană împuternicită de către operator (1) | 4. Statul în care a avut loc prelucrarea sau transformarea | |||
6. Biroul vamal de import (1) | 5. Spaţiu rezervat administraţiei | |||
7. Document de import (2) | ||||
Formular … Nr. … | ||||
Seria … | ||||
Data … | ||||
MĂRFURI | ||||
8. Mărci, numere, cantitate şi natura coletelor | 9. Sistemul armonizat de denumire şi codificare a mărfurilor poziţie/subpoziţie (codul SA) | 10. Cantitatea (1) | ||
11. Valoarea (4) | ||||
MATERIALELE DE IMPORT UTILIZATE | ||||
12. Sistemul armonizat de denumire şi codificare a mărfurilor poziţie/subpoziţie (codul SA) | 13. Ţara de origine | 14. Cantitatea (3) | 15. Valoarea (2) (5) | |
16. Tipul prelucrării sau al transformării efectuate | ||||
17. Observaţii | ||||
18. VIZA VĂMII | 19. DECLARAŢIA FURNIZORULUI | |||
Declaraţie certificată conformă: | Subsemnatul (subsemnata) declar că informaţiile din prezenta fişă de informaţii sunt exacte. | |||
Document … |
| |||
Formular … Nr. … |
| |||
Biroul vamal … |
| |||
Data … | … | … | ||
(Locul) | (Data) | |||
|
| |||
Ştampila oficială |
| |||
|
| |||
… | … | |||
(Semnătura) | (Semnătura) | |||
(1)(2)(3)(4)(5) A se vedea notele de subsol de pe verso. | ||||
CERERE DE VERIFICARE | REZULTATUL VERIFICĂRII |
Subsemnatul (subsemnata), lucrător vamal, solicit verificarea autenticităţii şi a exactităţii prezentei fişe de informaţii. | Verificarea efectuată demonstrează că prezenta fişă de informaţii: |
| (a) a fost eliberată de biroul vamal indicat şi că informaţiile pe care le conţine sunt exacte (*) |
| (b) nu îndeplineşte cerinţele de autenticitate şi de exactitate impuse (a se vedea notele anexate) (*) |
|
|
… | … |
(Locul şi data) | (Locul şi data) |
|
|
Ştampila oficială | Ştampila oficială |
… | … |
(Semnătura lucrătorului) | (Semnătura lucrătorului) |
|
|
|
|
| (*)A se şterge menţiunile inutile |
REFERINŢE ÎNCRUCIŞATE (1) Numele persoanei sau al societăţii şi adresa completă. (2) Informaţii facultative. (3) Kg, hl, m3 sau alte unităţi de măsură. (4) Se consideră că ambalajele formează un întreg cu mărfurile pe care le conţin. Cu toate acestea, prezenta dispoziţie nu se aplică ambalajelor care nu sunt de tip obişnuit pentru articolul împachetat şi care au o valoare proprie de utilizare durabilă, independent de funcţia lor de ambalaj. (5) Valoarea trebuie indicată în conformitate cu dispoziţiile privind regulile de origine. " | |