Art. 3. - Art. 3: Produse obţinute integral - Rectificare din 18-feb-2020 la Decizia (UE) 2019/2196 a Consiliului din 19 decembrie 2019 de modificare a Deciziei 2013/755/UE privind asocierea ţărilor şi teritoriilor de peste mări la Uniunea Europeană (''Decizia de asociere peste mări'')

Acte UE

Jurnalul Oficial 45L

În vigoare
Versiune de la: 18 Februarie 2020
Art. 3: Produse obţinute integral
(1)Se consideră ca fiind obţinute integral într-o TTPM:
a)produsele minerale extrase din solul TTPM în cauză sau de pe fundul mărilor sau oceanelor sale;
b)plantele şi produsele vegetale cultivate sau recoltate în TTPM în cauză;
c)animalele vii care se nasc şi cresc pe teritoriul TTMP în cauză;
d)produsele provenite de la animalele vii care sunt crescute pe teritoriul TTPM în cauză;
e)produsele obţinute de la animale sacrificate născute şi crescute în TTPM în cauză;
f)produsele vânătoreşti sau produsele pescăreşti care se găsesc pe teritoriul TTPM în cauză;
g)produsele de acvacultură, dacă peştii, crustaceele şi moluştele sunt născute şi crescute în TTPM în cauză;
h)produsele de pescuit maritim şi alte produse obţinute de navele TTPM în cauză din mările aflate în afara oricăror ape teritoriale;
i)produsele obţinute pe vasele-fabrică ale TTPM în cauză exclusiv din produsele menţionate la litera (h);
j)articolele uzate, colectate în TTPM în cauză şi care nu se mai pot folosi decât pentru recuperarea materiilor prime;
k)deşeurile provenite din operaţiunile de fabricaţie desfăşurate în TTPM în cauză;
l)produsele extrase din solul sau subsolul marin din afara oricăror ape teritoriale, cu condiţia ca TTPM în cauză să aibă drepturi exclusive de exploatare;
m)mărfurile fabricate în TTPM în cauză exclusiv din produsele prevăzute la literele (a)-(l).
(2)Termenii "navele TTPM în cauză" şi "vasele-fabrică ale TTPM în cauză" utilizaţi la alineatul (1) literele (h) şi (i) se aplică numai navelor şi vaselor-fabrică ce respectă următoarele cerinţe:
a)sunt înmatriculate într-o TTPM ori într-un stat membru;
b)navighează sub pavilionul unei TTPM ori al unui stat membru;
c)îndeplinesc una din următoarele condiţii:
(i)sunt deţinute în proporţie de cel puţin 50 % de resortisanţi ai TTPM ori ai unui stat membru; sau
(ii)sunt în proprietatea unor societăţi:
- care îşi au sediul social şi sediul principal de activitate în TTPM sau în statele membre; şi
- care sunt deţinute în proporţie de cel puţin 50 % de TTPM, de entităţi publice ale ţării respective, de resortisanţi ai ţării respective sau ai statelor membre.
(3)Fiecare dintre condiţiile prevăzute la alineatul (2) poate fi îndeplinită în statele membre sau în diferite TTPM. În acest caz, produsele se consideră a fi originare din TTPM sub al cărui pavilion este înregistrată nava sau vasul-fabrică în conformitate cu alineatul (2) litera (a).