Art. 15. - Art. 15: Separare contabilă - Rectificare din 18-feb-2020 la Decizia (UE) 2019/2196 a Consiliului din 19 decembrie 2019 de modificare a Deciziei 2013/755/UE privind asocierea ţărilor şi teritoriilor de peste mări la Uniunea Europeană (''Decizia de asociere peste mări'')

Acte UE

Jurnalul Oficial 45L

În vigoare
Versiune de la: 18 Februarie 2020
Art. 15: Separare contabilă
(1)Dacă la prelucrarea sau transformarea unui produs se folosesc materiale fungibile originare şi neoriginare, autorităţile vamale ale statelor membre pot să autorizeze, la cererea scrisă a operatorilor economici, gestionarea materialelor în Uniune conform metodei separării contabile, în sensul exportării lor ulterioare către o TTPM în cadrul cumulului bilateral, fără ca materialele respective să fie păstrate în stocuri separate.
(2)Autorităţile vamale ale statelor membre pot acorda autorizaţia menţionată la alineatul (1) sub rezerva oricăror condiţii pe care le consideră adecvate.
Autorizaţia se acordă numai dacă prin utilizarea metodei menţionate la alineatul (3) se poate asigura că numărul de produse obţinute care ar putea fi considerate "originare din Uniune" este, în orice moment, acelaşi cu numărul de produse care ar fi fost obţinute utilizând o metodă de separare fizică a stocurilor.
Dacă este autorizată, metoda se aplică, iar aplicarea acesteia se înregistrează pe baza principiilor generale de contabilitate în vigoare în Uniune.
(3)Beneficiarul metodei menţionate la alineatul (2) întocmeşte sau, până la aplicarea sistemului REX, solicită dovezile de origine pentru cantităţile de produse care pot fi considerate originare din Uniune. La cererea autorităţilor vamale ale statelor membre, beneficiarul furnizează o declaraţie privind modul în care au fost gestionate cantităţile.
(4)Autorităţile vamale ale statelor membre monitorizează utilizarea autorizaţiei menţionate la alineatul (1).
Acestea pot retrage autorizaţia în cazul în care:
a)beneficiarul utilizează în mod necorespunzător autorizaţia, în orice fel; sau
b)beneficiarul nu îndeplineşte oricare dintre celelalte condiţii prevăzute în prezenta anexă.