Directiva 97/7/CE/20-mai-1997 privind protecţia consumatorilor cu privire la contractele la distanţă
Acte UE
Editia Speciala a Jurnalului Oficial
Ieşit din vigoare Versiune de la: 25 Decembrie 2007
Directiva 97/7/CE/20-mai-1997 privind protecţia consumatorilor cu privire la contractele la distanţă
Dată act: 20-mai-1997
Emitent: Parlamentul European;Consiliul Uniunii Europene
PARLAMENTUL EUROPEAN ŞI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, în special articolul 100a,
având în vedere propunerea Comisiei (1),
(1)JO C 156, 23.6.1992, p. 14 şi JO C 308, 15.11.1993, p. 18.
având în vedere avizul Comitetului Economic şi Social (2),
(2)JO C 19, 25.1.1993, p. 111.
hotărând în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 189b din tratat (3), ţinând seama de textul comun aprobat la 27 noiembrie 1996 de Comitetul de conciliere,
(3)Avizul Parlamentului European din 26 mai 1993 (JO C 176, 28.6.1993, p. 95), Poziţia Comună a Consiliului din 29 iunie 1995, (JO C 288, 30.10.1995, p. 1) şi Decizia Parlamentului European din 13 decembrie 1995 (JO C 17, 22.1.1996, p. 51). Decizia Parlamentului European din 16 ianuarie 1997 şi Decizia Consiliului din 20 ianuarie 1997.
(1)întrucât, în cadrul procesului de atingere a obiectivelor pieţei interne, trebuie să se ia măsuri destinate consolidării treptate a acestei pieţe;
(2)întrucât libera circulaţie a mărfurilor şi serviciilor afectează nu numai sectorul afacerilor, ci şi persoanele particulare; întrucât aceasta permite consumatorilor accesul la bunuri şi servicii care provin dintr-un alt stat membru în aceleaşi condiţii ca şi populaţia acelui stat;
(3)întrucât vânzarea transfrontalieră la distanţă poate fi una dintre manifestările concrete pentru consumatori a realizării pieţei interne, astfel cum s-a constatat, inter alia, în comunicarea Comisiei către Consiliu intitulată “Spre o piaţă unică a distribuţiei"; întrucât este necesar, pentru buna funcţionare a pieţei interne, ca consumatorii să poată să se adreseze unei întreprinderi care se află în afara ţării lor, chiar în cazul în care aceasta din urmă dispune de o filială în ţara de rezidenţă a consumatorului;
(4)întrucât introducerea noilor tehnologii antrenează o multiplicare a mijloacelor puse la dispoziţia consumatorilor de a obţine informaţii privind ofertele prezentate pe întreg teritoriul Comunităţii şi pentru a comanda aceste produse; întrucât anumite state membre au luat deja măsuri diferite sau divergente de protecţie a consumatorilor în materie de vânzare la distanţă, cu incidenţă negativă asupra concurenţei între întreprinderi în cadrul pieţei interne; întrucât, în consecinţă, este necesară introducerea la nivel comunitar a unui minimum de norme comune în acest domeniu;
(5)întrucât alineatele (18) şi (19) din anexa la Rezoluţia Consiliului din 14 aprilie 1975, privind un program preliminar al Comunităţii Economice Europene pentru o politică de protejare şi informare a consumatorilor (4) subliniază necesitatea de a proteja cumpărătorii de bunuri sau de servicii împotriva cererilor de plată pentru mărfuri necomandate şi împotriva metodelor de vânzare agresivă;
(4)JO C 92, 25.4.1975, p. 1.
(6)întrucât alineatul (33) din comunicarea Comisiei către Consiliu, intitulată “Un nou impuls pentru politica de protecţie a consumatorilor", care fost aprobată prin Rezoluţia Consiliului din 23 iunie 1986 (5), declară că Comisia va prezenta propuneri privind utilizarea noilor tehnologii ale informaţiei care permit consumatorilor, de la domiciliul lor, să comande furnizorilor;
(5)JO C 167, 5.7.1986, p. 1.
(7)întrucât Rezoluţia Consiliului din 9 noiembrie 1989, asupra priorităţilor viitoare pentru relansarea politicii de protecţie a consumatorilor (6) invită Comisia să acorde prioritate domeniilor prevăzute de anexa la rezoluţia menţionată; întrucât anexa respectivă menţionează noile tehnologii privind vânzarea la distanţă; întrucât Comisia a dat curs acestei rezoluţii prin adoptarea unui plan de acţiune trienal pentru politica de protecţie a consumatorilor în Comunitatea Economică Europeană (1990-1992); întrucât acest plan prevede adoptarea unei directive;
(6)JO C 294, 22.11.1989, p. 1.
(8)întrucât utilizarea limbilor străine în domeniul contractelor la distanţă este de competenţa statelor membre;
(9)întrucât contractele negociate la distanţă presupun utilizarea unuia sau a mai multor mijloace de comunicare la distanţă; întrucât diferitele mijloace de comunicare sunt utilizate în cadrul unui sistem organizat de vânzări sau de prestări de servicii la distanţă, fără a fi necesară prezenţa simultană a furnizorului şi a consumatorului; întrucât evoluţia permanentă a acestor mijloace de comunicare nu permite stabilirea unei liste exhaustive, dar face necesară definirea principiilor valabile chiar pentru acelea care nu sunt încă utilizate pe scară largă;
(10)întrucât aceeaşi tranzacţie care comportă operaţiuni succesive sau o serie de operaţiuni distincte pe o perioadă de timp poate da naştere la descrieri juridice diferite, în funcţie de legislaţia statelor membre; întrucât dispoziţiile prezentei directive nu pot fi aplicate în mod diferit, în conformitate cu legislaţia statelor membre, sub rezerva recurgerii la prevederile articolului 14; întrucât, în acest scop, este, deci, necesar să se considere că trebuie cel puţin respectate dispoziţiile prezentei directive la data primei operaţiuni dintr-o serie de operaţiuni succesive sau a primei dintr-o serie de operaţiuni distincte pe o perioadă de timp, putând fi considerate ca formând un tot, indiferent dacă această operaţiune sau această serie de operaţiuni face obiectul unui singur contract sau mai multor contracte succesive, distincte;
(11)întrucât utilizarea mijloacelor de comunicare la distanţă nu trebuie să conducă la o diminuare a informaţiilor furnizate consumatorului; întrucât ar trebui, deci, să se determine informaţiile care trebuie transmise consumatorilor, indiferent de mijloacele de comunicare utilizate; întrucât informaţiile transmise trebuie, de asemenea, să fie conforme cu celelalte norme comunitare relevante, şi în special cele prevăzute de Directiva 84/450/CEE a Consiliului din 10 septembrie 1984 de apropiere a actelor cu putere de lege şi actelor administrative din statele membre referitoare la publicitatea înşelătoare (1); întrucât, în cazul în care sunt prevăzute excepţii la obligaţiile privind furnizarea de informaţii, este la latitudinea consumatorului, în mod discreţionar, să ceară anumite informaţii de bază, precum identitatea furnizorului, caracteristicile esenţiale ale bunurilor sau serviciilor şi preţul lor;
(1)JO L 250, 19.9.1984, p. 17.
(12)întrucât, în cazul comunicării prin telefon, consumatorul trebuie să primească suficiente informaţii la începutul conversaţiei pentru a decide continuarea convorbirii;
(13)întrucât informaţiile difuzate prin intermediul anumitor tehnologii electronice au deseori un caracter efemer, în măsura în care acestea nu sunt primite şi pe un suport durabil; întrucât consumatorul trebuie, deci, să primească în scris, în timp util, informaţii necesare unei bune executări a contractului;
(14)întrucât consumatorul nu are posibilitatea de a vedea produsul în mod concret sau de a aprecia natura serviciului furnizat înainte de încheierea contractului; întrucât ar trebui să se prevadă un drept de retractare din contract, în lipsa prevederilor contrare ale prezentei directive; întrucât, pentru ca acest drept să nu rămână pur formal, eventualele costuri suportate de consumator atunci când îşi exercită dreptul de retractare nu trebuie să fie limitate la costuri directe de returnare a bunurilor; întrucât acest drept de retractare nu trebuie să prejudicieze drepturile consumatorului, în temeiul legislaţiei interne, mai ales în ceea ce priveşte primirea produselor deteriorate, a serviciilor defectuoase sau a produselor şi serviciilor care nu corespund descrierii din ofertă; întrucât este de competenţa statelor membre să determine alte condiţii şi modalităţi consecutive exercitării dreptului de retractare;
(15)întrucât este necesar, de asemenea, să se prevadă un termen de executare a contractului, în cazul în care acesta nu a fost definit în momentul comenzii;
(16)întrucât tehnica promoţională care constă în a expedia un produs sau a presta un serviciu consumatorului, în schimbul plăţii, fără o cerere prealabilă sau acord explicit din partea sa, nu poate fi permisă cu excepţia cazului în care se referă la un produs sau serviciu de substituţie;
(17)întrucât principiile prevăzute la articolele 8 şi 10 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale din 4 noiembrie 1950 se aplică; întrucât ar trebui să se recunoască dreptul consumatorului la protecţia vieţii private, mai ales în ceea ce priveşte dreptul la linişte, în legătură cu anumite tehnici de comunicare agresive; întrucât, în consecinţă, ar trebui să se precizeze limitele specifice ale utilizării acestor mijloace; întrucât statele membre ar trebui să ia măsurile necesare pentru protejarea eficace a acelor consumatori care nu doresc să fie contactaţi prin anumite mijloace de comunicare, contra unor astfel de contacte, fără a aduce atingere mijloacelor speciale de protecţie oferite consumatorului de legislaţia comunitară privind protejarea datelor personale şi a vieţii private;
(18)întrucât este important ca normele minime obligatorii conţinute de prezenta directivă să fie completate, după caz, de acorduri voluntare ale comercianţilor interesaţi, în conformitate cu Recomandarea 92/295/CEE a Comisiei din 7 aprilie 1992, privind codurile de practică pentru protecţia consumatorilor cu privire la contractele negociate la distanţă (2);
(2)JO L 156, 10.6.1992, p. 21.
(19)întrucât este important, în interesul unei protecţii optime a consumatorilor, ca aceştia să fie informaţi în mod satisfăcător asupra dispoziţiilor prezentei directive şi asupra codurilor de practică ce pot exista în acest domeniu;
(20)întrucât nerespectarea dispoziţiilor prezentei directive poate să aducă prejudicii nu numai consumatorilor, ci şi competitorilor; întrucât, în consecinţă, se pot prevedea dispoziţii care să permită organismelor publice sau reprezentanţilor acestora, sau organizaţiilor de consumatori având, în temeiul legislaţiei interne, un interes legitim în protecţia consumatorilor, sau organizaţiilor profesionale având un interes legitim în a acţiona în sensul asigurării aplicării sale;
(21)întrucât este important pentru protecţia consumatorilor de a trata, de îndată ce este posibil, chestiunea reclamaţiilor transfrontaliere; întrucât Comisia a publicat la 14 februarie 1996 un plan de acţiune privind accesul consumatorilor la instanţele judecătoreşti şi soluţionarea litigiilor cu consumatorii pe piaţa internă; întrucât acest plan de acţiune cuprinde iniţiative specifice pentru promovarea procedurilor extrajudiciare; întrucât sunt sugerate criterii obiective (anexa II) pentru asigurarea fiabilităţii acestor proceduri şi se prevede utilizarea unor formulare standard pentru reclamaţii (anexa III);
(22)întrucât, în utilizarea noilor tehnologii, consumatorul nu poate controla mijloacele de comunicare folosite; întrucât, în consecinţă, este necesar să se prevadă că sarcina probei poate reveni furnizorului;
(23)întrucât există riscul ca, în anumite cazuri, consumatorul să fie lipsit de protecţie, în temeiul prezentei directive, prin desemnarea legislaţiei unei ţări nemembre ca legislaţie aplicabilă contractului; întrucât, în consecinţă, ar trebui ca prezenta directivă să prevadă dispoziţii pentru prevenirea acestui risc;
(24)întrucât un stat membru poate interzice, din motive de interes general, comercializarea pe teritoriul său a anumitor produse şi servicii prin contracte la distanţă; întrucât această interdicţie trebuie respecte normele comunitare; întrucât astfel de interdicţii sunt deja prevăzute, mai ales în materie de medicamente, de Directiva 89/552/CEE a Consiliului din 3 octombrie 1989 privind coordonarea anumitor acte cu putere de lege şi acte administrative ale statelor membre cu privire la desfăşurarea activităţilor de difuzare a programelor de televiziune (1) şi prin Directiva 92/28/CEE a Consiliului din 31 martie 1992 privind publicitatea pentru medicamentele de uz uman (2),
(1)JO L 298, 17.10.1989, p. 23.
(2)JO L 113, 30.4.1992, p. 13.
ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:
-****-
Art. 1: Obiect
Obiectul prezentei directive este apropierea actelor cu putere de lege şi actelor administrative ale statelor membre privind contractele la distanţă între consumatori şi furnizori.
Art. 2: Definiţii
În sensul prezentei directive:
1.“contract la distanţă" înseamnă orice contract privind bunuri sau servicii, încheiat între un furnizor şi un consumator, în cadrul unei sistem organizat de vânzare sau de prestare de servicii la distanţă organizat de furnizor, care, pentru acest contract, utilizează exclusiv unul sau mai multe mijloace de comunicare la distanţă până la momentul în care este încheiat contractul şi inclusiv acel moment;
2.“consumator" înseamnă orice persoană fizică care, în contractele reglementate de prezenta directivă, acţionează în scopuri care sunt în afara activităţii sale profesionale;
3.“furnizor" înseamnă orice persoană fizică sau juridică care, în contracte reglementate de prezenta directivă, acţionează în capacitatea sa profesională;
4.“mijloc de comunicare la distanţă" înseamnă orice mijloc care, fără prezenţa fizică simultană a furnizorului şi consumatorului, poate fi utilizat pentru încheierea unui contract între aceste părţi. O listă care indică mijloacele reglementate de prezenta directivă figurează în anexa I;
5.“operator de mijloc de comunicare" înseamnă orice persoană fizică sau juridică, publică sau privată, a cărei activitate profesională constă în a pune la dispoziţia furnizorilor unul sau mai multe mijloace de comunicare la distanţă.
Art. 3: Derogări
(1)Prezenta directivă nu se aplică contractelor:
- privind orice serviciu financiar la care se aplică Directiva 2002/65/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 septembrie 2002 privind comercializarea la distanţă a serviciilor financiare de consum şi de modificare a Directivei 90/619/CEE a Consiliului şi a Directivelor 97/7/CE şi 98/27/CE (*)
(*)JO L 271,9.10.2002, p. 16.
- încheiate prin intermediul automatelor sau incintelor comerciale automatizate;
- încheiate cu operatori de telecomunicaţii prin folosirea telefoanelor publice cu plată;
- încheiate în scopul construcţiei şi vânzării de bunuri imobiliare sau referitoare la alte drepturi privind bunuri imobiliare, cu excepţia închirierii;
- încheiate în urma unei licitaţii.
(2)Articolele 4, 5, 6 şi articolul 7 alineatul (1) nu se aplică:
- contractelor de furnizare de produse alimentare, băuturi sau alte bunuri de consum curent furnizate la domiciliului consumatorului, la reşedinţa acestuia sau la locul său de muncă prin distribuitori stabili;
- contractelor de furnizare de servicii de cazare, transport, alimentaţie, distracţii, atunci când furnizorul se angajează, la încheierea contractului, să furnizeze aceste servicii la o dată anume sau pentru o perioadă anume; în mod excepţional, în cazul activităţilor de distracţii în aer liber, furnizorul poate să-şi rezerve dreptul de a nu aplica articolul 7 alineatul (2), în anumite împrejurări.
Art. 4: Informaţii prealabile
(1)Consumatorul trebuie să beneficieze, în timp util înainte de încheierea contractului, de informaţiile următoare:
a)identitatea furnizorului şi, în cazul în care contractul necesită plata în avans, adresa acestuia;
b)caracteristicile esenţiale ale bunurilor sau serviciilor;
c)preţul bunurilor sau serviciilor, cu toate taxele incluse;
d)costuri de livrare, după caz;
e)modalităţi de plată, de livrare sau de executare;
f)existenţa unui drept de retractare, cu excepţia cazurilor prevăzute la articolul 6 alineatul (3);
g)costul de utilizare a mijloacelor de comunicare la distanţă, atunci când este calculat pe baza unui alt tarif decât tariful de bază;
h)durata de valabilitate a ofertei sau a preţului;
i)după caz, durata minimă a contractului în cazul contractelor privind furnizarea continuă sau repetată a bunurilor sau serviciilor.
(2)Informaţiile menţionate la alineatul (1), al căror scop comercial trebuie să apară fără echivoc, se furnizează într-o manieră clară şi inteligibilă, pe orice cale adecvată mijloacelor de comunicare la distanţă utilizate, cu respectarea, mai ales, a principiilor bunei credinţe în materie de tranzacţii comerciale şi a principiilor care reglementează protecţia persoanelor care nu au capacitatea de a-şi da consimţământul, în conformitate cu legislaţia statelor membre, cum sunt minorii.
(3)De asemenea, în cazul comunicărilor telefonice, se indică explicit la începutul oricărei conversaţii cu consumatorul identitatea furnizorului şi scopul comercial al apelului.
Art. 5: Confirmarea scrisă a informaţiilor
(1)Consumatorul trebuie să primească, în scris sau pe un alt suport durabil disponibil şi la care are acces, confirmarea informaţiilor menţionate la articolul 4 alineatul (1) literele (a)-(f), în timp util pe parcursul executării contractului şi până la momentul livrării, în cazul bunurilor care nu sunt destinate livrărilor către terţi, cu excepţia cazului în care aceste informaţii au fost deja furnizate consumatorului înainte de încheierea contractului, în scris sau pe un alt suport durabil disponibil şi la care acesta are acces.
În orice caz trebuie să se menţioneze următoarele:
- o informare scrisă asupra condiţiilor şi modalităţilor de exercitare a dreptului de retractare, în sensul articolului 6, inclusiv cazurile menţionate la articolul 6 alineatul (3) prima liniuţă;
- adresa geografică a sediului furnizorului unde consumatorul poate prezenta reclamaţiile sale;
- informaţii privind serviciile după vânzare şi garanţiile comerciale existente;
- condiţiile de reziliere a contractului, atunci când acesta este pe durată nedeterminată sau pe o perioadă mai mare de un an.
(2)Alineatul (1) nu se aplică serviciilor a căror executare este realizată cu ajutorul unui mijloc de comunicare la distanţă, atunci când aceste servicii sunt furnizate o singură dată şi sunt facturate de operatorul mijlocului de comunicare la distanţă. Cu toate acestea, consumatorul trebuie să aibă posibilitatea, în toate cazurile, să cunoască adresa geografică a sediului furnizorului la care consumatorul îşi poate prezenta reclamaţiile.
Art. 6: Dreptul de retractare
(1)Pentru orice contract la distanţă, consumatorul dispune de un termen de cel puţin şapte zile lucrătoare pentru a se retracta din contract, fără penalităţi şi fără indicarea vreunui motiv. Singurele cheltuieli care pot fi imputate consumatorului datorită exercitării dreptului său de a se retracta sunt costurile directe de returnare a mărfurilor.
Termenul de exercitare a acestui drept curge:
- pentru bunuri, de la data recepţiei de către consumator, atunci când obligaţiile prevăzute la articolul 5 au fost îndeplinite;
- pentru servicii, de la data încheierii contractului sau la data în care obligaţiile prevăzute la articolul 5 au fost îndeplinite, în cazul în care acestea au fost îndeplinite după încheierea contractului, cu condiţia ca termenul să nu depăşească termenul de trei luni prevăzut de alineatul următor.
în cazul în care furnizorul nu şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute la articolul 5, termenul este de trei luni. Acest termen curge:
- pentru bunuri, de la data recepţiei lor de către consumator;
- pentru servicii, de la data încheierii contractului.
În cazul în care informaţiile menţionate la articolul 5 sunt furnizate în acest termen de trei luni, termenul de şapte zile lucrătoare prevăzut de primul alineat începe să curgă din acest moment.
(2)În cazul în care dreptul de retractare a fost exercitat de către consumator în conformitate cu prezentul articol, furnizorul este obligat să ramburseze gratis sumele plătite de consumator. Singurele cheltuieli care pot fi imputate consumatorului datorită exercitării dreptului de retractare sunt costurile directe ale returnării bunurilor. Rambursarea trebuie efectuată cât mai curând posibil şi, în orice caz, în termen de treizeci de zile.
(3)Cu excepţia cazului în care părţile au convenit altfel, consumatorul nu-şi poate exercita dreptul de retractare prevăzut la alineatul (1) în ceea ce priveşte contractele:
- pentru furnizarea de servicii, în cazul în care executarea a început, cu acordul consumatorului, înainte ca termenul de şapte zile lucrătoare prevăzut la alineatul (1) să expire;
- pentru furnizarea de bunuri sau servicii al căror preţ depinde de fluctuaţiile de pe piaţa financiară pe care furnizorul nu poate să le controleze;
- pentru furnizarea de bunuri confecţionate după specificaţiile prezentate de consumator sau personalizate în mod clar sau care, după natura lor, nu pot fi returnate sau sunt susceptibile a se deteriora sau a se perima rapid;
- pentru furnizarea de înregistrări audio sau video sau de programe informatice care au fost desigilate de către consumator;
- pentru furnizarea de ziare, periodice şi reviste;
- pentru servicii de jocuri şi loterie.
(4)Statele membre prevăd în legislaţia lor pentru a se asigura că:
- în cazul în care preţul bunurilor sau serviciilor este în întregime sau parţial acoperit de un credit acordat de furnizor sau
- în cazul în care acest preţ este în întregime sau parţial acoperit de un credit acordat consumatorului de un terţ, pe baza unui acord între terţ şi furnizor;
contractul de credit este reziliat, fără penalităţi, în cazul în care consumatorul îşi exercită dreptul de retractare, în conformitate cu alineatul (1).
Statele membre stabilesc modalităţile de reziliere a contractului de credit.
Art. 7: Executarea
(1)Cu excepţia cazului în care părţile nu au convenit altfel, furnizorul trebuie să execute comanda în termen de cel mult treizeci de zile de la data următoare celei în care consumatorul a transmis comanda sa furnizorului.
(2)În cazul în care furnizorul nu-şi respectă obligaţiile ce-i revin în temeiul contractului, pe motiv că bunurile sau serviciile comandate nu sunt disponibile, consumatorul trebuie să fie informat de această situaţie şi trebuie să poată obţine rambursarea tuturor sumelor pe care le-a plătit în cel mai scurt timp, şi, în orice caz, în termen de treizeci de zile.
(3)Cu toate acestea, statele membre pot să prevadă ca furnizorul să poată furniza consumatorului bunuri sau servicii la o calitate şi la un preţ echivalent, în cazul în care această posibilitate a fost prevăzută anterior încheierii contractului sau în contract. Consumatorul este informat despre această posibilitate într-o manieră clară şi inteligibilă. Cheltuielile de returnare a bunurilor, ca urmare a exercitării dreptului de retractare sunt, în acest caz, în sarcina furnizorului, iar consumatorul trebuie să fie informat cu privire la aceasta. În aceste cazuri, furnizarea de bunuri sau servicii nu poate fi asimilată unei vânzări necomandate, în sensul articolului 9.
Art. 8:
[textul din Art. 8 a fost abrogat la 25-dec-2007 de Art. 89 din titlul VI din Directiva 2007/64/CE/13-nov-2007]
Art. 9: Vânzarea nesolicitată
Având în vedere că Directiva 2005/29/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 11 mai 2005 privind practicile comerciale neloiale ale întreprinderilor de pe piaţa internă faţă de consumatori (*) interzice practicile de vânzare nesolicitată, statele membre iau măsurile necesare pentru a exonera consumatorul de cheltuielile pe care le implică vânzarea nesolicitată, absenţa unui răspuns al consumatorului nefiind echivalentă cu consimţământul său.
(*)JO L 149, 11.6.2005, p. 22.
Art. 10: Restricţii asupra utilizării anumitor mijloace de comunicare la distanţă
(1)Utilizarea de către un furnizor a următoarelor mijloace necesită consimţământul prealabil al consumatorului:
- sistemul automatizat de apelare fără intervenţie umană (automat de apel);
- fax.
(2)Statele membre se asigură că mijloacele de comunicare la distanţă, altele decât cele menţionate la alineatul (1), care permit folosirea comunicaţiilor individuale, să fie utilizate numai în absenţa opoziţiei clare a consumatorului.
Art. 11: Căi de atac judiciare sau administrative
(1)Statele membre iau măsuri pentru a asigura mijloacele adecvate şi eficace de respectare a dispoziţiilor prezentei directive, în interesul consumatorului.
(2)Mijloacele menţionate la alineatul (1) cuprind dispoziţii care permit unuia sau mai multora dintre următoarele organisme, astfel cum este stabilit de legislaţia internă, să introducă o acţiune în faţă unei instanţe judecătoreşti sau a organelor administrative competente, potrivit legislaţiei interne, pentru a se asigura aplicarea dispoziţiilor de drept intern de punere în aplicare a prezentei directive:
a)organismele publice sau reprezentanţii lor;
b)organizaţiile de consumatori având un interes legitim în protecţia consumatorilor;
c)organizaţiile profesionale având un interes legitim de a acţiona.
(3)_
a)Statele membre pot stabili ca sarcina probei privind existenţa unei informări prealabile, a unei confirmări scrise, a respectării termenelor sau a consimţământului consumatorului să revină furnizorului.
b)Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că furnizorii şi operatorii mijloacelor de comunicaţie, atunci când sunt în măsură să facă acest lucru, pun capăt practicilor care nu sunt conforme cu măsurile adoptate în temeiul prezentei directive.
(4)Statele membre pot prevedea ca supravegherea voluntară de către organismele autonome a respectării dispoziţiilor prezentei directive şi recurgerea la aceste organisme pentru soluţionarea litigiilor să se adauge mijloacelor pe care statele membre trebuie să le prevadă pentru a asigura respectarea dispoziţiilor prezentei directive.
Art. 12: Caracterul obligatoriu
(1)Consumatorul nu poate renunţa la drepturile pe care i le conferă transpunerea prezentei directive în legislaţia internă.
(2)Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că consumatorul nu este privat de protecţia acordată de prezenta directivă datorită alegerii legislaţiei unei ţări nemembre ca legislaţie aplicabilă contractului, atunci când contractul are o legătură strânsă cu teritoriul unuia sau mai multor state membre.
Art. 13: Norme comunitare
(1)Dispoziţiile prezentei directive se aplică în măsura în care nu există dispoziţii speciale în reglementările comunitare în legătură cu anumite tipuri de contracte la distanţă, în integralitatea lor.
(2)Atunci când reglementările comunitare specifice conţin dispoziţii care reglementează numai anumite aspecte ale furnizării de bunuri sau servicii, se aplică, de preferinţă, aceste dispoziţii decât dispoziţiile prezentei directive, pentru aceste aspecte concrete ale contractelor la distanţă.
Art. 14: Clauză minimală
Statele membre pot introduce sau menţine, în domeniul reglementat de prezenta directivă, dispoziţii mai stricte, compatibile cu prevederile tratatului, pentru a asigura un nivel mai ridicat de protecţie a consumatorului. Aceste dispoziţii cuprind, după caz, interzicerea, pentru motive de interes general, a comercializării pe teritoriul lor a anumitor produse sau servicii, în special medicamente, prin contracte la distanţă, cu respectarea prevederilor tratatului.
Art. 15: Punerea în aplicare
(1)Statele membre pun în aplicare actele cu putere de lege şi actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive în termen de trei ani de la data intrării sale în vigoare. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.
(2)Atunci când statele membre adoptă actele prevăzute la alineatul (1), ele cuprind o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoţite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.
(3)Comisiei îi sunt comunicate de statele membre textele dispoziţiilor de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.
(4)În termen de patru ani de la intrarea în vigoare a prezentei directive, Comisia prezintă un raport Parlamentului European şi Consiliului asupra punerii în aplicare a prezentei directive, însoţit, după caz, de o propunere de revizuire a acesteia.
Art. 16: Informarea consumatorului
Statele membre iau măsurile necesare pentru informarea consumatorului asupra legislaţiei interne care transpune prezenta directivă şi încurajează, după caz, organizaţiile profesionale să informeze consumatorii asupra codurilor lor de practică.
Art. 17: Sistemele de reclamaţii
Comisia studiază posibilitatea de a stabili mijloace eficace pentru tratarea reclamaţiilor consumatorilor cu privire la vânzarea la distanţă. În termen de doi ani de la intrarea în vigoare a prezentei directive, Comisia înaintează un raport Parlamentului European şi Consiliului privind rezultatele studiilor realizate, însoţit după caz, de propuneri.
Art. 18
Prezenta directivă intră în vigoare la data publicării sale în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene.
-****-
Adoptată la Bruxelles, 20 mai 1997.
Pentru Parlamentul European Preşedintele J.M. GIL-ROBLES Pentru Consiliu Preşedintele J. VAN AARTSEN |
ANEXA I:Mijloace de comunicare reglementate de articolul 2 alineatul (4)
- Imprimate fără destinatar
- Imprimatele cu destinatar
- Scrisori-tip
- Publicitate din presă cu formular de comandă
- Catalog
- Convorbiri telefonice cu operator uman
- Convorbiri telefonice fără operator (automate de apel, audiotext)
- Radio
- Videofon (telefon cu ecran)
- Videotext (ecranul microcomputerului şi al televizorului) cu tastatură sau ecran tactil
- Poştă electronică
- Fax
- Televiziune (teleshopping).
ANEXA II:
[textul din anexa II a fost abrogat la 01-ian-2007 de Art. 18 din Directiva 2002/65/CE/23-sept-2002]