Directiva 2011/98/UE/13-dec-2011 privind o procedură unică de solicitare a unui permis unic pentru resortisanţii ţărilor terţe în vederea şederii şi ocupării unui loc de muncă pe teritoriul statelor membre şi un set comun de drepturi pentru lucrătorii din ţările terţe cu şedere legală pe teritoriul unui stat membru
Acte UE
Jurnalul Oficial 343L
În vigoare Versiune de la: 23 Decembrie 2011
Directiva 2011/98/UE/13-dec-2011 privind o procedură unică de solicitare a unui permis unic pentru resortisanţii ţărilor terţe în vederea şederii şi ocupării unui loc de muncă pe teritoriul statelor membre şi un set comun de drepturi pentru lucrătorii din ţările terţe cu şedere legală pe teritoriul unui stat membru
Dată act: 13-dec-2011
Emitent: Consiliul Uniunii Europene;Parlamentul European
PARLAMENTUL EUROPEAN ŞI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, în special articolul 79 alineatul (2) literele (a) şi (b),
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
având în vedere avizul Comitetului Economic şi Social European (1),
(1)JO C 27, 3.2.2009, p. 114.
având în vedere avizul Comitetului Regiunilor (2),
(2)JO C 257, 9.10.2008, p. 20.
hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară (3),
(3)Poziţia Parlamentului European din 24 martie 2011 (nepublicată încă în Jurnalul Oficial) şi Poziţia în primă lectură a Consiliului din 24 noiembrie 2011 (nepublicată încă în Jurnalul Oficial). Poziţia Parlamentului European din 13 decembrie 2011 (nepublicată încă în Jurnalul Oficial).
întrucât:
(1)În vederea creării treptate a unui spaţiu de libertate, securitate şi justiţie, Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE) prevede măsuri care trebuie adoptate în materie de azil, imigrare şi protecţia drepturilor resortisanţilor ţărilor terţe.
(2)Consiliul European a recunoscut, în cadrul reuniunii speciale de la Tampere din 15 şi 16 octombrie 1999, necesitatea armonizării legislaţiilor naţionale care reglementează condiţiile de admisie şi de şedere a resortisanţilor ţărilor terţe. în acest context, Consiliul European a afirmat, în special, că Uniunea Europeană ar trebui să asigure un tratament echitabil resortisanţilor ţărilor terţe cu şedere legală pe teritoriul statelor membre şi o politică de integrare mai energică al cărei obiectiv ar trebui să fie acordarea unor drepturi şi obligaţii comparabile cu cele ale cetăţenilor Uniunii. în consecinţă, Consiliul European a solicitat Consiliului să adopte instrumentele juridice pe baza propunerilor Comisiei. Necesitatea atingerii obiectivelor stabilite la Tampere a fost reafirmată în cadrul Programului de la Stockholm, adoptat de Consiliul European la reuniunea din 10 şi 11 decembrie 2009.
(3)Dispoziţiile privind instituirea unei proceduri unice de solicitare care să conducă la emiterea în cadrul unui act administrativ unic a unui titlu combinat care să includă atât permisul de şedere, cât şi cel de muncă, va contribui la simplificarea şi armonizarea normelor care se aplică în prezent în statele membre. O asemenea simplificare procedurală a fost deja introdusă de către o serie de state membre şi a avut ca rezultat o procedură mai eficientă atât pentru migranţi, cât şi pentru angajatori, iar controlul legalităţii şederii şi ocupării unui loc de muncă de către aceştia din urmă a fost simplificat.
(4)Pentru a permite prima intrare pe teritoriul lor, statele membre ar trebui să poată elibera un permis unic sau o viză, în cazul în care eliberează permise unice numai după intrarea pe teritoriul lor. Statele membre ar trebui să elibereze astfel de permise unice sau vize în timp util.
(5)Ar trebui stabilit un set de norme care să reglementeze procedura de analizare a solicitărilor pentru un permis unic. Procedura respectivă ar trebuie să fie eficientă şi uşor de administrat, ţinând seama de volumul normal de lucru al administraţiilor statelor membre. De asemenea, aceasta ar trebui să fie transparentă şi echitabilă, astfel încât să ofere un nivel adecvat de securitate juridică persoanelor în cauză.
(6)Dispoziţiile prezentei directive nu ar trebui să aducă atingere competenţei statelor membre de a reglementa admisia, inclusiv contingentele de admisie pentru resortisanţi ai ţărilor terţe, în scopul ocupării unui loc de muncă.
(7)Resortisanţii ţărilor terţe detaşaţi nu ar trebui să intre sub incidenţa prezentei directive. Acest lucru nu ar trebui să îi împiedice pe resortisanţii ţărilor terţe cu şedere legală şi care lucrează în mod legal într-un stat membru care sunt detaşaţi într-un alt stat membru să beneficieze în continuare de tratament egal cu cel de care beneficiază resortisanţii statului membru de origine pe durata detaşării lor în ceea ce priveşte condiţiile de angajare care nu sunt afectate de aplicarea Directivei 96/71/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 decembrie 1996 privind detaşarea lucrătorilor în cadrul prestării de servicii (1).
(1)JO L 18, 21.1.1997, p. 1.
(8)Resortisanţii ţărilor terţe care au obţinut statutul de rezidenţi pe termen lung în conformitate cu Directiva 2003/109/CE din 25 noiembrie 2003 a Consiliului privind statutul resortisanţilor ţărilor terţe care sunt rezidenţi pe termen lung (2) nu ar trebui să intre sub incidenţa prezentei directive datorită statutului privilegiat al acestora şi tipului special de permis de şedere -"rezident pe termen lung - UE".
(2)JO L 16, 23.1.2004, p. 44.
(9)Resortisanţii ţărilor terţe care au fost admişi pe teritoriul unui stat membru pentru a ocupa un loc de muncă cu titlu sezonier nu ar trebui să intre sub incidenţa prezentei directivei, dat fiind statutul temporar al acestora.
(10)Obligaţia statelor membre de a stabili dacă solicitarea trebuie depusă de un resortisant al unei ţări terţe sau de către angajatorul acestuia nu ar trebui să aducă atingere niciunor acorduri care prevăd implicarea ambelor părţi în procedură. Statele membre ar trebui să decidă dacă solicitarea privind un permis unic trebuie să fie depusă în statul membru de primire sau într-un stat terţ. în cazul în care resortisantului unei ţări terţe nu i se permite să depună o solicitare dintr-o ţară terţă, statele membre ar trebui să se asigure că solicitarea poate fi depusă de angajator în statul membru de primire.
(11)Dispoziţiile prezentei directive cu privire la procedura unică de solicitare şi la permisul unic nu ar trebui să se refere la vizele uniforme sau pe termen lung.
(12)Desemnarea autorităţii competente în temeiul prezentei directive nu ar trebui să aducă atingere rolului şi responsabilităţilor altor autorităţi şi, după caz, ale partenerilor sociali, în ceea ce priveşte examinarea solicitării şi luarea unei decizii cu privire la aceasta.
(13)Termenul-limită pentru luarea unei decizii referitoare la o solicitare nu ar trebui să includă timpul necesar recunoaşterii calificărilor profesionale şi nici timpul necesar pentru eliberarea unei vize. Prezenta directivă nu ar trebui să aducă atingere procedurilor interne privind recunoaşterea diplomelor.
(14)Permisul unic ar trebui să fie eliberat în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1030/2002 al Consiliului din 13 iunie 2002 de instituire a unui model uniform de permis de şedere pentru resortisanţii ţărilor terţe (3), fiind posibil pentru statele membre să introducă date suplimentare, în special cu privire la permisiunea ca o persoană să ocupe sau nu un loc de muncă. Un stat membru ar trebui să menţioneze nu numai în cadrul permisului unic, ci şi în alte permise de şedere eliberate - printre altele, în vederea unui control mai eficace al migraţiei - datele privind permisiunea de a ocupa un loc de muncă, indiferent de tipul de permis sau titlu de şedere pe baza căruia resortisantului ţării terţe i s-a permis accesul pe teritoriul şi la piaţa forţei de muncă a respectivului stat membru.
(3)JO L 157, 15.6.2002, p. 1.
(15)Dispoziţiile prezentei directive privind permisele de şedere în alte scopuri decât ocuparea unui loc de muncă ar trebui să se aplice exclusiv formatului acestor permise şi nu ar trebui să aducă atingere normelor Uniunii sau normelor naţionale cu privire la procedurile de admisie şi procedurile de eliberare a acestor permise.
(16)Dispoziţiile prezentei directive privind permisul unic şi permisul de şedere eliberat pentru alte scopuri decât ocuparea unui loc de muncă nu ar trebui să împiedice statele membre să emită un document pe suport hârtie suplimentar, pentru a putea oferi informaţii mai exacte referitoare la relaţia de muncă pentru care formatul permisului de şedere nu dispune de un spaţiu suficient. Un astfel de document poate servi la prevenirea exploatării resortisanţilor ţărilor terţe şi la combaterea angajării ilegale, dar ar trebui să fie opţional pentru statele membre şi nu ar trebui să servească drept substitut pentru un permis de muncă, fapt ce ar compromite conceptul de permis unic. Pentru stocarea unor astfel de informaţii într-un format electronic pot fi, de asemenea, utilizate posibilităţile tehnice oferite de articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 1030/2002 şi de punctul 16 din anexa la acesta.
(17)Condiţiile şi criteriile pe baza cărora poate fi respinsă solicitarea privind acordarea, modificarea sau reînnoirea unui permis unic, ori pe baza cărora poate fi retras permisul unic, ar trebui să fie obiective şi stabilite de legislaţia naţională, inclusiv obligaţia de a respecta principiul preferinţei Uniunii, astfel cum este exprimat, în special, în dispoziţiile relevante din Actele de aderare din 2003 şi 2005. Orice decizii de respingere şi de retragere ar trebui să fie justificate în mod corespunzător.
(18)Resortisanţilor ţărilor terţe, care deţin un document de călătorie valabil şi un permis unic eliberat de un stat membru care aplică acquis-ul Schengen în totalitate, ar trebui să li se permită accesul şi libera circulaţie pe teritoriul statelor membre care aplică acquis-ul Schengen în totalitate, pentru până la trei luni în orice perioadă de şase luni, în conformitate cu Regulamentul CE nr. 562/2006 al Parlamentului European şi Consiliului din 15 martie 2006 de instituire a unui Cod comunitar privind regimul de trecere a frontierelor de către persoane (Codul Frontierelor Schengen) (1) şi cu articolul 21 din Convenţia de punere în aplicare a Acordului Schengen din 14 iunie 1985 dintre Guvernele statelor Uniunii Economice Benelux, Republicii Federale Germania şi Republicii Franceze privind eliminarea treptată a controalelor la frontierele comune ale acestora (Convenţia Schengen) (2).
(1)JO L 105, 13.4.2006, p. 1.
(2)JO L 239, 22.9.2000, p. 19.
(19)În absenţa unei legislaţii orizontale a Uniunii, drepturile resortisanţilor ţărilor terţe variază în funcţie de cetăţenia acestora şi de statele membre în care ocupă un loc de muncă. în vederea dezvoltării în continuare a unei politici coerente în domeniul imigraţiei şi pentru a reduce discrepanţele dintre drepturile cetăţenilor Uniunii şi ale resortisanţilor ţărilor terţe care lucrează în mod legal într-un stat membru, precum şi pentru a completa acquis-ul existent în domeniul imigraţiei, ar trebui prevăzut un set de drepturi, în special pentru a menţiona domeniile în care este prevăzută egalitatea de tratament între resortisanţii unui stat membru şi acei resortisanţi din ţările terţe care nu au dobândit încă statutul de rezidenţi pe termen lung. Scopul acestor dispoziţii este de a stabili condiţii unitare minime în ansamblul Uniunii, de a recunoaşte că resortisanţii ţărilor terţe respectivi contribuie la creşterea economiei Uniunii prin munca prestată şi prin plata impozitelor, precum şi de a reduce concurenţa neloială dintre resortisanţii unui stat membru şi resortisanţii ţărilor terţe, rezultată din eventuala exploatare a acestora din urmă. Lucrător dintr-o ţară terţă, în sensul prezentei directive, ar trebui să însemne, fără a aduce atingere interpretării noţiunii de raport de muncă existentă în prevederi din legislaţia Uniunii, un resortisant al unei ţări terţe care a fost admis pe teritoriul unui stat membru, care are dreptul de şedere legală şi căruia i s-a acordat dreptul de muncă, în cadrul unui raport de muncă plătit, în temeiul legislaţiei naţionale sau în conformitate cu practica naţională.
(20)Toţi resortisanţii ţărilor terţe cu şedere legală şi care lucrează în unul dintre statele membre, ar trebui să beneficieze, cel puţin, de un set comun de drepturi, în temeiul egalităţii de tratament cu cetăţenii respectivului stat membru gazdă, indiferent de scopul iniţial sau motivul pentru care au fost admişi pe teritoriul statului membru. Dreptul la egalitatea de tratament în domeniile specificate de prezenta directivă ar trebui garantate nu numai acelor resortisanţi ai ţărilor terţe care au fost admişi pe teritoriul unui stat membru pentru a ocupa un loc de muncă, dar şi celor admişi pentru alte scopuri şi cărora li s-a permis accesul la piaţa forţei de muncă a respectivului stat membru, în conformitate cu alte prevederi din legislaţia Uniunii sau din legislaţia naţională, inclusiv membrii de familie ai lucrătorilor din ţările terţe care au fost admişi în statul membru, în conformitate cu Directiva 2003/86/CE a Consiliului din 22 septembrie 2003 privind dreptul la reîntregirea familiei (3), resortisanţii ţărilor terţe care au fost admişi pe teritoriul unui stat membru în conformitate cu Directiva 2004/114/CE a Consiliului din 13 decembrie 2004 privind condiţiile de admisie a resortisanţilor ţărilor terţe pentru studii, schimb de elevi, formare profesională neremunerată sau servicii de voluntariat (4), precum şi cercetătorii care au fost admişi în conformitate cu Directiva 2005/71/CE a Consiliului din 12 octombrie 2005 privind o procedură specială de admisie a resortisanţilor ţărilor terţe în scopul desfăşurării unei activităţi de cercetare ştiinţifică (5).
(3)JO L 251, 3.10.2003, p. 12.
(4)JO L 375, 23.12.2004, p. 12.
(5)JO L 289, 3.11.2005, p. 15.
(21)Dreptul la egalitatea de tratament, în anumite domenii, ar trebui să fie strâns corelat cu şederea legală a resortisantului ţării terţe şi cu accesul oferit la piaţa forţei de muncă a unui stat membru, aspecte consacrate de permisul unic care autorizează atât şederea, cât şi ocuparea unui loc de muncă, precum şi de alte permise de şedere eliberate pentru alte scopuri, care conţin informaţii privind permisiunea de a ocupa un loc de muncă.
(22)Sintagma "condiţii de lucru" în sensul prezentei directive ar trebui să includă cel puţin remunerarea, concedierea, sănătatea şi siguranţa la locul de muncă, timpul de lucru şi concediul, luând în considerare acordurile colective în vigoare.
(23)Un stat membru ar trebui să recunoască calificările profesionale dobândite de un resortisant al unei ţări terţe în alt stat membru în acelaşi mod ca şi pentru cetăţenii Uniunii, şi ar trebui să ia în considerare calificările dobândite într-o ţară terţă în conformitate cu Directiva 2005/36/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 7 septembrie 2005 privind recunoaşterea calificărilor profesionale (6). Dreptul la egalitate de tratament acordat lucrătorilor din ţări terţe în ceea ce priveşte recunoaşterea diplomelor, certificatelor şi a altor calificări profesionale, în conformitate cu procedurile interne aplicabile, nu ar trebui să aducă atingere competenţei statelor membre în ceea ce priveşte admisia resortisanţilor ţărilor terţe respectivi pe pieţele forţei de muncă ale acestora.
(6)JO L 255, 30.9.2005, p. 22.
(24)Lucrătorii din ţările terţe ar trebui să beneficieze de tratament egal în ceea ce priveşte securitatea socială. Ramurile securităţii sociale sunt definite în Regulamentul (CE) nr. 883/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială (7). Dispoziţiile prezentei directive privind egalitatea de tratament în domeniul securităţii sociale ar trebui să se aplice, de asemenea, lucrătorilor admişi într-un stat membru direct dintr-o ţară terţă. Cu toate acestea, prezenta directivă nu ar trebui să acorde lucrătorilor din ţările terţe mai multe drepturi decât cele deja prevăzute de legislaţia Uniunii în vigoare în domeniul securităţii sociale pentru resortisanţii ţărilor terţe care se regăsesc în situaţii cu caracter transfrontalier. De asemenea, prezenta directivă nu ar trebui să acorde drepturi în legătură cu situaţii care nu intră sub incidenţa domeniului de aplicare a legislaţiei Uniunii, de exemplu, pentru membrii de familie care îşi au reşedinţa într-o ţară terţă. Prezenta directivă ar trebui să acorde drepturi de şedere în orice stat membru doar în pentru membrii de familie care se alătură lucrătorului din ţara terţă în scopul reîntregirii familiei, precum şi drepturi pentru membrii de familie care au deja dreptul de şedere legală în statul membru în cauză.
(7)JO L 166, 30.4.2004, p. 1.
(25)Statele membre ar trebui să asigure cel puţin egalitatea de tratament pentru resortisanţii ţărilor terţe care ocupă un loc de muncă sau care, după o perioadă minimă în care au ocupat un loc de muncă, sunt înregistraţi ca şomeri. Nicio restricţie din prezenta directivă privind egalitatea de tratament în domeniul securităţii sociale nu ar trebui să aducă atingere drepturilor acordate în temeiul Regulamentului (UE) nr. 1231/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului din 24 noiembrie 2010 de extindere a Regulamentului (CE) nr. 883/2004 şi a Regulamentului (CE) nr. 987/2009 la resortisanţii ţărilor terţe care nu fac obiectul regulamentelor respective exclusiv pe motive de cetăţenie (1).
(1)JO L 344, 29.12.2010, p. 1.
(26)Legislaţia Uniunii nu limitează competenţa statelor membre de a îşi organiza propriile regimuri de securitate socială. în lipsa unei armonizări la nivelul Uniunii, fiecare stat membru stabileşte condiţiile în temeiul cărora sunt acordate prestaţiile de securitate socială, precum şi valoarea acestor prestaţii şi perioada de timp pentru care sunt acordate. Cu toate acestea, atunci când îşi exercită această competenţă, statele membre ar trebui să respecte legislaţia Uniunii.
(27)Egalitatea de tratament a lucrătorilor din ţări terţe nu ar trebui să vizeze măsurile în domeniul formării profesionale, care sunt finanţate în cadrul unor regimuri de asistenţă socială.
(28)Prezenta directivă ar trebui să se aplice fără a aduce atingere dispoziţiilor mai favorabile cuprinse în legislaţia Uniunii şi în instrumentele internaţionale aplicabile.
(29)Statele membre ar trebui să pună în aplicare dispoziţiile prezentei directive fără discriminare pe motiv de sex, rasă, culoare, origine etnică sau socială, caracteristici genetice, limbă, religie sau convingeri, opinii politice sau de altă natură, apartenenţa la o minoritate naţională, avere, naştere, handicap, vârstă sau orientare sexuală, în special în conformitate cu Directiva 2000/43/CE a Consiliului din 29 iunie 2000 de punere în aplicare a principiului egalităţii de tratament între persoane, fără deosebire de rasă sau origine etnică (2) şi cu Directiva 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de stabilire a unui cadru general în favoarea egalităţii de tratament în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă (3).
(2)JO L 180, 19.7.2000, p. 22.
(3)JO L 303, 2.12.2000, p. 16.
(30)Deoarece obiectivele prezentei directive, şi anume stabilirea unei proceduri unice de solicitare în vederea eliberării unui permis unic pentru ca resortisanţii ţărilor terţe să ocupe un loc de muncă pe teritoriul unui stat membru, precum şi a unui set comun de drepturi pentru lucrătorii din ţările terţe cu şedere legală într-un stat membru, nu pot fi realizate în mod satisfăcător de către statele membre şi, ca urmare, având în vedere anvergura şi efectele acţiunii, pot fi mai bine realizate la nivelul Uniunii, Uniunea poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarităţii, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE). în conformitate cu principiul proporţionalităţii, astfel cum este enunţat în respectivul articol, prezenta directivă nu depăşeşte ceea ce este necesar pentru a atinge obiectivele în cauză.
(31)Prezenta directivă respectă drepturile fundamentale şi principiile recunoscute de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, în conformitate cu articolul 6 alineatul (1) din TUE.
(32)În conformitate cu Declaraţia politică comună a statelor membre şi a Comisiei privind documentele explicative din 28 septembrie 2011, statele membre s-au angajat să însoţească, în cazurile justificate, notificarea măsurilor de transpunere cu unul sau mai multe documente care să explice relaţia dintre componentele unei directive şi părţile corespunzătoare din instrumentele naţionale de transpunere. în ceea ce priveşte prezenta directivă, legiuitorul consideră că este justificată transmiterea unor astfel de documente.
(33)În conformitate cu articolele 1 şi 2 din Protocolul (nr. 21) privind poziţia Regatului Unit şi a Irlandei, anexat la TUE şi la TFUE, şi fără a aduce atingere articolului 4 din protocolul menţionat, aceste state membre nu participă la adoptarea prezentei directive, nu au obligaţii în temeiul acesteia şi nu fac obiectul aplicării sale.
(34)În conformitate cu articolele 1 şi 2 din Protocolul (nr. 22) privind poziţia Danemarcei, anexat la TUE şi la TFUE, Danemarca nu participă la adoptarea prezentei decizii, nu are obligaţii în temeiul acesteia şi nu face obiectul aplicării sale,
ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:
-****-
Art. 1: Obiectul
(1)Prezenta directivă stabileşte:
(a)o procedură unică de solicitare a emiterii unui permis unic pentru resortisanţii ţărilor terţe în scopul ocupării unui loc de muncă pe teritoriul unuia dintre statele membre, astfel încât să se simplifice procedurile de admisie a acestora şi să se faciliteze controlul statutului acestora; precum şi
(b)un set comun de drepturi pentru lucrătorii din ţările terţe cu şedere legală pe teritoriul unui stat membru, indiferent de scopul pentru care au fost admişi iniţial pe teritoriul statului membru respectiv, bazat pe egalitatea de tratament cu resortisanţii statului membru respectiv.
(2)Prezenta directivă nu aduce atingere competenţei statelor membre în ceea ce priveşte admisia resortisanţilor ţărilor terţe pe pieţele forţei de muncă ale acestora.
Art. 2: Definiţii
În sensul prezentei directive, se aplică următoarele definiţii:
(a)"resortisant al unei ţări terţe" înseamnă o persoană care nu este cetăţean al Uniunii în sensul articolului 20 alineatul (1) din TFUE;
(b)"lucrător dintr-o ţară terţă" înseamnă un resortisant al unei ţări terţe care a fost admis pe teritoriul unui stat membru, care are dreptul de şedere legală şi căruia i s-a acordat dreptul de muncă, în cadrul unui raport de muncă plătit, în temeiul legislaţiei naţionale şi/sau în conformitate cu practica naţională;
(c)"permis unic" înseamnă un permis de şedere eliberat de autorităţile unui stat membru, care conferă unui resortisant al unei ţări terţe dreptul de şedere legală pe teritoriul acestuia în scopul ocupării unui loc de muncă;
(d)"procedură unică de solicitare" înseamnă orice procedură care conduce, în baza unei solicitări unice introduse de către un resortisant al unei ţări terţe sau de către angajatorul acestuia sau al acesteia în vederea obţinerii dreptului de şedere legală şi ocupării unui loc de muncă pe teritoriul unui stat membru, la adoptarea unei decizii cu privire la respectiva solicitare de permis unic.
Art. 3: Domeniul de aplicare
(1)Prezenta directivă se aplică:
a)resortisanţilor din ţări terţe care solicită şederea într-un stat membru în scopul ocupării unui loc de muncă;
b)resortisanţilor din ţări terţe care au fost admişi într-un stat membru în alt scop decât cel al ocupării unui loc de muncă în temeiul legislaţiei Uniunii sau al legislaţiei naţionale, cărora li se permite să ocupe un loc de muncă şi care deţin un permis de şedere în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1030/2002; precum şi
c)resortisanţilor din ţări terţe care au foşti admişi într-un stat membru în scopul ocupării unui loc de muncă în temeiul legislaţiei Uniunii sau al legislaţiei naţionale.
(2)Prezenta directivă nu se aplică resortisanţilor din ţări terţe:
a)care sunt membri de familie ai unor cetăţeni ai Uniunii care şi-au exercitat ori îşi exercită dreptul de liberă circulaţie în interiorul Uniunii, în conformitate cu Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind dreptul la liberă circulaţie şi şedere pe teritoriul statelor membre pentru cetăţenii Uniunii şi membrii familiilor acestora (1);
(1)JO L 158, 30.4.2004, p. 77.
b)care, împreună cu membrii familiilor lor şi indiferent de cetăţenia lor, beneficiază de drepturi în materie de liberă circulaţie echivalente cu cele ale cetăţenilor Uniunii în temeiul acordurilor fie dintre Uniune şi statele sale membre, fie dintre Uniune şi ţări terţe;
c)care sunt detaşaţi, pe durata detaşării;
d)care au solicitat admisia sau au fost admişi pe teritoriul unui stat membru ca persoane transferate în cadrul aceleiaşi societăţi;
e)care au solicitat admisia sau au fost admişi pe teritoriul unui stat membru în calitate de lucrători sezonieri sau de persoane în regim au pair,
f)care au autorizaţie de şedere într-un stat membru în temeiul unei protecţii temporare sau au solicitat autorizaţia de şedere pentru acelaşi motiv şi sunt în aşteptarea unei decizii privind statutul lor;
g)care sunt beneficiari ai protecţiei internaţionale în conformitate cu Directiva 2004/83/CE a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind standardele minime referitoare la condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească resortisanţii ţărilor terţe sau apatrizii pentru a putea beneficia de statutul de refugiat sau persoanele care, din alte motive, au nevoie de protecţie internaţională şi referitoare la conţinutul protecţiei acordate (2) sau care au solicitat protecţie internaţională în temeiul directivei respective şi a căror solicitare nu a făcut încă obiectul unei decizii definitive;
(2)JO L 304, 30.9.2004, p. 12.
h)care sunt beneficiari ai protecţiei în conformitate cu legislaţia naţională, cu obligaţiile internaţionale sau cu practica unui stat membru sau care au solicitat protecţie internaţională în conformitate cu legislaţia naţională, cu obligaţiile internaţionale sau cu practica unui stat membru şi a căror cerere nu a făcut încă obiectul unei decizii definitive;
i)care sunt rezidenţi pe termen lung în conformitate cu Directiva 2003/109/CE;
j)a căror îndepărtare a fost suspendată de fapt sau de drept;
k)care au solicitat admisia sau care au fost admişi pe teritoriul unui stat membru ca lucrători care desfăşoară activităţi independente;
l)care au solicitat admisia sau au fost admişi ca navigatori pentru ocuparea unui loc de muncă sau pentru a lucra în orice calitate la bordul unei nave înregistrate într-un pavilion sau care navighează sub pavilionul unui stat membru.
(3)Statele membre pot decide să nu aplice capitolul II resortisanţilor ţărilor terţe care au fost fie autorizaţi să ocupe un loc de muncă pe teritoriul unui stat membru pentru o durată maximă de şase luni, fie admişi într-un stat membru în scopul de a urma studii.
(4)Capitolul II nu se aplică resortisanţilor ţărilor terţe cărora li se permite să lucreze pe baza unei vize.
Art. 4: Procedura unică de solicitare
(1)Solicitarea privind eliberarea, modificarea sau reînnoirea unui permis unic se prezintă în cadrul unei proceduri unice de solicitare. Statele membre stabilesc dacă solicitările de permis unic urmează a fi făcute de către resortisantul ţării terţe sau de către angajatorul acestuia. Statele membre pot decide, de asemenea, să permită depunerea solicitării de către oricare dintre cele două părţi. Dacă solicitarea trebuie depusă de către resortisantul ţării terţe, statele membre autorizează depunerea solicitării de pe teritoriul unei ţări terţe sau, dacă legislaţia naţională prevede această cerinţă, de pe teritoriul statului membru în care resortisantul ţării terţe este prezent în mod legal.
(2)Statele membre analizează solicitarea efectuată în conformitate cu alineatul (1) şi adoptă o decizie de acordare, modificare sau reînnoire a permisului unic, dacă solicitantul îndeplineşte cerinţele specificate în legislaţia Uniunii sau în cea naţională. Decizia de acordare, modificare sau reînnoire a permisului unic constituie un act administrativ unic, care combină permisul de şedere şi permisul de muncă.
(3)Procedura unică de solicitare nu aduce atingere procedurii de acordare a vizei care poate fi solicitată pentru intrarea iniţială.
(4)Statele membre eliberează un permis unic, atunci când sunt întrunite condiţiile necesare, pentru resortisanţii ţărilor terţe care solicită admisia şi pentru resortisanţii ţărilor terţe deja admişi care solicită reînnoirea sau modificarea permisului lor de şedere după intrarea în vigoare a dispoziţiilor interne de punere în aplicare.
Art. 5: Autoritatea competentă
(1)Statele membre desemnează autoritatea competentă să primească solicitările şi să emită permisul unic.
(2)Autoritatea competentă adoptă o decizie privind solicitarea completă cât mai rapid posibil şi, în orice caz, în termen de patru luni de la data introducerii solicitării.
Termenul menţionat la primul paragraf poate fi prelungit în situaţii excepţionale determinate de complexitatea examinării solicitării.
În cazul în care nu este luată nicio decizie în termenul prevăzut la prezentul alineat, se aplică consecinţele juridice prevăzute de legislaţia naţională.
(3)Autoritatea competentă comunică în scris decizia solicitantului, în conformitate cu procedurile de notificare prevăzute de dispoziţiile corespunzătoare din legislaţia naţională.
(4)În cazul în care informaţiile sau documentele care susţin solicitarea sunt incomplete în conformitate cu criteriile specificate în legislaţia naţională, autoritatea competentă notifică în scris solicitantului informaţiile sau documentele suplimentare necesare şi stabileşte un termen rezonabil pentru furnizarea acestora. Termenul menţionat la alineatul (2) se suspendă până la primirea de către autoritatea competentă sau de către alte autorităţi relevante a informaţiilor cerute. în cazul în care în această perioadă nu au fost furnizate informaţiile sau documentele suplimentare, autoritatea competentă poate respinge solicitarea.
Art. 6: Permisul unic
(1)Statele membre emit permisul unic pe baza modelului uniform prevăzut de Regulamentul (CE) nr. 1030/2002 şi cu menţionarea informaţiilor legate de acordarea permisiunii de a ocupa un loc de muncă în conformitate cu punctele 7.5-9 de la litera (a) din anexă.
Statele membre pot indica informaţii suplimentare legate de relaţia de muncă a resortisantului ţării terţe (precum denumirea şi adresa angajatorului, locul de muncă, tipul de muncă, programul de lucru, remunerarea) în format de hârtie, sau pot stoca aceste date în format electronic, astfel cum se prevede la articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 1030/2002 şi la punctul 16 de la litera (a) din anexa la acesta.
(2)Atunci când eliberează permisul unic, statele membre nu eliberează niciun fel de permise suplimentare ca dovadă a autorizaţiei de acces la piaţa forţei de muncă.
Art. 7: Permise de şedere eliberate pentru alte scopuri decât cel de a ocupa un loc de muncă
(1)Atunci când eliberează permise de şedere în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1030/2002, statele membre menţionează informaţiile privind permisiunea de a ocupa un loc de muncă, indiferent de tipul de permis.
Statele membre pot indica informaţii suplimentare legate de relaţia de muncă a resortisantului ţării terţe (precum denumirea şi adresa angajatorului, locul de muncă, tipul de muncă, programul de lucru, remunerarea) în format de hârtie, sau pot stoca aceste date în format electronic, astfel cum se prevede la articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 1030/2002 şi la punctul 16 de la litera (a) din anexa la acesta.
(2)Atunci când eliberează permise de şedere în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1030/2002, statele membre nu eliberează niciun fel de permise suplimentare ca dovadă a autorizaţiei de acces la piaţa forţei de muncă.
Art. 8: Garanţii procedurale
(1)Decizia de respingere a unei solicitări privind eliberarea, modificarea sau reînnoirea unui permis unic sau decizia de retragere a unui permis unic pe baza criteriilor prevăzute de legislaţia Uniunii sau de legislaţia naţională se motivează în mod corespunzător în cadrul unei notificări scrise.
(2)Decizia de respingere a unei solicitări privind eliberarea, modificarea sau reînnoirea permisului unic sau de retragere a acestuia este atacabilă din punct de vedere juridic în statul membru în cauză, în conformitate cu legislaţia naţională. Notificarea scrisă menţionată la alineatul (1) indică instanţa sau autoritatea administrativă la care persoana vizată poate introduce o cale de atac şi termenul pentru exercitarea acesteia.
(3)O solicitare poate fi considerată inadmisibilă din motive legate de contingentele de admisie în ceea ce priveşte resortisanţii ţărilor terţe în căutarea unui loc de muncă şi, prin urmare, prelucrarea acesteia nu este necesară.
Art. 9: Accesul la informaţii
Statele membre furnizează, la cerere, informaţii corespunzătoare resortisantului unei ţări terţe şi viitorului angajator cu privire la documentele necesare pentru ca solicitarea să fie completă.
Art. 10: Taxe
Statele membre pot cere solicitanţilor să achite taxe, dacă este cazul pentru prelucrarea solicitărilor, în conformitate cu prezenta directivă. Nivelul respectivelor taxe este proporţional şi poate fi bazat pe serviciile efectiv furnizate pentru prelucrarea solicitărilor şi eliberarea permiselor.
Art. 11: Drepturile acordate în temeiul permisului unic
În cazul în care s-a eliberat un permis unic în conformitate cu legislaţia naţională, permisul unic acordă deţinătorului acestuia, pe durata valabilităţii sale, cel puţin următoarele drepturi:
(a)dreptul de intrare şi de şedere pe teritoriul statului membru care eliberează permisul unic, cu condiţia ca deţinătorul să îndeplinească toate cerinţele de admisie în conformitate cu legislaţia naţională;
(b)dreptul de acces liber la întreg teritoriul statului membru care eliberează permisul unic, în limitele prevăzute de legislaţia naţională;
(c)dreptul de exercitare a unei anumite activităţi autorizate în baza permisului unic, în conformitate cu legislaţia naţională;
(d)dreptul de a fi informat în legătură cu drepturile conferite deţinătorului de permis unic în virtutea prezentei directive şi/sau a legislaţiei naţionale.
Art. 12: Dreptul la egalitatea de tratament
(1)Lucrătorii din ţările terţe menţionaţi la articolul 3 alineatul (1) literele (b) şi (c) beneficiază de egalitate de tratament în raport cu resortisanţii statului membru în care îşi au reşedinţa, în legătură cu:
a)condiţiile de lucru, inclusiv în ceea ce priveşte remunerarea şi concedierea, precum şi în materie de sănătate şi siguranţă la locul de muncă;
b)libertatea de asociere, afiliere şi apartenenţă la o organizaţie care reprezintă lucrătorii sau angajatorii sau la orice altă organizaţie ai cărei membri desfăşoară o activitate specifică, inclusiv beneficiile pe care le oferă o asemenea organizaţie, fără a aduce atingere legislaţiei naţionale în materie de ordine şi securitate publică;
c)educaţie şi formare profesională;
d)recunoaşterea diplomelor, certificatelor şi a altor calificări profesionale, în conformitate cu procedurile interne aplicabile;
e)ramurile securităţii sociale, astfel cum sunt definite în Regulamentul (CE) nr. 883/2004;
f)beneficii fiscale, cu condiţia ca lucrătorul să aibă domiciliul fiscal în statul membru în cauză;
g)accesul la bunuri şi servicii şi furnizarea de bunuri şi servicii publice, inclusiv accesul la procedurile de acordare a unei locuinţe, în conformitate cu legislaţia naţională, fără a se aduce atingere libertăţii contractuale în conformitate cu legislaţia Uniunii şi cu legislaţia naţională;
h)servicii de consiliere acordate de oficiile forţelor de muncă.
(2)Statele membre pot restrânge egalitatea de tratament:
a)în temeiul alineatului (1) litera (c), prin:
(i)limitarea solicitării la lucrătorii din ţări terţe care au un loc de muncă sau care au avut un loc de muncă şi care sunt înregistraţi ca şomeri;
(ii)excluderea lucrătorilor din ţări terţe care au fost admişi pe teritoriul lor în conformitate cu Directiva 2004/114/CE;
(iii)excluderea burselor şi împrumuturilor pentru studii şi pentru întreţinere sau a altor burse şi împrumuturi;
(iv)stabilirea unor condiţii prealabile specifice, inclusiv cunoaşterea corespunzătoare a limbii şi plata taxelor de studii, în conformitate cu legislaţia naţională, aferente accesului la studii universitare şi post-liceale sau la formări profesionale care nu au legătură directă cu o anumită activitate desfăşurată la locul de muncă;
b)prin limitarea drepturilor acordate lucrătorilor din ţările terţe în temeiul alineatului (1) litera (e), dar fără restricţionarea acestor drepturi pentru lucrătorii din ţările terţe care au un loc de muncă sau care au avut un loc de muncă pe o perioadă de cel puţin şase luni sau care sunt înregistraţi drept şomeri.
De asemenea, statele membre pot decide ca alineatul (1) litera (e), în ceea ce priveşte prestaţiile familiale să nu se aplice resortisanţilor din ţări terţe care au fost autorizaţi să lucreze pe teritoriul unui stat membru pentru o durată maximă de şase luni, resortisanţilor din ţări terţe care au fost admişi pentru studii sau resortisanţilor din ţări terţe care au drept de muncă pe baza unei vize;
c)în temeiul alineatului (1) litera (f), în ceea ce priveşte beneficiile fiscale, prin limitarea aplicării acestei dispoziţii la cazurile în care domiciliul înregistrat sau obişnuit al membrilor familiei unui lucrător dintr-o ţară terţă, pentru care acesta solicită beneficii, se află pe teritoriul statului membru respectiv;
d)în temeiul alineatului (1) litera (g), prin:
(i)limitarea aplicării acesteia la lucrătorii din ţările terţe care au un loc de muncă;
(ii)limitarea accesului la locuinţe.
(3)Dreptul la egalitate de tratament, astfel cum este prevăzut la alineatul (1), nu aduce atingere dreptului statului membru de a retrage sau de a refuza reînnoirea permisului de şedere eliberat în temeiul prezentei directive, a permisului de şedere eliberat în alte scopuri decât ocuparea unui loc de muncă sau a oricărei alte autorizaţii de ocupare a unui loc de muncă într-un stat membru.
(4)Lucrătorii din ţările terţe care se mută într-o ţară terţă sau urmaşii acestor lucrători care îşi au reşedinţa în ţara terţă şi care beneficiază de drepturile lucrătorilor respectivi primesc drepturi de pensie legală pentru limită de vârstă, invaliditate şi deces, în funcţie de locul de muncă anterior al lucrătorilor respectivi şi dobândite în conformitate cu dispoziţiile menţionate la articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 883/2004, în aceleaşi condiţii şi la acelaşi nivel ca resortisanţii statelor membre în cauză atunci când se mută într-o ţară terţă.
Art. 13: Dispoziţii mai favorabile
(1)Prezenta directivă se aplică fără a aduce atingere dispoziţiilor mai favorabile prevăzute în:
a)legislaţia Uniunii, inclusiv în acordurile bilaterale şi multilaterale încheiate între Uniune, sau între Uniune şi statele membre ale acesteia, pe de o parte, şi una sau mai multe ţări terţe, pe de altă parte; şi
b)acordurile bilaterale sau multilaterale încheiate între unul sau mai multe state membre şi una sau mai multe ţări terţe.
(2)Prezenta directivă nu aduce atingere dreptului statelor membre de a adopta sau de a menţine dispoziţii mai favorabile pentru persoanele cărora li se aplică.
Art. 14: Informaţii destinate publicului
Fiecare stat membru pune periodic la dispoziţia publicului informaţii actualizate privind condiţiile de admisie şi de şedere ale resortisanţilor ţărilor terţe pe teritoriul acestuia cu scopul de a ocupa un loc de muncă.
Art. 15: Raportarea
(1)Pentru prima dată până la 25 decembrie 2016 şi, ulterior, periodic, Comisia prezintă un raport Parlamentului European şi Consiliului cu privire la aplicarea prezentei directive în statele membre şi propune, după caz, modificările necesare.
(2)Pentru prima dată la 25 decembrie 2014 şi, ulterior, anual, statele membre comunică Comisiei datele statistice privind numărul de resortisanţi ai ţărilor terţe cărora li s-a acordat un permis unic pe durata anului calendaristic anterior, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 862/2007 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 iulie 2007 privind statisticile comunitare din domeniul migraţiei şi protecţiei internaţionale (1).
(1)JO L 199, 31.7.2007, p. 23.
Art. 16: Transpunere
(1)Statele membre asigură intrarea în vigoare a actelor cu putere de lege şi a actelor administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la 25 decembrie 2013. Statele membre comunică de îndată Comisiei textul acestor acte.
Atunci când statele membre adoptă aceste dispoziţii, acestea conţin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoţite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.
(2)Statele membre comunică Comisiei textele principalelor dispoziţii de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.
Art. 17: Intrarea în vigoare
Prezenta directivă intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
-****-
Adoptată la Strasbourg, 13 decembrie 2011.
Pentru Parlamentul European Preşedintele J. BUZEK Pentru Consiliu Preşedintele M. SZPUNAR |
Publicat în Jurnalul Oficial cu numărul 343L din data de 23 decembrie 2011