Art. 6. - Art. 6: Permisul unic - Directiva 2011/98/UE/13-dec-2011 privind o procedură unică de solicitare a unui permis unic pentru resortisanţii ţărilor terţe în vederea şederii şi ocupării unui loc de muncă pe teritoriul statelor membre şi un set comun de drepturi pentru lucrătorii din ţările terţe cu şedere legală pe teritoriul unui stat membru

Acte UE

Jurnalul Oficial 343L

În vigoare
Versiune de la: 23 Decembrie 2011
Art. 6: Permisul unic
(1)Statele membre emit permisul unic pe baza modelului uniform prevăzut de Regulamentul (CE) nr. 1030/2002 şi cu menţionarea informaţiilor legate de acordarea permisiunii de a ocupa un loc de muncă în conformitate cu punctele 7.5-9 de la litera (a) din anexă.
Statele membre pot indica informaţii suplimentare legate de relaţia de muncă a resortisantului ţării terţe (precum denumirea şi adresa angajatorului, locul de muncă, tipul de muncă, programul de lucru, remunerarea) în format de hârtie, sau pot stoca aceste date în format electronic, astfel cum se prevede la articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 1030/2002 şi la punctul 16 de la litera (a) din anexa la acesta.
(2)Atunci când eliberează permisul unic, statele membre nu eliberează niciun fel de permise suplimentare ca dovadă a autorizaţiei de acces la piaţa forţei de muncă.