Capitolul iii - DISPOZIŢII SPECIALE PENTRU INSTALAŢIILE DE ARDERE - Directiva 2010/75/UE/24-nov-2010 privind emisiile industriale şi emisiile generate de creşterea animalelor (prevenirea şi controlul integrat al poluării)

Acte UE

Jurnalul Oficial 334L

În vigoare
Versiune de la: 4 August 2024
CAPITOLUL III:DISPOZIŢII SPECIALE PENTRU INSTALAŢIILE DE ARDERE
Art. 28: Domeniul de aplicare
Prezentul capitol se aplică instalaţiilor de ardere, a căror putere termică instalată totală este mai mare sau egală cu 50 MW, indiferent de tipul de combustibil utilizat.
Acest capitol nu se aplică următoarelor instalaţii de ardere:
(a)instalaţii în care produsele de ardere sunt utilizate pentru încălzirea directă, uscarea sau orice alt tratament al obiectelor sau al materialelor;
(b)instalaţii post-ardere proiectate pentru a purifica gazele reziduale prin ardere şi care nu sunt exploatate ca instalaţii de ardere independente;
(c)instalaţii pentru regenerarea catalizatorilor pentru cracarea catalitică;
(d)instalaţii pentru conversia hidrogenului sulfurat în sulf;
(e)reactoare folosite în industria chimică;
(f)cuptoare de preîncălzire a cocsului;
(g)caupere;
(h)orice dispozitiv tehnic care se foloseşte la propulsia unui vehicul, a unei nave sau aeronave;
(i)turbine cu gaz şi motoare cu gaz folosite pe platformele maritime;
(j)instalaţii care utilizează drept combustibil orice deşeuri solide sau lichide cu excepţia deşeurilor menţionate la articolul 3 punctul 31 litera (b).
Art. 29: Reguli de agregare
(1)În cazul în care gazele reziduale de la două sau mai multe instalaţii de ardere sunt evacuate printr-un coş comun, ansamblul format de aceste instalaţii se consideră drept o singură instalaţie de ardere, iar pentru calcularea puterii termice instalate totale capacităţile acestora se însumează.
(2)În cazul în care două sau mai multe instalaţii de ardere care au fost autorizate pentru prima oară la 1 iulie 1987 sau după această dată, sau ai căror operatori au depus o solicitare completă de autorizare la data respectivă sau ulterior sunt dispuse astfel încât, având în vedere factorii de ordin tehnic şi economic, gazele reziduale produse de acestea pot fi, conform opiniei autorităţii competente, evacuate printr-un coş comun, ansamblul format de aceste instalaţii se consideră ca o singură instalaţie de ardere, iar capacităţile acestora se însumează pentru calcularea puterii termice instalate totale.
(3)Pentru calcularea puterii termice instalate totale a unei combinaţii de instalaţii de ardere menţionate la alineatele (1) şi (2), instalaţiile de ardere individuale cu o putere termică instalată mai mică de 15 MW nu sunt luate în considerare.
Art. 30: Valori limită de emisie
(1)Gazele reziduale din instalaţiile de ardere se evacuează în mod controlat printr-un coş care conţine una sau mai multe evacuări şi a cărui înălţime este calculată astfel încât să se protejeze sănătatea umană şi mediul.
(2)Toate autorizaţiile acordate instalaţiilor care cuprind instalaţii de ardere cărora li s-a acordat o autorizaţie înainte de 7 ianuarie 2013 sau ai căror operatori au depus o solicitare completă de autorizare înainte de data respectivă, cu condiţia ca astfel de instalaţii s ă fie puse în funcţiune cel târziu la 7 ianuarie 2014, includ condiţii care au drept obiectiv garantarea faptului că emisiile în aer provenind de la aceste instalaţii nu depăşesc valorile limită de emisie prevăzute în anexa V partea 1.
Toate autorizaţiile acordate instalaţiilor care cuprind instalaţii de ardere cărora li s-a acordat o derogare în conformitate cu articolul 4 alineatul (4) din Directiva 2001/80/CE şi care sunt puse în funcţiune după 1 ianuarie 2016, includ condiţii care să garanteze faptul că emisiile în aer provenind de la aceste instalaţii nu depăşesc valorile limită de emisie prevăzute în anexa V partea 2.
(3)Toate autorizaţiile acordate instalaţiilor care cuprind instalaţii de ardere care nu intră sub incidenţa alineatului (2) includ condiţii prin care să se asigure că emisiile în aer provenind de la aceste instalaţii nu depăşesc valorile limită de emisie prevăzute în anexa V partea 2.
(4)Valorile limită de emisie prevăzute în anexa V părţile 1 şi 2, precum şi ratele minime de desulfurare prevăzute în partea 5 din respectiva anexă, se aplică emisiilor fiecărui coş comun în funcţie de puterea termică instalată totală a întregii instalaţii de ardere. În cazul în care anexa V prevede că valorile limită de emisie se pot aplica unei părţi a instalaţiei de ardere care are un număr limitat de ore de funcţionare, valorile limită respective se aplică emisiilor părţii respective a instalaţiei, dar sunt stabilite în funcţie de puterea termică instalată totală a întregii instalaţii de ardere.
(5)Autoritatea competentă poate acorda o derogare, pentru o durată de maximum 6 luni, de la obligaţia de a respecta valorile limită de emisie prevăzute la alineatele (2) şi (3) pentru dioxidul de sulf în cazul unei instalaţii de ardere care foloseşte de obicei combustibil cu conţinut redus de sulf în acest scop, dacă operatorul nu poate să respecte acele valori limită de emisie din cauza unei întreruperi a aprovizionării cu combustibil cu conţinut redus de sulf ca urmare a unui deficit semnificativ.
Statele membre informează imediat Comisia cu privire la orice derogare acordată în temeiul primului paragraf, inclusiv cu privire la motivele care justifică derogarea şi la condiţiile impuse.

(6)Autoritatea competentă poate acorda o derogare de la obligaţia de a respecta valorile limită de emisie prevăzute la alineatele (2) şi (3) în cazurile în care o instalaţie de ardere care foloseşte numai combustibil gazos trebuie să recurgă, în mod excepţional, la utilizarea altor combustibili din cauza unei întreruperi neaşteptate a aprovizionării cu gaz şi, prin urmare, ar trebui să fie dotată cu un sistem de purificare a gazelor reziduale. Perioada pentru care se acordă o astfel de derogare nu poate depăşi zece zile, cu excepţia cazului în care există o necesitate imperioasă de a menţine alimentarea cu energie.
Operatorul informează de îndată autoritatea competentă cu privire la fiecare caz specific menţionat la primul paragraf.
Statele membre informează imediat Comisia cu privire la orice derogare acordată în temeiul primului paragraf, inclusiv cu privire la motivele care justifică derogarea şi la condiţiile impuse.

(7)Atunci când o instalaţie de ardere este extinsă, valorile limită de emisie, specificate în anexa V partea 2, se aplică părţii extinse a instalaţiei afectate de modificare şi este stabilită în funcţie de puterea termică instalată totală a întregii instalaţii de ardere. În cazul modificării unei instalaţii de ardere, modificare care poate avea consecinţe asupra mediului şi care afectează o parte a instalaţiei cu o putere termică instalată de cel puţin 50 MW, valorile limită de emisie prevăzute în anexa V partea 2 se aplică părţii instalaţiei care a fost modificată, în funcţie de puterea termică instalată totală a întregii instalaţii de ardere.
(8)Valorile limită de emisie prevăzute în anexa V părţile 1 şi 2 nu se aplică următoarelor instalaţii de ardere:
a)motoarelor diesel;
b)cazanelor de recuperare din cadrul instalaţiilor de fabricare a celulozei.
(9)Pe baza celor mai bune tehnici disponibile, Comisia reanalizează necesitatea stabilirii unor valori limită de emisie la nivelul Uniunii, precum şi a modificării valorilor limită de emisie prevăzute în anexa V, pentru următoarele instalaţii de ardere:
a)instalaţiile de ardere menţionate la alineatul (8);
b)instalaţiile de ardere din cadrul rafinăriilor care folosesc reziduurile de distilare şi conversie de la rafinarea ţiţeiului brut pentru propriul consum, independent sau împreună cu alţi combustibili, ţinând seama de specificul sistemelor energetice ale rafinăriilor;
c)instalaţiile de ardere care utilizează gaze, altele decât gazul natural;
d)instalaţiile de ardere din cadrul instalaţiilor chimice care folosesc reziduurile lichide din producţie drept combustibil necomercial pentru consumul propriu.
Până la 31 decembrie 2013, Comisia raportează rezultatele acestei revizuiri Parlamentului European şi Consiliului împreună cu o propunere legislativă, dacă este cazul.
Art. 31: Rata de desulfurare
(1)În cazul instalaţiilor de ardere care utilizează combustibil solid indigen şi care nu pot respecta valorile limită de emisie în ceea ce priveşte dioxidul de sulf prevăzute la articolul 30 alineatele (2) şi (3) din cauza caracteristicilor acestui combustibil, statele membre pot aplica, în locul respectivelor valori limită de emisie, ratele minime de desulfurare prevăzute în anexa V partea 5, în conformitate cu normele de conformitate prevăzute în partea 6 a anexei respective şi în urma validării de către autoritatea competentă a raportului tehnic menţionat la articolul 72 alineatul (4) litera (a).
(2)În cazul instalaţiilor de ardere care utilizează combustibil solid indigen, care coincinerează deşeuri şi care nu pot respecta valorile Cprocedeu în ceea ce priveşte dioxidul de sulf prevăzute în anexa VI partea 4 punctul 3.1 sau 3.2 din cauza caracteristicilor combustibilului solid indigen, statele membre pot aplica, alternativ, ratele minime de desulfurare prevăzute în anexa V partea 5, în conformitate cu normele de conformitate prevăzute în partea 6 a anexei respective. În cazul în care statele membre aleg să aplice prezentul paragraf, valoarea Cdeşeuri menţionată în anexa VI partea 4 punctul 1 este egală cu 0 mg/Nm’
(3)Până la 31 decembrie 2019, Comisia evaluează posibilitatea aplicării ratelor minime de desulfurare prevăzute în anexa V partea 5, ţinând seama în mod deosebit de cele mai bune tehnici disponibile şi de beneficiile generate de reducerea emisiilor de SO2.
Art. 32: Planul naţional de tranziţie
(1)În perioada 1 ianuarie 2016-30 iunie 2020, statele membre pot elabora şi pune în aplicare un plan naţional de tranziţie aplicabil instalaţiilor de ardere cărora li s-a acordat prima autorizaţie înainte de 27 noiembrie 2002, sau ai căror operatori au prezentat o solicitare completă de autorizare înainte de această dată, cu condiţia ca instalaţia să fi intrat în exploatare cel târziu la 27 noiembrie 2003. Pentru fiecare instalaţie de ardere care face obiectul planului naţional, acesta precizează emisiile pentru cel puţin unul dintre următorii poluanţi: oxizi de azot, dioxid de sulf şi pulberi. Pentru turbinele cu gaz, planul precizează numai emisiile de oxizi de azot.
Planul naţional de tranziţie nu include niciuna din următoarele instalaţii de ardere:
a)cele cărora li se aplică articolul 33 alineatul (1);
b)cele din cadrul rafinăriilor care utilizează gaze cu putere calorică redusă rezultate din gazeificarea reziduurilor de la rafinare, sau a reziduurilor de distilare şi conversie de la rafinarea ţiţeiului brut pentru propriul consum, independent sau împreună cu alţi combustibili;
c)cele cărora li se aplică articolul 35;
d)cele cărora li s-a acordat o derogare în conformitate cu articolul 4 alineatul (4) din Directiva 2001/80/CE.
(2)Instalaţiile de ardere care fac obiectul planului pot fi exceptate de la respectarea valorilor limită de emisie prevăzute la articolul 30 alineatul (2) pentru poluanţii care fac obiectul planului sau, după caz, a ratelor de desulfurare prevăzute la articolul 31.
Valorile limită de emisie pentru dioxid de sulf, oxizi de azot şi pulberi prevăzute în autorizaţia instalaţiei de ardere, aplicabile la 31 decembrie 2015, în temeiul îndeosebi al dispoziţiilor Directivelor 2001/80/CE şi 2008/1/CE, sunt cel puţin menţinute.
Instalaţiile de ardere cu o putere termică instalată totală de peste 500 MW care utilizează combustibili solizi, cărora li s-a acordat prima autorizaţie după 1 iulie 1987, respectă valorile limită de emisie pentru oxizi de azot prevăzute în anexa V partea 1.
(3)Pentru fiecare poluant pe care îl reglementează, planul naţional de tranziţie stabileşte un plafon care defineşte totalul maxim anual al emisiilor pentru toate instalaţiile care fac obiectul planului pe baza puterii termice instalate totale a fiecărei instalaţii la 31 decembrie 2010, a numărului anual real de ore de funcţionare şi a combustibilului utilizat de aceasta, pentru care se va face o medie pe ultimii zece ani de funcţionare, şi anume până în 2010 inclusiv.
Plafonul pentru anul 2016 se calculează pe baza valorilor limită de emisie relevante prevăzute în anexele III-VII la Directiva 2001/80/CE sau după caz, pe baza ratelor de desulfurare prevăzute în anexa III la Directiva 2001/80/CE. În cazul turbinelor cu gaz, se utilizează valorile limită de emisie pentru oxizi de azot stabilite pentru astfel de instalaţii în anexa VI partea B la Directiva 2001/80/CE. Plafoanele pentru anii 2019 şi 2020 se calculează pe baza valorilor limită de emisie relevante prevăzute în anexa V partea 1 din prezenta directivă sau, după caz, a ratelor de desulfurare relevante prevăzute în anexa V partea 5 din prezenta directivă. Plafoanele pentru anii 2017 şi 2018 se stabilesc astfel încât să se asigure o descreştere liniară a plafoanelor între anii 2016 şi 2019.
Situaţia în care o instalaţie inclusă în planul naţional de tranziţie îşi încetează activitatea sau nu se mai încadrează în domeniul de aplicare al capitolului III nu are drept rezultat o creştere a emisiilor anuale totale pentru celelalte instalaţii care fac în continuare obiectul planului naţional.
(4)Planul naţional de tranziţie prevede, de asemenea, dispoziţii privind monitorizarea şi raportarea, care respectă măsurile de punere în aplicare stabilite în conformitate cu articolul 41 litera (b), precum şi măsurile prevăzute pentru fiecare instalaţie pentru a asigura respectarea la timp a valorilor limită de emisie care se vor aplica după 1 iulie 2020.
(5)Statele membre transmit Comisiei, până la 1 ianuarie 2013, planurile lor naţionale de tranziţie.
Comisia evaluează planurile şi în cazul în care Comisia nu ridică nicio obiecţie în termen de 12 luni de la data primirii unui plan, statul membru în cauză consideră că acesta a fost acceptat.
În cazul în care Comisia consideră că un plan nu este în conformitate cu măsurile de punere în aplicare stabilite în conformitate cu articolul 41 litera (b), aceasta informează statul membru în cauză cu privire la faptul că planul său naţional nu poate fi acceptat. Pentru evaluarea unei noi versiuni a unui plan pe care un stat membru îl comunică Comisiei, perioada de timp menţionată la paragraful al doilea este de şase luni.
(6)Statele membre informează Comisia cu privire la orice modificări ulterioare ale planului naţional.
Art. 33: Derogarea pentru durata de viaţă limitată
(1)În perioada 1 ianuarie 2016-31 decembrie 2023, instalaţiile de ardere pot fi scutite de respectarea valorilor limită de emisie prevăzute la articolul 30 alineatul (2) şi a ratelor de desulfurare prevăzute la articolul 31, după caz, precum şi de obligaţia includerii acestora în planul naţional de tranziţie menţionat la articolul 32, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:
a)operatorul instalaţiei de ardere se angajează, printr-o declaraţie scrisă transmisă autorităţii competente până la 1 ianuarie 2014, să nu menţină în funcţiune instalaţia mai mult de 17 500 de ore de funcţionare începând cu 1 ianuarie 2016 şi până la 31 decembrie 2023;
b)operatorul are obligaţia de a transmite anual autorităţii competente o evidenţă a numărului de ore de funcţionare înregistrate începând cu 1 ianuarie 2016;
c)valorile limită de emisie pentru dioxid de sulf, oxizi de azot şi pulberi, prevăzute în autorizaţia acordată instalaţiei de ardere, aplicabile la 31 decembrie 2015, în special în temeiul Directivelor 2001/80/CE şi 2008/1/CE, rămân valabile cel puţin până la sfârşitul duratei operaţionale a instalaţiei de ardere. Instalaţiile de ardere cu o putere termică instalată totală de peste 500 MW care utilizează combustibili solizi, cărora li s-a acordat prima autorizaţie după 1 iulie 1987, respectă valorile limită de emisie pentru oxizi de azot prevăzute în anexa V partea 1; şi
d)instalaţiei de ardere să nu i se fi acordat o derogare în conformitate cu articolul 4 alineatul (4) din Directiva 2001/80/CE.
(2)Statele membre transmit Comisiei, până cel târziu la 1 ianuarie 2016, o listă a tuturor instalaţiilor de ardere care intră sub incidenţa alineatului (1), inclusiv puterea lor instalată totală, tipurile de combustibil utilizat şi valorile limită de emisie aplicabile pentru dioxid de sulf, oxizi de azot şi pulberi. În ceea ce priveşte instalaţiile care intră sub incidenţa alineatului (1), statele membre transmit anual Comisiei o evidenţă a numărului de ore de funcţionare înregistrate începând cu 1 ianuarie 2016.
(3)În cazul unei instalaţii de ardere care, la 6 ianuarie 2011, face parte dintr-un sistem izolat mic şi produce, la data respectivă, cel puţin 35 % din energia electrică furnizată în cadrul reţelei în cauză şi care, din cauza caracteristicilor sale tehnice, nu este în măsură să respecte valorile limită de emisie prevăzute la articolul 30 alineatul (2), numărul de ore de funcţionare prevăzut la alineatul (1) litera (a) din prezentul articol este de 18 000, începând cu 1 ianuarie 2020 şi până la 31 decembrie 2023, iar data prevăzută la alineatul (1) litera (b) şi la alineatul (2) din prezentul articol este 1 ianuarie 2020.
(4)În cazul unei instalaţii de ardere cu o putere termică instalată totală de peste 1 500 MW care a fost pusă în funcţiune înainte de 31 decembrie 1986 şi care utilizează combustibili solizi indigeni cu o putere calorifică netă de cel mult 5 800 kJ/kg, cu o umiditate mai mare de 45 % în greutate, cu un conţinut combinat de umiditate şi cenuşă mai mare de 60 % în greutate şi cu un conţinut de oxid de calciu în cenuşă mai mare de 10 %, numărul de ore de funcţionare prevăzut la alineatul (1) litera (a) este de 32 000.
Art. 34: Sisteme izolate mici
(1)Până la 31 decembrie 2019, instalaţiile de ardere care la 6 ianuarie 2011 făceau parte din sisteme izolate mici, pot fi exceptate de la respectarea valorilor limită de emisie prevăzute la articolul 30 alineatul (2) şi a ratelor de desulfurare prevăzute la articolul 31, după caz. Până la 31 decembrie 2019, rămân aplicabile cel puţin valorile limită de emisie prevăzute în autorizaţiile acestor instalaţii de ardere, în special în temeiul dispoziţiilor Directivelor 2001/80/CE şi 2008/1/CE.
(2)Instalaţiile de ardere cu o putere termică instalată totală de peste 500 MW care utilizează combustibili solizi, cărora li s-a acordat prima autorizaţie după 1 iulie 1987, respectă valorile limită de emisie pentru oxizi de azot prevăzute în anexa V partea 1.
(3)În cazul în care un stat membru are pe teritoriul său instalaţii de ardere care intră sub incidenţa prezentului capitol şi care fac parte dintr-un sistem izolat mic, statul membru respectiv comunică Comisiei înainte de 7 ianuarie 2013 o listă a instalaţiilor de ardere respective, consumul total anual de energie al sistemului izolat mic şi cantitatea de energie obţinută prin interconectarea cu alte sisteme.
Art. 34a: Instalaţii de ardere care fac parte dintr-un sistem izolat mic
(1)Până la 31 decembrie 2029, statele membre pot excepta instalaţiile de ardere care fac parte dintr-un sistem izolat mic la 4 august 2024 de la obligaţia de a respecta valorile limită de emisie prevăzute la articolul 30 alineatul (2) şi la articolul 15 alineatul (3) pentru dioxid de sulf, oxizi de azot şi pulberi sau, după caz, cu nivelurile de desulfurare menţionate la articolul 31. Valorile limită de emisie pentru dioxid de sulf, oxizi de azot şi pulberi prevăzute în autorizaţia acestor instalaţii de ardere, conform cerinţelor din Directivele 2001/80/CE şi 2008/1/CE, trebuie să fie cel puţin menţinute.
Statele membre iau măsuri pentru a se asigura că emisiile sunt monitorizate şi că nu se produce nicio poluare semnificativă. Statele membre pot excepta instalaţiile de la valorile limită de emisie numai atunci când au fost epuizate toate măsurile care asigură reducerea poluării. Exceptarea nu se acordă pentru o perioadă mai lungă decât este necesar.
(2)Începând cu 1 ianuarie 2030, instalaţiile de ardere în cauză respectă valorile limită de emisie pentru dioxid de sulf, oxizi de azot şi pulberi prevăzute în anexa V partea 2 şi valorile limită de emisie menţionate la articolul 15 alineatul (3) pentru dioxid de sulf, oxizi de azot şi pulberi.
(3)Statele membre care acordă exceptări în conformitate cu alineatul (1) de la prezentul articol pun în aplicare un plan de asigurare a conformităţii care vizează instalaţiile de ardere care beneficiază de exceptările respective. Planul de asigurare a conformităţii conţine informaţii cu privire la măsurile care permit asigurarea, până la 31 decembrie 2029, a conformării instalaţiilor în cauză cu valorile limită de emisie pentru dioxid de sulf, oxizi de azot şi pulberi stabilite în anexa V partea 2 şi cu valorile limită de emisie pentru dioxid de sulf, oxizi de azot şi pulberi menţionate la articolul 15 alineatul (3). Planul de asigurare a conformităţii conţine, de asemenea, informaţii cu privire la măsurile de reducere la minimum a amplorii şi a duratei emisiilor poluante în perioada vizată de plan şi informaţii cu privire la măsurile de gestionare a cererii şi la posibilităţile de trecere la combustibili mai ecologici sau la alternative mai curate, cum ar fi utilizarea surselor regenerabile de energie şi interconectarea cu reţelele continentale.
(4)Statele membre transmit Comisiei planurile lor de asigurare a conformităţii cel târziu până la 5 februarie 2025. Comisia evaluează planurile şi, în cazul în care aceasta nu ridică nicio obiecţie în termen de 12 luni de la data primirii planului, statul membru în cauză consideră că planul său a fost acceptat. În cazul în care Comisia ridică obiecţii pe motiv că planul nu garantează conformitatea instalaţiilor în cauză până la 31 decembrie 2029 sau nu asigură reducerea la minimum a amplorii şi duratei emisiilor poluante în perioada vizată de plan, statul membru transmite Comisiei un plan revizuit în termen de şase luni de la data la care Comisia a comunicat obiecţiile sale statului membru. Pentru evaluarea unei noi versiuni a unui plan pe care un stat membru îl transmite Comisiei, perioada de timp menţionată în a doua teză este de şase luni.
(5)Statele membre raportează Comisiei progresele înregistrate în ceea ce priveşte acţiunile descrise în planul de asigurare a conformităţii cel târziu până la 5 februarie 2026 şi, ulterior, la sfârşitul fiecărui an calendaristic. Statele membre informează Comisia cu privire la orice modificare ulterioară a planului de asigurare a conformităţii. Pentru evaluarea unei noi versiuni a unui plan pe care un stat membru îl transmite Comisiei, perioada de timp menţionată la alineatul (4) în a doua teză este de şase luni.
(6)Statul membru pune la dispoziţia publicului informaţii cu privire la derogare şi la condiţiile impuse, în conformitate cu articolul 24 alineatul (2).

Art. 35: Centralele termice de cartier
(1)Până la 31 decembrie 2022, o instalaţie de ardere poate fi exceptată de la respectarea valorilor limită de emisie menţionate la articolul 30 alineatul (2) şi a ratelor de desulfurare menţionate la articolul 31, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:
a)puterea termică instalată totală a instalaţiei de ardere nu este mai mare de 200 MW;
b)instalaţiei i s-a acordat prima autorizaţie înainte de 27 noiembrie 2002 sau operatorul instalaţiei respective a prezentat o solicitare completă de autorizare înaintea acestei date, cu condiţia ca instalaţia să fi fost pusă în funcţiune cel târziu la 27 noiembrie 2003;
c)cel puţin 50 % din producţia utilă de energie termică, ca medie mobilă pe o perioadă de cinci ani, este distribuită sub formă de aburi sau apă caldă unei reţele publice de încălzire urbană; şi
d)valorile limită de emisie pentru dioxid de sulf, oxizi de azot şi pulberi prevăzute în autorizaţia acesteia, aplicabile la 31 decembrie 2015, în temeiul îndeosebi al dispoziţiilor Directivelor 2001/80/CE şi 2008/1/CE, sunt cel puţin menţinute până la 31 decembrie 2022.
(2)Fiecare stat membru comunică Comisiei, cel târziu la 1 ianuarie 2016, o listă a tuturor instalaţiilor de ardere cărora li se aplică alineatul (1), inclusiv puterea termică instalată totală, tipurile de combustibil utilizat şi valorile limită de emisie aplicabile pentru dioxid de sulf, oxizi de azot şi pulberi. În plus, pentru fiecare instalaţie de ardere căreia i se aplică alineatul (1) şi pe parcursul perioadei menţionate la alineatul respectiv, statele membre informează anual Comisia cu privire la proporţia energiei termice utile produsă de fiecare instalaţie, distribuită sub formă de aburi sau apă caldă unei reţele publice de încălzire urbană, exprimată ca medie mobilă aferentă ultimilor cinci ani.
Art. 36: Stocarea geologică a dioxidului de carbon
(1)Statele membre se asigură că operatorii tuturor instalaţiilor de ardere cu o putere electrică nominală de cel puţin 300 megawaţi pentru care autorizaţia iniţială de construcţie sau, în absenţa unei astfel de proceduri, autorizaţia iniţială de funcţionare a fost acordată după intrarea în vigoare a Directivei 2009/31/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 aprilie 2009 privind stocarea geologică a dioxidului de carbon au evaluat dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:
a)sunt disponibile situri de stocare adecvate;
b)echipamentele de transport sunt fezabile din punct de vedere tehnic şi economic;
c)adaptarea ulterioară în vederea captării de dioxid de carbon este fezabilă din punct de vedere tehnic şi economic.
(2)Dacă condiţiile prevăzute la alineatul (1) sunt îndeplinite, autoritatea competentă se asigură că este rezervat un spaţiu adecvat pe amplasamentul instalaţiei pentru echipamentul necesar captării şi comprimării dioxidului de carbon. Autoritatea competentă stabileşte dacă condiţiile sunt îndeplinite, pe baza evaluării menţionate la alineatul (1) şi pe baza altor informaţii disponibile, îndeosebi în ceea ce priveşte protecţia mediului şi sănătatea umană.
Art. 37: Funcţionarea necorespunzătoare sau defecţiuni ale echipamentului de reducere a emisiilor
(1)Statele membre se asigură că autorizaţiile prevăd procedurile referitoare la funcţionarea necorespunzătoare sau la defecţiuni ale echipamentului de reducere a emisiilor.
(2)În cazul unei defecţiuni, autoritatea competentă îi solicită operatorului să reducă sau să oprească funcţionarea, dacă nu poate fi reluată funcţionarea normală în termen de 24 de ore, sau să exploateze instalaţia folosind combustibili puţin poluanţi.
Operatorul înştiinţează autoritatea competentă în termen de 48 de ore de la funcţionarea necorespunzătoare sau de la defectarea echipamentului de reducere a emisiilor.
Durata cumulată a funcţionării fără echipament de reducere a emisiilor nu poate depăşi 120 de ore pe parcursul oricărei perioade de 12 luni.
Autoritatea competentă poate acorda o derogare de la termenele limită prevăzute la primul şi la al treilea paragraf în unul dintre cazurile următoare:
a)există o nevoie stringentă de a menţine alimentarea cu energie;
b)instalaţia de ardere cu defecţiuni ar fi înlocuită pe o perioadă limitată de timp de o altă instalaţie, fapt care ar conduce la o creştere totală a emisiilor.
Art. 38: Monitorizarea emisiilor în aer
(1)Statele membre se asigură că monitorizarea substanţelor poluante din atmosferă se desfăşoară în conformitate cu anexa V partea 3.
(2)Instalarea şi funcţionarea echipamentului automatizat de monitorizare fac obiectul controlului şi testelor anuale de supraveghere prevăzute în anexa V partea 3.
(3)Autoritatea competentă stabileşte localizarea punctelor de prelevare sau măsurare care trebuie utilizate pentru monitorizarea emisiilor.
(4)Toate rezultatele monitorizării sunt înregistrate, procesate şi prezentate astfel încât să permită autorităţii competente să verifice dacă sunt respectate condiţiile de funcţionare şi valorile limită de emisie incluse în autorizaţie.
Art. 39: Respectarea valorilor limită de emisie
Valorile limită de emisie în aer se consideră respectate în cazul în care condiţiile prevăzute în anexa V partea 4 sunt îndeplinite.
Art. 40: Instalaţii de ardere cu combustibil multiplu
(1)În cazul unei instalaţii de ardere cu combustibil multiplu, care utilizează simultan două sau mai multe tipuri de combustibil, autorităţile competente stabilesc valorile limită de emisie respectând etapele următoare:
a)adoptarea valorii limită de emisie relevante pentru fiecare combustibil şi poluant în parte, în funcţie de puterea termică instalată totală a întregii instalaţii de ardere, în conformitate cu anexa V părţile 1 şi 2;
b)determinarea valorilor limită de emisie ponderate la combustibil, care sunt obţinute prin înmulţirea valorii limită individuale de emisie menţionate la litera (a) cu puterea termică pentru fiecare combustibil în parte şi împărţirea rezultatului înmulţirii la suma puterilor termice ale tuturor combustibililor;
(2)În cazul instalaţiilor de ardere cu combustibil multiplu care fac obiectul articolului 30 alineatul (2) care utilizează reziduurile de distilare şi conversie de la rafinarea ţiţeiului brut pentru propriul consum, independent sau împreună cu alţi combustibili, pot fi aplicate următoarele valori limită de emisie în locul valorilor limită de emisie stabilite în conformitate cu alineatul (1):
a)dacă în cursul funcţionării instalaţiei de ardere proporţia combustibilului determinant în raport cu suma puterilor termice produse de toţi combustibilii este mai mare sau egală cu 50 %, valoarea limită de emisie prevăzută în anexa V partea 1 pentru combustibilul determinant;
b)dacă proporţia combustibilului determinant în raport cu suma puterilor termice produse de toţi combustibilii este mai mică de 50 %, valoarea limită de emisie determinată în conformitate cu următoarele etape:
(i)se iau valorile limită de emisie prevăzute în anexa V partea 1 pentru fiecare combustibil utilizat, corespunzătoare puterii termice instalate totale a instalaţiei de ardere;
(ii)se calculează valoarea limită de emisie a combustibilului determinant prin înmulţirea cu doi a valorii limită de emisie stabilită pentru combustibilul respectiv în conformitate cu punctul (i) şi prin scăderea din acest produs a valorii limită de emisie a combustibilului utilizat cu cea mai scăzută valoare limită de emisie, astfel cum s-a stabilit în anexa V partea 1, corespunzătoare puterii termice instalate totale a instalaţiei de ardere;
(iii)se determină valorile limită de emisie ponderate ale combustibilului pentru fiecare combustibil utilizat, prin înmulţirea valorii limită de emisie determinate la punctele (i) şi (ii) cu puterea termică a combustibilului în cauză şi prin împărţirea produsului respectivei înmulţiri la suma puterilor termice produse de toţi combustibilii;
(iv)se agregă valorile limită de emisie ponderate ale combustibililor determinate la punctul (iii).
(3)În cazul instalaţiilor de ardere cu combustibil multiplu care fac obiectul articolului 30 alineatul (2) care utilizează reziduurile de distilare şi conversie de la rafinarea ţiţeiului brut pentru propriul consum, independent sau împreună cu alţi combustibili, valorile limită de emisie medii pentru dioxid de sulf prevăzute în anexa V partea 7 pot fi aplicate în locul valorilor limită de emisie stabilite în conformitate cu alineatele (1) sau (2) din prezentul articol.
Art. 41: Măsuri de punere în aplicare
Se stabilesc măsuri de punere în aplicare privind:
(a)stabilirea perioadelor de punere în funcţiune şi de închidere menţionate la articolul 3 punctul 27 şi în anexa V partea 4 punctul 1; şi
(b)planurile naţionale de tranziţie menţionate la articolul 32 şi, îndeosebi, fixarea plafoanelor de emisie şi monitorizarea şi raportarea aferente.
Măsurile respective de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de reglementare menţionată la articolul 75 alineatul (2). Comisia face propuneri adecvate cel târziu la 7 iulie 2011.