Directiva 2009/52/CE/18-iun-2009 de stabilire a standardelor minime privind sancţiunile şi măsurile la adresa angajatorilor de resortisanţi din ţări teiţe aflaţi în situaţie de şedere ilegală
Acte UE
Jurnalul Oficial 168L
În vigoare Versiune de la: 3 August 2012
Directiva 2009/52/CE/18-iun-2009 de stabilire a standardelor minime privind sancţiunile şi măsurile la adresa angajatorilor de resortisanţi din ţări teiţe aflaţi în situaţie de şedere ilegală
Dată act: 18-iun-2009
Emitent: Parlamentul European;Consiliul Uniunii Europene
PARLAMENTUL EUROPEAN ŞI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, în special articolul 63 alineatul (3) litera (b),
având în vedere propunerea Comisiei,
având în vedere avizul Comitetului Economic şi Social European (1),
(1)JO C 204, 9.8.2008, p. 70.
având în vedere avizul Comitetului Regiunilor (2),
(2)JO C 257, 9.10.2008, p. 20.
hotărând în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 251 din tratat (3),
(3)Avizul Parlamentului European din 19 februarie 2009 (nepublicat încă în Jurnalul Oficial) şi Decizia Consiliului din 25 mai 2009.
întrucât:
(1)În cadrul reuniunii Consiliului European din 14-15 decembrie 2006, s-a convenit cu privire la necesitatea consolidării cooperării dintre statele membre în lupta împotriva imigraţiei ilegale şi, în special, cu privire la necesitatea intensificării, la nivel de stat membru şi la nivelul UE, a măsurilor de combatere a angajării ilegale.
(2)Unul dintre factorii de atracţie pentru imigraţia ilegală în UE îl constituie posibilitatea de a găsi de lucru în UE fără statutul juridic necesar. Acţiunea de combatere a imigraţiei ilegale şi a şederii ilegale ar trebui, prin urmare, să prevadă măsuri care să contracareze factorul de atracţie menţionat.
(3)Măsurile respective ar trebui să se axeze pe o interdicţie generală de a angaja resortisanţi din ţări terţe care nu au dreptul de şedere în UE, însoţită de sancţiuni împotriva angajatorilor care încalcă această interdicţie.
(4)Deoarece prezenta directivă stabileşte standarde minime, statele membre ar trebui să dispună de libertatea de a adopta sau de a menţine sancţiuni şi măsuri mai severe, precum şi de aceea de a impune angajatorilor obligaţii mai severe.
(5)Prezenta directivă nu ar trebui să se aplice resortisanţilor din ţări terţe aflaţi în situaţie de şedere legală în statele membre, indiferent dacă beneficiază de drept de muncă pe teritoriul acestora. Aceasta nu ar trebui să se aplice nici persoanelor care beneficiază de dreptul comunitar la liberă circulaţie, definit la articolul 2 alineatul (5) din Regulamentul (CE) nr. 562/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 15 martie 2006 de instituire a unui Cod comunitar privind regimul de trecere a frontierelor de către persoane (Codul Frontierelor Schengen) (4). De asemenea, aceasta nu ar trebui să se aplice resortisanţilor din ţări terţe care se află într-o situaţie prevăzută de dreptul comunitar, cum ar fi persoanele angajate legal într-un stat membru şi care sunt detaşate într-un alt stat membru, în contextul prestării de servicii. Prezenta directivă ar trebui să se aplice fără a aduce atingere legislaţiei naţionale care interzice angajarea resortisanţilor din ţări terţe aflaţi în situaţie de şedere legală, dar care muncesc încălcând statutul lor privind reşedinţa.
(4)JO L 105, 13.4.2006, p. 1.
(6)În sensul specific al prezentei directive, anumiţi termeni ar trebui să fie definiţi, iar definiţiile respective ar trebui să fie utilizate exclusiv în sensul prezentei directive.
(7)Definiţia angajării ar trebui să cuprindă elementele sale constitutive, în special activităţile care sunt sau ar trebui să fie remunerate şi care sunt efectuate pentru sau sub conducerea şi/sau supravegherea unui angajator, indiferent de raportul juridic.
(8)Definiţia angajatorului poate să includă o asociere de persoane recunoscută ca având capacitatea de a îndeplini acte juridice, dar care nu are personalitate juridică.
(9)Pentru a preveni angajarea resortisanţilor din ţări terţe cu şedere ilegală, angajatorii ar trebui obligaţi să verifice, înainte de a recruta un resortisant dintr-o ţară terţă, inclusiv în situaţiile în care un resortisant dintr-o ţară terţă este angajat în scopul detaşării într-un alt stat membru în contextul prestării de servicii, dacă resortisantul dintr-o ţară terţă deţine un permis de şedere valabil sau o altă autorizaţie de şedere care demonstrează legalitatea şederii sale pe teritoriul statului membru de angajare.
(10)Pentru a permite în special statelor membre să verifice documentele contrafăcute, angajatorii ar trebui, de asemenea, să fie obligaţi să notifice autorităţile competente cu privire la angajarea unui resortisant dintr-o ţară terţă. Pentru a reduce la minimum sarcinile administrative, statele membre ar trebui să aibă posibilitatea să prevadă ca astfel de notificări să fie realizate în cadrul altor sisteme de notificare. Statele membre ar trebui să poată decide cu privire la aplicarea unei proceduri simplificate de notificare de către angajatorii persoane fizice, atunci când angajarea se face în interesul lor personal.
(11)Angajatorii care au îndeplinit obligaţiile prevăzute de prezenta directivă nu ar trebui să fie traşi la răspundere pentru angajarea unor resortisanţi din ţări terţe aflaţi în situaţie de şedere ilegală, în special în cazul în care autoritatea competentă constată ulterior că documentul prezentat de către un angajat a fost, de fapt, falsificat sau utilizat în mod abuziv, cu excepţia cazului în care angajatorul avea cunoştinţă de faptul că respectivul document este fals.
(12)Pentru a facilita îndeplinirea de către angajatori a obligaţiilor care le revin, statele membre ar trebui să facă toate eforturile pentru a procesa la timp cererile de reînnoire a permiselor de şedere.
(13)Pentru a pune în aplicare interdicţia generală şi a preveni infracţiunile, statele membre ar trebui să prevadă un regim adecvat de sancţiuni. Acesta ar trebui să includă sancţiuni financiare şi contribuţii la costurile de returnare a resortisanţilor din ţări terţe aflaţi în situaţie de şedere ilegală, precum şi posibilitatea unor sancţiuni financiare reduse pentru angajatorii persoane fizice în cazul în care angajarea se face în interesul lor personal.
(14)Angajatorul ar trebui în orice caz să fie obligat să plătească resortisanţilor din ţări terţe toată remuneraţia restantă, corespunzătoare muncii efectuate, precum şi toate impozitele şi contribuţiile de asigurări sociale neachitate. Dacă nivelul remuneraţiei nu poate fi determinat, se presupune că este cel puţin egal cu salariul prevăzut de legile aplicabile privind salariul minim sau de contractele colective ori în conformitate cu practicile consacrate din ramurile profesionale relevante. Dacă este cazul, tot angajatorului ar trebui să-i revină şi obligaţia de a achita orice cheltuieli generate de transferul remuneraţiei restante în ţara în care resortisantul unei ţări terţe angajat ilegal s-a întors de bunăvoie sau a fost returnat. În cazul în care angajatorii nu efectuează plăţile restante, statele membre nu ar trebui să fie obligate să îndeplinească această obligaţie în locul lor.
(15)Un resortisant dintr-o ţară terţă angajat ilegal nu poate obţine un drept de intrare, de şedere sau de acces la piaţa muncii în temeiul unui raport de muncă ilegal sau în temeiul plăţii sau a plăţii restante a remuneraţiilor, a contribuţiilor de asigurări sociale sau a impozitelor efectuate de angajator sau de persoana juridică obligată să plătească în locul angajatorului.
(16)Statele membre ar trebui să asigure existenţa sau posibilitatea de a fi prezentate cereri şi existenţa unor mecanisme pentru a garanta că sumele recuperate din remuneraţiile restante pot fi primite de către resortisanţii din ţări terţe cărora le sunt datorate. Nu ar trebui să revină statelor membre obligaţia de a implica misiunile sau reprezentanţelor acestora în ţări terţe în mecanismele în cauză. În contextul instituirii unor mecanisme eficiente pentru a facilita depunerea plângerilor şi în cazul în care acest lucru nu este deja reglementat în dreptul intern, statele membre ar trebui să analizeze posibilitatea şi valoarea adăugată pe care o reprezintă permisiunea acordată unei autorităţi competente să iniţieze proceduri împotriva unui angajator în scopul recuperării remuneraţiilor restante.
(17)Statele membre ar trebui, de asemenea, să instituie o prezumţie că raportul de muncă a durat cel puţin trei luni, astfel încât sarcina probei să revină angajatorului cel puţin pentru o anumită perioadă. Angajatorul ar trebui să aibă şi posibilitatea de a dovedi, printre altele, existenţa şi durata raportului de muncă.
(18)Statele membre ar trebui să prevadă posibilitatea de a introduce alte sancţiuni împotriva angajatorilor, printre altele pierderea parţială sau totală a dreptului de a beneficia de prestaţii, ajutoare şi subvenţii publice, inclusiv de subvenţiile din agricultură, excluderea din cadrul procedurilor de achiziţii publice, precum şi recuperarea integrală sau parţială de la aceştia a prestaţiilor, ajutoarelor şi subvenţiilor publice, inclusiv a fondurilor UE gestionate de statele membre, care au fost deja acordate. Statele membre ar trebui să poată decide să nu aplice aceste sancţiuni suplimentare angajatorilor persoane fizice, atunci când angajarea se face în interesul lor personal.
(19)Prezenta directivă, în special articolele 7, 10 şi 12, nu ar trebui să aducă atingere Regulamentului (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului din 25 iunie 2002 cu privire la Regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităţilor Europene (1).
(1)JO L 248, 16.9.2002, p. 1.
(20)Având în vedere că se recurge frecvent la subcontractare în anumite sectoare afectate, este necesar să se asigure că cel puţin contractantul al cărui subcontractant direct este angajatorul poate fi considerat răspunzător pentru plata sancţiunilor financiare solidar cu angajatorul sau în locul acestuia. În anumite cazuri, alţi contractanţi pot fi consideraţi răspunzători pentru plata sancţiunilor financiare solidar sau în locul unui angajator de resortisanţi din ţări terţe aflaţi în situaţie de şedere ilegală. Plăţile restante care fac obiectul dispoziţiilor din prezenta directivă privind răspunderea ar trebui să includă contribuţiile la fondurile naţionale de plăţi pentru concedii şi la fondurile sociale reglementate de lege sau de contracte colective.
(21)Experienţa dovedeşte că sistemele existente de sancţiuni nu au fost suficiente pentru a asigura respectarea deplină a interdicţiilor de a angaja resortisanţi din ţări terţe aflaţi în situaţie de şedere ilegală. Unul dintre motive îl reprezintă faptul că numai sancţiunile administrative nu sunt suficiente pentru a-i descuraja pe anumiţi angajatori mai puţin scrupuloşi. Respectarea normelor poate şi ar trebui să fie consolidată prin aplicarea unor sancţiuni penale.
(22)Prin urmare, pentru a garanta eficacitatea deplină a interdicţiei generale, se impune în special, existenţa, în cazuri grave, a unor sancţiuni cu un caracter mai pronunţat de descurajare, ca de exemplu în cazuri de: recidivă, angajare ilegală a unui număr semnificativ de resortisanţi din ţări terţe, existenţa unor condiţii de muncă extrem de abuzive, atunci când angajatorul are cunoştinţă de faptul că angajatul este victima traficului cu fiinţe umane şi angajarea ilegală a unui minor. Prezenta directivă obligă statele membre să prevadă sancţiuni penale în dreptul lor intern pentru astfel de încălcări grave. Prezenta directivă nu creează obligaţii privind aplicarea de astfel de sancţiuni sau a oricărui alt sistem disponibil de aplicare a legii în cazuri individuale.
(23)În toate cazurile considerate grave în conformitate cu prezenta directivă, încălcarea ar trebui să fie considerată infracţiune în ansamblul Comunităţii atunci când este săvârşită cu intenţie. Dispoziţiile prezentei directive referitoare la infracţiuni nu ar trebui să aducă atingere aplicării Deciziei-cadru 2002/629/JAI a Consiliului din 19 iulie 2002 privind combaterea traficului cu fiinţe umane (1).
(1)JO L 203, 1.8.2002, p. 1.
(24)Infracţiunea ar trebui să fie pedepsită prin sancţiuni penale efective, proporţionale şi cu efect de descurajare. Obligaţia de a prevedea sancţiuni penale efective, proporţionale şi cu efect de descurajare în temeiul prezentei directive nu aduce atingere organizării interne a dreptului penal şi a justiţiei penale în statele membre.
(25)De asemenea, persoanele juridice pot fi considerate răspunzătoare în cazul săvârşirii infracţiunilor menţionate în prezenta directivă, deoarece mulţi angajatori au personalitate juridică. Dispoziţiile prezentei directive nu impun obligaţia pentru statele membre de a introduce răspunderea penală a persoanelor juridice.
(26)Pentru a facilita aplicarea prezentei directive, ar trebui să existe mecanisme de contestaţie efective care să permită resortisanţilor din ţări terţe în cauză să depună plângeri direct sau prin intermediul părţilor terţe desemnate, cum ar fi sindicatele sau alte asociaţii. Părţile terţe desemnate care oferă asistenţă în vederea introducerii contestaţiilor ar trebui să fie protejate împotriva eventualelor sancţiuni, în temeiul normelor care interzic facilitarea şederii neautorizate.
(27)Pentru a completa mecanismele de contestaţie, statele membre ar trebui să fie în măsură să acorde permise de şedere cu durată limitată, legată de durata procedurilor naţionale corespunzătoare, resortisanţilor din ţări terţe care au fost supuşi unor condiţii de muncă extrem de abuzive sau care au fost angajaţi ilegal ca minori şi care cooperează în procedurile penale împotriva angajatorului. Aceste permise ar trebui să fie acordate în condiţii comparabile celor aplicabile resortisanţilor din ţări terţe în temeiul Directivei 2004/81/CE a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind permisul de şedere eliberat resortisanţilor ţărilor terţe care sunt victime ale traficului de persoane sau care au făcut obiectul unei facilitări a imigraţiei ilegale şi care cooperează cu autorităţile competente (2).
(2)JO L 261, 6.8.2004, p. 19.
(28)Pentru a asigura un nivel satisfăcător de aplicare a prezentei directive şi pentru a reduce, pe cât posibil, diferenţele dintre nivelurile de aplicare în statele membre, acestea ar trebui să se asigure că pe teritoriul lor se realizează inspecţii eficiente şi adecvate şi să comunice Comisiei datele privind inspecţiile desfăşurate.
(29)Statele membre ar trebui să fie încurajate să stabilească anual obiective naţionale pentru numărul de inspecţii în sectoarele de activitate în care se concentrează angajările de resortisanţi din ţări terţe aflaţi în situaţie de şedere ilegală de pe teritoriul lor.
(30)Pentru a spori eficienţa inspecţiilor în sensul aplicării prezentei directive, statele membre ar trebui să se asigure că legislaţia naţională conferă competenţe adecvate autorităţilor competente pentru a efectua inspecţiile, că informaţiile cu privire la angajarea ilegală, inclusiv rezultatele inspecţiilor anterioare, sunt colectate şi prelucrate în vederea punerii în aplicare eficiente a prezentei directive şi că sunt disponibile efective suficiente, având capacităţile şi calificările necesare pentru desfăşurarea într-un mod eficace a inspecţiilor.
(31)Statele membre ar trebui să se asigure că inspecţiile realizate în temeiul prezentei directive nu afectează, din punct de vedere calitativ şi cantitativ, inspecţiile realizate pentru evaluarea condiţiilor de angajare şi de muncă.
(32)În cazul lucrătorilor detaşaţi care sunt resortisanţi ai unor ţări terţe, autorităţile de inspecţie din statele membre pot recurge la cooperarea şi schimburile de informaţii prevăzute de Directiva 96/71/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 decembrie 1996 privind detaşarea lucrătorilor în cadrul prestării de servicii (1), pentru a verifica faptul că resortisanţii din ţări terţe sunt angajaţi legal în statul membru de origine.
(1)JO L 18, 21.1.1997, p. 1.
(33)Ar trebui să se considere că prezenta directivă completează măsurile de contracarare a muncii nedeclarate şi a exploatării.
(34)În conformitate cu punctul 34 din Acordul interinstituţional privind o mai bună legiferare (2), statele membre sunt încurajate să elaboreze, pentru ele însele şi în interesul Comunităţii, propriile tabele care, pe cât posibil, să ilustreze corespondenţa dintre prezenta directivă şi măsurile de transpunere şi să le facă publice.
(2)JO C 321, 31.12.2003, p. 1.
(35)Orice prelucrare a datelor cu caracter personal efectuată în cadrul punerii în aplicare a prezentei directive ar trebui să respecte Directiva 95/46/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date (3).
(3)JO L 281, 23.11.1995, p. 31.
(36)Deoarece obiectivul prezentei directive, şi anume combaterea imigraţiei ilegale prin reducerea factorului de atracţie reprezentat de posibilităţile de angajare, nu poate fi realizat în mod satisfăcător de către statele membre şi poate, prin urmare, datorită amplorii şi efectelor prezentei directive, să fie realizat mai bine la nivelul Comunităţii, aceasta poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarităţii, astfel cum a fost prevăzut la articolul 5 din tratat. În conformitate cu principiul proporţionalităţii, astfel cum este enunţat în respectivul articol, prezenta directivă nu depăşeşte ceea ce este necesar pentru atingerea respectivului obiectiv.
(37)Prezenta directivă respectă drepturile fundamentale şi se conformează principiilor recunoscute, în special, de Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Mai precis, prezenta directivă trebuie să fie aplicată cu respectarea libertăţii de a desfăşura o activitate, a egalităţii în faţa legii şi a principiilor nediscriminării, a dreptului la o cale de atac efectivă şi la un proces echitabil şi a principiilor legalităţii şi proporţionalităţii infracţiunilor şi a sancţiunilor penale, în conformitate cu articolele 16, 20, 21, 47 şi 49 din Cartă.
(38)În conformitate cu articolele 1 şi 2 din Protocolul privind poziţia Regatului Unit şi a Irlandei, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană şi la Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, şi fără a aduce atingere articolului 4 din protocolul menţionat, respectivele state membre nu participă la adoptarea prezentei directive care nu este obligatorie pentru acestea şi nu li se aplică.
(39)În conformitate cu articolele 1 şi 2 din Protocolul privind poziţia Danemarcei, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană şi la Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, Danemarca nu participă la adoptarea prezentei directive care nu este obligatorie pentru aceasta şi nu i se aplică,
ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:
-****-
Art. 1: Obiectul şi domeniul de aplicare
Prezenta directivă interzice angajarea de resortisanţi din ţări terţe aflaţi în situaţie de şedere ilegală pentru a lupta împotriva imigraţiei ilegale. În acest scop, aceasta prevede standarde comune minime privind sancţiunile şi măsurile aplicabile în statele membre împotriva angajatorilor care încalcă această interdicţie.
Art. 2: Definiţii
În sensul specific al prezentei directive, se aplică următoarele definiţii:
a)"resortisant dintr-o ţară terţă" înseamnă orice persoană care nu este cetăţean al Uniunii în sensul articolului 17 alineatul (1) din tratat şi care nu beneficiază de dreptul comunitar la liberă circulaţie, astfel cum este definit la articolul 2 alineatul (5) din Codul Frontierelor Schengen;
b)"resortisant dintr-o ţară terţă aflat în situaţie de şedere ilegală" înseamnă un resortisant dintr-o ţară terţă prezent pe teritoriul unui stat membru şi care nu îndeplineşte sau nu mai îndeplineşte condiţiile de şedere sau de reşedinţă în acel stat membru;
c)"angajare" înseamnă exercitarea unor activităţi care includ orice formă de lucru sau de muncă reglementată de legislaţia naţională sau în conformitate cu orice practică consacrată, pentru un angajator sau sub conducerea şi/sau supravegherea unui angajator;
d)"angajare ilegală" înseamnă angajarea unui resortisant dintr-o ţară terţă aflat în situaţie de şedere ilegală pe teritoriul unui stat membru;
e)"angajator" înseamnă orice persoană fizică sau orice entitate juridică, inclusiv agenţii de muncă temporară, pentru care sau sub a cărei conducere şi/sau supraveghere are loc angajarea;
f)"subcontractant" înseamnă orice persoană fizică sau orice entitate juridică căreia îi este încredinţată executarea integrală sau parţială a obligaţiilor unui contract prealabil;
g)"persoană juridică" înseamnă orice entitate juridică care deţine acest statut în temeiul legislaţiei naţionale aplicabile, cu excepţia statelor sau a organismelor publice care exercită prerogative de putere publică şi a organizaţiilor internaţionale publice;
h)"agent de muncă temporară" înseamnă orice persoană fizică sau juridică care, în conformitate cu legislaţia naţională, încheie contracte de muncă sau raporturi de muncă cu lucrători temporari pentru a-i pune la dispoziţia unor întreprinderi utilizatoare pentru a lucra cu titlu temporar în întreprinderile respective sub supravegherea şi conducerea acestora;
i)"condiţii de muncă extrem de abuzive" înseamnă condiţiile de lucru, inclusiv cele generate de discriminări de gen sau de altă natură, care prezintă deosebiri flagrante faţă de condiţiile de muncă de care beneficiază lucrătorii angajaţi legal şi care afectează, de exemplu, sănătatea şi siguranţa angajaţilor şi sunt contrare demnităţii umane;
j)"remuneraţia resortisanţilor din ţări terţe cu şedere ilegală" înseamnă salariul şi orice alte drepturi, în numerar sau în natură, pe care lucrătorul le primeşte pentru munca prestată de la angajatorul său, direct sau indirect, şi care sunt echivalente cu cele de care ar fi beneficiat lucrători în condiţii similare, dar într-un raport de muncă legal.
Art. 3: Interzicerea angajării ilegale
(1)Statele membre interzic angajarea de resortisanţi din ţări terţe aflaţi în situaţie de şedere ilegală.
(2)Încălcarea acestei interdicţii se supune sancţiunilor şi măsurilor prevăzute de prezenta directivă.
(3)Un stat membru poate hotărî să nu aplice interdicţia menţionată la alineatul (1) resortisanţilor din ţări terţe aflaţi în situaţie de şedere ilegală a căror îndepărtare a fost amânată şi care au drept de muncă în temeiul legislaţiei naţionale.
Art. 4: Obligaţiile angajatorilor
(1)Statele membre obligă angajatorii:
a)să solicite resortisanţilor din ţări terţe, înainte de începerea raportului de muncă, să deţină şi să prezinte angajatorului un permis de şedere valabil sau orice altă autorizaţie de şedere;
b)să păstreze cel puţin pe durata perioadei de angajare o copie sau datele de înregistrare ale permisului de şedere sau ale celorlalte autorizaţii de şedere, în vederea unei eventuale inspecţii a autorităţilor competente ale statelor membre;
c)să notifice autorităţile competente desemnate de statele membre cu privire la debutul angajării resortisanţilor din ţări terţe în termenul prevăzut de fiecare stat membru.
(2)Statele membre pot decide aplicarea unei proceduri simplificate pentru notificarea prevăzută la alineatul (1) litera (c) atunci când angajatorii sunt persoane fizice, iar angajarea se face în interesul lor personal.
Statele membre pot decide ca notificarea prevăzută la alineatul (1) litera (c) să nu fie obligatorie în cazul în care angajatul beneficiază de statutul de rezident pe termen lung în temeiul Directivei 2003/109/CE din 25 noiembrie 2003 privind statutul resortisanţilor ţărilor terţe care sunt rezidenţi pe termen lung (1).
(1)JO L 16, 23.1.2004, p. 44.
(3)Statele membre se asigură că angajatorii care şi-au îndeplinit obligaţiile stabilite la alineatul (1) sunt consideraţi răspunzători pentru o încălcare a interdicţiei menţionate la articolul 3 numai în cazul în care angajatorii aveau cunoştinţă de faptul că documentul prezentat ca permis de şedere sau o altă autorizaţie de şedere valabile erau false.
Art. 5: Sancţiuni financiare
(1)Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că încălcările interdicţiei prevăzute la articolul 3 fac obiectul unor sancţiuni efective, proporţionale şi cu efect de descurajare împotriva angajatorului.
(2)Sancţiunile pentru încălcările interdicţiei menţionate la articolul 3 cuprind:
a)sancţiuni financiare care cresc proporţional cu numărul de resortisanţi din ţări terţe angajaţi ilegal; şi
b)plata costurilor de returnare ale resortisanţilor din ţări terţe angajaţi ilegal, în cazurile în care procedurile de returnare se pun în aplicare. În schimb, statele membre pot să decidă să reflecte cel puţin costurile medii de returnare în cadrul sancţiunilor financiare prevăzute la litera (a).
(3)Statele membre pot să prevadă sancţiuni financiare reduse în cazul în care angajatorul este o persoană fizică ce angajează un resortisant dintr-o ţară terţă cu şedere ilegală în interesul său personal şi nu se constată condiţii de muncă extrem de abuzive.
Art. 6: Plăţile restante, ce urmează a fi efectuate de către angajatori
(1)În cazul fiecărei încălcări a interdicţiei menţionate la articolul 3, statele membre asigură că angajatorul este răspunzător pentru plata:
a)oricărei remuneraţii restante datorate resortisanţilor din ţări terţe angajaţi ilegal. Nivelul convenit al remuneraţiei se presupune a fi fost cel puţin egal cu salariul prevăzut de legile aplicabile privind salariul minim sau de contractele colective ori în conformitate cu practicile consacrate din ramurile profesionale relevante, cu excepţia cazului în care fie angajatorul, fie angajatul poate dovedi contrariul, respec-tându-se totodată dispoziţiile naţionale obligatorii privind salariile;
b)unei sume egale cu valoarea tuturor impozitelor şi contribuţiilor de asigurări sociale pe care angajatorul le-ar fi plătit dacă resortisantul dintr-o ţară terţă ar fi fost angajat legal, inclusiv penalităţile de întârziere şi amenzile administrative corespunzătoare;
c)după caz, oricăror cheltuieli determinate de transferul plăţilor restante în ţara în care resortisantul dintr-o ţară terţă s-a întors de bunăvoie sau a fost returnat.
(2)Pentru a asigura existenţa unor proceduri eficiente pentru aplicarea alineatului (1) literele (a) şi (c) şi cu respectarea articolului 13, statele membre instituie mecanisme pentru a asigura că resortisanţii din ţări terţe angajaţi ilegal:
a)pot introducere o plângere, sub rezerva unei perioade de prescripţie definite în temeiul legislaţiei naţionale, împotriva angajatorului şi au posibilitatea executării unei hotărâri împotriva unui angajator pentru remuneraţiile restante, inclusiv în cazurile în care aceştia s-au întors sau au fost returnaţi;
b)în cazurile în care acest lucru este prevăzut de legislaţia naţională, pot solicita autorităţii competente din statul membru în cauză să iniţieze procedurile pentru recuperarea remuneraţiilor restante fără să mai fie nevoie să fie introdusă o plângere în acest caz.
Resortisanţii din ţări terţe angajaţi ilegal sunt informaţi sistematic şi obiectiv cu privire la drepturile de care beneficiază în temeiul prezentului alineat şi al articolului 13 înainte de punerea în executare a unei eventuale decizii de returnare.
(3)Pentru a pune în aplicare alineatul (1) literele (a) şi (b), statele membre instituie o prezumţie conform căreia un raport de muncă a durat cel puţin trei luni, cu excepţia cazului în care angajatorul sau angajatul, printre altele, poate dovedi contrariul.
(4)Statele membre se asigură că există mecanismele necesare pentru a garanta că resortisanţii din ţări terţe angajaţi ilegal pot să primească toate plăţile salariale restante menţionate la alineatul (1) litera (a) şi recuperate în urma unei plângeri depuse în temeiul alineatului (2), inclusiv în cazurile în care s-au întors de bună voie sau au fost returnaţi.
(5)În cazurile în care au fost eliberate permise de şedere pe o durată limitată în conformitate cu articolul 13 alineatul (4), statele membre definesc în legislaţia naţională condiţiile în care perioada de valabilitate a permiselor în cauză poate fi prelungită până când resortisantul dintr-o ţară terţă a primit toate plăţile salariale recuperate în temeiul alineatului (1) din prezentul articol.
Art. 7: Alte măsuri
(1)Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că angajatorii pot face obiectul de asemenea, dacă este cazul, următoarelor măsuri:
a)pierderea totală sau parţială a dreptului de a beneficia de prestaţii, ajutoare sau subvenţii publice, inclusiv de fonduri UE gestionate de statele membre, pentru o perioadă de până la cinci ani;
b)excluderea de la participarea la un contract de achiziţii publice, definit în Directiva 2004/18/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 31 martie 2004 privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziţii publice de lucrări, de bunuri şi de servicii (1), pentru o perioadă de până la cinci ani;
(1)JO L 134, 30.4.2004, p. 114.
c)recuperarea integrală sau parţială a prestaţiilor, ajutoarelor sau subvenţiilor publice, inclusiv a fondurilor UE gestionate de statele membre, atribuite angajatorului de-a lungul unei perioade de până la 12 luni înainte de constatarea angajării ilegale;
d)închiderea temporară sau definitivă a unităţilor care au servit la comiterea încălcării sau retragerea temporară sau definitivă a unei licenţe de desfăşurare a activităţii profesionale în cauză, dacă acest lucru este justificat de gravitatea încălcării.
(2)Statele membre pot hotărî să nu aplice alineatul (1) atunci când angajatorii sunt persoane fizice, iar angajarea se face în interesul lor personal.
Art. 8: Subcontractarea
(1)Atunci când angajatorul este un subcontractant şi fără a aduce atingere dispoziţiilor din legislaţia naţională privind drepturile de contribuţie sau de recurs sau dispoziţiilor din legislaţia naţională în domeniul asigurărilor sociale, statele membre asigură că contractantul al cărui subcontractant direct este angajatorul poate fi considerat răspunzător, solidar cu angajatorul sau în locul acestuia, pentru plata:
a)oricărei sancţiuni financiare impuse în temeiul articolului 5; şi
b)oricăror plăţi restante în temeiul articolului 6 alineatul (1) literele (a) şi (c) şi al articolului 6 alineatele (2) şi (3).
(2)Atunci când angajatorul este un subcontractant, statele membre se asigură că contractantul principal şi orice subcontractant intermediar pot fi consideraţi răspunzători, dacă au avut cunoştinţă de faptul că subcontractantul angajator angaja resor-tisanţi din ţări terţe aflaţi în situaţie de şedere ilegală, solidar cu angajatorul sau în locul acestuia, pentru a efectua plăţile menţionate la alineatul (1) în locul subcontractantului angajator sau al contractantului al cărui subcontractant direct este angajatorul.
(3)Un contractant care a depus toate eforturile pentru a îşi îndeplini obligaţiile care îi revin în temeiul legislaţiei naţionale nu va fi considerat răspunzător în temeiul alineatelor (1) şi (2).
(4)Statele membre pot prevedea în legislaţia naţională norme mai stricte privind răspunderea.
Art. 9: Infracţiunea
(1)Fiecare stat membru se asigură că încălcarea interdicţiei menţionate la articolul 3 constituie o infracţiune atunci când este săvârşită cu intenţie, în fiecare dintre următoarele circumstanţe astfel cum sunt definite în legislaţia naţională:
a)încălcarea continuă sau este repetată persistent;
b)încălcarea se referă la angajarea simultană a unui număr important de resortisanţi din ţări terţe aflaţi în situaţie de şedere ilegală;
c)încălcarea este asociată unor condiţii de muncă extrem de abuzive;
d)încălcarea este comisă de către un angajator care, chiar dacă nu a fost acuzat sau condamnat pentru o infracţiune în temeiul Deciziei-cadru 2002/629/JAI, utilizează munca sau serviciile unui resortisant dintr-o ţară terţă aflat în situaţie de şedere ilegală având cunoştinţă de faptul că acesta este o victimă a traficului de fiinţe umane;
e)încălcarea se referă la angajarea ilegală a unui minor.
(2)Statele membre se asigură că instigarea, participarea şi complicitatea la fapta săvârşită cu intenţie menţionată la alineatul (1) pot fi sancţionate ca infracţiuni.
Art. 10: Sancţiuni penale
(1)Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că persoanelor fizice care săvârşesc infracţiunea menţionată la articolul 9 le pot fi aplicate sancţiuni penale efective, proporţionale şi cu efect de descurajare.
(2)Cu excepţia cazului în care contravine principiilor generale de drept, sancţiunile penale prevăzute la acest articol pot fi aplicate conform legislaţiei naţionale fără a aduce atingere altor sancţiuni sau măsuri de altă natură decât penale şi acestea pot fi însoţite de publicarea hotărârii judiciare relevante pentru cauza respectivă.
Art. 11: Răspunderea persoanelor juridice
(1)Statele membre se asigură că persoanele juridice pot fi considerate răspunzătoare pentru infracţiunea menţionată la articolul 9 atunci când aceasta a fost săvârşită în beneficiul lor de către orice persoană, acţionând fie individual, fie ca membru al unui organ al persoanei juridice, care exercită o funcţie de conducere în cadrul acesteia în temeiul:
a)unei împuterniciri din partea persoanei juridice;
b)unei prerogative de a lua decizii în numele persoanei juridice; sau
c)unei prerogative de a exercita controlul în cadrul persoanei juridice.
(2)Statele membre se asigură că o persoană juridică poate fi considerată răspunzătoare atunci când lipsa supravegherii sau a controlului din partea unei persoane menţionate la alineatul (1) a făcut posibilă săvârşirea infracţiunii menţionate la articolul 9 în beneficiul acelei persoane juridice de către o persoană aflată sub autoritatea sa.
(3)Răspunderea unei persoane juridice în temeiul alineatelor (1) şi (2) nu exclude procedurile penale împotriva persoanelor fizice care sunt autori, instigatori sau complici la infracţiunea menţionată la articolul 9.
Art. 12: Sancţiuni aplicate persoanelor juridice
Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că unei persoane juridice considerate răspunzătoare în temeiul articolului 11 îi pot fi aplicate pedepse efective, proporţionale şi cu efect de descurajare, care pot include măsuri precum cele menţionate la articolul 7.
Statele membre pot decide să facă publică o listă a angajatorilor persoane juridice care au fost consideraţi răspunzători de infracţiunea menţionată la articolul 9.
Art. 13: Facilitarea contestaţiilor
(1)Statele membre se asigură că există mecanisme eficiente prin care resortisanţii din ţări terţe angajaţi ilegal pot depune contestaţii împotriva angajatorilor lor, direct sau prin intermediul unor părţi terţe desemnate de statele membre, cum ar fi sindicatele şi alte asociaţii sau o autoritate competentă a statului membru, atunci când dreptul intern prevede acest lucru.
(2)Statele membre se asigură că părţile terţe care, în conformitate cu criteriile stabilite de legislaţia lor naţională, au un interes legitim în asigurarea respectării prezentei directive, au posibilitatea să angajeze, în numele sau în sprijinul unui resortisant dintr-o ţară terţă angajat ilegal şi cu aprobarea acestuia, orice procedură administrativă sau civilă prevăzută pentru punerea în aplicare a prezentei directive.
(3)Furnizarea de asistenţă resortisanţilor din ţări terţe în vederea introducerii contestaţiilor nu ar trebui considerată drept facilitare de şedere neautorizată în temeiul Directivei 2002/90/CE de definire a facilitării intrării, tranzitului şi şederii neautorizate (1).
(1)JO L 328, 5.12.2002, p. 17.
(4)În ceea ce priveşte infracţiunile menţionate la articolul 9 alineatul (1) litera (c) sau (e), statele membre definesc în legislaţia naţională condiţiile în care pot atribui de la caz la caz permise de şedere pe durată limitată, în funcţie de durata procedurilor naţionale corespunzătoare, resortisanţilor din ţări terţe implicaţi, în condiţii comparabile celor aplicabile resortisanţilor din ţări terţe care intră sub incidenţa Directivei 2004/81/CE.
Art. 14: Inspecţii
(1)Statele membre asigură desfăşurarea pe teritoriul lor a unor inspecţii eficiente şi adecvate vizând controlarea angajării resortisanţilor din ţări terţe aflaţi în situaţie de şedere ilegală. Inspecţiile în cauză se bazează în primul rând pe o evaluare de risc elaborată de autorităţile competente din statele membre.
(2)Pentru a spori eficienţa inspecţiilor, statele membre identifică periodic, pe baza unei evaluări de risc, sectoarele de activitate în care se concentrează angajările de resortisanţi ai ţărilor terţe aflaţi în situaţie de şedere ilegală de pe teritoriul lor.
Pentru fiecare dintre aceste sectoare, statele membre comunică Comisiei, înainte de data de 1 iulie a fiecărui an, numărul de inspecţii realizate în anul anterior şi procentul de angajatori din fiecare sector care au făcut obiectul unei astfel de inspecţii, precum şi rezultate inspecţiilor.
Art. 15: Dispoziţii mai favorabile
Prezenta directivă nu aduce atingere dreptului statelor membre de a adopta sau de a menţine dispoziţii mai favorabile resortisanţilor din ţări terţe cărora li se aplică aceasta, în ceea ce priveşte articolele 6 şi 13, cu condiţia ca dispoziţiile în cauză să fie compatibile cu prezenta directivă.
Art. 16: Raportare
(1)Până la 20 iulie 2014 şi, ulterior, la fiecare trei ani, Comisia prezintă Parlamentului European şi Consiliului un raport care conţine, după caz, propuneri în vederea modificării articolelor 6, 7, 8, 13 şi 14. În raportul său, Comisia analizează în special aplicarea de către statele membre a articolului 6 alineatele (2) şi (5).
(2)Statele membre transmit Comisiei toate informaţiile utile pentru întocmirea rapoartelor menţionate la alineatul (1). Informaţiile în cauză includ numărul şi rezultatele inspecţiilor realizate în conformitate cu articolul 14 alineatul (1), măsurile aplicate în temeiul articolului 13 şi, în măsura în care acest lucru este posibil, măsurile aplicate în temeiul articolelor 6 şi 7.
Art. 17: Transpunere
(1)Statele membre asigură intrarea în vigoare a actelor cu putere de lege şi a actelor administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la 20 iulie 2011. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.
Atunci când statele membre adoptă aceste măsuri, acestea conţin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoţite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.
(2)Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre textele principalelor dispoziţii de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.
Art. 18: Intrarea în vigoare
Prezenta directivă intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Art. 19: Destinatari
Prezenta directivă se adresează statelor membre în conformitate cu Tratatul de instituire a Comunităţii Europene.
-****-
Adoptată la Bruxelles, 18 iunie 2009.
Pentru Parlamentul European Preşedintele H.-G. POTTERING Pentru Consiliu Preşedintele S. FULE |
Publicat în Jurnalul Oficial cu numărul 168L din data de 30 iunie 2009