Art. 7. - Art. 7: Alte măsuri - Directiva 2009/52/CE/18-iun-2009 de stabilire a standardelor minime privind sancţiunile şi măsurile la adresa angajatorilor de resortisanţi din ţări teiţe aflaţi în situaţie de şedere ilegală

Acte UE

Jurnalul Oficial 168L

În vigoare
Versiune de la: 3 August 2012
Art. 7: Alte măsuri
(1)Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că angajatorii pot face obiectul de asemenea, dacă este cazul, următoarelor măsuri:
a)pierderea totală sau parţială a dreptului de a beneficia de prestaţii, ajutoare sau subvenţii publice, inclusiv de fonduri UE gestionate de statele membre, pentru o perioadă de până la cinci ani;
b)excluderea de la participarea la un contract de achiziţii publice, definit în Directiva 2004/18/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 31 martie 2004 privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziţii publice de lucrări, de bunuri şi de servicii (1), pentru o perioadă de până la cinci ani;
(1)JO L 134, 30.4.2004, p. 114.
c)recuperarea integrală sau parţială a prestaţiilor, ajutoarelor sau subvenţiilor publice, inclusiv a fondurilor UE gestionate de statele membre, atribuite angajatorului de-a lungul unei perioade de până la 12 luni înainte de constatarea angajării ilegale;
d)închiderea temporară sau definitivă a unităţilor care au servit la comiterea încălcării sau retragerea temporară sau definitivă a unei licenţe de desfăşurare a activităţii profesionale în cauză, dacă acest lucru este justificat de gravitatea încălcării.
(2)Statele membre pot hotărî să nu aplice alineatul (1) atunci când angajatorii sunt persoane fizice, iar angajarea se face în interesul lor personal.