Capitolul ii - ÎNCHEIEREA ŞEDERII ILEGALE - Directiva 2008/115/CE/16-dec-2008 privind standardele şi procedurile comune aplicabile în statele membre pentru returnarea resortisanţilor ţărilor terţe aflaţi în situaţie de şedere ilegală

Acte UE

Jurnalul Oficial 348

În vigoare
Versiune de la: 12 Octombrie 2018
CAPITOLUL II:ÎNCHEIEREA ŞEDERII ILEGALE
Art. 6: Decizia de returnare
(1)Statele membre emit o decizie de returnare împotriva oricărui resortisant al unei ţări terţe aflat în situaţie de şedere ilegală pe teritoriul lor, fără a aduce atingere excepţiilor menţionate la alineatele (2)-(5).
(2)Resortisanţii ţărilor terţe aflaţi în situaţie de şedere ilegală pe teritoriul unui stat membru şi care posedă un permis de şedere valid sau o altă autorizaţie care conferă un drept de şedere, eliberate de un alt stat membru, li se cere să se întoarcă imediat pe teritoriul statului membru respectiv. În cazul nerespectării acestei cerinţe de către resortisantul unei ţări terţe, sau în cazul în care plecarea imediată a resortisantului unei ţări terţe este necesară din motive de ordine publică sau de securitate naţională, se aplică alineatul (1).
(3)Statele membre pot decide să nu emită o decizie de returnare pentru un resortisant al unei ţări terţe aflat în situaţie de şedere ilegală pe teritoriul lor, dacă resortisantul în cauză al unei ţări terţe este preluat de un alt stat membru în conformitate cu acordurile bilaterale sau normele existente la data intrării în vigoare a prezentei directive. În acest caz, statul membru care a preluat resortisantul respectiv al unei ţări terţe pune în aplicare alineatul (1).
(4)Statele membre pot decide în orice moment să acorde un permis de şedere autonom sau orice altă autorizaţie care conferă un drept de şedere, din motive de compasiune, umanitare sau de altă natură, unui resortisant al unei ţări terţe aflat în situaţie de şedere ilegală pe teritoriul lor. În acest caz, nu se emite nicio decizie de returnare. În cazul în care a fost deja eliberată o decizie de returnare, aceasta este retrasă sau suspendată pe durata de valabilitate a permisului de şedere sau a unei alte autorizaţii care conferă un drept de şedere.
(5)În cazul în care un resortisant al unei ţări terţe aflat în situaţie de şedere ilegală pe teritoriul unui stat membru face obiectul unei proceduri în curs de reînnoire a permisului de şedere sau a unei alte autorizaţii care îi conferă un drept de şedere, statul membru respectiv ia în considerare posibilitatea de a nu emite decizia de returnare până la finalizarea procedurii în curs, fără a se aduce atingere alineatului (6).
(6)Prezenta directivă nu interzice statelor membre să adopte o decizie privind încetarea şederii legale, împreună cu o decizie de returnare şi/sau o decizie de îndepărtare şi/sau o interdicţie de intrare în cadrul unei singure decizii sau act administrativ sau judiciar, conform prevederilor legislaţiilor lor naţionale, fără a aduce atingere garanţiilor procedurale disponibile în temeiul capitolului III şi în temeiul altor dispoziţii pertinente din dreptul comunitar şi naţional.
Art. 7: Plecarea voluntară
(1)Decizia de returnare prevede un termen adecvat între şapte şi treizeci de zile, pentru plecarea voluntară, fără a aduce atingere excepţiilor menţionate la alineatele (2) şi (4). Statele membre pot să prevadă în legislaţia naţională că un astfel de termen este acordat numai pe baza unei cereri din partea resortisantului unei ţări terţe. În acest caz, statele membre informează resortisanţii în cauză ai ţărilor terţe asupra posibilităţii prezentării unei astfel de cereri.
Perioada de timp prevăzută mai sus nu exclude posibilitatea ca resortisanţii ţărilor terţe respectivi să plece mai devreme.
(2)Statele membre prelungesc, atunci când este cazul, în mod adecvat termenul plecării voluntare, ţinând seama de circumstanţele specifice fiecărui caz în parte, cum ar fi durata şederii, existenţa copiilor care frecventează şcoala şi existenţa altor legături familiale şi sociale.
(3)În cursul termenului pentru plecare voluntară pot fi impuse o serie de obligaţii în scopul de a evita riscul de sustragere, cum ar fi aceea de a se prezenta, la intervale de timp periodice, autorităţilor, de a depune o garanţie financiară corespunzătoare, de a prezenta documente sau obligaţia de a rămâne într-un anumit loc.
(4)În cazul existenţei unui risc de sustragere, sau în cazul în care o cerere de permis de şedere a fost respinsă ca neîntemeiată în mod evident sau frauduloasă sau în cazul în care persoana în cauză prezintă un risc pentru ordinea publică, siguranţa publică sau securitatea naţională, statele membre pot să nu acorde un termen pentru plecarea voluntară sau pot să acorde o perioadă mai scurtă de şapte zile.
Art. 8: Îndepărtarea
(1)Statele membre iau toate măsurile necesare pentru a executa decizia de returnare dacă nu a fost acordat un termen pentru plecarea voluntară în conformitate cu articolul 7 alineatul (4), sau dacă obligaţia de returnare nu a fost îndeplinită în timpul perioadei pentru plecarea voluntară acordată în conformitate cu articolul 7.
(2)În cazul în care statul membru acordă un termen pentru plecarea voluntară în conformitate cu articolul 7, decizia de returnare poate fi executată doar după expirarea termenului, cu excepţia cazului în care în perioada respectivă apare un risc, astfel cum este definit la articolul 7 alineatul (4).
(3)Statele membre pot adopta separat o decizie sau un act administrativ sau judiciar prin care se dispune îndepărtarea.
(4)În cazul în care statele membre aplică - în ultimă instanţă - măsuri coercitive pentru a proceda la îndepărtarea unui resortisant al unei ţări terţe care se opune îndepărtării, aceste măsuri sunt proporţionale şi recurgerea la forţă nu trebuie să depăşească limitele rezonabile. Aceste măsuri se aplică astfel cum este prevăzut în legislaţia naţională în conformitate cu drepturile fundamentale şi cu respectarea demnităţii şi integrităţii fizice a resortisantului în cauză al unei ţări terţe.
(5)În executarea îndepărtărilor pe calea aerului, statele membre ţin cont de orientările comune privind măsurile de securitate care se impun în cazul operaţiunilor comune de îndepărtare pe calea aerului, anexate la Decizia 2004/573/CE.
(6)Statele membre asigură un sistem eficient de supraveghere a returnării forţate.
Art. 9: Amânarea îndepărtării
(1)Statele membre amână îndepărtarea:
a)în cazul în care aceasta ar încălca principiul nereturnării sau
b)pe durata acordării unui efect suspensiv în conformitate cu articolul 13 alineatul (2).
(2)Statele membre pot amâna îndepărtarea pentru o perioadă corespunzătoare, în funcţie de circumstanţele specifice fiecărui caz. Statele membre iau în considerare în special:
a)starea fizică sau capacitatea mentală a resortisantului ţării terţe;
b)motive de ordin tehnic, cum ar fi lipsa mijloacelor de transport sau imposibilitatea de îndepărtare datorită lipsei identificării.
(3)În cazul în care îndepărtarea se amână în conformitate cu alineatele (1) şi (2), resortisantului în cauză al unei ţări terţe îi pot fi impuse obligaţiile prevăzute la articolul 7 alineatul (3).
Art. 10: Returnarea şi îndepărtarea minorilor neînsoţiţi
(1)Înainte de a decide emiterea unei decizii de returnare pentru un minor neînsoţit, organismele corespunzătoare, altele decât autorităţile care efectuează returnarea, trebuie să furnizeze asistenţă adecvată, acordând importanţa cuvenită interesului superior al copilului.
(2)Înaintea îndepărtării unui minor neînsoţit de pe teritoriul unui stat membru, autorităţile statului membru respectiv se asigură că acesta este trimis unui membru al familiei sale, unui tutore desemnat sau unor centre de primire corespunzătoare în statul de returnare.
Art. 11: Interdicţia de intrare
(1)Decizia de returnare este însoţită de interdicţia de intrare:
a)dacă nu a fost acordat un termen pentru plecarea voluntară sau,
b)dacă obligaţia de returnare nu a fost îndeplinită.
În celelalte cazuri, decizia de returnare poate fi însoţită de o interdicţie de intrare.
(2)Durata interdicţiei de intrare se stabileşte ţinând seama, în mod adecvat, de toate circumstanţele specifice fiecărui caz şi nu ar trebui să depăşească, în principiu, cinci ani. Aceasta poate depăşi totuşi cinci ani dacă resortisantul unei ţări terţe reprezintă o ameninţare gravă pentru ordinea publică, siguranţa publică sau securitatea naţională.
(3)Statele membre iau în calcul retragerea sau suspendarea unei interdicţii de intrare în cazul în care un resortisant al unei ţări terţe împotriva căruia s-a dispus interdicţia de intrare în conformitate cu alineatul (1) al doilea paragraf poate dovedi că a părăsit teritoriul statului membru cu respectarea deplină a deciziei de returnare.
Victimele traficului de fiinţe umane cărora li s-a acordat un permis de şedere în temeiul Directivei 2004/81/CE a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind permisul de şedere eliberat resortisanţilor ţărilor terţe care sunt victime ale traficului de persoane sau care au făcut obiectul unei facilitări a imigraţiei ilegale şi care cooperează cu autorităţile competente (1) nu fac obiectul interdicţiei de intrare, fără a aduce atingere alineatului (1) primul paragraf litera (b) şi cu condiţia ca resortisantul în cauză al unei ţări terţe să nu reprezinte o ameninţare pentru ordinea publică, siguranţa publică sau siguranţa naţională.
(1)JO L 261, 6.8.2004, p. 19.
Statele membre pot să nu elibereze, pot retrage sau suspenda o interdicţie de intrare în cazuri individuale pentru motive umanitare.
Statele membre pot retrage sau suspenda interdicţia de intrare în cazuri individuale sau în anumite categorii de cazuri din alte motive.
(4)În cazul în care un stat membru are în vedere eliberarea unui permis de şedere sau a altei autorizaţii care conferă un drept de şedere unui resortisant al unei ţări terţe împotriva căruia a fost dispusă interdicţia de intrare de către un alt stat membru, acesta consultă mai întâi statul membru care a dispus interdicţia de intrare şi ţine seama de interesele acestuia în conformitate cu articolul 25 al Convenţiei de punere în aplicare a Acordului Schengen (2).
(2)JO L 239, 22.9.2000, p. 19.
(5)Alineatele (1)-(4) se aplică fără a aduce atingere dreptului de a solicita protecţie internaţională, astfel cum este definită la articolul 2 alineatul (a) din Directiva 2004/83/CE privind standardele minime referitoare la condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească resortisanţii ţărilor terţe sau apatrizii pentru a putea beneficia de statutul de refugiat sau persoanele care, din alte motive, au nevoie de protecţie internaţională şi referitoare la conţinutul protecţiei acordate (3), în statele membre.
(3)JO L 304, 30.9.2004, p. 12.