Art. 10. - Art. 10: Returnarea şi îndepărtarea minorilor neînsoţiţi - Directiva 2008/115/CE/16-dec-2008 privind standardele şi procedurile comune aplicabile în statele membre pentru returnarea resortisanţilor ţărilor terţe aflaţi în situaţie de şedere ilegală

Acte UE

Jurnalul Oficial 348

În vigoare
Versiune de la: 12 Octombrie 2018
Art. 10: Returnarea şi îndepărtarea minorilor neînsoţiţi
(1)Înainte de a decide emiterea unei decizii de returnare pentru un minor neînsoţit, organismele corespunzătoare, altele decât autorităţile care efectuează returnarea, trebuie să furnizeze asistenţă adecvată, acordând importanţa cuvenită interesului superior al copilului.
(2)Înaintea îndepărtării unui minor neînsoţit de pe teritoriul unui stat membru, autorităţile statului membru respectiv se asigură că acesta este trimis unui membru al familiei sale, unui tutore desemnat sau unor centre de primire corespunzătoare în statul de returnare.