Directiva 2003/8/CE/27-ian-2003 de îmbunătăţire a accesului la justiţie în litigiile transfrontaliere prin stabilirea unor norme minime comune privind asistenţa judiciară acordată în astfel de litigii
Acte UE
Editia Speciala a Jurnalului Oficial
În vigoare Versiune de la: 16 Ianuarie 2024
Directiva 2003/8/CE/27-ian-2003 de îmbunătăţire a accesului la justiţie în litigiile transfrontaliere prin stabilirea unor norme minime comune privind asistenţa judiciară acordată în astfel de litigii
Dată act: 27-ian-2003
Emitent: Consiliul Uniunii Europene
CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, în special articolul 61 litera (c) şi articolul 67,
având în vedere propunerea Comisiei (1),
(1)JO C 103 E, 30.4.2002, p. 368.
având în vedere avizul Parlamentului European (2),
(2)Aviz emis la 25 septembrie 2002 (nepublicat în Jurnalul Oficial până la această dată).
având în vedere avizul Comitetului Economic şi Social (3),
(3)JO C 221, 17.9.2002, p. 64.
întrucât:
(1)Uniunea Europeană şi-a stabilit ca obiectiv menţinerea şi dezvoltarea unui spaţiu de libertate, securitate şi justiţie, în cadrul căruia se asigură libera circulaţie a persoanelor. Pentru realizarea treptată a unui astfel de spaţiu, Comunitatea trebuie să adopte, între altele, măsurile în domeniul cooperării judiciare în materie civilă care sunt necesare pentru buna funcţionare a pieţei interne.
(2)Articolul 65 litera (c) din tratat prevede, între altele, măsuri ce vizează eliminarea obstacolelor în calea bunei desfăşurări a procedurilor civile, la nevoie prin înlesnirea compatibilităţii normelor de procedură civilă aplicabile în statele membre.
(3)Consiliul European, întrunit la Tampere, la 15 şi 16 octombrie 1999, a invitat Consiliul să stabilească standarde minime care să garanteze un nivel corespunzător de asistenţă judiciară în cauzele transfrontaliere în întreaga Uniune.
(4)Toate statele membre sunt părţi la Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale din 4 noiembrie 1950. Materiile reglementate de prezenta directivă sunt conforme cu respectiva convenţie, în special principiul egalităţii ambelor părţi într-un litigiu.
(5)Prezenta directivă vizează să promoveze acordarea asistenţei judiciare în litigiile transfrontaliere oricărei persoane care nu dispune de resurse suficiente, atunci când această asistenţă este necesară pentru a asigura accesul efectiv la justiţie. Accesul la justiţie este un drept general recunoscut care este, de asemenea, reafirmat la articolul 47 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.
(6)Nici lipsa de resurse a unei părţi într-un litigiu, indiferent dacă aceasta are calitatea de reclamant sau pârât, nici dificultăţile care decurg din caracterul transfrontalier al unui litigiu, nu trebuie să constituie obstacole în calea accesului efectiv la justiţie.
(7)Având în vedere că obiectivele prezentei directive nu pot fi suficient realizate de către statele membre, dar pot fi, prin urmare, mai bine realizate la nivel comunitar, Comunitatea poate lua măsuri în conformitate cu principiul subsidiarităţii prevăzut la articolul 5 din tratat. În conformitate cu principiul proporţionalităţii, astfel cum este enunţat la articolul respectiv, prezentul regulament nu depăşeşte ceea ce este necesar pentru îndeplinirea acestor obiective.
(8)Prezenta directivă are ca obiectiv principal garantarea unui nivel corespunzător al asistenţei judiciare în litigiile transfrontaliere prin stabilirea anumitor standarde minime comune cu privire la asistenţa judiciară în astfel de litigii. O directivă a Consiliului este instrumentul legislativ cel mai adecvat pentru atingerea unui astfel de obiectiv.
(9)Prezenta directivă se aplică în cazul litigiilor transfrontaliere în materie civilă şi comercială.
(10)Orice persoană implicată într-un litigiu în materie civilă sau comercială reglementată de prezenta directivă trebuie să aibă posibilitatea să îşi valorifice drepturile în instanţă, chiar dacă situaţia financiară personală o împiedică să poată suporta cheltuielile de judecată. Asistenţa judiciară se consideră a fi corespunzătoare atunci când aceasta îi permite beneficiarului să aibă acces efectiv la justiţie în condiţiile prevăzute de prezenta directivă.
(11)Asistenţa judiciară trebuie să acopere consilierea precontencioasă în vederea ajungerii la un acord înainte de iniţierea unei proceduri judiciare, asistenţa judiciară în vederea sesizării unei instanţe şi reprezentarea în justiţie, precum şi plata cheltuielilor de judecată sau exonerarea de la plata acestora.
(12)Dreptul intern al statului membru în care se află instanţa sau în care se solicită executarea hotărârii este cel care stabileşte dacă cheltuielile de judecată pot include cheltuielile părţii adverse pe care beneficiarul asistenţei judiciare este obligat să le plătească.
(13)Toţi cetăţenii Uniunii, indiferent unde îşi au domiciliul sau reşedinţa obişnuită pe teritoriul unui stat membru, trebuie să fie eligibili pentru acordarea asistenţei judiciare în litigiile transfrontaliere, în cazul în care îndeplinesc condiţiile prevăzute de prezenta directivă. Acest lucru este valabil şi pentru resortisanţii unor ţări terţe care îşi au reşedinţa obişnuită pe teritoriul unui stat membru şi care locuiesc în mod legal pe teritoriul unui stat membru.
(14)Ar trebui ca statele membre să aibă libertatea de a stabili pragurile minime peste care se prezumă că o persoană poate să suporte cheltuielile de judecată, în condiţiile definite de prezenta directivă. Aceste praguri se stabilesc ţinând cont de diferiţi factori obiectivi, precum veniturile, capitalul deţinut sau situaţia familială.
(15)Cu toate acestea, obiectivul prezentei directive nu ar putea fi atins în cazul în care nu s-ar fi dat posibilitatea solicitanţilor asistenţei judiciare de a dovedi că nu pot suporta cheltuielile de judecată, chiar dacă resursele lor depăşesc pragul stabilit de statul membru al instanţei. Atunci când evaluează dacă asistenţa judiciară trebuie acordată pe această bază, autorităţile statului membru al instanţei pot lua în considerare elemente care arată că solicitantul îndeplineşte criteriile de admisibilitate financiară în statul membru în care acesta îşi are domiciliul sau reşedinţa obişnuită.
(16)Posibilitatea, în acest caz, de a recurge la alte mecanisme care asigură accesul efectiv la justiţie nu constituie o formă de asistenţă judiciară. Cu toate acestea, prezenta posibilitate poate să conducă la prezumţia că persoana în cauză poate să suporte cheltuielile de judecată în ciuda situaţiei sale financiare nefavorabile.
(17)Ar trebui ca statele membre să aibă posibilitatea de a respinge cererile de asistenţă judiciară privind acţiuni care sunt în mod evident neîntemeiate sau din motive legate de temeinicia acţiunii, în măsura în care se acordă consiliere în faza precontencioasă şi se garantează accesul la justiţie. Atunci când hotărăsc cu privire la temeinicia unei cereri, statele membre pot respinge orice cerere de asistenţă judiciară în cazul în care solicitantul pretinde daune-interese pentru atingere adusă reputaţiei sale, în condiţiile în care acesta nu a suferit nici un prejudiciu material sau financiar, sau în cazul în care este vorba de o revendicare ce decurge direct din activităţile comerciale ale solicitantului sau din activităţile acestuia în calitate de lucrător care desfăşoară o activitate independentă.
(18)Complexitatea sistemelor judiciare din statele membre şi diferenţele dintre acestea, precum şi costurile inerente caracterului transfrontalier al litigiilor nu trebuie să împiedice accesul la justiţie. Asistenţa judiciară trebuie, în consecinţă, să acopere costurile legate direct de caracterul transfrontalier al unui litigiu.
(19)Pentru a stabili dacă este necesară prezenţa fizică a unei persoane la şedinţe, instanţele de judecată dintr-un stat membru ar trebui să ţină cont de toate avantajele pe care le oferă posibilităţile prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 1206/2001 al Consiliului din 28 mai privind cooperarea între instanţele statelor membre în domeniul obţinerii de probe în materie civilă sau comercială (1).
(1)JO L 174, 27.6.2001, p. 1.
(20)În cazul în care se acordă asistenţa judiciară, aceasta trebuie să acopere întreaga procedură, inclusiv cheltuielile efectuate pentru executarea hotărârii; beneficiarul ar trebui să primească în continuare respectiva asistenţă în cazul în care o ale de atac este exercitată împotriva sa sau el exercită o cale de atac, în măsura în care condiţiile referitoare la resursele financiare şi la fondul litigiului continuă să fie îndeplinite.
(21)Asistenţa judiciară trebuie să fie acordată în aceleaşi condiţii, atât în cazul procedurilor judiciare tradiţionale, cât şi în cazul procedurilor extrajudiciare, precum medierea, atunci când legislaţia impune recurgerea la astfel de proceduri sau o instanţă trimite părţile la o astfel de procedură.
(22)De asemenea, asistenţa judiciară trebuie să fie acordată pentru executarea actelor autentice în alt stat membru, în condiţiile definite de prezenta directivă.
(23)Dat fiind că asistenţa judiciară se acordă de statul membru al instanţei sau în care se solicită executarea, cu excepţia consilierii acordate în faza precontencioasă în cazul în care solicitantul asistenţei judiciare nu îşi are domiciliul sau reşedinţa obişnuită în statul membru al instanţei, acest stat membru trebuie să aplice propria legislaţie, în conformitate cu principiile prezentei directive.
(24)Se cuvine ca asistenţa judiciară să fie acordată sau respinsă de autoritatea competentă din statul membru al instanţei sau în care trebuie executată hotărârea. Acest lucru este valabil atât în cazul în care instanţa soluţionează cauza pe fond, cât şi atunci când aceasta trebuie în primul rând să se pronunţe asupra competenţei sale.
(25)Cooperarea judiciară în materie civilă ar trebui organizată între statele membre pentru a încuraja informarea publicului şi a specialiştilor, precum şi pentru a simplifica şi a accelera transmiterea cererilor de asistenţă judiciară între statele membre.
(26)Mecanismele de comunicare şi de transmitere prevăzute de prezenta directivă se inspiră direct din cele instituite prin Acordul european privind transmiterea cererilor de asistenţă judiciară semnat la Strasburg, la 27 ianuarie 1977, denumit în continuare "acordul din 1977". Se stabileşte un termen, care nu este prevăzut de acordul din 1977, pentru transmiterea cererilor de asistenţă judiciară. Un termen relativ scurt contribuie la buna funcţionare a justiţiei.
(27)Informaţiile transmise în temeiul prezentei directive ar trebui să beneficieze de protecţie. Dat fiind că Directiva 95/46/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date (2) şi Directiva 97/66/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 15 decembrie 1997 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul telecomunicaţiilor (3) sunt aplicabile, nu este necesar ca prezenta directivă să prevadă dispoziţii speciale cu privire la protecţia datelor.
(2)JO L 281, 23.11.1995, p. 31.
(3)JO L 24, 30.1.1998, p. 1.
(28)Stabilirea unui formular tip pentru cererile de asistenţă judiciară şi pentru transmiterea cererilor de asistenţă judiciară în cazul litigiilor transfrontaliere va simplifica şi va accelera procedurile.
(29)În plus, aceste formulare de cerere, precum şi formularele de cerere naţionale, ar trebui să fie puse la dispoziţia publicului la nivel european prin intermediul sistemului de informare al Reţelei Judiciare Europene, create în conformitate cu Decizia 2001/470/CE (1).
(1)JO L 174, 27.6.2001, p. 25.
(30)Măsurile necesare pentru punerea în aplicare a prezentei directive ar trebui luate în conformitate cu Decizia 1999/468/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 de stabilire a procedurilor pentru exercitarea competenţelor de executare conferite Comisiei (2).
(2)JO L 184, 17.7.1999, p. 23.
(31)Ar trebui precizat că stabilirea unor standarde minime pentru litigiile transfrontaliere nu împiedică statele membre să adopte dispoziţii mai favorabile pentru solicitanţii de asistenţă judiciară şi pentru beneficiarii acesteia.
(32)Acordul din 1977 şi Protocolul adiţional la Acordul european privind transmiterea cererilor de asistenţă judiciară, semnat la Moscova, în 2001, se aplică în continuare în relaţiile dintre statele membre şi ţările terţe care sunt părţi la acordul din 1977 sau la protocol. Însă prezenta directivă are prioritate faţă de dispoziţiile Acordului 1977 şi ale Protocolului în relaţiile dintre statele membre.
(33)Regatul Unit şi Irlanda, în conformitate cu articolul 3 din Protocolul privind poziţia Regatului Unit şi Irlandei anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană şi Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, au notificat dorinţa lor de participare la adoptarea prezentei directive.
(34)În conformitate cu articolele 1 şi 2 din Protocolul privind poziţia Danemarcei anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană şi Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, Danemarca nu participă la adoptarea prezentului regulament şi, prin urmare, nu are obligaţii în temeiul acestuia şi nu se supune aplicării sale,
ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:
-****-
CAPITOLUL I:DOMENIU DE APLICARE ŞI DEFINIŢII
Art. 1: Obiective şi domeniu de aplicare
(1)Scopul prezentei directive este de a îmbunătăţi accesul la justiţie în litigiile transfrontaliere prin stabilirea unor norme minime comune cu privire la asistenţa judiciară acordată în astfel de litigii.
(2)Prezenta directivă se aplică, în litigiile transfrontaliere, în materie civilă şi comercială indiferent de tipul instanţei. Ea nu se aplică în mod special materiilor fiscale, vamale sau administrative.
(3)În scopul prezentei directive, "stat membru" înseamnă toate statele membre, cu excepţia Danemarcei.
Art. 2: Litigii transfrontaliere
(1)În sensul prezentei directive, prin litigiu transfrontalier se înţelege orice litigiu în care partea care solicită asistenţă judiciară în temeiul prezentei directive îşi are domiciliul sau reşedinţa obişnuită într-un alt stat membru decât cel al instanţei sau decât cel în care se execută hotărârea.
(2)Statul membru în care o parte îşi are domiciliul se stabileşte în conformitate cu articolul 59 din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competenţa, recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti în materie civilă şi comercială (3).
(3)JO L 12, 16.1.2001, p. 1. Regulament, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 1496/2002 al Comisiei (JO L 225, 22.8.2002, p. 13).
(3)Momentul relevant pentru a stabili dacă este vorba de un litigiu transfrontalier este momentul depunerii cererii, în conformitate cu prezenta directivă.
CAPITOLUL II:DREPTUL LA ASISTENŢĂ JUDICIARĂ
Art. 3: Dreptul la asistenţă judiciară
(1)Persoanele fizice implicate într-un litigiu reglementat de prezenta directivă au dreptul să beneficieze de asistenţă judiciară corespunzătoare, astfel încât să li se garanteze accesul efectiv la justiţie, în conformitate cu condiţiile stabilite de prezenta directivă.
(2)Asistenţa judiciară se consideră a fi corespunzătoare atunci când garantează:
a)consilierea în faza precontencioasă, în vederea ajungerii la un acord înainte de iniţierea unei proceduri judiciare;
b)asistenţa judiciară şi reprezentarea în justiţie, precum şi exonerarea de la plata cheltuielilor de judecată sau suportarea cheltuielilor de judecată ale beneficiarului, inclusiv cheltuielile menţionate la articolul 7, precum şi onorariile persoanelor împuternicite de instanţă să execute anumite acte în timpul procedurii.
În statele membre în care partea care cade în pretenţii este obligată la plata cheltuielilor părţii adverse, asistenţa judiciară, în cazul în care beneficiarul cade în pretenţii, acoperă cheltuielile efectuate de partea adversă, în cazul în care astfel de cheltuieli ar fi fost acoperite de asistenţa judiciară în cazul în care beneficiarul ar fi avut domiciliul sau reşedinţa obişnuită în statul membru al instanţei.
(3)Statele membre nu sunt obligate să asigure asistenţă judiciară sau reprezentare în justiţie în cadrul procedurilor special destinate să permită părţilor litigante să se apere singure, cu excepţia cazului în care instanţa sau orice altă autoritate competentă decide altfel, pentru a garanta egalitatea părţilor sau datorită complexităţii cauzei.
(4)Statele membre pot solicita beneficiarilor asistenţei judiciare să contribuie în mod rezonabil la cheltuielile de judecată ţinând cont de condiţiile menţionate la articolul 5.
(5)Statele membre pot dispune ca autoritatea competentă să poată hotărî că beneficiarii asistenţei judiciare trebuie să ramburseze această asistenţă în tot sau în parte în cazul în care situaţia lor financiară s-a ameliorat în mod substanţial sau în cazul în care decizia de acordare a asistenţei judiciare a fost luată pe baza unor informaţii incorecte furnizate de beneficiar.
Art. 4: Nediscriminare
Statele membre acordă asistenţă judiciară fără discriminare cetăţenilor Uniunii şi cetăţenilor ţărilor terţe care locuiesc în mod legal într-un stat membru.
CAPITOLUL III:CONDIŢII DE ACORDARE A ASISTENŢEI JUDICIARE ŞI NIVELUL ACESTEIA
Art. 5: Condiţii privind resursele financiare
(1)Statele membre acordă asistenţă judiciară persoanelor menţionate la articolul 3 alineatul (1), aflate în incapacitate totală sau parţială de a suporta cheltuielile de judecată menţionate la articolul 3 alineatul (2) din cauza situaţiei lor economice, pentru a le garanta accesul efectiv la justiţie.
(2)Situaţia economică a unei persoane este evaluată de autoritatea competentă a statului membru al instanţei, ţinând cont de diferiţi factori obiectivi, precum veniturile, capitalul deţinut sau situaţia familială, inclusiv o evaluare a resurselor persoanelor care depind financiar de solicitant.
(3)Statele membre pot stabili praguri peste care se prezumă că solicitantul asistenţei judiciare poate suporta, în tot sau în parte, cheltuielile de judecată menţionate la articolul 3 alineatul (2). Aceste praguri se definesc pe baza criteriilor stabilite la alineatul (2) din prezentul articol.
(4)Pragurile definite în conformitate cu alineatul (3) din prezentul articol nu îi pot împiedica pe solicitanţii asistenţei judiciare ale căror resurse depăşesc aceste praguri să beneficieze de asistenţă judiciară în cazul în care aceştia dovedesc că nu pot suporta cheltuielile de judecată menţionate la articolul 3 alineatul (2) din cauza diferenţelor de cost al vieţii între statul membru în care îşi au domiciliul sau reşedinţa obişnuită şi statul membru al instanţei.
(5)Asistenţa judiciară poate să nu fie acordată solicitantului în cazul în care acesta are, în respectivul caz, un acces efectiv la alte mecanisme prin care sunt suportate cheltuielile de judecată menţionate la articolul 3 alineatul (2).
Art. 6: Condiţii privind fondul litigiilor
(1)Statele membre pot dispune ca cererile de asistenţă judiciară privind acţiuni care par a fi în mod evident neîntemeiate să poată fi respinse de autorităţile competente.
(2)În cazul în care se oferă consiliere în faza precontencioasă, acordarea de asistenţă judiciară suplimentară poate fi refuzată sau poate înceta din motive privind temeinicia cauzei, cu condiţia ca accesul la justiţie să fie garantat.
(3)Atunci când iau o hotărâre privind temeinicia unei cereri şi fără a aduce atingere articolului 5, statele membre ţin cont de importanţa respectivei cauze pentru solicitant, dar pot lua în considerare şi natura cauzei în cazul în care solicitantul pretinde daune-interese pentru atingere adusă reputaţiei sale, în condiţiile în care acesta nu a suferit nici un prejudiciu material sau financiar, sau în cazul în care este vorba de o revendicare ce decurge direct din activităţile comerciale ale solicitantului sau din activităţile acestuia în calitate de lucrător care desfăşoară o activitate independentă.
Art. 7: Cheltuieli legate de caracterul transfrontalier al unui litigiu
Asistenţa judiciară acordată în statul membru al instanţei acoperă următoarele cheltuieli direct legate de natura transfrontalieră a litigiului:
a)interpretare;
b)traducerea documentelor solicitate de instanţă sau de autoritatea competentă şi prezentate de beneficiar, care sunt necesare pentru soluţionarea litigiului şi
c)cheltuielile de deplasare pe care solicitantul trebuie să le suporte atunci când prezenţa fizică la şedinţe a persoanelor care trebuie să susţină cauza solicitantului este impusă de legislaţie sau de instanţa din statul membru respectiv şi atunci când instanţa hotărăşte că nu există nici o altă posibilitate ca respectivele persoanele să fie ascultate în mod corespunzător.
Art. 8: Cheltuieli suportate de statul membru în care se află domiciliul sau reşedinţa obişnuită
Statul membru în care solicitantul asistenţei judiciare îşi are domiciliul sau reşedinţa obişnuită acordă asistenţă judiciară, astfel cum se prevede la articolul 3 alineatul (2), necesară pentru a acoperi:
a)cheltuielile privind pentru asistenţa acordată de un avocat local sau de orice altă persoană autorizată de actele cu putere de lege să acorde consiliere juridică, efectuate în statul membru respectiv până când cererea de asistenţă judiciară, în conformitate cu prezenta directivă, este primită în statul membru al instanţei;
b)traducerea cererii şi a documentelor anexate necesare, atunci când cererea este depusă la autorităţile statului membru respectiv.
Art. 9: Continuitatea asistenţei judiciare
(1)Asistenţa judiciară continuă să fie acordată beneficiarilor, în tot sau în parte, pentru a acoperi cheltuielile efectuate pentru a obţine executarea hotărârii în statul membru al instanţei.
(2)Un beneficiar care a primit asistenţă judiciară în statul membru al instanţei primeşte asistenţa judiciară prevăzută de legislaţia statului membru în care se solicită recunoaşterea sau executarea hotărârii.
(3)Asistenţa judiciară continuă să fie pusă la dispoziţie în cazul exercitării unei căi de atac de către beneficiar sau împotriva acestuia, sub rezerva articolelor 5 şi 6.
(4)Statele membre pot adopta dispoziţii privind reexaminarea cererii în orice fază a procedurii din motivele expuse la articolul 3 alineatele (3) şi (5), articolul 5 şi articolul 6, inclusiv procedurile menţionate la alineatele (1)-(3) din prezentul articol.
Art. 10: Proceduri extrajudiciare
De asemenea, asistenţa judiciară se extinde asupra procedurilor extrajudiciare, în condiţiile definite de prezenta directivă, atunci când legislaţia impune recurgerea la astfel de proceduri sau o instanţă trimite părţile la o astfel de procedură.
Art. 11: Acte autentice
Asistenţa judiciară se acordă pentru executarea actelor autentice într-un alt stat membru, în condiţiile definite de prezenta directivă.
CAPITOLUL IV:PROCEDURĂ
Art. 12: Autoritatea care acordă asistenţa judiciară
Asistenţa judiciară se acordă sau se refuză de către autoritatea competentă a statului membru al instanţei, fără a aduce atingere articolului 8.
Art. 13: Depunerea şi transmiterea cererilor de asistenţă judiciară
(1)Cererile de asistenţă judiciară pot fi depuse fie:
a)la autoritatea competentă a statului membru în care solicitantul îşi are domiciliul sau reşedinţa obişnuită (autoritatea expeditoare), fie
b)la autoritatea competentă a statului membru al instanţei sau a statului membru în care hotărârea trebuie executată (autoritatea primitoare);
(2)Cererile de asistenţă judiciară se completează, iar documentele anexate se traduc în:
a)limba oficială sau una dintre limbile statului membru al autorităţii primitoare competente, ce corespunde uneia din limbile instituţiilor Comunităţii sau
b)o altă limbă pe care statul membru respectiv a indicat că poate să o accepte în conformitate cu articolul 14 alineatul (3).
(3)Autorităţile expeditoare competente pot hotărî să refuze transmiterea unei cereri în cazul în care aceasta este în mod evident:
a)neîntemeiată sau
b)în afara domeniului de aplicare a prezentei directive.
Condiţiile menţionate la articolul 15 alineatele (2) şi (3) se aplică acestor decizii.
(4)Autoritatea expeditoare competentă asistă solicitantul, asigurându-se ca cererea să fie însoţită de toate documentele anexate despre care ştie că sunt solicitate pentru ca cererea să fie tratată. De asemenea, aceasta asistă solicitantul in furnizarea oricărei traduceri necesare a documentelor anexate, în conformitate cu articolul 8 litera (b).
Autoritatea expeditoare competentă transmite cererea autorităţii primitoare competente din celălalt stat membru în conformitate cu articolul 3 din Regulamentul (UE) 2023/2844 al Parlamentului European şi al Consiliului (*1) în termen de 15 zile de la primirea cererii completate în mod corespunzător într-una dintre limbile menţionate la alineatul (2) de la prezentul articol, precum şi a documentelor anexate traduse, în cazul în care este necesar, într-una dintre limbile respective.
(*1)Regulamentul (UE) 2023/2844 al Parlamentului European şi al Consiliului din 13 decembrie 2023 privind digitalizarea cooperării judiciare şi a accesului la justiţie în cadrul procedurilor transfrontaliere în materie civilă, comercială şi penală şi de modificare a anumitor acte din domeniul cooperării judiciare (JO L, 2023/2844, 27.12.2023, ELI: http://data.europa.eu/reg/2023/2844/oj).
(5)Documentele transmise în conformitate cu prezenta directivă sunt exonerate de legalizare sau de orice formalitate echivalentă.
(6)Statele membre nu au dreptul să perceapă nici o taxă pentru serviciile prestate în conformitate cu alineatul (4). Statele membre în care solicitantul asistenţei judiciare îşi are domiciliul sau reşedinţa obişnuită pot dispune ca acesta să ramburseze cheltuielile de traducere efectuate de autoritatea expeditoare competentă în cazul în care cererea de asistenţă judiciară este respinsă de autoritatea competentă.
Art. 14: Autorităţile competente şi regimul lingvistic
(1)Statele membre desemnează autoritatea competentă sau autorităţile competente să trimită (autorităţile expeditoare) şi să primească (autorităţile primitoare) cererea.
(2)Fiecare stat membru pune la dispoziţia Comisiei următoarele informaţii:
- denumirile şi adresele autorităţilor expeditoare sau primitoare competente menţionate la alineatul (1);
- razele teritoriale aflate în competenţa acestora;
- mijloacele de care dispun pentru a primi cererea şi
- limbile care pot fi utilizate pentru completarea cererii.
(3)Statele membre notifică Comisiei limba (limbile) oficială (oficiale) ale instituţiilor Comunităţii, alta (altele) decât propria limbă, pe care autoritatea primitoare competentă o (le) acceptă pentru completarea cererilor de asistenţă judiciară pe care le primeşte în conformitate cu prezenta directivă.
(4)Statele membre comunică Comisiei informaţiile menţionate la alineatele (2) şi (3) până la 30 noiembrie 2004. Orice modificare ulterioară a acestor informaţii se notifică Comisiei în cel mult două luni de la intrarea în vigoare a modificării în statul membru respectiv.
(5)Informaţiile menţionate la alineatele (2) şi (3) se publică în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene.
Art. 15: Tratarea cererilor
(1)Autorităţile naţionale competente să se pronunţe cu privire la cererile de asistenţă judiciară se asigură că solicitantul este pe deplin informat în legătură cu stadiul tratării cererii.
(2)În cazul respingerii cererii, în tot sau în parte, se indică motivele respingerii.
(3)Statele membre adoptă dispoziţii pentru a revizui sau ataca hotărârile de respingere a cererilor de asistenţă judiciară. Statele membre pot să prevadă o excepţie în cazurile în care cererea de asistenţă judiciară este respinsă de o instanţă a cărei hotărâre pe fond nu poate face obiectul unei căi de atac potrivit dreptului intern sau în faţa unei instanţe superioare.
(4)În cazul în care căile de atac împotriva unei hotărâri prin care se respinge sau încetează asistenţa judiciară în temeiul articolului 6 au un caracter administrativ, acestea pot întotdeauna, în ultimă instanţă, să facă obiectul controlului judecătoresc.
Art. 16: Formular tip
(1)Pentru a facilita transmiterea, se stabileşte un formular tip pentru cererile de asistenţă judiciară şi pentru transmiterea acestor cereri în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 17 alineatul (2).
(2)Formularul tip pentru transmiterea cererilor de asistenţă judiciară se stabileşte până la 30 mai 2003.
Formularul tip pentru cererile de asistenţă judiciară se stabileşte până la 30 noiembrie 2004.
CAPITOLUL V:DISPOZIŢII FINALE
Art. 17: Comitet
(1)Comisia este asistată de un comitet.
(2)În cazul în care se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolele 3 şi 7 din Decizia 1999/468/CE.
(3)Comitetul îşi adoptă propriul regulament de procedură.
Art. 18: Informare
Autorităţile naţionale competente colaborează pentru a asigura informarea publicului larg şi a specialiştilor cu privire la diferitele sisteme de asistenţă judiciară, în special prin intermediul Reţelei Judiciare Europene, înfiinţată în conformitate cu Decizia 2001/470/CE.
Art. 19: Dispoziţii mai favorabile
Prezenta directivă nu împiedică statele membre să adopte dispoziţii mai favorabile pentru solicitanţii şi beneficiarii asistenţei judiciare.
Art. 20: Relaţia cu alte instrumente
Prezenta directivă, în ceea ce priveşte relaţiile dintre statele membre şi cu privire la orice problemă căreia i se aplică, primează în faţa dispoziţiilor conţinute în acordurile bilaterale şi multilaterale încheiate de statele membre, inclusiv:
a)Acordul european privind transmiterea cererilor de asistenţă judiciară, semnat la Strasburg, la 27 ianuarie 1977, modificat prin Protocolul adiţional la Acordul european privind transmiterea cererilor de asistenţă judiciară, semnat la Moscova, în 2001;
b)Convenţia de la Haga, din 25 octombrie 1980 privind accesul internaţional la justiţie.
Art. 21: Transpunerea în dreptul intern
(1)Statele membre pun în aplicare actele cu putere de lege şi actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la 30 noiembrie 2004, cu excepţia articolului 3 alineatul (2) litera (a) pentru care transpunerea prezentei directive în dreptul intern are loc până la 30 mai 2006. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.
Când statele membre adoptă respectivele acte, acestea conţin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoţite de o astfel de trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.
(2)Statele membre comunică Comisiei textul principalelor dispoziţii de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.
Art. 22: Intrarea în vigoare
Prezenta directivă intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene.
Art. 23: Destinatari
Prezenta directivă se adresează statelor membre în conformitate cu Tratatul de instituire a Comunităţii Europene.
-****-
Adoptată la Bruxelles, 27 ianuarie 2003.
Pentru Consiliu Preşedintele G. PAPANDREOU |
Publicat în Ediţia Specială a Jurnalului Oficial cu numărul 0 din data de 1 ianuarie 2007