Capitolul i - DOMENIU DE APLICARE ŞI DEFINIŢII - Directiva 2003/8/CE/27-ian-2003 de îmbunătăţire a accesului la justiţie în litigiile transfrontaliere prin stabilirea unor norme minime comune privind asistenţa judiciară acordată în astfel de litigii

Acte UE

Editia Speciala a Jurnalului Oficial 0

În vigoare
Versiune de la: 16 Ianuarie 2024
CAPITOLUL I:DOMENIU DE APLICARE ŞI DEFINIŢII
Art. 1: Obiective şi domeniu de aplicare
(1)Scopul prezentei directive este de a îmbunătăţi accesul la justiţie în litigiile transfrontaliere prin stabilirea unor norme minime comune cu privire la asistenţa judiciară acordată în astfel de litigii.
(2)Prezenta directivă se aplică, în litigiile transfrontaliere, în materie civilă şi comercială indiferent de tipul instanţei. Ea nu se aplică în mod special materiilor fiscale, vamale sau administrative.
(3)În scopul prezentei directive, "stat membru" înseamnă toate statele membre, cu excepţia Danemarcei.
Art. 2: Litigii transfrontaliere
(1)În sensul prezentei directive, prin litigiu transfrontalier se înţelege orice litigiu în care partea care solicită asistenţă judiciară în temeiul prezentei directive îşi are domiciliul sau reşedinţa obişnuită într-un alt stat membru decât cel al instanţei sau decât cel în care se execută hotărârea.
(2)Statul membru în care o parte îşi are domiciliul se stabileşte în conformitate cu articolul 59 din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competenţa, recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti în materie civilă şi comercială (3).
(3)JO L 12, 16.1.2001, p. 1. Regulament, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 1496/2002 al Comisiei (JO L 225, 22.8.2002, p. 13).
(3)Momentul relevant pentru a stabili dacă este vorba de un litigiu transfrontalier este momentul depunerii cererii, în conformitate cu prezenta directivă.