Art. 9. - Art. 9: Continuitatea asistenţei judiciare - Directiva 2003/8/CE/27-ian-2003 de îmbunătăţire a accesului la justiţie în litigiile transfrontaliere prin stabilirea unor norme minime comune privind asistenţa judiciară acordată în astfel de litigii

Acte UE

Editia Speciala a Jurnalului Oficial 0

În vigoare
Versiune de la: 16 Ianuarie 2024
Art. 9: Continuitatea asistenţei judiciare
(1)Asistenţa judiciară continuă să fie acordată beneficiarilor, în tot sau în parte, pentru a acoperi cheltuielile efectuate pentru a obţine executarea hotărârii în statul membru al instanţei.
(2)Un beneficiar care a primit asistenţă judiciară în statul membru al instanţei primeşte asistenţa judiciară prevăzută de legislaţia statului membru în care se solicită recunoaşterea sau executarea hotărârii.
(3)Asistenţa judiciară continuă să fie pusă la dispoziţie în cazul exercitării unei căi de atac de către beneficiar sau împotriva acestuia, sub rezerva articolelor 5 şi 6.
(4)Statele membre pot adopta dispoziţii privind reexaminarea cererii în orice fază a procedurii din motivele expuse la articolul 3 alineatele (3) şi (5), articolul 5 şi articolul 6, inclusiv procedurile menţionate la alineatele (1)-(3) din prezentul articol.